Iacob 4:1-5, SCC: „De unde sunt războaie şi de unde sunt lupte între voi? Oare nu de aici, din plăcerile voastre cele luptând în mădularele voastre? Voi poftiţi, şi nu aveţi; ucideţi şi invidiaţi, şi nu puteţi obţine; vă luptaţi şi vă războiţi. Voi nu aveţi, pentru că voi nu cereţi. Voi cereţi, şi nu primiţi; pentru că cereţi rău, ca să cheltuiţi în plăcerile voastre. Adulteri şi adultere; nu ştiţi că prietenia lumii este duşmănie cu Dumnezeu. Deci, care are să vrea să fie prieten al lumii se face duşman cu Dumnezeu. Sau vi se pare că în zadar zice scriptura: „Spiritul care locuieşte în noi, tânjeşte cu gelozie?”

 

Această epistolă a lui Iacob conține sfaturi pentru creștini! Chiar dacă ni se pare deplasat, apostolul Iacob le scrie unor creștinii proveniți din iudeii răspândiți în comunități prin diaspora în tot imperul roman (Iacob 1:1), care se adunau în sinagogi (Iacob 2:1-3).

Însă unii dintre ei erau carnali, și aveau următoarele slăbiciuni descrise de Iacob: lupte, certuri (Iacob 3:14-16), pofte greșite, invidii. Unii dintre ei erau prosperi material în afaceri și chiar se lăudau cu aceasta și Iacob i-a mustrat (Iacob 4:13-15), alți îi invidiau pe aceștia, alți vorbeau pe aceștia de rău (Iacob 4:11), iar sfatul lui Iacob pentru cei bogați și chiar pentru toți era ca ei să facă fapte bune (Iacob 2:14-26), căci în aceasta consta religia curată și neîntinată (Iacob 1:27).

Aceștia prin comportamentul lor luptau și ucideau, chiar dacă nu fizic ucideau, dar spiritual, căci erau o pricină de poticnire prin luptele lor după bogăție, supremație, din îngâmfarea condamnată de Dumnezeu (Iacob 4:6), din invidie căci invidia îi ducea pe unii să îi vorbească de rău pe alții (Iacob 4:11), și astfel Satan, acuzatorul câștiga, dar prin smerenie și prin înfrânare Satan trebuia înfrânt (Iacob 4:6-8).

Toate acest comportament greșit, spre egoism, spre plăceri, spre îngâmfare, purtat de înțelepciunea carnală, ducea treptat ca ei să devină dușmani cu Dumnezeu! Și întristau Spiritul lui Dumnezeu (Efeseni 4:30). Spiritul Sfânt încă lucra și avea gelozie, o gelozie sau un zel din Dumnezeu (comp. cu 2Corinteni 11:1-3), pentru ca ei să devină prieteni cu Dumnezeu (comp. cu Iacob 2:23), și dușmani cu lumea lui Satan!

Din păcate sunt mulți și în prezent ca și “cele douăsprezece triburi, cele din diaspora” (Iacob 1:1), la care le-a scris Iacob, oameni care aleargă spre propria prosperitate, dar nu spre Domnul, nu spre prosperitatea Regatului cerurilor, oameni purtați de pofte care aleargă după plăceri, și nu de a fi Iehova plăcerea lor (Psalm 37:4), rugăciunea lor este una egoistă: „Voi cereţi, şi nu primiţi; pentru că cereţi rău, ca să cheltuiţi în plăcerile voastre”! Ei sunt oameni carnali care nu și-au omorât mădularele păcătoase (Coloseni 3:5-8), despre care Iacob prin inspirație divină le descrie interiorul: plăcerile voastre cele luptând în mădularele voastre”!

Acești oameni cunoșteau adevărul, însă ei nu îl trăiau (Iacob 1:22-25), cu ei se împlinește Cuvântul: “Dacă i se pare cuiva că este religios, neţinându-şi limba în frâu, ci amâgindu-şi inima; religia acestuia este deşartă” (Iacob 1:26, SCC). Religia lor era deșartă, fără rod, fără fapte bune, fără un comportament adecvat religie adevărate!

În fața lor stăteau două opțiuni, așa cum stă și în fața celor carnali din prezent care au cunoscut adevărul și nu îl trăiesc:

1) Opțiunea pedepsei, în care Dumnezeu pedespește prin boală! De ce boală? Deorece spiritul morții adus de păcat asupra celor ce nu ascultă (Romani 5:12), adus de păcatul vorbirii carnale, așa cum este descris în Iacob 3:5-8, SCC: Astfel şi limba, este un mădular mic, dar se laudă cu lucruri mari. Iată! Un foc cât de mic, aprinde o pădure cât de mare. Şi limba este un foc; lumea nedreptăţii. Limba este rânduită între mădularele noastre; ea, cea murdărind întreg corpul şi aprinzând roata vieţii, şi fiind aprinsă de gheena. Pentru că orice fel de animale, şi de păsări, şi de târătoare, şi de vietăţi de mare; este îmblânzit de natura omenească; dar limba, nici unu dintre oameni nu o poate îmblânzi. Ea este un rău de neînfrânat; plină de otravă aducătoare de moarte. Iată păcatul ce face!? Aprinde roata vieții (roata este sistemul de circulație al sângelui), și în loc ca vorbirea lor să dea har, să fie spirit și viață, ei vorbesc lucruri deșarte, lumești, materialiste, sau rătăciri religioase, care face ca roata vieții să fie aprinsă de gheena, fiind  “plină de otravă aducătoare de moarte”.

2) Opțiunea căinței, descrisă de apostolul Iacob în Iacob 4:8-10, SCC: Apropiaţi-vă de Dumnezeu, şi El se va apropia de voi. Curăţiţi-vă mâinile, păcătoşilor; şi purificaţi-vă inimile, voi cu suflete împărţite. Simţiţi-vă ticăloşia; şi jeliţi, şi plângeţi. Râsul vostru, să se întoarcă în jale; şi bucuria, în mâhnire. Smeriţi-vă înaintea lui Iehova, şi El vă va înălţa”.  Și această căință din inimă, cu plâns, cu jale, cu smerenie și cu o apropiere reală de Dumnezeu!

Iar căința față de Dumnezeu manifestată și prin mărturisirea păcatelor conducerii adunării, care poate duce la vindecare și restabilire spirituală  (Iacob 5:14-20).