Mica 5:2: „Şi tu, Betleeme Efrata, cu toate că eşti prea mic între cetăţile de căpetenie ale lui Iuda, totuşi din tine Îmi va ieşi Cel ce va stăpâni peste Israel şi a cărui obârşie se suie până în vremuri străvechi, până în zilele veşniciei.

Trinitarienii afirmă că Fiul este veşnic, argumentul lor este Mica 5:2.

Acest argument are trei probleme:

1) tot ei afirmă că veșnicia nu are zile, că este atemporală, deci ei aduc un argument care își demontează singuri teoriile, dacă Isus a apărut într-o zi (chiar a veșniciei) atunci El are început!

2) Scriptura spune că El are o obârșie sau origine (Biblia GBV 1989), atunci însemnă că are un început, căci conform cu DEX, origine înseamnă: „Punct de plecare pentru formarea unui lucru, a unui fenomen; început, proveniență; izvor, obârșie”.

3) Cuvântul ebraic „olam”, tradus de Cornilescu cu: zilele veşniciei”, are și sensul de „zilele de demult”, sau „zile din vechime, sau din „trecutul îndepărtat”. Este acelaşi cuvânt care apare în Geneza 6:4, în fraza „aceştia sunt eroii care au fost în vechime. În Psalm 143:3: „cei care au murit de mult timp.

Nu toate versiunile Biblie traduc cu „zilele veşniciei”, unele Versiuni engleze traduc cu ‚timpuri vechi sau antice’ (TNK; NAB; NIB; NIV; CJB), ‚zile vechi sau antice’ (JPS; NJB; ESV; NRS; RSV), ‚zilele antichităţii’(YLT).

În Teologie elementară de C. Ryrie, se recunoaşte la p.215. „...din zilele eternităţii (Mica 5:2; vezi Habacuc 1:12). Deşi expresia poate însemna „din zilele de odinioară”, adică „din timpurii vremuri”...”

În Sfânta Scriptură de la 1874, care este o traducere literală din ebraică, redă astfel: „ieşirile căruia sunt din vechime, din zile vechi.”

Este clar că acesta este sensul lui ‚olam’ de aici, deoarece aici Biblia în stilul ebraic, face o repetiţie din vechime” cu expresia: „din zile vechi”, cu alte cuvinte, prima expresie: „din vechime”, este sinonimă cu a doua din text: „din zile vechi”, cele două expresii se referă la aceiaşi perioadă de timp prin repetiţie.

Traducerea Septuagintei redă astfel fraza: „şi ieşirile Lui, din început, din zilele veacului” (Biblia de la Blaj 1795, tradusă după Septuaginta).

Şi în limba greacă, cuvântul pentru veşnicie = aionos, poate însemna: veşnicie, epocă, eră, timp antic, secol, o viaţă de om, etc. Expresia este sinonimă cu „olam”.

O dovadă în plus, că sensul lui olam / aionos, din Mica 5:2, este de vechi, antic, de demult, este însuşi textul care susţine că Isus are o origine, are un punct de plecare, şi acesta nu este din totdeauna, ci „de la început” conform cu Septuaginta! La fel în Targumurile aramice unde apare: „din ziua de început”.

Iată că Isus nu este fără început, iar cu siguranţă Pavel şi Ioan când a vorbit de început, a continuat conceptul din Scripturile ebraice şi Septuaginta despre început, când au spus despre Isus, Fiul lui Dumnezeu că „El este începutul” (Coloseni 1:18) sau că El este „începutul creaţiei lui Dumnezeu” (Apocalipsa 3:14 BCR), ei au susţinut ce au susţinut de fapt şi prorocii din vechime.