Mişcarea New Age îşi are rădăcinile moderne în Societatea Teozofică fondată în 1875, în New York, de către Helena Petrovna Blavatsky, de origine rusă.

"Una dintre învăţăturile de bază ale acestei organizaţii este că toate religiile lumii au ‚adevăruri comune' care transced diferenţele posibile". Membrii ei cred în existenţa "maeştrilor" care sunt fie spirite, fie oameni mai evoluaţi decât "oamenii de rând"- cu alte cuvinte persoane iluminate în mod special.

Una dintre figurile centrale care s-au evidenţiat în Societatea Teozofică este Alice Bailey (1880-1949), englezoaică, emigrată în America. Ea a pus bazele Mişcării New Age şi este considerată drept marea lor Preoteasă. Ca şi medium spiritist, ea a primit mesaje de la aşa numitul maestru al înţelepciunii, tibetanul Djwal Khul. Aceste mesaje pe care ea le-a scris fiindu-i dictate de această fiinţă demonică, au fost publicate în numeroase cărţi. Aceste învăţături secrete care până în ziua de astăzi sunt urmate cu minuţiozitate în cercurile New Age, constituie Planul Mişcării.

În anii 1920-1930, când Alice Bailey, adeptă a teozofiei, publică mai multe lucrări, şi lansând ideea necesitătii formării unor grupuri, pe care ea le numeste 'ale bunăvointei mondiale'. Nu este vorba despre niste comunităti organizate, ci mai degrabă despre reuniuni periodice ale unor persoane, având scopul de a pregăti sosirea unei noi ere. În 1937, Paul le Cour defineste conceptul de 'noua eră a Vărsătorului' - perioadă care ar fi caracterizată printr-o profundă transformare a valorilor umane si progres spiritual.

Elementul cheie al curentului New Age este trecerea omenirii din constelatia Pestilor în aceea a Vărsătorului. În anii 1970 au apărut mai multe texte care interpretează această trecere ca fiind începutul unei ere a păcii universale si a unei armonii regăsite. Problema anului intrării în noul semn al Vărsătorului a căpătat interpretări diferite în diferitele scoli New Age. Pentru unii, această intrare a avut deja loc în anul 1962. Anul 2012 este din ce în ce mai mult interpretat ca fiind anul de început al ascensiunii omenirii. Potrivit psihologului C. G. Jung, era Vărsătorului a început în 1997 sau va începe în 2154, în timp ce pentru Rudolf Steiner, ea va începe abia în anul 3573.

Astăzi, adeptii New Age susţin părerea că fiecare individ, chipurile are “origini divine”, şi este chemat să-si construiască propriul drum spiritual, folosindu-se pentru aceasta de un patrimoniu care cuprinde orice traditie mistică sau religioasă, aici incluzându-se si samanismul, neopăgânismul, kabala, ocultismul, dar mai ales propria experientă interioară si propriul discernământ. În această actiune, individul poate fi ajutat de ghizi, îngeri, guru, etc.

Această mişcare nu apare sub forma unui grup compact, de sine stătător, ce poate identificat ca atare. Lucrul acesta reprezintă o problemă pentru cei ce vor să o evite sau să-i descopere prezenţa în alte segmente ale societăţii. Trăsătura fundamentală ce o face cu atât mai greu de identificat este starea de dezorganizare, dar ea poate fi identificată în mare parte datorită crezurilor ei de bază: sincretismului, panteismului, universalismului.

Mişcarea New Age este o reţea, neînchegată ca structură, de indivizi şi organizaţii ce susţin o viziune comună a unei noi ere a iluminării (cunoaşterii; n.a.) şi armoniei (Epoca lui Aquarius), şi care împărtăşesc aceeaşi concepţie despre lume şi viaţă. Aceasta se întemeiază pe monism(totul este una), panteism (totul este Dumnezeu), şi misticism (experienţa contopirii cu divinitatea). Pentru a fi un adept al Noii Ere nu trebuie neapărat să devii oficial membrul unui grup. Mişcarea este extrem de diversificată şi cuprinde o mare mulţime de organizaţii cu interese diferite şi crezuri asemenea. Din acest motiv, mişcarea nu poate fi categorisită cultică şi nici nu se poate defini prin denumirea sociologică de sectă.

Miscarea New Age este un curent filosofico-religios, răspândit mai ales în Occident. Adeptii acestui curent afirmă o apropiere mai mare de spiritualitate, ei sustinând că acest lucru este necesar pentru ca omenirea să poată intra într-o "nouă eră", în care va domni armonia universală. Altii văd în New Age o reînviere a gnosticismului.

Semnificative sunt şi relaţiile Mişcării New Age cu organizaţii ca: O.N.U., UNESCO, “Consiliul internaţional al bisericilor”, Clubul Romei, Fundaţia Eockefeller, Grupul Bilderberg, Francmasoneria, etc.

Mişcarea New Age aspiră chipurile spre o lume nouă, perfectă, dar aceasta se poate realiza dacă are loc o schimbare de gândire în care “binele şi răul” creionat în prezent să nu mai existe, totul să fie una, un amestec religios, şi o siteză a tuturor religilor!!!

Pentru membrii New Age cel mai înalt obiectiv este găsirea propriei fericirii!!!

Planurile dictate lui Alice Bailey printr-un mediu (de către cine oare?), este un plan cu un control global în domeniu: financiar, a contola rezervele de hrană, un sistem economic mondial, subordonarea vieţii personale unui directorat, etc.!!!

Mai exact:

- un sistem de credit card universal

- o autoritate mondială care să controleze proviziile de hrană ale lumii

- o taxă universală

- încorporare la nivel mondial, în ciuda ideilor pacifiste ale Mişcării!

După ce Mişcarea a devenit publică în 1975, au apărut şi alte detalii:

- stabilirea unui sistem economic mondial

- înlocuirea proprietăţi private de credit, transport şi producţie în serie cu proprietatea unui directorat mondial

- recunoaşterea controalelor biologice pe scară a populaţiei şi a bolilor pe scară mondială

- un standard minim de libertate şi bunăstare în întreaga lume

- o datorie din a subordona viaţa personală unui directorat universal.

Propovăduind pacea şi dragostea, Mişcarea a reuşit să orbească pe mulţi dintre aderenţi şi să-i facă să le susţină idealurile:

- Arianismul, adică supremaţia rasei Vestului; ca în cazul lui Hitler, acesta este legat de antisemitism

- iniţiere în masă, numită şi "iniţiere Luciferică", adică un act de consacrare lui Lucifer

- o acţiune de purificare, adică de exterminare a celor ce nu sunt de acord cu obiectivele Mişcării

- avortul şi însămânţarea artificială

- limitarea numărului copiilor într-o familie

- controlul genetic

- controlul morţii, deşi există un cult al morţii, aceasta fiind privită ca o experienţă euforică şi o tranziţie către noi cicluri ale vieţii.

 

“Dumnezeul” lor este o forţă neutră, care poate fi manipulată spre bine sau rău, fiecare om fiind parte din “Dumnezeu” în teoria lor!!!

Mişcarea New Age învaţă: reîncarnarea, auto-perfecţionarea spre Nirvana, ei susţin că chipurile omul se poate auto-salva prin găsirea Eului superior, prin expansiunea conştiinţei!!!

 

Este omul: “Dumnezeu”?

Este omul: “Dumnezeu”, sau parte din El?

Dacă omul este Dumnezeu, cum a venit viaţa pe această planetă?

O “forţă neutră”, nu poate da naştere la fiinţe personale!!!

Omul este înzestrat cu ratiune, inteligenta, dovedeste un Creator înteligent (Iov 12:13; Romani 11:33-36), nu doar o forţă oarba!

Omul este înzestrat cu sentimente, emotii, denota un Creator sensibil (1Petru 4:8), nu doar o forţă impersonala!

Omul este înzestrat cu voinţă, ceea ce înseamnă că Creatorul omului are un scop, plan o voinţă a Sa pentru creaturile Sale! – Efeseni 1:9; Efeseni 3:11.

Firea morală a omului dovedeşte existenţa unui Legiutor şi a unui Judecător Înţelept. (vezi: Isaia 33:22).

 

Este omul parte din „Dumnezeu”?

Dumnezeu nu moare, El este etern, omul moare!

Teoria cu reîncarnarea nu are logică, şi nici un suport ştiinţific sau raţional!

Faptul că populaţia globului este în creştere şi a tot crescut, demască reîncarnarea ca fiind falsă, oamenii ce mor dacă se reîncarnează, ar trebui fie să fie o populaţie aproape constantă ca număr, fie cu numere variate având în vedere că unii cred în reîncarnarea în animale.

Dar nu realitatea este că oamenii nu se renasc, ci se înmulţesc!!!

Dacă scopul reîncarnării este să ne corectăm greşelile din viaţa anterioară, cum putem să le corectăm dacă nimeni aproape[1] nu-şi mai aminteşte de „viaţa trecută”??? care ar fi rostul atunci?

 

Se poate omul auto-salva?

Dacă în Meditaţia Transcedentală încurajează ca omul să devină propriul “salvator”, propriul “zeu”, prin propriile resurse, mişcarea new age, încurajează la aceasta nu doar prin Nirvana, ci şi printr-o schimbare de gândire globală sau în masă!

Nirvana însemnă eliminarea tuturor dorinţelor, ceea ce contravine atât: cel mai înalt obiectiv new age: găsirea propriei fericirii!!! Care este de fapt un egoism mascat!!! Dar Nirvana este cotrar planului de control global în domeniu: financiar, a contola rezervele de hrană, un sistem economic mondial, subordonarea vieţii personale unui directorat, etc.!!!

Acest plan de fapt este lucrarea lui Anticrist de a conduce lumea, de a o controla, politic, economic, religios!!!

Apoi nici o conducere de pe parcursul omenirii fără Dumnezeu Bibliei: Iehova nu a condus la succes la aflarea păcii, armoniei!!!

Biblia este dureros de clară şi reală: Doamne, ştiu că nu în om este calea sa; nu ţine de omul care umblă să-şi îndrepte paşii săi”Ieremia 10:23, GBV 2001.

Ispita de a fi „Dumnezeu” nu este nouă, înventată în sec. XIX sau XX, ci, veche!

Satan adversarul lui Dumnezeu a zis primilor oameni că vor fi: „dumnezei” (Geneza 3:5, GBV 2001, n.s.), ca ei să fie proprii lor stăpânii, astfel ei au mâncat din pomul interzis (Geneza 3:1-7).

Dar putem aveea încredere în această carte străveche? Să vedem în continuare:

 

De unde putem afla adevărul?

Chiar dacă la ora actuală există multe cărţi religioase, sau ştiinţifice, sau de morală, de etică, de îndrumare, doar una afirmă despre sine că este insuflată de Dumnezeul Creator, sau că conţin însuşi rostirea, cuvântul lui Dumnezeu.

Dacă există un singur: Zeu, un singur: Stăpân absolut, aşa cum este logic, există o singură carte care Îl reprezintă pe El şi voinţa Lui!

Biblia declară despre ea că este inspirată de Dumnezeu (2Timotei 3:16-17), cuvântul grecesc theópneustos”, înseamnă literalmente „insuflată de Dumnezeu”. Tot ea mai afirmă, că scriitori umani ai cărţilor Bibliei, au fost conduşi în scrierea Bibliei nu de mintea sau înţelepciunea lor, ci de Spiritul Sfânt (2Petru 1:21). Insuflarea divină a Scripturii putem să o comparăm cu un sufler, care într-o piesă de teatru suflă, le şopteşte actorilor ce trebuie să spună. Sau ca un patron căruia îi dictează secretarei ce să scrie.

Chiar dacă omenirea are multe cărţi numite: „sfinte”, totuşi ele nu afirmă despre sine că sunt insuflate de Dumnezeu, sau că conţin însuşi rostirea, cuvântul lui Dumnezeu. Nici o carte sfântă nu conţine legile scrise de Dumnezeu cu degetul Său, aşa cum Moise a primit cele 10 porunci (Exod 31:18; Deuteronom 5:1-22).

În Biblie de foarte multe ori găsim afirmaţii de genul: Aşa vorbeşte Domnul” (Exod 4:22), „Aşa vorbeşte Dumnezeu” (2Cronici 24:20); Aşa zice Domnul” (Ezechiel 11:5); „Cuvântul Domnului a venit” (Iona 1:1); „Cuvântul lui Dumnezeu a venit” (1Cronici 17:3). Oamenii care au scris Scriptura au declarat: Spiritul lui Iehova a vorbit prin mine şi cuvântul lui a fost pe limba mea (2Samuel 23:2).

Sfânta Scriptură conţine cuvintele rostite de Însuşi Dumnezeu pentru omenire, cuvintele rostite de Fiul lui Dumnezeu şi de mesagerii îngereşti sau umani, trimişi de Dumnezeu (Evrei 1:1-2; Evrei 2:2).

Biblia este o carte unică, deoarece a fost tradusă în mai multe limbi decât orice altă carte, având acces la ea populaţia globului, fiind tipărită în miliarde de exemplare, mai mult decât oricare carte a omenirii. Este logic ca mesajul Creatorului pentru omenire să fie răspândit la nivel global!

Ea a fost scrisă pe parcursul a 16 secole, adică a peste 60 de generaţii, de către peste 40 de scriitori diferiţi, proveniţi din diferitele medii sociale şi totuşi ea este în armonie pe tot parcursul ei, având un singur autor: Tatăl ceresc (2Timotei 3:16), având o tema principală: persoana Fiului lui Dumnezeu: Isus Cristos care are un rol cheie în scopurile lui Dumnezeu (Luca 24:25-27,Luca 24:44,Luca 24:45; Ioan 5:39,Ioan 5:46).

Sfânta Scriptură a supravieţuit perioadelor când mulţi conducători au vrut să o distrugă, ea a rezistat peste secole la diferite opoziţii şi critici înverşunate, influenţând mai mult ca orice carte: istoria, convingerile religioase, cultura şi viaţa oamenilor.

Biblia nu este o carte de ştiinţă, ea este o carte pentru zidirea spirituală a omului, dar ea dezvăluie lucruri pe care ştiinţa le-a descoperit doar în zilele noastre sau destul de recent, dovedind astfel originea ei divină, pentru că ea conţine o cunoştinţă şi înţelepciune superioară timpului când a fost scrisă.

De pildă, Biblia afirmă că  „...Dumnezeu a făcut pe om din ţărîna pămîntului...”, se spune în Geneza 2:7. În The World Book Encyclopedia se spune: „Toate elementele chimice care intră în compoziţia lucrurilor vii se află şi în materia moartă”. Cu alte cuvinte, toate elementele chimice de bază care intră în compoziţia organismelor vii, inclusiv în a omului, se găsesc şi în pământ. Faptul acesta concordă cu declaraţia biblică ce identifică materialul folosit de Dumnezeu la crearea oamenilor şi a tuturor celorlalte lucruri vii.

Conform cu Geneza 17:12, Dumnezeu cu câteva mii de ani în urmă, i-a poruncit lui Avraam circumcizia (tăierea împrejur), este interesant că aceasta trebuia făcută în a 8 zi a băiatului nou născut! (Levitic 12:3) De ce? Ştiinţa a descoperit în zilele noastre că vitamina K, pentru coagularea sângelui nu este formată în cantitate suficientă decât din ziua a cincea până la a şaptea, dar ziua cea mai prielnică pentru executarea circumciziunii ar fi în ziua a opta, când băiatul are o canitate de 110 % vitamina K în sînge

Un alt exemplu ar fi: exista un timp când oamenii credeau că pământul este plat, Biblia nu a fost influenţată de astfel de concepţii, susţinând contrariul şi anume că are forma sferică (rotundă), după cum spune profetul Isaia, acum mai bine de 2700 de ani (Isaia 40:22).

Apoi, Biblia a arătat acum aproximativ 3500 de ani, că pământul este suspendat pe neant (nimic), adică fără un suport vizibil (Iov 26:7). În originalul ebraic, cuvântul pentru termenul „nimic”, folosit aici înseamnă „pe nici un lucru”. Imaginea prezentată în acest pasaj, este aceea a unui pământ înconjurat de spaţiu gol, şi această afirmaţie, este considerată de erudiţi, drept o remarcabilă viziune pentru acele vremuri. În Theological Wordbook of the Old Testament se spune: Iov 26:7 descrie în mod remarcabil lumea cunoscută pe atunci ca fiind suspendată în spaţiu, anticipând în felul acesta o descoperire ştiinţifică viitoare”. Doar în 1687 d.C., Isaac Newton şi-a publicat descoperirile conform cărora pământul este ţinut în spaţiu în raport cu alte corpuri cereşti printr-o atracţie reciprocă, adică prin gravitaţie. Dar acest lucru s-a petrecut la aproape 3200 de ani după ce Biblia afirmase cu o extraordinară simplitate, că pământul este suspensat „pe nimic”!

De unde au ştiut aceşti scriitori aceste lucruri pe care ştiinţa le-a demonstrat la mii de ani după scrierea lor?

Această carte este exactă şi din punct de vedere istoric şi geografic. Cu toate că pe parcursul timpului mai multe oraşe şi persoane au fost puse la îndoială ca existenţă, descoperirile arheologice au confirmat relatările biblice reducând la tăcere pe critici.

Să luăm un exemplu. Conform cărţii lui Daniel, înainte de a cădea în mîna perşilor, Babilonul îl avea ca ultim suveran pe Belşaţar (Daniel 5:1–30). Deoarece nici un alt document în afară de Biblie nu amintea despre acest monarh, se afirma că ea se înşela şi că Belşaţar nici n-ar fi existat vreodată. Apoi, în cursul secolului al XIX-lea, s-au descoperit sub ruine, în sudul Iraqului, mai mulţi cilindri mici acoperiţi de scriere cuneiformă, care confirmă pe regele Belşaţar.

Apoi, stilul de reportaj din ea, ne întăreşte încrederea în această carte veche. De pildă, în contrast cu miturile şi legendele, evenimentele din Biblie sunt puse în legătură cu anumiţi oameni şi date (Luca 3:1-2). Mai mult decât atât, în timp ce istoricii antici au exagerat victoriile şi realizările conducătorilor lor, ne-dezvăluind înfrângerile şi greşelile, scriitorii biblici au fost sinceri chiar şi atunci când a fost vorba despre propriile lor greşeli (Numeri 20:7-13; Galateni 1:13).

Profeţiile împlinite atestă din plin că această carte a fost inspirată de Dumnezeu, deoarece oamenii nu au capacitatea de a cunoaşte viitorul (2Petru 1:20-21). Biblia conţine sute de profeţii care s-au împlinit cu exactitate.

Să prezentăm câteva exemple: Biblia a prezis cu 200 de ani mai înainte, căderea puternicului imperiu Babilonean şi chiar a declarat numele cuceritorului înainte ca acesta să se nască, şi anume „Cirus” care avea să elibereze poporul Israel din captivitatea babiloniană, istoria a confirmat aceste preziceri (Isaia 14:3,Isaia 14:4; 44:26-45:2).

Tot legat de Babilon, există profeţii din secolul 8 î.C. care preziceau distrugerea lui completă (Isaia 13:19-22; 14:22-23), în secolul 1 d.C., oraşul mai avea câţiva locuitori (1Petru 5:13). În anul 363 d.C. împăratul lulian a distrus ceea ce a mai rămas din oraş, împlinind profeţia din Isaia după 1200 de ani.

Cele mai importante profeţii privesc persoana: Fiului lui Dumnezeu. De fapt, mesajul despre El este tema principală a Bibliei (Luca 24:44; Fapte 10:43).

Există peste 300 de referiri profetice despre El în Scripturile ebraice, unele cu aproape 1500 de ani înainte ca Isus să se nască din Maria, iar unele din acestea nu depindeau de El ca să se împlinească.

Dar să vedem în continuare din această carte:

 

Care este scopul nostru pe pământ?

Creatorul ne-a revelat scopul Său în cartea Sa: Biblia. Din Sfintele Scripturi aflăm, cum Dumnezeu i-a creat pe oameni perfecţi, pentru că toate lucrările Lui sunt perfecte (Deuteronom 32:4). Scopul lui Dumnezeu nu a fost ca oamenii să sufere sau să moară! Atunci când s-a sfârşit creaţia, ea a fost descrisă astfel: Dumnezeu s-a uitat la tot ce a făcut şi toate erau foarte buneGeneza 1:31 NTR.

Dumnezeu i-a pus în Grădina Edenului, care era un parc, un paradis, o grădină a farmecului a desfătării (vezi: Geneza 2:8,Geneza 2:15 n.s. BCR) şi le-a dat stăpânirea peste pământ şi peste toate vieţuitoarele (Geneza 1:28), dar le-a dat porunca de a nu mânca din pomul cunoştinţei binelui şi răului (Geneza 2:16-17). Aceasta era singura interdicţie din grădină!

Scopul lui Dumnezeu cu ei a fost: „Şi Dumnezeu i-a binecuvântat şi Dumnezeu le-a zis: „Fiţi roditori şi înmulţiţi-vă şi umpleţi pământul şi supuneţi-l; şi stăpâniţi peste peştii mării şi peste păsările cerurilor şi peste orice vietate care se mişcă pe pământ”Geneza 1:28 GBV.

Acest scop a lui Dumnezeu avea trei aspecte: 1) înmulţirea oamenilor şi umplerea pământului; 2) supunerea pământului, adică transformarea acestuia într-un paradis ca Edenul (vezi şi Geneza 2:15); 3) stăpânirea peste toate tipurile de vieţuitoare.

Însă ce s-a întâmplat?

Dumnezeu a creat cerul şi creraturi spirituale înainte de a crea pământul şi pe om (Geneza 1:1; Iov 38:4-7), rolul acestor creaturi spirituale este de a supraveghea lucrurile create. O astfel de fiinţă a fost: „Lucifer”, el a căzut din cauza mândriei şi a dorinţei lui de a fi egal cu Dumnezeu (vezi: Isaia 14:12-14; Ezechiel cap. 28). El a devenit prin neascultare: Satan, adică: împotrivitor, şi Diavol: calomniator. Ulterior el a atras şi alte fiinţe spirituale de partea lui, care sunt numiţi: îngerii lui” (Apocalipsa 11:7).

Ispitiţi de satan care printr-un şarpe le-a vorbit, şi în primii oameni s-a aprins dorinţa de a fi: „dumnezei” (Geneza 3:5, GBV 2001 n.s.), de nu mai stabili Iehova ce este bine şi rău pentru ei, ci ca ei să fie proprii lor stăpânii, astfel ei au mâncat din pomul interzis (Geneza 3:1-7). Pomul cunoştinţei binelui şi răului era opus pomului vieţii, prin consumarea din pomul vieţii se primea nemurirea, se primea cunoaşterea lui Dumnezeu (Ioan 17:3), cunoaşterea binelui şi răului din perspectiva lui Dumnezeu.

Din consumarea pomului cunoştinţei binelui şi răului, omul îşi rupea legătura cu Dumnezeu, devenea el însuşi: „dumnezeu”, şi începea să vadă binele şi răul dintr-o perspectivă: egoistă, de aceea, Adam şi Eva s-au ruşinat că sunt goi, în ei s-au aprins pofte datorită centrării pe ei şi nu mai pe Dumnezeu (Geneza 3:1-11).

Diavolul i-a minţit pe Adam şi Eva, promiţându-le că vor fi dumnezei” (Geneza 3:5, GBV 2001 n.s.), nimeni nu poate fi Dumnezeu prin natura lui, decât Cel care are viaţă în El însuşi şi nu are nevoie de nimeni ca să existe (comp. Galateni 3:8 cu Fapte 17:25).

De fapt, satan ştia că fiecare este rob celui de care ascultă (Romani 6:16)! Satan dorea în realitate să îi subjuge pe primii oamenii şi pe copiii lor, dar şi pe stăpânirea primită de ei de la Dumnezeu: pământul şi animalele. Aceasta a fost dorinţa reală a lui satan! Adam şi Eva au introdus pe pământ: păcatul, suferinţa moartea, datorită neascultării lor faţă de Dumnezeu şi ascultării lor de satan (Geneza, capitolul 3; Romani 5:12).

Dumnezeu îşi va îndeplini scopul Său, El a profeţit chiar din Eden, despre o persoană care va zdrobi capul şarpelui (Geneza 3:15), este vorba despre Domnul Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu (Evrei 2:14), care a câştigat biruinţa asupra Diavolului (Ioan 12:31; Ioan 14:30; Ioan 16:11; Coloseni 2:15; 1Ioan 3:8).

Răscumpărarea Domnului Isus, viza şi pedeapsa pentru păcatele omenirii, făcute din lipsa lor de stăpânire de sine (Ioan 1:29; 1Timotei 2:6; Evrei 9:28).

Această persoană care s-a jertfit pentru omenire, este Fiul lui Dumnezeu Isus Cristos, care este singurul care a adus o salvare şi răscumpărare eternă din păcat şi moarte de care poate beneficia toţi oamenii (Fapte 4:12; 1Timotei 2:5-6; 4:10; Tit 2:11; Evrei 9:12;).

Jertfa lui Isus nu mai are nevoie de complectare, perfecţionare, ajustare, ea are puterea să şteargă orice păcat, fiind perfectă (Evrei 10:10,Evrei 10:14; 1Petru 1:19); şi completă (Ioan 1:29; Evrei 9:26).

Preţul de răscumpărare a însemnat: o viaţă integră, o viaţă de suferinţe, umiliri, de dureri (Isaia 53:3; Matei 27:26-31), dar o viaţă care s-a păstrat perfectă în ascultare faţă de Tatăl ceresc, care să poată răscumpăra vinovăţia lui Adam, de care se foloseşte diavolul pentru a acuza şi a ţine omenirea sub stăpânirea sa (Apocalipsa 12:9,Apocalipsa 12:10). O dată ce Domnul Isus a fost nevinovat când a fost ucis (Ioan 12:31,Ioan 12:32; 15:18-25), s-a anulat vina lui Adam prin care satan a câştigat stăpânirea asupra lumii (comp. Geneza 1:28 cu Romani 6:16). Este ca la aritmetică 1-1=0. Un om nevinovat, pedepsit, anulează vina pentru un om vinovat.

Pricina de acuzaţie a diavolului: vina lui Adam, a fost ştearsă de nevinovăţia Mielului Isus sacrificat, astfel s-a dus şi motivul stăpânirii lui asupra oamenilor şi a planetei (comp. cu Coloseni 1:13). Dacă ascultarea lui Adam de satan a dus ca acesta să câştige stăpânirea asupra oamenilor şi a planetei (comp. Geneza 1:28; 3:1-13; cu Romani 6:16), ascultarea lui Isus de Dumnezeu, a dus ca acesta să câştige stăpânirea asupra oamenilor şi a planetei (Filipeni 2:8-10).

Întegritatea Domnului Isus, ascultarea lui perfectă până la moarte, a fost pentru a aduce lui Dumnezeu, o jertfă fără cusur (1Petru 1:19; Ioan 19:30,Ioan 19:31).

Astfel preţul de răscumpărare a inclus: moartea Sa pe cruce (Filipeni 2:8), unde a purtat păcatul lui Adam, al Evei şi al tuturor copiilor lui (Ioan 1:29; 1Timotei 2:6) şi a fost pedepsit pentru toate păcatele oamenilor, ci a celor venite din imperfecţiune şi a celor făcute voluntar (Evrei 2:9; 2Corinteni 5:21).

Prin faptul că Dumnezeu L-a înviat din morţi, a arătat că dreptatea Lui a fost satisfăcută, zdrobirea propriului Său Fiu, L-a mulţumit pe Sfântul Dumnezeu, iar mânia Sa faţă de oameni s-a potolit (Isaia 53:4,Isaia 53:10; Fapte 2:32-36).

Preţul de răscumpărare a inclus: luarea tuturor efectelor păcatului asupra Lui, astfel El a luat blestemul legii, făcându-se blestem (Galateni 3:13); a fost făcut păcat pentru noi, ca şi cum ar fi fost păcatul omenirii pedepsit de Dumnezeu (2Corinteni 5:19-21); a fost părăsit de Dumnezeu (Matei 27:46), deoarece păcatele omenirii erau luate de El şi acestea fac un zid de despărţire între om şi Dumnezeu (Isaia 59:2).

El a luat toate bolile, durerile, neputinţele omenirii pe cruce (Isaia 53:4-5; 1Petru 2:24), când a fost răstignit a fost atacat de toate tipurile de spirite necurate ce sunt în spatele bolilor şi a nelegiuirii oamenilor (Matei 8:14-17; Luca 13:11). Acest moment final, când a fost părăsit de Dumnezeu, deoarece toate păcatele şi implicit toate tipurile de spirite necurate s-au năpustit asupra Lui, a fost momentul cel mai crucial şi cel mai dureros de pe cruce, ducând în câteva secunde la moartea Lui (Marcu 15:34-37).

Domnul Isus a înviat a treia zi pentru îndreptăţirea oamenilor (1Corinteni 15:1-4; Romani 4:24,Romani 4:25), şi s-a înălţat la cer după 40 de zile de la învierea Sa (Fapte 1:1-3). De la înălţarea Lui la cer, Isus fiind pus deasupra oricărei stăpâniri, El domneşte peste toţi, chiar dacă încă nu toţi şi toate i se supun (Evrei 2:8). El aşteaptă ca duşmanii Lui să fie făcuţi aşternut al picioarelor Sale (Evrei 10:12,Evrei 10:13), adică nimiciţi (comp. cu 1Regi 5:3; cu Psalm 110:2,Psalm 110:5).

În acest timp, El îşi adună adunarea Sa, care este corpul Său, împreună cu care va domnii şi va pune capăt răului (Daniel 7:18,Daniel 7:22,Daniel 7:27; 1 Corinteni 4:8; 2Timotei 2:10-12).

În viitor, creştinii vor fi regi împreună cu Cristos şi vor domni cu El: 1000 de ani peste pământ şi oamenii de pe el (Daniel 7:18,Daniel 7:27; 2 Timotei 2:12; Apocalipsa 20:6), ei vor fi: preoţi, cu rol de mijlocire, vindecare (Apocalipsa 1:6; 5:9,10; 22:2), şi judecători, adică vor judeca naţiunile la sfârşit şi vor executa judecata dreaptă asupra lor (1Corinteni 6:2; Apocalipsa 2:26,Apocalipsa 2:27), dar vor participa şi la judecarea îngerilor răi (1Corinteni 6:3).

Biblia descrie cerul ca un paradis, adică un loc al farmecului, al desfătării. De fapt, paradisul pământesc este o umbră a celui ceresc, cu toate că cuvântul rai sau paradis se referă la grădină, el se aplică atât la pământ (Geneza 2:8-15), cât şi la cer (2Corinteni 12:1-4; Apocalipsa 2:7).

Dar în viitor se va împlini scopul lui Dumnezeu: pământesc-material! În primul rând, parţial pe acest pământ, şi apoi final pe noul pământ!

Astfel, la revenirea Domnului Isus, scopul lui Dumnezeu se va împlini parţial pe acest pâmânt, pământul va fi eliberat de oamenii răi care Îl poluează şi distrug şi le fac rău semenilor lor (Psalm 37:9-11; Apocalipsa 11:18). Oamenii drepţi se vor înmulţi pe pământ (Isaia 65:20-22), pământul va fi supus unei lucrări de regenerare, începând cu venirea lui Isus, oamenii îl vor lucra transformându-l treptat într-un paradis (Matei 19:28; Isaia 32:15-17; 35:1,2,7).

Astfel în mileniu, nu vor mai fi: războaie (Psalm 46:8,Psalm 46:9; Isaia 2:4), foamete, va fi hrană din abundenţă (Psalm 72:16; Isaia 65:22), bolile, bătrâneţea şi moartea datorită păcatului adamic vor fi înlăturate (Isaia 33:24; 35:5,6; 25:8; Iov 33:25). Va fi pace şi locuinţe pentru toţi (Isaia 32:17,Isaia 32:18; 65:21,22; Mica 4:3,Mica 4:4).

Iar toate vieţuitoarele vor fi supuse omului, nu vor exista pericole din partea animalelor, cele sălbatice nu vor mai fi feroce, vor fi relaţii armonioase între om şi animale (Isaia 11:6-9; 65:25; Osea 2:18).

Cu toate că Adam şi Eva au păcătuit şi astfel pământul nu a devenit un paradis (Geneza cap.3), totuşi scopul lui Dumnezeu nu s-a schimbat, doar amânat din cauza păcatului introdus în lume, astfel, această decădere a omului şi a planetei nu este decât pentru un timp (Romani 8:19-22).

În viitor acest plan se va împlini parţial în mileniu (Isaia 65:7-25; Apocalipsa 20:1-7), iar apoi acest plan se va materializa pe deplin şi pentru eternitate pe pământul cel nou care va fi veşnic (Isaia 65:17; 66:22; Apocalipsa 21:1-4).

 

Cum poţi obţine în prezent adevărata pace?

Doar având pace cu Dumnezeu, vei avea pace lăuntrică, şi pace cu semenii tăi!

Pacea cu Dumnezeu vine în urma împăcării cu Dumnezeu prin Isus Cristos prin jertfa Lui, prin sângele Lui curs pentru noi (Romani 5:1; Efeseni 2:14), şi prin lucrarea Duhului Sfânt, care aduce sângele şi curăţirea în credincios (Evrei 9:14; 1Petru 1:2).

Pacea cu Dumnezeu se păstrează prin prietenie cu El (Iov 22:21), în urma prezenţei lui Dumnezeu din viaţa noastră (Numeri 6:26; Psalmul 4:8), în urma lucrării Duhului Sfânt din noi şi prin noi (Romani 8:6).

În relaţia cu noi înşine, vom avem pace prin Duhul care ne dă odihnă în orice situaţie, în circumstanţe grele, în încercări, ne dă pacea lui Dumnezeu care întrece orice pricepere, adică o pace, care este dincolo de orice raţiune sau motiv firesc (natural). Este o pace supranaturală care uluieşte raţiunea şi priceperea noastră (Filipeni 4:6,Filipeni 4:7).

Avem pace chiar în slăbiciuni, ştiind că oricând putem apela la Dumnezeul păcii prin Duhul Sfânt, dacă am păcătuit, şi putem primi har (Romani 5:1-11).

Pacea este roada Duhului şi binecuvântarea lui Dumnezeu peste poporul Lui (Psalm 29:11), este vorba o pace deplină care nu poate fi tulburată de nimic (Isaia 26:3), o pace în toate domeniile, datorită prezenţei Lui (2Tesaloniceni 3:16) pentru că o avem în El şi este pacea Lui (Ioan 16:33; Filipeni 4:7; Coloseni 3:15)  

De fapt, înainte de a pleca din mijlocul lor, Isus i-a asigurat pe ucenicii Săi: „Vă las pacea, vă dau pacea Mea. Nu v-o dau cum o dă lumea” (Ioan 14:27). Ca Domn al Păcii, Cristos a avut autoritatea să transmită această virtute ucenicilor (discipolilor) Săi. Duhul este cel care îl ajută pe credincios să aibă această virtute a păcii. Ca şi virtutea bucuriei, pacea nu poate fi influenţată de circumstanţele în mijlocul cărora ne desfăşurăm activitatea sau de perspectiva sumbră a cursului evenimentelor, fiindcă este pacea lui Dumnezeu dăruită prin Duhul Sfânt. Prezenţa Duhului în credincios asigură prezenţa acestei virtuţi. Absenţa Duhului îl privează automat de pace pe cel ce se consideră credincios, întrucât sursa ei nu mai este o realitate în viaţa acelui om. De aceea s-a rugat psalmistul: „Nu lua de la mine Duhul Tău cel Sfânt” (Ps. 51:11).

Pacea este sentimentul plăcut sau starea de odihnă, tihnă, linişte pe care îl primim prin Duhul Sfânt în ciuda circumstanţelor (Ioan 16:33). Pacea poate fi legată de circumstanţele bune, plăcute (2Cronici 20:30; Fapte 9:31; 2Corinteni 2:13), însă prin Duhul Sfânt putem avea pace chiar dacă în jurul nostru este furtună, chiar dacă suntem împovăraţi (Matei 8:24-27; 11:28-30; Fapte 27:10-36).

Pacea vine de la Dumnezeu şi de la Cristos (Romani 1:7; 1Corinteni 1:3), prin intermediul Duhului Sfânt (Galateni 5:22; Apocalipsa 1:4), şi aceea pace, poate depăşi orice obstacol, orice tulburare, este o pace care întrece orice pricepere (Iov 34:29; Filipeni 4:7).

Pacea cu Dumnezeu ne face să avem pace cu semenii noştrii, prin roada Duhului în relaţia cu ei, chiar în situaţii tensionate vom avea pace şi nu mânie, tulburare sau ceartă. Pacea ca roadă a Duhului este opusă faţă de: „...vrăjbile, certurile, zavistiile, mâniile, neînţelegerile, dezbinările, certurile de partide, pizmele, uciderile...” (Galateni 5:20-22).

Pacea cu semenii nu însemnă compromis, nici capitulare în faţa răului; ci înseamnă a avea pacea şi a o manifesta prin Duhul în orice cirumstanţă, presiune. Domnul Isus a spus în Ioan 16:33: „V-am spus aceste lucruri ca să aveţi pace în Mine. În lume veţi avea necazuri; dar îndrăzniţi, Eu am biruit lumea.”

Pacea cu semenii se manifestă prin cuvintele de pace ce le transmitem (Matei 10:11-13; Luca 10:5-7), prin evanghelia păcii predicată prin Duhul Sfânt pentru ca ei să se împace cu Dumnezeu (Fapte 10:36; Efeseni 6:15).

Iar în viitor pace în Regatul lui Dumnezeu!

Prin răscumpărarea omului, chiar şi natura (creaţia), va fi restabilită, deoarece păcatul omului a dus la blestemul asupra ei (Geneza 3:17,Geneza 3:18), iar restabilirea omului şi glorificarea fiilor lui Dumnezeu la venirea lui Isus, va duce la restabilirea şi înnoirea pământului, a plantelor şi a animalelor, a primirii eliberării de durerile naşterii şi de stricăciune  (Romani 8:17-23; Isaia 11:1-9; 65:17-25).

Astfel în Regatul lui Dumnezeu, nu vor mai fi: războaie (Psalm 46:8,Psalm 46:9; Isaia 2:4), foamete, va fi hrană din abundenţă (Psalm 72:16; Isaia 65:22), bolile, bătrâneţea şi moartea datorită păcatului adamic vor fi înlăturate (Isaia 33:24; 35:5,6; 25:8; Iov 33:25). Va fi pace şi locuinţe pentru toţi (Isaia 32:17,Isaia 32:18; 65:21,22; Mica 4:3,Mica 4:4).

Iar toate vieţuitoarele vor fi supuse omului, nu vor exista pericole din partea animalelor, cele sălbatice nu vor mai fi feroce, vor fi relaţii armonioase între om şi animale (Isaia 11:6-9; 65:25; Osea 2:18).

În veşnicie pe noul pământ, omul va fi reabilitat la condiţia lui perfectă de la început, nu doar în domeniu spiritual, ci chiar în domeniu fizic (1Corinteni 15:28: Apocalipsa 21:3-5).

Pentru ce trebuie să facă omul pentru a obţine pacea cu Dumnezeu, vezi articolul: Cum pot să devin şi să rămân creştin ?

 


[1] Aşa zisele amintiri dintr-o viaţă anterioară pot fi: informaţii prin influenţa demonilor, sau pur şi simplu: asemănări. De pildă: Vi s-a întâmplat vreodată să confundaţi o persoană aflată în viaţă cu alta care, de asemenea, este în viaţă? Multora li s-a întâmplat acest lucru. De ce? Deoarece unii oameni au aceleaşi gesturi sau o fizionomie aproape identică. De aceea, impresia pe care o poate avea cineva că ar cunoaşte deja o persoană, deşi nu a mai văzut-o înainte, nu dovedeşte că ar fi cunoscut-o într-o viaţă anterioară.

De ce o casă sau o localitate ar putea să ne pară cunoscute, deşi nu le-am mai văzut niciodată? Oare din cauză că într-o viaţă anterioară am locuit acolo? Multe case sunt construite după proiecte asemănătoare sau, cu toate că se află în localităţi situate la distanţă unele de alte, pot fi mobilate la fel. Nu este oare adevărat că panorama unei localităţi poate semăna foarte mult cu a alteia? Astfel, este uşor de explicat, fără a apela la reîncarnare, de ce ar putea avea cineva impresia că deja cunoaşte anumite locuri.