Mulți oameni spun că sunt creștini, deorece așa s-au născut, au mărturisit alții (nașii) în locul lor, nu ei și-au mărturisit propria credința la botez. Mulți sunt fomali înscriși în cult, ei nu urmează nici regulilele cultului lor, darămite cele peste 100 de porunci ale Noului Legământ ce le găsim în Scripturile Creștine sau Noul Testament. Astfel ei nu sunt creștini care Îl urmează pe Domnul, ci urmează oamenii sau principii omenești, și chiar dacă se roagă, Domnul avertizează: „Nu oricine Îmi zice: Doamne, Doamne, va intra în împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu Celui din ceruri” – Matei 7:21, BO[1].

Pe lângă aceștia sunt destui protestanți și neoprotestanți, care își auto-intitulează gruparea ca fiind: „evanghelică”, însă ei predică o altă evanghelie (2 Corinteni 11:4). În care omul este învăţat să creadă într-un Hristos, dar ei nu se sinchisesc să predice pe Domnul, cine este El, etapele vieții Lui, etc., ci bazându-se pe fărâmele de cunoştinţă ale auditoriului, preluate din cultele tradiţionale, şi din filmele despre viaţa lui, ce conţin destule greșeli și adăugiri, care duc în rătăcire pe oameni!!! Iar aceşti predicatori le spun oamenilor care îi ascultă, că sunt păcătoşi (fără să le dovedească temeinic cu legea lui Isus), că oamenii au nevoie să creadă în Isus (fără a explica cine este cu adevărat Isus și ce înseamnă a crede în El), şi să-şi predea viaţa Lui (fără ca să le explice de care legi trebuie să asculte pentru a trăi cu adevărat pentru El)!!!

Oamenii care ascultă această evanghelie falsă sunt îndemnaţi să ridice o mână sau să repete o rugăciune după un om, după care sunt declaraţi: „mântuiți”!!! Găsim aşa ceva în Biblie? NU!!! Dar ce găsim?

Biblia învaţă următorii paşi spre mântuire (salvare) din păcat și moarte:

 

Partea I – a, CUM POT DEVENI UN CREŞTIN AUTENTIC?

1. Auzirea Evangheliei: evanghelia este vestea bună a faptului că oamenii cu toate că sunt păcătoşi, nelegiuiţi, morţi în păcatele şi greşelile lor, despărţiţi spiritual de Dumnezeu pentru că au călcat poruncile lui Dumnezeu, vrăşmaşi cu El (Romani 3:9-23; Romani 5:12-19; Romani 8:5-8; Efeseni 2:1-4), ei se pot împăca cu Dumnezeu, pot fi iertaţi şi salvaţi din păcat şi moarte, datorită harului (bunătăţii nemeritate) lui Dumnezeu, şi datorită jertfei lui Isus Cristos (Romani 6:23; Efeseni 2:8-9; Evrei 10:12-14), care a satisfăcut dreptatea divină (Romani 5:1,Romani 5:15-19; Efeseni 5:2), luând păcatele omenirii asupra Lui şi fiind pedepsit de Dumnezeu în locul nostru (Isaia 53:4-6; 2 Corinteni 5:19-21).

Omul prin naşterea fizică a moştenit păcatul şi robia spirituală a celui rău. Prin auzirea evangheliei, el este luminat de Cuvântul lui Dumnezeu şi Spiritul Sfânt (Romani 8:5-9; Efeseni 4:17-24; Efeseni 5:8-21), şi astfel îşi dă seama, de faptul că el a trăit o viaţă fără Dumnezeu, în păcat, în robia satanei, în întuneric (Efeseni 2:1-2,Efeseni 1:12). Apoi omul îndemnat de evanghelie, prin Spiritul Sfânt se căieşte amarnic de păcate, îşi pune încrederea în Cristos în ce priveşte obţinerea iertării de păcate, nu mai în forme religioase inventate de oameni sau în faptele lui (2 Timotei 1:9). Această căinţă şi credinţă vine ca urmare a auzirii evangheliei şi a însuşirii Cuvântului lui Cristos, care tot mai mult pătrunde în El şi prin Cuvânt pătrunde Spiritul Sfânt care este sămânţa lui Dumnezeu (1 Ioan 3:9). Ea se dezvoltă în om, pe pracurs ce omul îşi însuşeşte poruncile divine, le trăieşte, se leapădă de sine, îşi i-a crucea şi Îl urmează pe Cristos (1 Petru 1:22-25).

Evanghelia Adevărului conţine următoarele subiecte de învăţătură:

1) Dumnezeu ca Creator care a creat lumea

2) Păcătoșenia omului

3) Harul lui Dumnezeu

4) Nașterea Fiului din Tatăl

5) Profeţiile și promisiunile privitoare la Mesiah

6) Naşterea ca om prin Maria

7) Botezul lui Iesus

8) Lucrarea lui Iesus pe pământ

9) Jertfa pe cruce ca preț de răscumpărare

10) Coborârea lui Iesus în abis cu păcatele omenirii?

11) Învierea lui Iesus

12) Înălţarea la cer a Domnului Iesus

13) Venirea din nou a Domnului Iesus

14) Învierea morților

15) Judecata lui Dumnezeu

16) Regatul lui Dumnezeu

17) Căinţa față de Dumnezeu

18) Credinţa din inimă în Iesus Christos

19) Mărturia cu gura - rugăciunea dinainte de botez

20) Botezul în apă

21) Iertarea, împăcarea cu Dumnezeu, salvarea și îndreptățirea

22) Rugăciunea de după botez

 

După auzirea Evangheliei, în care creştinul îi predică acelui om: Evanghelia prin Spiritul Sfânt (1 Petru 1:12), reacţia omului sincer, care este din adevăr (Ioan 18:37) va fi:

2. Căinţa faţă de Dumnezeu: cuvântul căinţă sau pocăință, însemnă părere de rău pentru faptele rele, şi lucrări în virtutea acestei căinţe. Cuvântul pentru „căinţă” în Scripturile Creştine din greacă este: „metanoeo”, tradus însemnă „schimbarea minţii”, dar implică nu doar o schimbare interioară, a gândirii, atitudinii şi voinţei, ci şi una exterioară a comportamentului şi stilului de viaţă, căci o schimbare în gândire şi atitudine, duce la un alt mod de a trăi!

Unii oameni au o căinţă falsă sau o întristare după voia lumii, dar nu după voia lui Dumnezeu (2 Corinteni 7:9-11; Evrei 12:16-17). Astfel ei manifestă o întristare (chiar lacrimi), motivată de pierderea prestigiului, a avantajelor, a poziţiei sau privilegiilor, din Societate sau biserică, când s-a aflat de păcatul lui. Însă el nu recunoaşte că este un păcat împotriva lui Dumnezeu, că a adus o pată numelui lui Dumnezeu, nu îşi dă seama de cât rău a produs păcatul Său, în relaţia lui cu Dumnezeu, şi cât rău a produs semenilor săi acest păcat direct sau indirect. Însă, pocăinţa adevărată trebuie să atingă întreaga fiinţă: intelectul, sentimentele şi voinţa, la unii căinţa înseamnă să plângă, dar nu însemnă să ia unele decizii (acte de voinţă) în viaţa lor, la alţii ştiu ce au de făcut pentru a duce roadă vrednică de pocăinţă dar nu fac, iar alţii încearcă să facă, însă nu vor să-şi deschidă inima pentru a se lăsa atinşi emoţional de Spiritul lui Dumnezeu pentru a aduce roadă din inimă.

Atunci când cuvântul „căinţă” era folosit în vremea lui Isus şi a apostolilor, conceptul era construit pe o baza istorica din Scripturile Ebraice. În Isaia 1:16-17, profetul Isaia strigă: „Spălaţi-vă, deci şi curăţiţi-vă! Luaţi dinaintea ochilor Mei faptele rele pe care le-aţi făcut! Încetaţi să mai faceţi răul! Învăţaţi-vă să faceţi binele, căutaţi dreptatea, ocrotiţi pe cel asuprit, faceţi dreptate orfanului, apăraţi pe văduvă!”

Căinţa sau pocăinţa era mai mult decat o părere de rău pentru pacate, ea înseamna oprirea faptelor rele şi începerea faptelor bune. Sfatul lui Daniel pentru Nebucadneţar era: „Pune capăt păcatelor tale şi trăieşte în neprihănire, rupe-o cu nelegiuirile tale şi ai milă de cei nenorociţi şi poate că ţi se va prelungi fericirea!” (Daniel 4:27). Ideea ce rezidă din text, este că pocăinţa înseamnă: a te elibera de un stil de viaţa vechi, în favoarea unui stil de viaţă nou. A te intoarce la Dumnezeu şi a te căi (Faptele Apostolilor 3:19), înseamnă o intoarcere de la preocuparile inimii tale, la precupările inimii lui Dumnezeu.

Când Ioan Botezatorul a predicat în deşertul iudaic, el le-a spus mulţimilor: „Faceţi dar roade vrednice de pocăinţă”.  El le-a explicat practic cum pot face asta: „Cine are două haine, să împartă cu cine n-are nici una; şi cine are de mâncare, să facă la fel” (Luca 3:2-11).

Tot la fel apostolul Pavel, îşi descrie serviciul prin cuvintele: „Ci am propovăduit întâi celor din Damasc, apoi în Ierusalim, în toată Iudea şi la Neamuri, să se pocăiască şi să se întoarcă la Dumnezeu şi să facă fapte vrednice de pocăinţa lor” (Faptele Apostolilor 26:20). Iată căinţa nu este doar o schimbare a minţii, sau o emoţie, o părere de rău, un sentiment; ci, ea implică şi sentimente, şi voinţă, dar ea trebuie să ducă la fapte vrednice de căinţă!

Urmează după căinţă:

3. Credinţa în Isus Cristos: cuvântul grecesc: „pistis”, înseamnă atât credinţă cât şi credincioşie. Credinţa este o siguranţă în lucrurile în care sperăm, o convingere a lucrurilor nevăzute (Evrei 11:1), o încredere în Dumnezeu (Evrei 11:6), în Cristos (Ioan 14:1), în promisiunile lui Dumnezeu (Evrei 6:12).

A crede în Isus, nu înseamnă doar a crede că El există, sau că El este Fiul lui Dumnezeu, a crede în Isus, însemnă a te încrede în El, atât în ce priveşte salvarea ta, nebizuindu-te pe faptele tale bune, pe evlavia ta, pe religia ta; ci, pe El şi jertfa Lui, dar ea implică a ne încrede în El în toate domeniile vieţii, şi a asculta în toate de El. Biblia este clară şi învaţă: „Cine crede în Fiul, are viaţa veşnică; dar cine n-ascultă de Fiul, nu va vedea viaţa, ci mânia lui Dumnezeu rămâne peste el” (Ioan 3:36, GBV).

Mulţi spun că cred în Isus, dar în realitate, ei nu cred, mărturisirea lor este doar una cu buzele, căci inima lor este departe de Isus Ei nu-şi pun încrederea cu adevărat în El în toate domeniile vieţii. Unii nu cred în Isus pentru că se încred în altceva: propria înţelepciune, propria putere, metodele proprii, lor le place să ducă o viaţă independentă, în care ei să conducă, ei să controleze totul, lor nu le place ca Dumnezeu să conducă cu adevărat şi să-i ducă pe drumuri necunoscute, să-i surprindă. De fapt ei nu-şi dedică viaţa necondiţionat lui Dumnezeu pentru că nu au realmente încredere în Tatăl ceresc şi de aceea încearcă să-şi conducă şi controleze singuri viaţa. Sunt unii care doar spun că au credinţă, dar nu au, pentru că duc o viaţă în care nu doresc să se implice, să se sacrifice, să sufere, pentru că a crede în Isus implică: renunţare la tine, când te încrezi deplin în altcineva şi în principiile Lui, nu te mai încrezi în tine şi în principiile tale (Luca 6:46; Ioan 3:36; Ioan 12:46; Ioan 14:12).

Dacă credinţa este încredere neclintită în ceea ce sperăm, nădăjduim, credincioşia este efectul credinţei, comportarea credinciosului faţă de Dumnezeu, este umblarea în ascultare pe baza credinţei, este loialitatea şi dedicarea faţă de El, datorită încrederii în El.

4. A deveni discipol prin învăţare şi împlinirea poruncilor: un om, devine discipol al Domnului Isus, prin auzirea Evangheliei, dacă omul se căieşte de păcate, apoi crede din inimă în Isus Cristos (Marcu 1:15; Matei 4:17; Faptele Apostolilor 20:20-21).

Un discipol, este o persoană care urmează pe Învăţător (Marcu 6:1), urmează exemplul Său (1 Corinteni 11:1; 1 Petru 2:21), este învaţat de El (Matei 11:29; Luca 6:40). Astfel, din acest proces prin care o persoană devine un discipol, face parte şi învăţarea adevărurilor începătoare ale lui Cristos (Evrei 6:1-2), a poruncilor Domnului (Matei 28:20), a învăţăturii lui Cristos (2 Ioan 1:9; Luca 8:21).

Această pregătire, poate să difere de la o persoană la alta, ca durată de timp şi pregătire, dar ea este necesară înainte de botez – Ioan 4:1.

Astfel se fac discipoli (ucenici) prin învăţătură după cum Domnul a zis: „Ducându-vă deci, faceți discipoli din toate naţiunile; învăţându-i să respecte toate câte v-am poruncit. Şi iată! Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul epocii” (Matei 28:19-20, SCC). Şi doar după ce ei încep „să respecte toate câte v-am poruncit”, cele peste 100 de porunci ale Domnului, noi vedem lucrul acesta şi atunci putem să-i botezăm în apă în Numele Domnului Isus. Din acel moment, încep şi ei să înveţe pe alţii şi să facă discipoli.

A învăţa pe cineva, se realizează şi prin relaţia pe care copiii spirituali (elevii, învăţăceii), o au cu părinţii spirituali (învăţători), şi în care, copiii spirituali învaţă din Cuvântul predat de aceştia şi din modul cum ei împlinesc Cuvântul şi-L urmează pe Domnul (Luca 22:28; Matei 11:29; 1 Tesaloniceni 2:7-11).

Vedem din exemplul Domnului Isus Cristos, care i-a învăţat pe cei 12: Cuvântul lui Dumnezeu, dar şi a avut o relaţie de prietenie cu ei, o relaţie învăţător-discipol, şi astfel prin învăţătură, dar şi prin exemplu Său personal (comp. 1 Corinteni 11:1 cu Filipeni 4:9), El a făcut discipoli, instruindu-i în învăţătura Tatălui şi apoi îi boteza (Ioan 4:1-2, SCC). Evanghelistul Ioan relatează că Isus „Iesus face şi botează mai mulţi discipoli decât Ioan”, să reţinem, că prima dată El făcea discipoli din oamenii care Îl ascultau şi Îl urmau, şi după ce aceştia deveneau discipoli, însuşindu-şi învăţătura Lui şi trăind-o, apoi El îi boteaza!

Cum putea dovedi cineva că a învăţat învăţătura Domnului? Să vedem în continuare:

5. Lepădarea de sine şi a lua crucea, urmându-L pe Domnul: condiţiile pentru a fi discipol (ucenic) creştin, sunt expuse clar în Evanghelie când Domnul a precizat: „Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să Mă urmeze.  Pentru că oricine va vrea să-şi scape viaţa, o va pierde; dar oricine îşi va pierde viaţa pentru Mine, o va câştiga” (Matei 16:24-25: vezi şi Marcu 8:34-38; Luca 9:23-26). În acest pasaj sunt precizate trei condiţii: 1. „să se lepede de sine”. Ce înseamnă aceasta? Cu toate că mulţi preoţi, conducători religioşi, „pastori”, vorbesc doar de ce câştigăm dacă devenim ucenici ai lui Isus, El însă ne spune din start, că ucenicia însemnă în primul rând, a pierde ceva, trebuie să te pierzi pe tine, planurile tale, preocupările tale, ca să-L câştigi pe El. Doar dacă te vei lepăda de sine şi vei asculta de El, Îl vei câştiga pe El şi te vei umple cu El, şi vei câştiga o altă viaţă: viaţa veşnică; o altă avere: o comoară cerească-spirituală, o altă familie: familia Domnului.

Nu putem vorbi de o ucenicie, fără lepădare de sine, căci trebuie să lepădăm de orice poftă, dorinţă, preocupare, care nu este în armonie cu voia Stăpânului. Astfel dacă până acum am avut dorinţe care erau îndreptate spre noi (înspre Sine), prin lepădarea de sine, ajungem să avem doar dorinţe îndreptate spre Cristos. Devenind un singur spirit cu Stăpânul (1 Corinteni 6:17), voinţa Lui va fi voinţa voastră, dorinţa Lui, dorinţa voastră, plăcerea Lui, plăcerea voastră! Dar şi Viaţa Lui, va deveni şi viaţa noastră, natura Lui, natura noastră (fiind părtaşi la natura divină – 2 Petru 1:4), împărăţia Lui, va fi şi împărăţia noastră (2 Timotei 2:11-12).

Dar ce mai înseamnă a ne lepăda de noi înşine? Domnul Isus explică în Ioan 12:25 (GBV) spunând: „Cine îşi iubeşte viaţa, o va pierde; şi cine îşi urăşte viaţa în lumea aceasta, o va păstra pentru viaţă veşnică.” Deci această lepădare începe cu a ne urî viaţa noastră! Ucenicii Domnului îşi urăsc viaţa lor, ei nu au iubire de sine, deoarece au ceva mult mai demn, mult mai de preţ de iubit: viaţa lui Isus. Atunci când te uiţi la El, la gloria Lui, şi te uiţi apoi la starea ta de păcătos, de sclav al păcatului, nu mai pregeţi nici o clipă, în a da viaţa ta, pentru a câştiga viaţa Lui perfectă, sfântă şi fără păcat (Galateni 1:16; Galateni 2:20), atunci viaţa ta veche, modul tău de viaţă în păcat, ţi se pare o scârbă, o lepădătură, în faţa Celui care este Adevărul şi Viaţa, Lumina şi iubirea desăvârşită! Astfel cei cel urmează pe El, iubesc mai mult pe Isus, Fiul lui Dumnezeu, decât viaţa lor, şi sunt dispuşi să punem (să sacrificăm) pe altarul acestei iubiri, orice lucru din viaţa noastră care ne-ar împiedica la ascultare, la a fi ucenici Celui ce ne-a chemat la a trăi viaţa Lui în noi. Prin urmare, dacă ne urâm viaţa, suntem dispuşi la orice sacrificiu pentru Stăpânul şi Învăţătorul nostru. Dar oare nu se merită să dăm ceea ce nu putem ţine, şi anume ‚viaţa noastră pe acest pământ’, pentru a câştiga ceea ce nu trece, ‚viaţa veşnică’ (Ioan 12:26)? A fi discipol al Domnului mai implică: 2. „să-şi ia crucea”. La ce se referă aici Isus? El nu se referă la a purta o cruce la lănţişor, sau a venera crucea, acest instrument de ucidere şi batjocură. Nu.

A lua crucea însemnă, a lua decizia zilnic să crucifici în viaţa ta: păcatul, firea (natura păcătoasă), lumea, plăcerile păcătoase (Galateni 2:20; Galateni 5:24; Galateni 6:14). A-ţi lua crucea poate însemna la a suferi batjocori sau persecuţii pentru Numele Lui! A purta crucea zilnic implică o viaţă de sacrificiu, la o viaţă guvernată de jertfire pentru alţii, căci nici Isus nu a venit să fie slujit; ci, El să slujească şi să-şi dea viaţa ca preţ de răscumpărare pentru mulţi (Marcu 10:45), la o viaţă la care sacrificăm, confortul nostru personal, luxul şi comoditatea pentru al urma pe Mielul lui Dumnezeu, şi a sluji pe orice om cu atitudinea de miel, chiar până la moarte (Romani 8:36; 1 Petru 2:21). Crucea trebuie purtată zilnic nu doar în anumite ocazii, Domnul a spus clar în Luca 9:23 (GBV 2001): „Dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine însuşi şi să-şi ia zilnic crucea şi să Mă urmeze.”

A lua zilnic crucea însemnă să decidem în orice moment pentru ascultare, aceasta implică a crucifica pornirile cărnii ce vrea să ne tragă în altă direcţie, a sacrifica orice plăcere nelegiuită de dragul sfinţeniei! Aceasta înseamnă a rămâne în Cuvântul Lui în orice situaţie (Ioan 8:31) chiar dacă ascultarea aceasta însemnă: suferinţă, înseamnă: a duce crucea! Apoi: 3. „şi să Mă urmeze”.  Ce însemnă a-L urma pe Isus? A-l urma pe Isus însemnă, a ne topi în voia Lui, a da la o parte interesele personale, a fi fideli în ciuda încercărilor, ca cei 11 discipoli fideli (Luca 22:28). A fi discipol, nu însemnă al urma pe Isus ocazional; ci, permanent. El Însuşi îi spune unui om care dorea ca mai întâi să pună interesele personale următoarele: „Isus i-a răspuns: „Oricine pune mâna pe plug şi se uită înapoi, nu este destoinic pentru Împărăţia lui Dumnezeu.” (Luca 9:62). Prin urmare, nu este vorba de-al urma pe Isus, doar duminica sau în unele perioade de timp, noi trebuie să-l urmăm încontinuu, fără să ne mai uităm înapoi la ce am pierdut, să nu privim înapoi ca soţia lui Lot (Geneza 19:26; Luca 17:32); ci, înainte la Cel ce ne iubeşte şi a murit pentru noi. A-l urma încontinuu, mai înseamnă a călca în mod fidel pe urmele Domnului fiind cârmuiţi înspre aceasta de Spiritul Sfânt (Efeseni 3:17; Efeseni 5:17-18).

După ce omul dovedeşte că este discipol prin faptul că împlineşte poruncile Domnului, el s-a lepădat de sine, a luat crucea şi Îl urmează, atunci pasul următor este:

 

6. Mărturia cu gura - rugăciunea dinainte de botez: atunci acel discipol este dus la apă, şi înainte de a fi scufundat (botezat), el se roagă la Domnul Isus, atunci el cheamă Numele Domnului spre salvare (Faptele Apostolilor 22:16), iar prin acea rugăciune el dă o frumoasă mărturie înaintea martorilor, mărturisind pe Isus ca Domn şi că Dumnezeu l-a înviat din morţi (Romani 10:9-10; 1 Timotei 6:12), apoi el este scufundat în Numele lui Isus pentru iertarea păcatelor (Faptele Apostolilor 2:38; Romani 10:9-10).

 

7. Botezul în apă: după ce credinciosul s-a rugat la Isus, lucrătorul (lucrătorii) îl va scufunda în apă spunând: „te botez în Numele lui Isus”. Lucrătorii vor avea grijă să fie o scufundare completă! Căci în limba greacă pentru botez este expresia: „baptizo”, ce înseamnă: „scufundare, cufundare, afundare, imersiune”. Astfel, botezul în apă este o scufundare completă în apă pentru o clipă, care se face în Numele lui Isus Cristos mediatorul Noului Legământ (Faptele Apostolilor 2:38; Faptele Apostolilor 8:16; Faptele Apostolilor 10:44; Faptele Apostolilor 19:5; Romani 6:2; Galateni 3:27).

Prin botezul în apă, credinciosul moare faţă de păcat, faţă de lume, când este scufundat în apă, şi astfel este îngropat împreună cu Cristos; iar când iese din apă, el înviază împreună cu Cristos la o viaţă nouă pentru Dumnezeu (Romani 6:2-3,Romani 1:11; Coloseni 2:12).

În apă se realizează curăţirea, sfinţirea prin Spiritul şi sângele lui Cristos prezent în apă (1 Corinteni 1:30; 1 Corinteni 6:11; Evrei 10:22; 1 Ioan 5:6,1 Ioan 1:8; 1 Petru 1:2), astfel în momentul când iasă din apă credinciosul este iertat de păcate (Coloseni 2:13), renăscut, regenerat (Tit 3:5), este îmbrăcat în Cristos (Galateni 3:27).

Botezul este „cererea” către Dumnezeu pentru a primi salvarea prin învierea lui Cristos (1 Petru 3:21).

Atunci are loc naşterea de sus, fiind prezent: Spiritul lui Cristos, omul este născut din apă şi Spirit (Iona 3:5), primind spălarea de păcatele pe care deja le-a comis (Faptele Apostolilor 22:16), o rupere a legăturilor cu satan (Faptele Apostolilor 26:18), şi circumcizia cărnii – Romani 6:6; Coloseni 2:11-12). Astfel omul devine o făptură nouă în Cristos (2 Corinteni 5:17), un om nou (Efeseni 4:24), care a fost iertat, salvat, îndreptăţit, luminat (Evrei 6:4-5).

8. Rugăciunea de după botez: De aceea după ce iasă credinciosul din apa botezului, el trebuie să se roage de data aceasta la Tatăl ceresc, nu la Isus ca înainte de scufundare, cu ce scop? Ca să ceară înfierea. În momentul când se va ruga, se va produce lucrarea de înfiere, acel născut de sus, va primi spiritul de înfiere care strigă: „Tată!” – Romani 8:15 SCC.

Spiritul Sfânt, pe lângă lucrarea naşterii de sus, lucrează mai multe lucrări care sunt asociate naşterii din nou, lucrări care totdeauna au loc împreună cu naşterea de sus, având ca efect, transformarea unui om din fiu al satanei, în copil al lui Dumnezeu.

Aceste lucrări au loc după naşterea de sus imediat (Ioan 3:3-5), una dintre ele este: înfierea!

Conform Bibliei, cei care s-au născut ca fii, sunt înfiaţi! În Galateni 4:6-7, se spune: „Şi pentru că sunteţi fii, Dumnezeu ne-a trimis în inimă Duhul Fiului Său, care strigă: „Ava” adică: „Tată!” Aşa că nu mai eşti rob, ci fiu; şi dacă eşti fiu, eşti şi moştenitor, prin Dumnezeu”. În primul rând, observăm că fiilor lui Dumnezeu născuţi din El, Dumnezeu le trimite Spiritul Fiului Său, care strigă: Ava, adică Tată. Astfel, li se toarnă dragostea lui Dumnezeu prin Spiritul în inimile lor (Romani 5:5).

De ce Dumnezeu după ce naşte fii, îi mai înfiază? Deoarece, înfierea sau adopţiunea, este o mărturie publică şi dublă a Spiritului Sfânt şi a spiritului nostru, că nu mai suntem robi ai Satanei, ci am devenit fii ai lui Dumnezeu şi moştenitori împreună cu Cristos (Romani 8:15-17). Dacă naşterea din nou este o lucrare lăuntrică, în om, înfierea ne duce să strigăm cuvintele: „Tată”, este ca un certificat exterior, care atestă că un om este fiu al lui Dumnezeu! – Romani 8:15-17.

Această lucrare are un corespondent fizic, un bebeluş nou născut după ce iese din mama sa, pentru a se vedea dacă respiraţia lui este normală, este lovit peste fund, iar bebeluşul strigă.

În mod asemănător, strigătul: „Tată”, este la fel de spontat şi natural ca strigătul bebeluşului, este strigătul nostru care adevereşte că suntem copii ai lui Dumnezeu. Înfierea are loc imediat după naşterea de sus, aşa cum strigătul unui bebeluş, are loc imediat după naşterea lui din pântecele mamei!

Urmează ungerea cu Spiritul ce aduce bucurie (2 Corinteni 1:21; Evrei 1:9), care are rolul: numirii ca rege alături de Isus (2 Samuel 2:4; comp. Psalmi 2; cu Faptele Apostolilor 4:27; şi Psalmi 45:6-7; cu Evrei 1:8-9), ca preot alături de marele preot (comp. Exod 40:15 cu Evrei 5:4-10; 1 Petru 2:9; Apocalipsa 1:5-6), şi primirea cunoştinţei profetice (1 Ioan 2:20,1 Ioan 1:27), în slujba profetului Isus Cristos (comp. cu 1 Regi 19:16, cu Luca 4:18-19; Luca 24:19); şi implicit primirii autorităţii în aceste lucrări (Luca 4:18; Faptele Apostolilor 10:38).

În concluzie prima dată credinciosul este născut şi înfiat ca Fiu, apoi este rânduit ca rege, preot şi primeşte ungerea profetică. Primind ungerea, el primeşte numele de creştin de la Cristos, deoarece cuvântul „creştin” vine de la Cristos care înseamnă „unsul” (Matei 1:16, GBV, n.s.), astfel creştinii însemnă: „unşii”. Numele Cristos romanii l-au luat de la greci sub forma de Christus, de unde a derivat adjectivul: christianus, adică originea cuvântului român: „creştin”. Iar astfel expresia: creştinii, semnifică: ‘unşii’ cu referire la ungerea lor cu Spiritul Sfânt (1 Petru 4:14,1 Petru 1:16; Evrei 1:9). De fapt, toţi care cred în Isus, au primit acontul şi ungerea Spiritului (comp. 2 Corinteni 1:21-22, cu Efeseni 1:13-14).

Viaţa de discipol va continua şi după botez, cu ascultarea de Domnul Isus (Matei 21:6), urmarea Lui (Marcu 6:1), cu învăţarea Cuvântului Său şi călăuzirea Lui în toate domeniile vieţii (Matei 11:29; Luca 6:40) până la sfârşitul vieţii (Luca 9:23).

 

Partea II –a, CUM SĂ RĂMÂN CREŞTIN, ÎN CRISTOS?

 

1) Care este primul stâlp al unei creştin?

Un creştin este apropiat de Tatăl său ceresc, el este un om al rugăciunii. Viaţa de RUGĂCIUNE este o primă necesitate pentru a fi spirituali. Omul spiritual are rugăciuni calitative (adică din inimă, cu credinţă), cât şi cantitative (el stăruie, perseverează în rugăciune) (Iacob 1:5-6; Luca 18:1; Efeseni 6:18).

Ceea ce te va ajuta să ai o viaţa de rugăciune, este să spui orice lucru Creatorului tău şi bucuriile şi necazurile; vărsaţi inima înaintea Lui (Filipeni 4:6-7; Psalmi 62:8; Psalmi 142:2).

Poţi să-ţi îmbogăţeşti rugăciunile, citind Psalmii, sau gândind la lucruri pentru care poţi să-i mulţumeşti şi să-L lauzi, pentru calităţile Lui, pentru intervenţiile Lui din viaţa ta, cât şi rugăciunile de cerere pentru necesităţile tale, ale familiei, ale adunării şi chiar pentru a avea putere să-ţi iubeşti vrăjmaşii (1 Tesaloniceni 1:3; 2 Tesaloniceni 3:1; Luca 6:28).

O viaţă de credinţă biruitoare, însemnă o viaţă de rugăciune, care să aibă toate tipurile de rugăciune: laudă, închinare, mulţumire, căutare, adorare, cerere, implorare, mărturisire, mijlocire pentru alţii. Este foarte bine ca rugăciunea noastră să fie însoţită de posturi (Matei 6:16-18).

Rugăciunea trebuie să devină plăcerea şi desfătarea noastră, părtăşia noastră dulce cu Tatăl şi Fiul (1 Ioan 1:3-4; 1 Corinteni 1:9) prin Spiritul Sfânt (Iuda 1:20; Efeseni 6:18).

 

2) Care este al doilea aspect important pentru a rămâne o persoană spirituală?

Al doilea stâlp de susţinere al unui om spiritual este STUDIUL BIBLIEI, aceasta implică citire regulată şi meditare asupra Cuvântului (Iosua 1:8; Psalmi 1:1-3; Proverbe 16:20).

Studierea Scripturilor trebuie să includă: rugăciune înainte de a citi, pentru luminare şi rugăciunea după citire, pentru putere de a împlini cele citite. Apoi urmează meditarea asupra informaţiilor pe care le-ai citit, ca să le înţelegi, şi ca să vezi cum le poţi aplica în practică (Proverbe 2:1-7).

Când citeşti Biblia, pentru a înţelege mesajul ei, puneţi următoarele întrebări: Cine spune? La cine spune? Când spune? În ce context spune? Cum pot aplica EU acest pasaj? Ce îmi spune acest verset despre Dumnezeu?

Pentru a înţelege Biblia, în primul rând trebuie să citim cu atenţie textul şi contextul, după aceea să verificăm şi alte traduceri ale Bibliei şi alte texte care conţin aceeaşi idee, folosind trimiterile sau o concordanţă biblică.

În primul rând, trebuie să citim Biblia pentru a-L cunoaşte pe Dumnezeu (Ioan 17:3); apoi pentru ca El să ne vorbească prin Biblie, să ne călăuzească, ca astfel să ne umplem de cunoaşterea Voinţei Lui (Coloseni 1:9), apoi pentru a cunoaşte legea şi poruncile Lui (Psalmi 19:7-11), cât şi alte lucruri folositoare pentru salvare şi creştere spirituală (2 Timotei 3:16-17).

În zilele noastre există o grămadă de ajutoare, în înţelegerea Scripturii, care pot fi de folos, cum ar fi: Concordanţa, Dicţionare biblice, Lexicoane, Comentarii biblice, diferite traduceri ale Bibliei, cărţi explicative scrise de oamenii lui Dumnezeu, care pot fi de un real folos oricărui discipol al Domnului.

Dar mai presus de toate, este Spiritul Sfânt, care ne poate lumina (Romani 8:14).

 

3) Care este al treilea stâlp pentru un om în Cristos?

Un al treilea lucru care te va ajuta să progresezi, este participarea la ÎNTRUNIRILE creştine, acolo eşti zidit şi încurajat (Evrei 10:24-25; Romani 1:11-12).

Întrunirile adunării, nu trebuie să fie singurele întruniri de părtăşie creştină; ci, putem chema fraţi şi surori la noi acasă, sau putem merge noi la ei în vizită, pentru ca împreună să avem părtăşie cu Dumnezeu şi unii cu alţii.

Întrunirile corpului lui Isus sunt foarte importante, deoarece ele zidesc spiritual, prin ceea ce dă fiecare mădular, astfel tu poți zidi pe alții și alți frați te zidesc pe tine (Efeseni 4:7-15).

Dacă ai un serviciu laic care nu-ţi permite să participi la toate întrunirile adunării, atunci roagă-L pe Dumnezeu, să te ajute să găseşti un serviciu convenabil, pentru a nu neglija părtăşia corpului lui Cristos (Evrei 10:24-25; Evrei 12:15).

 

4) Care este al patrulea aspect important pentru omul credincios?

Cântările de laudă şi spirituale, sunt un stâlp pentru viaţa noastră spirituală, acestea au făcut parte din închinare şi în Vechiul Legământ (2 Samuel 6:5; 1 Cronici 23:5; 1 Cronici 15:22; 1 Cronici 16:5-6; 1 Cronici 25:1-7), şi fac parte şi în Noul Legământ (Efeseni 5:18-19).

Pe lângă cântările ce le cântăm în adunare, se pot cânta cântări de laudă şi spirituale, oriunde nu numai la întrunirile creştine (Psalmi 1:149,Psalmi 1:150).

Cântarea de laudă poate atrage prezenţa lui Dumnezeu (Psalmi 22:3); sau descoperirea (revelaţia) şi profeţia (2 Regi 3:15-16), atitudinea noastră ar trebui să fie ca a lui David care a spus în Psalmi 119:164: „De şapte ori pe zi Te laud, din pricina legilor Tale celor drepte.”

 

5) Care este al cincilea aspect important pentru a rămâne un creştin?

Meditaţia, reflecţia sau cugetarea, este al cincilea stâlp pentru a rămâne în Cristos. Aceasta este importantă pentru a înţelege, a pătrunde în adâncime, a face ordine în gânduri şi în viaţă, a memora.

Noi trebuie să-L iubim pe Dumnezeu cu toată gândirea noastră (Marcu 12:30). Astfel, vom medita la Dumnezeu şi acţiunile Lui din Biblie (Psalmi 143:5); la creaţia lui Dumnezeu (Geneza 24:63); la timpurile ce le trăim (Luca 12:54-56); la viaţa noastră (1 Corinteni 11:31; 2 Corinteni 12:5); la ceea ce este drept (Luca 12:57).

Prin meditare, noi comunicăm cu Dumnezeu (Psalmi 5:1; Efeseni 3:20), iar uneori Dumnezeu comunică cu noi folosindu-se de gândurile şi reflecţia noastră (Psalmi 139:17-18).

 

6) Care este al şaselea stâlp al unei persoane spirituale?

Postul este al şaselea pilon pentru a fi o persoană spirituală. Domnul Isus când a fost pe pământ a postit cu toate că era Fiul lui Dumnezeu (Matei 4:1-3), El declară că discipolii Lui vor posti când Mirele va fi luat de la ei (Matei 9:15; Luca 5:35).

Primii creştini au postit atât individual după învăţătura lui Isus (Matei 6:16-18), cât şi colectiv (Faptele Apostolilor 13:1-2; Faptele Apostolilor 14:23). Apostolul Pavel care călca pe urmele lui Isus Cristos era în posturi adesea (2 Corinteni 11:27), iar el ne îndeamnă să călcăm pe urmele lui (1 Corinteni 11:1). El trebuie însoţit de rugăciune (Faptele Apostolilor 10:9-10), şi de milostenie sau dărnicie (Isaia 58:1-10).

 

7) Care este al şaptelea aspect important pentru un om al adevărului?

Un lucru indispensabil pentru o persoană spirituală este predicarea Evangheliei şi a face discipoli (Matei 24:14; Matei 28:19-20). Fiecare creştin este dator să predice Evanghelia (Faptele Apostolilor 8:1-4; 1 Petru 2:9) şi să facă discipoli (Matei 28:19).

De altfel mărturisirea despre Domnul Isus, este un element al vieţii de discipol (Matei 10:32-39), ea este şi o componentă a armurii spirituale, ca să fim încălţaţi cu râvna Evangheliei păcii (Efeseni 6:15). Dacă avem în inimă adevărul, îl vom predica cu zel, ori de câte ori avem ocazia, şi Dumnezeu ne va deschide o uşă de Cuvânt (Coloseni 4:3-4). Dar şi vom susţine eforturile de Evanghelizare organizate în adunarea noastră.

Domnul Isus a spus: „Ducându-vă, faceți discipoli din toate naţiunile, învăţându-le să respecte toate câte v-am poruncit. Şi Iată! Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul epocii” (Matei 28:19-20, SCC). Iată! Apostolii au făcut discipoli (ucenici) învăţându-i tot ceea ce Domnul a poruncit, iar una din poruncile Lui au fost  „Ducându-vă, faceți discipoli din toate naţiunile”, astfel fiecare discipol la rândul lui, are porunca de a face discipoli prin învăţătură, ca apoi aceştia să fie botezaţi (Ioan 4:1).

 

8) Care este atitudinea unui creştin în situaţii dificile?

Indiferent în ce situaţie te afli, poate că eşti departe de adunare, eşti singur poate închis, bolnav la pat, nu uita, Dumnezeu este aproape de tine, nu te va părăsi (Faptele Apostolilor 17:27; Isaia 41:10). Nimic nu se poate interpune între relaţia ta cu El (Romani 8:35-39)! Chiar dacă nu ai Biblie şi nu poţi beneficia de asocierea cu fraţii, totuşi nimeni nu te poate izola de Dumnezeu, nimeni nu te poate opri să reflectezi la Cuvântul său care este în inima ta, sau te rogi şi astfel să te apropii de Tatăl tău plin de iubire (Deuteronom 4:7; Psalmi 5:1).

Nu uita niciodată: Dumnezeu şi Domnul Isus Cristos te iubesc!!! (Ioan 3:16; Ioan 16:27; 2 Corinteni 5:14; Tefania 3:17; Ieremia 31:3)

Lucrul cel mai important în viaţa de credinţă, este ca să-l laşi pe Isus să trăiască în tine prin Spiritul Sfânt, însă pentru aceasta, trebuie să te goleşti de tine însuţi, şi să-l laşi pe El să trăiască şi să lucreze în şi prin tine (Galateni 2:20; Efeseni 3:16-20), astfel vei creşte în Domnul şi Cristos va lua chip în tine (Efeseni 4:15; Galateni 4:19; Coloseni 2:6-10).

---

[1] Sigla BO - Biblia Ortodoxă (ediţia 1982); GBV - Biblia editată de Gute Botschaft Verlag 1989; SCC - Scripturile Calea Creştină, 2016.