Conform cu doctrina ortodoxă: 

“Sfânta Tradiție sau Sfânta Predanie este învățătura dată (lăsată și transmisă) de Dumnezeu prin viu grai Bisericii, din care o parte s-a fixat în scris, mai târziu. Ca și Sfânta Scriptură, Sfânta Tradiție cuprinde descoperirea dumnezeiască trebuitoare mântuirii noastre...Altfel definită, Tradiția sfântă este "învățătura dată de apostoli primilor episcopi, iar aceștia celor de după ei până astăzi, prezentă în definițiile sinoadelor ecumenice, în scrierile Sfinților Părinți și în cărțile de slujbă ale Bisericii” - ro.orthodoxwiki.org/Sfânta_Tradiție

De unde putem ştii că tradiţia ortodoxă provine de la apostoli? Dacă pe parcursul timpului în cultul ortodox s-a adăugat lucruri neapostolice? Cine ne poate garanta? Având în vedere că tradiţia nebiblică a fost condamnată de Isus şi de apostoli! – Marcu 7:1-13.

Oare nu este posibil ca ceea ce s-a întâmplat printre cărturarii din Israel care au adăugat tradiţii greşite, să se facă şi în cultul ortodox?

În cartea „Dicţionar al Noului Testament A-Z”, de Preot Ioan Mircea, Bucureşti, 1984. pag. 252, se precizează: „Deosebit de învăţătura Evangheliei, scrierile Noului Testament vorbesc şi de ,învăţătura fariseilor şi saducheilor' de care Domnul şi apostolii îndeamnă pe ascultătorii lor să se ferească (Matei 16:12) şi de , învăţături care sunt porunci omeneşti', deci zadarnice (Matei  15:9; Marcu 7:7; Coloseni 2:22) şi să apere dreapta învăţătură”.

Iar în „Istoria religiilor”, de Diac.Prof.Dr. Emilian Vasilescu, Bucureşti, 1982, pag. 372, se afirmă: „Pe vremea Mântuitorului, comentariile făcute de rabini la textele Sfintei Scripturi nu erau fixate în scris, ci se păstrau ca tradiţii orale cu putere de lege şi se completau necontenit cu noi interpretări de la caz la caz. După multe ezitări, au început să se redacteze şi înscris aceste comentarii, aceste Mişnah, formând adevărate coduri delegi juridico-religioase iudaice...Cu vremea, Mişna a devenit pentru evrei o a doua Lege şi încă mai importantă decât cea dintâi, lucru pentru care Mântuitorul îi certa (Matei 15:2-3; Marcu 7:5-8)”.

Oare nu acest lucru se putea întâmpla şi în cazul cultului ortodox?!? Oare nu a devenit tradiţia pentru ortodocşi mai importantă ca Biblia! Să ne întrebăm sinceri: câţi ortodocşi cunosc: Biblia, dar câţi cunosc tradiţia, datinile, sărbătorile, obiceiurile, ritualurile!!! Atunci nu au căzut şi liderii ortodocşi în aceiaşi capcană ca liderii lui Israel?!? Raportându-se mai mult la tradiţie decât la Biblie!!!

În lucrarea: „Istoria biblică. Noul Testament”, vol. V de Prof. A.P.Lopuhin, traducere de Nicodim, patriarhul BOR. Bucureşti 1946. pag. 381, se recunoaşte: „...aşa numitele , tradiţii părinteşti' ...cu o pioasă exagerare se atribuiau chiar lui Dumnezeu, care le-ar fi comunicat verbal lui Moise pe muntele Sinai”. Ceea ce era o minciună! La fel tradiţia ortodoxă susţine, basme, mituri, legende, exagerări şi contravine învăţăturii simple a Bibliei!

 

De pildă tradiţia învaţă că: „Sfântul Filip, se zice că a predicat în Frigia şi că a murit răstignit. Tradiţiunea îl confundă adesea cu diaconul Filip şi de aceea mai spune că ar fi predicat şi în Samaria” - „Istoria bisericească universală - până la 1054” de I. Mihălcescu. Bucureşti - 1911, pag. 43.

Sau: „Mărturiile nu coincid în ce priveşte semnul văzut de Constantin înainte de bătălia hotărâtoare de la podul Milvius, în care adversarul său, Maxenţiu şi-a aflat moartea. După Lactanţiu, Constantin a fost avertizat în vis să-şi pună pe scuturile oştirii semnul ceresc (iniţialele numelui Christos - n.n.) şi astfel să înceapă lupta; el s-a supus şi a însemnat pe toate scuturile numele lui Hristos' (De mortibus persecutorum, 48). Dar în Vita Constantini (1,28-29) (lucrare mai târzie - n.n.) Eusebiu, episcopul Cezareei înfăţişează o poveste deosebită” – în „Istoria credinţelor şi ideilor religioase” vol. II de Mircea Eliade, Bucureşti 1991, pag. 375-376.

 

O altă eroare: „Sfântul Iustin a murit relativ tânăr: nu la 30 de ani cum din eroare ne transmite Sf. Epifaniu, ci probabil pe la 50-60 de ani, adică în plenitudinea forţelor sale spirituale” - „Patrologie” vol. I de Preot Prof. Dr. Ioan G. Coman, Bucureşti, 1984, pag. 268.

 

Alte învăţături contradictorii: „Sfântul Iacob cel mic, numit şi Iacob fratele Domnului, Iacob cel drept şi Iacob al lui Alfeu a stat toată viaţa în Ierusalim şi a condus Biserica de aci... Despre moartea sa sunt două versiuni” – „Istoria bisericească universală - până la 1054” de I. Mihălcescu, Bucureşti - 1911, pag. 43.

Tradiţia abundă de legende în „Istoria bisericească universală - până la 1054” de I. Mihălcescu, Bucureşti - 1911, pag. 43, se recunoaşte: „Ceea ce tradiţiunea ne spune despre ceilalţi opt apostoli este mai puţin hotărât şi mai nesigur”.

 

Alte legende ale tradiţiei: „Romano-catolicii pretind că sfântul Petru a fost de două ori în Roma şi că el este întemeietorul Bisericii din Roma, pe care a şi păstorit-o ca cel dintâi episcop, timp de 25 de ani. Ei ştiu să ne spună că sf. Petru ar fi avut în Roma dispută publică cu Simon Magul şi că, atunci când a izbucnit persecuţiunea lui Neron, el plecase din Roma de teama de a nu fi omorât, dar în cale întâlni pe Mântuitorul, pe care îl întrebă: ,Unde te duci, Doamne? Quo vadis, Domine?', la care Mântuitorul i-ar fi răspuns: ,La Roma, ca să fiu răstignit a doua oară', ceea ce ar fi hotărât pe sf. Petru, ca să se întoarcă înapoi şi săprimească moartea de martir. Toate acestea sunt însă simple legende, fără nici o bază istorică – „Istoria bisericească universală - până la 1054” de I. Mihălcescu, Bucureşti - 1911, pag. 41, [sublinirea îmi aparţine].

 

Tradiţia conţine fantezii imposibil de acceptat şi crezut!!! În cartea: „Patrologie” vol. I de Preot Prof. Dr. Ioan G. Coman, Bucureşti -1984, pag. 88, se recunoaşte: „La amănuntele date de Rufin care nu sunt neapărat reale, alţi Părinţi au adăugat altele şi mai nuanţate anume că cele 12 articole au fost elaborate şi pronunţate fiecare de câte un apostol. E de la sine înţeles că aceste amănunte sunt creaţii tardive cu mult post-apostolice, răsărite din evlavia credincioşilor faţă de simbolul de credinţă”. Cu alte cuvinte o invenţie, o minciună, şi noi ştim de unde vin minciunile, de la satan: tatăl minciunii (vezi Ioan 8:44).

Un alt exemplu: „O tradiţie târzie spune că sfântul Iacob ar fi predicat în Spania şi spaniolii pretind că au şi moaştele sale în oraşul ,Sant-Iago' din Compostella, dar aceasta nu e de crezut...” - „Istoria bisericească universală până la 1054” de I. Mihălcescu, Bucureşti - 1911, pag. 42, [sublinirea îmi aparţine].

Iată ce se recunoaşte de învăţaţi ortodocşi despre cultul Mariei: „Nu se cunosc în primele trei secole sărbători ale Sfintei Fecioare...” – „Istoria bisericească universală” vol. I (1-1054), Bucureşti -1975, pag. 166. Atunci este clar că inventarea acestor săbători este o erezie!!!

Astfel: „Sanctificarea treptată, şi în cele din urmă divinizarea Mariei reprezintă mai ales opera evlaviei populare – „Istoria credinţelor şi ideilor religioase” vol. II de Mircea Eliade, Bucureşti 1991, pag. 374.

Deci sanctificarea “Mariei” nu are de a face cu adevărul biblic; ci, cu influenţa populară, cu influenţa oamenilor netrasformaţi prin Cuvântul lui Dumnezeu şi încă sub puterea trecutului lor păgân!!!

„Sărbătoarea Adormirii Maici Domnului numită şi a luării sale la cer a fost serbată din secolul V în Siria, iar de la sfârşitul secolului al Vl-lea ea a devenit generală şi obligatorie prin dispoziţiile împăratului Mauriciu (582-602)” - „Istoria bisericească universală”, vol. I, Bucureşti - 1975, pag. 320. Iată cum unii oameni impun altora tradiţii nebiblice!!! Căci „În veacul VII se introduse sărbătoarea Naşterii Maicii Domnului, iar în veacul VIII a Intrării în Biserică” - „Istoria bisericească universală până la 1054” de I. Mihălcescu, Bucureşti, pag. 257. La sute de ani după ce deja era calea adevărată stabilită (vezi 2Petru 2:1,2Petru 2:2), pe care ei ulterior au abandonat-o pentru a urma pe învăţătorii mincinoşi!!!

 

Alte basme ale tradiţiei: „Naşterea Domnului (25 decembrie) a fost serbată mai întâi în Apus de la anul 336,

a fost recomandată în Răsărit de sfântul Grigore de Nazianz şi Sf. Ioan Gură de Aur” - „Istoria bisericească universală” vol. I, Bucureşti, 1975, p. 320, astfel această sărbătoare NU face parte din credinţa şi practica apostolică stabilită o dată pentru totdeauna în primul secol d.C. – vezi: Iuda 1:3; Efeseni 4:5.

Despre această sărbătoare cu origine păgână se mai recunoaşte: „Creştinii orientali au introdus sărbătoarea Naşterii Domnului în a doua jumătate a secolului al IV-lea” - „Istoria bisericească universală” vol. I, Bucureşti, 1975, p. 165.

„Sărbătoarea naşterii lui Mithra pare să fi avut loc în Occident la 25 decembrie, când se sărbătorea naşterea soarelui (Natalis SolisInvicti)” - „Istoria religiilor” de Emilian Vasilescu, Bucureşti - 1982, pag. 310.

„Fixarea datei naşterii Mântuitorului în aceeaşi zi cu natalis Solis Invicti (naşterea Soarelui neînvins) poate fi socotită ca o dovadă a concurenţei între cele două religii” - „Istoria religiilor” de Emilian Vasilescu, Bucureşti - 1982, pag. 312. Astfel crăciunul a fost stabilit pentru a-i asimila pe închinătorii zeului păgân: Mithra, şi ea nu este din adevăr!!!

O altă tradiţie introdusă ulterior credinţei apostolice: „Schimbarea la faţă a început să se serbeze din secolul al V-lea şi tot din aceeaşi epocă datează sărbătoarea Bunei-Vestiri” - „Istoria bisericească universală”, vol. I, Bucureşti - 1975, pag. 320.

Exemplele ar putea continua:

- introducerea veşmintelor liturgice în sec. IV.

- inventarea iconostasului şi toaca de lemn: sec. VII.

- introducerea în cult a tămâierii după ceremoniile model păgân: VI-VII.

- Abia prin sec. VI se introduseră clopotele în clădirea de cult occidentală, iar în sec. IX în cea orientală. Demn de menţionat că clopotele erau în întrebuinţare din vechime la păgâni!!!

Astfel, chiar argumentele biblice aduse în favoarea tradiţiei ortodoxe, sunt de fapt în devafoarea lor, căci observaţi ce spune Biblia chiar în propria lor versiune: Fraţilor, vă laud că în toate vă aduceţi aminte de mine şi ţineţi predaniile cum vi le-am dat. – 1Corinteni 11:2, BO. În veriunile ortodoxe expresia: „tradiţiile” este tradus cu: predaniile”. Însuşi acest pasaj susţine că tradiţiile trebuie ţinute aşa cum au fost transmise de apostoli şi nu cum ţin ortodocşii tradiţii adăugate ulterior!

Iar cum putem verifica aceste tradiţii dacă sunt sau nu apostolice? Prin compararea lor cu învăţătura apostolică din Biblie (Fapte 2:42; 2Timotei 3:16,2Timotei 3:17), acest lucru Îl spune chiar Pavel prin inspiraţie divină în 2Tesaloniceni 2:15, BO: Deci, dar, fraţilor, staţi neclintiţi şi ţineţi predaniile pe care le-aţi învăţat, fie prin cuvânt, fie prin epistola noastră. Iată scrisoarea a doua către Tesaloniceni conţinea tradiţiile apostolice, ele coincideau cu tradiţiile transmise pe cale orală (prin cuvânt). Ele nu erau separte; ci, Cuvântul lui Dumnezeu era unul, fie că este vorbit, sau scris! Cuvântul oral sau scris transmite aceiaşi învăţătură!

Însă nu acest lucru în cazul tradiţiei ortodoxe, care transmite în opoziţie cu învăţătura simplă a Domnului Isus (2Corinteni 11:3). Dacă Domnul a învăţat să ne închinăm în duh şi adevăr (Ioan 4:23,Ioan 4:24), tradiţia îi duce pe oameni să se închine prin icoane, cruci, sfinţi, etc, şi astfel închinarea lor nu mai este nici în duh, nici în adevăr, căci ei se închină la creaturi nu la Creator (Romani 1:22-25).

Şi cultele tradiţionale au păţit ceea ce au păţit evreii prin adăugarea de tradiţii, şi chiar mai rău, căci ei au deturnat rugcăciunea ce trebuie adresată doar lui Dumnezeu prin Fiul Său (Evrei 13:15; Efeseni 5:20; Coloseni 3:17), la rugăciuni la oameni morţi, la îngeri, creaturi, etc.!!!

Astfel se recunoaşte: „Se pare că de nimic în lume nu se face atâta abuz ca de cuvântul ,credinţă'. Toţi îl rostesc, cei mai mulţi din poporul nostru se socot creştini, nădăjduiesc să fie mântuiţi în legea pe care au moştenit-o de la moşii şi strămoşii lor. Dar la o cercetare atentă se constată că bunul pe care-l poartă nu e aur veritabil, ci metal fals!” - „Tezaurul Ortodoxiei” de Preot Dr. Ştefan Slevoacă, Edit. Episcopiei Buzăului - 1990, pag. 91, [sublinirea îmi aparţine].

Domnul a condamnt tradiţiile care anulează sau denaturează: Scripturile, El a spus în Matei 15:1-9, BO: Atunci au venit din Ierusalim, la Iisus, fariseii şi cărturarii, zicând: Pentru ce ucenicii Tăi calcă datina bătrânilor? Căci nu-şi spală mâinile când mănâncă pâine. Iar El, răspunzând, le-a zis: De ce şi voi călcaţi porunca lui Dumnezeu pentru datina voastră? Căci Dumnezeu a zis: Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, iar cine va blestema pe tată sau pe mamă, cu moarte să se sfârşească. Voi însă spuneţi: Cel care va zice tatălui său sau mamei sale: Cu ce te-aş fi putut ajuta este dăruit lui Dumnezeu, Acela nu va cinsti pe tatăl său sau pe mama sa; şi aţi desfiinţat cuvântul lui Dumnezeu pentru datina voastră. Făţarnicilor, bine a proorocit despre voi Isaia, când a zis: «Poporul acesta Mă cinsteşte cu buzele, dar inima lor este departe de Mine. Şi zadarnic Mă cinstesc ei, învăţând învăţături ce sunt porunci ale oamenilor».”

Iată datina unor evrei desfinţa Cuvântul lui Dumnezeu !!! Oamenii urmau tradiţile ca pe Cuvântul divin, dar ele erau de fapt doar nişte învăţături omeneşti (vezi şi Marcu 7:1-13). La fel fac ortodocşi,  care urmează orbeşte nişte tradiţi omeneşti, care în cele mai multe cazuri desfinţează simplitatea şi curăţia adevărului lui Cristos!!!

Astfel îi face pe oameni să creadă că ei sunt ortodocşi în drepta credinţă, în realitate ei au o credinţă falsă! Credinţa lor nu este bazată pe Cuvântul lui Dumnezeu (Romani 10:17).

Iar nu învăţăturile orale, au fost calea de a ne parveni adevărul; ci, Cuvântul scris (Ioan 5:39; Romani 16:26).

Căci pe cale orală, în timp se pot adăuga datini, obiceiuri, care nu sunt de la origine, care nu fac parte din credinţa sfinţilor dată o dată pentru totdeauna în primul secol (Iuda 1:3).

Ilustrare:

Dacă un om şi-ar lăsa o imensă bogăţie moştenire urmaşilor săi, dar la câteva generaţii distanţă de el, cum ar face-o? Pe cale orală? Poate după câteva generaţii cineva ar putea adăuga sau scoate din mesajul iniţial al acelui om bogat. După mai multe generaţii s-ar putea dilua, pierde, deturna dorinţele acelui om, moştenirea s-ar pierde sau ar fi furată! Singura cale ar fi cea scrisă, cea autentificată în mai multe exemplare printr-un notar! În acest caz o moştenire ar putea ajunge şi după multe generaţii fără a fi deturnată!

Dumnezeu este Cel care a lăsat omenirii o preţioasă moştenire: Cuvântul Său scris care este mai de preţ ca aurul curat (Psalm 19:7-11). Dumnezeu în repetate rânduri, a poruncit slujitorilor Săi, să scrie ceea ce văd sau ceea ce aud de la El (Exod 17:14; 34:27; Psalm 101:19; Ieremia 30:2).

Concluzie: „Celor ce sunt pioşi cu adevărat şi filozofi (adică: iubitori de înţelepciune), raţiunea le dictează să cinstească şi să iubească numai adevărul şi să renunţe a urma părerile celor vechi, în cazul când acestea ar fi greşite. Şi tot raţiunea cea înţeleaptă dictează iubitorului de adevăr, nu numai să nu urmeze pe acei care săvârşesc sau învaţă vreo nedreptate ci ea în tot chipul şi mai presus de însuşi sufletul său, să prefere a săvârşi şi a spune numai cele drepte, chiar dacă l-ar ameninţa moartea” - Iustin Martirul, „Apologeţi de limbă greacă" - trad. T.Bodogoe, Olimp Căciulă şi D.Fecioru, Bucureşti - 1980, pag. 26 (Apologia I - Sf. Iustin), [sublinirea îmi aparţine].

Astfel să renunţăm la tradiţi chiar dacă sunt vechi de sute de ani! De ce ? Avem ceva mai de preţ? Da:

Nicodim - patriarh BOR.: „Cărţile canonice sunt insuflate de Dumnezeu, adică cuprind într-însele adevăratul cuvânt al lui Dumnezeu

Atanasie - părintele ortodoxiei: „Acestea sunt izvoarele mântuirii, ca cel ce însetează să se sature de cuvintele cele dintr-însele. În acestea singure se binevesteşte dreapta credinţă. Nimeni să nu mai adauge la acestea, nici din ele să scoată ceva. Pentru aceasta Domnul mustra pe Saduchei zicând: «Vă rătăciţi neştiind Scripturile, nici puterile lor», iar pe Iudei îi sfătuia: «Cercetaţi Scripturile, că acestea sunt care mărturisesc pentru Mine»”, [sublinirea îmi aparţine].

Iubite cititor, este de preţ Cuvântul lui Dumnezeu şi pentru tine? Îl citeşti zilnic aşa cum avem poruncă? Meditezi asupra lui zi şi noapte? Îl împlineşti tu? Trăieşti tu după poruncile lui? (Psalm cap. 1).