Mulţi comentatori ai Bibliei consideră că erele geologice au fost stabilite cu atita fermitate de ştiinţă, ca fapte reale, încit ar fi o prostie să punem la îndoială veridicitatea lor şi ca atare, trebuie găsite nişte modalităţi de a armoniza relatarea biblică din Geneza în armonie cu geologia. Cea mai evidentă cale de a face lucrul acesta este aceea de a interpreta relatarea despre creaţie din Geneza în aşa fel încât erele geologice să corespundă istoriei creaţiei. Întrucât această istorie este prezentată ca având loc în şase „zile” de activitate creatoare a lui Dumnezeu, săptămâna creaţiei trebuie extinsă într-un fel sau altul, aşa încit să cuprindă întreaga istorie a pământului, de la începutul lui primitiv până la apariţia omului. Ca urmare, „zilele” creaţiei trebuie să corespundă: „erelor” geologice. Astfel mulţi teologi, susţin că o zi din Geneza este o epocă de mii de ani sau de milioane de ani.

Însă toate aceste teorii, pleacă nu de la o analiză corectă asupra textului biblic; ci, fiind influenţaţi de teoriile oamenilor de ştiinţa care predau evoluţia. Iar pentru că în cazul evoluţiei este nevoie de milioane de ani, ca o simplă celulă să devină un organism complex dotat cu raţiune, cei ce susţin evoluţia suţin existenţa a milioane de ani de formare a pământului şi a vieţii pe pământ aşa cum o cunoaştem noi. Teoriile lor despre apariţia vieţii, şi erele geologice sunt prezentate ca fapt în multe medii, astfel chiar anumiţi teologi lăsându-se influenţaţi de aceste concepţii, au încercat o potrivire între erele geologice şi Geneza cap. 1,2.

Însă susţine Biblia o creaţie ce a avut loc în şase epoci de mii sau milioane de ani?

 

Care este semnificaţia corectă a cuvintelor „zi” şi „zile”

Principalul argument prin care se caută să se dovedească validitatea teoriei care face echivalenţa dintre o zi şi o eră, pe lângă dorinţa de a obţine un cadru corespunzător teoriei geologice, este faptul că în ebraică, cuvintul yom nu trebuie să aibă neapărat semnificaţia unei zile de 24 de ore; ci, acesta poate fi interpretat în sensul „unei perioade foarte îndelungate”. Nu există nici o îndoială asupra faptului că yom poate fi folosit cu înţelesul de timp în general. De fapt, în realitate este tradus prin „timp” de 65 de ori în versiunea King James. Pe de altă parte, este tradus prin „ziuă” de aproape 1200 de ori. În plus, forma lui la plural,yamim, este tradusă prin „zile” de aproximativ 700 de ori. De aceea, este clar că înţelesul normal pe care îl are yom şi yamim este „zi”, respectiv „zile”, în aproximativ 95 la sută din cazurile în care apare, sensul literal este indicat cu claritate.

De fapt, ori de câte ori scriitorul a intenţionat într-adevăr să redea ideea unei perioade îndelungate de timp, el folosea de obicei un alt cuvint cum ar fi olam (care inseamnă „eră” sau „timp îndelungat”) sau ataşa cuvântului yom un adjectiv cum ar fi rab (care inseamnă„lung”), aşa încit cele două cuvinte împreună, yom rab, au avut înţelesul de „un timp îndelungat”. Dar nu se poate niciodată dovedi că yom, luat singur, ar cere în cel puţin un caz sensul de o perioadă îndelungată de timp, şi cu siguranţă, nici un caz în care este folosit, nu sugerează că ar fi vorba de o eră geologică.

Pe lângă toate acestea, scriitorul primului capitol din cartea Genezei s-a asigurat cu grijă împotriva unei astfel de interpretări, atât prin determinarea substantivului printr-un numeral ordinal („ziua întii”„ziua a doua”, etc), şi de asemenea prin faptul că indică în fiecare caz limitele perioadei de timp prin expresia „a fost o seară şi apoi a fost o dimineaţă”. Fiecare din aceste expresii ar fi fost suficientă ca să limiteze sensul lui yom la o zi de 24 de ore, iar când ambele expresii sunt folosite împreună, era imposibil ca scriitorul să fi putut dispune de o modalitate mai bună sau mai sigură de a nu transmite semnificaţia de o zi de 24 de ore, pe care intenţiona să o transmită. Ca o dovadă suplimentară, cuvântul: „zi”, este definit clar de prima dată când a fost folosit. Dumnezeu este cel care defineşte acest termen! „Dumnezeu a numit lumina „zi”, iar întunericul l-a numit „noapte”. A fost o seară şi a fost o dimineaţă: ziua întâi.(Geneza 1:5 NTR). Cuvântul: yom este definit aici ca fiind perioada luminoasă a alternanţei lumină-întuneric, care, datorită rotaţiei pămintului în jurul axei sale, a continuat de atunci încoace. Această definiţie elimină în mod evident orice interpretare în sensul unei ere geologice.

Cu toate că adevărul este clar, unii încercă să-l umbrească cu tot felul de argumente, ca de pildă, o zi din Geneza 1, este o mie de ani, ei folosesc pasajul biblic care spune: „... pentru Domnul, o zi este ca o mie de ani, iar o mie de ani sunt ca o zi!” (2Petru 3:8 NTR). Însă acest pasaj nu este o dovadă că ziua din Geneza 1 este o mie de ani, din următoarele motive: textul din Geneza 1, nu are legătură cu cel din 2Petru 3:8, în Geneza 1, este vorba de zilele de pe pământ, în 2Petru 3:8, este vorba de zilele din punctul de vedere a lui Dumnezeu! Apoi în 2Petru 3:8, se spune „ca” o mie de ani, deci nu neapărat o mie de ani, de fapt în Psalm 90:4, de unde citează Petru, se spune: o mie de ani înaintea Ta...ca o strajă a nopţii”. Iată o mie de ani la Dumnezeu pot fi nu doar ca o zi; ci, ca patru ore, căci o străjă de noapte dura 4 ore, cele 12 ore erau împărţite în 3 straje de câte 4 ore fiecare. Astfel 2Petru 3:8, nu este textul ce defineşte durata zilei din Geneza 1, ci însuşi textul şi contextul din Geneza cap. 1!

Un alt argument adus de unii, este ce se spune în Geneza 2:4 NW: „Aceasta este istoria cerurilor şi a pământului, când au fost create, în ziua în care Iehova Dumnezeu a făcut pământul şi cerul.”. Unii vor spune iată toate cele şase zile ale creaţiei sunt puse într-o zi! FALS, aici se referă la creierea cerului şi a pământului creat în începutul primei zile de creaţie (Geneza 1:1), nu la întreaga creaţie, făcută în şase zile!

Un alt argument adus de unii că o zi din Geneza 1, este o epocă, a fost acela că, întrucât Dumnezeu încă se odihneşte după actul creaţiei pe care L-a înfăptuit, ziua a şaptea continuă încă. Atunci, dacă ziua a şaptea are o durată de şapte mii de ani, adică şase mii de ani până la Armaghedon, plus o mie de ani de domnie a lui Cristos, face ca fiecare zi de creaţie să fie o epocă de şapte mii de ani, învăţătură susţinută într-un timp de Martorii lui Iehova. Însă această teorie plecă de la o bază falsă, şi de la o traducere ce falsifică Cuvântul lui Dumnezeu, cum este traducerea martorilor lui Iehova: Traducerea Lumii Noi (sigla: NW)! În Geneza 2:3, în traducerea lor NW, se spune: „în ziua a şaptea a început să se odihnească de toată lucrarea pe care a făcut-o”Însă se ridică întrebarea: dacă ziua de odihnă nu s-a sfârşit atunci, cum putea Dumnezeu să binecuvânteze şi să sfinţească ziua a şaptea? Căci tot în NW, este redat în continuare: „Dumnezeu a binecuvântat ziua a şaptea şi a sfinţit-o”, vorbeşte de o acţiune la trecut! Binecuvântarea şi sfinţirea zilei a şaptea este tocmai un efect al faptului că ziua a şaptea a fost o înviorare, o încântare pentru Dumnezeu. Numai dacă ea s-a închiat, putea Dumnezeu s-o binecuvânteze, să o sfinţească, adică să o pună deoparte ca zi a Lui dintr-o săptămână. Dumnezeu nu putea da lui Israel: sabatul, dacă El prima dată nu l-a experimentat, şi apoi l-a sfinţit, punându-l deoparte faţă de celelalte 6 zile a săptămânii, ca zi specială de odihnă!

De fapt, o traducere corectă a textului ar fi: „În ziua a şaptea, Dumnezeu Îşi terminase lucrarea pe care a făcut-o; El s-a odihnit în ziua a şaptea de toată lucrarea pe care a făcut-o. Dumnezeu a binecuvântat ziua a şaptea şi a sfinţit-o, pentru că în ea s-a odihnit de toată lucrarea pe care a făcut-o în creaţie”. Dumnezeu s-a odihnit, şi astfel pe baza odihnei din ziua a şaptea, „Dumnezeu a binecuvântat ziua a şaptea şi a sfinţit-o, pentru că în ea s-a odihnit de toată lucrarea pe care a făcut-o în creaţie”.

Traducere NW falsifică în mod evident pasajul din Geneza 2:3, ea nu este nici consecventă, căci dacă comparăm Geneza 2:3 NW, cu Exod 31:17 NW: „Este un semn între mine şi fiii lui Israel pe timp indefinit, fiindcă în şase zile a făcut Iehova cerurile şi pământul, iar în a şaptea zi s-a odihnit şi s-a înviorat»“. Observaţi, Dumnezeu „s-a odihnit” (la trecut), nu se odihneşte (la prezent)! Tot la fel în Evrei 4:4 NW, aceiaşi traducere redă astfel: „Pentru că într-un loc el a spus despre ziua a şaptea: „Şi Dumnezeu s-a odihnit în ziua a şaptea de toate lucrările sale“. Aici apostolul Pavel citează din Geneza 2:3, iată cât de inconsecventă este NW! Astfel este clar, Dumnezeu s-a odihnit atunci de lucrarea Lui, nu doar că a început să se odihnească, cum răstălmăceşte traducerea martorilor în Geneza 2:3!

Astfel ziua de odihnă a fost de 24 de ore, ca şi celelalte 6 zile de creaţie, aşa cum susţine de fapt textul din Exod 31:15-17 NW: „Şase zile se poate face orice fel de muncă, dar a şaptea zi este un sabat de odihnă completă. Este un lucru sfânt pentru Iehova. Cine va face vreo muncă în ziua de sabat va fi omorât negreşit. Fiii lui Israel să ţină sabatul, sărbătorindu-l în toate generaţiile lor. Este un legământ pe timp indefinit. Este un semn între mine şi fiii lui Israel pe timp indefinit, fiindcă în şase zile a făcut Iehova cerurile şi pământul, iar în a şaptea zi s-a odihnit şi s-a înviorat»“. Iată, după cum Iehova a lucrat şase zile şi a şaptea s-a odihnit, tot la fel şi evreii trebuiau să lucreze şase zile şi a şaptea să se odihnească. Iar, după cum zilele evreilor erau de 24 de ore, tot la fel, în săptămâna lui Dumnezeu a fost vorba de zile de 24 de ore. Săptămâna israelită urma modelul de săptămână a lui Dumnezeu! Orice altă teorie sau speculaţie trece peste ceea ce este scris în Cuvântul sacru şi infailibil al lui Dumnezeu!

Este de asemenea interesant să observăm, că Geneza 1:14-19 (NTR), lămureşte şi mai mult semnificaţia „zilei” şi a „zilelor”, acolo se precizează: „Dumnezeu a zis: „Să fie nişte luminători pe bolta cerului, care să despartă ziua de noapte; ei să fie semne care să arate anotimpurile, zilele şi anii şi să slujească drept luminători pe bolta cerului, ca să dea lumină pământului!” Şi aşa a şi fost. Dumnezeu a făcut cei doi luminători mari: luminătorul cel mare, care să stăpânească ziua, şi luminătorul cel mic, care să stăpânească noaptea; a făcut, de asemenea, şi stelele. Dumnezeu i-a aşezat pe bolta cerului, ca să dea lumină pământului, să stăpânească ziua şi noaptea şi să despartă lumina de întuneric. Dumnezeu a văzut că acest lucru era bun. A fost o seară şi a fost o dimineaţă: ziua a patraEste clar înţelesul de „zi”, în acest pasaj, ca fiind vorba de zile normale terestre şi nefiind vorba de epoci geologice! Ziua la evrei începea seara, continua cu noaptea, urma diminiaţa şi se încheia în următoarea seară. Astfel fraza: „A fost o seară şi a fost o dimineaţă: ziua a patra”, descrie o zi de 24 de ore, o zi divină, o zi tipic evreiască care a urmat modelul divin. Este clar că scriitorul capitolului 1 din Geneza, a intenţionat clar să descrie un act al creaţiei îndeplinit în şase zile de 24 de ore. Iar creaţia în şase zile de 24 de ore, nu este descrisă numai în Geneza; ci, şi în Exod, în Cele Zece Porunci. Ce-a de-a patra poruncă spune: Adu-ţi aminte de ziua de odihnă, ca s’o sfinţeşti. Să lucrezi şase zile, şi să-ţi faci lucrul tău. Dar ziua a şaptea este ziua de odihnă închinată Domnului, Dumnezeului tău: să nu faci nicio lucrare în ea, nici tu, nici fiul tău, nici fiica ta, nici robul tău, nici roaba ta, nici vita ta, nici străinul care este în casa ta. Căci în şase zile a făcut Domnul cerurile, pămîntul şi marea, şi tot ce este în ele, iar în ziua a şaptea S’a odihnit: de aceea a binecuvîntat Domnul ziua de odihnă şi a sfinţit-o” (Exod 20:8-11). Este destul de clar că cele şase zile de lucru ale lui Dumnezeu sunt identice în ce priveşte durata cu săptămâna de şase zile lucrătoare a evreului. Altfel, baza pe care se întemeiază această poruncă ar fi şubredă şi golită de sens.