“dragostea…suportă toate, crede toate, speră toate, rabdă toate” - 1 Corinteni 13:7

Dragostea nu caută folosul său, prin urmare ea nu este egoistă, nu caută doar binele propriei personae, ea se sacrifică, ea se expune la suferinţe!

Expunerea dragostei este în măsura voinţei lui Dumnezeu.

O persoană care se auto protejează, nu iubeşte!

Mulţi oameni fug de acele relaţii care aduc suferinţă, răni, dureri, care implică multă răbdare, har, dăruire, dar dragostea suportă toate sau acoperă toate, ea este optimistă pentru că crede toate, speră toate! Doar atunci când Dumnezeu opreşte o relaţie, face o separare, ea se opreşte din a da har!

Mulţi aşa zis “creştini”, stau la distanţă de oameni, de cei care nu sunt ca ei, care creiază probleme, care sunt dintr-o altă clasă socială, sau dintr-un alt mediu. De pildă cei bogaţi se ruşinează să aibă prieteni săraci, sau albi se ruşinează de ţigani, sau de alte rase!

Dar dragostea crede toate, ea crede că cineva oricât ar fi de jos spiritual datorită contextului social, el în timp poate fi redresat, ridicat, restabilit, dacă aceea persoană are harul acesta de la Dumnezeu.

Extremele sunt să fugim de relaţiile cu persone cu probleme, sau să dăm har mai mult ca Dumnezeu! Unii cred că este dragoste o relaţie în care celălalt după repetate avertizări nu vrea să se îndrepte. Tolerarea lui Eli faţă de fiii săi nelegiuiţi, nu a fost dragoste! (1Samuel cap. 2,3).

Dragostea “suportă toate, crede toate, speră toate, rabdă toate”, în voia lui Dumnezeu nu în afara voinţei Lui!

Însă dragostea se expune, se umileşte, se sacrifică, suferă, rabdă, perseverează. Spunem cât suferi pentru alţii, ca să-ţi spun cât iubeşti!

A sta la distanţă de alţii, care în relaţie cauzează durere, a fugi de suferinţă, a nu te expune, a te proteja de relaţiile care nu-ţi aduc câştig, ci doar pierdere, nu este iubire de semeni, ci iubire de sine!

Spune-mi cât te expui ca-ţi spun cât iubeşti!