Conform cu Jurnalul Național din 13.10.2015, pelerinajul la moaştele Sfintei Parascheva atrage circa 300.000 de credincioşi anual, ei lăsând peste 5 milioane de euro în conturile Bisericii Ortodoxe Române. Ei se strâng, numai din donaţii, pomelnice, vânzarea obiectelor bisericeşti etc. Dacă mai luăm în calcul cheltuielile legate de transport, cazare, masă, la cele masi mici costuri, mai putam adăuga la cheltuieli cel puţin 18 milioane de lei, în cele şase zile de pelerinaj.

Fiecare pretins „sfânt” aduce sume foarte mari de bani nefiscalizabili în visteria BOR. Suma totală şi destinaţia banilor vor rămâne în veci necunoscute. Noi putem doar estima. O sumă medie, calculată având în vedere disponibilitatea minimă şi cea maximă a fiecărui credincios, ar fi de 250 de lei de persoană, adică circa 75 de milioane de lei (16,5 mil euro), de la 300.000 de pelerini. În această cheltuială medie intră transportul, cazarea, masa, donaţiile, etc.

 

Cea mai profitabilă instituţie:

„Biserica Ortodoxă Română” este cea mai profitabilă instituţie publică din România. BOR a raportat la Ministerul Finanțelor profituri totale de aproape 7,5 milioane de euro la finalul anului 2014. Cea mai bogată este Arhiepiscopia Bucureştilor, cu un profit de 1,67 milioane de euro, în creştere cu peste 270.000 euro faţă de anul precedent. Următoarea în ierarhie este Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, cu 6,97 milioane lei (aproximativ 1,57 milioane euro) şi profit din activităţi economice de 6,33 milioane lei (1,42 milioane euro). Urmează Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor şi Arhiepiscopia Timişoarei. 

Profit la popi - boli la oameni!?!

Confrom cu Jurnalul Național: „Circa 300 de pelerini ajung la Urgenţă în fiecare an şi peste jumătate se îmbolnăvesc. Medicaţia costă 100 de lei, în medie, pentru fiecare persoană, adică 15.000.000 de lei. Statul decontează cel puţin 20% din fiecare reţetă şi integral serviciile medicale urgenţă sau consultaţiile la medicul de familie.
Decontul imediat la Sănătate: Statul decontează circa 3 milioane de lei pentru 10% dintre pelerinii care se îmbolnăvesc, după ce stau chiar şi 12 ore la cozi de până la 5 kilometri, în frig şi ploaie. “Noi recomandăm să se îmbrace bine, să nu consume alcool – pentru că am avut şi cazuri de comă etilică -, să mănânce înainte de a se aşeza la coadă, pentru a evita lipotimii şi hipoglcemii, să nu transforme totul într-un pelerinaj între spitale”, ne-a explicat Tudor Ciuhodaru, Spitalul Clinic de Urgente “Sfantul Ioan” din Iaşi.”
 
 

În cartea: „Catehism creştin ortodox”, de mitropolitul Antonie al Kievului, tipogr. Mănăstirii Neamţu 1925, în româneşte de Econ. T.P. Ţincoca. pag. 133-134, se avertizează: „Sfântul Apostol Pavel îi previne pe creştini despre aceasta: ,luaţi seama fraţilor să nu vă amăgească cineva cu filozofia şi cu înşelăciune deşartă după tradiţia omenească, după datinile lumii, iar nu după Hristos" (Col. 2,8).”

Degeaba recunosc aceasta clericii, căci cu fapta ei tăgăduiesc acest adevăr (comp. cu Tit 1:16).

În cartea: „Istoria biblică. Noul Testament, vol. V de Prof. A.P.Lopuhin, traducere de Nicodim, patriarhul BOR. Bucureşti 1946. pag. 381,382, se recunoaște: „Când Sfânta Scriptură şi tradiţia s-au dovedit în dezacord între ele, atunci importanţa cea mai mare s-a dat acestei din urmă. Fariseii proclamară pe faţă aceasta şi după sentinţa evanghelică şezură pe scaunul lui Moise, înlăturând pe marele legiuitor (Mat. 23,2).” Iar la pag. 384: „Astfel, le observa Iisus, aţi înlăturat porunca lui Dumnezeu prin tradiţia voastră. Făţarnicilor - cu indignare exclamă El,demascând goliciunea lor internă -bine a proorocit de voi Isaiazicând: ,oamenii aceştia se apropie de Mine cu buzele lor şi Mă cinstesc cu limba, iar cu inima sunt departe de Mine.

Iubite cititor, provocarea pentru tine este: vei urma tradițiile omenești sau pe Dumnezeu și învățătura Lui?

Deoarece în contast cu tradițiile, Tatăl nostru care este în ceruri nu a poruncit închinarea la oase (moaste), chiar dacă ele sunt ale unor oameni care au făcut voinţa lui în timpul vieţii! Căci Dumnezeu interzice închinarea la creaturi (Romani 1:22-25), oamenii trebuie sa se inchine numai Lui fiindca el este creatorul tuturor lucrurilor pe care noi le putem vedea.

Nu există decât un singur Mijlocitor între om şi Creator: Omul Isus Christos (1Timotei 2:5).

Dumnezeu a considerat atingerea unui mort ca fiind o necurăţenie, cine se atingea de el devenea necurat potrivit legii divine. Preoţii nu aveau voie nici să atingă trupul mort al părinţilor lor pentru a nu se spurca (Levitic 21:11-12). Însă vedem aşa numiţi „preoţi”, că poartă racle cu oase, şi îndeamnă pe oameni la cinstirea lor, în loc ca să îi îndemne la cinstirea singurului Dumnezeului adevarat din cer care este binecuvântat în etern (Romani 1:25).