„Deci voi, rugaţi-vă aşa:
Tatăl nostru Cel ce eşti în ceruri!
Fie sfinţit Numele Tău;
vie Regatul tău;
facă-se voinţa Ta, precum în cer aşa şi pe pământ;
pâinea noastră pentru existenţa zilnică, dă-ne-o astăzi;
şi ne iartă greşelile noastre, precum şi noi am iertat greşiţilor noştri;
şi să nu ne duci în ispită, ci izbăveşte-ne de cel rău.” (Matei 6:9-13, SCC).
Rugăciunea: „Tatăl nostru”, este o rugăciune a poporului lui Cristos, Domnul Isus aşa a învăţat pe discipolii Săi să se roage! El le-a spus: „Deci voi, rugaţi-vă aşa”, expresia „voi” se referă la discipolii Săi care formează adunarea Sa!
Prin urmare, rugăciunea aceasta, nu este o rugăciune individuală, că ea este a corpului lui Cristos, fiind rostită la plural: „Tatăl nostru” nu Tatăl meu, „pâinea noastră” nu pâinea mea; „greşelile noastre” nu greşelile mele; precum şi „să nu ne duci în ispită”, nu să nu mă duce în ispită!
Dar să luăm pe rând fiecare frază: „Tatăl nostru Cel ce eşti în ceruri!”
Cei care Îl poti numi pe Dumnezeu: Tată, sunt creştinii care au înfierea prin Spiritul Sfânt (Romani 8:14-18). Dumnezeu este Tatăl lor, El locuieşte în ceruri!
Un om din lume nu Îl are pe Dumnezeu ca Tată, tatăl lui este diavolul! – Ioan 8:39-44; 1 Ioan 3:8-10.
Următoarea frază este: „Fie sfinţit Numele Tău”!
Domnul Isus Cristos când a fost pe pământ, a învăţat pe discipoli o rugăciune model, în care El ne-a învăţat „Fie sfinţit Numele Tău”, aceasta înseamnă că de fiecare dată când folosim Numele: Iehova, noi trebuie să ne asigurăm că Îl sfinţim. Este ca o povară, o răspundere ca să Îl sfinţim şi să nu Îl luăm în deşert (Exod 20:7), adică să nu-l folosim fără respect, fără rost, fără un motiv întemeiat, adică în mod inutil, în joacă.
Biblia ne atenţionează că folosirea Lui trebuie făcută doar în cadrul sfinţeniei (Levitic 19:12; Levitic 20:3; Levitic 22:2,Levitic 1:32; Levitic 24:16; Matei 6:9), într-o atmosferă de teamă şi respect (Deuteronom 28:58; Psalmi 99:3; Psalmi 111:9; Maleahi 1:14; Maleahi 2:5; Maleahi 3:16; Maleahi 4:2), şi de depărtare faţă de fărădelege (1 Timotei 6:1; 2 Timotei 2:19).
Noi trebuie să ne temem să folosim Numele în mod uşuratic, sau într-un cadru al păcatului (Psalmi 74:18; Proverbe 30:9).
Următoarea frază este: „vie Regatul tău”!
Mulţi cred că se referă doar la Regatul milenar! Nu, „vie Regatul tău”, se referă şi la Regatul manifestat prin lucrarea Spiritului! În Matei 12:28 (SCC), Domnul spune: „Dar, dacă printr-un Spirit al lui Dumnezeu, Eu scot demonii; atunci Regatul lui Dumnezeu a ajuns peste voi.” A ne ruga „vie Regatul tău”, însemnă a cere ca Dumnezeu să-şi extindă în prezent Regatul prin lucrarea Lui, prin lucrătorii Lui! Şi doar după ce lucrarea Lui va fi îndeplinită pe pământ, va veni sfârşitul şi Regatul milenar (Matei 24:14). Doar atunci cererea din rugăciune: „vie Regatul tău”, capătă sensul de venire a regatului Tău condus de Isus ce va domni o mie de ani peste pământ! (Apocalipsa 20:6; 1 Corinteni 15:24-28).
Fraza: „facă-se voinţa Ta, precum în cer aşa şi pe pământ”, cererea acesta se va împlini când regatul lumii va deveni al lui Cristos (Apocalipsa 11:15), şi atunci toţi oamenii de pe pământ vor face voinţa lui Dumnezeu! În prezent, doar adunarea Sa face voinţa divină, şi obiectivul ei ar trebui să fie ca în adunare, în lucrarea ei de pe pământ, să se facă voinţa lui Dumnezeu!
Următoarea cerere din rugăciune este: „pâinea noastră pentru existenţa zilnică, dă-ne-o astăzi”, astfel creştinii se roagă pentru existenţa zilnică, pentru astăzi, nu pentru mâine, ei nu se îngrijorează, şi nici nu doresc o viaţă în lux, ci ei se mulţumesc cu pâinea pentru astăzi!
Următoarea cerere din rugăciune este: „şi ne iartă greşelile noastre, precum şi noi am iertat greşiţilor noştri”, creştinii mai pot greşi (1 Ioan 1:8-10; 1 Ioan 2:1), ei cer zilnic iertare. Dar ei ştiu că nu pot fi iertaţi de Tatăl, dacă ei la rândul lor nu iartă pe cei care le-au greşit! Vezi şi: 1 Ioan 4:20-21.
Următoarea cerere din rugăciune este: „şi să nu ne duci în ispită, ci izbăveşte-ne de cel rău”. Se ridică întrebările: ne duce Dumnezeu în ispită? Nu se contrazice acest pasaj cu Iacob 1:13, unde se afirmă că Dumnezeu nu ispiteşte pe nimeni?
În Iacob 1:13, Dumnezeu inspiră pe fratele Domnului să scrie că nu ispiteşte pe nimeni în sensul că nu El trezeşte ispita în om, ci pofta omului (Iacob 1:14-15). Ispita are două părţi: una ce vine din exterior care ispiteşte, îl tentează pe om, îl atrage, şi una lăuntrică: pofta, în care omul îi place lucrul oferit de ispită. Pentru ca omul să cadă în ispită este nevoie de unirea ambelor părţi, ispita exterioară şi pofta interioară a omului!
În timp ce Iacob scrie din perspectiva ispitei interioare a omului, pe care nu Dumnezeu o trezeşte, Domnul Isus, ne învaţă să ne rugăm ca Dumnezeu să nu ne ducă în situaţii care ne-ar ispiti din exterior.
Chiar dacă nu Dumnezeu personal ne duce în ispită, El se foloseşte de diavolul, de aceea, Domnul şi-a încheiat fraza prin cuvintele: „ci izbăveşte-ne de cel rău.” Putem spune că ispita vine de la Dumnezeu, pentru că diavolul nu poate face nimic fără îngăduinţa Lui.
Încercarea şi ispita sunt sinonime, nu există încercare fără ispită şi ispită fără încercare, de fapt în limba greacă apare acelaţi cuvânt şi pentru ispită şi pentru încercare.
În încercarea lui Iov, care a fost ispitit să blesteme pe Creator de soţia lui, această încercare a venit direct de la Diavolul, însă Dumnezeu este cel ce l-a stârnit pe cel rău, prin faptul că s-a lăudat cu dreptul Iov (Iov cap. 1,2). Astfel autorul încercării lui Iov indirect este Dumnezeu, şi direct: Satan!
Încercarea lui Iov a avut scop, nu suferinţa lui, nu căderea lui, ci biruinţa Lui, înălţarea lui Iov: spiritual, material şi social, ceea ce s-a şi realizat la sfârşitul încercării (citeşte Iov cap. 42).
Dumnezeu îşi încearcă poporul, că El se foloseşte de Diavolul, dar nu instrumentul de care se foloseşte este important, ci important este ca atunci când suntem ispitiţi sau încercaţi, scopul divin are în vedere ca noi să creştem spiritual prin încercare, să învăţăm, să biruim încercarea, căci împreună cu încercarea, Dumnezeu ne dă şi calea de scăpare din ea (1 Corinteni 10:13).
Rugăciunea: "să nu ne duci în ispită”, este o cerere pentru ca Dumnezeu să se îndure de noi şi să ne încerce mai puţin decât este planul Lui: perfect, drept şi sfânt (comp. cu Psalmi 103:14).
Copii lui Dumnezeu se roagă rugăciunea: „Tatăl nostru”, un obicei al adunării noastre este să închiem părtăşia spirituală rostind toţi împreună:
Tatăl nostru Cel ce eşti în ceruri! Fie sfinţit Numele Tău; vie Regatul tău; facă-se voinţa Ta, precum în cer aşa şi pe pământ; pâinea noastră pentru existenţa zilnică, dă-ne-o astăzi; şi ne iartă greşelile noastre, precum şi noi am iertat greşiţilor noştri; şi să nu ne duci în ispită, ci izbăveşte-ne de cel rău.”