Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), peste 300 de milioane de oameni din întreaga lume sunt afectaţi de depresie, reprezentând 4,4% din populaţia globului. În România, incidenţa acestei boli este de circa 5%, cu peste 900.000 de cazuri diagnosticate anual.

Plecând de la principiul că nimeni nu poate spune despre o creatură ceea ce este mai bine pentru ea, ca Creatorul ei! Doar El ştie ce este mai bine pentru creaţia Lui! Prin urmare, Creatorul, adică Dumnezeu ne dă o carte practică de învățături prin Cuvântul Său, Sfânta Biblie (2Timotei 3:16-17), care ne ajută să trăim o viață biruitoare asupra: întristării, sentimentelor negative, deprimării, depresiei (1Ioan 5:4).

Biblia este o carte înțeleaptă chiar pentru noi care trăim în secolul XXI!

De pildă, Biblia ne învaţă să iubim pe oameni, ne îndeamnă să ne îngrijim de alţii, să dăm dovadă de iubire faţă de ei şi să le venim în ajutor. Următoarele cuvinte ale lui Iesus Christos, sunt bine cunoscute: „Tot ceea ce aţi dori deci să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi la fel!” (Matei 7:12, Noua Traducere Românească – NTR). Care ar fi situaţia în lumea, dacă fiecare ar respecta această regulă?!?

Conform unui studiu psihologic realizat în Statele Unite, oamenii s-ar simţi mai bine! Cele 1700 de persoane intervievate au declarat că faptul de-a ajuta pe alţii le-a dat un sentiment de linişte şi de eliberare de tulburările legate de stres, cum ar fi durerile de cap, etc. Raportul încheia: „Se pare deci că faptul de a ne ocupa de alţii face parte din natura umană în egală măsură cu faptul de a ne ocupa de noi înşine.” Lucrul acesta ne aminteşte de porunca biblică: „Să-l iubeşti pe semenul tău ca pe tine însuţi.” (Matei 22:39 NTR). Iubirea de sine este un lucru natural, fiecare se iubeşte pe sine, totuşi doar respectând învăţătura lui Dumnezeu, se poate creia un echilibrul afectiv, care îmbină iubirea de sine, cu cea de aproapele!

Dumnezeu ne porunceşte prin Biblie: să nu minţim (Efeseni 4:25; Apocalipsa 21:8). Cu toate acestea, minciuna este un lucru foarte răspîndit. Oricît de banal s-ar părea, minciuna este păgubitoare atît societăţii cît şi individului. Editorialistul Clifford Longley scrie pe bună dreptate: „Minciuna îl răneşte cît se poate de profund atît pe mincinos, cît şi pe cel minţit, deoarece ea taie legăturile vitale care pun spiritul uman în contact cu realitatea”. Iar în The American Journal of Psychiatry se explică: „Cel minţit poate fi expus unor grave prejudicii psihologice. Uneori, hotărîri importante în viaţă se pot baza pe informaţii false, considerate adevărate. Minciuna poate avea efecte nefaste şi asupra mincinosului însuşi”. Atunci, nu ar fi cu mult mai bine să spunem adevărul, aşa cum, în mod înţelept, ne recomandă Biblia în Efeseni 4:25?!?

Toate aceste sentimente negative (întristarea, teama, neliniștea, mâhnirea, amărăciunea, deznădejdea, deprimarea, etc.) care pleacă de la gânduri negative, de la un mod de gândire greșit, care este promovat de Satan (Evrei 2:14-15) prin spiritul morții, și ca să biruim spiritul morții avem nevoie de Spiritul Sfânt care este și un Spirit de viață (Iov 33:4), și ca să biruim modul de gândire greșit avem nevoie de o  schimbare a mentalității, să avem mentalitatea Spiritului Sfânt (Romani 8:5-9).

Spiritul Sfânt îl poate primi un om făcând următorii pași:

Dumnezeu dă Spiritul Sfânt doar în dar, datorită harului Său, adică a bunătăţii Sale nemeritate (Efeseni 3:7; Evrei 6:4). Spiritul Sfânt este un dar nemeritat, primit de noi oameni păcătoşi, dat de Dumnezeu (Fapte 2:38; Fapte 3:19; Efeseni 1:13-14).

Doar pe baza HARULUI (favoarea sau bunătatea nemeitată) lui Dumnezeu, şi a JERTFEI lui Iesus Christos,  putem primi Spiritul Sfânt (1Corinteni 6:11; Efeseni 1:7-14; Efeseni 3:7; Evrei 9:14; 1Petru 1:2).

Totuşi Dumnezeu ne-a pus la dispoziţie anumite mijloace ale harului Său bogat, iar dacă le vom folosi vom putea primi Spiritul Sfânt, şi astfel vom putea deveni copii ai lui Dumnezeu (Romani 8:15-16). Spiritul Sfânt, ne va ajuta să trăim viaţa de creştini, să avem viaţa din belşug (Ioan 10:10), El ne va da putere să învingem păcatul (Romani 8:13), ne va da putere să umblăm în sfinţenie (1Corinteni 6:11; 1Petru 1:22), să Îl mărturisim pe Domnul Isus Cristos (Fapte 1:8; 2Corinteni 4:13), să avem un comportament bun (Galateni 5:22), să avem putere în rugăciune (Zaharia 12:10; Iuda 1:20), să fim plini de bucurie şi pace (Fapte 13:52; Romani 15:13).

Omul care doreşte să primească Spiritul Sfânt, trebuie să se roage şi să-l ceară de la Dumnezeu (Luca 11:13), trebuie să ceară ca Dumnezeu să-l convingă de păcatul lui, de asemenea trebuie să se expună Cuvântului lui Dumnezeu care este ca o oglindă (Iacob 1:22-25) şi ne arată pe faţă murdăria noastră.

Noi trebuie să ne rugăm ca Dumnezeu să facă ca Cuvântul Lui să pătrundă în noi şi să ne dea căinţa şi credinţa salvatoare ce vine prin Cuvântul lui Cristos (Romani 10:17). Ca să primim Spiritul Sfânt, noi trebuie să reacţionăm la auzirea Cuvântului lui Dumnezeu, cu căinţă (Fapte 2:38):

 

CĂINŢĂ: Cuvântul căinţă vine din grecescul „metanoeo”, tradus însemnă „schimbarea minţii”, dar include nu doar o schimbare interioară, a gândirii, atitudinii şi voinţei, ci şi una exterioară a comportamentului şi stilului de viaţă, căci o schimbare în gândire şi atitudine, duce la un alt mod de a trăi!

Când Ioan Botezatorul a predicat în deşertul iudaic, el le-a spus mulţimilor: „Faceţi deci roade vrednice de căinţă”.  El le-a explicat practic cum pot face asta: „cel având două cămăşi, să dea celui neavând; şi cel având alimente, să facă asemenea” (Luca 3:2-11, SCC).

Tot la fel apostolul Pavel, îşi descrie serviciul prin cuvintele: „ci, am vestit întâi celor din Damasc, şi din Ierusalim, şi în tot ţinutul Iudeii, cât şi naţiunilor; să se căiască şi să se întoarcă la Dumnezeu, făcând fapte vrednice de căinţă” (Fapte 26:20, SCC).

Iată, căinţa începe cu o schimbare a minţi, ea implică şi sentimente, şi voinţă, dar ea duce la  fapte vrednice de căinţă!

 

CREDINŢA: este o încredere neclintită în lucrurile în care nădăjduim (Evrei 11:1), o încredere în Dumnezeu (Evrei 11:6), în Cristos (Ioan 14:1), în promisiunile lui Dumnezeu (Evrei 6:12).

A crede în Iesus, Fiul lui Dumnezeu, nu înseamnă doar a crede că El există, sau că El este Fiul lui Dumnezeu, a crede în Iesus, însemnă a te încrede în El, atât în ce priveşte salvarea ta, nebizuindu-te pe faptele tale bune, pe evlavia ta, pe religia ta; ci, pe El şi jertfa Lui, dar ea implică a ne încrede în El în toate domeniile vieţii, şi a asculta în toate de El. Biblia este clară şi învaţă: „Cine crede în Fiul, are viaţa veşnică; dar cine n-ascultă de Fiul, nu va vedea viaţa, ci mânia lui Dumnezeu rămâne peste el” (Ioan 3:36 GBV 1989).

Dacă credinţa este încredere neclintită în ceea ce sperăm, nădăjduim, credincioşia este efectul credinţei, comportarea credinciosului faţă de Dumnezeu, este umblarea în ascultare pe baza credinţei, este loialitatea şi dedicarea faţă de El, datorită încrederii în El.

 

ASCULTAREA DE DUMNEZEU: Ascultarea de Dumnezeu este o condiţie clar exprimată în Scripturi ca să primim Spiritul Sfânt. În Fapte 5:32, SCC, se spune: Şi noi suntem martori ai cuvintelor acestea, precum este şi Spiritul Cel Sfânt, pe care Dumnezeu, L-a dat celor ascultând de El. Iată o condiție pentru primirea Spiritului este ascultarea de Dumnezeu, ascultarea de Cuvântul Lui, de călăuzirea Lui de sfatul Lui (Luca 11:28).

Ascultarea mai implică: lepădare de sine, a lua crucea zilnic şi a-L urma pe Domnul (Matei 16:24; Luca 9:23), a i te dedica Lui pe deplin (2Corinteni 8:5), a asculta de poruncile lui Dumnezeu date prin Domnul în Noul Legământ, astfel în 1Ioan 3:24, SCC, se precizează: Şi cel respectând poruncile Lui, rămâne în El, şi El în el. Şi prin aceasta cunoaştem că El rămâne în noi: datorită Spiritului pe care ni L-a dat. Iată, Dumnezeu rămâne în cel care păzește poruncile Lui, și Dumnezeu este prezent în acel om prin Spiritul Sfânt, Dumnzeu dă Spiritului Sfânt ca putere, pentru ca omul să poată să împlinească poruncile, cineva care nu dorește să împlinească legea lui Christos nu primește puterea Spiritului Sfânt!

 

BOTEZUL ÎN APĂ: În limba greacă pentru botez este expresia: „baptizo”, ce înseamnă: „scufundare, cufundare, afundare, imersiune”. Astfel, botezul în apă este o scufundare completă în apă pentru o clipă, care se face în Numele lui Iesus Christos mediatorul Noului Legământ (Fapte 2:38; Fapte 8:16; Fapte 10:44; Fapte 19:5; Romani 6:2; Galateni 3:27). Prin botezul în apă, noi exprimăm moartea faţă de păcat, faţă de lume, când ne-am scufundat în apă, iar când am ieşit din apă, exprimăm învierea împreună cu Cristos la o viaţă nouă pentru Dumnezeu (Romani 6:2-3,Romani 6:11; Coloseni 2:12). În botez ne scufundăm în Iesus Christos (Fapte 2:38; Fapte 22:16). Botezul este „cererea” faţă de Dumnezeu, de a fi salvați prin învierea lui Christos (1Petru 3:21). El mai este „baia renaşterii” (Tit 3:5, SCC), adică locul unde ne naştem din nou, din apă şi Spirit (Ioan 3:5), şi unde experimentăm: îmbrăcarea noastră cu Cristos (Galateni 3:27), unde inimile noastre sunt: inimile stropite de o conştiinţă rea, şi spălaţi la corp cu apă curată (Evrei 10:22, SCC). Botezul realizează toate aceste lucruri, doar dacă cel care s-a botezat, înainte de botez a avut o căinţă şi credinţă autentică.

În botez se primește Spiritul Sfânt, iar Spiritul Sfânt este un Spirit de veselie (Evrei 1:9), prin care putem birui întristarea, prin care vom învăța să avem reacții corecte la întristări și probleme, și care ne va învăța să ne bucurăm în Domnul!

 

Cum să biruim: întristarea?

Întristarea poate să dureze minute sau ore, din cauza unor probleme, încercări, dureri, pierderi, etc.

Întristarea este bună în anumite limite și pentru un timp scurt, ea este reacția corectă la nedreptate, la gesturi, stitudini sau fapte incorecte, la pierdere, rănire, etc.

În Ecleziast 7:2-5, regele înțelept Solomon, inspirat de Dumnezeu spune: Mai bine să te duci într’o casă de jale de cît să te duci într’o casă de petrecere; căci acolo îţi aduci aminte de sfîrşitul oricărui om, şi cine trăieşte, îşi pune la inimă lucrul acesta. Mai bună este întristarea decît rîsul; căci prin întristarea feţei inima se face mai bună. Inima înţelepţilor este în casa de jale, iar inima celor fără minte este în casa petrecerii. Mai bine să asculţi mustrarea înţeleptului de cît să asculţi la cîntecul celor fără minte”.

Iată întristarea își are rolul ei în a face inima mai bună, mai sensibilă la alții și nevoile lor, mai miloasă, mai cu compasiune!

Oamenii insensibili sunt la polul opus, care trăiesc într-o lume artificial creată a râsului, a glumelor, bancurilor, a unui mod de viață nepăsător și refugiat într-o lume hazlie creată artificial!

Însă în momentul când întristarea nu ne face inima mai bună, ci devine un mod de viață plângăreț, apăsat, mâhnit, amărât, o atitudine permanentă, o amărăciune permanentă, atunci accea întristare devine derpimare și apoi depresie!

Noi trebuie să deosebim cât timp întristarea aceea este bună, și când trebuie să oprim întristarea și să mergem pe calea bucuriei, a credinței, a unei vieții bazată pe promisiunile lui Dumnezeu.

În Romani 15:13, SCC, apostolul Pavel inspirat divin, ne îndeamnă: Iar Dumnezeul speranţei să vă umple de toată bucuria şi de pace, în a crede, pentru a vă îmbelşuga în speranţă printr-o putere a Spiritului Sfânt. Iată, apostolul Pavel dorea ca pe creștinii din orașul Roma, Dumnezeu să îi  umple de bucurie și de pace, pentru a crede și pentru a fi îmbelșugați în speranță printr-o putere a Spiritului Sfânt.

Acest text este și pentru noi căci tot ce s-a scris în Biblie este pentru învățătura noastră (Romani 15:4), ca și noi să cerem de la Dumnezeu o putere a Spiritului Sfânt prin care să biruim spiritul morții care lucrează: nemulțumirea, întristarea, mâhnirea, amărăciunea, și noi să fm umpluți cu pace în loc de nemulțumire, cu bucurie în loc de întristare, cu speranță în loc de mâhnire și cu credință în loc de amărăciune!

Deci o primă soluție la întristare: rugăciunea pentru această putere de a învinge aceste forțe ale morții!

Conform Scripturilor bucuria este tărie (Neemia 8:10), a ne bucura are ca efect: tăria lăuntrică, important este să ne deprindem să ne bucurăm nu doar când avem circumstanțe favorabile și benefice, căci creștinii au un motiv pentru a se bucura întodeauna, motiv desris în Filipeni 4:4, SCC: Bucuraţi-vă totdeauna în Domnul…”. Domnul Iesus poate și trebuie să fie întodeauna un motiv de bucurie, de ce, deorece El este blând și smerit (Matei 11:28-3), El este dragoste (Galateni 2:20), și Domnul nu se schimbă (Evrei 13:8). Deorece Domnul nu se schimbă, ci este permanent Același, totdeauna putem privi la El (Evrei 12:2-3) și să ne umplem de bucurie, sau să găsim alte motive de a ne bucura, de a spera, de a credea, de a trăi!

Citirea Scripturilor (Romani 15:4; 2Timotei 3:16-17) și a literaturii creștine ne poate mângâia (1Corinteni 14:3), rugăciunea perseverentă ne poate încuraja și întării (Psalm 138:3), cântecele de laudă, când cântăm ne poate înveselii (Iacob 5:13), etc.

Să vedem în continuare:

 

Cum să biruim deprimarea?

Deprimarea poate să dureze: zile, săptămâni, ea vine tot dintr-un mod de gândire greșit, o reacție greșită la problemele apărute în viață, la piederile avute, la situații dificile, datorită lipsei de speranță, lipsei de soluții la probleme vieții sau la dilemele mintale apărute, persoana cade într-un fel de indiferență, nepăsare, letargie, tristețe, uneori durere sufletească, teamă, lipsă de dispoziție de a face ceva, lipsă de putere, de bucuria vieții!

Deprimarea, vine dintr-un spirit al morții care lucrează la mintea omului și prin minte la sentimentele lui și îl lipsește pe om de speranţă, de bucuria vieţii, de puterea voinței!

În timp ce întristarea o putem birui singuri schimbându-ne modul de gândire, în cazul deprimării avem nevoie de ajutor din partea familiei, a conducătorilor creștini, care ne pot încuraja, mângâia, ajuta!

În deprimare este afectată pe lângă bucurie, speranța, și puterea de a raționa corect, de a face planuri, de a avea voință și puterea de a înfăptui cele plănuite.

Uneori bucuria, speranța vine în urma realizărilor, în urma a ceea ce am reușit să facem, fie finalizarea unui proiect, fie o etapă (o treaptă) sau o parte dintr-un proiect duce la bucurie și speranță!

Deprimarea inhibă: creativitatea, puterea voinței, iar pentru aceasta este nevoie ca constant părinții să își laude copiii pentru aspectele pozitive din lucrările lor, fie pentru notele bune de la șacoală, pentru ascultare, pentru curățenia din cameră, pentru gesturile bune, etc. Copiii mai mult decât adulții au nevoie constant de încurajare, laudă, apreciere! Chiar mustrarea, critica, se face cu măsură, ca nu cumva așa cum spune în Efeseni 6:4, SCC: “Şi voi, taţilor, nu provocaţi la mânie pe copiii voştri; ci creşteţi-i în disciplina şi instruirea Domnului”. O critică excesivă, o nemulțumire constantă la adresa copiilor, duce ca ei să se mânie să își piardă bucuria, să fie descurajați de a învăța și a se corecta (Coloseni 3:21)!

Chiar Dumnezeu Tatăl care ca Creator este în drept să disciplineze pentru orice nedreptate sau abatere de la legea Lui, totuși El o face cu măsură așa cum arată următoarele texte: Psalm 103:9; Isaia 57:15-16; Exod 34:6.

Chiar Domnul Iesus, a spus discipolilor Săi în Ioan 16:12, SCC: Încă multe am a vă zice, dar nu le puteţi purta acum”. Astfel mustrarea și disciplinarea în toate formele ei ține cont de puterea și capacitatea sau de starea actuală a celui care trebuie corectat!  

Chiar atunci când mustrăm înainte trebuie să lăudăm, așa ne-a învățat Domnul și Păstorul nostru prin exemplul Său, căci atunci când le trimite prin apostolul Ioan: șapte scrisori corective la cei șapte îngeri (apostoli) și la cele șapte adunări din Apocalipsa (cap. 2 și 3), Domnul Iesus, începe cu laude și apoi trece la mustrare, să urmăm și noi în relațiile cu oamenii acest model de relaționare!

Dar și ceilalți oameni de orice vârstă, au nevoie de laude, de a fi apreciați și recunoscuți pentru lucrurile pozitive, încurajați constant (Proverbe 31:31; Romani 13:3; Filipeni 3:10-16).

Lucrătorii trebuie să încurajeze și aprecieze constant adunarea, și la fiecare în parte să vadă părțile pozitive (1Tesaloniceni 4:10; 1Tesaloniceni 5:11), la fel turma trebuie să recunoască efortul lucrătorilor căci și conducătorii au nevoie de recunoaștere, care poartă o mare răspundere și o povară emoțională au nevoie așa cum îndeamnă apostolul Pavel în 1Tesaloniceni 5:12-13, SCC: “Vă rugăm însă, fraţilor să recunoaşteţi pe cei ostenind între voi şi stând înaintea voastră în Domnul şi mustrându-vă; şi să îi stimaţi din abundenţă, în dragoste, din cauza lucrării lor. Fiţi în pace între voi”.

În ce privește pe frații și surorile atacate de spiritul morții și care sunt deprimați datorită unor necazuri mari, pierderi însemnate, etc. în 1Tesaloniceni 5:14, SCC, apostolul Pavel îi îndeamnă pe conducătorii adunării din orațul Tesalonic următoarele: “Vă îndemnăm însă, fraţilor, mustraţi pe cei dezordonaţi, mângâiaţi pe cei cu suflete deprimate, sprijiniţi pe cei slabi, răbdaţi îndelung pe toţi”. Astfel, este datoria conducătoriulor să vegheze asupra turmei, ca cei tari săi ajute pe cei slabi, cei maturi, care sunt puternici, trebuie să mângâie în dragoste pe cei deprimați, să-i sprijine, dându-le încurajare, zidire spirituală și mintală prin care să învingă: vinovăția, durerea, teama, și să le de-a o speranță puternică în care să se ancoreze, cât și sfaturi de întărire a credinței.

Așa ca și o corabie pe timp de furtună care se ancorează ca să nu fie zdrobită de stânci, dusă de furtună și de valurile furioase, creștinii maturi trebuie să le de-a celor slabi, sau celor deprimați aceea ancoră care să îi țină legați de Domnul pe timp de furtună a vieții!

În Biblie, faptul că Dumnezeu nu poate să mintă și că promisiunea Lui despre Regatul cerurilor este atât de solidă este comparată cu o ancoră în Evrei 6:17-19, SCC: “Astfel Dumnezeu vrând să arate din belşug moştenitorilor promisiunii şi neschimbarea voinţei Lui, a intervenit cu un jurământ; ca, prin două lucruri neschimbătoare, în care Dumnezeu este imposibil să mintă; să avem o mângâiere tare, noi cei adăpostindu-ne ca să apucăm speranţa pusă înainte, pe care o avem ca o ancoră a sufletului, şi sigură, şi tare, şi ea intrând înăuntrul perdelei”.

Dumnezeu ca să garanteze că cei credincioși vom moștenii promisiunile Lui și că voința Lui nu se schimbă, i-a făcut un jurământ lui Avraam că sâmânța lui Avraam va fi numeroasă și prin ea vor fi binecuvântate toate națiunile pământului (Geneza 26:4; Evrei 6:13-14). Ba mai mult decât atât, Biblia declară despre Dumnezeu că este imposibil ca El să mintă, astfel pe baza acestui adevăr etern, să avem o mângâiere tare, noi creștinii, care ne-am adăpositit în Dumnezeu (Coloseni 3:3), iar speranța de a intra în cer, reprezentat de sfânta sfintelor ce era în vechiul legământ acoperit de o perdea, dar prin Christos peredeaua a fost îndepărtată, să intrăm în Regatul cerurilor, iar speranța aceasta este o ancoră a sufletului nostru pe care să o întărim zilnic citind din Cuvântul lui Dumnezeu care ne hrănește speranța și credința (Romani 10:17), și prin darul profeției (1Corinteni 14:3).

Să vedem în continuare:

 

Cum să biruim depresia:

Despresia este o stare psihică dar și spirituală, care afectează: mintea și inima, rațiunea și sentimentele, și chiar corpul fizic, pe termen mai lung.

Conform specialiștilor dacă această stare negativă nu dispare în două săptămâni, afectând persoana în cauză din punct de vedere afectiv, intelectual și fizic, aceea este depresie.

Simptomele psihice ale depresiei sunt oboseala și lentoarea în gesturi. Oboseala din depresie este permanentă, nu este atenuată nici de activități recreative, nici de somn.

Viata afectivă este profund tulburată de trăiri negative precum: tristețe intensa, hipersensibilitate emoționala, sentimente de abandon, de inutilitate, de singurătate, anxietate.

Din punct de vedere intelectual, scade puterea de concentrare, de atentie, predomina gândurile negative, persoana depresiva nu se simte bună de nimic, se culpabilizeaza frecvent.

În depresie și funcționarea corpului este dereglată. Se doarme prost, dispare pofta de mancare, pot aparea dureri de cap, dereglări, tensiune arteriala etc.

În cazul creștinilor, poate apărea o zi sau un moment de o adâncă întristare, așa cum a fost a lui Iesus Christos în grădina Ghetsemane, relatată în cele patru Evanghelii, despre care ni se relatează astfel în Matei 26:36-38, SCC: “Atunci Iesus vine cu ei într-un loc zis Ghetsemane, şi zice discipolilor: şedeţi aici; până am să Mă rog, ducându-Mă acolo. Şi luând pe Petru şi pe cei doi fii ai lui Zebedei, a început a se întrista şi a se tulbura. Atunci le zice: tare întristat este sufletul Meu până la moarte; rămâneţi deci şi vegheaţi cu Mine”.

Domnul știa că urmează să bea paharul mâniei lui Dumnezeu datorită faptului că Iesus va lua păcatul omenirii asupra Lui, și astfel mânia îndreptățită a Tatălui ceresc va fi asupra Lui. Și cunoscând judecata și mânia Tatălui, sufletului lui Iesus s-a întristat până la moarte, într-o stare de întristare cumplită, similară cu depresia care este un atac constant al spiritului morții.

În cazul Domnului Iesus rugăciunea l-a susținut și faptul că Dumnezeu i-a trimis un înger care să-L întărească, de asemenea mijlocirea celorlalți pentru persoana în cauză, așa cum i-a îndemnat Domnul Învățătorul pe apostoli, dar ei nu au reușit, au adormit (Luca 22:39-45).

De ce mijlocirea este importantă, deorece în cazul în care mai multe persoane mijlocesc pentru cel depresiv, atunci povara demonică, presiunea morții se împarte la cei ce mijlocesc și ea devina mai suportabilă și mai lesne de biruit!

Sau poate fi o perioadă de timp de câteva săptămâni, de lupte, de încercări, ce pot semăna într-o oarecare măsură cu depresie!

Într-o astfel de situație era apostolul Pavel în 2Corinteni 1:8-11, SCC: “Pentru că nu vrem să nu cunoaşteţi fraţilor, despre necazul nostru cel făcându-se în Asia, că am fost tare apăsaţi, peste putere; încât să disperăm chiar de a mai vieţui. Dar noi avem în noi sentinţa morţii; ca să nu fim încrezuţi în noi, ci în Dumnezeu Cel înviind morţii; care dintr-o aşa mare moarte ne-a izbăvit şi ne va izbăvi, în care sperăm că ne va mai izbăvi încă; colaborând şi voi cu rugăciunile pentru noi; astfel ca, pentru darul harului dat nouă prin multe persoane, să mulţumiţi prin mulţi pentru noi”.

În acest text, apostolul Pavel face referire la încercarea din Asia din oraşul Efes unde idolatrii au vrut să-l ucidă (Fapte 19:21-20:1), el descrie această încercare prin cuvintele: am fost tare apăsaţi, peste putere; încât să disperăm chiar de a mai vieţui. Motivul că încercarea a devenit peste puterea lor a fost că ei şi-au pierdut speranţa de a mai trăi! Dacă ei şi-ar fi păstrat speranţa, atunci încercarea nu ar mai fi fost peste puterea lor.

Dar ceea ce i-a ajutat a fost mijlocirea fraților pentru creștinii din Efes care erau sub presiunea idolatrilor!

În mod asemănător, în momentul când ne pierdem speranţa, credinţa, răbdarea, încercarea devine peste puterile noastre şi începem să devenim nemulţumiţi la adresa lui Dumnezeu, apoi chiar să cârtim, să murmurăm și să ne răzvrătim! Important este ca noi să ne păstrăm în harul lui Dumnezeu, păstrând vie speranță, dar și ceilalți trebuie să vegheze asupra noastră, ca nimeni să nu fie lipsit de harul (favoarea și bucuria ce decurge de aici) lui Dumnezeu, ca să de-a lăstari de amărăciune (comp. cu Evrei 12:15).

În concluzie, a birui depresia, sau stări similare cu ea, este nevoie de: 1) rugăciune și imploarare perseverentă (Evrei 5:7); 2) Ajutorul fraților nu doar cu sfaturi, ci cu mijlocirea lor constantă, chiar cu rugăciune și post, pentru noi până ieșim din aceea stare (Matei 17:21). 3) Intervenția divină prin îngerii puterii lui Dumnezeu (Psalm 34:7; Evrei 1:14); care să ne ajute să biruim moartea și să ne recăpătăm bucuria, credința, speranța și dragostea!

Ca să prevenim: întristarea, deprimarea, depresia, căci este mai benefic, a preveni decât a trata, noi toți trebuie să învățăm să trăim în armonie cu suflarea de viață (Fapte 17:24-28), și astfel vom învinge spiritul morții, și toate aceste stări lucrate de acest spirit!

Vezi articolul:Trăieşti tu în acord cu suflarea de viaţă ?