Cuvântul „Crăciun” nu există în Biblie şi nicăieri în Biblie nu se spune să ţinem o sărbătoare cu acest nume, sau o sărbătoare a „Naşterii Domnului”. Putem totuşi spune că cuvântul „crăciun” în engleză „christmas” indică un amestec religios, căci chiar dacă include Numele Fiului lui Dumnezeu „Cristos” (Christ), în el se menţionează şi liturghia „mass” susţinută şi inventată de Biserica Catolică. O altă variantă ar fi că cuvântul „mas” („christmas” ) vine de la „Mesa lui Cristos”. Mesa este o rugăciune, care este citită sau cântată, pentru sufletul unei persoane decedate. Un creştin născut din nou, nu are nimic de-a face cu mesele. Şi totuşi, mulţimi de oameni vor spune „Crăciun fericit” (Merry Christmas), fără să realizeze vreodată că de fapt spunând aceasta, ei amestecă preţiosul şi sfântul nume al lui Cristos cu denumiri ale unor obiceiuri demonice.

Domnul ne spune într-un mod cât se poate de clar, că nu trebuie să amestecăm Numele Său cu vreo sărbătoare păgână sau cu vreun zeu păgân (2 Corinteni 6:14-18).  Creştinii adevăraţi se păstrează neîntinaţi de lumea lui Satan. Biblia ne spune în mod clar că Stăpânul acestei lumi, este Diavolul, de aceea Biblia îl descrie ca fiind: „stăpânul lumii” (Ioan 12:31; Ioan 14:30; Ioan 16:21 BC). În Iacob 1:27 GBV 2001, se spune: „Religia curată şi neîntinată înaintea lui Dumnezeu Tatăl este aceasta: a-i cerceta pe orfani şi pe văduve în necazul lor, a se păstra neîntinat de lume.”

Iubite cititor ai tu „Religia curată şi neîntinată” sau eşti într-o religie falsă care promovează lucrarea lui satan: minciuna! Una dintre minciunile lui fiind naşterea pe 25 decembrie şi obiceiurile false. Nebiblice! Cât şi legendele şi tradiţiile populare!

Există unele legende populare dedicate crăciunului. Aceste legende evocă imaginea unui sat pastoral unde trăia Moş Crăciun şi unde avea case mari, grajduri, coşere şi staul pentru vite. În acest sat soseşte o femeie necunoscută care, simţind că i-a venit vremea să nască, bate la poarta casei lui Moş Ajun şi-i cere adăpost. Dar Moş Ajun, motivând că este om sărac, o trimite la fratele său bogat, Moş Crăciun. Acesta însă nu o primeşte, ci o trimite să nască în grajdul vitelor. Soţia lui, Crăciuneasa, fiindu-i milă de străină, o ajută să nască, faptă pentru care este pedepsită de bătrânul Crăciun cu tăierea mâinilor. Când Crăciun află că în grajdul său s-a născut Domnul Isus se căieşte şi-şi cere iertare, devenind „primul creştin”, „sfântul cel mai bătrân”, „soţul femeii care a moşit-o pe Maria”. Ne dăm seama însă că aceste legende nu au nimic în comun cu realitatea, şi cu relatarea biblică, cu toate că din păcate unii oameni ignoranţi le cred şi le răspândesc!!!

Biblia ne spune să ne păzim de mituri, basme şi legende (1 Timotei 1:4; 2 Timotei 4:4).

Cuvântul lui Dumnezeu care este adevăr (Ioan 17:17) nu susţine sărbătoarea crăciunului!

Cărţile de istorie şi chiar Enciclopedia Bisericii Catolice învaţă că această sărbătoare a crăciunului nu a existat de la începutul creştinismului, Crăciunul nu s-a numărat printre cele mai timpurii sărbători ale Bisericii. Irineu şi Tertulian îl omit din lista lor de sărbători (Enciclopedia Bisericii Catolice VOL. 3 pag. 724).

Origen (185-254 î.H.) în scrierile sale face următoarea afirmaţie: „în Scripturi doar păcătoşii, nu sfinţii, îşi sărbătoresc zilele de naştere.” (Lev. Hom. viii in Migne, P.G., XII, 495). Prin urmare, primii creştinii nu îşi sărbătoreau zilele de naştere, considerându-le un obicei păgân, şi deci nici ziua naşterii Domnului Isus.

Apoi Isus nu s-a născut pe 25 Decembrie. Aceasta n–a putut să fie data naşterii lui Isus. Biblia ne spune desluşit că păstorii erau afară la câmp în aceea noapte - Luca 2:8-12.

Enciclopedia Britanică, ediţia 1907, volumul V, pagina 611, ne arată cum aceasta ar fi fost cu totului imposibil în perioada ploioasă şi friguroasă a iernii.

Iar lucrarea Daily Life in the Time of Jesus (Viaţa de zi cu zi în vremea lui Isus) face următoarea observaţie: „Turmele . . . stăteau iarna la adăpost; chiar şi numai din acest detaliu se poate înţelege că data tradiţională a Crăciunului, în timpul iernii, este improbabil să fie corectă, întrucât evanghelia afirmă că păstorii erau pe câmp”.

Majoritatea erudiţilor sunt de părere că data de 25 decembrie a fost stabilită de Biserica Catolică drept ziua naşterii lui Isus. De ce? „Mai mult ca sigur, se spune în The New Encyclopædia Britannica, motivul este acela că creştinii din primele secole au dorit ca data să coincidă cu sărbătoarea romană de origine păgână care marca «naşterea soarelui invincibil».”

Originea Crăciunului

În Antichitate‚ romani celebrau anual câteva sărbători în perioada noiembrie - decembrie – ianuarie, după cum urmează:

Brumalia care dura 24 de zile: începea la 25 noiembrie şi se încheia la 17 decembrie.

După Brumalii urmau Saturnaliile, celebrate la începutul mileniului întâi d.C. între 17 şi 23 decembrie, zile dedicate zeului Saturn. În aceste zile se organizau petreceri însoţite de jocuri, se jertfea în mod obligatoriu porcul, se făceau daruri reciproce cu sens ritual de jertfă: seminţe pentru a invoca fertilitatea, păpuşi din lut. După o săptămâna de la Saturnalii, urma cea mai vestita sărbătoare în lumea romană:

Calendele lui Ianuarie. Sărbătoarea era dedicata lui Ianus, cel cu doua feţe, una spre trecut şi alta spre viitor, zeul luminii şi deschizătorul anului. Romanii petreceau în fiecare zi diferit. Prima zi era încărcată cu numeroase practici rituale şi ceremoniale: se trimeteau daruri, petreceau sărbătoarea cu jocuri, cântece şi glume. A doua zi era dedicata petrecerilor în cadrul restrâns al familiei. Se jucau zaruri, se consumau multe dulciuri, se făceau pronosticuri meteorologice. A treia zi era dedicata alergărilor de cai şi continuau ospeţele. A patra zi entuziasmul şi plăcerile scădeau treptat, iar în a cincia zi se relua activitatea obişnuita.

Revenind la Saturnaliile care aveau loc între 17-24 decembrie. În cartea sa Ancient Italy and Modern Religion (Italia antică şi religia modernă)‚ dr. R. S. Conway descrie această sărbătoare în următorii termeni: „Toată lumea era de comun acord să răstoarne cu susul în jos viaţa de toate zilele. Oamenii îşi lăsau deoparte activităţile obişnuite şi‚ cînd nu făceau chefuri unii la alţii‚ vagabondau pe străzi şi strigau «Io Saturnalia!»‚ aşa cum şi noi spunem «Sărbători fericite!» (. . .) La această sărbătoare fiecare obişnuia să ofere un cadou tuturor prietenilor săi (. . .) Cel care îşi păstra seriozitatea în timpul Saturnaliilor‚ trecea drept o persoană foarte puţin sociabilă.”

Imediat după terminarea Saturnaliilor‚ romanii celebrau Anul Nou‚ prin sărbătoarea Calendelor.„Chiar la mijlocul acestei perioade de veselie generală” — relatează cartea The Story of Christmas‚ „exista o zi consacrată venerării soarelui‚ a cărui renaştere aparentă în timpul solstiţiului de iarnă constituia pretextul tuturor acestor petreceri păgîne. Această zi era numită dies natalis solis invicti‚ adică ‘ziua de naştere a soarelui’ şi corespunde în calendarul nostru datei de 25 decembrie.”

Această sărbătoare a fost transformată mai târziu în Crăciun‚ cu scopul de-a atrage populaţia romană la un „creştinism” care deja era corupt. Prin urmare‚ Crăciunul îşi are originea în cultul păgân al soarelui.

Căutând şi mai departe punctul de plecare al acestei sărbători‚ ajungem la babilonienii din antichitate‚ care îl adorau pe Shamash‚ zeul-soare. „Între obiceiurile de Crăciun şi sărbătorile babiloniene ale Anului nou există asemănări ciudate”‚ recunoaşte istoricul Pimlott în cartea saThe Englishman´s Christmas (Crăciunul englezilor).

Iar în New Catholic Encyclopedia se spune: „Nu se cunoaşte data naşterii lui Cristos. Evangheliile nu menţionează nici ziua, nici luna . . . Potrivit ipotezei avansate de Hermann Usener . . . şi acceptată de majoritatea bibliştilor de astăzi, s-a ales pentru ziua de naştere a lui Cristos data solstiţiului de iarnă (25 decembrie în calendarul iulian şi 6 ianuarie în cel egiptean) deoarece în acea zi, când soarele începe să se întoarcă pe bolta cerească din emisfera nordică, păgânii care se închinau la [zeul] Mithra sărbătoreau dies natalis Solis Invicti (ziua naşterii Soarelui neînvins). În 25 decembrie 274, [împăratul roman] Aurelian proclamase zeul-soare principalul protector al imperiului şi îi dedicase un templu în Campus Martius (Câmpul lui Marte). Crăciunul a apărut pe timpul când cultul soarelui era o practică foarte populară la Roma”.

În The Encyclopedia Americana (ediţia 1956) se spune: „Saturnaliile, o sărbătoare romană ţinută la mijlocul lunii decembrie, a constituit modelul multor obiceiuri de petrecere cu ocazia Crăciunului”.

În Cyclopœdia de M’Clintock şi Strong se spune: „Sărbătorirea Crăciunului nu este prescrisă de Dumnezeu şi nici nu îşi are originea în N[oul] T[estament]. Nimic din N[oul] T[estament], şi cu atât mai puţin din vreo altă sursă, nu ne permite să stabilim cu certitudine ziua naşterii lui Cristos”.

Iar despre originea datei Crăciunului, „The World Book Encyclopedia”ediţia 1966, volumul III, pagina 416, ne spune, următoarele: „În anul 354 e.n. episcopul Liberiu din Roma a ordinat ca poporul să sărbătorească ziua de 25 Decembrie. Probabil că ar fi ales data aceasta fiindcă poporul din Roma deja sărbătoreau ziua aceea în onoarea zeului Saturn, sau ziua natală a soarelui”.

În concluzie, această sărbătoare nu numai că este inventată de oameni, deoarece Isus nu a poruncit să o ţinem, biserica primară nu a celebrat-o, dar însăşi data ei, este stabilită de oameni, stabilită la o dată ce corespundea cu sărbători păgâne.

  

Obiceiurile de Crăciun provenite din păgânism:

Şi fiindcă data Crăciunului este de origine păgână, nu e nici o mirare că obiceiurile Crăciunului la fel sînt de origine păgâna. Encyclopedia of Religion and Ethics, de James Hastings, volumulIII, paginile 608, 609, zice: „Aproape toate obiceiurile Crăciunului din ziua de azi . . . nu sînt obiceiuri adevărate Creştine; Ci sînt nişte obiceiuri păgâne pe cari biserica le–a adoptat, sau le–a tolerat. Praznicul zilei Saturnale al poporului din Roma este modelul petrecerilor observate la ziua Crăciunului”.

Enciclopedia Americană ne explică faptul că unul din obiceiurile împrumutate de la praznicul Roman păgân Saturnale, este „darea de cadouri”. — ediţia 1956, Volumul VI, pagina 622.

Lucrarea The Catholic Encyclopedia afirmă cu claritate: „Obiceiurile păgâne . . . au gravitat în jurul Crăciunului”. Atunci de ce perpetuează „Biserica” Catolică şi alte culte ale creştinătăţii o sărbătoare ale cărei obiceiuri nu sunt de origine creştină? Nu sugerează lucrul acesta tolerarea învăţăturilor păgâne?

Pentru că aceasta a fost o metodă de a converti păgâni, nu este vorba de o convertire reală prin naştere din Dumnezeu, o regenerarea prin Duhul Sfânt; ci, o schimbare de religie, de formă, lăsând un Dumnezeu sau mai mulţi Dumnezei, cu anumite obiceiuri, datini, sărbători, şi acceptând un alt Dumnezeu, cu sărbători diferite ca nume, însă sărbători în aceleaşi date, şi cu aproape aceeaşi formă de sărbătorire. Cu alte cuvinte o schimbare doar de suprafaţă, dar acelaşi miez, sau esenţă, acelaşi om vechi care se distrează, pe temeiul de data aceasta a unui nume „creştin”, şi a unor sărbători aşa zis „creştine”!

În U.S. Catholic din decembrie 1981, pagină 32, se recunoaşte: „Este imposibil să separi Crăciunul de originile sale păgîne.” Revista explica: „Sărbătoarea favorită a romanilor era Saturnaliile, care începeau la 17 decembrie şi se încheiau cu ’naşterea soarelui învingător‘ (Natalis solis invicti) la 25 decembrie. Începînd aproximativ din al doilea sfert al secolului al patrulea, înţelepţii oficiali ai Bisericii din Roma au decis că 25 decembrie ar constitui ziua potrivită pentru a aniversa ziua de naştere a ’soarelui dreptăţii‘. Aşa s-a născut Crăciunul.”

 

Sărbătoreau primii creştini Crăciunul?

În cartea sa‚ The Religions of The Roman Empire (Religiile Imperiului Roman)‚ profesorul Ferguson face următoarea remarcă: „Primii creştini nu celebrau naşterea lui Isus. Istoria nu a consemnat o asemenea sărbătoare.”

În plus, denumirea „Crăciun” nu apare deloc în Biblie‚ deoarece primii ucenici ai lui Isus nu ţineau această sărbătoare. Dr. R. S. Conway explică: „La începutul secolului al treilea‚ celebrul teolog Origene face de mai multe ori o remarcă‚ însuşită — potrivit afirmaţiei sale — de la unul din predecesorii săi‚ potrivit căreia: ‘nici măcar unul dintre creştinii drepţi şi sfinţi nu şi-a aniversat vreodată ziua de naştere şi nici nu a participat la asemenea aniversări.’ Biblia arată că numai oameni răi‚ asemenea Faraonului sau asemenea lui Irod‚ au sărbătorit astfel de aniversări. Evident‚ dacă Origene ar fi auzit vreodată vorbindu-se despre Crăciun‚ el l-ar fi condamnat categoric.”

Dacă cercetăm toate sursele bibliografice constatăm că Crăciunul era necunoscut între primii creştini. Biblia ne arată că Isus a poruncit urmaşilor lui să serbeze ziua morţii lui, să vestească moartea Lui, dar nu ziua naşterii lui. (1 Corinteni 11:24–26) Enciclopedia Catolică zice:„Crăciunul nu există pe lista celor mai timpurii sărbători ale bisericii . . . Cea dintîi evidenţă a acestei zi de serbare provine din Egipt.” — Enciclopedia Catolică, ediţia 1908, volumul III, pagina 724.

 

Creştinătatea s-a abătut de la puritate spre sărbătorile păgâne ale solstiţiului de iarnă

Primii creştini au rezistat cu greu tentaţiei de a participa la sărbătorile păgânilor în mijlocul cărora trăiau, fiind corectaţi în mai multe rânduri de apostoli în acest sens (vezi: Galateni 4:8-11).

Totuşi‚ la sfârşitul celui de al doilea secol‚ Tertulian un părinte al bisericii, s-a văzut nevoit să-i critice pe pretinşii creştini care participau „la sărbătorile lui Saturn‚ ale lui ianuarie‚ şi ale solstiţiului de Iarnă”. El vorbeşte despre „oferirea cadourilor” şi a rămas uimit văzând cum unii îşi împodobeau casele cu „lămpi şi dafini”. În ciuda acestor admonestări‚ adunarea creştină se îndepărta tot mai mult de la credinţa adevărată. Mergând din rău în mai rău‚ unii aşa zis creştini, încercau să-şi justifice atitudinea‚ dând acestor sărbători păgâne un nume „creştin”. Iată în acest sens consemnarea cuprinsă în lucrarea intitulată Christmas (Crăciunul): „În secolul al IV-lea (Biserica) (. . .) a considerat potrivit să-şi adapteze sărbătoarea păgînă a zilei de 25 decembrie‚ care marca solstiţiul de iarnă (. . .) Şi iată cum ziua de naştere a soarelui a devenit ziua de naştere a Fiului lui Dumnezeu.”

În 567 d.H., Conciliul de la Tours „a declarat cele 12 zile care ţineau de la Crăciun până la Bobotează drept perioadă sacră şi de sărbătoare”. — The Catholic Encyclopedia for School and Home.

În scurt timp, Crăciunul a absorbit multe dintre caracteristicile sărbătorilor păgâne ale recoltei, ţinute în nordul Europei. Petrecerea a rămas un lucru mai obişnuit decât pietatea, întrucât chefliii se îmbuibau cu mâncare şi băutură. În loc să se pronunţe împotriva conduitei libertine, Biserica a aprobat-o.

În 601 d.C., papa Grigore I i-a scris lui Mellitus, misionarul său în Anglia, spunându-i „să nu pună capăt sărbătorilor păgâne, ci să le adapteze la ritualurile Bisericii, schimbând doar motivaţia celebrării lor de la una păgână la una creştină”.

Aceste grupări care păstrează tradiţiile păgâne dîndu-le doar anumite forma sau haine noi, nu sunt urmaşii lui Cristos, care rămân la credinţa sfinţilor dată o dată pentru totdeauna şi care nu mai adaugă la adevărul Scripturii (Iuda 1:3), ci sunt lupi răpitori îmbrăcaţi în haine de oaie (comp. cu Matei 7:15).

 

Care sunt consecinţele oamenilor care practică aceste datini omeneşti provenite din păgânism?

Unii oameni consideră că sunt total nevinovate anumite obiceiuri de Crăciun, ei susţin că nu se închină ‚bradului’ sau ‚moşului’, ei chiar afirmă că anumite obiceiuri sunt benefice.

Însă cum poate falsitatea, să aducă zidire spirituală? (vezi 2 Corinteni 6:14-18). De fapt, creştinul adevărat nu poate accepta ceva decât dacă se asigură că este din adevăr, pe el nu-l încântă jumătăţi de măsură, el vrea să fie credincios în cele mai mici lucruri (Luca 16:10). El nu se orientează după ceea ce este frumos, cât după ceea ce Îi place Domnului, după ceea ce este adevărat.

O lume sau o Societate, care spune că este „creştină”, însă ce arată faptele lor? Beţiile, petrecerile dezmăţate, glumele necuviincioase, fac parte din lucrările cărnii, nu ale Duhului (Galateni 5:19-23; Efeseni 5:3-5). Scriptura vorbeşte de creştini doar cu numele, dar care sunt morţi spirituali (Apocalipsa 3:1). Acest gen de creştinism nu este unul autentic, „Ei se laudă că cunosc pe Dumnezeu, dar cu faptele Îl tăgăduiesc, căci sunt o scârbă: nesupuşi şi netrebnici pentru orice faptă bună” (Tit 1:16).

Însă creştinii autentici sunt răstigniţi faţă de lume şi lumea faţă de ei (Galateni 6:14), ei ştiu că tot ce este în lume nu este de la Tatăl (1 Ioan 2:15-17), ei ştiu că nu pot amesteca lumina cu întunericul, păgânismul cu creştinismul (2 Corinteni 6:14-18).

În timp ce era pe pământ, Isus le-a spus continuatorilor Săi în Ioan 4:23-24: „Dar vine ceasul şi acum a şi venit, când închinătorii adevăraţi se vor închina Tatălui în duh şi în adevăr; fiindcă astfel de închinători doreşte şi Tatăl...”. Biblia vorbeşte de închinători adevăraţi, ceea ce înseamnă că pot exista şi ‚închinători falşi’, şi ‚o închinare falsă’. Însă ce îi caracterizează pe închinătorii adevăraţi? Isus spune că ei se închină ‚în duh şi adevăr’. Dumnezeu Tatăl este un Dumnezeu al adevărului (Psalmi 31:5), Isus este Adevărul (Ioan 14:6), Duhul Sfânt este Duhul Adevărului (Ioan 16:13), Cuvântul lui Dumnezeu, Sfânta Biblie este adevărul (Psalmi 119:142,Psalmi 1:151,Psalmi 1:160; Ioan 17:17).

În paginile Bibliei, Dumnezeu a lăsat să se înţeleagă cu claritate că el urăşte toate formele de înşelăciune (Psalmi 5:6). Având în vedere lucrul acesta, nu este o ironie faptul că atât de multe detalii legate de Crăciun sunt ne-adevărate? De exemplu, gândiţi-vă la povestea despre Moş Crăciun. Aţi încercat vreodată să-i explicaţi unui copil de ce Moş Crăciun preferă să intre pe coşul casei, în loc să intre pe uşă, aşa cum se crede în multe ţări, şi cum Moşul vizitează milioane de case într-o singură seară? Ce i-aţi spus despre renul zburător? Când un copil află că a fost păcălit, înşelat să creadă că Moşul este o persoană reală, nu-i subminează lucrul acesta încrederea pe care o are în părinţii lui? Sau chiar în Dumnezeu? Un copil ar putea spune, dacă nu există ‚moş Crăciun’, nu există nici Dumnezeu.

Dacă vă opriţi puţin asupra acestui subiect şi faceţi câteva cercetări, veţi afla că sărbătoarea Crăciunului nu-şi are originea în adevăratul creştinism.

Iubite cititor dacă vei ţine sărbătoarea crăciunului, tu nu vei putea fi una cu primii creştini, cu care Domnul doreşte să fim una dacă am crezut prin cuvântul lor (Ioan 17:20-21). Şi nici nu vei ajunge să ai o singură credinţă (Efeseni 4:5), cea dată sfinţilor dată o dată pentru totdeauna (Iuda 1:3).

 

Şi atunci credinţa ta va fi eretică, va fi o învăţătură care abate pe oameni de la credinţă, de la adevăr (comp. cu 2 Timotei 4:3-4) şi vei ajunge în lacul de foc unde sunt: „toţi mincinoşii, partea lor este în iazul care arde cu foc şi pucioasă, care este a doua moarte“. – Apocalipsa 21:8, GBV 2001.