Intrebare: Care este rostul predicarii spiritelor din inchisoare, deoarece stim ca aceste spirite sunt demoni decazuti, legati in lanturi pentru judecata cea mare si care nu mai au nici o sansa de salvare? Sa fie PREDICARE - baza , adica ,,codul penal divin" de condamnare a acestora?
„El fiind omorât în carne, dar fiind făcut viu în Spirit; în care, ducându-Se, a predicat şi spiritelor din închisoare” (1 Petru 3:18,1 Petru 1:19 SCC).
Unii înţeleg din pasajul din 1 Petru 3:18,1 Petru 1:19, că după înviere a avut loc această predicare, şi că ea a avut ca scop salvarea oamenilor morţi în potop ce locuiau ca duhuri în locuinţa morţilor!!!
Însă, adevărul este că după moartea Lui pe cruce, când „El fiind omorât în carne, dar fiind făcut viu în Spirit; în care, ducându-Se, a predicat şi spiritelor din închisoare” (1 Petru 3:18,1 Petru 1:19 SCC). Ceea ce face ca El să fie „făcut viu în spirit”, este omorârea Lui „în carne”. La fraza: ‚făcut viu în spirit’, în greacă este folosit participiul aorist, care indică o activitatea simultană sau la trecut, iar dacă verbul principal este: „omorât”, aceasta indică că acţiunea: „făcut viu în Spirit” nu putea avea loc după un timp de la moarte, ci doar simultan cu moartea. Astfel această frază nu se poate referi la învierea Lui ce s-a produs ulterior, a treia zi, deoarece participiul aorist indică că simultan cu moartea, Isus a fost făcut viu.
Astfel El din punct de vedere fizic a murit, dar din punct de vedere ca spirit, El a mers în locuinţa morţilor (Faptele Apostolilor 2:27), în adânc (Matei 12:40; Romani 10:6,Romani 1:7; Efeseni 4:9).
Spiritele la care a predicat erau spirite deja în timpul când Noe construia corabia după cum este scris: „în care, ducându-Se, a predicat şi spiritelor din închisoare, odinioară neascultătoare; când aştepta îndelunga răbdare a Zeului în zilele lui Noe, ale unuia construind o corabie...” (v.19,20 SCC). Prin urmare, aceste spirite nu au fost oameni, ele erau spirite chiar înainte de moartea oamenilor în potop!
Ele au fost spiritele care s-au coborât pe pământ şi s-au căsătorit cu ficele oamenilor (Geneza 6:1-7), şi care şi-a părăsit locuinţa cerească (2 Petru 2:4; Iuda 6). Domnul a predicat spiritelor, adică demonilor legaţi în abis, un mesaj de judecată, şi de biruinţă asupra lor prin cruce, prin faptul că El a biruit rămânând până la capăt fidel lui Dumnezeu şi astfel şi ei putea să rămână fideli şi să nu-şi părăsească locuinţa pentru poftele carnale!
Predicarea nu însemnă doar salvare, ci şi un mesaj despre judecată (Faptele Apostolilor 24:25), predicarea poate însemna: „o mireasmă din moarte spre moarte” (2 Corinteni 2:15-17).