Scurt istoric:

Mişcarea reformată a apărut pe teritoriul de astăzi al României în prima jumătate a secolului al XVI-lea, făcând adepţi printre credincioşii catolici de naţionalitate maghiară din Transilvania.

Pătrunderea ideilor Reformei în Transilvania a fost favorizată de înfrângerea de către Imperiul Otoman a Ungariei în bătălia de la Mohacs (1526), în urma căreia Transilvania va deveni principat autonom sub suzeranitate otomană, iar catolicismul nu va mai fi protejat oficial de autorităţile de stat.
Întemeietorul acestei confesiuni a fost Jean Calvin (1509-1564), preot catolic francez, care a aderat mai întâi la protestantismul luteran, apoi a dus mai departe ideile lui Luther. Învăţătura de credinţă a calvinismului a fost concentrată şi sistematizată în două documente de bază: „Catehismul de la Heidelberg” (1563) şi  „A doua confesiune helvetică”(1566).

 

     Pătrunderea învăţăturii reformate a fost facilitată de posibilitatea predicării în limba maternă, ceea ce la vremea respectivă Biserica Romano-Catolică nu îngăduia (liturghia fiind în limba latină). 
     Biserica Reformată a fost recunoscută oficial în anul 1564 de principele Transilvaniei Ioan Sigismund. Sinoadele din 1564 şi 1567 au pus bazele organizatorice ale calvinismului din Transilvania. Între 1570-1580 se înfiinţează Episcopia Reformată din Ardeal. 

     Dezvoltarea calvinismului a determinat puternice conflicte cu catolicismul maghiar. În 1566 călugării şi preoţii catolici au fost alungaţi din Transilvania, calvinismul beneficiind de sprijinul, inclusiv militar, al principilor calvini. Totuşi, în anul 1572, se acordă din nou libertate de manifestare catolicismului. Astfel că acesta a supravieţuit şi a început să se refacă în zonele Ciuc, Sf. Gheorghe, Odorhei, Trei Scaune. 
     După ocuparea Transilvaniei de către Imperiul Habsburgic se recunosc şi întăresc drepturile „Bisericii” Catolice iar reformaţii au fost obligaţi să restituie catolicilor unele lăcaşuri de cult. 

După primul război mondial şi unirea Transilvaniei cu România, parohiile din Banat, Crişana şi Maramureş, care până atunci erau sub jurisdicţia unor eparhii din Ungaria, au format o nouă episcopie, cu sediul la Oradea.
Biserica Reformată din România numără în prezent peste 700.000, de suflete, în marea majoritate maghiari, organizaţi în două eparhii (Cluj şi Oradea), cu circa 1.000 lăcaşuri de cult, în care slujesc 750 preoţi.

Biserica dispune de 780 parohii şi 140 filii.

     Conform Statutului de organizare şi funcţionare, organele de conducere ale cultului sunt: sinodul, pentru biserică în întregul ei, cu atribuţii în ceea ce priveşte legislaţia bisericească şi adevărurile de credinţă), adunarea generală eparhială pentru fiecare din cele două eparhii şi adunarea parohială. Ca organe executive sunt : Consiliul Dirigent (pentru eparhie), Consiliul protopopiatului (pentru protopopiat) şi presbiteriul (pentru parohie). În toate aceste organe, laicii au un rol însemnat. 
     Eparhia Reformată din Ardeal, cu sediul la Cluj-Napoca, cuprinde credincioşi din judeţele Transilvaniei propriu-zise. Eparhia este împărţită în 16 protopopiate : Aiud, Braşov, Călata (Huedin), Cluj-Exterior, Cluj, Dej, Gurghiu (Reghin), Hunedoara, Mureş, Mureş-Câmpie, Odorheiul Secuiesc, Sf. Gheorghe, Târnăveni, Tg. Secuiesc, Turda şi Baraolt, care grupează cele 506 parohii şi 96 filii, deservite de 490 de preoţi.
     Eparhia Reformată de pe lângă Piatra Craiului, cu sediul la Oradea, cuprinde  credincioşi din Banat, Crişana şi Maramureş. Eparhia are 274 parohii şi 44 filii, grupate în 9 protopopiate: Bihor, Baia Mare, Satu Mare, Carei, Eriu (Marghita), Arad, Timişoara, Şimleul Silvaniei şi Zalău. Parohiile sunt deservite de  260 de  preoţi.
     Biserica Reformată are o intensă activitate pastorală şi de educaţie religioasă a credincioşilor prin servicii divine, vizite pastorale, predici, lecturi biblice, catehizare etc. Toate aceste activităţi se desfăşoară în limba maghiară. 

 

Doctrină:

Predestinare:

În învățătura reformată despre mântuirea omului numai prin credință, stă în legătura cu concepția despre  coruperea totală a chipului și asemănării omului cu Dumnezeu, prin căderea protopărinților Adam și Eva în păcatul originar, încât omul este incapabil de vreun efort personal în actul mântuirii, adică să facă ceva bun de la sine și ca atare faptele bune ale omului nu pot avea în actul mântuirii nici un rol major.

Referitor la predestinare, reformații susțin că Dumnezeu știe totul mai dinainte și rânduiește totul mai dinainte!!!

Care este răspunsul creştinilor la această teorie, şi ce învaţă Biblia:

Oare tot ce se întâmplă pe pământ şi în cer este voinţa expresă a lui Dumnezeu? Cu siguranţă nu!

Biblia arată de nenumărate ori cum oamenii au zădărnicit planul şi voia Sa:

Geneza 1:28: „Dumnezeu i-a binecuvântat şi le-a zis: „Fiţi roditori şi înmulţiţi-vă, umpleţi pământul şi supuneţi-l; domniţi peste peştii mării, peste păsările cerului şi peste toate vieţuitoarele care mişună pe pământ!” Prin neascultarea lui Adam şi Eva, acest scop a lui Dumnezeu cu oamenii şi pământul a fost zădărnicit, a ajuns ca cel rău să stăpânească pământul (Ioan 12:31; 14:30), pentru că fiecare este rob celui de care ascultă (Romani 6:16), Adam şi Eva au ascultat de satan şi au devenit robii lui, atât ei, cât şi ce au avut ei în stăpânire: pământul şi lucrurile de pe pământ. A fost voia lui Dumnezeu ca satan să devină stăpânitorul lumii? Cu siguranţă Nu! De aceea şi L-a trimis pe Cristos ca să răscumpere omenirea şi indirect creaţia (Romani 8:17-23).

Un alt exemplu Îl găsim în Exod 19:5,Exod 19:6: „De aceea, acum, dacă veţi asculta de glasul Meu şi veţi păzi legământul Meu, veţi fi comoara Mea dintre toate popoarele, căci tot pământul este al Meu. Voi Îmi veţi fi o împărăţie de preoţi şi un neam sfânt.» Acestea sunt cuvintele pe care să le spui israeliţilor.” A devenit Israel un regat de preoţi potrivit planului divin? Nu! Din vina cui? A lui Dumnezeu? Nu, El a vrut acest lucru pe care l-a şi declarat! Din vina neascultării lui Israel!

Dumnezeu le porunceşte la toţi să se pocăiască (Fapte 17:30), care toţi? În v.31 se spune: „pentru că a rânduit o zi în care urmează să judece lumea cu dreptate, prin Omul pe Care L-a desemnat pentru aceasta, dovedindu-le tuturor acest lucru prin faptul că L-a înviat dintre cei morţi!”

Aceasta este voinţa Sa, dacă nu toţi oamenii se vor pocăi, nu este vina lui Dumnezeu; ci, a oamenilor care nu au ascultat de această poruncă.

Fraza: “are milă de cine vrea şi împietreşte pe cine vrea” poate fi înţeleasă că în mod arbitrar Dumnezeu alege să îi împietriască pe unii şi să aibă milă de alţii, fără un motiv care să-l determine să procedeze astfel! Dar nici o acţiune a lui Dumnezeu nu lezează voinţa liberă a omului pentru că atunci nu l-ar mai putea judeca, o dată ce omul nu a fost liber să aleagă! Nu poţi să judeci un robot care a fost programat să facă un anumit lucru, orice judecată asupra acelui robot ar fi o judecată asupra creatorului robotului care l-a programat să se comporte astfel!

În Romani 9:15-18, apostolul Pavel, face referire la relatarea din Geneza, când faraonul Egiptului a fost împietrit de Dumnezeu ca să nu-l lase pe Israel să plece din Egipt.

Această împietrire a lui Dumnezeu a venit ca urmare a răutăţii inimii lui Faraon, înainte ca un duh rău să ne amăgească, ne amăgeşte inima noastră, faraonul avea deja o înclinaţie rea.

Astfel împietrirea lui Dumnezeu: 1. nu i-a afectat voinţa liberă ca faraonul să fie în incapacitate de a decide liber; 2. El l-a împietrit pe faraon pe baza a ceea ce era deja în inima lui, nu o împietrire arbitrară fără un motiv.

Prin urmare, şi când are milă şi când împietreşte, Dumnezeu o face pe baza unei realităţi deja existente din inima oamenilor, nu pe baza unei alegeri reci şi fără nici un motiv! 

De asemenea, teoria că oamenii sunt totali corupţi, în întregime înclinaţi înspre rău, şi că sunt fără putere de a face ceva plăcut lui Dumnezeu; nu ţine cont de câteva realităţi biblice: 1. dacă oamenii nu pot face binele, nici Dumnezeu nu le poate cere să facă binele, nici în era precreştină, când nu exista: mântuirea prin Cristos; nici după. 2. Oamenii din timpuriule de neştiinţă care nu au avut acces la Evanghelia lui Cristos cum vor putea fi judecaţi? – Fapte 17:03. Conform Bibliei şi oamenii din timpurile de neştiinţă vor fi clasaţi în categoria drepţilor şi nedrepţilor, dar cum este posibil acest lucru dacă toţi oamenii sunt totali corupţi?

Doar dacă chipul lui Dumnezeu din om nu a fost distrus în totalitate, atunci în toate timpurile pot fi oameni buni şi răi, pe baza: conştiinţei lor, a mărturiei creaţiei.

Omul se naşte corupt, dar nu în totalitate, el are şi înclinaţii bune, dar mai multe înclinaţii rele, dar dacă omul decide ca pe parcursul vieţii să facă binele, aşa cum îl cunoaşte, el poate cultiva virtuţi divine şi creşte în apropierea de Creator, sau poate să nu asculte de conştiinţă, de mărturia lui Dumnezeu şi să nu se înfrâneze de la rău, urmându-şi pornirile egoiste, şi cu cât va umbla în neascultare cu cât aceste porniri, înclinaţii vor fi mai mari, şi mintea lui se va întuneca tot mai mult.

Înainte de potop au existat mulţi oameni răi, dar Noe a ales să fie altfel. În Canaan au existat mulţi oameni răi, dar unii au ales să fie altfel ca Rahav, care a fost socotită: dreaptă (Iacob 2:25) şi ca Gabaoniţii care au slujit la cortul întâlnirii (Iosua 9).

Cu siguranţă că Avraam, Isac, Iacov, Noe, Daniel, dar şi din popoarele păgâne, ca: Rahav, Gabaoniţii, recabiţii (Ieremia 35), vor fi socotiţi drepţi la judecată fără ca ei să fi primit îndreptăţirea (justificarea) prin credinţa în Isus. Astfel cum au putut ca ei să fie total corupţi şi totuşi ei să fie consideraţi drepţi (comp. cu Evrei 11).

Cum a putut Dumnezeu să le spune oamenilor în Deut. 30:19: Iau azi cerul şi pămîntul martori împotriva voastră că ţi-am pus înainte viaţa şi moartea, binecuvîntarea şi blestemul. Alege viaţa, ca să trăieşti, tu şi sămînţa ta”. Dacă oamenii din Israel, erau erau total corupţi şi fără viaţă spirituală, deoarece ei nu au fost mântuiţi prin Cristos?

De asemenea, găsim scris, că Dumnezeu îi spune lui Cain în Geneza 4:6,Geneza 4:7: „Şi Domnul a zis lui Cain: „Pentru ce te-ai mîniat, şi pentru ce ţi s’a posomorît faţa? Nu-i aşa? Dacă faci bine, vei fi bine primit; dar dacă faci rău, păcatul pîndeşte la uşă; dorinţa lui se ţine după tine, dar tu să-l stăpîneşti.” Dumnezeu a văzut răutatea din inima lui Cain şi la sfătuit să se stăpânească, poruncă inutilă dacă Cain era total corput şi în imposibilitate de a facee ceea ce este drept!

Înţelegem deci că raportat la viaţa spirituală în Cristos, la desăvârşirea creştină, omul este mort în greşeli şi păcate, însă raportat la dreptatea pe baza legii divine, şi un păgân putea face binele, fiind îndemnat de conştiinţă (Romani 2:14,Romani 2:15), de mărturia lui Dumnezeu prin creaţie (Romani 1:19,Romani 1:20) sau de moralitatea învăţată trăind într-o comunitatea cu reguli şi legi. Astfel şi păgânul putea face binele (Ieremia 35; Ezechiel 18:29,Ezechiel 18:30). Dacă păgânul nu putea face binele, el nu poate fi nici judecat de Dumnezeu! Iar cu atât mai mult cei care au trăit în Israel, fie dintre copiii lui Israel, fie dintre prozeliţi dintre neamuri, care puteau asculta de legea lui Dumnezeu şi prin împlinirea legii ei erau drepţi şi plăcuţi lui Dumnezeu (Romani 2:12,Romani 2:13),

Conform Scripturii nu sunt chemaţi la mântuire doar cei aleşi; ci toţi. Domnul declară în Matei 22:1-14, când vorbeşte de cei invitaţi la nunta fiului de împărat: Căci mulţi sunt chemaţi, dar puţini sunt aleşi”.  Mulţi au fost invitaţi la nuntă, unii doar au venit, iar şi din aceştia s-a cernut o parte, şi doar o parte a rămas ca aleşi, care aveau haina de nuntă. Tot la fel în pilda celor invitaţi la cină (vezi Luca 14:15-24.

Prin urmare, chemarea la mântuire şi la nunta cu Isus, este generală (Fapte 17:30,Fapte 17:31; 26:20; 1Timotei 2:1-4), dar Dumnezeu ştie că doar unii vor răspunde la Evanghelie, şi pe aceştia Dumnezeu i-a ales înainte de întemerirea lumii, alegerea divină nu este arbitrară, ci s-a făcut pe baza cunoaşterii lui Dumnezeu de mai dinainte (1Petru 1:1,1Petru 1:2; Romani 8:29).

Ce înseamnă această cunoaştere de mai dinainte sau preştiinţă? Cuvântul în greacă este: “prognosis”, “pro”: înainte şi “gnosis”: cunoaştere, acest cuvânt poate fi transliterate în română cu: “prognoză”.

Astfel oamenii pe baza prognozei meteo îşi i-au sau nu umbrelă sau fac anumite alegerei de călătorie. Prognoza umană este relativă, probabilă, însă prognoza divină este total exactă şi absolut sigură! Astfel, Dumnezeu pe baza cunoaşterii sale de mai dinainte, El i-a cunoscut pe cei ce vor asculta de Evanghelie, vor crede în Isus şi care vor duce până la capăt mântuirea lor, şi pe aceştia i-a ales!

Deci nu este o predestinare; ci, o alegere pe baza preştiinţei!!!

 

„Mântuire”:

Conform Bibliei mântuirea nu este doar prin credinţă, ci şi prin har, şi ca urmare a pocăinţei mărturisirii cu gura şi a botezului în apă!!!

Faptul că Biblia vorbeşte de credinţa în Isus ca o condiţie a mântuirii (vezi: Ioan 3:16,Ioan 3:36), nu însemnă că este singura condiţie. Căci potrivit întregii Scripturi, nu luând doar anumite citate din ea, mântuirea este prin har şi se dă celui ce reacţionează la harul lui Dumnezeu cu: pocăinţa faţă de păcate, credinţa în Isus, mărturisirea cu gura şi botezul în apă. Observaţi ce învaţă Scripturile:

Fapte 3:19: Pocăiţi-vă deci şi întoarceţi-vă la Dumnezeu, pentru ca să vi se şteargă păcatele. Pocăinţa este o condiţie pentru iertarea păcatelor, ea face parte din Evanghelie (Marcu 1:15), apostolul Pavel spune că a predicat: „pocăinţa faţă de Dumnezeu şi credinţa în Domnul nostru Isus” (Fapte 20:21). Cele două aspecte merg împreună spre mântuire! Astfel, pocăinţa este inclusă în lista „aspectelor elementare ale adevărului” (Evrei 6:1,Evrei 6:2). Faptul că reformaţii o lasă la o parte indică: 1) că ei au o mântuire falsă, ei nu sunt mântuiţi, pentru că nu există mântuire fără pocăinţă; 2) Ei predică o altă Evanghelie, nu cea biblică care are în ea toate elementele mântuitoare.

O dată cei nu consideră botezul necesar pentru mântuirea omului, implicit elimină şi mărturisirea cu gura ce se face înainte de botez înaintea multor martori văzuţi şi nevăzuţi (1Timotei 6:12). Dar Biblia arată că ea este o condiţie pentru salvare: „Dacă deci Îl mărturiseşti cu gura ta pe Isus ca Domn şi crezi în inima ta că Dumnezeu L-a înviat din morţi, vei fi mântuit. Căci prin credinţa din inimă se primeşte dreptatea şi prin mărturisirea cu gura se primeşte mântuirea (Romani 10:9,Romani 10:10).

Tot la fel botezul în apă în care ne identificăm cu Domnul Isus, cu moartea şi învierea Lui (Romani 6:3-5; Coloseni 2:12), este o condiţie a salvării şi a iertării păcatelor:

Fapte 2:38: „Pocăiţi-vă şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Cristos spre iertarea păcatelor voastre; şi veţi primi darul Duhului Sfânt!”.

Iată apostolul Petru în ziua Penticostei îi îndeamnă pe oameni să se pocăiască şi să se boteze pentru iertarea păcatelor. Astfel cel botezat în apă, era botezat în Numele (persoana) lui Isus şi pentru a fi iertat de păcate! Cuvântul Nume are sensul de persoană, vezi Apocalipsa 3:4. Iată când vine Cristos în inima ta şi când tu intri în El şi El în tine (vezi şi Ioan 14:20)!

Fapte 22:16: „Iar acum, ce aştepţi?! Ridică-te, fii botezat şi fii spălat de păcatele tale, chemând Numele Lui!”

Iată când a fost spălat apostolul Pavel de păcate! Nici când s-a întâlnit cu Domnul pe drumul Damascului şi a crezut în El, nici când şi-a pus Anania mâinile peste el şi a fost vindecat; ci, tocmai în botezul în apă! Şi atunci cu ocazia botezului Anania l-a îndemnat să cheme Numele Domnului, să-L invoce spre salvare (vezi şi Romani 10:12,Romani 10:13)!

1Petru 3:21: „aceasta este o imagine a botezului, care vă mântuieşte acum – el nu este o îndepărtare a murdăriei de pe trup, ci răspunsul unei conştiinţe bune înaintea lui Dumnezeu – prin învierea lui Isus Cristos”.

Tot la fel, vedem că apostolul Petru, învaţă clar că imaginea arcei lui Noe scufundată în apa potopului (v.20), este o imagine „a botezului, care vă mântuieşte acum”.

Vedem că botezul împreună cu: auzirea Adevăratei Evanghelii, pocăinţa faţă de Dumnezeu, credinţa în Domnul Isus, mărturisirea cu gura şi botezul sunt răspunsul omului la dragostea lui Dumnezeu, şi sunt esenţiale pentru primirea mântuirii! Nu putem elimina nici una căci altfel am distorsiona Evanghelia veşnică şi am pierde mântuirea!

 

„Botez”:

După tradiția cultului reformat, botezul se poate și se efectuează la noi născuți.

Se practică confirmarea în credinţă la vârsta de 14 ani făcându-se cu mult fast şi o largă participare. 

Însă, învăţătura lor este eretică şi neconformă cu Sfânta Scriptură Cuvântul lui Dumnezeu! Învaţătura lui Dumnezeu nu conţine practica: „confirmării” !!!

Biblia învaţă:

1. Botezul îl fac doar adulţii, bărbaţi şi femei nu copiii!!!

Fapte 2:38 (Biblia ortodoxă): Pocăiţi-vă şi să se boteze fiecare dintre voi în numele lui Iisus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre, şi veţi primi darul Duhului Sfânt”. Iată cine se poate boteza: cel care mai înainte se pocăieşte personal, doar aşa va primi în botez: iertarea păcatelor!

Fapte 8:12 (Biblia ortodoxă): Iar când au crezut lui Filip, care le propovăduia despre împărăţia lui Dumnezeu şi despre numele lui Iisus Hristos, bărbaţi şi femei se botezau”. Iată cine se poate boteza: bărbaţi şi femei ce cred ei mesajul despre împărăţia lui Dumnezeu şi despre Isus Cristos, nu bebeluşii care nu pot înţelege Cuvântul Evangheliei!

Romani 10:9 (Biblia ortodoxă): „Că de vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat pe El din morţi, te vei mântui”. Iată cine trebuie să mărturisească la botez: „gura ta”, nu gura naşilor, şi inima ta trebuie să creadă!

Putem afirma pe baza adevărului biblic, că „botezul copiilor” este o lucrare falsă, care Îl batjocoreşte pe  Domnul Isus Cristos, care a lăsat această lucrare pentru cei ce ei personal se pocăiesc şi cred!

2. Botezul se face doar în Numele lui Isus.

Apostolii care în primul rând au primit porunca de a boteza pe oameni, ei au botezat întotdeauna: ,,în numele lui Isus Cristos”, (Fapte 2:38; 8:16; 10:48; 19:5; Romani 6:3; 1Corinteni 1:12,1Corinteni 1:13; Galateni 3:27), care este Fiul lui Dumnezeu (Matei 16:16)[1].

În 1Petru 3:21 (GBV 2001), se dă definiţia botezului: această imagine, botezul, vă salvează şi acum, nu o lepădare a necurăţiei cărnii, ci cererea către Dumnezeu a unei conştiinţe bune, prin învierea lui Isus Hristos.

Din acest text observăm şi învăţăm că botezul are loc prin învierea lui Isus, dar botezul este o cerere adresată lui „Dumnezeu”.

Oamenii nu pot adresa acest botez lui „Dumnezeu”, „în numele lui Dumnezeu”!?! După cum nu putem face o rugăciune, către Dumnezeu prin Dumnezeu!?!

Mijlocitorul, este o persoană de mijloc între om şi Dumnezeu.

O rugăciune la Dumnezeu în Numele lui Dumnezeu nu este ascultată!

Biblia spune clar: „orice veţi cere de la Tatăl, în Numele Meu, să vă dea” (Ioan 15:16; 16:23). Iar în 1Timotei 2:5 NTR: Căci este un singur Dumnezeu şi un singur Mijlocitor între Dumnezeu şi oameni: Omul Cristos Isus”.

De aceea botezul se face doar în Numele lui Isus Mijlocitorul, către Dumnezeu Tatăl, El este Cel ce acceptă cererea noastră prin botez la dragostea Lui şi ne dă Duhul Sfânt în botez.

De fapt orice lucrare creştină trebuie să o facem în Numele Domnului Isus, Scriptura este clară în această privinţă şi ea precizează: „Şi orice faceţi, cu cuvântul sau cu fapta, să faceţi totul în Numele Domnului Isus şi mulţumiţi, prin El, lui Dumnezeu Tatăl” (Coloseni 3:17). Numai dacă botezăm în Numele lui Isus, vom împlini acest principiu Scriptural şi numai aşa Dumnezeu ne va aproba!

 

„Sărbători”:
Au devenit tradiţionale festivităţile religioase, cum sunt: „Ziua Reformei”, „Sărbătoarea pâinii noi”, „Ziua Mamei”.

Însă, aceste sărbători sunt inventate de om, şi nu au în centru pe Dumnezeu; ci, creaturi!!!

Ceea ce este păgân!!!

Biblia învaţă în Romani 1:25: ca unii care au schimbat adevărul lui Dumnezeu în minciună şi s-au închinat şi au slujit creaturii în locul Creatorului, care este binecuvântat pentru totdeauna! Amin”.

Sărbătorile în cinstea unor oameni, sau a unor lucrări ale lor, cinstesc creatura şi nu pe Creator!!!

Ba mai mult, „Ziua Mamei” este de origine păgână.

Biblia învaţă: a-ţi onora soţia, sau a îndemna copii să-şi preţuiască mama, este un lucru bun (Efeseni 6:2; 1Petru 3:7), dar acest lucru trebuie făcut zilnic, nu doar o dată în an!

Însă motivul acestei sărbători nu este o apreciere a meritelor femeilor, din familie, societate, realizări obţinute în cadrul ascultării de planul bunului Dumnezeu. Nu! Ci motivul acestei sărbători este „o celebrare a realizărilor femeilor ieşite din planul divin şi afirmându-se în planul lui Satan care a dorit egalitatea cu Dumnezeu (Isaia 14:12-15) şi care le încurajează pe femei la lupta de egalitate cu bărbatul!” Această sărbătoare a venită prin filieră idolatră, dar şi socialistă!

 Domnul Isus a avut un cap şi are un cap, pe Dumnezeu - 1Corinteni 11:3! Dar El nu a râvnit egalitatea măcar că semăna cu Dumnezeu, ci s-a smerit chiar pierzând gloria Sa pentru un timp cât a fost om, iar această smerire, i-a adus înălţarea de către Tatăl, la o poziţie superioară decât cea avut mai înainte! – citeşte: Filipeni 2:1-11.

Creştinii falşi ca să nu-i supere prea tare pe păgânii idolatrii, creştinătatea apostată de la Constantin şi de după, a înlocuit  sărbătorile păgâne cu sărbători fabricate de oameni stricaţi la minte şi care cred că lumina poate fi împreună cu întunericul (comp. cu 2Corinteni 6:14-18). 

Cine este în spatele acestei închinări false? Demonii (1Corinteni 10:20; Matei 12:30)!

Biblia spune că cine predică o altă Evanghelie să fie blestemat (Galateni 1:5-8)!

 


[1] Fraza trinitară din Matei 28:19, este o interpolare, DETALII