„Nu este nici un balsam vindecător în Ghilad? Nu este nici un doctor acolo? De ce nu este vindecare pentru rana fiicei poporului meu?” - Ieremia 8:22

„Duhul Stăpânului Domn este peste Mine, căci Domnul M-a uns ca să aduc celor sărmani vestea bună. El M-a trimis să-i vindec pe cei cu inima zdrobită, să vestesc celor captivi eliberarea şi celor legaţi – izbăvirea, să vestesc anul de îndurare al Domnului...” - Isaia 61:1,Isaia 1:2

Toţi oamenii uneori au inima rănită, fie datorită comportării unor prieteni, vorbirii jignitoare, fie datorită unei gândiri negative, pesimiste, fie datorită necazurilor, problemelor, lipsei de speranţă, etc.

Toţi oamenii au nevoie de vindecare, de balsam vindecător, care să le oblojească rana, să le de-a har, speranţă, credinţă, mângâiere, încurajare.

Dragostea creştină este cea care poate să slujească în acest sens, fiind călăuzită de Duhul Sfânt să panseze pe cei cu inima zdrobită, să le spună cuvinte de încrajare şi îmbărbătare. Biblia spune în  Proverbe 12:18: „Cuvintele necugetate sunt ca străpungerile unei săbii, dar limba celui înţelept aduce vindecare”. Iar în Proverbe 15:4: „Limba care aduce însănătoşire este un pom de viaţă, dar limba stricată zdrobeşte duhul”.

Iubite cititor, din dragoste cauţi ca vorbirea ta să aducă vindecare, să de-a har, sau de dargul “adevărului”, vrei să loveşti, să araţi câte ştii tu, să mustri, să te araţi superior!?

Adevărul nu trebuie spus niciodată despărţit de dragoste, el are putere în dragoste, împreună duc pe calea mântuirii, căci dragostea fără adevăr înşeală şi adevărul fără dragoste ucide, după cum este scris: „Viaţa şi moartea stau în puterea limbii, iar cei ce o iubesc îi vor mânca roadele” (Proverbe 18:21).

Dacă limba noastră, comportarea noastră, este din dragoste, ea va mângâia, va zidi, va pansa, va tămădui, va ridica duhurile căzute de oboseală, întristare, deznădejde.

Tu poţi ştii dacă ai dragoste sau nu, dacă oamenii din jurul tău se simt vindecaţi de comportarea ta, de vorbirea ta, aleargă la tine, se simt bine fiind în jurul tău, în acest caz tu eşti „ca un adăpost împotriva vântului şi ca un refugiu în faţa furtunii, ca nişte pâraie de apă într-un loc uscat şi ca umbra unei stânci mari într-un ţinut însetat”. – Isaia 32:2.

Dacă nu, analizează-te, roagă-te, pocăieşte-te, cere Duhul Sfânt al dragostei (2 Timotei 1:7), lepădă-te de tine însuţi şi iubeşte-L pe Dumnezeu şi pe semenii tăi ca pe tine însuţi!