1Ioan 3:20, SCC: “Pentru că, dacă are să ne condamne inima noastră, Dumnezeu este mai mare decât inima noastră, şi cunoaşte toate”.

 

Acest text este interpretat diferit de comentatori! De pildă, „Martorii lui Iehova”, interpretează acest text astfel: CUVÂNTUL lui Dumnezeu arată că ‘inima noastră ne-ar putea condamna’. Da, inima noastră ne-ar putea îndemna uneori să fim exagerat de critici cu noi înşine, făcându-ne să credem că nu merităm iubirea şi grija lui Dumnezeu. Cu toate acestea, tot Biblia ne dă următoarea asigurare: „Dumnezeu este mai mare decât inima noastră şi cunoaşte totul“ (1 Ioan 3:19, 20). Dumnezeu ne cunoaşte mai bine decât ne cunoaştem noi înşine. Felul în care ne priveşte el poate fi cu totul diferit de felul cum ne privim noi.” – Turnul de Veghe 2008, 1/4, p.9

Această interpretare este greșită, ea nu ține cont de context, haideți să redăm textul în context:

1Ioan 3:18-21, SCC: “Copilaşilor mei, să nu iubim cu cuvântul, nici cu limba; ci prin faptă şi adevăr. Prin aceasta vom cunoaşte că suntem din adevăr, şi vom convinge inima noastră înaintea Lui. Pentru că, dacă are să ne condamne inima noastră, Dumnezeu este mai mare decât inima noastră, şi cunoaşte toate. Iubiţilor, dacă inima nu are să ne condamne; avem îndrăzneală la Dumnezeu”.

Observăm că în context nu este vorba de creștini exagerați de critici cu privire la ei, ci de creștini care nu iubesc suficient și atunci inima îi condamnă, în contrast cu creștinii care iubesc nu doar cu limba, ci „prin faptă şi adevăr”, și astfel ei cunosc că sunt din adevăr și inima lor nu îi condamnă, căci nu are de ce să îi condamne odată ce ei au iubit cu adevărat pe frați lor.

Însă pe cei care îi condamnă inima, nefiind maturi în dragoste, chiar dacă ei personal nu știu de ce inima îi condamnă, Dumnezeu care îi mai mare ca inima lor știe lipsa lor de dragoste, căci El cunoaște toate! De aceea, îndemnul apostolului Ioan este să ajungem desăvârșiți în dragoste, ca inima să nu ne condamne, ci să avem îndrăzneală la Dumnezeu.

Iar cei a căror inimă îi condamnă, să ceară sfatul divin prin frații maturi, pentru a crește în dragoste, și pentru a ajunge să iubească nu “cu cuvântul, nici cu limba; ci prin faptă şi adevăr”.