Domnul Isus Cristos şi-a început activitatea de predicare proclamând următoarele: „Pocăiţi-vă, căci Împărăţia cerurilor este aproape.” (Matei 4:17).
Dumnezeu ne porunceşte tuturor să ne pocăim, când spune în Faptele Apostolilor 17:30: ,,Dumnezeu nu ţine seama de vremurile de neştiinţă, şi porunceşte acum tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască” .
De pocăinţă depinde viaţa noastră, după cum se spune în Faptele Apostolilor 11:18: ,,Dumnezeu a dat, deci, şi Neamurilor pocăinţă, ca să aibă viaţă.”
Însă cum vei răspunde tu la porunca lui Dumnezeu? Vrei tu să ai viaţă veşnică? Dacă da, atunci ‚pocăieşte-te’!
Însă pentru a înţelege mai bine porunca lui Dumnezeu de a ne pocăii de păcate, care duce la viaţă, vom răspunde în continuare la următoarele întrebări:
Ø De ce să ne pocăim?
Ø Ce este şi ce nu este pocăinţa?
Ø Cum se diferenţiază adevărata pocăinţă de cea falsă?
Ø Ce se va întâmpla cu noi dacă nu ne pocăim dar dacă ne pocăim?
De ce să ne POcăim ?
Deoarece Cuvântul lui Dumnezeu spune în Romani 3:23, următoarele: „căci toţi au păcătuit şi n-au ajuns la slava lui Dumnezeu.” Tocmai de aceea Sfânta Scriptură îl descrie pe om ca fiind: păcătos, corupt, nelegiuit, nedrept, viclean şi vrăşmaş cu Dumnezeu (Iov 14:4; Iov 15:14,Iov 1:16; Romani 3:9-12; Romani 8:7; 1 Petru 3:18; Iacob 4:4).
Poate crezi că termeni ca: păcătos, necurat, corupt, duşman cu Dumnezeu sunt o exagerare pentru a caracteriza natura umană, dar Biblia nu minte, de asemenea gândeşte-te la faptele şi atitudinile pe care Biblia le descrie ca fiind păcat, după cum urmează: omuciderea, adulterul, desfrânare, minciuna, furtul, înşelăciunea, lăcomia de bani, zgârcenia, mânia, vorbirea injurioasă, invidia, certurile, vrăjitoria, beţia, petreceri dezmăţate, etc., toate acestea sunt păcate de moarte (1 Corinteni 6:9-10; Galateni 5:19-21; Romani 1:29-32). Este vreun om care să nu fi făcut nici unul din aceste păcate? Iar dacă a făcut cel puţin unul, atunci a încălcat toată legea căci este scris: „Căci, cine va păzi toată legea, şi va greşi într-o singură poruncă, se face vinovat de toate” (Iacob 2:10). Atunci înţelegând că avem multe fărădelegi de care să ne pocăim, având motive întemeiate să ne pocăim, să vedem în continuare:
Ce nu este pocăinţa?
Pocăinţa nu este apartenenţa la un cult sau la o biserică, nu este mărturisirea pe care o facem preotului, nu este botezul copiilor mici, nu este rostirea de rugăciuni după cărţi de rugăciuni. Ea nu înseamnă să fi membru într-o sectă, cum cred unii, care gândesc că a te pocăii însemnă să devii membru dintr-o religie sau dintr-o sectă, grupare. Căinţa adevărată nu este cunoaşterea unor versete din Biblie, căci mulţi cunosc pasaje din Biblie şi totuşi ei nu se pocăiesc de faptele lor rele. Căinţa nu înseamnă reformarea vieţii sau disciplinarea ei, căci mulţi îşi schimbă viaţă fie din motive de sănătate, cum ar fi cei ce se lasă de ţigări sau de băutură pentru că aşa le-a recomandat doctorul. Sau schimbare din alte motive, frica de a fi prinşi de poliţie lăsându-se astfel de hoţie, etc. Pocăinţa autentică este altceva, după cum vom vedea în continuare:
Ce este pocăinţa adevărată?
Cuvântul „pocăinţă”, folosit în Bibliile din limba română, vine din slavonă şi însemnă: „mă căiesc mult”, expresia: „po” adăugată la „căianie” (căinţă), accentuează cuvântul. Astfel pocăinţa, nu este o simplă căinţă, ci este o căinţă adâncă, profundă!
Căinţa este sentimentul de regret profund faţă de faptele, gândurile, vorbele şi atitudinile noastre rele, este o atitudine de întristare, de părere de rău, care naşte în noi, voinţa şi hotărârea de a nu mai repeta cele făcute.
Ea nu este posibilă cu adevărat fără lucrarea Duhului Sfânt care ne convinge şi ne arată gravitatea păcatului nostru şi faptul că suntem păcătoşi, corupţi şi neascultători faţă de dreptatea lui Dumnezeu (Ioan 16:8). Doar Duhul Sfânt ne poate arăta şi conştientiza pe deplin starea de păcat şi natura noastră păcătoasă pe deplin, ducându-ne la o pocăinţă adâncă şi care să ne schimba viaţa.
Pocăinţa aduce în viaţa omului smerit, roadă vrednică de pocăinţă (Matei 3:8), adică schimbarea modului de viaţă, de la atitudini şi acţiuni greşite la atitudini şi acţiuni bune, adică schimbarea tiparelor comportamentale (Efeseni 4:21-32). Pocăinţa adevărată aduce o ură sfântă faţă de lucrurile necurate, şi o teamă sănătoasă de Dumnezeu, ea mai implică mărturisirea păcatelor noastre lui Dumnezeu cerându-ne iertare de la El prin Domnul nostru Isus (Proverbe 28:13; 1 Ioan 1:8; 1 Ioan 2:1-2). Pocăinţa se poate manifesta şi prin plâns, bocet şi prin post, însă criteriu după care se stabileşte adevărata pocăinţă sunt roadele (Ioel 2:12-13; Faptele Apostolilor 26:18,Faptele Apostolilor 1:20).
Astfel omul care se căieşte, regretă păcatul din străfundul inimii, el recunoaşte că este un păcat împotriva lui Dumnezeu, că a adus o pată numelui lui Dumnezeu, el are o reacţie asemănătoare cu Iov care a spus în Iov 42:6: ,,De aceea mi-e scârbă de mine şi mă pocăiesc în ţărână şi cenuşă.” Omul care se căieşte cu adevărat urăşte şi este scârbă de păcatul Său, îşi dă seama de cât rău a produs păcatul Său, în relaţia lui cu Dumnezeu, şi cât rău a produs semenilor săi acest păcat direct sau indirect. El nu dă vina pe alţii; ci, recunoaşte că El este vinovat şi regretă modul de acţiune egoist şi mândru, şi este hotărât să repare ce mai poate fi reparat, şi să nu mai permită ca acel păcat să mai vină în viaţa lui (Luca 18:8-10; 1 Petru 4:1-3).
Dar să vedem în continuare:
Cum se diferenţiază adevărata pocăinţă de cea falsă?
În continuare să punem în contrast căinţa adevărată de cea falsă:
Pocăinţa falsă, Se manifestă printr-o întristare, chiar lacrimi, motivată de pierderea prestigiului, a avantajelor, a poziţiei sau privilegiilor, din Societate sau biserică, după ce păcatul tău a devenit cunoscut. Omul ce nu se pocăieşte cu adevărat, este întristat de perspectiva de a fi mustrat, de urmările fărădelegilor sale, de faptul că acestea au ajuns la lumină, au devenit cunoscute. El nu este îngrijorat că a adus ocară lui Dumnezeu, creând posibile pricini de poticnire pentru alţii, că prin exemplul său i-a îndemnat şi pe alţii la râu.
Omul ce nu se pocăieşte cu adevărat, aduce tot felul de scuze şi justificări, dă vina pe alţii, subapreciază urmările păcatului său, nu este conştient de grozăvia păcatului Său Această descriere a pocăinţei false se bazează pe textele Biblice din: Geneza 25:29-34; Geneza 27:34; Evrei 12:16-17; 1 Samuel 15:17-25,1 Samuel 1:30; Ieremia 15:6-7. Pe care te îndemnăm să le citeşti şi să reflectezi asupra lor cu seriozitate.
Pocăinţa Adevărată, Se manifestă printr-un regret al păcatului din străfundul inimii, El recunoaşte că este un păcat împotriva lui Dumnezeu, că a adus o pată numelui lui Dumnezeu. Urăşte şi este scârbă de păcatul Său, îşi dă seama de cât rău a produs păcatul Său, în relaţia lui cu Dumnezeu, şi cât rău a produs semenilor săi acest păcat direct sau indirect. Nu dă vina pe alţii; ci, recunoaşte că El este vinovat. Recunoaşte şi regretă modul de acţiune egoist şi mândru. Este hotărât să repare ce mai poate fi reparat, şi să nu mai permită ca acel păcat să mai vină în viaţa lui.
Pe baza textelor din 2 Cronici 7:14; 2 Cronici 33:15-16; Isaia 55:6-8; Ieremia 15:6; Ieremia 18:8, 2 Corinteni 7:10-11, am descris întristarea după voia lui Dumnezeu sau căinţa adevărată, la care te îndemnăm să citeşti şi să reflectezi.
Dar să răspundem şi la întrebarea:
Ce se va întâmpla dacă nu ne pocăim, dar dacă ne pocăim?
Biblia dă următoarele avertismente clare celor ce le place să trăiască în păcat, şi nu vor să-şi schimbe modul de viaţă prin puterea lui Dumnezeu, celor ce sunt mai mult iubitori de plăceri decât iubitori de Dumnezeu, pe aceştia, Domnul Isus îi avertizează: ,,Eu vă spun: nu; ci, dacă nu vă pocăiţi, toţi veţi peri la fel.” (Luca 13:3) da, pe cei ce nu vor să se căiască de faptele lor rele îi aşteaptă lacul de foc, adică moartea a doua - despărţirea veşnică de Dumnezeu, şi chinul etern al sufletului (Apocalipsa 14:10-11; Apocalipsa 20:10,Apocalipsa 1:14; Apocalipsa 21:8).
Ei în loc să se bucure de viaţa veşnică fericită şi promisă de Dumnezeu, prin păcatele lor, ei fac ce spune Biblia în Romani 2:5-10: ,,Dar, cu împietrirea inimii tale, care nu vrea să se pocăiască, îţi aduni… mânie pentru ziua mâniei şi a arătării dreptei judecăţi a lui Dumnezeu, care va răsplăti fiecăruia după faptele lui. Şi anume, va da viaţa veşnică celor ce, prin stăruinţa în bine, caută slava, cinstea şi nemurirea; şi va da mânie şi urgie celor ce, din duh de gâlceavă, se împotrivesc adevărului şi ascultă de nelegiuire. Necaz şi strîmtorare va veni peste orice suflet omenesc care face răul… Slavă, cinste şi pace va veni însă peste oricine face binele…” Cu siguranţă cei ce sunt împietriţi şi mândri şi nu vor să se pocăiască, au parte de dureri şi suferinţe din cauza nelegiuirilor lor încă din viaţa aceasta, căci păcatul atrage suferinţă, fiindcă cine seamănă în viaţa lor lucruri rele, vor secera lucruri rele (Galateni 6:8; Osea 8:7).
Iar în final, judecata dreaptă a lui Dumnezeu şi osânda veşnică, căci pe Dumnezeu care este Sfânt şi Drept nu-l putem păcăli sau cumpără, El nu glumeşte cu păcatul. Însă pentru cei ce doresc să se căiască, pentru cei ce doresc să-şi schimbe viaţa şi să guste din viaţa din belşug (Ioan 10:10) pe care o promite Isus, pocăinţa va aduce: Bucurie în ceruri, căci este scris în Luca 15:7,Luca 1:10: ,,Tot aşa, vă spun că va fi mai multă bucurie în cer pentru un singur păcătos care se pocăieşte…Tot aşa, vă spun că este bucurie înaintea îngerilor lui Dumnezeu pentru un singur păcătos care se pocăieşte.”
Iar celui ce se pocăieşte îi aduce iertarea păcatelor şi o relaţie bună cu Dumnezeu după cum este scris: ,,Pocăiţi-vă, deci, şi întoarceţi-vă la Dumnezeu, ca să vi se şteargă păcatele, ca să vină de la Domnul vremurile de înviorare” (Faptele Apostolilor 3:19). Ea aduce salvare din păcat şi moarte şi ne oferă viaţa veşnică (Faptele Apostolilor 11:18; 2 Corinteni 7:10).
De aceea, în final gândeşte-te la următoarele întrebări:
Ø Îl iubeşti pe Dumnezeu, atunci nu te îndeamnă bunătatea şi îndelunga Lui răbdare la pocăinţă? (Romani 2:4; 2 Petru 3:9)
Ø Eşti sigur că te-ai pocăit cu adevărat de păcate şi că ţi-ai schimbat comportarea aducând roadă vrednică de pocăinţă?
Ø Ai început viaţa nouă fericită a pocăinţei prin înnoirea Duhului Sfânt şi prin botezul în apă făcut la maturitate?
Dacă răspunsul la aceste întrebări este NU, atunci hotărăşte-te acum, nu amâna, căci amânarea nu-ţi adună decât mânie în cupa mâniei lui Dumnezeu, vrei tu să-ţi atragi mânia lui Dumnezeu sau vrei să-i bucuri inima? (Proverbe 27:11)
Pocăinţa chiar dacă implică o smerenie, şi aduce o întristare, ea este urmată de pacea minţii, de harul lui Cristos şi de o viaţă schimbată! Astfel nu mai amâna, a fi eliberat de păcate, a trăi o viaţă liberă cu Dumnezeu este cel mai minunat lucru!