În cartea Biblică Geneza, în capitolele: 37,39-50, ne este relatată o extraordinară istorie şi o emoţionantă dramă despre un bărbat pe nume Iosif care a fost vândut de fraţii săi ca sclav, despre păţaniile acestuia, despre coborârile şi urcările acestuia pe treptele vieţii sociale, despre ispitele, încercările şi biruinţele unui tânăr cu norme înalte cu o ţinută morală ireproşabilă, şi cu un final al vieţii spectaculos.
În acest material, doresc să analizez profetică aceste întâmplări. De aceea dacă nu aţi citit acest episod din Biblie vă îndemn să-l citiţi, iar dacă l-aţi citit vă provoc să-l citiţi din nou, dar nu ca pe o simplă povestire; ci, ca pe o dramă demnă de a fi consemnată în Cuvântul lui Dumnezeu, ca pe o relatare care are prefigurări profetice profunde.
Sunt multe personaje biblice care pot fi enumerate printre arhetipurile Domnului, ca de exemplu Abel, Set, Enoh, Noe, dar nici unul dintre ei nu are atâtea elemente comune cu Domnul Isus, ca Iosif. Această afirmaţie este dovedită de următoarele caracteristici comune ale celor două persoane: Iosif şi Domnul Isus: iubitul tatălui – Geneza 37:3 şi Matei 3:17 devotat voii tatălui – Geneza 37:13 şi Evrei 10:9 trimisul tatălui către fraţii săi – Geneza 37:13 şi Ioan 3:17 fraţii complotează împotriva lui – Geneza 37:18 şi Matei 27:1 vândut de fraţii săi – Geneza 37:28 şi Matei 26:15 devine o cauză de binecuvântare – Geneza 39:5 şi Efeseni 1:3 rezistă la ispită –Geneza 38:9 şi Matei 4:10 suferă nevinovat – Geneza 40:15 şi Ioan 18:38 condamnat cu încă doi – Geneza 40 şi Ioan 19:18 eliberat – Geneza 41:14 şi Faptele Apostolilor 2:34-36 începe lucrarea la 30 de ani – Geneza 41:46 şi Luca 3:23 are autoritate deplină – Geneza 41:40-44 şi Matei 28:18 iartă –Geneza 45:5 şi Luca 23:34 cere ascultare – Geneza 41:55 şi Ioan 2:5.
Dacă sunteţi suficient de curioşi atunci să facem mai întâi prezentările, adică să descriu pe scurt prefigurările profetice ale personajelor principale:
& Iosif îl reprezintă pe Isus Cristos Fiul lui Dumnezeu.
& Fraţii lui Iosif simbolizează partea din naţiunea lui Israel care L-a respins pe Mesia.
& Beniamin prefigurează pe evreii creştini care nu l-au respins pe Mesia ci au crezut în El.
& Faraon îl reprezintă pe Dumnezeu Tatăl.
Notă: În primul rând, trebuie să înţelegem că prefigurările profetice nu sunt paralele perfecte, adică nu tot ceea ce sa întâmplat în vechime ca dramă profetică are o împlinire exactă din toate punctele şi unghiurile, căci unele lucruri doar dintr-un anumit unghi se potrivesc. De pildă, vânzarea lui Iosif a fost făcută pe bani ca şi vânzarea Domnului Isus, dar Iosif a fost vândut pe 20 de arginţi (Geneza 37:28), iar Isus pe 30 de arginţi (Matei 26:14,Matei 1:15), totuşi avem multe de învăţat din aceste prefigurări.
Dar să începem să intrăm în profunzimea acestei drame şi să derulăm evenimentele de la început.
Cu aproape 2000 de ani înainte de Cristos, Iacob nepotul lui Avraam a locuit în ţara Canaan, unde locuise ca străin şi tatăl său Isac, el a avut două soţii pe Leea şi Rahela, Leea i-a născut pe Ruben, Simeon, Levi, Iuda, Isahar, Zabulon, şi o fiică pe Dina. Iar sclava acesteia, Zilpa a născut pe Gad şi Aşer.
Iar Rahela soţia pe care Iacob o iubea cel mai mult a născut după o perioadă de sterilitate pe Iosif fiul bătrîneţelor lui Iacob şi pe Beniamin care în timp ce se năştea ea a murit. Iar prin sclava sa Bilha a născut pe Dan şi Neftali (Geneza 35:22-26).
Dar să revenim la Iosif, acest tânăr când avea vârsta de şaptesprezece ani, păştea oile cu fraţii lui; şi Iosif spunea tatălui lor vorbele lor cele rele, căci ei erau invidioşi pe Iosif care era favoritul tatălui lor pentru că îl născuse la bătrâneţe cu Rahela, ba chiar acesta i-a făcut lui Iosif o haină pestriţă.
Apoi Iosif a visat un vis şi l-a istorisit fraţilor săi, care l-au urât şi mai mult. Visul era următorul: ,,Noi eram la legatul snopilor în mijlocul câmpului; şi iată că snopul meu s-a ridicat şi a stat în picioare; iar snopii voştri l-au înconjurat şi s-au aruncat cu faţa la pământ înaintea lui.” Fraţii lui i-au zis: „Doar n-ai să împărăţeşti tu peste noi?” şi l-au urât şi mai mult din pricina visurilor lui. Iosif a mai visat un alt vis şi l-a istorisit fraţilor săi. El a zis: „Am mai visat un vis! Soarele, luna şi unsprezece stele se aruncau cu faţa la pământ înaintea mea.” L-a istorisit tatălui său şi fraţilor săi. Tatăl său l-a mustrat şi i-a zis: „Ce înseamnă visul acesta pe care l-ai visat? Nu cumva vom veni, eu, mama ta şi fraţii tăi să ne aruncăm cu faţa la pământ înaintea ta?” Ei nu înţelegeau că aceste vise nu veneau din mândria lui Iosif; ci, erau inspirate de la Dumnezeu. Situaţia lui Iosif este foarte asemănătoare cu cea a Domnului Isus, căci după cum acesta nu a fost înţeles de fraţii săi şi de părinţii săi, tot aşa şi Domnul Isus nu a fost crezut de fraţii săi (Ioan 7:5), iar dacă vă aduceţi aminte episodul de la 12 ani al lui Isus, părinţii lui l-au căutat ne-înţelegând că acesta trebuie să fie în templu, ba mai mult Luca consemnează: ,,...ei n-au înţeles spusele lui” (Luca 2:39-50), tot aşa şi tatăl lui Iosif nu a înţeles preocupările spirituale ale acestuia şi inspiraţia prin vise pe care acesta o primea de la Dumnezeu.
Mai târziu Iacob i-a dat o misiune lui Iosif, iar prezentarea lui Iosif înaintea tatălui său la chemarea acestuia este foarte asemănătoare cu chemarea şi trimiterea Domnului Isus pe pământ, observaţi cuvintele lui Iosif din Geneza 37:13: ,,Israel i-a zis lui Iosif: „Fraţii tăi pasc oile la Sihem! Vino, căci vreau să te trimit la ei.” <<IATĂ-MĂ, SUNT GATA>> a răspuns el.” Şi observaţi cuvintele Domnului Isus consemnate în Evrei 10:7,,IATĂ-MĂ...VIN SĂ FAC VOIA ta Dumnezeule!” Şi după cum Iacob la trimis pe Iosif la fraţii săi, tot aşa Tatăl ceresc la trimis pe Isus la oile casei lui Israel, şi cum a fost primit Iosif de aceştia, tot aşa l-au tratat şi evreii ca naţiune pe Isus, dar mai bine să lăsăm ca evenimentele să se deruleze în cursul lor.
Când Iosif se apropie de ţinutul Dotan unde fraţii săi păşteau turmele, ei cum l-au văzut sau şi pregătit să-l omoare, sfătuindu-se (Geneza 37:18), tot aşa au procedat şi sinedriu cu Isus (Matei 26:4), şi după cum Ruben ia luat apărarea lui Iosif şi opunându-lise fraţilor săi să nu-l omoare (Geneza 37:21-22), tot aşa Nicodim sa opus răutăţii fariseilor (Ioan 7:50,Ioan 1:51). Dar cu toate acestea, Isus nu a scăpat de la moarte, şi nici Iosif de la a fi vândut ismaeliţilor. Şi după cum haina lui Iosif i-a fost luată de pe el şi a căzut în mâna celor ce l-au vândut, tot aşa şi Cristos a fost dezbrăcat de haina lui, fiindcă a fost vândut (trădat) pentru 30 de monede de argint, iar Iosif pentru 20.
Negustorii ismaeliţi sau madianiţi[1] îi poate reprezenta pe soldaţii romani care l-au luat din mâna evreilor pe Isus, ca şi Iosif din mâna fraţilor săi, dar cei ce l-au vândut pe Isus adică conducătorii evrei au un mai mare păcat decât romanii, tot aşa şi fraţii lui Iosif (conducătorii familiilor lor) sunt mai vinovaţi decât negustorii ismaeliţi. Ca urmare acestui act mârşav, tatăl lui Iosif sa întristat foarte mult şi a plâns, cu siguranţă că şi Tatăl ceresc sa întristat foarte mult când a văzut că poporul de legământ al Său Israelul a ucis pe unicul Său Fiu născut din El. Reacţia lui Dumnezeu a fost: un întuneric de câteva ore, un cutremur de o mare intensitate şi chiar perdeaua din sfânta sfintelor sa sfâşiat în două, în mod asemănător dar la un calibru mai mic a procedat şi Iacob care si-a sfâşiat hainele şi a jelit pe fiul Său (Geneza 37:34,Geneza 1:35; Matei 27:45-54).
Mai târziu Iosif ajuns în Egipt a fost vândut lui Potifar un demnitar al lui Faraon, iar Iosif dând dovadă de credincioşie şi hărnicie a făcut ca totul să prospere, astfel Iosif a fost pus mai mare peste casa lui Potifar, şi astfel casa lui Potifar a fost binecuvântată de Dumnezeu. Acest episod se potriveşte într-o oarecare măsură cu creşterea de care a avut parte Isus după botezul său când a primit în administrare de la portarul casei lui Israel, adică de la Ioan Botezătorul oile casei lui Israel printre care cei mai importanţi au fost ucenicii lui Ioan care l-au urmat pe Isus (Ioan 1:35-40; 10:1-4). Însă după cum din cauza normelor înalte şi a loialităţii faţă de casa Stăpânului său, Iosif a fost ispitit de soţia lui Potifar care la ademenit pe Iosif ca acesta să aibă relaţii sexuale cu ea, dar el a rămas integru şi apoi a fost pedepsit pe nedrept, tot aşa soţia Stăpânului, adică Israelul care era soţia lui Iehova (Ieremia 3), la ispitit pe Isus şi la omorât pe nedrept, sau cum spune Scriptura în Ioan 15:25 „...M-au urât fără temei”.
Astfel Iosif a fost aruncat în închisoare pe baza mărturiei mincinoase a soţiei lui Potifar, tot aşa Isus a fost aruncat în închisoarea morţii pe baza mărturiei false şi a instigaţiilor soţiei lui Dumnezeu adică a poporului Israel. Însă după cum Satan nu a avut nimic în Isus, nu a avut nici un păcat de care să se agaţe şi să-l ţină pentru totdeauna în prizonieratul morţii (Ioan 14:30), tot aşa nici Iosif, condamnat pe nedrept, nu a stat pentru totdeauna în închisoare, ci a venit vremea eliberării şi înălţării lui care a fost făcută de Faraon care la pus Stăpân peste toată ţara Egiptului (Geneza 41:40-44). Astfel după 13 ani în cazul lui Iosif de la visele pe care le-a avut cu privire că va fi conducător, o dată cu numirea sa în funcţia de prim ministru a Egiptului aceste vise puteau deveni realitate adică ca fraţii săi şi tatăl său să se închine înaintea lui.
Este interesantă poziţia lui Iosif, înţelegând-o putem înţelege şi mai bine poziţia lui Isus, tocmai de aceia am făcut în continuare un tabel care arată asemănările dintre cei doi, însă nu înainte de a observa şi poziţia lui Iosif vis-a-vis de Faraon, adică respectiv poziţia lui Isus vis-a-vis de Dumnezeu Tatăl.
Poziţia lui Faraon faţă de Iosif |
Poziţia lui Dumnezeu Tatăl faţă de Isus |
|
Geneza 41:40: ,,Numai scaunul meu de domnie mă va ridica mai presus de tine.”
|
1 Corinteni 15:27,1 Corinteni 1:28: ,,Dumnezeu, într-adevăr „a pus totul sub picioarele Lui”. Dar când zice că totul I-a fost supus, se înţelege că în afară de Cel ce I-a supus totul. Şi când toate lucrurile Îi vor fi supuse, atunci chiar şi Fiul Se va supune Celui ce I-a supus toate lucrurile, pentru ca Dumnezeu să fie totul în toţi.” |
|
Geneza 41:44: „Eu Sunt Faraon! Dar fără tine nimeni nu va ridica mâna nici piciorul în toată ţara Egiptului.”
|
1 Corinteni 11:3: ,,Dar vreau să ştiţi că Hristos este Capul oricărui bărbat; ...şi că Dumnezeu este capul lui Hristos.” |
|
Geneza 41:43: ,,L-a suit în carul care venea după al lui...” |
Ioan 14:28: ,,...Mă duc la Tatăl, fiindcă Tatăl este mai mare decât mine.” |
Poziţia lui Iosif în Egipt |
Poziţia Mai Marelui Iosif, Isus Cristos |
|
Geneza 39:4,Geneza 1:5: ,,Iosif a căpătat mare trecere înaintea stăpânului său, care l-a luat în slujba lui, l-a pus mai mare peste casa lui şi i-a încredinţat tot ce avea. De îndată ce Potifar l-a pus mai mare peste casa lui şi peste tot ce avea...” Geneza 41:38-40: ,, 38 Şi Faraon a zis slujitorilor săi: „Am putea noi oare să găsim un om ca acesta, care să aibă în el Duhul lui Dumnezeu?” Şi Faraon i-a zis lui Iosif: „Fiindcă Dumnezeu ţi-a făcut cunoscut toate aceste lucruri, nu este nimeni care să fie atât de priceput şi atât de înţelept ca tine. Te pun mai mare peste casa mea şi tot poporul meu va asculta de poruncile tale.”
|
Isaia 11:2: ,,Duhul Domnului Se va odihni peste El, duh de înţelepciune şi de pricepere, duh de sfat şi de tărie, duh de cunoştinţă şi de frică de Domnul.” Ioan 3:34,Ioan 1:35: ,,Căci Acela pe care L-a trimis Dumnezeu, vorbeşte cuvintele lui Dumnezeu, pentru că Dumnezeu nu-I dă Duhul cu măsură. Tatăl iubeşte pe Fiul, şi a dat toate lucrurile în mâna Lui.” Evrei 3:6: ,,Dar Hristos este credincios ca Fiu, peste casa lui Dumnezeu.” Evrei 10:21 ,,Şi fiindcă avem un Mare preot pus peste casa lui Dumnezeu” Matei 17:5: „Acesta este Fiul Meu prea iubit, în care Îmi găsesc plăcerea Mea: de El să ascultaţi!” |
|
Geneza 41:41: ,,Faraon i-a zis lui Iosif: „Uite, îţi dau stăpânire peste toată ţara Egiptului.”
|
Iuda 4: ,,...singurul nostru Stăpân şi Domn Isus Hristos.” |
|
Geneza 41:43: ,,L-a suit în carul care venea după al lui şi se striga înaintea lui: „În genunchi!” Astfel i-a dat Faraon stăpânire peste toată ţara Egiptului.”
|
2 Corinteni 2:14 ,,Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne poartă totdeauna cu carul Lui de biruinţă în Hristos...” Ioan 17:2: ,,...I-ai dat putere peste orice făptură...” Filipeni 2:10 ,,pentru ca, în Numele lui Isus, să se plece orice genunchi al celor din ceruri, de pe pământ...” |
|
,,...fără tine nimeni nu va ridica mâna nici piciorul în toată ţara Egiptului.”
|
Ioan 5:22,Ioan 1:23: ,,Tatăl nici nu judecă pe nimeni, ci toată judecata a dat-o Fiului” Ioan 15:5: ,,...despărţiţi de Mine, nu puteţi face nimic.” Matei 28:18: „Toată autoritatea Mi-a fost dată în cer şi pe pământ.” |
|
Geneza 41:45: ,,Faraon a pus lui Iosif numele: Ţafnat-Paeneah (Descoperitor de taine)”
|
Coloseni 2:2,Coloseni 1:3 ,,ca să li se îmbărbăteze inimile, să fie uniţi în dragoste, şi să capete toate bogăţiile plinătăţii de pricepere, ca să cunoască taina lui Dumnezeu Tatăl, adică pe Hristos, în care Sunt ascunse toate comorile înţelepciunii şi ale ştiinţei.” |
|
Geneza 44:18: „Te rog, domnul meu, dă voie robului tău să spună o vorbă domnului meu şi să nu te mânii pe robul tău! Căci tu eşti ca Faraon[2].”
|
Evrei 1:3-8 ,,El, care este oglindirea slavei Lui şi întipărirea Fiinţei Lui, şi care ţine toate lucrurile cu Cuvântul puterii Lui, a făcut curăţirea păcatelor, şi a şezut la dreapta Măririi în locurile prea înalte,...Fiului I-a zis: „Scaunul Tău de domnie, Dumnezeule, este în veci de veci; toiagul domniei Tale este un toiag de dreptate” |
|
Geneza 45:8,Geneza 1:9: ,,Aşa că nu voi m-aţi trimis aici, ci Dumnezeu; El m-a fãcut...stăpân peste toată casa lui şi cârmuitorul întregii ţări a Egiptului...„Dumnezeu m-a pus domn peste tot Egiptul;” |
Faptele Apostolilor 5:31: ,,Pe acest Isus, Dumnezeu L-a înălţat cu puterea Lui, şi L-a făcut Domn şi mântuitor, ca să dea lui Israel pocăinţa şi iertarea păcatelor.” Efeseni 1:20-22: ,,pe care a desfăşurat-o în Hristos, prin faptul că L-a înviat din morţi, şi L-a pus să şadă la dreapta Sa, în locurile cereşti, mai presus de orice domnie, de orice stăpânire, de orice putere, de orice dregătorie şi de orice nume, care se poate numi, nu numai în veacul acesta, ci şi în cel viitor. El I-a pus totul sub picioare, şi L-a dat căpetenie peste toate lucrurile, Bisericii” |
Acum după ce am văzut aceste paralele între Iosif şi Domnul Isus, să continuăm cu derularea evenimentelor. Astfel Iosif după ce a ajuns Domn al ţării Egiptului şi prim ministru a primit de soţie pe Asnat fiica lui Poti-Fera preotul lui On un Zeu, aceste lucruri sau petrecut la vârsta de 30 de ani (Geneza 41:45-46), adică după aproximativ 13 ani de la vânzarea sa ca sclav de către fraţii săi (Geneza 37:2). Este interesant că chiar şi aceste detalii sunt paralele cu Isus şi cu mireasa lui, căci după cum Iosif a luat o soţie dintre neamuri (egipteancă), tot aşa şi mireasa lui Cristos este dintre neamuri, şi după cum soţia lui Iosif venea dintr-o familie idolatră ce se închina la zeul On, tot aşa cei ce au primit credinţa creştină au provenit din familii idolatre, căci înainte de al cunoaşte pe Dumnezeul adevărat şi pe Fiul Său ei sau închinat la Dumnezei falşi (1 Tesaloniceni 1:9; 1 Corinteni 12:2). De asemenea după cum Iosif sa căsătorit la 30 de ani şi a început să domnească, în mod asemănător tot la 30 de ani şi Domnul Isus s-a botezat şi a primit autoritate fiind uns ca Rege şi Mesia, şi tot atunci a început să-şi strângă mireasa Sa (Luca 3:21-23; Ioan 1:29-39).
După ce Iosif a devenit prim ministru, şi-a pus în aplicare strategia cu privire la strângerea bucatelor în anii de belşug şi a făcut provizii în cetăţii pentru că urmau anii de foamete (Geneza 41:48-49,Geneza 1:56), în mod similar Domnul Isus a strâns în primul secol o recoltă bogată de discipoli şi a inspirat cărţile Noului Legământ, căci ştia că vor urma anii de secetă spirituală adică de apostazie (Matei 13:24-30; Faptele Apostolilor 20:29-30; 2 Petru 2:1-2) şi astfel în perioada de foamete toţi cei ce au mers direct la Domul Isus şi nu la oameni sau la organizaţii şi secte omeneşti au putut să-şi păstreze viaţa în timpul foametei, căci Domnul Isus care este calea şi adevărul, le-a furnizat hrana necesară ca să-şi păstreze viaţa spirituală, căci El a spus în Ioan 6:37: ,,...pe cel ce vine la Mine nu-l voi izgoni afară”. Cu siguranţă, în casa Tatălui este belşug de pâine (Luca 15:17), căci Dumnezeu Tatăl la pus să stăpânească peste casa Sa, însă să nu confundăm casa Tatălui, cu vreo denominaţiune, asociaţie religioasă, etc. Căci Casa Tatălui unde este belşug de pâine prin Mai Marele Iosif Isus Cristos, nu este o organizaţie sau o asociaţie religioasă făcută de oameni; ci, este adunare celor întâi născuţi, a celor scrişi în cartea vieţii, şi din care fac parte doar cei născuţi din Dumnezeu (Evrei 12:22-23).
Această foamete care a fost nu numai în Egipt; ci, pe întreg pământul (Geneza 41:56), este o prefigurare profetică pentru foametea spirituală ce este la ora actuală şi care este profeţită şi de profetul Amos în Amos 8:11-12: „Iată, vin zile, zice Domnul Dumnezeu, când voi trimite foamete în ţară, nu foamete de pâine, nici sete de apă, ci foame şi sete după auzirea cuvintelor Domnului. Vor pribegi atunci de la o mare la alta, de la miazănoapte la răsărit, vor umbla istoviţi încoace şi încolo, ca să caute Cuvântul Domnului, şi tot nu-l vor găsi.”
Fraţii lui Iosif vin la prim ministrul Egiptului fără să cunoască cine este, pentru a primi hrană, însă Iosif se face că nu-i cunoaşte şi se poartă cu asprime faţă de ei (Geneza 42:7-20). Scopul acestei asprimi este pentru a vedea dacă fraţii lui sau schimbat şi dacă le pare rău de fapta comisă adică de vânzarea mârşavă ca pe un sclav a fratelui lor. Însă fraţii se căiesc, şi observaţi atitudinea lor acuma: ,,Ei au zis atunci unul către altul: „Da; am fost vinovaţi faţă de fratele nostru; căci am văzut neliniştea sufletului lui, când ne ruga, şi nu l-am ascultat! Pentru aceea vine peste noi necazul acesta.” Ruben a luat cuvântul şi le-a zis: „Nu vă spuneam eu să nu faceţi o astfel de nelegiuire faţă de băiatul acela?” Dar n-aţi ascultat. Acum iată că ni se cere socoteală pentru sângele lui.”
Dragi cititori ai acestui material vă invit să citiţi încă o dată cuvintele lor dar de data aceasta să vă gândiţi că acestea sunt cuvintele din viitor ale Israelului carnal care se va căii de păcatul lor de a-l ucide pe Mesia. Ce schimbare în gândirea lor, în inima lor, de la ura înverşunată cu care au rostit cuvintele: ,,Răstigneşte-l” (Marcu 15:13), ei acum spun: ,,am fost vinovaţi faţă de fratele nostru” dar observaţi reacţia lui Iosif şi prin extensie a lui Isus la cuvintele lor ,,Iosif a plecat la o parte de la ei, ca să plângă” Da, Isus nici nu aşteaptă ca Israelul să-i ceară iertare personal şi deja plânge şi este gata să-i ierte când va vedea în ei atitudine de căinţă sinceră. Apoi după ce fraţii lui Iosif primesc alimentele mult dorite ei pleacă la familiile lor fără să ştie că Iosif a poruncit ca la gura sacilor cu grâu să le fie returnaţi banii cu care l-au plătit (Geneza 42:25). Aceasta indică că hrana şi Cuvântul vieţii nu se dă pe plată, pe bani (compară şi cu Isaia 55:1-3).
Prinşi cu banii, ei lasă chezaş pe Simeon în timp ce ceilalţi fraţi îl vor aduce pe Beniamin, ca garnaţie că nu sunt spioni! Astfel, fraţii lui Iosif au plecat acasă la Tatăl lor Iacob.
După un timp alimentele din casa lui Iacob se termină, şi el îşi trimite fiii din nou în Egipt după hrană, dar copii lui îi spun că ei nu pot merge în Egipt fără fratele lor Beniamin, căci altfel ar trece drept mincinoşi şi spioni. Totuşi Iacob cedează cu greu pentru că îl iubeşte mult pe Beniamin, însă Iuda se pune chezaş pentru el, pune în joc viaţa lui. Ce schimbare de mentalitate şi atitudine! Căci în primul secol iudeii strigau: „Sângele Lui să fie asupra noastră şi asupra copiilor noştri.”
Pe lângă aceasta, Iacob îi trimite prim ministrului Egiptului şi daruri constând din: balsam, miere, mirodenii, mir, fisticuri şi migdale (Geneza 43:11). Copii lui Iacob (Israel) ajung în Egipt, iar prim ministru (Iosif) îi invită la masa de prânz, ei cu toate că le era frică de prim ministru, de data aceasta au acceptat şi datorită administratorului peste casa lui Iosif (Geneza 43:16-24). Ei (evreii) nu au acţionat ca şi în primul secol când au refuzat invitaţia de a merge la masa fiului de rege (împărat) şi din cauza aceasta camera ospăţului de nuntă a fost umplută cu oamenii naţiunilor (Matei 22:1-10; Luca 14:16-24). Administratorul peste casa lui Iosif în primul secol au fost apostolii (Luca 12:41-44).
Dar să revenim la fraţii lui Iosif, ei acceptă de data aceasta invitaţia merg la masa pregătită de Iosif, îi dau darul acestuia, îi acordă respect închinându-se în faţa lui ca şi de prima dată când au venit după hrană (Geneza 42:6; 43:26,28). Tot aşa Mai Marele Iosif, Domnul şi Salvatorul nostru Isus Cristos este demn şi vrednic de închinarea şi onoarea noastră, adică atât a evreilor cât şi a celor dintre naţiuni, şi acest lucru este bine subliniat de pasajul profetic din Apocalipsa 5:12,Apocalipsa 1:13: „Vrednic este Mielul, care a fost junghiat, să primească puterea, bogăţia, înţelepciunea, tăria, cinstea, slava şi lauda!” Şi pe toate făpturile, care Sunt în cer, pe pământ, sub pământ, pe mare, şi tot ce se află în aceste locuri, le-am auzit zicând: „A Celui ce şade pe scaunul de domnie, şi a Mielului să fie lauda, cinstea, slava şi stãpânirea în vecii vecilor!”
La fel, fraţii lui Iosif se închină lui iosif, apoi îi întreabă de Tatăl lor dacă este sănătos şi dacă mai trăieşte, arătând astfel iubirea ce o purta faţă de Tatăl lui, aici este prefigurată iubirea ce o are Isus faţă de Israel din naţiunea din care se trage (Romani 9:5). Iubirea faţă de un popor în care mulţi şi-au pierdut speranţă ca vreodată să mai se întâlnească cu Mesia, că profeţiile biblice se vor împlini, dar cu toate acestea Isus nu i-a uitat, el încă îi mai iubeşte aşa necredincioşi şi răniţi în suflet cum sunt, ei sunt cum a fost Iacob, plin de întristare. Să nu uităm însă că Isus a spus când a fost răstignit: „Tată, iartă-i, căci nu ştiu ce fac!” (Luca 23:34), iar apostolilor le-a poruncit ca în primul rând să predice în Ierusalim şi în Iudeea (Faptele Apostolilor 1:8).
Apoi Iosif la văzut pe Beniamin, şi înduioşat de această revedere, se retrage grăbit căci îi ardea inima în el pentru fratele său şi astfel a intrat în cameră şi a plâns căci dorul faţă de fratele său, era mare, dar încă nu a venit timpul să-şi descopere adevărata identitate şi abia se putea abţine să nu se dea de gol în faţa fraţilor săi.
Iosif pentru a se convinge de schimbarea lăuntrică a fraţilor săi îi pune pe aceştia pe parcursul rundelor de întâlnire cu ei, la câteva încercări după cum urmează:
1. Prima încercare pe care deja am menţionat-o a fost atunci când Iosif la început le-a vorbit aspru considerându-i spioni (Geneza 42:9-14).
2. A doua încercare a fost când la legat pe Simeon şi la reţinut până vor veni din nou (Geneza 42:24).
3. A treia încercare a fost când le-a pus banii înapoi în sacii cu alimentele cumpărate (Geneza 42:28).
4. Acum Iosif ia încercat din nou invitându-i la masa sa, ca să vadă cum se comportă (Geneza 43:16-23), ba mai mult, el porunceşte ca Beniamin să aibă o porţie de mâncare de cinci ori mai mare faţă de ceilalţi fraţi (Geneza 43:34), ca să vadă dacă fraţii săi sau vindecat de invidie, căci el ştie că ei faţă de el au fost plini de invidie căci avea mai multă favoare în ochii Tatălui lor Iacob. Dar văzând că fraţii săi s-au vindecat de boala invidiei, îi mai supune la un ultim test:
5. Îi porunceşte administratorul casei sale să pună din nou banii la gura sacilor şi să pună cupa sa de argint în sacul lui Beniamin. Astfel fraţii lui Iosif pleacă cu toţi împreună, însă nu ajung prea departe când administratorul casei lui Iosif îi ajunge din urmă şi le spune: ,,pentru ce aţi răsplătit rău pentru bine?” furând cupa Stăpânului meu cu care el ghiceşte (bineînţeles că Iosif nu practica ghicitoria).
Această ultimă încercare i-a smerit la maximum pe fraţii lui Iosif, şi a scos la iveală că într-adevăr ei se schimbaseră, mai ales când cupa de argint a fost găsită la Beniamin, la fiul favorit al lui Iacob pentru care Iuda sa pus chezaş cu viaţa lui că îl va duce înapoi. Observaţi reacţia lor după ce paharul de argint a fost găsit în sacul lui Beniamin: ,,Ei şi-au rupt hainele, şi-a încărcat fiecare măgarul şi s-au întors în cetate. Iuda şi fraţii lui au ajuns la casa lui Iosif, pe când era el încă acolo, şi s-au aruncat cu faţa la pământ înaintea lui... Iuda a răspuns: „Ce să mai spunem domnului nostru? Cum să mai vorbim? Cum să ne mai îndreptăţim?” Dumnezeu a dat pe faţă nelegiuirea robilor tăi. Iată-ne robi ai domnului nostru: noi şi acela la care s-a găsit paharul.” Dar Iosif a zis: „Să mă ferească Dumnezeu să fac aşa ceva! Omul la care s-a găsit paharul, va fi robul meu; dar voi, suiţi-vă înapoi în pace la tatăl vostru.” Atunci Iuda s-a apropiat de Iosif şi a zis: „Te rog, domnul meu, dă voie robului tău să spună o vorbă domnului meu şi să nu te mânii pe robul tău! Căci tu eşti ca Faraon....Tu ai spus robilor tăi: „Aduceţi-l la mine ca să-l văd cu ochii mei.”
Noi am răspuns domnului meu: „Băiatul nu poate părăsi pe tatăl său; dacă-l va părăsi, tatăl său are să moară.”...Acum, dacă mă voi întoarce la robul tău, tatăl meu, fără să avem cu noi băiatul de sufletul căruia este nedezlipit sufletul lui, el are să moară, când va vedea că băiatul nu este; şi robii tăi vor pogorî cu durere în locuinţa morţilor bătrâneţe-le robului tău, tatăl nostru. Căci robul tău s-a pus chezaş pentru copil şi a zis tatălui meu: „Dacă nu-l voi aduce înapoi la tine, vinovat să fiu pentru totdeauna faţă de tatăl meu.” Îngăduie, deci, te rog, robului tău să rămână în locul băiatului, ca rob al domnului meu; iar băiatul sã se suie înapoi cu fraţii săi. Cum mă voi putea sui eu la tatăl meu, dacă băiatul nu este cu mine? Ah! să nu văd mâhnirea tatălui meu!” (Geneza 44:13-34).
Ce schimbare radicală de atitudine, se consideră robi, se aruncă în faţa prim ministrului, se umilesc numai ca să scape pe Beniamin, ei care cu câţi-va ani în urmă au vrut să-l omoare pe Iosif fratele lor cu sânge rece, acum au lepădat egoismul şi mândria şi sunt gata să rămână ei în locul lui Beniamin.
Tot aşa Israelul reprezentat de conducătorii religioşi au spus ceva asemănător cu fraţii lui Iosif când au vrut să-l omoare şi ceva contrar a cuvintelor de mai sus: ,,oare nu vă gândiţi că este în folosul vostru să moară un singur om pentru norod, şi să nu piară tot neamul?... Din ziua aceea, au Hotărât sã-L omoare.” Ioan 11:50,Ioan 1:53. Dacă Israelul ca şi fraţii lui Iosif au fost gata să-l omoare pe Isus ca să nu-şi piardă poziţia.
În viitor, israelul curăţit de Dumnezeu, vor plânge pentru fapta comisă, ei vor fi transformaţi ca şi fraţii lui Iosif care acum erau gata să moară ei în locul lui Beniamin numai ca acestuia să nu i se întâmple nimic. Acest lucru este profeţit în Zaharia 12:10 unde putem observa o profeţie despre căinţa lui Israel: ,,Atunci voi turna peste casa lui David şi peste locuitorii Ierusalimului, un duh de îndurare şi de rugăciune, şi îşi vor întoarce privirile spre Mine pe care L-au străpuns. Îl vor plânge cum plânge cineva pe singurul lui fiu, şi-L vor plânge amarnic, cum plânge cineva pe un întâi-născut.” Auziţi ce schimbare are loc în sentimentele lui Israel faţă de Isus Cristos: ,,Îl vor plânge cum plânge cineva pe singurul lui fiu, şi-L vor plânge amarnic, cum plânge cineva pe un întâi-născut.”
După această ultimă încercare Iosif nu se mai poate stăpâni şi după ce a ordonat să iasă toţi afară în afară de fraţii săi, a început să plângă şi să le spună că el este Iosif. Fraţii săi sunt blocaţi şi tulburaţi, însă Iosif îi încurajează arătând prin aceasta în mod profetic sentimentele lui Isus faţa de Israel şi faptul că le-a acordat o iertare deplină şi nu are dorinţe de răzbunare cu toate că viaţa lor era în mâna Lui. Citiţi vă rog în propriile voastre Biblii această reîntâlnire mişcătoare şi vă puteţi închipui iubirea Domnului Isus faţă de Israel. (citiţi Geneza 45:4-11,Geneza 1:15; 46:29).
Însă sentimentele faţă de Beniamin născut din aceiaşi mamă sunt şi mai intense, după cum sentimentele lui Isus faţă de creştinii evrei care nu numai că îl au ca Tată pe Iehova ca şi Israelul natural, dar au şi aceiaşi mamă: Ierusalimul de sus. Puteţi citi aceste simţăminte şi manifestările de afecţiune ale lui Iosif faţă de Beniamin, citind Geneza 45:14.
După ce fraţii lui Iosif se întorc la Iacob tatăl lor, îi spune şi lui vestea cea mare că Iosif fiul lui trăieşte, ceea ce aduce o bucurie neţărmurită în inima lui Iacob, şi această veste înviorează duhul lui Iacob (Geneza 45:27), tot aşa vestea că Mesia a murit, dar că El a şi înviat şi este viu şi Domn, va înviora Israelul (Ezechiel 36:24-28; cap.37).
Astfel toată familia lor în număr de 70 de suflete se mută în ţinutul Gosen unde tot Israelul a avut parte de un teren fertil şi au fost binecuvântaţi mai presus ca mulţi Egipteni, toate acestea pre-umbresc poziţia şi binecuvântările de care va avea parte Israelul pe pământ în Regatul milenară mai presus de celelalte naţiuni (Geneza 47:6-12,Geneza 1:27; Zaharia 8:21-23; 14:16-21).
În Geneza 47:15-25 se descrie despre unii egiptenii care pentru a-şi păstra viaţa au vândut tot ce aveau, pentru a cumpăra mâncare şi în final au devenit robi ai lui Faraon şi astfel relatarea Biblică spune: ,,Şi ţara a ajuns a lui Faraon”. Tot aşa pământul întreg după reîntoarcerea lui Israel la Iehova şi Isus şi după smerirea naţiunilor în bătălia de la Harmaghedon, va deveni al Mai Marelui Faraon Dumnezeu Tatăl, dar va fi condus tot de Mai Marele Iosif până se vor împlini cei o mie de ani (1 Corinteni 15:24-28).
Astfel evreii vor avea statut binecuvântat şi vor avea cele mai bune ţinuturi pe noul pământ, în timp ce naţiunile vor fi inferiri evreilor şi vor fi învăţaţi de aceştia ca să-i aducă glorie lui Dumnezeu şi lui Isus Domnul domnilor şi Regele regilor (Isaia 2:2-4; cap.60; Zaharia 8:21-23).
În încheiere aş dori să pun câteva întrebări recapitulative:
& Pe cine reprezintă Iosif în această dramă, dar Faraon, dar fraţii lui Iosif?
& Ce prefigurare profetică este persoana lui Beniamin?
& La ce încercări i-a supus Iosif pe fraţii săi şi de ce?
[1] Ismaeliţii sunt tot una cu madianiţii după cum reiese din Judecători 8:22-24.
[2] Iosif nu este Faraon, ci el este omagiat ,,ca Faraon” tot aşa Isus Cristos nu este Dumnezeu dar El este ca Dumnezeu adică are chipul lui Dumnezeu şi autoritatea lui Dumnezeu (compară cu Mica 5:4 şi Faptele Apostolilor 5:31).