Noi ca oameni care dorim să respectăm Biblia şi să o urmăm ca carte a lui Dumnezeu scrisă pentru îndrumarea noastră, nu sărbătorim crăciunul din din cel puţin patru motive, după cum urmează:
1. În Luca 2:1-7, se arată cum Cezar August a dat poruncă pentru a se face un recensământ care implica deplasarea persoanelor în localitatea de baştină. În cazul unora aceasta însemna parcurgerea unei distanţe foarte mari, şi este iraţional să credem că Cezar a dat această poruncă iarna (decembrie/ianuarie), când drumurile erau greoaie sau chiar impracticabile, iar astfel de poruncă ar fi aţâţat şi mai mult la revoltă pe evrei şi pe alţii. Iosif cu Maria au parcurs aprox. 150 de km. Din Nazaret până în Betleem pentru recensământ, ori lucrul acesta însemna un drum de 4-5 zile pe măgar, aproape imposibil pentru o femeie iarna în timp ce era pe punctul de a naşte, căci şi în Israel în decembrie este frig fiind o perioadă ploioasă şi cu zăpadă după cum reiese şi din: 2 Samuel 23:20; Proverbe 31:21; Ieremia 36:22.
2. Conform Bibliei, Isus nu s-a născut în decembrie sau în ianuarie, ci la începutul primăverii, căci El a împlinit 30 de ani cu câteva zile înainte de paşte (comp. Luca 3:21-23; cu Ioan 1:29,Ioan 1:35; 2:1-13).
3. Nu există nicio dovadă istorică, potrivit căreia primii creştini ar fi sărbătorit naşterea lui Hristos până în anul 336.
În secolul IV găsim un document roman care atestă existenţa sărbătorii Naşterii Domnului la Roma pe data de 25 decembrie. E vorba de Depositio Martyrum, filocaliană, o schiţă de calendar liturgic care urcă la anul 336. Astfel se poate spune cu siguranţa că naşterea lui Isus Cristos a fost sărbătorită pentru prima data la Roma în anul 336 d.H., după care în mai puţin de un secol, acestă sărbătoare pe fond păgân, s-a răspândit în toată lumea.
Mai precis a pătruns în Răsărit în 380, când a fost celebrată de Grigore de Nazianz la Constantinopol şi de Grigore de Nisa la Capadochia. Ioan Chrisostom a celebrat Sărbătoarea pentru prima dată la Antiohia în anul 386, Asteriu de Amasea la Pont în 380-400, Pavel de Emesa la Alexandria în 432, iar Iuvenal la Ierusalim în 439.
Astfel, doar după ce a avut loc prezisa apostazie (lepădarea de credinţă – Faptele Apostolilor 20:29,Faptele Apostolilor 1:30; 2 Petru 2:1,2 Petru 1:2), când unii nu au mai ţinut credinţa sfinţilor dată o dată pentru totdeauna (Iuda 3), ei au introdus lucruri greşite din păgânism. Astfel doar în secolul IV, cei ce s-au abătut de la credinţa adevărată, au început să ţină această sărbătoare fiind conduşi de Constantin şi de alţi închinători păgâni la zeul fals: Mithra, care au preluat din păgânism sărbătoarea lor idolatră pentru soare!!! Enciclopedia Catolică scrie: „Binecunoscuta sărbătoare în cinstea soarelui, Natalis Invicti (Naşterea Neînvinsului Soare) serbată în 25 decembrie, poartă în esenţă responsabilitatea pentru data sărbătorii noastre din luna decembrie.”
Iar în New Catholic Encyclopedia VOL. III pag. 656: „Potrivit ipotezei lui H. Usener (...) şi acceptate de cei mai mulţi învăţaţi, data naşterii lui Cristos a fost fixată la solstiţiul de iarnă (25 decembrie în calendarul Iulian, 6 ianuarie în cel egiptean) deoarece în aceiaşi zi în care soarele îşi începe reîntoarcerea spre cerul nordic, închinătorii păgâni ai lui Mithra celebrau dies natalis Solis Invicti (ziua naşterii soarelui invincibil).”
4. Creştinii nu se lasă dirijaţi/influenţaţi/învăţaţi de lume în ce priveşte sărbătorile, deoarece lumea este sub stăpânirea celui rău (1 Ioan 5:19). Noi trebuie să fim învăţaţi de Cristos nu de cei necircumcişi!
Problema e alta, eu mă întreb ca creştin sincer: Cum pot sărbătorii ziua naşterii cuiva, dacă nu cunosc data când s-a născut? Ba mai mult, cum pot sărbătorii naşterea prietenului meu în ziua când s-a născut duşmanul lui? (Căci în 25 decembrie se serba naşterea zeului soare Mitra, un zeu fals cu un fundament demonic – 1 Corinteni 10:20).
Singurule evenimente pe care Isus le-a cerut în mod expres continuatorilor săi să le serbeze a fost moartea şi învierea Sa, nu naşterea sa. Primi creştini au respectat evenimentul moarţi Sale, consumând: „Cina Domnească” (1 Corinteni 11:20–26, SCC), şi ziua învierii Sale: duminica, care a fost numită de primi creştini: „ziua Domnească” (Apocalipsa 1:10, SCC).