Matei 24:20: „Rugaţi-vă ca fuga voastră să nu fie iarna, nici într-o zi de Sabat.”  Prin acest pasaj se încearcă dovedirea obligativităţii sabatului după moartea lui Isus şi chiar pentru cei ce vor trăi zilele din urmă. Dar acest text nu spune aşa ceva; el se referă, prin natura contextului, la fuga iudeilor în necazul cel mare (Matei 24:16-20).

Dar să revenim la mesajul textului, şi să acceptăm interpretarea, că creştinii vor ţine sabatul. Se ridică o întrebare: Ce legătură are fuga, cu sabatul? Nici una; decât doar dacă acceptăm tradiţia evreiască, care susţinea că în ziua de sabat un om nu se putea deplasa mai mult de 1100 metri (vezi şi Fapte 1:12 BCR n.s.). Dar acceptând această idee, susţinătorii sâmbetei se condamnă singuri; căci ei, în sabat, nu ţin cont de această învăţătură!

De fapt, textul din Matei 24:20, se referă fie la faptul că dacă creştinii evrei, fug în sabat, în necazul cel mare se vor aproviziona cu greu pe drum; pentru că în sabat, Israelul era ca o ţară moartă, inactivă (comp. cu Neemia 13:15-22).

În concluzie, acest pasaj nu se referă la creştinii dintre naţiuni; ci, la creştinii evrei care vor locui în Ierusalim, în perioada necazului cel mare, când fuga lor în sabat va fi o greutate în Israel, dar nu pentru că ei respectă sabatul, ci pentru că ceilalţi din Israel îl respectă, ceea ce va îngreuia fuga în sabat!