1Ioan 5:6-8: „El, Isus Hristos, este Cel ce a venit cu apă şi cu sânge; nu numai cu apă, ci cu apă şi cu sânge; şi Duhul este Cel ce mărturiseşte despre lucrul acesta, fiindcă Duhul este adevărul. (Căci trei sunt care mărturisesc în cer: Tatăl, Cuvântul şi Duhul Sfânt şi aceşti trei una sunt) Şi trei sunt care mărturisesc (pe pământ): Duhul, apa şi sângele şi aceşti trei sunt una în mărturisirea lor”.

 

În Biblia Cornilescu, fraza: „Căci trei sunt care mărturisesc în cer: Tatăl, Cuvântul şi Duhul Sfânt şi aceşti trei una sunt”, este pusă în paranteze arătând că această frază apare doar în manuscrisele târzii.

Alte traduceri ale Bibliei nici măcar nu introduc fraza în textul Bibliei, Vezi în acest sens, traducerile Bibliei: BCR, BB 2001, CLV, NT – Pascal, NTTF – 2008; TLRM; TLRC, NT’ 2002, şi notele de subsol din Biblia Bucureşti 2001, Noul Testament din 1993 făcut de Societatea C.L.V, şi NT’ 2002.

Acest verset mai este cunoscut sub numele „paranteza Ioanidă”, însă acest verset se găseşte numai în 8 manuscrise, dintre care 4 au acest verset în notiţele de pe marginea manuscrisului. Cele mai multe manuscrise (2318, 221, 61, 88, 429, 629, 636 si 918) îşi au originea în secolul al XVI-lea, un manuscris anterior din secolul X, codex 221, include acest pasaj în notiţele marginale ale manuscrisului, ceea ce denota ca notiţele au fost adăugate după ce manuscrisul original a fost deja scris. Nu este nici o evidenţa a acestui pasaj în manuscrisele din greaca până în anii 1500. Acest pasaj devine cunoscut după apariţia Noului Testament scris de Erasmus în anul 1516. Sunt dovezi ca în secolul al IV-lea în Omilia Latina, acest verset este găsit într-o forma alegorica făcând referinţă la Trinitate. Mai târziu găsim acest pasaj introdus în copiile Bibliei în limba Latina, Vulgata, versiunea Biblica pe care Biserica Catolica o foloseşte.

Formula Trinitară este găsita în a treia ediţie a Noului Testament in Greaca a lui Erasmus (1522), din cauza presiunilor din partea Bisericii Catolice. După apariţia primei ediţii, în care Erasmus nu a pus acest verset, o furie excepţională s-a ridicat din partea prelaţilor Catolici, ceea ce l-a constrâns pe Erasmus sa se apare, explicând că nu a găsit acest pasaj în nici un manuscris grecesc. In anul 1520, codex 61, a apărut, scris de Roy (sau Froy) la Oxford, după care Erasmus s-a găsit obligat să introducă acest pasaj în ediţia a 3 a versiunii scrisă de el în anul 1522.

Deci putem afirma fără frică, că acest pasaj, nu a fost scris de Sfântul Ioan, ci a fost adăugat mai târziu, şi deci nu este inspirat, de aceea chiar în unele Biblii apare în paranteză, dar chiar dacă ar fi inspirat, acest text nu spune că Tatăl, Fiul (Cuvântul), şi Duhul Sfânt sunt UN Dumnezeu, ci spune că sunt UNA, adică în unitate.

Nu numai Biblii în limba română îl omit, Versiunea Revizuită în engleză omite acest verset, ci şi toate traducerile moderne: Emphatic Diaglott,

traducerea lui Young, traducerea American Union, Versiunea Îmbunătăţită. Aceasta din urmă spune: „Acest text cu privire la mărturia în cer nu se găseşte în nici un manuscris grecesc scris înainte de secolul al cincilea. Nu este citat de către nici unul din scriitorii ecleziastici greci, nici de către vreunul din părinţii latini timpurii, nici chiar când subiectele pe care le-au tratat i-ar fi condus în mod firesc să apeleze la autoritatea lui: de aceea este evident nelegitim”.

Comentariul critic al lui Lang, referindu-se la acest pasaj nelegitim, spune: „Aceste cuvinte lipsesc în toate codexurile greceşti, de asemenea în Codicele Sinaitic [cel mai vechi manuscris grecesc cunoscut] şi în toate versiunile vechi, inclusiv în cel latin, din secolul al optulea, iar [în manuscrisele apărute] de atunci încoace ele se găsesc în trei variante. În ciuda controverselor trinitariene, nici măcar un Părinte grec sau vreun Părinte al Bisericii latine vechi nu se referă la ele”.

Concordanţa greco-engleză a lui Hudson spune: „Cuvintele nu se găsesc în nici un manuscris grecesc înainte de secolul al XV-lea sau al XVI-lea şi în nici o versiune timpurie”.

Textul este declarat ca interpolare de către următorii cercetători ai Bibliei, recunoscuţi pentru capacitatea lor: Sir Isaac Newton, Benson, Clark, Horne, Griesbach, Tischendorf, Tregelles, Lachman şi Alford. Acesta din urmă spune:„Numai dacă se urmează capriciul în critica textului sacru, există vreo umbră de raţiune în presupunerea că ele sunt autentice”.

Dr. Constantine Tischendorf spune: „Consider ca o necuviinţă a continua publicarea acestei adăugiri nelegitime ca parte a Epistolei”.

Profesorul T.B. Wolsey întreabă: „Oare nu cer adevărul şi onestitatea ca un astfel de text să fie scos afară din Bibliile noastre engleze — un pasaj pe care Luther nu l-a exprimat în traducerea sa şi care nu s-a strecurat în Biblia germană până după aproape cincizeci de ani de la moartea sa?”

Dr. Adam Clarke comentând asupra acestui text spune: „Probabil că acest verset nu este autentic. Lipseşte din orice manuscris al acestei epistole scris înainte de inventarea tiparului, cu excepţia unuia — Codicele Montfortii, de la Colegiul Trinităţii din Dublin. Celelalte care omit acest verset sunt în număr de 112. Lipseşte atât în Sirian cât şi în Arab, Etiopian, Coptic, Sahidic, Armean, Slavon etc., într-un cuvânt, în toate versiunile vechi în afară de Vulgata; şi chiar în această versiune, multe din copiile cele mai vechi şi mai corecte nu-l conţin. De asemenea lipseşte în toţi Părinţii greci vechi, precum şi în cei mai mulţi chiar şi dintre latini”.

Concluzia este evidentă unii scribi trinitarieni şi-au permis să modifice Cuvântul lui Dumnezeu pentru a susţine trinitatea, în primă fază l-au introdus într-o notă marginală, apoi l-au introdus în text, cu toate că această frază nu-şi are locul în textul sacru al Sfintelor Scripturi ne fiind inspirat de Dumnezeu şi deci nu se poate stabili pe baza lui o doctrină