Sufletul meu Te doreşte noaptea, şi duhul meu Te caută înlăuntrul meu. Căci, cînd se împlinesc judecăţile Tale pe pămînt, locuitorii lumii învaţă dreptatea” - Isaia 26:9.

 

Oamenii lui Dumnezeu ascultă de Dumnezeu, ei Îl caută zi şi noapte. Unii însă nu ascultă de Dumnezeu, se bizuie pe înţelepciunea lor, pe puterea lor, pe îngăduinţa de până acum ce li s-a arătat.

Ei nu vor să se schimbe, ei nu vor desăvârşirea, creşterea, maturizarea, umblarea în Duhul. Ei se mulţumesc cu firimituri, cu copilării, cu îngăduinţe, crezând că lucrurile începătoare, că permisiunile vor fi la nesfârşit.

Dar Dumnezeu spune: „gata cu copilăria”, cine nu vrea să se maturizeze va cădea. Oamenii care nu vor de bunăvoie să crească spiritual, să fie ca Domnul, în asemănarea Fiului lui Dumnezeu nu vor mai sta mult pe pământ!

Ei vor învăţa dreptatea cu nuiaua, căci „cînd se împlinesc judecăţile Tale pe pămînt, locuitorii lumii învaţă dreptatea”, dar cei desăvârşiţi cunosc neprihănirea din umblarea lor cu Domnul, ei s-au deprins prin exerciţiu să deosebească binele de rău, ei sunt cei maturi, cei ce vor umbla cu Domnul îmbrăcaţi în haine albe, ei Îl urmează în cer, pentru că L-au urmat pe pământ!

Dar cei copii, fireşti, sufleteşti, carnali, vor fi duşi încoacea şi încolo de orice vânt de învăţătură, ei nu s-au deprins cu cele mature, cu cele adânci, ei sunt uşori în cumpăna dreptăţii! Şi ca să nu fie amăgiţi, Domnul pe unii îi va lua din viaţa aceasta!

Domnul a pus lângă unii „tutori” (părinţi) spirituali, dar ei nu au vrut să asculte nici de tutuori, şi atunci ce le va face Domnul, îi va lepăda, pentru că ei nu au vrut să asculte nici de Duhul Sfânt, nici de tutorii puşi ca să-i ajute!

Să nu uităm robii nu vor rămâne veşnic în casă (Ioan 8:35), doar fiii, iar fiii sunt cei ce umblă în Duhul (Romani 8:14), şi care practică dreptatea (1 Ioan 3:8-10).

 

Robii fie se vor răzvrăti şi vor trece de partea celui rău, fie Stăpânul îi va lua din viaţa aceasta ca să nu ajungă să tăgăduiască pe Cel ce i-a cumpărat, fiind înşelaţi de uneltirea rătăcirii (comp. Efeseni 4:14-15, cu 2 Petru 2:1-2).