Întrebare: De ce oare spun unii, că în mileniu nu vor exista oameni pe pământ?
Răspuns: pentru că nu au lumină, nu înţeleg Scripturile!!!
Adeventiştii spun în mărturia lor de credinţă: „Mileniul este domnia de o mie de ani a Domnului Hristos împreună cu sfinţii Săi în ceruri, între prima şi a doua înviere.In timpul acesta, morţii cei nelegiuiţi vor fi judecaţi. Pământul va fi în totul pustiu, fără locuitori, dar ocupat de Satana şi îngerii lui. La sfârşitul mileniului, Domnul Hristos, cu sfinţii Săi şi cu cetatea sfântă, va coborî din ceruri pe pământ. Atunci morţii nelegiuiţi vor fi înviaţi şi împreună cu Satana şi îngerii lui vor înconjura cetatea; dar foc de la Dumnezeu îi va mistui şi va curăţi pământul. Astfel, universul va fi eliberat pentru totdeauna de păcat şi de păcătoşi (Apocalipsa 20; 1 Corinteni 6:2-3; Ieremia 4:23-26; Apocalipsa 21:1-5; Maleahi 4:1; Ezechiel 28:18-19).”
În primul rând, judecata morţilor are loc după mileniu conform cu Apocalipsa 20:4-6,Apocalipsa 20:11-14, apoi pământul nu este pustiu ci pe el locuiesc neamuri (Apocalipsa 20:3; Isaia 65:17-25), iar satan este aruncat în abis, în adîncul pământului nu pe pământ (comp. Apocalipsa 20:1-3 cu Apocalipsa 9:1). Nici un text din cele menţionate nu susţine teoria că pământul va fi pustiu în mileniu!!! Textul din Ieremia 4:23-26, nu se referă la mileniu; ci se referă la semi-pustia lui Israel după exilul babiolonian (vezi contextul: Ieremia 4:5-22), discutând cu un lider adventist, a recunoscut că nici atunci Palestina nu a fost total pustie!
Chiar dacă unii predică în prezent o speranţă pământească (doctrina Turnului de Veghe), ce spune Biblia?
Ce chemare exista în prezent?
Biblia afirmă că toţi creştinii au o singură speranţă (Efeseni 4:4), cea cerească (Filipeni 3:20-21), deoarece toţi cei ce cred în Isus sunt fii ai lui Dumnezeu (Galateni 3:26-29), toţi care cred în Isus sunt născuţi din Dumnezeu cu speranţă cerească (Ioan 1:12-13; 1 Ioan 5:1; 1 Petru 1:3-4), toţi care sunt creştini sunt şi unşi, căci aceasta este semnificaţia numelui de creştin care vine de la Cristos = Unsul (1 Petru 4:14,1 Petru 1:16). Toţi creştinii au speranţă cerească, toţi au haina de mireasă, chemarea de fi parte din trupul lui Cristos, de a fi mireasa Lui, de a fi din adunarea celor întâi-născuţi (Evrei 12:23).
Dar atunci se ridică întrebările: Cine va fi pe pământ în mileniu dacă toţi creştinii merg la cer? Cine sunt cei scrişi în cartea vieţii, care nu se vor închina fiarei şi nu vor accepta semnul ei 666? Şi cine va supravieţui persecuţiilor din partea imaginii fiarei (Apocalipsa 13:8,Apocalipsa 1:15)?
Cine va fi pe pământ în mileniu?
Oamenii ce vor locui pământul sunt cei scrişi în cartea vieţii, căci cei care NU sunt scrişi în cartea vieţii, se vor închina fiarei în necazul cel mare şi vor suferii pedeapsa eternă (Apocalipsa 13:8; Apocalipsa 14:9-11).
Mai exact cei ce vor locui pământul în mileniu, sunt două categorii de oamenii după cum urmează:
1) O rămăşiţă (o treime) din Israelul natural.
2) Oamenii din toate naţiunile care spre timpul sfârşitului se alipesc de Israel ca prozeliţi la iudaism.
Să analizăm pe rând aceste categorii de oamenii care vor moştenii pământul în mileniu:
1) O rămăşiţă (o treime) din Israelul natural.
După răpirea adunării lui Cristos (1 Tesaloniceni 4:15-17), a Miresei (corpului lui Isus), la cea din urmă trâmbiţă (comp. 1 Corinteni 15:51-54, cu Apocalipsa 11:15-19; Apocalipsa 16:18-21), în ziua Domnului (1 Corinteni 1:8-9).
Tot în aceiaşi zi, dar după răpirea miresei lui Cristos, are loc lupta numită: Har-maghedon, când Isus Cristos cu sfinţii se vor lupta cu Diavolul, îngerii şi oamenii lui (Zaharia 14:3-9; Apocalipsa 2:26-27; Apocalipsa 17:14).
Atunci vor exista supravieţuitori ai luptei de la Har-maghedon (Zaharia 14:12-16; Apocalipsa 20:1-3).
Cine vor fi aceştia?
După cum am afirmat mai sus, supravieţuitorii Har-rmaghdonului provin din Israelul natural care se întoarce la Iehova şi Isus în ziua venirii Domnului, despre această convertire şi moştenire a ţări lor vorbesc aproape toţi profeţii (Isaia 44:1-5; Ieremia 31:35-40; Ezechiel 37:21-28; cap.38,39; Osea 3:4-5; Ioel 3:6-20; Amos 9:11-15; Obadia 17-21; Mica 7:18-20; Tefania 3:12-20; Zaharia 12:1-10; cap.13,14; Romani cap.11).
Dar ziua venirii Domnului Isus, nu va aduce doar posibilitate de salvare pentru ei, ci şi de purificare, în ziua aceea, două tremii vor fi nimicite, doar unii evrei nu vor pierii, o treime purificată, numită în Scripturi: „Rămăşiţa lui Israel” (Zaharia 12:8-9; Tefania 3:12-13).
Domnul Isus spune în Matei 23:38-39 NW: „Iată! Casa vă este abandonată şi lăsată vouă, căci vă spun: Nicidecum nu mă veţi mai vedea de acum înainte,PÂNĂ când veţi zice: Binecuvântat este cel ce vine în numele lui Iehova.” Deci ei sunt abandonaţi până când Israelul va rosti din inimă aceste cuvinte profetice din Psalmi 118:26, însă în momentul când îl vor vedea pe Isus (Zaharia 12:10), vor crede în Isus ca Cel ce vine ‚în numele lui Iehova’, ei vor fi reprimiţi ca popor al lui Dumnezeu.
2) Oamenii din toate naţiunile care spre timpul sfârşitului se alipesc de Israel ca prozeliţi la iudaism.
În primul rând, trebuie precizat că Scripturile învaţă clar cine NU va face parte din această categorie de oameni: cei care se vor închină fiarei şi acceptă semnul, va „bea şi el din vinul mâniei lui Dumnezeu, care este turnat nediluat în paharul mâniei sale, şi va fi chinuit cu foc şi sulf sub privirile sfinţilor îngeri şi sub privirile Mielului. Fumul chinului lor se ridică pentru totdeauna şi veşnic. Şi nici ziua, nici noaptea n-au odihnă cei ce se închină fiarei şi imaginii ei şi cei ce primesc semnul numelui ei” (Apocalipsa 14:9-11 NW). Deci nici unul dintre cei ce acceptă semnul fiarei, nu poate să moştenească pământul împreună cu rămăşiţa din Israel. Apocalipsa 13:8 (BC): „Şi toţi locuitorii pământului i se vor închina,toţi aceia al căror nume n-a fost scris, de la întemeierea lumii, în cartea vieţii Mielului, care a fost junghiat”. Dacă cei ce nu au fost scrişi în cartea vieţii sunt cei ce acceptă semnul, cine sunt atunci, cei ce sunt scrişi în cartea vieţii?
În cartea vieţii conform Bibliei, sunt scrişi: poporul Israel, dar cu posibilitatea ca cei nedrepţi din Israel, de a fi şterşi din această carte (Exod 32:32-33; Psalmi 69:28; Daniel 12:1), creştinii (Filipeni 4:3), dar cu posibilitatea ca cei nedrepţi dintre ei, de a fi şterşi din această carte (Apocalipsa 3:5), cei drepţi de la înviere generală şi de la judecata finală (Apocalipsa 20:11-15).
Dacă creştinii au unica speranţă cerească (Efeseni 4:4; 1 Petru 1:1-4), atunci cei ce vor locui pământul cu Israelul sunt oameni ai naţiunilor, prozeliţi la religia iudaică! Anumiţi oameni ai naţiunilor, încă din vechime au intrat în legământ cu Israelul, acceptând circumcizia (Levitic 17:10,Levitic 1:12; Exod 12:43-49; Iosua 10), chiar în timplul lui Isus, unii au acceptat circumcizia şi legea devenind prozeliţi părtaşi cu Israelul la închinarea la Iehova (Faptele Apostolilor 2:11; Faptele Apostolilor 6:5).
Înainte de neacazul cel mare (timpul sfârşitului) este profeţit că templul din Ierusalim se va reconstrui, căci va exista un templu fizic în perioada împlinirii Apocalipsei (Apocalipsa 11:1-2; Daniel 9:27; Matei 24:15-22), oamenii din toate naţiunile se vor închina la templu acceptând religia iudaică, aşa ca şi în primul secol (Ioan 12:20; Faptele Apostolilor 2:5-11).
Însă în prezent există chemarea spre cer, astfel creştinii trebuie să se gândească la lucrurile de sus, nu la pământ, nu la Israel, accentul în Evanghelie este pe cer şi pe noul legământ!!!
Apostolul Pavel prin Spiritul Sfânt a îndemnat:
„Deci, dacă aţi fost înviaţi împreună cu Hristos, căutaţi cele de sus, unde Hristos este aşezat la dreapta lui Dumnezeu: gândiţi la cele de sus, nu la cele de pe pământ, pentru că voi aţi murit şi viaţa voastră este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu.” (Coloseni 3:1-3 GBV 2001).