Doar Dumnezeu este Atotputernic, adică are toată puterea în Sine şi prin Sine şi o foloseşte cum vrea.
Dacă se va dovedi că Fiul şi Duhul Sfânt, nu sunt Atotputernici, atunci doctrina trinităţii se va dovedi a fi ne-biblică.
Argumentele trinitarienilor sunt: Matei 11:27; Matei 28:18; Ioan 3:35; Ioan 13:3; Ioan 17:1-2; Filipeni 3:21; Evrei 1:3.
Din aceste pasaje reiese că Isus are toate lucrurile, adică dreptul de a stăpâni peste toate lucrurile (Matei 11:27; Ioan 3:35; Ioan 13:3; Ioan 17:1-2). Însă toate aceste texte nu indică că Fiul este Atotputernic, pentru că în toate aceste pasaje se sublinează clar că toate Domnul Isus le-a primit de la Tatăl, El nu le are prin Sine! Faptul că Isus a primit „toată lucrurile”, nu indică că El este Atotputernic, căci Dumnezeul Atotputernic nu are nevoie să primească nimic de la cineva! Domnul Isus declară: „Mi-au fost date de Tatăl Meu” (Matei 11:27), sau: „Tatăl Îl iubeşte pe Fiul şi a dat toate lucrurile în mâna Lui” (Ioan 3:35 NTR), sau: „El va schimba trupul stării noastre smerite, şi-l va face asemenea trupului slavei Sale, prin lucrarea puterii pe care o are de a-Şi supune toate lucrurile.” (Filipeni 3:21).
Din acest text se desprinde ideea că Isus are o lucrare de putere de a-şi supune toate lucrurile. Faptul că are această lucrare de putere de a supune toate lucrurile, nu denotă că El este Atotputernic, deoarece El a primit această autoritate de la Tatăl (comp. cu 1 Corinteni 15:27-28). El nu are această putere prin Sine, şi nici lucrarea de a supune nu o face prin proprie iniţiativă şi autoritate; ci, la porunca lui Dumnezeu!
În mod similar, în Matei 28:18 BCR se spune: „Isus s-a apropiat de ei, a vorbit cu ei şi le-a zis: Toată autoritatea Mi-a fost dată în cer şi pe pământ.”. În greacă pentru cuvântul autoritate, este exousia = autoritatea; dreptul. Şi în acest text, Isus precizează că El a primit toată autoritatea. Ne întrebăm însă: Ce nevoie avea Isus să primească toată autoritatea, dacă El era şi Dumnezeu deplin şi o avea deja în cadrul propriei divinităţi? Doar dacă nu a avut-o, atunci se cădea să o primească, şi atunci nu o avea prin Sine; ci, datorită Tatălui, ceea ce indică că nu era Dumnezeu deplin, şi astfel să aibă totul prin Sine ca Tatăl.
Această autoritate primită de Isus asupra creaţiei şi a creaturilor din cer şi de pe pământ, nu implică o autoritate asupra Tatălui, căci Biblia declară în 1 Corinteni 15:24-28 BC, următoarele: „În urmă, va veni sfârşitul, când El va da Împărăţia în mâinile lui Dumnezeu Tatăl, după ce va fi nimicit orice domnie, orice stăpânire şi orice putere. Căci trebuie ca El să împărăţească până va pune pe toţi vrăjmaşii sub picioarele Sale. Vrăjmaşul cel din urmă, care va fi nimicit, va fi moartea. Dumnezeu, într-adevăr „a pus totul sub picioarele Lui”. Dar când zice că totul I-a fost supus, se înţelege că în afară de Cel ce I-a supus totul. Şi când toate lucrurile Îi vor fi supuse, atunci chiar şi Fiul Se va supune Celui ce I-a supus toate lucrurile, pentru ca Dumnezeu să fie totul în toţi.” Deci vedem din Matei 28:18, cum Domnul Isus primeşte toată autoritatea, pentru a supune toate, însă Scriptura explică: „Dar când zice că totul I-a fost supus, se înţelege că în afară de Cel ce I-a supus totul. ” Apoi din 1 Corinteni 15:24-28, rezultă că Domnului Isus, Tatăl prin puterea Lui îi supune „toate sub picioarele Lui”, iar în final chiar Domnul Isus „Se va supune Celui ce I-a supus toate lucrurile”, şi nu numai; ci, chiar „El va da Împărăţia în mâinile lui Dumnezeu Tatăl”.
Deci nu putem vorbi de o egalitate în ceea priveşte puterea sau autoritatea.
Toate textele indică că Isus are puterea şi autoritatea datorită Tatălui care i-a dat-o, nu prin Sine, observaţi ce afirmă El: Ioan 17:1-2: „După ce a vorbit astfel, Isus a ridicat ochii spre cer şi a zis: „Tată, a sosit ceasul! Proslăveşte pe Fiul Tău, ca şi Fiul Tău să Te proslăvească pe Tine, după cum I-ai dat putere peste orice făptură, ca să dea viaţa veşnică tuturor acelora pe care I i-ai dat Tu”. (vezi şi Ioan 3:35; Ioan 17:9-10).
În contrast cu Biblia, Trinitarienii susţin că Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt sunt absolut egali ca putere, ca înţelepciune, ca vârstă, fiind co-eterni, etc. Ei spun că supunerea Fiului şi a Duhului faţă de Tatăl este pentru a se păstra ordinea în trinitate, şi nu pentru că Tatăl este mai mare, sau pentru că este superior în vreo privinţă faţă de Ei, sau că Fiul îi datorează ceva Tatălui.
Însă observă că Isus are toată autoritatea şi puterea de a susţine toate [cu excepţia Tatălui] şi a supune toate, datorită Tatălui, nu prin El însuşi, de aceea putem afirma că Isus nu este Atotputernic, şi în plus, autoritatea şi puterea Lui este asupra creaţiei, nu asupra Tatălui, astfel nu putem vorbi de omnipotenţă, şi deci atunci Isus nu este Dumnezeu Atotputernic!
Doar Dumnezeu este Atotputernic, adică are toată puterea în Sine şi prin Sine şi o foloseşte cum vrea.
În ce priveşte Omnipotenţa Duhului, trinitarienii afirmă: „el este numit puterea Celui Prea Înalt, şi degetul lui Dumnezeu; semnele miraculoase şi minunile înfăptuite prin puterea sa, darurile pe care le acordă el, şi harul pe care el îl produce în inimile oamenilor, proclamă cu tărie omnipotenţa sa; şi dacă astfel de perfecţiuni, care sunt caracteristice Divinităţii, sunt de găsit în el, el trebuie să fie într-adevăr şi pe bună dreptate Dumnezeu.”
Este adevărat că Duhul Sfânt este numit: ‚puterea lui Dumnezeu’, ‚braţul lui Dumnezeu’, ‚mâna lui Dumnezeu’, ‚degetul lui Dumnezeu’, nu în sensul că El este Dumnezeu; ci, că El este agentul lui Dumnezeu!
Dar observaţi cu atenţie aceste descrieri ale Duhului Sfânt, textele nu spun că El este Dumnezeu Atotputernic; ci, ele spun că Duhul Sfânt este puterea lui Dumnezeu care lucrează în creaţie. El este puterea Tatălui în sens figurat, şi anume că El este o persoană puternică, un agent (intermediar) de care se foloseşte Dumnezeu.
Faptul că Dumnezeu Tatăl s-a folosit şi se foloseşte de Duhul Sfânt, aceasta nu însemnă egalitate în putere. După cum servitorul unui stăpân care ascultă de el nu este egal cu stăpânul!
Duhul Sfânt fiind născut din Tatăl prin Fiul a primit o parte din puterea Lui, după cum a primit o parte din substanţa divină, nu întreaga substanţă. Astfel Tatăl este izvorul puterii, căci Însuşi Domnul Isus a spus că va sta „la dreapta puterii” (Matei 26:64), ceea ce însemnă că El îl consideră pe Tatăl – izvorul (sursa) „puterii”, sau persoana care are ‚puterea’ în modul absolut.
O dată ce Duhul Sfânt trăieşte prin Fiul (Coloseni 1:17), nu are cum să fie Atotputernic, o fiinţă Atotputernică nu are nevoie de nimeni ca să existe, ea nu primeşte porunci; ci, ea dă porunci! Faptul că Duhul Sfânt este trimis de Tatăl şi Fiul, chiar acest lucru indică că El nu poate fi Atotputernică (Ioan 14:26; Ioan 15:26). Doar Tatăl nu este trimis de nimeni, doar El este Atotputernic!
Duhul Sfânt este inferior Fiului şi suspus Acestuia, Tatăl i-a dat toate lucrurile în mâna Fiului, iar Duhul a primit din lucrurile Fiului, deci El nu are tot ce are Fiul. Duhul Sfânt Îl premăreşte pe Fiul (Ioan 16:13-15). Duhul Sfânt nu este Dumnezeu Atotputernic, puterea Lui este deci mai mică decât a Tatălui şi a Fiului, iar Duhul Sfânt îşi foloseşte puterea, şi execută diferite lucrări după voia lui Dumnezeu, fiind trimis fie de Tatăl (comp. Luca 24:49, cu Faptele Apostolilor 1:4,Faptele Apostolilor 1:8; Ioan 14:26) fie de Fiul (Ioan 15:26), El nu acţionează independent; ci, după voia lui Dumnezeu (Romani 8:26-27; Evrei 2:4).
Novaţian, scriind despre Persoana Duhului, spune: „Paracletul a primit mesajul Sau de la Hristos. Deci, daca El l-a primit de la Hristos, atunci Hristos este mai mare decât Paracletul, altfel Paracletul nu ar primi de la Hristos dacă nu ar fi mai mic decât El. Aceasta inferioritate a Paracletului demonstrează imediat căci Hristos, de la care El primeşte mesajul Sau, este Dumnezeu. Aici deci, avem o mare marturie despre divinitatea lui Hristos şi descoperim ca Paracletul este mai puţin decât El (Iisus).”
Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt nu sunt egali ca putere şi autoritate:
Chiar dacă Isus, are toată autoritatea, o are deoarece Tatăl, i-a dat-o nu prin Sine (Matei 28:18; Ioan 17:2). În plus, Domnul Isus a spus că va sta la dreapta puterii (Matei 26:64), ceea ce însemnă că El îl consideră pe Tatăl – izvorul (sursa) „puterii”, sau persoana care are ‚puterea’ în sensul absolut.
El a mai spus în Ioan 10:29: „Tatăl Meu, care Mi le-a dat, este mai mare decât toţi; şi nimeni nu le poate smulge din mâna Tatălui Meu.” În acest pasaj, sensul expresiei „este mai mare”, este de ‚mai tare’, deoarece nimeni nu poate smulge oile din mâna Lui.
În 1 Corinteni 15:24-28, se afirmă clar: 1 Corinteni 15:24: „În urmă, va veni sfârşitul, când El va da Împărăţia în mâinile lui Dumnezeu Tatăl, după ce va fi nimicit orice domnie, orice stăpânire şi orice putere. Căci trebuie ca El să împărăţească până va pune pe toţi vrăjmaşii sub picioarele Sale. Vrăjmaşul cel din urmă, care va fi nimicit, va fi moartea. Dumnezeu, într-adevăr „a pus totul sub picioarele Lui”. Dar când zice că totul I-a fost supus, se înţelege că în afară de Cel ce I-a supus totul. Şi când toate lucrurile Îi vor fi supuse, atunci chiar şi Fiul Se va supune Celui ce I-a supus toate lucrurile, pentru ca Dumnezeu să fie totul în toţi.”
Isus se supune, El poate nimici orice putere şi domnie, deoarece Tatăl a pus totul sub picioarele Lui şi I-a supus totul.
Despre Duhul Sfânt nu se spune nicăieri că a primit toată autoritatea, ci Duhul Sfânt este agentul Fiului de care El se foloseşte pentru a acţiona în lume (Ioan 15:26).