1 Corinteni 7:7: „Dar eu vreau să fie toţi oamenii ca şi mine;

însă fiecare are un dar al său al harului, de la Dumnezeu; unu aşa, iar altul aşa.”

Darurile harului lui Dumnezeu (Romani 11:29; 12:6; 1 Corinteni 1:7; 7:7; 12:28,30,31; 1 Timotei 4:14), mai sunt numite în Biblie şi ca daruri ale Spiritului Sfânt (1 Corinteni 12:4; Evrei 2:4), sau daruri spirituale (Romani 1:11; 1 Corinteni 12:1; 14:12).

Expresia daruri ale harului, apare de cele mai multe ori în Biblie, în greacă: „kharismata”, şi are sensul de dar gratuit şi nemeritat.

Nu doar creştini în Biblie au primit daruri, ci chiar copii nebotezaţi ai credincioşilor (Faptele Apostolilor 2:17); oameni ca marele preot: Ana (Ioan 11:49-51); ca Nebucadneţar (Daniel 4:3,Daniel 1:4); ca faraonul Egiptului (Geneza cap. 41), etc.

Pavel în 1 Corinteni 7:7, vorbeşte de „toţi oamenii”, nu de toţi creştinii, şi el spune că toţi au un dar al harului, fie el: necăsătorirea, fie darul căsătoriei!

Un om ca să se căsătorească, şi ca aceea căsătorie să fie binecuvântată şi fericită, trebuie să se asigure că el are darul căsătoriei, să îşi dea seama că el este chemat la căsătorie!

Mulţi oameni sunt apţi din punct de vedere fizic să se căsătorească, unii sunt pregătiţi şi material, au casă, un serviciu bun, economii strânse, dar poate unii dintre ei, încă nu au primit: darul căsătoriei! Ei trebuie să mai aştepte să primească darul! Dacă se grăbesc, vor face o lucrare fără Dumnezeu!

Ce este darul căsătoriei? 

Darurile harului sau darurile Spiritului Sfânt, sunt „manifestarea Spiritului” (1 Corinteni 12:7 SCC). Darurile sunt puteri  (Faptele Apostolilor 1:8) sau însuşiri ale Spiritului ce dă putere omului în diferite domenii.

Putem deduce ce putere dă darul căsătoriei, bărbatului, aflând din Biblie rolul soţului:

Soţul este capul familiei (Efeseni 5:23) şi de aceea el este cel care va conduce familia, cu iubire şi spirit de sacrificiu ca şi Cristos, depunând eforturi pentru bunăstarea familiei (Efeseni 5:25).

Soţul trebuie să-şi iubească soţia ca pe sine însuşi. El trebuie să o trateze aşa cum îşi tratează Isus: corpul Său, adică adunarea creştină (Efeseni 5:25, 28, 29). El nu trebuie să-şi lovească niciodată soţia sau să o trateze în vreun fel cu cruzime. Dimpotrivă, el trebuie să-i arate onoare (Coloseni 3:19; 1 Petru 3:7).

Soţul nu trebuie să-şi bată soţia sau să-şi maltrateze copiii (Efeseni 5:28,Efeseni 1:29), ci să-i disciplineze cu blândeţe, instruindu-i în învăţătura şi disciplina Domnului (Efeseni 6:4). Însă uneori poate face apel şi la nuia, pentru a-şi disciplina copiii, dar nu la mânie, şi păstrându-şi iubirea, calmul, pacea chiar în momentul aplicării disciplinei. De asemenea, copilul trebuie să fie conştientizat pentru ce faptă rea este disciplinat (Proverbe 13:24; Coloseni 3:21).

Tatăl trebuie să se îngrijească de: (1) Necesităţile spirituale, ajutându-i să aibă o relaţie cu Dumnezeu, şi dându-le o îndrumare adecvată (Proverbe 22:6), (2) De necesităţile materiale, adică de hrană, îmbrăcăminte şi adăpostul necesar (Timotei 5:8), (3) de necesităţile afective, adică să se îngrijească de momente de comuniune, dragoste, prietenie, recreare şi comunicare deschisă (Eclesiastul 3:4; Zaharia 8:5).

Soţul trebuie să ia iniţiativă în toate aceste lucruri şi să colaboreze cu soţia, care i-a fost dată ca întregire şi ca partener, astfel cerându-i părerea (Proverbe 15:22), dar El este cel ce ia decizia finală (Efeseni 5:24).

Soţul trebuie să-şi iubească soţia ca pe sine şi să-i acorde onoare, deoarece în caz contrar rugăciunile lui nu vor fi ascultate de Dumnezeu, şi relaţia lui spirituală va fi afectată (Efeseni 5:25,Efeseni 1:28,Efeseni 1:29; 1 Petru 3:7).

Prin urmare, darul căsătoriei implică puterea de a conduce, de a fi cu adevărat cap de familie, nu lăsând din laşitate, sau iubire de sine, deciziile în familie şi conducerea: soţiei, împovărându-ă cu ceva peste puterea ei! A avea darul căsătoriei, mai înseamnă a fi un soţ iubitor, şi nu „musafir” la tine casă, nu nepăsător, sau absent de la părtăşia cu soţia, refugiindu-se în televizor, ziare, sau sport, etc.

A avea darul căsătoriei, implică automat a fi tată, pentru copii, nu străin pentru ei, ci un tată adevărat, ferm şi iubitor, plin de căldură dar şi care disciplinează cu bândeţe copiii! Care se îngrijeşte de ei, simte cu ei, care îşi face timp pentru ei, care îi învaţă, îi încurajează, dar şi disciplinează la nevoie.

          Mulţi oamenii vor să se căsătorească, pentru a fi împliniţi „sexual”, material, sau din punct de vedere al îngrijirii trupului (mâncare, curăţenie).

Bărbatul care a primit cu adevărat darul căsătoriei, se căsătoreşte pentru a da, pentru a împlini. El deja a dovedit că este o persoană iubitoare faţă de ceilalţi, care se sacrifică, un bun conducător, un bun administrator, un bun gospodar, că este un om care material se întreţine singur.

Iubite cititor, ce ar trebui să faci dacă îţi dai seama că NU ai darul căsătoriei?

Dacă nu eşti căsătorit şi îţi dai seama că nu ai darul căsătoriei, chiar dacă ai prietenă, chiar dacă stai bine material, nu te căsători!!! Caută voinţa Lui Dumnezeu! Iar dacă în viitor: căsătoria va fi voia lui Dumnezeu, El îţi va da darul la timpul potrivit!

Iar dacă nu este voia lui Dumnezeu ca să te căsătoreşti, implică-te în ceea ce are ca plan cerul pentru tine!

Însă dacă eşti căsătorit şi îţi dai seama că nu ai darul căsătoriei, dar ai făcut acest pas din fire, atunci tu trebuie să te căieşti de pasul făcut, apoi să ceri înţelepciune de la Dumnezeu (Iacob 1:5).

Nu este vorba de a divorţa, ci să te rogi, ca Dumnezeu să-ţi dea har, şi sfaturi practice ce să faci în situaţia ta!