În această lume imorală şi egoistă este tot mai greu să-ţi faci prieteni adevăraţi şi să îi păstrezi. Unii oameni sacrifică propriile valori morale, de dragul prietenilor, alţii sacrifică prietenii de dragul unor ştachete prea înalte, sau a unor interse personale egoiste! Alţi nu înţeleg nivelele prieteniilor, sau distanţa optimă pentru o dezvoltare maxim reciprocă, faţă de fiecare suflet, pentru ca prietenul tău să nu fie sufocat de prietenia ta, dar nici să nu se răcească acea relaţie de prietenie.
Prin urmare am dezvoltat acest material după cum urmează:
» Ce este prietenia?
» Ce prieteni să-ţi faci şi cum?
» Cum este o relaţie de prietenie bolnăvicioasă în raport cu una sănătoasă?
» Cum să-ţi păstrezi prietenii?
Vom începe pentru început răspunzând la întrebarea:
CE ESTE PRIETENIA?
Prietenia este definită ca fiind: „Sentiment de simpatie, de stimă, de respect, de ataşament reciproc care leagă două persoane; legătură care se stabileşte între persoane, pe baza acestor sentimente; amiciţie, prieteşug...” (DEX ’98).
Prietenia în Biblie este acea legătură a dragostei dintre doi oameni, pe baza unei credinţe comune, unor obiective şi precupări comune, în care fiecare se sacrifică pentru celălalt.
Este adevărat că există prietenii false şi prietenii sincere şi adevărate. În prieteniile adevărate funcţionează iubirea sinceră care caută folosul celuilalt, în cele false se caută folosul egoist personal, mascat printr-o amabilitate sau „dragoste” manipulatoare!!!
Dar daca el numai cere, numai el se descărcă şi numai el primeşte, fără să dea nimic, atunci aceea nu poate fi numită prietenie. Prietenia este dăruire reciprocă, este slujire reciprocă, ajutor reciproc, schimb de daruri făcute însă necondiţionat.
CE PRIETENI SĂ-ŢI FACI ŞI CUM?
În primul rând, noi trebuie să Îl avem ca prieten pe Dumnezeu, doar atunci când Îl avem pe Dumnezeu ca prieten, suntem capabili de prietenii sincere, deoarece cine Îl iubeşte pe Dumnezeu îşi va iubi şi semeni şi cu atât mai mult prietenii în modul cel mai autentic (1 Ioan 4:20-21). Oamenii care nu-L iubesc pe Dumnezeu nu îşi iubesc nici semenii!
Biblia indică spre oameni care au fost prieteni cu Dumnezeu, în Isaia 41:8: „Dar tu, Israele, robul Meu, Iacove pe care te-am ales, sămânţa lui Avraam, prietenul Meu”, tot la fel şi Scripturile Creştine confirmă în Iacob 2:23: „Astfel s-a împlinit Scriptura care zice: „Avraam a crezut pe Dumnezeu şi i s-a socotit ca neprihănire”; şi el a fost numit „prietenul lui Dumnezeu.”
Putem să devenim prieteni cu Dumnezeu tatăl prin Fiul Său: Isus Cristos! Astfel îl putem avea ca prieten şi pe Domnul Isus, El exprimă condiţia prieteniei cu El în Ioan 15:14: „Voi sunteţi prietenii Mei, dacă faceţi ce vă poruncesc Eu.” Nu putem fi prieteni cu El dacă nu ascultăm de El din dragoste! Însă cu siguranţă Domnul nostru preaiubit: Isus, ne dă porunci spre binele nostru etern! La rândul Lui Domnul Isus prietenilor Săi, celor 11 apostoli fideli le-a destăinuit tainele divine. El a spus în Ioan 15:15 (GBV 2001): „Nu vă mai numesc robi, pentru că robul nu ştie ce face stăpânul său; ci v-am numit prieteni, pentru că toate câte am auzit de la Tatăl Meu vi le-am făcut cunoscut.”
Însă există un gen de prietenie care nu este sănătos, despre el vorbeşte Biblia când spune în Iacob 4:4: „Suflete preacurvare! Nu ştiţi că prietenia lumii este vrăjmăşie cu Dumnezeu? Aşa că cine vrea să fie prieten cu lumea se face vrăjmaş cu Dumnezeu.” Prietenia cu lumea ne transformă în duşmani cu Dumnezeu, pentru că prietenia cu lumea, înseamnă în realitate prietenia cu Stăpânul lumii: satan, diavolul (Ioan 14:30). De aceea, intrând prin prietenia cu Tatăl şi Fiul (1 Ioan 1:1-5) în Regatul lor, în adunare, noi ne despăţim de lume, adică de valorile, parcticile şi lucrările lumii conduse de satan!
Biblia ne încurajează să avem prieteni dintre fraţii de credinţă şi nu dintre cei din lume care nu împărtăşesc convingerile noastre, ea ne avertizează în 1 Corinteni 15:33: „Nu vă înşelaţi: „Tovărăşiile rele strică obiceiurile bune”.
Este trist când vezi persoane religioase care au prieteni oameni din lume, te întrebi dacă acel om umblă în lumină, cum pot cei din lume să suporte lumina, căci Scriptura spune în Ioan 3:20: „Căci oricine face răul, urăşte lumina şi nu vine la lumină, ca să nu i se vădească faptele.” Când cei din lume sunt în tovărăşia fraţilor, fie omul acela se va căi, sau se va depărta de acel creştin care va emana lumina lui Cristos şi asta îl va supăra (deranja), fie fratele se va depărta de lumină! Un om care umblă în întuneric în mod normal nu poate suporta lumina noastră, doar dacă noi umblăm în întuneric se poate ataşa de noi. Biblia ne avertizează clar în Proverbe 13:20: „Cine umblă cu înţelepţii se face înţelept, dar cui îi place să se însoţească cu nebunii o duce rău.”
Dacă vrem să fim înţelepţi trebuie să umblăm cu cei înţelepţi, uneori însoţirea cu nebunii poate avea loc şi în mod indirect prin programe de televizor lumeşti, muzică lumească, etc.
Însă chiar şi în alegerea prieteniei cu fraţii trebuie să avem grijă, nu toţi creştinii sunt spirituali cu adevărat, unii din poporul lui Dumnezeu sunt carnali (1 Corinteni 3:1-3), creştinii începători ar trebui să se însoţească cu cei spirituali ca să devenă maturi spirituali!
Însă se ridică întrebarea:
Cum să-mi fac prieteni?
SINGURA posibilitate de a-ţi face prieteni este aceea de a fi tu însuţi un prieten! Un factor important în câştigarea unei prietenii îl constituie personalitatea noastră iubitoare.
Bunăvoinţa: Un proverb din antichitate spune următorul adevăr: „Farmecul unui om este dat de bunăvoinţa lui” (Proverbe 19:22‚ The Jerusalem Bible). Prin urmare‚ numai cei care se dovedesc a fi binevoitori, cei care dau: har, se bucură de o prietenii adevărate. De exemplu‚ dovedind: bunăvoinţă, bunătate, har, îi vom atrage prin dragostea noastră, aşa cum Dumnezeu atrage oameni la Sine prin dragostea Sa (Ieremia 31:3).
O persoană binevoitoare îi ascultă pe cei cu care relaţionează. Cel care monopolizează conversaţia sau vorbeşte excesiv despre sine, va găsi foarte greu pe cineva cu care să relaţioneze şi ulterior să devină prieten.
Bunăvoinţa ne va determina în plus să veghem asupra cuvintelor pe care le adresăm altora. „Există cel care vorbeşte în mod nechibzuit‚ ca şi cu lovitura unei spade‚ dar limba celor înţelepţi este vindecare“ (Proverbe 12:18). Atunci când limba noastră va aduce vindecare, oamenii se vor simţi atraşi spre noi!
Bunăvoinţa şi umilinţa ne va determina în plus să veghem asupra cuvintelor pe care le adresăm altora. Este important să dăm dovadă de cumpătare, să căutăm binele altora şi să ţinem cont de limitele emoţionale sau mintale ale celuilalt (comp. cu Ioan 16:12).
Sacrificii din dragoste: O prietenie autentică şi durabilă implică sacrificii! Persoanele care caută numai să primească‚ fără a da nimic în schimb‚ nu va cunoaşte niciodată sentimentul despre care Isus a zis: „Există mai multă fericire în a da decât în a primi” (Faptele Apostolilor 20:35; Luca 6:31,Luca 1:38). În consecinţă‚ străduieşte-te să-i priveşti pe oameni prin prisma a ceea ce poţi face tu pentru ei‚ nu prin ceea ce poţi obţine de la ei.
Generozitatea: Biblia îi încurajează pe creştini să fie „generoşi‚ dispuşi să împartă cu alţii” (Proverbe 11:25; 1 Timotei 6:18). Cu siguranţă‚ dărnicia, spiritul de sacrificiu, timpul jertfit pentru prietenie, căci prietenia se clădeşte în timp‚ şi se păstrează sacrificând timp, nimeni nu poate întreţine bune relaţii cu cineva fără a-i consacra timp, energie şi sacrificii de orice fel.
În plus, iubirea sinceră, umilinţa, bunătatea, bunăvoinţa sunt calităţi care vor atrage mulţi oameni spre o prietenie sinceră.
Aminteşte-ţi că‚ deşi era foarte ocupat‚ Isus Cristos găsea întotdeauna timp şi bunăvoinţă pentru a se interesa de cei care aveau nevoie de ajutorul Lui (Marcu 6:31-34).
O prietenie autentică şi durabilă impune unele cheltuieli. Persoanele care caută numai să primească‚ fără a da nimic în schimb‚ nu vor cunoaşte niciodată sentimentul despre care Isus a zis: „Există mai multă fericire în a da decît în a primi“ (Faptele Apostolilor 20:35; Luca 6:31,Luca 1:38). În consecinţă‚ străduieşte-te să-i priveşti pe oameni prin prisma a ceea ce poţi face tu pentru ei‚ nu prin ceea ce poţi primi de la ei.
Devotamentul: Dovedind o profundă înţelegere faţă de relaţiile umane‚ scriitorul Proverbelor a scris în capitolul 18:24: „Unii prieteni ne ruinează‚ dar un prieten adevărat este mai devotat decît un frate“
(The New American Bible). Cei care doresc să-şi facă prieteni trebuie să fie devotaţi bunăstării altora! Să analizăm exemplul dat de David şi Ionatan. În calitate de fiu al regelui Saul, astfel în mod natural el era următorul moştenitor al tronului naţiunii Israel‚ Ionatan ar fi putut avea resentimente faţă de David‚ deoarece ştia bine că David va fi acela care va domni în locul lui Saul. Cu toate acestea‚ Ionatan nu a fost gelos‚ el i-a fost devotat lui David‚ mergînd pînă acolo încît să-şi rişte viaţa pentru el. - 1 Samuel 18:1-3; 1 Samuel 20:17‚31-32; 2 Samuel 1:26.
Un alt exemplu de prietenie adevărată este dat de Rut. În loc s-o părăsească pe soacra sa Naomi‚ Rut a rămas alături de ea, fiind devotată acesteia şi valorilor ei, poporul ei fiind şi a lui Rut, şi la fel Dumnezeul ei. Cunoscuţii acestor două femei au remarcat chiar‚ cu obiectivitate‚ că „ea valora pentru Naomi mai mult decît şapte fii.“ - Rut 1:16-17; Rut 4:15.
Dai şi tu dovadă de un devotament asemănător? Sau‚ mai degrabă‚ dezvălui altora în mod nechibzuit defectele pe care le observi la tovarăşii tăi?
Adevărul: Dar cum trebuie să procedezi atunci cînd unul dintre cei care îţi sînt dragi comite o greşeală gravă ce trebuie imediat corectată? Într-un asemenea caz‚ prietenul devotat nu se va reţine de a spune adevărul în dragoste, şi nu-i va fi teamă de reacţia celuilalt. „Rănile făcute de cel care iubeşte sînt fidele“‚ spune Biblia (Proverbe 27:6 NW). Bineînţeles‚ aceasta nu înseamnă că trebuie să fii dur sau lipsit de tact. Cu o anumită ocazie‚ creştinii din Galatia antică trebuia să fie instruiţi energic. Dând dovadă de o remarcabilă iscusinţă prin felul în care i-a mustrat‚ apostolul Pavel i-a întrebat după aceea: „Si acum am devenit eu oare duşmanul vostru deoarece vă spun adevărul?“ (Galateni 4:16). Un prieten adevărat te va iubi cînd îi vei spune „adevărul“‚ chiar şi atunci cînd acest adevăr ia forma unei mustrări. - Proverbe 9:8.
CUM ESTE O RELAŢIE DE PRIETENIE BOLNĂVICIOASĂ ÎN RAPORT CU UNA SĂNĂTOASĂ?
În primul rând, trebuie să înţelegem că o prietenie este o relaţie care trebuie să păstreze distanţa optimă, ca aceea prietenie să fie sănătoasă, să aibă viaţă, armonie şi condiţii bune de existenţă. După cum pe pământ este viaţă şi condiţii optime de trăit, deoarece pământul este aşezat la o distanţă ‚optimă’ faţă de soare, nici prea departe căci atunci ar fi prea rece, oamenii ne-putând trăi într-un mediu îngheţat. Nici prea aproape căci atunci pământul s-ar topi de căldura soarelui; ci, la o distanţă optimă care să permită viaţa pe Terra.
Tot aşa şi o prietenie, în funcţie de nevoile, limitele tale şi ale celuilalt, trebuie găsit în relaţia cu fiecare persoană distanţa optimă! Cu unii foarte aproape, cu alţii: aproape, cu alţi mai departe, aceste distanţe în timp se vor micşora sau distanţa în funcţie de progesul fiecărei prietenii în parte.
Deci este bine să avem prieteni foarte apropiaţi, cum a avut Domnul pe cei trei apostoli: Petru, Ioan şi Iacob, care în anumite momente doar pe ei i-a luat în anumite misiuni deosebite (Matei 17:1-7; Luca 8:51-56). Apoi prieteni apropiaţi, aşa cum i-a avut Domnul pe apostolii fideli (Luca 6:12-13; Luca 22:28-30). El a mai avut alte sute de ucenici sau persoane cu care relaţiona (Luca 10:1; 1 Corinteni 15:6), şi noi putem avea un cerc mai mare de persoane din care în viitor unii vor deveni prieteni.
Când mă refer la „prietenii sănătoase”, mă refer la: noţiunea timp, noţiunea impunere şi noţiunea fundament. Adică la faptul că prietenii adevăraţi sunt conştienţi că fiecare are nevoie de timp pentru el însuşi, cât şi pentru relaţia cu Dumnezeu, cu familia şi cu alţi fraţi şi surori. Astfel nu vom încerca să luăm tot timpul sau mult timp din viaţa prietenilor noştri. Trebuie să fim conştienţi că ei au nevoie de timpul lor de părtăşie cu Dumnezeu. O altă problemă este: posesia, presiunile, tendinţa conştientă sau inconştientă de a-l croi pe prietenul nostru după tiparul nostru, făcându-l să-şi piardă unicitatea şi individualitatea. Sau făcând din prietenul nostru fundamentul emoţional şi psihic al viaţii noastre. Să nu uităm că Cristos este fundamentul viaţii noastre, numai El poate lua, poverile, problemele, durerile, stresul, nostru (Efeseni 2:21-22). A pune povara noastră pe umerii prietenilor noştri este lipsit de iubire pentru că îi suprasolicităm şi idolatrizăm, căci schimbăm piatra de temelie care este Isus cu ei (comp. cu 1 Corinteni 3:11).
Este adevărat că dragostea poartă sarcinile celorlalţi (Galateni 6:2), însă trebuie să înţelegem că ei nu sunt Atotputernici; ci, doar Dumnezeu este Atotputernic. Trebuie să ne întrebăm? Nu cumva îi încarc pe prietenii mei cu prea multe probleme dea-le mele? Nu cumva au devenit ei un fel de ‚Dumnezeu’ la care îmi descarc inima, şi îi spun tot ce simt sau prin tot ce trec? (compară cu Plangerile 2:19; Psalmi 62:8; Psalmi 142:2); Nu cumva mă plâng prea mult ne-ţinând cont de limitele lor? Cunosc eu limitele lor sau mă gândesc doar la mine? Mai întreabă-te: îmi petrec mai mult timpul cu prietenii sau cu Dumnezeu care ar trebui să fie prietenul meu cel mai bun? Poate ar fi bine să-i întreb:„Spunem sincer nu te obosesc cu problemele mele? Nu-ţi răpesc prea mult din timpul tău?” Poate ar fi bine să dau povara lui Dumnezeu şi să i-o las lui (Psalmi 55:22), căci dacă eu m-aş odihni în Cristos şi aş lua jugul lui care este uşor şi blând (Matei 11:28-30) poate nu m-aş mai plânge atâta!!!
De asemenea, dacă observ, că parcă prietenii mei se simt obosiţi în prezenţa mea, parcă văd că nu mai au bucurie în relaţia cu mine, că parcă mă ocolesc sau mă amână......ar trebui să-mi pun serioase semne de întrebare.
O altă problemă este intimitatea, într-o prietenie, deschiderea unul faţă de celălalt vine treptat, trebuie să avem grijă să nu forţăm uşa, chiar dacă suntem conducători, chiar dacă avem autoritate peste acel frate, relaţia trebuie să fie liberă de orice forţare. Noi trebuie să ne deschidem din proprie iniţiativă, şi într-o prietenie nu trebuie să forţăm deschiderea mai largă a inimii, după cum o floare nu trebuie forţată să-şi deschidă petalele, ea le va deschide la căldura soarelui, tot aşa sufletul se deschide la căldura iubirii şi sincerităţii. Dacă noi personal ne deschidem, ne mărturisim chiar greşelile, şi ceilalţi se vor deschide.
De asemenea, nu trebuie să fim posesivi, nu trebuie să credem că celălalt ne aparţine, sau avem drepturi asupra lui, noi trebuie să fim slujitorii fraţilor noştri nu stăpânii lor care să-i conducă, dirijeze, său să fim obositori în a-i povăţui. Să nu uităm căci nici Dumnezeu nu ceartă fără încetare (Psalmi 103:9). Din păcate unii oameni se poartă cu prietenii lor de parcă ar fi proprietatea lor, fie direct, fie prin şantaj şi manipulare.
De pildă o tânără pe nume Hollie se plângea: „Prietena mea se comporta de parcă aş fi fost a ei. Nu-mi dădea pace nici un pic.” Cu toate că într-o prietenie apropierea îşi are foloasele ei, se poate întâmpla uneori ca ceea ce este bun să fie prea mult. După cum este proverbul: „cei mult strică”. De pildă, Hollie, ale cărei cuvinte le-am citat se simte sufocată de prietenia unei fete. Şi nu este singura care se simte astfel. Iată ce a observat Hollie: ,,Acest lucru pare să li se întâmple şi altor tineri. Ei sunt aproape nedespărţiţi, până când izbucneşte o ceartă. După aceea, nu mai vorbesc unul cu celălalt săptămâni întregi”.
În general cel sufocat de prietenia altei persoane, dă semne de alarmă de care trebuie să ţină cont celălalt, aceste semne pot fi: oboseală în prezenţa celuilalt, lipsa de dispoziţie de a discuta; este fără viaţă şi bucurie, ba uneori poate să-i spună voalat că nu are timp pentru El; se refugiază la alţi prieteni; sau chiar să treacă la lovituri de eliberare: la sfaturi şi mustrări fără duhul blândeţi, fără dragoste, la jigniri, la acuze, etc.
Dacă apar aceste simptoame, trebuie să ne gândim serios dacă nu cumva l-am epuizat pe prietenul nostru, dacă nu cumva am secat rezervorul cu dragoste din inima lui. Trebuie să ne gândim serios dacă nu cumva sufoc pe prietenul meu cu persoana mea, cu prezenţa mea excesivă în viaţa lui, cu problemele mele? Este imperios necesar să-mi pun aceste întrebări, şi poate să iau decizia să-l vizitez mai rar sau chiar să fac o pauză.
Semnele, unei prietenii bolnăvicioase se pot vedea în efectele unei astfel de prietenii, atât în prietenul pe care îl asaltăm cu prezenţa noastră (în viaţa lui), precum şi în viaţa celui care abuzează pot apărea aceste semne după cum urmează:
a) Pierderea sau afectarea propriei identităţii şi unicităţi; b) Prietenul nostru devine Dumnezeu nostru la care apelăm cel mai mult; c) Nu mai avem intimitate; d) Nu mai avem putere de decizie; e) Nu mai putem gândi liber; f) Nu mai avem timp pentru noi; g) Pur şi simplu ne simţim sufocaţi de cealaltă persoană; h) dependenţa de o persoană; i) Suntem obosiţi de cealaltă persoană. Aş dori să comentez puţin aceste semne.
Toţi dorim să fim împliniţi şi fericiţi, e ceva normal, însă nu e normal şi sănătos să facem din prietenul nostru izvor de fericire, doar Dumnezeu este stânca noastră şi izvorul nostru de viaţă şi fericire, după cum spune psalmistul în Psalmi 36:9: „Căci la Tine este izvorul vieţii; prin lumina Ta vedem lumina.” Dar poate cineva va spune: „eu nu idolatrizez pe nimeni”, însă spunem poţi un timp să spunem o lună fără să te întâlneşti cu prietenul tău? Spunem când ai probleme la cine apelezi la prietenul sau prietenii tăi sau la Dumnezeu? Cu cine îţi petreci mai mult timp? În ce relaţie îţi găseşti mai mare plăcerea? De unde îţi extragi puterea emoţională, acceptarea, aprobarea, echilibru mintal? Îţi extragi împlinirea în viaţă din Dumnezeu sau din acceptarea prietenilor? Care ar fi reacţia ta, dacă prietenii te resping?
Există două extreme în relaţiile de prietenie bolnave:
1.Încercăm să dominăm pe celălalt, să-l subordonăm gândirii şi simţirii noastre, să-l facem o copie a noastră, sau să fim posesivi, astfel prietenul nostru devine sclavul nostru, iar noi stăpânul lui, ba mai mult, devenim creierul lui şi inima lui.
Poate nu ne dăm seama uneori, dar chiar prin amabilitatea excesivă, încercăm să-l dominăm şi manipulăm pe celălalt.
2.O altă extremă este să devenim noi sclavii prietenilor noştri doar de dragul de a primii: acceptare, apreciere, dragoste, aprobare. Poate am fost răniţi în viaţă, nu am primit iubire suficientă de la părinţi şi atunci facem orice ca să cumpărăm dragostea celorlalţi. Faptul că suntem bolnăvicioşi în a ne raporta la alţii, reiese din dorinţa noastră de a fi acceptaţi, din fuga noastră după prieteni, nu ne place să fim singuri, nu suntem siguri pe noi, tot timpul, întrebăm pe prietenii noştri dacă ceea ce facem este bine sau nu. Astfel de persoane se umilesc foarte mult, se deschid, spun tot trecutul lor, sau toate problemele lor (uneori fără discernământ chiar la persoane nepotrivite) numai să vadă ceilalţi că este sincer şi să primească dragostea mult căutată. Există chiar extrema de a fi codependent de relaţii. Astfel unii oamenii nu numai că sunt obsedaţi de obiecte, activităţi de muncă, ci unii sunt obsedaţi de prietenul lor. Ei nu reuşesc să-şi controleze sentimentele, astfel persoana este atât de captivată şi afectată de celălalt încât sentimentul identităţii personale, al sinelui este grav diminuat şi înăbuşit. Ele se comportă ca un aspirator care absoarbe persoane, se străduieşte mereu să-şi umple golul afectiv prin relaţia cu prietenii nu cu Dumnezeu. Şi astfel în loc să-şi umple golul inimii cu Dumnezeu şi plini de pacea Lui şi bucuria Lui să relaţioneze cu alţii, ei fac invers, încercă să-şi umple rezervorul inimii prin oameni.
Trăsături specifice persoanelor codependente:
Persoana codependentă este dominată de una sau mai multe obsesii. Persoana codependentă este marcată şi suferă din cauza situaţiei problematice din familia în care a crescut. Persoana codependentă are un foarte scăzut respect de sine şi adesea demonstrează un grad redus de maturitate. Persoana codependentă este sigură că fericirea depinde de ceilalţi. Persoana codependentă se simte excesiv de responsabilă (răspunzătoare) de ceilalţi. Persoana codependentă are relaţii tulburate cu partenerul de căsătorie sau prietenii prin faptul că trece uşor dintr-o extremă în alta: de la dependenţa de celălalt la independenţă. Persoana codependentă este un adevărat maestru al negării şi al reprimării. Persoana codependentă îşi face griji pentru lucrurile pe care nu le poate influenţa şi încearcă adesea să le schimbe. Persoana codependentă îşi desfăşoară viaţă în general în extreme de la o căldură şi îmbrăţişări ale celorlalţi la gheţuş sentimental şi răceală emoţională. Persoana codependentă caută în permanenţă acel ceva sau cineva care crede că îi lipseşte în viaţa personală.
Cei codependenţi au nevoie de ajutor spiritual, codependenţa nu se vindecă în timp; ci, se agravează de aceea au nevoie de asistenţă din partea unor păstori sau fraţi maturi spirituali.
O persoană sănătoasă în relaţii, se raportează interdependent la ceilalţi. Adică nu este nici în extrema independenţei, despre care Biblia vorbeşte în Proverbe 18:1: „Cel ce seretrage în singurătate caută ce-i place lui însuşi, dar este împotriva adevăratei înţelepciuni” dar nu este nici în cealaltă extremă cea a dependenţei de prieteni: Proverbe 18:24 „Cine îşi face mulţi prieteni, îi face spre nenorocirea lui...” El ştie că are totul deplin în Cristos (Coloseni 2:10). El ştie când să plece acasă de la un prieten, când să oprească o discuţie, sau când să rărească întâlnirile cu prieten căci relaţia a devenit prea bolnăvicioasă. El este dependent de Dumnezeu, şi ştie că Isus a promis în Marcu 10:29-30: „Adevărat vă spun că nu este nimeni, care să fi lăsat casă sau fraţi sau surori sau tată sau mamă sau nevastă sau copii sau holde,pentru Mine şi pentru Evanghelie, şi să nu primească acum, în veacul acesta, de o sută de ori mai mult: case, fraţi, surori, mame, copii şi holde, împreună cu prigoniri; iar în veacul viitor, viaţa veşnică.” Da, Isus ne-a promis că vom avea fraţi şi surori spirituali, însă relaţia cu aceştia va fi echilibrată şi sănătoasă numai dacă suntem dispuşi să punem relaţia cu El pe primul plan, şi din relaţia cu El să izvorască şi să se adape şi relaţia cu ceilalţi fraţi. Este astfel relaţia ta cu Cristos şi cu Evanghelia (Cuvântul) pe primul loc sau cu fraţii?
Cel matur ştie că o floare dacă este prea udată putrezeşte, sau dacă i se dă prea multă lumină şi căldură se usucă, Cel matur ştie când să zică STOP la întâlnirile prea dese. El nu vrea să-i facă pe ceilalţi dependenţi de el şi de darul lui. El ştie că doar Cristos este piatra de temelie şi nu el. El nu-şi dă cu părerea tot timpul; ci, îi lasă pe prietenii lui să-l întrebe pe Dumnezeu sau să facă cercetări în literatura creştină decât să-i facă dependenţi de teologia lui şi să devină un fel de „Guru”, care are răspuns la toate întrebările. El are nevoie de prieteni, însă este conştient că trebuie să facă un echilibru în viaţa lui în relaţia cu Dumnezeu şi în relaţia cu semenii. El ştie să-şi împartă bine timpul în relaţia cu Dumnezeu cu prietenii, şi faţă de cei din lume care au nevoie de evanghelizare. El înţelege nevoia de a se lărgi, el nu se închide într-un cerc restrâns ca şi corintenii, ci el ascultă de sfatul lui Pavel de a se lărgi (2 Corinteni 6:12-13) şi astfel de a avea acces la prietenii noi şi experienţe noi, fără însă bineînţeles de ai uita pe prietenii vechi. Dar să trecem la o latură practică:
Ce să faci când prietenul tău te sufocă cu prietenia lui?
Problema constă în faptul că nu este deloc uşor să-i spui unui prieten că te simţi sufocat de prezenţa lui şi că ai nevoie de mai multă intimitate. Probabil că ţi-e teamă că vei răni sentimentele prietenului tău. În plus, poate că te temi să nu periclitezi relaţia voastră. Cu toate acestea, când într-o prietenie există libertate, într-o măsură rezonabilă, acest lucru va fi mai degrabă de folos decât un motiv ca cineva să se simtă rănit.
Să ilustrăm acest lucru: Într-o grădină publică din Sydney, Australia, un copac uriaş a trebuit să fie îngrădit. De ce? Deoarece mulţimile de vizitatori care veneau aici bătătoreau treptat solul din jurul copacului, iar. rădăcinile erau înăbuşite. Dacă n-ar fi fost ocrotit, copacul ar fi murit. Acelaşi lucru se poate întâmpla şi cu prieteniile. Prea multă apropiere într-o prietenie poate sufoca o relaţie. Iată ce a scris regele Solomon: „Calcă rar în casa aproapelui tău, ca să nu se sature de tine şi să te urască”. - Proverbe 25:17.
Avem nevoie de timp pentru noi înşine şi de intimitate. De ce a spus Solomon aceste cuvinte? În primul rând, cu toţii avem nevoie de timp pentru noi înşine şi de intimitate. Chiar şi Isus Cristos a avut nevoie de aşa ceva. Deşi era foarte apropiat de discipolii săi, el obişnuia, din când în când, să plece ca „să Se roage, singur” (Matei 14:23; Marcu 1:35). Isaac, un bărbat temător de Dumnezeu, şi-a făcut şi el timp ca să fie singur ca să mediteze (Geneza 24:63). Şi tu ai nevoie de un anumit timp pentru tine, ca să poţi face unele lucruri, cum ar fi temele pentru acasă, treburile gospodăreşti şi studiul personal al Bibliei cât şi rugăciunea.
Iar dacă prietenii tăi nu arată consideraţie faţă de necesităţile tale în această privinţă şi nu le iau în seamă, resentimentele pot apărea foarte uşor. Prin urmare, nu-ţi fie teamă să-i spui prietenului tău că ai nevoie de timp pentru părtăşia cu Tatăl şi Fiul (1 Ioan 1:3). Întrucât iubirea creştină „nu caută folosul său”, în general, un prieten adevărat va încerca să fie înţelegător (1 Corinteni 13:4-5; Proverbe 17:17). Iar cel care nu te va înţeleg şi se va supăra nu este cu adevărat prietenul tău, şi nu este nici o pagubă că relaţia se va rupe. Orice relaţie nesănătoasă trebuie să se rupă, ca relaţia dintre o plantă folositoare şi o iarbă dăunătoare care se încolăceşte după el şi îi fură lumina soarelui. Noi trebuie după sfatul Bibliei să ferim de cei răi şi să ne depărtăm de ei (Romani 16:17-18; 2 Timotei 4:14-15), căci altfel promovăm idolatria şi dependenţa de noi, ceea ce nu este bine nici spiritual nici emoţional. De fapt ce iubire este acea în care îl facem pe om dependent de noi, său îi hrănim dependenţa de noi şi nu de Dumnezeu? Este dragoste ca noi să cădem bolnavi de prea multă slujire a altora şi apoi să nu-i mai slujim un timp lung, nu mai bine să-i slujim mai rar dar bine şi consecvent?
De asemenea, o altă problemă se creează dacă nu avem tăria să spunem STOP la o relaţie, că ne epuizăm emoţional şi ne golim rezervorul cu iubire, tocmai de aceea Isus a spus cu o anumită ocazie în Marcu 6:30-31: „Apostolii s-au adunat la Isus, şi I-au spus tot ce făcuseră şi tot ce învăţaseră pe oameni. Isus le-a zis: „Veniţi singuri la o parte, într-un loc pustiu, şi odihniţi-vă puţin.” Căci erau mulţi care veneau şi se duceau, şi ei n-aveau vreme nici să mănânce.” Isus Cristos a înţeles limitele ucenicilor Săi, problema este înţelegem noi limitele fraţilor noştri? Înţelegem noi că ei chiar dacă nu sunt conştienţi au nevoie să fie singuri şi să se odihnească atât fizic cât şi relaţional? Că au nevoie să-şi împlinească nevoile fizice, emoţionale şi spirituale? Că tu nu eşti Dumnezeu şi au şi ei nevoie să se umple în singurătate prin prezenţa lui Dumnezeu? Poate spui, dar nu mi-au spus să plec? Da, dar trebuie tu să te simţi, să fi ca şi Isus care a cunoscut limitele ucenicilor lui (Ioan 16:12) şi a zis DESTUL: „Veniţi singuri la o parte, într-un loc pustiu, şi odihniţi-vă puţin.”. Tu trebuie să înţelegi că într-o relaţie trebuie să existe flux şi reflux, flux când comunicăm şi reflux când ne încărcăm, re retragem în Sfânta Sfintelor din cer, în prezenţa lui Dumnezeu. Trebuie să înţelegem că nu putem relaţiona cu oamenii în flux continuu, oamenii au nevoie de disciplina singurătăţii, a meditării, a rugăciunii intime, în plus au nevoie şi de timp pentru nevoie familiale şi fizice. Pe lângă acestea, au nevoie să cunoască şi pe alţii, căci dacă ne limităm la un prieten sau un grup restrâns, într-o mare măsură, dezvoltarea pe plan afectiv şi spiritual se limitează. Iată ce spune Biblia: „Fierul se ascute cu fier; tot aşa, un om ascute înfăţişarea prietenului său” (Proverbe 27:17 – GBV 2001). În mod clar, asociindu-te doar cu o persoană, mai ales când este vorba despre un prieten, 'ascuţirea' ta fi în mod sigur limitată. E nevoie ca înfăţişarea ta, spiritul tău, mintea ta să se ascută şi astfel să se îmbogăţească şi prin alţi fraţi şi surori de credinţă.
Există un alt motiv pentru care este înţelept să laşi puţină libertate într-o prietenie, când investim tot timpul şi sentimentele noastre într-o singură prietenie, avem tendinţa să neglijăm alte relaţii importante - cum ar fi relaţiile cu părinţii noştri, cu fraţii noştri şi cu alţii. Prin urmare, Biblia descurajează spiritul de gaşcă, adică faptul de a fi limitat sau restrictiv in ce priveşte alegerea prietenilor. Ea ne îndeamnă să ne 'lărgim' (2 Corinteni 6:13). Întrebă-te: este inima ta largă şi pentru alţii sau doar pentru prietenul sau prietenii tăi actuali? Te apucă gelozia când vezi că prietenul tău începe să petreacă timp şi cu alte persoane?
Bineînţeles situaţia este puţin diferită la soţi, ei trebuie să petreacă mult timp împreună şi să aibă grijă când unul din ei alege să petreacă timp cu un prieten, respectiv, soţia cu o prietenă, din cauză de a nu-şi neglija familia, însă şi cei căsătoriţi au nevoie să practice disciplina solitudinii (singurătăţii) în care fiecare soţ să fie singur cu Dumnezeu (1 Corinteni 7:5). Dar şi ei au nevoie de prieteni, şi ei au nevoie de timp pe care să-l petreacă cu alţii atât ca familie cât şi ca persoane individuale.
Ce se întâmplă însă dacă prietenul tău, pur şi simplu, refuză să accepte aceste schimbări în relaţia voastră? S-ar putea să nu fie altă soluţie decât să mergeţi fiecare pe calea lui.
Cu toate acestea, înainte de a ajunge la concluzia că totul este pierdut, de ce să nu le ceri părerea lui Dumnezeu, precum şi părinţilor tăi sau a altor creştini maturi în legătură cu această problemă?
La urma urmei, părinţii temători de Dumnezeu sunt cu adevărat cei mai apropiaţi prieteni ai tăi. Iar ei îţi pot da unele sugestii practice care te-ar putea ajuta să-ţi salvezi prietenia fără să faci vreun compromis în ce priveşte nevoia ta de puţină libertate.
CUM SĂ-ŢI PĂSTREZI PRIETENII?
Mai jos vom putea urmări câteva sfaturi şi idei pentru a putea păstra o prietenie.
- Limbajul dragostei – Privirea, noastră, gesturile noastre, cuvintele, sărutul frăţesc, expresia feţei, mimica feţei, comportarea, atitudinea, timpul şi atenţia acordată, darurile şi serviciile pe care le faci cu bucurie, sunt limbajul dragostei tale!!! Dacă doar spui cu limba că iubeşti, dar cu fapta trădezi, eşti un mincinos, şi nu eşti un prieten adevărat.
Este foarte important să ne iubim prieteni şi cu inima (emoţional) dar şi cu mintea (raţional), şi cu voinţa, trecând la fapte. Inima ne oferă pasiune şi putere de slujire, mintea ne spune cum să iubim, cum să ajutăm, când, unde? Iar voinţa ne împinge la împlinire! Privirea de multe ori joaca un rol important. Fi alături de el când are nevoie de dragostea ta, de privirea ta senină şi iubitoare, cu expresia feţei. Ştim că Domnul Isus lucra prin privire, dăruia, încuraja, dădea căldura sufletească, şi noi suntem chemaţi să fim ca El, prin privire, prin cuvânt, prin gesturi dăruia lucruri din împărăţia lui Dumnezeu (comp. cu Proverbe 16:15).
- Acceptare - Sa ne acceptam unii pe alţii în dragostea lui Cristos, chiar daca celălalt este mai slab spiritual, mai mic în cunoştinţa, mai puţin educat, chiar daca înţelege mai puţin. Să-i dăm har, atât cât Dumnezeu ne dă har pentru el, pentru creşterea lui.
- Comunicare, dialog (Romani 1,Romani 1:7) – trebuie să existe o comunicare sinceră, transparentă, cu scopul de a creşte în unitatea de gândire, cu scopul de a se sfătui reciproc, dar şi a cunoaşte modul de gândire al celuilalt, şi a-i înţelege motivaţia chiar dacă nu-i împărtăşeşti optica. Este important să se discute şi diferenţele, şi să se ajungă la o înţelegere asupra lucrurilor respective. Comunicare înseamnă a vorbi deschis, despre crizele spirituale din viaţa fiecăruia, căderi, scăpări, ne-vegheri, etc. Tu trebuie să-i permiţi prietenului tău să vadă, că nu eşti perfect, că nu eşti „Dumnezeu”, a-ţi arăta vulnerabilitatea unui prieten îl poate deschide şi pe el să-şi arate slăbiciunea, ca apoi amândoi să vă rugaţi lui Dumnezeu pentru slăbiciunea prietenului dacă el doreşte cu adevărat îndreptarea vieţii.
Biblia spune ca să ne mărturisim păcatele unii altora, căci aceasta poate duce la vindecare, dar ai mare grijă cui îi împărtăşeşti, oamenii se pot poticni de păcatele tale, uneori cei slabi se poticnesc uşor, unii nu au înfrânarea buzelor, nu pot păstra confidenţialitatea (secretul). De aceea Scriptura în textul din Iacob face referire la bătrânii adunării, la cei cu vechime în credinţă (Iacob 5:14-16).
- Intimitate - Să nu le spui altora secretele fraţilor tăi, să nu fie înşelător sau prefăcut. În Proverbe 25:9, se spune: „Apără-ţi pricina împotriva aproapelui tău, dar nu da pe faţă taina altuia”.
- Fără ironizări - Fie ca e mai înalt, mai scund, mai frumos sau mai puţin frumos, poate are un defect, sau orice altceva, să nu ne permitem să ironizam şi să râdem de el, s-ar putea ca acesta să ne aşeze pe scaunul celor batjocoritori - Psalmi 1:1.
- Să fi sincer - Sa nu fie mincinos, făţarnic, ipocrit sau prefăcut; ci, să ai o inima deschisă, ne-prefăcută sau linguşitoare, aşa cum spune Scriptura: „Lepădând deci orice răutate şi orice viclenie şi făţărnicii şi invidii şi orice vorbiri de rău” (1 Petru 2:1 GBV 2001).
- Respect - Încearcă sa iţi tratezi prietenul cu respect. A avea respect ânseamnă a-l preţui, a-i acorda onoare, greutate pentru ceea ce este, dar mai mult decât atât, însemnă a-l considera în smerenie mai presus de tine (Filipeni 2:1-4).
Acorda-i respectul tău, şi vei primi respectul, cu măsura cu care măsori cu aceea ţi se va măsura (Luca 6:38). Acordă-i întâietate, preţuire, onoare (Romani 12:10).
- Afecţiune, compasiune - Domnul Isus spune să ne iubim prietenii până la sacrificiu. Iubirea adevărată se sacrifică, îşi dă viaţa pentru prietenii săi (Ioan 15:12-13). Unii spun că şi-ar da viaţa pentru fratele în Domnul, sau pentru prietenul lui creştin, dar nu ar dori să trăiască cu el în iubire, să sufere, să îngăduie, să spere, să aibă speranţă şi pasiune pentru el, chiar dacă poate este mai ciudat sau mai altfel, iubirea lui Isus nu a ţinut cont de nebunia ucenicilor care nu l-au înţeles, s-au certat de multe ori care să fie mai mare între ei, care au cerut lucruri greşite, El le-a dat har, Dumnezeu te iubeşte necondiţionat, iubeşte şi tu necondiţionat şi vei vedea o minune, vor apărea prieteni adevăraţi în viaţa ta. Dacă eşti gata să te dăruieşti în folosul lor, ei vor observa acest lucru şi se vor simţi atraşi spre tine, dragostea este un magnet puternic, ea este mai puternică ca sheolul (locuinţa morţilor sau iadul), mai puternică ca moartea şi ca apele mari (Cantarea Cantărilor 8:6-7).
- Iertare - Daca cumva unul a făcut o greşeală să aibă curaj să se recunoască şi să îşi ceara iertare, şi să se silească să nu mai repete greşeala. Iar celalalt să ierte, dar să şi uite (Proverbe 19:11), şi să nu o mai amintească, pentru că amintirea ei poate aduce dezbinare, după cum se spune şi în Proverbe 17:9: „Cine acopere o greşeală, caută dragostea, dar cine o pomeneşte mereu în vorbirile lui, dezbină pe prieteni.” Este foarte important să aruncăm greşelile prietenilor noştri în marea uitări la fel cum le aruncă Dumnezeu (Mica 7:19).
- Să găseşti partea bună din prietenul tău - Să încerci întotdeauna să găseşti prietenului tău partea buna şi nu cea rea. Dacă ne greşeşte să vorbim cu el să-l corectăm în particular, dar să nu-l bârfim (Matei 18:15-17). Trebuie să facem ca mineri de acuma o sută de ani, care cerneau minereul într-o sită până când aurul ieşea la suprafaţa şi era găsit. Haideţi şi noi să scoatem şi să arătăm aurul din prietenii noştri, nu să aruncăm aurul şi să arătăm gunoaiele, căci toţi avem şi gunoaie.
- credincioşie – loialitate – prietenii care rămân loiali în pofida încercărilor, a problemelor, merită să fie consideraţi ‘loiali’, ei sunt prieteni demni de încredere.
Loialitate faţă de un prieten nu însemnă să-i tăinuieşti păcatul, nici nu însemnă să îi îngădui lucruri lumeşti în viaţa lui, din cauză că eşti prieten. Loialitatea faţă de un prieten trebuie să fie supusă şi să se raporteze la credincioşia sau loialitatea faţă de Dumnezeu. Astfel dacă e cazul ca un prieten să păcătuiască este datoria ta loială să-l confrunţi cu păcatul lui, şi să-i spui adevărul în dragoste, şi e datoria ta loială faţă de Dumnezeu, dacă acel prieten nu se corectează să-l spui fraţilor maturi şi chiar adunării (Matei 18:15-17).
Însă loialitatea poate însemna să rămâi de partea prietenului în situaţii grele, să fi dispus să-ţi pui viaţa în joc pentru el (Romani 16:4), chiar să suferi, să faci sacrifici pentru el, Dumnezeu aşteaptă din partea ta dragoste loială, chiar în timp de persecuţii să nu-ţi trădezi prietenii, să nu cauţi numai foloasele tale, ci şi pe ale lor, aceasta va suda legătura frăţească şi orice relaţie de prietenie.
În final, meditează în mod sincer la măsura în care împlineşti cuvintele din Filipeni 2:1-4: „Deci, dacă este vreo îndemnare în Hristos, dacă este vreo mângâiere în dragoste, dacă este vreo legătură a Duhului, dacă este vreo milostivire şi vreo îndurare, faceţi-mi bucuria deplină şi aveţi o simţire, o dragoste, un suflet şi un gând. Nu faceţi nimic din duh de ceartă sau din slavă deşartă; ci în smerenie fiecare să privească pe altul mai presus de el însuşi. Fiecare din voi să se uite nu la foloasele lui, ci şi la foloasele altora.”
Nu uita, un prieten poate valora ca un frate de trup (Proverbe 17:17), fă-ţi prieteni şi păstrează-i, respectă principiile Bibliei în ce priveşte prietenia, încredinţează-i lui Dumnezeu, şi fi sigur că relaţia de prietenie încredinţată Lui va fi păzită de El (2 Timotei 1:12; Iuda 1:24-25).