"Păcatul lui Iuda este scris cu un priboi de fier, cu un vîrf de diamant; este săpat pe tabla inimii lor, şi pe coarnele altarelor lor." - Ieremia 17:1

 
Dumnezeu este cel care are autoritatea să ierte păcatele. Orice păcat sau hulă poate fi iertată, însă păcatul împotriva Duhului Sfânt nu poate fi iertat, este un păcat cu voia, un păcat veşnic, un păcat ce duce la moarte pentru care nici măcar nu putem mijloci!
Atunci când un om primeşte avertismente şi el nu i-a seama, el se împietreşte şi devine incorigibil! Păcatul este săpat în inima lui, nu mai poate fi şters, corectat, dezlipit de el.
La astfel de oameni Cuvântul nu le mai poate aduce pocăinţă, nu le mai foloseşte la nimic!
Pentru ei Cuvântul de mustrare nu are efect, cel trimis să îi mustre este ca un cântăreţ pentru ei. Ei spun "amin", dar continuă acelaşi mod de viaţă şi se amăgesc spunând: "Domnul este cu mine"!
Cuvântul nu mai produce rod, nu le mai străpunge inima, ba mai mult, ei vor spune că tu care le aduci mustrarea Domnului eşti pe o cale greşită. Vor spune că Domnul este milă şi tu eşti într-o extrmă. Dar ei uită că Domnul care este milă, după ce şi-a izbăvit poporul, a nimicit apoi pe cei ce nu au crezut (Iuda 1:5). Ei uită că Dumnezeu este un foc mistuitor! Ei uită că Dumnezeu este gelos! 
Despre aceşti nelegiuiţi care strecoară ţânţarul şi înghit cămila, care îşi împietresc inima şi-şi întorc capul de la mustrare, a fost profeţit: Vai de ei! Căci au urmat pe calea lui Cain! S’au aruncat în rătăcirea lui Balaam, din dorinţa de cîştig! Au pierit într’o răscoală ca a lui Core! Sînt nişte stînci ascunse la mesele voastre de dragoste, unde se ospătează fără ruşine împreună cu voi, şi se îndoapă deabinele; nişte nori fără apă, mînaţi încoace şi încolo de vînturi, nişte pomi tomnatici fără rod, de două ori morţi, desrădăcinaţi; nişte valuri înfuriate ale mării, cari îşi spumegă ruşinile lor, nişte stele rătăcitoare, cărora le este păstrată negura întunerecului pentru vecie...Iată că a venit Domnul cu zecile de mii de sfinţi ai Săi, ca să facă o judecată împotriva tuturor, şi să încredinţeze pe toţi cei nelegiuiţi, de toate faptele nelegiuite, pe cari le-au făcut în chip nelegiuit, şi de toate cuvintele de ocară, pe cari le-au rostit împotriva Lui aceşti păcătoşi nelegiuiţi.“
Dacă aceştia au avut făgăduinţele lui Dumnezeu, ei le-au pierdut după cum este scris:
"cuvîntul care le-a fost propovăduit, nu le-a ajutat la nimic, pentrucă n’a găsit credinţă la ceice l-au auzit. Pe cînd noi, fiindcă am crezut, intrăm în „odihna“, despre care a vorbit El, cînd a zis: „Am jurat în mînia Mea, că nu vor întra în odihna Mea!“ 
Ei nu vor intra în odihna lui Dumnezeu, în ţara promisă în care curge laptele şi mierea, ci ei vor avea parte de necaz şi strâmtorare şi în final focul veşnic, după cum este scris:
"Un om care rămâne încăpăţânat după mai multe mustrări, va fi zdrobit deodată şi fără leac". - Proverbe 29:1.