Tipărire

Oamenii din culte, mai ales cei din cultele neoprotestante, îi învață pe oameni să se roage la „Isus”, să Îl cheme pe „Isus”, să își predea viața la „Isus”, să aibă o relație cu El.

Aceste culte îi îndeamnă chiar pe oamenii nebotezați sau care nu umblă pe calea lui Dumnezeu să roage la „Isus”, există chiar lideri care se roagă la: „Isus în numele lui Isus”, o babilonie!

Conform adevărului biblic, toți oamenii se pot ruga la Dumnezeu, în calitatea Lui de Creator, deorece conform cu Romani 1:19-21, TOȚI Îl cunosc pe Dumnezeu prin mărturia creației.

Prin urmare, apostolul Pavel condus de Spiritul Sfânt spune în Faptele Apostolilor 17:24-28: Dumnezeu, Cel făcând lumea, şi toate cele ce sunt în ea, Acesta fiind Domn al cerului şi al pământului; nu locuieşte în temple făcute de mâini omeneşti; nici nu este îngrijit de mâini omeneşti, ca având trebuinţă de ceva; El dând tuturor viaţă şi suflare şi toate cele. Şi a făcut din unu orice naţiune de oameni, ca să locuiască pe toată faţa pământului; hotărând: timpuri dinainte stabilite, şi hotarele locuinţei lor; ca ei să caute pe Dumnezeu; dacă într-adevăr au să Îl bâjbâie şi să Îl găsească, deşi nefiind departe de fiecare dintre noi. Pentru că în El vieţuim şi ne mişcăm şi existăm, precum au spus şi unii dintre poeţii voştri: „pentru că şi descendenţi ai Lui suntem.”

Dumnezeul Creator este accesibil tuturor oamenilor, ca „ei să caute pe Dumnezeu; dacă într-adevăr au să Îl bâjbâie şi să Îl găsească, deşi nefiind departe de fiecare dintre noi”.

De fapt, chiar atunci când începi să faci pași spre a deveni creștin, prima dată este: căinţa către Dumnezeu”, și apoi este: „credinţa în Domnul nostru Iesus” (Faptele Apostolilor 20:21).

Iar a crede în Domnul Iesus are ca efect: ascultarea de El (Ioan 3:36), dacă noi nu ascultăm de El, avem păcate de care suntem conștienți în viața noastră, de care nu ne-am căit lui Dumnezeu pe care nu le-am lăsat, nu putem să Îl apelăm, doar după ce ne-am căit de toate păcatele la Dumnezeu, apoi putem să exprimăm credința noastră în Iesus, Fiul lui Dumnezeu, spunându-i în rugăciune că dorim să devenim discipoli ai Lui.

Fără ascultare, Domnul nu ne primește rugăciunea!

El i-a mustrat pe cei care s-au rugat Lui fără ascultare în Luca 6:46, SCC: Dar de ce Mă chemaţi: Doamne! Doamne! Şi nu faceţi cele ce zic Eu?”

Prin urmare, doar cei care s-au căit de păcate la Dumnezeu, au ajuns să Îl cunoască pe Fiul lui Dumnezeu din Scripturi, și-au pus încerderea în El și arată aceasta prin faptele lor (Iacob 2:14-26), pot începe să se roage și la Fiul, pe lângă rugăciunea la Dumnezeu Creatorul.

Dacă ei nu trăiesc o viață de ascultare de Domnul, nu se pot ruga Lui, aceste rugăciuni nu sunt primite!

Iar devenind discipoli prin învățătura adevărului și prin apropierea de Domnul în rugăciune și ascultare de călăuzirea Lui, vor avea ocazia la botezul în apă, să poată mărturisi credința lor în El în mod public, prin rugăciunea de dinainte de scufundare, când Îl vor mărturi cu gura lor pe Iesus ca Domn (Romani 10:9-10).

Astfel iubite cititor întreabă-te: te-ai căit de păcate la Dumnezeu? Apoi pe baza Evangheliei, ai crezut în Fiul lui Dumnezeu? Credința te-a dus la fapte, ascultând de El? Trăiești după cele peste 100 de porunci ale Noului Legământ? Ești tu îndrumat în viață de Învățătorul Iesus?

Doar atunci poți să te rogi Domnului!

Dacă nu ai ajuns aici, rogă-te lui Dumnezeu să te convingă prin Mângâietorul de păcatele tale ca să te poți căi de toate păcatele tale (Ioan 16:8) și să îți de-a puterea să le lași, și doar apoi vei ajunge la următorul punct spre salvare: credința în Fiul lui Dumnezeu.

Cartea “Învățătura Adevărului”, te va ajuta să cunoști mai multe despre Dumnezeu, Fiul Său, poruncile Noului Legământ, etc.