Întrebăre: Relatarea din Fapte 21:17-26, ridică o problemă: dacă Pavel a predicat pentru a opri păzirea legii lui Moise și a cricumciziei, însă de ce nu a luat o poziție fermă în fața lui Iacob?

 

Răspuns: Textul din Fapte 21:17-26, SCC, relatează: Sosind însă noi în Ierusalim, fraţii ne-au primit cu bucurie. Iar în ziua următoare, Pavel a intrat împreună cu noi la Iacob, şi toţi bătrânii erau prezenţi.  Şi salutându-i, a relatat pe rând cele ce a făcut Dumnezeu între naţiuni prin serviciul lui.  Iar ei, auzind, glorificau pe Dumnezeu, şi îi ziceau: vezi frate, câte zeci de mii, sunt cei crezând dintre iudei, şi toţi sunt zeloşi pentru lege. Dar ei au fost informaţi despre tine că înveţi pe toţi iudeii cei dintre naţiuni o lepădare de Moise, zicând: ei să nu circumcidă copii nici să umble potrivit cu datinile.  Ce este deci de făcut? Toţi vor auzi că ai venit. Fă deci aceasta pe care ţi-o zicem: sunt la noi patru bărbaţi având o promisiune asupra lor. Luându-i pe aceştia, curăţeşte-te împreună cu ei, şi cheltuieşte pentru ei ca să îşi radă capul. Şi vor cunoaşte toţi că nu este nimic din cele ce au aflat despre tine; ci, tu umbli după rânduială şi păzind legea. Iar pentru cei credincioşi dintre naţiuni, noi judecând, am scris: „să se păzească ei de ceea ce este jertfit idolilor, şi de sânge, şi de ce este sugrumat, şi de curvie”. Atunci Pavel, luând oamenii, curăţindu-se împreună cu ei; în ziua următoare a intrat în templu, anunţând împlinirea zilelor curăţirii până ce va fi adus darul pentru fiecare din ei”.

Această relatare ridică câteva probleme:

1) Era Iacob, fratele Domnului și bătrânii din Ierusalim o autoritate spirituală peste Pavel?

2) Acestă informare despre învățătura lui Pavel era reală sau era un zvon, o exagerare?

3) Ceea ce îl pune Iacob pe Pavel să facă era un compromis?

Să luăm pe rând aceste probleme:

 

1) Era Iacob, fratele Domnului și bătrânii din Ierusalim o autoritate spirituală peste poporul lui Dumnezeu, peste Pavel?

Conform Scripturii, cei 12 apostoli au avut slujba de supraveghetori peste poporul lui Dumnezeu, nu doar peste o adunare locală (Fapte 1:20, Slujba lui de supraveghetor GBV 2001), ei erau cei 12 martorii ai învierii Domnului.

Astfel conducerea centrală a poporului lui Dumnezeu era superioară conducerii locale, de aceea apostolul Petru, a avut autoritate să sfătuiască pe bătrânii care păstoreau adunările din Babilon (1Petru 5:1). Iar apostolul Ioan pe adunările la care le-a trimis epistole (3Ioan 1:9; Apocalipsa 1:11; cap. 2,3) prin care a mustrat conducătorii locali.

Adunarea este zidită pe Cristos în primul rand, şi în al doilea rând pe apostoli (Efeseni 2:20-22), este clar că cei 12 apostolii, erau o structură de conducere peste conducerile locale ale adunărilor locale, ei fiind temelia adunării.

Mai târziu în locul lui Iuda care a trădat, a fost ridicat: Matia, care a luat locul în slujba aceasta şi apostolia aceasta (Fapte 1:21-26).

După uciderea apostolului: Iacob Zebedei (Fapte 12:1-2), care era frate cu apostolului Ioan care a scris Apocalipsa, în locul lui a fost ridicat Iacob fratele lui Iesus născut din Maria, pentru că îl vedem în Fapte cap. 15 ca având o poziție de conducere alături de apostolul Petru, iar sfatul pentru națiuni vine de la el și de la Petru. Hotărârea aceasta este descrisă ca fiind dată de: “apostolii şi fraţii bătrâni” (Fapte 15:23, SCC), sau: hotărârile cele judecate de apostolii şi bătrânii din Ierusalim” (Fapte 16:4, SCC). Astfel Iacob fratele Domnului se includea în apostoli (vezi și Galateni 1:19).

Iniţial cei 12 apostoli erau conducătorii poporului creştin (Fapte 1:21-26), apoi ulterior au fost rânduiţi bătrânii în adunarea din Ierusalim, astfel aceştia au fost alipiţi la conducerea centrală după cum vedem în Fapte 15:6.

Ceilalți apostoli care existau ca Pavel, Barnaba, Timotei, Silvan, etc. (Fapte 14:14; Romani 16:7; 1Tesaloniceni 1:1; 1Tesaloniceni 2:6), dar care nu erau din cei 12 cu slujba de supraveghere peste tot poporul Domnului, ci care supravegheau doar câteva adunări locale întemeiate de ei, se supuneau conducerii centrale din Ierusalim, adică la cei 12 apostoli și la bătrâni adunării din Ierusalim, ce formau conducerea centrală a adunării mondiale a lui Dumnezeu.

Astfel Iacob și bătrânii din Ierusalim avea autoritate peste Pavel. Să mergem la a doua problemă:

 

2) Acestă informare despre învățătura lui Pavel era reală sau era un zvon, o exagerare?

Iacob prezintă informațiile despre învățătura lui Pavel prin cuvintele: înveţi pe toţi iudeii cei dintre naţiuni o lepădare de Moise, zicând: ei să nu circumcidă copii nici să umble potrivit cu datinile”.  

Era această informare reală?

Din epistolele lui Pavel reise că pentru el circumcizia este nimic, și cel circumcis trebuie să păzească întreaga lege (Galateni 5:1-4; Galateni 6:15). Iar creștinii dintre națiuni și din Israel sunt un singur om în Christos, prin urmare ei nu pot avea două legi, una pentru iudei, și alta pentru națiuni (Galateni 3:25-29). Chiar în epistola către evrei Pavel arată că prin schimbarea preoției are loc o schimbare a legii (Evrei 7:11-12). Deci creștinii fie din Israel, fie dintre națiuni nu mai trebuie să țină legea lui Moise (Romani 7:1-7; Romani 10:2-4).

Nici Iacob nici bătrânii nu aveau însă o lumină deplină asupra acestei probleme, adunarea era în proces de maturizare și de stabilire a doctrinei.

Datorită faptului că lumina vine treptat (Proverbe 4:18), adunarea fiind într-o fază de creștere de la copilărie la maturitate, în primi ani iudeilor care de peste 1500 de ani erau obișnuiți cu legea, li s-a permis să mai țină anumită părți din lege împreună cu învățătura lui Isus din evanghelii.

Însă, vedem aici cazuri când unii frați pot fi mai avansați în cunoștință și adevăr decât unii frați din conducere! Ce este de făcut în acest caz? Ce a făcut Pavel?

 

3) Ceea ce îl pune Iacob pe Pavel să facă era un compromis?

Da, era un compromis, dar unul îngăduit de Dumnezeu datorită acestor stări de lucruri menționate mai sus. Însă, vedem din exemplul lui Pavel că el pentru a nu dezbina poporul lui Dumezeu, pentru a nu săpa autoritatea existentă, chiar dacă unii nu avea înțelpciunea lui Pavel, a ales să se facă cu iudeul: iudeu, pentru a îi salva pe iudeii (1Corinteni 9:20). Dacă nu făcea așa ar fi rupt adunarea în două! Unii cu legea lui Moise și alții după învățătura predată de Pavel.

Vedem un exemplu minunat de supunere față de conducerea centrală reprezentată în acel moment doar de Iacob și bătrânii din Ierusalim.

Bineînțeles că dacă unii ar persista mult timp într-o greșeală ar fi îndepărtați de Dumnezeu. Dar nu noi să facem asta!

Doar Dumnezeu știe când este momentul pentru a-i îndepărta pe unii și ridica pe alți, chiar dacă avem o revelație poate mai adâncă decât alții într-un anumit domeniu, să așteptăm momentul ca Dumnezeu să ne ridice și să facă adevărul clar și pentru conducerea poporului Său. Noi rugându-ne și păstrându-ne smeriți ca și Pavel.

Pavel care era iudeu îi era îngăduit în acel moment să facă acele daruri la templu, deorece conducerea adunării nu era suficent crescută în legea noului legământ în anul 58 d.Ch. când a avut loc întâmplarea din Ierusalim.

Mai târziu Dumnezeu atât prin faptul că a îngăduit să fie distrus templu în anul 70 d.Ch., precum și prin faptul că a adăugat cărți la Biblie, mai ales prin apostolul Pavel prin epistolele sale inspirate de Dumnezeu, ca Galateni, Filipeni, Epistola către Evrei, a explicat pe deplin noul legământ și legea lui pe care noi trebuie azi să o respectăm, și nu litera legii lui Moise și tradițiile evreiești.