În primii anii, adunarea era în proces de maturizare și de stabilire a doctrinei. Datorită faptului că lumina vine treptat (Proverbe 4:18), adunarea era într-o fază de creștere de la copilărie la maturitate, în primi ani, iudeilor care de peste 1500 de ani erau obișnuiți cu legea, li s-a permis să mai țină anumită părți din lege împreună cu învățătura lui Iesus din evanghelii.

De aceea unii apostoli nu au înțeles ca și Pavel așa de repede: libertatea în Christos (comp. Faptele Apostolilor 21:17-26; cu Galateni 5:1-3; Galateni 6:15-16).

Era normal ca unii creștinii proveniți din Israel, să țină ziua ispășirii, singura zi, care era poruncită în legea poporului lui Dumnezeu de a se smeri, implicit de a posti (Levitic 23:27). La această zi face referire Pavel și în în Faptele Apostolilor 21:9, NTR: “Trecuse mult timp şi călătoria se făcea de acum periculoasă, pentru că trecuse chiar şi perioada postului”. La n.s. Biblia: Noua Traducere românească spune: „Este vorba despre postul prilejuit de Ziua Ispăşirii (10 Tişri, septembrie-octombrie); din sursele istorice aflăm că navigaţia în Mediterană era considerată periculoasă în a doua jumătate a lui septembrie şi imposibilă în a doua jumătate a lui noiembrie”.

Da, la această zi face referire și în Romani 14:5-6, conform cu o traducere literală din greacă:

“Pentru că vreunul judecă o zi deosebită de altă zi, iar vreunul judecă orice zi la fel. Fiecare să fie deplin convins în mintea lui. Cel respectând ziua, pentru Domnul o respectă, şi cel nerespectând ziua, pentru Domnul nu o respectă. Cel mâncând, pentru Domnul mănâncă, pentru că mulţumeşte lui Dumnezeu; şi cel nemâncând, pentru Domnul nu mănâncă, şi mulţumeşte lui Dumnezeu” (Romani 14:5-6, SCC).

Pentru unii creștinii evrei, ziua ispășirii, ziua postului, din lege avea însemnătate, dar pentru alții dintre națiuni ea nu avea importanță, ei considerându-le toate zilele la fel!

Și alte traduceri traduc similar:

În Biblia Bartolomeu Anania 2001: “Unul deosebeşte o zi de alta, iar altul judecă toate zilele la fel. Fiecare să-şi aibă’n minte deplina sa încredinţare. Cel ce ţine ziuac, pentru Domnul o ţine; şi cel ce nu ţine ziua, pentru Domnul n’o ţine. Şi cel ce mănâncă, pentru Domnul mănâncă, fiindcă-I mulţumeşte lui Dumnezeu; şi cel ce nu mănâncă, pentru Domnul nu mănâncă, şi-I mulţumeşte lui Dumnezeu”. Explică la n.s la cuvântul: ziua. “Ziua rânduită de lege ca sărbătoare”.

Biblia Regele Carol al II, din 1937: “Unul osebeşte o zi de alta, iar altul judecă toate zilele asemenea. Fiecare să fie, în cugetul lui, deplin încredinţat. Cine socoteşte ziua ca zi legată, o socoteşte pentru Domnul; şi cine o dezleagă, o dezleagă pentru Domnul. Cine mănâncă, pentru Domnul mănâncă, pentru că mulţumeşte lui Dumnezeu, şi cine nu mănâncă, tot pentru Domnul nu mănâncă, şi mulţumeşte şi el lui Dumnezeu”.

Biblia Fidela Cluj, 2010: “Unul judecă o zi mai presus decât alta; dar altul judecă toate zilele la fel. Fiecare să fie deplin convins în mintea lui. Cel ce respectă ziua, o respectă pentru Domnul; şi cel ce nu respectă ziua, pentru Domnul nu o respectă. Cel ce mănâncă, mănâncă pentru Domnul; fiindcă aduce mulţumiri lui Dumnezeu; şi cel ce nu mănâncă, pentru Domnul nu mănâncă şi aduce mulţumiri lui Dumnezeu”.

Noul Testament publicat de Christliche Literatur-Verbreitung (CLV) în 1993: “Unul socoteşte o zi mai presus decît alta, dar altul socoteşte că toate zilele sînt la fel. Fiecare să fie deplin încredinţat în mintea lui. Cine ţine ziua, pentru Domnul o ţine. (Cine nu ţine ziua, pentru Domnul n-o ţine). Şi cine mănîncă, pentru Domnul mănîncă, căci el mulţumeşte lui Dumnezeu. Şi cine nu mănîncă, pentru Domnul nu mănîncă, şi mulţumeşte lui Dumnezeu”.

Biblia Ortodoxă 1982: “Unul deosebeşte o zi de alta, iar altul judecă toate zilele la fel. Fiecare să fie deplin încredinţat în mintea lui. Cel ce ţine ziua, o ţine pentru Domnul; şi cel ce nu ţine ziua, nu o ţine pentru Domnul. Şi cel ce mănâncă pentru Domnul mănâncă, căci mulţumeşte lui Dumnezeu; şi cel ce nu mănâncă pentru Domnul nu mănâncă, şi mulţumeşte lui Dumnezeu”.

Biblia Catolică: “Unul consideră o zi mai importantă decât alta, altul consideră toate zilele [egale]. Fiecare să rămână liniştit în convingerea lui. Cine ţine ziua, o ţine pentru Domnul, iar cine mănâncă, pentru Domnul mănâncă, deoarece îi mulţumeşte lui Dumnezeu. Şi cine nu mănâncă, pentru Domnul nu mănâncă şi îi mulţumeşte lui Dumnezeu”.

În Romani 14:5-6, Pavel leagă a ține ziua de “Cel nemâncând, pentru Domnul”, iar „cel nerespectând  ziua”, pentru unii creștinii mai ales dintre națiuni, toate zilele erau la fel, și el era: „cel mâncând, pentru Domnul”. El leagă fraza cu a ține ziua sau a nu ține, cu a nu mânca sau a mânca pentru Domnul!

Deci răspunsul la întrebarea: Este aceasta o „dovadă”, pentru a sărbătorii diverse sărbători ce le celebrează lumea? Răspunsul este clar: NU.

Traducerea preotului: D. Cornilescu duce în rătăcire traducând cu “o zi” în loc de „ziua”, așa cum este traducerea corectă și asta derutează pe cititorii care cred că au dreptul să inventeze sărbători, dar creștinii nu fac nimic de la ei, urmând exemplul lui Iesus care nu a făcut nimic de la El (Ioan 5:19,Ioan 1:30), ei sunt corp care au un Cap viu pe Christos, singurul Învățător (Matei 23 și ei urmează legea Lui, nu inventând sărbătorii!

Însă oricine nu rămâne în învățătura lui Christos, acela nu-L are pe Dumnezeu (2 Ioan 1:9), ci un Dumnezeu fals, un Isus fals și o altă evanghelie (2 Corinteni 11:4).

În concluzie, mai trebuie creștinul din prezent, fie evreu sau dintre națiuni, să țină ziua ispășirii sau postul din ziua aceea, sau alte sărbători ale legii?

Această îngăduință divină ca unii să țină anumită părți din lege împreună cu învățătura lui Iesus din evanghelii a fost până în anul 70 d.Ch., când templul a fost distrus de romani, și a fost pus capăt: închinării de la templu, preoției, jertfelor de animale, sărbătorilor, etc.

Dumnezeu prin Pavel explică în Evrei 7:11-12, SCC: “Dacă deci, într-adevăr perfecţiunea era prin preoţia levitică; pentru că pe temeiul ei a primit poporul legea; ce nevoie mai era să se ridice un alt fel de preot după rânduiala lui Melhisedec, şi să nu fie numit după rânduiala lui Aaron? Pentru că schimbându-se preoţia, se face din necesitate şi o schimbare a legii”.

Schimbarea preoției levitice cu cea a lui Melhisedec a avut loc de când Domnul a fost pe pământ (Evrei 5:1-10), însă lucrul acesta a devenit clar la distrugerea templului în alul 70 d.Ch. și astfel și desfințarea preoției ce slujea la templu, și astfel celebrarea sărbătorilor din lege devenea imposibilă fără templu.

Astfel creștinii nu mai sărbătoresc sărbătorile vechiului legământ, corpul lui Iesus: adunarea este a Lui, și ei nu mai sunt sub lege, ci în legământul cel nou (Coloseni 2:11-17; Romani 7:6), sub legea lui Christos care ne învață să postim des ca și Stăpânul (Matei 9:15; Luca 5:35; 2 Corinteni 11:27).