„Dar înţelepciunea de sus este întâi curată, apoi paşnică, blândă, uşor de înduplecat, plină de îndurare şi de roade bune, nepărtinitoare şi neprefăcută. Dar rodul dreptăţii este semănat în pace pentru cei care fac pace” - Iacob 3:17-18 (GBV).

Pentru că dragostea dă întâietate, cinste, ea dă greutate celuilalt, ea nu domină, stăpâneşte, manipulează, forţează, intimidează.

Chiar atunci când în dragoste se aplică o mustrare, corectare, ea nu domină! Ea nu distruge personalitatea celuilalt, îl lasă pe el să decidă să se schimbe. Ea doar oferă pârghiile schimbării, direcţii de schimbare, dar ea nu forţează! Omul decide dacă va asculta sau nu, dacă se va corecta sau nu!

O persoană dominantă, direct sau indirect prin manipulare, nu acordă libertatea de a alege! Libertatea de a alege este perimată de persoanele dominante!

Din inimă vine credinţa, schimbarea (Romani 10:9-10), închinarea adevărată este în duh (Ioan 4:24)! Dragostea este ca un vânt bland, ca o adiere plăcută, iar dacă cineva alege să ridice pânzele şi să fie dus de dragoste în direcţia voi lui Dumnezeu este alegerea persoanei!

Dragostea falsă domină, ea obligă, constrânge, forţează, şantajează, abuzează spre ceva, lăsând uneori impresia că persoana în cauză a ales, dar o persoană abuzată, uneori nu mai poate face diferenţa între alegerea ei, şi dominarea subtilă a altuia!

Prietenii adevăraţi sunt cei care chiar dacă te vor mustra, certa, corecta aspru, nu vor ştirbi nimic din libertatea ta de a alege, din persoana ta, nu vor atenta la individualitatea ta! Ei vor înţelege particularităţile poate unice ale fiinţei tale, te vor accepta aşa cum eşti, cu darurile tale, ei nu vor dori să-ţi schimbe esenţa fiinţei tale, ci te vor îndruma bland, ca să te eliberezi de implanturile celui rău, care au defornmat chipul lui Dumnezeu din tine. Dumnezeu ne descoperă că fiecare are harul după măsura darului lui Cristos, că avem asemănări şi deosebiri, nu ele vor fi ţinta corecţiei; ci lucrarea celui rău, păcatul! (1 Ioan 3:8).

Păcatul nu face parte din fiinţa noastră, el a fost strecurat în ţesătura fiinţei noastre, fie prin părinţi, moştenind de la ei anumite duhuri rele şi slăbiciuni cât şi au venit în existenţă în timpul vieţii noastre. Satan vrea să credem minciuna că slăbiciunile fac parte din fiinţa noastră, dar ele sunt “elemente străine” introduse în ţesătura fiinţei noastre, ele nu fac parte din noi, din chipul lui Dumnezeu pus în om!

Uneori când suntem mustraţi credem că este un atac la persoana noastră, dar nu este decât un atac asupra implanturilor celui rău, care s-au întreţesut în ţesătura fiinţei noastre atât de profound, încât credem că este parte din noi! Iubirea va demasca lucrările întunericului, dar ea nu va pune mâna să scoată ea, să forţeze pe om la o schimbare. Nu, schimbarea trebuie să vină din sufletul nostru, noi trebuie să dorim să restabilim chipul lui Dumnezeu din noi prin cunoaşterea adevărului (Coloseni 3:10).

Dragostea dă adevăr, dar un adevăr care ne face liberi, nu ne împovărează, ci ne descoperă ce trebuie să facem, iar noi cu ajutorul Domnului trebuie să facem! Omul care iubeşte, dă respect şi preţuire celuilalt şi îl consideră mai presus de sine însuşi (Filipeni 2:1-4). Astfel el nu-şi permite să aibă un duh de superioritate, să domine, să preseze într-un mod care fură libertatea celuilalt sau îi suprimă personalitatea!

Persoana dominantă distruge individualitatea celorlalţi, trăgându-i pe toţi în tiparul ei, precum şi forţându-i spre schimbare, îi face să-şi piardă libertatea ca gândească liber, ca ei să se schimbe şi să guste această bucurie!