Biblia vorbeşte de un alt Isus şi o altă evanghelie (1Corinteni 11:4)! Cum putem deosebi pe un alt Isus, de Isus cel adevărat? Comparând descrierile Biblice şi autentice despre Isus, cu concepţiile populare care zugrăvesc în mintea oamenilor un alt Isus, unul fals! În concepţia populară el există din veşnicie, el este „Dumnezeul”, care a venit pe pământ, care s-a născut pe pământ, pe 25 decembrie, el are părul lung, este zugrăvit în multe icoane ca fiind de rasă albă, ca şi cum nu ar fi fost iudeu!
Conform adevărului descris de Dumnezeu în Biblie, Fiul s-a născut din Tatăl în început (Ioan 2:13,Ioan 2:14; 3:16-18; 1Ioan 5:18; Apocalipsa 3:14), El pe pământ a fost doar om (Romani 5:12-18), după cum Adam pe care l-a răscumpărat a fost doar om! El s-a născut pe pământ la începutul primăverii înainte de paşte (comp. Luca 3:21-23, cu Ioan 1:29-2:13), el avea un păr normal nu era nazireu care să aibă părul lung (Numeri 6:1-5).
În mod asemănător, există Maria, cea care l-a născut pe Isus pe pământ, cea descrisă în Biblie de Evangheliştii insuflaţi de Dumnezeu; şi o altă Marie, „Maria pururea fecioară”, descrisă de tradiţie, de oamenii care nu respectă Cuvântul sacru şi se i-au după basme, şi care cred tot felul de minciuni!
Putem să o deosebim pe Maria din Biblie de „Maria” scornită de demoni şi pusă în clădiri religioase ca obiect de închinare, prin faptul că ele diferă ca descriere! Ba mai mult, Maria soţia lui Iosif, fiind evreică, şi închinându-se la Iehova singurul Zeu Adevărat (comp. Exod 20:1-5 cu Luca 1:46) şi respectând legea divină dată de Acesta lui Israel (Luca 2:21-24), nu a aceeptat şi nu acceptă nici o închinare, adorare, cinstire, şi nici titluri, sau merite puse în seama ei!
În cultele tradiţionale, care susţin în realitate o altă Marie, nu cea biblică, învaţă despre Maria că ea este Preacurata si Pururea fecioara si ca nici nu ar putea fi preacinstita ca Maica a Domnului sau Nascatoare de Dumnezeu.” Despre ea se susţine şi se spune: „Al treilea sinod ecumenicținut la Efes în anul 431, convocat pentru a dezbate asupra învățăturii dioprosopiste a patriarhului Nestorie, a confirmat învățătura Bisericii primare cu privire la Maica Domnului (gr. Theotokos, "Născătoarea de Dumnezeu"). Titlurile cele mai des atribuite Fecioarei Maria sunt: „Maica Domnului,... Binecuvântata Fecioară Maria, Regina Cerurilor”. 
Ce învaţă însă Biblia? Să vedem în continuare în lumina Scripturi următoarele puncte:
 
Ø      A cui mamă este Maria?
Ø      Este Maria pururea fecioară?
Ø      Cum este şi de unde provine închinarea aceasta?
 
Să începem cu primul punct:
A cui mamă este Maria?
 
Conform Bibliei, doar Iehova este singurul Dumnezeu adevărat, Isus este Fiul Său nu însuşi Dumnezeu!
Îngerul care a anunţat-o pe Maria despre viitoarea naştere miraculoasă nu i-a spus că fiul ei avea să fie „Dumnezeu”, ci i-a spus: „Vei rămâne însărcinată şi vei naşte un Fiu, căruia Îi vei pune numele Isus. El va fi mare şi va fi chemat Fiul Celui-Prea-Înalt ... Sfântul care Se va naşte va fi numit Fiul lui Dumnezeu. - Luca 1:31–35, BC; sublinierea noastră.
Evrei 2:14, 17, BC, se spune: „Astfel, deoarece copiii sunt părtaşi sângelui şi cărnii, tot aşa şi El [Isus] a luat parte la ele ... De aceea, a trebuit să Se asemene fraţilor Săi în toate”. Dacă Isus ar fi fost om-Dumnezeu, ar fi putut oare „să Se asemene fraţilor Săi în toate”?
Enciclopedia New Catholic Encyclopedia, 1967, vol. X, p. 21, spune: „Maria este cu adevărat mama lui Dumnezeu dacă sunt îndeplinite două condiţii: ea să fie cu adevărat mama lui Isus, iar Isus să fie cu adevărat Dumnezeu”. Biblia arată că Maria a fost mama lui Isus, dar oare Isus era Dumnezeu?
Nu, nici Biblia, nici crezurile adunării creştine până în sec. IV nu au susţinut aşa ceva!
În secolul al IV-lea, la mult timp după ce scrierea Bibliei fusese încheiată, cei care s-au depăratat de adevăr şi au ajuns o creştinătate apostată, au impus la consilul de la Niceea: credinţa că “Isus” este „Dumnezeu adevărat“. Apoi, la Conciliul de la Efes, din 431 e.n., Biserica a proclamat-o pe Maria Theotókos, care înseamnă „Născătoare de Dumnezeu“ sau „Mama lui Dumnezeu“. Totuşi, nici expresia, nici noţiunea aceasta nu se găsesc în vreun text biblic, indiferent de traducere!!!
Biblia de la început până la sfârşit, vorbeşte de un singur Dumnezeu adevărat, care este unic, şi care s-a descoperit sub numele de: YHWH în limba ebraică. Numele lui Dumnezeu, scris prin aceste patru consoane: YHWH (pentru că iniţial în scrierea ebraică nu erau trecute şi vocalele), este pronunţat, fie Yahweh sau Iehova. Conform traducerile din limba română a Bibliei, numele divin, este tradus cu „Iahve” în Biblia Ortodoxă: Exod 33:19; 34:5,6 sau cu: „Iehova” în Biblia Cornilescu: Geneza 22:14 n.s.; Exod 17:15 n.s. sau în Sfânta Scriptură de la 1874.
Forma latinizată: „Iehova”, este cea mai cunoscută şi utilizată în România.
Faptul că există un singur Dumnezeu, şi că acesta are numele: YHWH (Iehova) reiese din zeci de pasaje biblice, ca de pildă:
&   Deuteronom: 4:35: „…ca să cunoşti că DOMNUL („Iehova” SS 1874) El este Dumnezeu şi nu este alt Dumnezeu afară de El”.
&   Deuteronomul 6:4: „Ascultă, Israele! Domnul („Iehova” SS 1874) Dumnezeul nostru, este singurul Domn („Iehova” SS 1874).”
&   Deuteronomul 7:9: „Să ştii, deci, că Domnul („Iehova” SS 1874), Dumnezeul tău, este singurul Dumnezeu. El este un Dumnezeu credincios şi Îşi ţine legământul şi îndurarea până la al miilea neam de oameni faţă de cei ce-L iubesc şi păzesc poruncile Lui.”
&   2Regi 19:15„căruia i-a făcut următoarea rugăciune: „Doamne („Iehova” SS 1874), Dumnezeul lui Israel, care şezi pe heruvimi! Tu eşti singurul Dumnezeu al tuturor împărăţiilor pământului! Tu ai făcut cerurile şi pământul.”
&   Isaia 37:16„Doamne („Iehova” SS 1874) al oştirilor, Dumnezeul lui Israel, care şezi pe heruvimi! Tu eşti singurul Dumnezeu al tuturor împărăţiilor pământului! Tu ai făcut cerurile şi pământul!
&   Isaia 44:6,Isaia 44:8: „Aşa vorbeşte Domnul, Împăratul lui Israel şi Răscumpărătorul lui, Domnul („Iehova” SS 1874) oştirilor: „Eu sunt Cel dintâi şi Cel de pe urmă şi în afară de Mine, nu este alt Dumnezeu. Nu vă temeţi şi nu tremuraţi; căci nu ţi-am vestit şi nu ţi-am spus Eu de mult lucrul acesta? Voi Îmi sunteţi martori!Este oare un alt Dumnezeu în afară de Mine? Nu este altă Stâncă, nu cunosc alta!”
&   Isaia 45:21„Spuneţi-le şi aduceţi-i încoace, ca să se sfătuiască unii cu alţii! Cine a prorocit aceste lucruri de la început şi le-a vestit de mult? Oare nu Eu, Domnul („Iehova” SS 1874)Nu este alt Dumnezeu decât Mine, Eu suntsingurul Dumnezeu drept şi mântuitor, alt Dumnezeu în afară de Mine nu este.”
Domnul Isus şi apostolii, au susţinut de fapt aceiaşi învăţătură monoteistă a Vechiului Testament:
&   Marcu 12:29-33„Isus i-a răspuns: „Cea dintâi este aceasta: „Ascultă Israele!Domnul („Iehova” NW), Dumnezeul nostru, este un singur Domn („Iehova” NW);” şi: „Să iubeşti pe Domnul („Iehova” NW), Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu tot cugetul tău şi cu toată puterea ta”; iată porunca dintâi. Iar a doua este următoarea: „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.” Nu este altă poruncă mai mare decât acestea.” Cărturarul I-a zis: „Bine, Învăţătorule. Adevărat ai zis că Dumnezeu este unul singur, că nu este altul în afară de El, şi că a-L iubi cu toată inima, cu tot cugetul, cu tot sufletul şi cu toată puterea şi a iubi pe aproapele ca pe sine, este mai mult decât toate arderile-de-tot şi decât „toate jertfele.”
&   Ioan 17:3„Şi viaţa veşnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat şi pe Isus Hristos pe care L-ai trimis Tu.”
&   Romani 3:30„deoarece Dumnezeu este unul singur...”
&   Galateni 3:20„...Dumnezeu, este unul singur.”
&   1Timotei 1:17:„ A Împăratului veşniciilor, a nemuritorului, nevăzutului şi singurului Dumnezeu, să fie cinstea şi slava în vecii vecilor! Amin.”
&   Iacob 2:19„Tu crezi că Dumnezeu este unul...”
&   Iuda 1:24,Iuda 1:25: „Iar a Aceluia, care poate să vă păzească de orice cădere şi să vă facă să vă înfăţişaţi fără prihană şi plini de bucurie înaintea slavei Sale,singurului Dumnezeu, mântuitorul nostru, prin Isus Hristos, Domnul nostru, să fie slavă, măreţie, putere şi stăpânire, mai înainte de toţi vecii şi acum şi în veci. Amin.”
Am observat că există ‘un singur Dumnezeu’, şi Acesta nu este descris că ar exista în trei persoane aşa cum susţin cultele tradiţionale care promovează şi adorarea „Mariei”!
Domnul Isus este Fiul Său născut din El şi nu Însuşi Dumnezeu! El este o altă Fiinţă lângă Dumnezeu, nu Fiinţa Lui, căci Dumnezeu există din totdeauna (Pslam 90:2), însă Dumnezeu la începutul primei zile a creaţiei, L-a născut pe Fiul, numit şi Cuvântul. Biblia spune şi despre Isus că a fost creat / zidit / născut, tot în început:
&   „Domnul m-a zidit la începutul lucrărilor Lui; înainte de lucrările Lui cele mai de demult. Eu am fost din veac întemeiată de la început, înainte de a se fi făcut pământul. Nu era adâncul atunci când am fost născută, nici chiar izvoare încărcate cu apă. Înainte de a fi fost întemeiaţi munţii şi înaintea văilor eu am luat fiinţă.” (Proverbe 8:22-25 BO).
&    „...şi ieşirile Lui, din început, din zilele veacului.”  (Mica 5:2 - Biblia de la Blaj 1795 – Biblie catolică).
&   „...El este începutul...” (Coloseni 1:18 BC).
&   „Vă scriu, părinţilor, fiindcă aţi cunoscut pe Cel ce este de la început...V-am scris, părinţilor, fiindcă aţi cunoscut pe Cel ce este de la început...” (1Ioan 2:13,1Ioan 2:14).
&   „...începutul creaţiei lui Dumnezeu...”. (Apocalipsa 3:14 BCR).
De ce Cuvântul „era la început cu Dumnezeu” (Ioan 1:2 – nu în veşnicie era cu Dumnezeu, pentru că veşnicia nu are început), tocmai pentru că Cuvântul există din început! Biblia afirmă negru pe alb: „La început era Cuvântul” (Ioan 1:1, NTR), de când ERA (exista) Cuvântul? De la început!
În 1Ioan 2:13,1Ioan 2:14 se menţionează clar: Cel ce este de la început”! De când este Fiul? Răspunsul Bibliei: de la început”! Astfel dacă Fiul are un început El nu este Dumnezeu! Doar Dumnezeu este etern!
Cuvântul care s-a născut şi ieşit în început[1] din Dumnezeu, ca sămânţă spirituală, cu prima rostire sau exprimare verbală a lui Dumnezeu (Isaia 55:11; Proverbe 8:22-25; Mica 5:2; Ioan 1:1-3; Coloseni 1:15-18; 1Ioan 1:1-3; 5:18; Apocalipsa 3:14).
Fiul nu a fost născut, printr-un act sexul, cum ar presupune unii; ci, prin vorbirea Tatălui. În lumea spirituală, naşterea şi creaţia are loc prin cuvânt, prin exprimare, prin rostire.
Atunci când noi vorbim din gura noastră iasă: aer şi sunete. Astfel atunci când Tatăl a vorbit, din gura Lui au ieşit două lucruri: Cuvântul Lui (exprimarea Lui, porunca Lui), şi Suflarea Lui, spirit din spiritul Lui, sau substanţă din substanţa Lui, adică o mică parte din El (comp. cu Psalm 33:6; Isaia 55:11). Însă, atât suflarea cât şi cuvântul rostit conţineau planul (gândul) lui Dumnezeu cu privire la Fiul, la Logos, atât suflarea era exprimarea gândului lui Dumnezeu cu privire la Logos, precum şi cuvântul rostit. Suflarea lui Dumnezeu ieşită din El la început era ca o sămânţă spirituală ce conţinea ceea ce trebuia să fie Logosul după gândirea şi planul de mai dinainte a lui Dumnezeu, iar cuvântul rostit conţinea porunca şi puterea creatoare de a duce Logosul-sămânţa la mărimea şi forma dorită, după planul lui Dumnezeu. Astfel după naşterea Logosului-sămânţă din Tatăl şi după modelarea Lui de către cuvântul creator exprimat de Tatăl, El a devenit Fiul sau Cuvântul ce exista în forma lui Dumnezeu (Filipeni 2:6), adică având o înfăţişare exterioară asemănătoare lui Dumnezeu (Evrei 1:3), dar şi o natură asemănătoare lui Dumnezeu! Şi astfel El a început să existe ca Cuvânt (Logos) lângă Dumnezeu (Ioan 1:1; 1Ioan 1:1-3).
Cuvântul (Isus) este deci atât născut (avându-şi originea din Tatăl – Ioan 1:14; 1Ioan 5:18), dar şi făcut sau creat (Proverbe 8:22-25; Coloseni 1:15; Apocalipsa 3:14), deoarece partea ieşită din Tatăl, după ieşirea din El, a fost mărită la dimensiunea dorită de Dumnezeu, şi modelată după chipul lui Dumnezeu, astfel a venit în existenţă Fiul.
Astfel esenţa Fiului nu este identică cu a Tatălui, nici ca mărime, nici ca calitate, doar o mică parte din Fiul are esenţa provenită direct din Dumnezeu, şi nici acea sămânţă nu-L exprimă întru-totul pe Dumnezeu, de pildă, nu îi dădea Fiului: vârsta Tatălui, eternitatea Lui, sau existenţa Lui prin Sine. Deci o mică parte din substanţa Fiului provine direct din tatăl, dar fără a avea pe deplin divinitatea Tatălui, iar cealaltă, mărită (înmulţită), a apărut prin creaţie lui Dumnezeu, prin creşterea sau multiplicare acelei părţi din Dumnezeu, dând naştere în final, la o esenţă asemănătoare cu a Tatălui.
O parte din Dumnezeu a ieşit în început, şi instantaneu a crescut la dimensiunea Fiului, şi a devenit Fiul sau Cuvântul lui Dumnezeu. Cuvântul a ieşit din Tatăl, devenind Fiul, după cum Eva, a fost creată dintr-o materie preexistentă, din coasta lui Adam. Eva nu a rămas mică cât era o coastă de om, nu; ci, Dumnezeu a făcut-o din coastă prin înmulţire (aşa cum Isus a înmulţit pâinile) un trup de om căreia i-a dat suflare de viaţă.
A doua etapă a vieţii Fiului lui Dumnezeu, începe cu golirea Lui de Sine, adică de forma (chipul) Sa divină, spirituală şi cerească (Filipeni 2:1-6).
Fiul a revenit la forma de existenţă iniţială, de sămânţă, ca atunci când s-a născut din Tatăl, ca sămânţă spirituală ieşită prin gura Tatălui, la prima rostire a Tatălui. Revenind la aceea stare, Fiul a fost dus de Duhul Sfânt, ca sămânţă în burta Mariei (Matei 1:18,Matei 1:20), şi astfel Fiul a devenit om, a devenit carne (trup). Astfel Fiul lui Dumnezeu s-a născut din Maria, şi a luat formă (chip) de sclav şi se asemăna cu oamenii (Filipeni 2:6-8; Ioan 1:14), primind Numele de „Isus” (Matei 1:21).
El ca om a fost echivalentul lui Adam, adică un om perfect, lipsit de păcat (Romani 5:14, 15,19; 1Corinteni 15:45). Duhul Sfânt a avut grijă ca Fiul iniţial ca sămânţă, apoi ca făt, crescând în burta Mariei, să nu fie contaminat de Maria, o fecioară sfântă, dar totuşi având păcatul moştenit de la Adam (Luca 1:28-35; 2:21-24). Maria nu a avut nici o participare la apariţia fătului în burta ei, ea a fost doar o gazdă ce l-a hrănit, până când acesta s-a născut în lume ca Fiu al lui Dumnezeu (Matei 1:18-25; Marcu 1:1; Luca 2:49; 3:22).
Prin urmare, fecioara Maria descrisă în Biblie, a fost mama pământească a lui Isus, ea nu este nici „mama lui Dumnezeu”, căci nu L-a născut pe Dumnezeu, ci pe Fiul Său! Nici „Regina Cerurilor”, Rege este Dumnezeu şi Fiul Său numit şi uns ca rege (Apocalipsa 11:15-17; 17:14; Evrei 1:9), nici „Doamna noastră”, căci un singur Domn rânduit de Tatăl ceresc au creştinii, şi anume: Isus Cristos! – Fapte 5:31; 1Corinteni 8:6. Crezul creştin biblic este: Este un Domn” (Efeseni 4:4,Efeseni 4:5, Biblia ortodoxă 1982).  
Prin urmare, această închinare la: „Mama lui Dumnezeu”, Regina Cerurilor”, „Doamna noastră”, este o închinare falsă! Ea abate minţile şi inimile oamenilor de la singurul Zeu: Iehova spre personaje atrăgătoare, în spatele cărora stau duhuri amăgitoare (1Timotei 4:1) care captează orice închinare care nu este în adevăr, şi o dau în realitate lui satan şi demonilor lui (comp. cu 1Corinteni 10:20).
 
Este Maria pururea fecioară?
 
A rămas Maria veşnic fecioară, s-au a mai născut fii după naşterea lui Isus?
Cultele tradiţionale susţin că ea nu a mai avut fii, dar ce spune Biblia care este Cuvântul Adevărului?
Luca 2:7 (Biblia ortodoxă - Versiunea Bartolomeu Anania 2001): „Şi L-a născut pe Fiul ei Cel Întâi-Născut şi L-a înfăşat şi L-a culcat în iesle, fiindcă pentru ei nu era loc la han”. Iată! Isus este fiul Mariei Cel întâi-născut, nu unicul fiu al ei!!! Biblia relatează că ulterior ea a mai avut fii!
Matei 13:54-56:  „Şi venind în patria Sa, îi învăţa în sinagoga lor, încât ei erau uimiţi şi ziceau: „De unde are el înţelepciunea aceasta şi puterile? Oare nu este acesta fiul teslarului? Au nu se numeşte mama sa Maria şi fraţii săi Iacob şi Iosif şi Simon şi Iuda? Şi surorile lui, oare nu sunt toate la noi? Deci, de unde are el toate acestea?” (citatele sunt luate din Biblia ortodoxă - Versiunea Bartolomeu Anania 2001).
Iată că oamenii din Nazaret, îi cunoştea familia şi pe El, şi ei au declarat, că părinţii Lui: Iosif şi Maria au avut şi alţi fii: „Iacob şi Iosif şi Simon şi Iuda”, precum şi surori!!!
Chiar dacă traducerea ortodoxă din 1982, introduce în paranteză după expresia: „fraţii (verii) lui”, şi respectiv: „surorile (verişoarele) Lui”. Ei se dau singur de gol ca fiind răstălmăcitori ai Cuvântului, din două motive:
1. pentru că duc în eroare cititorul prezentând în text două variante: fraţii şi veri nu sunt acelaşi lucru!!!
2. Teoria prezentată în explicaţiile ortodoxe cu traducerea din ebraică, care nu este decât praf aruncat în ochi, căci ei au tradus Noul Testament din greacă, iar în greacă este adelphói, care însemnă: fraţi, şi adelphái, care însemnă: surori. Conform cu Thayer Lexicon, acest cuvânt poate avea sensurile: „din același uter...născut din aceleași doi părinți, sau doar de același tată sau aceeași mamă”.
Chiar în limba ebraică este: ‘a-hay (Matei 13:55, în ebraică – Shem Tob), care însemnă frați ca de pildă în Geneza 31:23; 37:4; Neemia 12:9, etc.
Dacă în mintea îngustă a „preoţilor” ortodocşi, însemnă veri, de ce nu au tradus cu veri??? De ce un dublu limbaj??? De ce chiar Biblia ortodoxă: Bartolomeu Anania2001, şi alte versiuni ortodoxe, cum ar fi: Scriptura 1688; 1874; NT 1857; BO 1914; Gala Galaction 1939; cât şi cele catolice: NT Psacal, NT Editura Sapienţia,  traduc doar cu fraţi şi surori!?! Şi atunci cum mai susţin ei că Maria a rămas pururea virgină???
În textul grecesc al Bibliei, când se face referire la alte rude, nu la fraţi, sunt folosite alte cuvinte.
În Coloseni 4:10, se spune: „Vă îmbrăţişează Aristarh, cel întemniţat împreună cu mine; şi Marcu, vărul lui Barnaba – în privinţa căruia aţi primit porunci; dacă vine la voi, primiţi-l”. Expresia: „vărul”, în greacă: „anephios”, are sensul de: văr, verişor, nepot.
Un exemplu grăitor este şi textul din Luca 21:16, unde se spune: „Şi veţi fi predaţi şi de părinţi şi de fraţi [adelphósşi de rudenii [syggenón] şi de prieteni; şi vor ucide dintre voi” (Biblia - Versiunea Bartolomeu Anania 2001).
O enciclopedie catolică recunoaşte că termenii greceşti adelphói şi adelphái folosiţi în Matei 13:55, 56, „aveau în lumea greacă din timpul evanghelistului semnificaţia de frate şi soră de sânge, şi aşa îi înţelegeau cititorii de limbă greacă.”
Spre sfârşitul secolului al IV-lea [cca 380], Helvidius a evidenţiat acest fapt într-o operă care s-a pierdut, arătând că Maria a avut şi alţi copii în afară de Isus, dând-o astfel ca exemplu pentru mamele cu familii numeroase.
Alte argumente că Maria nu a rămsa fecioară:
Marcu 6:1-3„Şi a ieşit de acolo şi a venit în patria Sa, iar ucenicii au mers după El.
Şi fiind sâmbătă, a început să înveţe în sinagogă. Şi mulţi, auzindu-L, se mirau şi ziceau: „De unde are el acestea? Şi ce este înţelepciunea care i s’a dat, ca şi minuni să se facă prin mâinile lui?
Oare nu este acesta teslarul, fiul Mariei, şi fratele lui Iacob şi al lui Iosif şi al lui Iuda şi al lui Simon? Şi nu sunt oare surorile lui aici la noi?” Şi se poticneau întru El.” 
Deci iată! Că doi Evanghelişti vorbesc de fraţii şi surorii Lui!
Mulţi oameni cred că expresia „fraţii Săi”, se referă la ucenici care sunt fraţii Lui spiritual având aceiaşi credinţă! Însă Biblia face o distincţie între fraţii Lui născuţi din Maria, ci fraţii Lui născuţi din Dumnezeu: apostolii!
Ioan 2:12: „După aceea S’a coborât în Capernaum, El, precum şi mama Sa şi fraţii Săi şi ucenicii Săi; şi n’au rămas acolo multe zile.”
Ucenicii aveau credinţă în El, fraţii Lui nu!
Ioan 6:67-69: „Deci a zis Iisus celor doisprezece: „Nu cumva şi voi vreţi să vă duceţi?…”.
Simon Petru I-a răspuns: „Doamne, la cine ne vom duce? Tu ai cuvintele vieţii veşnice; şi noi am crezut şi am cunoscut că Tu eşti Hristos, Fiul Dumnezeului Celui-Viu”
.
Ioan 7:3-5„Atunci fraţii Săi I-au zis: „Pleacă de aici şi du-te în Iudeea, pentru ca şi ucenicii Tăi să vadă lucrurile pe care le faci; că nimeni nu poate face ceva într’ascuns, ci caută a se face cunoscut; dacă faci acestea, arată-te lumii…”. Pentru că nici fraţii Săi nu credeau într’Însul.”
Ulterior fraţii Lui au crezut şi astfel ei sunt văzuţi în asociere cu apostolii dar sunt distincţi de aceştia:
Fapte 1:13,Fapte 1:14: „Şi când au intrat, s’au suit în încăperea de sus, unde se adunau de obicei Petru şi Ioan, Iacob şi Andrei, Filip şi Toma, Bartolomeu şi Matei, Iacob al lui Alfeu şi Simon Zelotul şi Iuda al lui Iacob.
Toţi aceştia într’un cuget stăruiau în rugăciune, împreună cu femeile şi cu Maria, mama lui Iisus, şi cu fraţii Lui.”
 (vezi şi 1Corinteni 9:5; Galateni 1:9).
 
A fost Maria imaculată, liberă de păcatul originar, când a fost concepută de mama ei?
Vorbind despre originea acestei doctrine, o enciclopedie afirmă următoarele: „. . . Imaculata Concepţie nu este explicată cu claritate în Scripturi. ... Primii Părinţi ai Bisericii o considerau pe Maria sfântă, dar nu complet fără păcat. ... Este imposibil să se indice o dată precisă când această doctrină a început să fie considerată articol de credinţă, dar se pare că ea era general acceptată în secolul al VIII-lea sau al IX-lea. ... [În 1854, papa Pius al IX-lea a definit dogma] «potrivit căreia Preafericita Fecioară Maria, din primul moment al Conceperii sale, a fost ocrotită de orice pată a păcatului originar»“ (New Catholic Encyclopedia, 1967, vol. VII, p. 378–381). Această doctrină a fost confirmată de Conciliul Vatican II (1962–1965). — The Documents of Vatican II,editate de W. M. Abbott, S.J. (New York, 1966), p. 88.
Expresii ca “Preacinstită” sau “Preacurata” sunt o exagerare! Ce trece dincolo de credinţa sfinţilor, şi de ceea ce este scris, este umflat de mândrie de o cinstire falsă, de oameni stricaţi la minte, de o smerenie falsă, şi de o slavă deşartă! – comp. cu Coloseni 2:18-23.
O astfel de expresie demonică şi hulitoare vrea să ridice o creaţie deasupra Creatorului!!!
Biblia învaţă că Dumnezeu este „curat” (Deuteronom 32:4; 1Ioan 3:3). În Biblie nimeni nu este numit „preacurat” sau „preacurată”! Iar despre om se spune: Şi cum ar putea fi drept omul înaintea lui Dumnezeu? Şi cum ar putea fi curat cel născut din femeie?” (Iov 25:4 GBV 2001). Iar în Iov 15:14 (GBV 2001), se pune întrebarea: “Şi cum ar putea fi drept omul înaintea lui Dumnezeu? Şi cum ar putea fi curat cel născut din femeie?”
Ba mai mult, prin înţelepciune divină, Solomon a scris în Eclezistul 7:28, despre bărbaţi şi femei: pe care sufletul meu a căutat-o fără s’o afle; căci un om dintr’o mie am aflat, dar o femeie, printre ele toate, n’am aflat.” Ce a spus el poate fi aplicat profetic (comp. cu Romani 15:4; 1Corinteni 10:11), că doar un bărbat va fi drept: Isus, Fiul Creatorului! Dar nici o femeie nu a venit din cer, din slavă ca să se cobore şi să fie perfectă!
Toţi cu excepţia lui Isus sunt descendenţi ai păcătosului: Adam!
Omul este păcătos aşa cum afirmă Scriptura în repetete rânduri! Un exemplu este întrebarea grăitoare consemnată în Iov 144Cum ar putea să iasă dintr’o fiinţă necurată un om curat? Nu poate să iasă niciunul.” (Iov 14:4 versiunea preotului Cornilescu). Alte versiuni redau asemănător, de pildă: Cum ar putea să iasă cineva curat, din randul celor spurcaţi? Nu poate nici unul.” (versiunea: Biblia Ortodoxă 1914), sau: Că cine va fi curat de întinăciune? Nimeni…” (versiunea ortodoxă: Gala Galaction 1939,  - Iov 14:4,Iov 14:5).
Iar în Romani 3:9-12, se spune: „Atunci, ce? Avem noi vreo întâietate? Nicidecum; căci, ceva mai înainte, noi i-am învinuit şi pe Iudei şi pe Elini, că toţi sunt sub păcat, aşa cum este scris: Nimeni nu este drept, nu e nici unul; nu-i cine să’nţeleagă, nu-i cin’să-L caute pe Dumnezeu; toţi s’au abătut, împreună netrebnici s’au făcut. Nu-i cin’să facă binele, nu, nu-i nici măcar unul.”
Biblia precizează clar: „De aceea, aşa cum printr’un om a intrat păcatul în lume – şi, prin păcat, moartea–, tot astfel moartea a trecut în toţi oamenii prin aceea că toţi au păcătuit” (Romani 5:12).
Biblia relatează că, în conformitate cu cerinţele Legii lui Moise, după 40 de zile de la naşterea lui Isus, Maria a prezentat la templul din Ierusalim o ofrandă pentru păcat în vederea purificării de necurăţia ei. Aşadar, şi ea moştenise păcatul de la Adam. - Luca 2:22–24; Levitic 12:1–8.
 
A urcat Maria la cer cu corpul ei de carne?
Vorbind despre proclamaţia din 1950 prin care papa Pius al XII-lea a făcut în mod oficial din această dogmă un articol al credinţei catolice, New Catholic Encyclopedia (1967, vol. I, p. 972) spune: „În Biblie nu există nicio referire clară la Adormirea Maicii Domnului. Cu toate acestea, în decretul de promulgare, papa insistă asupra faptului că această doctrină are ca fundament Scripturile“.
Biblia însă declară: „Nu pot carnea şi sângele să moştenească împărăţia lui Dumnezeu, nici putrezirea să moştenească neputrezirea“ (1Corinteni 15:50, BC). Isus a spus că „Dumnezeu este spirit“. La învierea sa, Isus a redevenit spirit. Îngerii sunt spirite (Ioan 4:24; 1Corinteni 15:45; 2Corinteni 3:17; Evrei 1:13,Evrei 1:14). Atunci pe ce bazăscripturală se poate afirma că o persoană carnală ajunge la viaţă cerească într-un corp care are nevoie de mediul de pe pământ?
Răpirea Mariei este un basm meşteşugit alcătuit ca să abată mintea oamenilor de la adevăr spre basme (2Timotei 4:3,2Timotei 4:4).
 
Cum este şi de unde provine închinarea aceasta?
Anumiţi oameni sucesc Scripturile spre pierazarea lor (2Petru 3:16). Un mod de a suci Scripturile este o traducere eronată a lor, şi un alt mod este de a spune ceea ce Biblia nu spune!
De pildă în Luca  1:28, în versiunea preotului Cornilescu este redat astfel: Îngerul a intrat la ea, şi a zis: „Plecăciune, ţie, căreia ţi s’a făcut mare har; Domnul este cu tine, binecuvîntată eşti tu între femei!“ În realitate îngerul i-a zis: „Iar intrând la ea, a zis: Bucură-te, cea hăruită! Iehova este cu tine.” În greacă este „haire”„bucură-te” şi nu „plecăciune” !!! Iar ultima frază a textului: „binecuvîntată eşti tu între femei!”este o adugire, ea nu apare în manuscise importante!!!
În Luca 2:42, Elisabeta spune în adevăr: „Binecuvîntată eşti tu între femei, şi binecuvîntat este rodul pîntecelui tău.”  Însă Maria era binecuvântată datorită lui Isus ce era în pântecele ei (comp. cu Geneza 12:3; 30:27), nu pentru că ea ar fi fost perfectă sau fără păcat! Oamenilor în Israel se salutau cu fraze de acestea: „Domnul să te binecuvinteze!” (Rut 2:4).
Nicăieri Biblia nu susţine nici ca lege, nici ca exemplu închinarea la Maria, rugăciuni la ea, cântări la ea!
 
Poate să mijlocească Maria pentru noi?
Dumnezeu Creatorul a rânduit un singur Mare Preot (Evrei 4:14-16), un singur Mijlocitor, pe Fiul Său!
Există un singur Mijlocitor la Dumnezeu, nu mai mulţi, după cum este scris: „Pentru că lucrul acesta este bun şi primit înaintea lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru, care doreşte ca toţi oamenii să fie mântuiţi şi să vină la cunoştinţa adevărului. Pentru că este un singur Dumnezeu şi un singur Mijlocitor între Dumnezeu şi oameni: Omul Hristos Isus, care S-a dat pe Sine Însuşi preţ de răscumpărare pentru toţi, mărturia fiind dată la timpul ei” (1Timotei 2:3-6, GBV 2001).
Orice altă teorie nu vine în urma cunoaşterii adevărului, ci din basme sau concepţi populare care nu sunt din adevăr!
Iar la Domnul Isus rugăciunile credincioşilor sunt transmise de Duhul Sfânt, nimeni altcineva (înger, sfânt, bărbat, femeie), nu are rol de mijlocire indiferent de fapte a făcut pe pământ! – Romani 3:23; Efeseni 2:18; 6:18; Coloseni 2:18-23; Iuda 1:20.
 
I s-a acordat Mariei o onoare specială în vremea lui Isus şi a apostolilor?
Cum a considerat-o Isus Însuşi pe mama sa?
Ioan 2:3, 4, BC: „Când s-a terminat vinul [la ospăţul de nuntă din Cana], mama lui Isus I-a zis: «Nu mai au vin». Isus i-a zis: «Femeie, ce am Eu cu tine? Nu Mi-a venit încă ceasul»“.
Când era copil, Isus le-a fost supus mamei sale şi tatălui său adoptiv. Dar acum, când era matur, a respins cu amabilitate, dar ferm, îndrumarea Mariei, iar ea a acceptat cu umilinţă corectarea.
Luca 11:27, 28, BC: „Pe când spunea Isus aceste cuvinte, o femeie din mulţime şi-a ridicat glasul şi I-a zis: «Ferice de pântecele care Te-a purtat şi de sânii pe care i-ai supt!» Dar El a zis: «Ferice mai degrabă de cei care ascultă cuvântul lui Dumnezeu şi-l împlinesc!»“ Isus ar fi avut acum o excelentă ocazie de a-i acorda onoare deosebită mamei Sale dacă lucrul acesta ar fi fost potrivit. Dar Isus nu a făcut aşa!
Ioan 19:26-28 (VBA): „Atunci Iisus, văzând pe mama Sa şi pe ucenicul pe care-l iubea stând alături, i-a zis mamei Sale: „Femeie, iată, fiul tău!” Apoi i-a zis ucenicului: „Iată, mama ta!” Şi din ceasul acela ucenicul a luat-o la sine. După aceea, ştiind Iisus că de-acum toate s’au săvârşit, ca să se plinească Scriptura...”.
Când Domnul era pe cruce, El a încredinţat-o pe mama Lui apostolului Ioan fiul lui Zebedei, spunându-i că din acel moment ea era mama lui Ioan, iar Ioan era Fiul Său. Iar Ioan s-a conformat luând-o la el acasă pe Maria!
Apostolul Petru nu o menţionează deloc în scrierile sale inspirate. Apostolul Pavel nu a amintit deloc numele ei în scrisorile sale inspirate, ci s-a referit la ea doar cu termenul„femeie”. - Galateni 4:4.
 
De unde provine închinarea aceasta?
Închinarea falsă s–a infiltrat progresiv în creştinătatea apostată, începând cu secolul: IV–lea e.n. Lucrul acesta s–a petrecut îndeosebi după 325 e.n., cînd conciliul de la Niceea a adoptat doctrina nescripturală potrivit căreia Cristos era Dumnezeu. Odată ce această idee eronată a fost acceptată, era uşor să se dea învăţătura că Maria era „mama lui Dumnezeu“. Referitor la acest lucru, iată ce se spune în The New Encyclopædia Britannica„Se pare că titlul [de ’mamă a lui Dumnezeu‘] a apărut probabil în practica religioasă din Alexandria în secolul al III–lea sau al IV–lea (. . .) Pînă la sfîrşitul secolului al IV–lea, noţiunea Theotokos a prins rădăcină în diferite grupări din biserică.“ În New Catholic Enyclopedia se menţionează că doctrina a fost acceptată în mod oficial „de la conciliul din Efes din 431 e.n.“.
Este interesant de notat unde şi de ce s–a întrunit conciliul acela. În cartea The Cult of the Mother–Goddess (Cultul Zeiţei–Mame), E.O. James spune: „Conciliul din Efes s–a întrunit în basilica lui Theotokos în 431. Acolo, chiar în oraşul notoriu pentru închinarea la Artemis, sau Diana — cum îi spuneau romanii —, şi unde se spunea că imaginea ei a căzut din cer, acolo deci, la umbra marelui templu dedicat lui Magna Mater [Marea Mamă] încă din 330 î.e.n., şi adăpostind, potrivit tradiţiei, o locuinţă temporară a Mariei, titlul de ’născătoare de Dumnezeu‘ nu se putea în nici un caz să nu fie promovat.“
Deci ca şi în cazul Sfintei Treimi, doctrina despre „mama lui Dumnezeu“ este o învăţătură păgînă sub masca unei concepţii creştine. Ea a deţinut un loc proeminent în religiile păgîne cu sute de ani înainte de Cristos. Iată ce se spune în The New Encyclopædia Britannica sub titlul „Zeiţa–Mamă“„Oricare dintr–o multitudine de zeităţi feminine şi simboluri materne ale creativităţii, ale naşterii, ale fertilităţii, ale unirii sexuale, ale hrănirii şi ale ciclului de dezvoltare. Termenul a fost aplicat şi unor personaje foarte diverse, cum ar fi aşa–numitele Frumuseţi ale Epocii Pietrei şi Fecioara Maria. (. . .) Nu există nici o cultură care să nu fi folosit vreun simbol matern la descrierea zeităţilor ei. (. . .) Zeiţa–Mamă este protectoarea şi furnizoarea de hrană a unui copil divin şi, prin extensiune, a întregii omeniri.“ Iată de ce preotul catolic Andrew Greely afirmă următoarele în cartea sa The Making of the Popes 1978 (Alegerea papilor 1978): „Simbolistica Mariei face o legătură directă între creştinism şi religiile [păgîne] antice care venerau Zeiţa–Mamă.“
Închinarea falsă provine din Babilonul antic:
Babilonul antic era cunoscut pentru închinarea sa păgînă la zei şi zeiţe. În cartea sa Babylonian and Assyrian Religion (Religia în Babilonia şi Asiria), profesorul S.H. Hooke declară: „În Babilon, Marduc ocupa locul de frunte printre ceilalţi zei cărora li se aducea închinare acolo. (. . .) În timpul lui Nabucodonosor II existau în Babilon nu mai puţin de 58 de temple consacrate anumitor zei, fără să mai vorbim despre multe alte temple care nu erau dedicate unui zeu anume. Se poate observa astfel rolul important pe care îl jucau preoţii în viaţa acestui mare oraş.“ Se spune că templul lui Marduc din Babilon avea 55 de capele. Acest lucru nu ne face oare să ne gîndim la multele temple, biserici şi catedrale de astăzi cu capelele lor pentru zeii de importanţă secundară, pentru sfinţi şi madone?
Babilonul era un centru al închinării idolatre. O relatare spune că preoţii şi credincioşii „erau plini de atenţie faţă de imaginile sacre, considerînd statuile ca fiind intermediari între ei şi zei. Statuile erau acoperite cu veşminte costisitoare, coliere, brăţări şi inele; ele se odihneau pe paturi somptuoase de unde erau scoase în poziţie verticală pentru procesiuni şi purtate în caleşti sau în corăbii particulare.“ Ce asemănare cu închinarea oferită astăzi zeilor, sfinţilor şi madonelor hinduismului, budismului şi catolicismului în care imaginile sînt purtate în acelaşi mod pe străzi, pe rîuri şi pe mări!
Descrierea următoare extrasă din aceeaşi enciclopedie ne furnizează un exemplu suplimentar al paralelismului ce există între Babilonul antic şi religia modernă:„Adoratorii săi fideli o cheamă cu numele cele mai dulci: ea nu este numai zeiţă şi fecioară, ci şi mama îndurărilor, cea care ascultă rugăciunile, care mijloceşte [în favoarea noastră], (. . .) cea care a creat universul şi a dat viaţă omenirii.“ Compară aceasta cu următoarea rugăciune din El Santo Rosario (Sfîntul rozar): „Noi îţi aducem mulţumiri, Prinţesă supremă, pentru favorurile pe care le primim în fiecare zi din mîna ta generoasă; fii atît de bună, Stăpîna noastră şi ne păstrează acum şi întotdeauna sub protecţia ta.“
Cine este oare obiectul acestei descrieri şi a acestei rugăciuni? Mulţi vor răspunde imediat: „Fecioara Maria“. Acest răspuns este corect doar pe jumătate. Rugăciunea este adresată Mariei. Însă, aşa cum ne informează cartea Las Grandes Religiones Ilustradas, primul citat este o descriere a lui Iştar, „Regina dragostei“, zeiţa babiloniană a fertilităţii, dragostei şi războiului. Ea este reprezentată uneori „ca o mamă alăptîndu–şi copilul de sex bărbătesc“. Iată încă un exemplu care arată că religia modernă nu este mult deosebită de cea a Babilonului antic.
Se poate face încă o comparaţie: între triadele de dumnezei ale Babilonului antic şi conceptul similar despre trinitate din religiile moderne.
În panteonul babilonian, Ishtar era zeiţa principală, identică zeiţei sumeriane Innanna, a fertilităţii. În mod paradoxal, ea era atît zeiţa războiului, cît şi a dragostei şi voluptăţii. În cartea sa Les Religions de Babylonie et d’Assyrie (Religiile Babilonului şi Asiriei) savantul francez Édouard Dhorme a spus despre Ishtar: „Ea era zeiţa, doamna, mama îndurătoare care ascultă rugăciunea şi intervine înaintea zeilor înfuriaţi şi îi calmează. . . . Ea era înălţată deasupra tuturor, ea a devenit zeiţa zeiţelor, regina tuturor zeilor, suverana zeilor cerului şi ai pămîntului.“
Închinătorii la Ishtar i se adresau acesteia numind–o „Virgina“, „Sfînta Virgină“ şi „Mama Virgină“. Antica „Rugăciune“ sumero–akkadiană „a lamentaţiei către Ishtar“ spune: „Mă rog ţie, o, Doamnă a doamnelor, zeiţă a zeiţelor. O, Ishtar, regină a tuturor popoarelor. . . . O, posesoare a tuturor puterilor divine, care porţi coroana dominaţiei. . . . Capele, locuri sfinte, lăcaşuri sacre şi altare îţi dau atenţie. . . . Unde oare nu sînt expuse imaginile tale? . . . Vezi–mă, o, Doamna mea; acceptă–mi rugăciunile.“
Cât de multă asemănare cu închinarea falsă la Maria!!!
Orientalistul Édouard Dhorme vorbeşte despre „expansiunea închinării la Ishtar“. Ea s–a răspîndit în Mesopotamia şi atît Ishtar însăşi, cît şi zeiţe cu diferite nume, dar cu atribute similare, erau venerate în Egipt, Fenicia şi Canaan, precum şi în Anatolia (Asia Mică), Grecia şi Italia.
Principala zeiţă–mamă venerată în Egipt era Isis. Istoricul H. G. Wells a scris: „Isis a atras mulţi credincioşi care şi–au dedicat ei viaţa. În temple se aflau imaginile ei încoronate ca Regină a Cerului, purtîndu–l în braţe pe copilul Horus. Lumînările ardeau topindu–se în faţa ei, iar ceara adusă ca ofrandă atîrna deasupra altarului.“ (The Outline of History) Venerarea lui Isis era ceva extrem de popular în Egipt. Ea s–a răspîndit în zona mediteraneană, în special în Grecia şi Roma, ajungînd chiar pînă în Europa de vest şi de nord.
În Fenicia şi Canaan, venerarea zeiţei–mame se concentra asupra lui Ashtoreth sau Astarteea, despre care se spunea că este soţia lui Baal. Asemenea lui Ishtar, varianta ei babiloniană, ea era atît o zeiţă a fertilităţii, cît şi a războiului. În Egipt au fost găsite inscripţii antice în care Astarteea este numită doamna cerului şi regina cerurilor. Israeliţii erau angajaţi într–o permanentă luptă împotriva degradantei influenţe a venerării acestei zeiţe a fertilităţii.
La nord–vest, în Anatolia, echivalentul lui Ishtar era Cibele, cunoscută ca Marea Mamă a zeilor. Ea mai purta şi numele de Atotnăscătoarea, Atothrănitoarea, Mama Binecuvîntării. Din Anatolia, cultul Cibelei s–a răspîndit mai întîi în Grecia şi apoi în Roma, unde a supravieţuit pînă în era noastră. Venerarea zeiţei fertilităţii includea dansuri frenetice, autoflagelare efectuată de preoţi, autocastrare efectuată de candidaţii la preoţie şi procesiuni în care statuia zeiţei era purtată cu înaltă veneraţie.
Grecii din antichitate venerau o zeiţă Mamă–Terra pe nume Geea. Dar panteonul ei a ajuns să includă zeiţe de tipul lui Ishtar, cum era Afrodita, zeiţa fertilităţii şi a dragostei; Atena, zeiţa războiului; şi Demeter, zeiţa agriculturii.
În Roma, Venus era zeiţa dragostei şi, prin urmare, corespundea cu Afrodita a grecilor şi cu babiloneana Ishtar. Romanii însă le venerau şi pe zeiţele Isis, Cibele şi Minerva (Atena la greci), reflectînd–o fiecare într–un fel sau altul pe Ishtar, modelul original babilonean.
ÎNCHINAREA la zeiţa–mamă se practica încă pe vremea primilor creştini. Apostolul Pavel s–a confruntat cu ea în Efes, Asia Mică. Întocmai ca în Atena, un alt oraş al închinării la zeităţi, el a depus mărturie despre: «Dumnezeul care a făcut lumea şi tot ce este în ea», despre viul Creator, care nu este „asemenea aurului sau argintului sau pietrei cioplite potrivit artei şi imaginaţiei omului.“ Aceasta era prea de tot pentru efeseni, care, în majoritate, se închinau la zeiţa–mamă Artemis (Diana). Cei care trăiau din confecţionarea altarelor de argint ale zeiţei au incitat la răscoală. Timp de aproximativ două ore, mulţimea a strigat: „Mare este Diana Efesenilor!“ — Fapte 17:24,Fapte 17:29; 19:26,34.
Grecii se închinau şi ei unei Artemis, dar Artemis căreia i se aducea închinare în Efes nu se identifica decît vag cu prima. Artemis a grecilor era o zeiţă virgină a vînătorii şi a naşterii de copii. Artemis a efesenilor era o zeiţă a fertilităţii. Uriaşul ei templu din Efes era considerat una dintre cele şapte minuni ale lumii. Statuia ei, despre care se credea că a căzut din cer, o reprezenta ca personificare a fertilităţii, pieptul ei fiind acoperit cu şiruri de sîni de formă ovală. Forma deosebită a acestor sîni a dat naştere la diferite interpretări, cum ar fi că aceştia reprezintă ghirlande de ouă sau chiar testicule de taur. Oricare ar fi interpretarea, simbolul fertilităţii reiese cu claritate.
Interesant este faptul că, după cum afirmă The New Encyclopædia Britannica, statuia originală a acestei zeiţe „era făcută din aur, abanos, argint şi piatră neagră.“ O bine cunoscută statuie a acestei Artemis din Efes, datînd din secolul al doilea e.n., are faţa, mîinile şi picioarele de culoare neagră.
Imaginea Artemisei era purtată cu pompă de–a lungul străzilor. Biblistul R. B. Rackham scrie: „În templu [acela al Artemisei] erau păstrate . . . imaginile, altarele şi ustensilele ei sacre din aur şi argint, care, într–un cadru festiv, erau purtate prin oraş şi erau aduse într–o fastuoasă procesiune înapoi. Aceste festivităţi atrăgeau mii de pelerini din întreaga Asie Mică. Ei cumpărau mici altare ale zeiţei, numind–o marea lor doamnă, regină, virgină, „cea care ascultă şi primeşte rugăciunile.“ În asemenea împrejurări, Pavel şi primii creştini aveau nevoie de un mare curaj pentru a–l slăvi mai degrabă pe«Dumnezeul care a făcut lumea», decît de a da slavă zeităţilor confecţionate din «aur, argint sau piatră».
Adresîndu–se bătrînilor adunării creştine din Efes, apostolul Pavel a profeţit o apostazie. El a avertizat că se vor ridica apostaţi care vor vorbi: „lucruri stricăcioase“(Fapte 20:17, 28–30). Pericolul care pândea permanent în Efes era acela de reîntoarcere la adorarea zeiţei–mame. S–a întîmplat oare lucrul acesta?
În New Catholic Encyclopedia citim: „În poziţia sa de centru de pelerinaj, Efesul era considerat locul de înmormîntare al lui Ioan [apostolul]. . . . O altă tradiţie atestată de către Conciliul din Efes (431) face o legătură între Binecuvîntata Fecioară Maria şi Sf. Ioan. Bazilica în care s–a ţinut Conciliul a fost denumită Biserica Maria.“ De ce este importantă pentru noi astăzi această legătură între Efes şi Maria?
Să lăsăm să răspundă The New Encyclopædia Britannica„Venerarea mamei lui Dumnezeu şi–a primit impulsul atunci cînd Biserica Creştină a devenit biserică imperială sub Constantin, iar masele păgîne s–au revărsat în biserică. . . . Pietatea şi conştiinţa lor religioasă se formaseră timp de milenii prin intermediul cultului «marii zeiţe–mame» şi al «virginei divine», situaţie ce data în totalitate din vremea vechilor şi popularelor religii ale Babilonului şi Asiriei.“ Ce loc mai bun ar fi putut exista decît Efesul pentru „creştinarea“ închinării la zeiţa–mamă?!!?
Astfel, Efesul a fost locul unde, în 431 e.n., aşa–numitul al treilea conciliu ecumenic a declarat–o pe Maria „Theotokos”, un cuvînt grec avînd semnificaţia de „Născătoare de Dumnezeu“ sau „Mama lui Dumnezeu“. New Catholic Encyclopedia spune: „Utilizarea acestui titlu de către Biserică a fost, fără îndoială, decisivă pentru dezvoltarea, în secolele de mai tîrziu, a doctrinei şi devoţiunii al căror obiect era Maria.“
Da, Efesul a fost centrul transformării într–o ferventă devoţiune faţă de Maria ca „Mamă a lui Dumnezeu“ a închinării păgîne la zeiţa–mamă, închinare similară aceleia cu care a fost confruntat Pavel în secolul întîi. Acea venerare a zeiţei–mame a supravieţuit în ţările creştinătăţii în mod special prin intermediul devoţiunii faţă de Maria.
Encyclopædia of Religion and Ethics îl citează pe biblistul W. M. Ramsay, pentru a argumenta că „respectul acordat în secolul al V–lea Fecioarei Maria la Efes era o formă [reînnoită] a vechii închinări păgîne a Mamei Virgine.“ The New International Dictionary of New Testament Theology spune: „Conceptele catolice despre «mama lui Dumnezeu» şi despre «regina cerului», deşi ulterioare N.T., îşi au rădăcinile istorico–religioase adînc înfipte în Est. . . . Venerarea de mai tîrziu a Mariei conţine multe trăsături ale cultului păgîn al mamei divine.“
Aceste trăsături sînt prea numeroase şi prea detaliate pentru a fi o simplă coincidenţă. Similitudinea dintre statuile cu mama şi pruncul ale Fecioarei Maria şi statuile zeiţelor păgîne, cum ar fi Isis, nu poate trece neobservată. Sutele de statui şi icoane ale Madonei Negre din bisericile catolice de pretutindeni din lume nu pot să nu ne evoce statuia Artemisei. Lucrarea Théo–Nouvelle encyclopédie catholique spune despre aceste Fecioare Negre: „Ele par să fie un mijloc de transfer la Maria a ceea ce a rămas din populara închinare la Diana [Artemis] . . . sau Cibele.“ Procesiunile Fecioarei Maria din Ziua Adormirii Maicii Domnului îşi găsesc şi ele prototipul în procesiunile efectuate în cinstea Cibelei şi Artemisei.
Chiar şi titlurile acordate Mariei ne amintesc de zeiţele–mame păgîne. Ishtar era onorată ca „Virgina sfîntă“, „Doamna mea“ şi „milostiva mamă care ascultă rugăciunile“. Isis şi Astarteea erau numite „Regina Cerului“. Cibele era denumită „Mama oricărei binecuvîntări“. Toate aceste titluri, cu mici variaţii, sînt atribuite Mariei.
Conciliul Vatican II a încurajat cultul „Binecuvîntatei Virgine“. Papa Ioan Paul al II–lea este bine cunoscut pentru ferventa sa devoţiune faţă de Maria. În timpul numeroaselor sale călătorii, el nu a pierdut nici o ocazie de a vizita altarele Mariei, inclusiv pe acela al Madonei Negre din Czestochowa, Polonia. El a încredinţat întreaga lume Mariei!!! Atunci nu este de mirare, aşadar, că 42 de cardinali catolici şi 500 de episcopi cu spijinul a aproximativ patru milioane şi jumătate de catolici doresc ca Maria să fie inclusă în dumnezeire conform următorului citat dintr-o publicaţie germană “Welt am Sonntag”, nr. 35 din 31 august 1997: „Ţelul susţinătorilor este proclamarea a trei crezuri noi principale: * Că Maria a contribuit la mântuire personal împreună cu Fiul ei. * Că întregul har care a curs din suferinţa şi moartea Mântuitorului poate devenii lucrător numai prin intervenţia Mariei ...*... Din trinitate ar putea deveni pătrime...”.
Iată! Unde-i duce lucrarea de rătăcire a celui rău!!!
În realitate, Maria ca evreică din poporul lui Dumnezeu care a primit legea nu acceptă închinarea la ea! Ea ca tot Israelul se închina la Iehova, nu la îngeri, creaturi, oameni, preoţi, etc. – Deuteronomul 6:4-6.
Cine este în spatele acestei închinări false? Demonii prefăcuţi în „sfinţi”, în „Mării”, în „îngeri”! (1Corinteni 10:20; Matei 12:30)!
Minciuna că „Maria”, „sfinţii”, pot mijlocii, că ei sunt mai aproape de noi, pot simţi mai bine nevoile noastre, nu este altceva decât o blasfemie la adresa Singului Dumnezeu Adevărat!
Apostulul Pavel le spune păgânilor greci ce se închinau la zeiţa mamă şi la alte zeităţi false: „Dumnezeul care a făcut lumea şi toate cele care sunt în ea, El fiind Domn al cerului şi al pământului, nu locuieşte în temple făcute de mâini, nici nu este slujit de mâini omeneşti, ca având nevoie de ceva, El Însuşi dând tuturor viaţă şi suflare şi toate; şi a făcut dintr-un singur sânge orice naţiune de oameni, ca să locuiască pe toată faţa pământului, hotărând timpuri rânduite şi hotarele locuirii lor, ca ei să-L caute pe Dumnezeu, dacă, în adevăr, ar putea cumva să-L atingă bâjbâind şi să-L găsească, deşi nu este departe de fiecare dintre noi; pentru că în El trăim şi ne mişcăm şi suntem, după cum au spus şi unii dintre poeţii voştri: «Pentru că şi noi suntem neam al Lui». Fiind deci neam al lui Dumnezeu, nu trebuie să gândim că Dumnezeirea ar fi asemenea aurului sau a argintului sau a pietrei, formă sculptată după arta şi imaginaţia omului.
Dumnezeu deci, trecând cu vederea timpurile de neştiinţă, porunceşte acum oamenilor ca toţi, de pretutindeni, să se pocăiască, pentru că a rânduit o zi în care va judeca pământul locuit, cu dreptate, prin Omul pe care L-a rânduit, dând tuturor dovadă prin aceea că L-a înviat dintre morţi“ (Fapte 17:24-31).
Dumnezeu este dragoste (1Ioan 4:8), El poate simţi alături de noi! Iar El a rânduit un singur Mijlocitor la Dumnezeu, nu mai mulţi, după cum este scris: „Pentru că lucrul acesta este bun şi primit înaintea lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru, care doreşte ca toţi oamenii să fie mântuiţi şi să vină la cunoştinţa adevărului. Pentru că este un singur Dumnezeu şi un singur Mijlocitor între Dumnezeu şi oameni: Omul Hristos Isus, care S-a dat pe Sine Însuşi preţ de răscumpărare pentru toţi, mărturia fiind dată la timpul ei” (1Timotei 2:3-6, GBV 2001).
Tot ce nu se bazează pe aceste adevăruri vine de la cel rău!!!
 

[1] În începutul primei zile din cele şase zile ale creaţiunii, atunci, a luat fiinţă timpul aşa cum îl cunoaştem noi.