Introducere:

În lumea religioasă există această controversă, “a da sau nu a da zeciuială”!?! Dar adunarea lui Dumnezeu nu este la cheremul părerilor omeneşti de multe ori subiective, ea nu rămâne la limita raţiunii umane, ci merge mai departe prin Spiritul şi astfel ea păstrează credinţa dată sfinţilor o dată pentru totdeauna (Iuda 1:3).

Doctrinele Bibliei nu sunt teren de dispute şi nici practicile creştine, după cum este scris: „Dar dacă cineva gândeşte să fie certăreţ, noi nu avem asemenea obicei, nici adunările lui Dumnezeu.” – 1 Corinteni 11:16 GBV 2001). Adunările lui Dumnezeu păzesc calea Domnului aşa cum este scris, aşa cum au primit prin Spiritul, din dragoste faţă de Domnul iubit!

Nu mintea omenească trebuie să tălmăcească Scripturile, nu mintea trebuie să manevreze Cuvântul divin, ci Spiritul lui Christos, nu dându-ne cu presupusul; ci, comunicând lucruri spirituale prin mijloace spirituale!

Să vedem în continuare învăţătura Biblică despre zeciuială:

 

Zecuiala în Scripturile ebraice:

Termenii: Zecime, Zeciuieli şi Zeciuială, derivă în esenţă din cuvântul ebraic: „aser” care înseamnă zece şi „ma’aser”: zeciuială sau a zecea parte, referindu-se la actul religios de oferire a unei zecimi pentru sprijinirea unui scop religios.

Pasajele care descriu porunca de a da zeciuială în Scripturile ebarice sunt: Geneza 14:18-20; Geneza 28:2-22; Levitic 27:30-33; Numeri 18:21-32; Deuteronom 12:1-18; Deuteronom 14:22-29; Deuteronom 18:1-4; Deuteronom 26:12-15; Maleahi 3:6-12.

Prima dată este menţionată zeciuiala în Geneza 14:18-20, acest pasaj ne spune despre Avraam care a dat a zecea parte din capturile de război lui Melhisedec, preotul şi regele Salemului (vezi de asemenea şi Evrei 7:4). Acest prim episod al dării zeciuielii este făcut cu mult înainte de darea Legii prin Moise.

Dumnezeu l-a călăuzit pe Avraam cât să dea regelui şi preotului Salemului, ca un tipar pentru fiii lui Avram: creştinii (Galateni 3:26-29), care vor sluji lui Iesus, mare preot după rânduiala lui Melhisedec (Evrei 7:21-27).

Iar Iacob a promis că dacă se va întoarce în pace acasă, Îi va da lui Dumnezeu a zecea parte din toate binecuvântările primite (Geneza 28:20-22).

Dumnezeu dă ulterior o poruncă în acest sens, astfel în Levitic 27:30-33 (BC), se spune: „Orice zeciuială din pământ, fie din roadele pământului, fie din rodul pomilor, este a Domnului; este un lucru închinat Domnului. Dacă vrea cineva să răscumpere ceva din zeciuiala lui, să mai adauge o cincime. Orice zeciuială din cirezi şi din turme, din tot ce trece sub toiag, să fie o zeciuială închinată Domnului. Să nu se cerceteze dacă dobitocul este bun sau rău, şi să nu se schimbe; dacă se înlocuieşte un dobitoc cu un altul, şi unul şi celălalt va fi sfânt, şi nu vor putea fi răscumpăraţi.” Aici găsim o dezvoltare a zeciuielii, care se extinde la a zecea parte din sămânţa pământului sau a roadelor pomilor. Acest text oferă de asemenea o bază teologică pentru aducerea zeciuielii din pământ, şi este zeciuiala Domnului, „aceasta aparţine Domnului şi este sfântă pentru El”. Implicaţia este clară; Dumnezeu este producătorul, deţinătorul şi distribuitorul bogăţiei pământului (vezi: Deuteronom 8:17-18). Regulile sunt stabilite pentru ca oricine doreşte să-şi răscumpere sau să împrumute zeciuiala din pământul său, acesta ar trebui să plătească preţul ei.

El trebuie să adauge o cincime din valoarea ei dând bani, atunci când o dă leviţilor. Pe de altă parte însă, a zecea parte din turme sau din cirezi nu putea fi răscumpărată.

În Numeri 18:20-32, vedem rolul unic al leviţilor printre triburile lui Israel. Ei erau singurul trib care nu deţineau nici un teren şi prin urmare nu puteau produce propria lor hrană şi de aceea lor li se dădeau zeciuielile agricole ale oamenilor pentru întreţinerea lor şi ca răsplată pentru slujirea în cadrul cortului întâlnirii. Ni se spune de asemenea ca din zeciuielile ce le primeau de la popor, leviţii puteau să le mănânce în orice loc ca răsplată pentru slujba lor sfântă.

Din zeciuiala primită, leviţii trebuiau să dea a zecea parte lui Aaron marele preot, aceasta prefigurează că și lucrătorii vor da zeciuială.

În Deuteronom 12:5-14, poporul lui Dumnezeu era sfătuit ca să-şi aducă zeciuielile în locuinţa lui Dumnezeu unde era Numele Său, în locul ales de El. Pe lângă zeciuieli, evreul trebuia să aducă acolo: jertfele de animale, darurile ridicate ale mâinii, darurile de bunăvoie, şi întâii-născuţi din cirezile voastre. Acolo ei trebuiau să mănânce înaintea lui Iehova Dumnezeu şi să se bucure ei şi familiile lor, de tot lucrul mâinilor lor prin care Iehova i-a binecuvântat. După ce Israelul urma să intre în ţara promisă, El a ales un loc stabil la Ierusalim unde urma să se aducă aceste daruri, şi unde urma ca ei să se bucure împreună cu leviţii.

Această zeciuială plus alte daruri nu veneau net la Dumnezeu pentru cortul întâlnirii, ci din ele mâncau şi ei.

Evrei aduceau pe lângă zeciuială: darurile ridicate ale mâinii, darurile de bunăvoie, şi întâii-născuţi din cirezile voastre, în mod asemănător, creştinii aduc jertfe spirituale (Romani 12:1; Evrei 13:15), dar şi alte daruri materiale în lucrarea de ajutorare a fraţilor ce trec prin situaţii de calamităţi naturale, foamete, persecuţii, etc. care sunt daruri pe lângă zeciuială, în care fiecare dă cum a hotărât în inima lui (comp. cu 2Corinteni cap. 9).  

În Deuteronom 14:22-29, evreii erau îndrumaţi de lege să dea zeciuială negreşit din tot venitul seminţei lor din tot ce iese din ogorul lor, an de an. Apoi cu această zecuială (a zecea parte din produsele agricole) să le mănânce înaintea lui Iehova în locul pe care-l va alege El, aceasta reprezentând o lecţie prin care să înveţe să se teamă de Iehova în toate zilele. Bunătatea Lui exprimată prin binecuvântare indică puterea Lui!

Zeciuiala nu trebuia mâncată acasă, ci la casa lui Iehova, indicând prin aceasta că belşugul şi binecuvântarea depinde de o bună relaţie cu El în casa Lui, în casa Tatălui fiind belşug de pâine, dar în altă parte fiind lipsuri şi sărăcie (comp. cu Luca 15:17).

În cazul în care drumul ce trebuia parcurs până acolo era lung, evreul nu era scutit de prezenţa sa în casa lui Dumnezeu, ci îngăduinţa care o avea era să schimbe zeciuiala din produse agricole în bani, şi cu ele să cumpere tot ce le dorea sufletul. Evreul putea cumpăra fie boi, fie oi, fie vin sau băuturi tari, orice le poftea sufletul apoi le consuma înaintea lui Iehova se înveselea, el, casa lui şi leviţii.

O altă zeciuială era la sfârşitul fiecăror trei ani, evreul trebuia să scoată toate zeciuielile venitului său din anul acela şi să le pună înăuntrul porţilor sale, adică în cetatea sa, apoi venea levitul, străinul şi orfanul şi văduva care erau înăuntrul cetăţii sale şi mâncau şi se săturau; pentru ca să fie binecuvântaţi de Iehova.

Deuteronom 26:12-15, este aceiaşi zeciuială cu cea Deuteronom 14:22-29.  Deşi există voci ale acelora care argumentează că ar fi trei feluri diferite de zeciuieli separate, în realitate există doar două, zecuiala din fiecare an şi o zeciuială în plus din al treilea an luată pentru ajutarea văduvelor şi a orfanilor. Aceste zeciuieli nu trebuiau a fi privite drept poveri ci mai degrabă feluri de exprimare a dragostei şi a încrederii lor în ceea ce Dumnezeu a promis că va binecuvânta lucrarea mâinilor lor.

Atunci când poporul lui Dumnezeu s-a întors de la Iehova şi s-au închinat idolilor, zeciuielile lor mergeau la idoli (Amos 4:4), lucrul acesta nu trebuie să se întâmple zeciuielile trebuie date Creatorului lui Iehova nu idolilor!

Ezechia în 2 Cronici 31:10-11 a supravegheat o restaurare a ascultării faţă de Dumnezeu şi zeciuielile şi ofrandele au crescut aşa de mult încât au trebuit să se facă alte camere în cadrul visteriei lui Dumnezeu.

Îl vedem pe Neemia conducând o altă restaurare şi s-a asigurat că zeciuielile şi ofrandele au fost şi ele restaurate pentru a susţine pe leviţi şi pe preoţi (Neemia 12:44; Neemia  13:10).

Astfel în textele: 2 Cronici 31:6; Neemia 10:38; Neemia  12:44; Neemia  13:5; Neemia 13:12 (GBV 2001), găsim în aceste texte cum este vorba despre zecuielile care erau aduse la templu din Ierusalim şi puse în „cămările casei vistieriei”, de către anumiţi oameni care „au fost rânduiţi oameni peste cămările” ce depozitau zeciuielile şi alte daruri, şi din care se susţineau: leviţi, cântăreţi şi uşieri, şi din ele se dădeau darurile ridicate ale preoţilor.

Adică atunci când israelitul aducea zeciuiala din recolte, nu putea să o mănânce complet, tot ce aducea căci era multă recoltă, și o lăsa la leviți, astfel erau umplute aceste cămări de la templu cu zeciuieli.

În ce priveşte, mesajul profetului Maleahi, acesta îl mustra pe Israel că îl furau pe Dumnezeu prin a nu aduce zeciuielile lor în casa visteriilor (Maleahi 3:6-11). Astfel ei trebuiau să vină să mănânce zeciuielile așa cum se spune în Deuteronom 14:22-27, iar ce rămânea trebuia să se rămână pentru leviți și preoții de la templu.

Aici îl putem vedea pe Domnul provocând pe Israel să-şi aducă zeciuielile în casa visteriilor şi El avea să îşi reverse binecuvântările peste cei care ascultau cuvintele Sale.

Astfel vedem că zeciuiala, care ar trebui să fie felul de exprimare a lui Israel a devoţiunii sale faţă de Iehova Dumnezeu, nu a fost respectată tot timpul şi aşa cum ar fi trebuit să o facă. Poporul lui Dumnezeu îşi reţineau zeciuielile şi ofrandele lor pentru Dumnezeu ceea ce este la fel de serios ca şi furtul. Dumnezeu l-a acuzat pe Israel că furau din zeciuielile Sale, care erau sacre şi care aparţineau de drept lui Dumnezeu.

 

Zecuiala în Scripturile creştine:

Cuvântul grecesc pentru zeciuială este „dekatos”, de la rădăcina cuvântului deka: zece.

Care porunci ale vechiului legământ sunt valabile pentru creştini?

Ca împlinire spirituală: toate (Romani 3:21; Romani 8:4; 2 Corinteni 3:6), ca împlinire literală doar unele care au fost reintrodu-se în cărţile noului legământ, în Scripturile creştine.

Găsim scrise sfaturi despre zecuială în Scripturile creştine?

Domnul Iesus, a spus mulţimii care Îl asculta şi discipolilor Săi, în Matei 23:1; Matei 23:23 (BC): „Atunci Isus, pe când cuvânta gloatelor şi ucenicilor Săi,...Vai de voi, cărturari şi Farisei făţarnici! Pentru că voi daţi zeciuială din izmă, din mărar şi din chimen şi lăsaţi nefăcute cele mai însemnate lucruri din Lege: dreptatea, mila şi credincioşia; pe acestea trebuia să le faceţi şi pe acelea să nu le lăsaţi nefăcute”. Domnul nu a desfiinţat  zeciuiala o dată cu noul legământ, ci a întărit principiu zeciuielii când a spus: „pe acestea (dreptatea, mila şi credincioşia) trebuia să le faceţi şi pe acelea (zeciuiala) să nu le lăsaţi nefăcute” (vezi şi Matei 5:20).

Având în vedere că Domnul desfinţează porunci din legea vechiului legământ, ca de pildă: jurămintele (Matei 5:33-34), desfinţează despărţirea în căsătorie din orice motiv (Matei 19:1-9), desfinţează urârea vrăşmaşului (Matei 5:38-44), dar nu desfinţează zeciuielile, ba chiar le întăreşte când spune chiar şi cu o altă ocazie, lucru consemnat în Evanghelia după Luca 11:42 (GBV 2001): „Dar vai de voi, fariseilor, pentru că daţi zeciuială din mentă şi din rută şi din orice verdeaţă şi lăsaţi deoparte judecata şi dragostea de Dumnezeu; pe acestea trebuia să le faceţi şi pe acelea să nu le lăsaţi deoparte”. Astfel El susţine că zeciuielile să nu le lăsăm deoparte, chiar dacă pe primul plan este dragostea de Dumnezeu!

Apostolul Pavel în epistola către evrei, arată că Melhisedec este o persoană care Îl prefigurează pe marele preot: Iesus, iar dacă Avraam a plătit zeciuială acestuia din parada de război, atunci este normal ca şi fiii lui Avraam: creştinii (Galateni 3:26-29) să dea zeciuială mai marelui Melhisedec: Iesus Christos! – Evrei 7:1-6.

Apostolii vorbesc mult de dărnicie şi binefacere, în multe pasaje deoarece era vorba, doar de strângeri de bani pentru nevoile altor fraţi, ale altor adunări, Faptele Apostolilor 11:28-30; 1 Corinteni 16:1-3; 2Corinteni cap. 8,9, în aceste ocazii de ajutorarea a altor fraţi, fiecare creştin dădea „după cum a hotârât în inimă” (2 Corinteni 9:7 SCC), şi nu era o regulă, de cota parte!

Apostolii nu pomenesc direct de zeciuieli, însă în unele pasaje se face o referire clară la ele, de pildă apostolul Pavel face o paralele între leviţii ce slujeau la templu şi lucrătorii creştini în 1 Corinteni 9:13-14.

Frații și surorile împreună cu lucrătorii mănâncă din zeciuieli cu ocazia cine Domnului (1 Corinteni 11:20-34), la prima parte a Cinei, numită: masa agape sau masă de dragoste (Iuda 1:12). prefigurată de masa de paște luată de Iesus cu apostolii cu ocazia Cinei Domnului (Luca 22:15). Cu ocazia acestei mese fiecare creștin fie mâncă ce a adus de acasă personal, sau se pot strânge bani și să se cumpere mâncare la toți, noi calea creștină așa procedăm.

Dacă rămân bani în luna respectivă și nu se cheltuie toate zeciuielile pe masa de dragoste ele se vor da la lucrători (comp. cu 1 Corinteni 9:13-14) pentru hrană lor, așa cum în vechiul legământ zeciuielile ce rămâneau de la masă se dădeau la leviți și preoți.

Astfel „dacă cineva gândeşte să fie certăreţ, noi nu avem asemenea obicei, nici adunările lui Dumnezeu.” – 1 Corinteni 11:16 GBV 2001), ele păzesc învăţătura Domnului care a întărit porunca de a da a zecea parte chiar din izmă, din mărar şi din chimen şi nu a desfiinţat-o sau înlocuit-o cu altceva!

Însă, această dărnicie se face din dragoste după cum este scris: „Toate faptele voastre să se facă în dragoste.” (1 Corinteni 16:14 GBV 2001).