De cine asculți tu?
De legende sau de Cuvântul lui Dumnezeu?
O privire obiectivă ne arată că multe tradiţii presupuse originare din Biblie nu sunt din Biblie.
Au considerat autorii celor patru Evanghelii (Matei, Marcu, Luca şi Ioan) că naşterea lui Isus să fie unul dintre cele mai semnificative evenimente pentru creştini pe care să-l recunoască şi să-l sărbătorească?
Marcu şi Ioan nici măcar nu menţionează evenimentul: nașterii Domnului; ci, încep narațiunea cu botezul și începutul lucrării lui Isus. Deşi Matei şi Luca îl menţionează, nici unul nu dă ziua, luna, anul, data exactă pentru o eventuală celebrare, și nici nu susține vreo poruncă pentru sărbătorirea nașterii, și nici un exemplu în acest sens!!! Toți care o sărbătoresc au ca temelie tradițiile omeneștii combinate cu obiceiuri păgâne.
De pildă, s-a făcut un schimb de daruri când S-a născut Isus? Darurile I-au fost oferite lui Isus pentru că El fusese născut: „regele născut al iudeiilor” (Matei 2:2,Matei 1:11, SCC). Acesta a fost un obicei uzual când veneai în faţa unui rege, astfel magii au adus daruri potrivite pentru un rege: aur şi mirodenii preţioase. Isus singur a fost primitorul darurilor, ceilalţi nu au schimbat cadouri între ei.
Magii, după cum îi descriu adesea scenele nativităţii, L-au găsit pe Isus într-o iesle. Dar nu a fost aşa în realitate. La timpul când magii au sosit, la câtva timp după naşterea lui Isus, familia lui Iosif locuia deja într-o casă, vezi: Matei 2:11.
Ne-a spus cumva Isus Cristos să-I sărbătorim ziua Lui de naştere? NU. De fapt, NICI UNUL dintre scriitorii Bibliei nu spun nimic despre comemorarea naşterii lui Cristos.
Totuşi El a lăsat instrucţiuni explicite cum urmau discipolii Lui să-i sărbătorească mortea Sa pe cruce ca jertfă până va venii El (1 Corinteni 11:23-26).
Însă care a fost situația în primele secole de după Cristos:
Într-o altă lucrare se spune: „Primilor Creştini ideea de a sărbători ziua de naştere a unei figuri religioase ar fi părut în cel mai bun caz ciudată, şi în cel mai rău hulitor. Fiind născut în această lume nu este nimic de sărbătorit. Ceea ce contează este să părăseşti această lume şi să intri în lumea cealaltă într-o condiţie plăcută lui Dumnezeu. Când primii Creştini asociau o zi de sărbătoare cu o persoană specifică, cum ar fi un episcop sau un martir, era de obicei data morţii acelei persoane…Dacă vrei să cauţi prin lumea Noului Testament pentru oameni care au ataşat semnificaţie zilelor de naştere, cercetarea ta ar fi repede limitată la păgâni. Romanii sărbătoreau naşterea lui Cezar, şi religiile Mediteraneene necreştine, ataşau importanţă sărbătorilor de naştere unui panteon de figuri supranaturale. „Dacă Isus a fost născut în Betleem şi scopul venirii Lui a fost ceea ce era aşteptat, atunci prin sărbătorirea naşterii lui în fiecare an creştinii fac un deserviciu, nu îi aduc cinstire memoriei Lui. Pentru că în sărbătorirea unei naşteri, noi susţinem exact tipul de tradiţie pe care sosirea Lui a avut menirea s-o înlăture” (Tom Flynn, Problema cu Crăciunul [The Trouble with Christmas], 1993, p. 42).
Însă treptat sărbătoarea nașterii, influențată de dorința de a sărbători, de a avea sărbători prin care să-i asimileze mai bine pe păgâni în cult, a dus inițial la lupte cu unii care și-au dat seama de pericolul păgânizării! Astfel, Enciclopedia Britanică adaugă: „Întemeietorii secolelor 2 şi 3, aşa cum este Clement din Alexandria, Origen, şi Epifamus, au afirmat, că Crăciunul nu era decât o copie a unei sărbători păgâne” (ediţia 15cea, Macropedia, vol. IV, p. 499, „Creştinismul”).
Decizia ca să se celebreze naşterea lui Hristos pe 25 decembrie a fost departe de a fi acceptată universal. „Creştinii din America şi Siria i-au acuzat pe creştinii din Roma de închinare la soare pentru celebrarea Crăciunului pe 25 decembrie…Papa Leo cel Mare, din secolul 5, a încercat să scoată anumite practici din Crăciun pe care le-a considerat identice cu închinatul la soare” (Robert Myers, Celebrări: Cartea Complectă a Sărbătorilor Americane [Celebrations: The Complete Book of the American Holidays], 1972, p. 310).
De ce Isus Hristos nu s-a născut pe 25 decembrie:
Istoria arată convingător că 25 decembrie a fost popularizată ca dată pentru Crăciun, nu pentru că Hristos s-ar fi născut în acea zi, dar pentru că era deja populară în celebrările religioase păgâne ca ziua de naştere a soarelui. Dar este posibil ca 25 decembrie să fie ziua naşterii lui Isus?
„Lipsindu-le orice indicaţii scripturale pentru ziua de naştere a lui Hristos, învăţătorii creştini de la început au sugerat date din tot cuprinsul calendarului. Clement…a ales 18 noiembrie. Hippolytus…a socotit că Hristos trebuia să fi fost născut într-o miercuri…Un document anonim considerat a fi fost scris în Africa de Nord în jurul anului 243 A.D. a pus naşterea lui Isus la 28 martie” (Joseph L. Sheler, U.S. News and World Report, „În căutarea Crăciunului [In Search for Chrismas],” 23 Dec., 1996, p. 58).
O analiză atentă a scripturilor, totuşi, indică clar că 25 decembrie nu poate fi data nașterii pruncului Isus!
Iată două din multele motive:
1. Păstorii erau pe câmp păzind turmele lor la timpul când s-a născut Hristos (Luca 2:7-8). Păstorii nu erau pe câmp în timpul lui decembrie.
Conform cu Comentariul Interpretului în un volum [The Interpreter’s One-Volume Comentary] zice că acest pasaj pledează „împotriva naşterii lui Hristos pe 25 decembrie pentru că vremea nu ar fi permis” ca păstorii păzească turmele în câmp, noaptea.
2. Părinţii lui Isus veniseră la Betleem ca să se înregistreze în recensământul roman (Luca 2:1-4). Asemenea recensăminte nu se făceau iarna, când temperaturile adesea scădeau sub nivelul îngheţului iar drumurile erau în condiţii foarte proaste. A face recensământul în aceste condiţii ar fi fost neproductiv și i-ar fi aţâţat pe evrei și mai mult la revoltă.
Crăciunul din păgânism!!!
Noi nu trebuie să uităm că Crăciunul este înrădăcinat în obiceiuri şi practici religioase străvechi care nu au nimic de a face cu Creştinismul sau Biblia. Tom Flynn însumează chestiunea: „Un număr enorm de tradiţii pe care noi le asociem acum cu Crăciunul îşi au originea în tradiţii religioase păgâne pre-Creştine. Unele dintre acestea au conotaţii sociale, sexuale sau cosmologice care ar putea conduce pe cei moderni educaţi, senzitivi culturali, să renunţe la aceste tradiţii odată ce au înţeles mai bine rădăcinile lor” (Flynn, p. 19).
Date fiind dificultăţile şi dorinţa de a aduce cât mai mulţi păgâni la creştinism, „factorul important pe care te-am rugat să-l ţii clar în minte, este că fixarea datei de 25 decembrie a fost un compromis cu păgânismul” (William Walsh, „Povestea lui Moş Crăciun” [The Story of Santa Klaus], 1970, p.62 ).
Iniţial intenţionată ca să uşureze tranziţia noilor convertiţi dela închinarea păgână la Creştinism, celebrarea sărbătorii în anii mai recenţi a fost determinată de forţe economice. Enciclopedia Britanică observă că sărbătorile tradiţionale Creştine „au suferit un proces de izbitoare desacralizare şi, în special Crăciunul, comercial. Fundaţia Christologică a Crăciunului a fost înlocuită de mitologicul Moş Crăciun [Santa Klaus]” (ediţia 15, Macropaedia, vol. IV, p. 499, „Creştinismul”).
Chiar şi cu lipsurile sale, Crăciunul rămâne o tradiţie stabilită. Deşi unii recunosc caracterul păgân intrinsec al sărbătorii, ei cred că sunt liberi să-şi stabilească zilele lor proprii de închinare. Alţii se agaţă de credinţa naivă şi fără suport biblic că cele mai populare sărbători păgâne au fost convertite de Creştinism şi deci sunt acceptabile lui Dumnezeu.
Dând de o parte raţionalizarea omenească, noi trebuie să considerăm părerea lui Dumnezeu asupra acestor sărbători. Noi trebuie să căutăm în Cuvântul lui Dumnezeu să vedem cum priveşte El amestecarea practicilor şi obiceiurilor păgâne cu închinarea Lui.
Un alt motiv este pentru a nu face un compromis cu lumea sau cu închinarea falsă. Creştinii nu ar trebui să se lasă dirijaţi/influenţaţi/învăţaţi de lume în ce priveşte sărbătorile creştine, deoarece lumea este sub stăpânirea celui rău (1 Ioan 5:19).
Unii ar putea spune însă că aceste obiceiuri sunt frumoase chiar dacă ele reprezintă obiceiuri păgâne sau datini care deformează adevărul Biblic, şi că astfel ar trebui ţinute de dragul frumuseţii lor. Ei uită însă că etalonul adevăraţilor creştinii nu stă în frumuseţe; ci, în Cuvântul Adevărului (Ioan 17:17). Şi viţelul de aur făcut de Aron a fost frumos, şi ţinerea acelei sărbători „pentru DOMNUL”, a fost frumoasă din punct de vedere uman (Exod 32:1-6), însă Dumnezeu a spus altceva în Exod 32:7: „poporul…s-a stricat”.
Valorile lui Dumnezeu nu sunt aceleaşi cu valorile umane, ce considerăm noi frumos poate fii o urâciune în faţa lui Dumnezeu (Luca 16:15). Biblia ne învaţă clar: „ce legătură are dreptatea cu fărădelegea? Sau ce părtăşie are lumina cu întunericul?…De aceea ieşiţi din mijlocul lor şi despărţiţi-vă de ei, zice DOMNUL; nu vă atingeţi de ce este necurat şi vă voi primi” (2 Corinteni 6:14-17).
Pavel avertizează în 1 Timotei 4:7: „Fereşte-te de basmele lumeşti şi băbeşti. Caută să fii evlavios”. (Vezi şi Tit 1:14).
Însă noi ca oameni ai adevărului şi ca „fii ai luminii”, trebuie să cercetăm ceea ce este plăcut înaintea Domnului şi să luăm decizia să nu luăm parte de loc la lucrările neroditoare ale întunericului şi mai degrabă să le dezaprobăm (Efeseni 5:9-20).