INTRODUCERE:

 

Dumnezeu a făcut toate cu un scop (Proverbe 16:4a), fiecare fiinţă este ca o piesă dintr-un mecansim uriaş! Orice fiinţa care va împlini planul Creatorului, va fi fericită şi împlinită, însă orice persoană care nu împlineşte scopul lui Dumnezeu, va avea o viaţă de neîmplinire, frustrare, va simţi că nu este la locul ei.

 

Dumnezeu a creat femeia, ca să fie o complectare a bărbatului, un ajutor potrivit pentru el (Geneza 2:20-25), nu ca să fie o concurenţă a bărbatului! Femeia nu a fost făcută pentru sine, nici pentru o viaţă independentă, ci Scriptura spune: Pentru că nu bărbatul este din femeie, ci femeia din bărbat; pentru că şi bărbatul nu a fost creat pentru femeie, ci femeia pentru bărbat”, de aceea „capul femeii este bărbatul” (1Corinteni 11:3,1Corinteni 11:8-9, GBV 2001). Aceasta este ordinea divină şi scopul existenţei femeii!

 

Prin urmare, soţia trebuie să fie un ajutor potrivit pentru soţul său (Geneza 2:18). Ea trebuie să-şi ajute soţul la educarea copiilor (Proverbe 1:8). Dumnezeu pretinde de la o soţie să se îngrijească cu iubire de familia sa (Proverbe 31:10,Proverbe 31:15,Proverbe 31:26-27; Tit 2:4-5). Ea trebuie să fie un ajutor pentru soţ, la toate aceste aspecte, adică la educarea copiilor şi îngrijirea familiei, fiind o bună gospodină (Tit 2:5; Proverbe 1:8; Proverbe 31:10,Proverbe 31:15,Proverbe 31:26-27).

 

Soţia nu trebuie să concureze cu soţul în ce priveşte conducerea, ea trebuie să fie conştientă că lucrurile nu merg bine cu doi conducători, cum o maşină nu ar merge bine cu două volane.

 

Ea trebuie să fie supusă în toate lucrurile (comp. cu Efeseni 5:22,Efeseni 5:24), chiar dacă soţul este necredincios (1Petru 3:1), excepţie de la ascultare şi supunere, este în cazurile când soţul îi cere lucruri ce contravin Cuvântului lui Dumnezeu (Fapte 5:29), dar şi atunci refuzul de a face un lucru păcătos, îl va da în smerenie (comp. cu 1Petru 3:1-4).

 

În zilele noastre mişcarea feministă, cât şi dorinţa de înavuţire a oamenilor, lăcomia patronilor, lipsa lor de ascultare faţă de Cuvântul îndrumător al lui Dumnezeu, a dus ca în loc ca femeia să stea acasă, fiind susţinută material de soţ, în timp ce ea se ocupă de copii, de gospodărie, etc. s-a ajuns ca ea să muncească, ca copiii să fie neglijaţi, ca ea să caute o carieră, chiar să evite a avea copii, sacrificându-i de dragul unui job, unei afaceri sau idealuri: politice, de afaceri, de renume, de slavă deşartă!

 

Femeia a ajuns să concureze cu bărbatul pe toate planurile, intrând într-un teren ce nu i-a fost destinat, şi devenind fie frustrată de reponsabilităţile de cap (conducător) ce şi le asumă, dar pentru care nu a fost chemată de Creator şi înzestrată în acest sens. Alte femei îşi pierd feminitatea, devenind un fel de „dictator”, „maşină”, numai femeie nu!

 

Bărbaţii care în familiile lor, sau în grupările lor religioase, sau în alte forme de asociere, au permis sau încurajat un astfel de mod de viaţă, sunt primii vinovaţi pentru răsturnarea ordinei lăsate de la Creator! Iar femeile care au acceptat un mod de viaţă croit de lumea lui satan, fără o ordine, sunt şi ele vinovate de un mod de viaţă care îi displace lui Dumnezeu, care răstoarnă scopul original!

 

 

 

SCURT ISTORIC PENTRU ZIUA FEMEII:

 

Antichitate: Istoricii spun ca ziua mamei îşi are originile în festivalul dedicat „zeiţei mamă”, este vorba de zeiţa Rhea, festival ţinut în Grecia antica, încă din anii 250 î.C. Săbătoarea ţinea 3 zile, de pe data de 15 martie până în 18 martie.

 

În Encyclopœdia Britannica (1959)‚ vol. 15, pagină 849, se afirmă: „O sărbătoare care derivă din obiceiul de a aduce închinare mamei, obicei practicat în Grecia antică. Această închinare oficială adusă mamei, cu ceremonii pentru Cybele sau Rhea, Marea Mamă a Zeilor, se celebra la Idele lunii martie, în toată Asia Mică.”

 

Originea modernă a sărbătorii:

 

1857: Originea Zilei Internaţionale a Femeii o găsim la mijlocul secolului XIX. În data de 8 Martie 1857, la New York, muncitoarele de la fabricile de textile au ieşit în stradă pentru a protesta împotriva condiţiilor inumane de muncă şi a salariilor foarte mici. Femeile au fost dispersate cu brutalitate de poliţie.

 

1908: În data de 8 Martie 1908, 15 mii de femei au mărşăluit la New York, cerând să le fie micşorată ziua de muncă, salarii mai bune, dreptul la vot şi încetarea exploatării copiilor pentru muncă. Sloganul lor era: “Pâine şi Trandafiri”, pâinea simbolizând securitatea economică iar trandafirii, o îmbunătăţire a calităţii vieţii lor.

 

Această revoltă pentru drepturi a femeilor  a fost curând asimilată de către Mişcarea socialistă. În luna mai a aceluiaşi an, Partidul Socialist din America a stabilit ca ultima duminică a lunii februarie să devină Ziua Naţională a Femeii!!!

 

1909: Prima Zi Naţională a Femeii a fost celebrată în Statele Unite în data de 28 Februarie 1909.

 

1910: La nivel internaţional, organizaţiile socialiste din întreaga lume s-au întâlnit în anul 1910, la Copenhaga, în Danemarca. În cadrul acelei întâlniri, Internaţională Socialistă a propus o Zi Internaţională a Femeii.

 

Prima persoana care a propus sa fie comemorata data de 8 martie a fost Rosa Luxemburg, o militanta revolutionara. In 1910, la Copenhaga, in timpul Conferintei Internationale a Femeii Socialiste, o activista germana, Clara Zetkin, propune ca data de 8 martie sa fie Ziua Internationala a Femeii.

 

Ideea Zilei Internationale a Femeii a fost propusa pentru prima data in 1910, la cea de-a doua editie a Conferintei Internationale a Femeilor Socialiste. Conferinta a reunit 100 de femei din 17 tari, reprezentante ale unor uniuni, partide socialiste, cluburi si primele trei femei alese in parlamentul finlandez, care au felicitat sugestia Clarei Zetkin si au aprobat-o unanim.

 

1911: În data de 19 martie 1911,  Ziua Internaţională a Femeii a fost sărbătorită pentru prima dată în Austria, Danemarca, Germania şi Elveţia. În acea zi, peste un milion de bărbaţi şi femei au ieşit în stradă pentru o serie de revendicări.

 

Un alt moment istoric pentru lupta femeilor şi pentru însemnătatea zilei de 8 Martie, este tragedia de la fabrica Triangle Shirtwaist – New York, din 25 martie 1911, când într-un incendiu cauzat de nerespectarea siguranţei angajaţilor,  au murit peste 140 de oameni, majoritatea femei. Tragedia a scos în stradă peste 100.000 de protestatari, femei şi bărbaţi.

 

1917: După ce două milioane de soldaţi ruşi pieriseră pe front, în 23 februarie 1917, mamele, soţiile şi fiicele lor au ieşit în stradă în ultima duminică a lui februarie pentru a protesta împotriva războiului. “Pâine şi pace” era sloganul lor.

 

1977: În anul 1977, Organizaţia Natunilor Unite, a adoptat Rezoluţia 32/142, invitând fiecare ţară să proclame, orice  zi a anului, în acord cu obiceiurile şi tradiţiile sale, ca “Zi a Naţiunilor Unite pentru Drepturile Femeii şi Pace Internaţională”. Nu a fost menţionată  în mod specific data de 8 martie, însă multe ţări au ales să celebreze femeile în această zi.

 

Astfel, ziua femeii înseamnă în primul rând, o celebrare a realizărilor femeilor şi în acelaşi timp o reafirmare a dorinţei de luptă pentru drepturi şi egalitate! 

 


CUM AR TREBUI SĂ PRIVEASCĂ CREŞTINII ACEASTĂ SĂRBĂTOARE?

 

A-ţi onora soţia, sau a îndemna copii să-şi preţuiască mama, este un lucru bun (Efeseni 6:2; 1Petru 3:7), dar acest lucru trebuie făcut zilnic, nu doar o dată în an!

 

Motivul acestei sărbători nu este o apreciere a meritelor femeilor, din familie, societate, realizări obţinute în cadrul ascultării de planul bunului Dumnezeu. Nu! Ci motivul acestei sărbători este „o celebrare a realizărilor femeilor ieşite din planul divin şi afirmându-se în planul lui Satan care a dorit egalitatea cu Dumnezeu(Isaia 14:12-15) şi care le încurajează pe femei la lupta de egalitate cu bărbatul!” Această sărbătoare a venită prin filieră idolatră, dar şi socialistă!

 

Domnul Isus a avut un cap şi are un cap, pe Dumnezeu - 1Corinteni 11:3! Dar El nu a râvnit egalitatea măcar că semăna cu Dumnezeu, ci s-a smerit chiar pierzând gloria Sa pentru un timp cât a fost om, iar această smerire, i-a adus înălţarea de către Tatăl, la o poziţie superioară decât cea avut mai înainte! – citeşte: Filipeni 2:1-11.

 

Femeile dacă aşteptau ca şi Isus timpul înălţării lor, încredinţându-se în perioadele dificile dreptului Creator ca şi Domnul (1Petru 4:19), Dumnezeu nu le lasă la infinit în situaţii dificile, ci la timpul potrivit El înalţă, după cum este scris: Smeriţi-vă deci sub mâna puternică a lui Dumnezeu, ca să vă înalţe, la timpul potrivit” (1Petru 5:6, GBV 2001).

 

Creştinii falşi ca să nu-i supere prea tare pe păgânii idolatrii, creştinătatea apostată de la Constantin şi de după, a înlocuit  sărbătorile păgâne cu sărbători fabricate de oameni stricaţi la minte şi care cred că lumina poate fi împreună cu întunericul (comp. cu 2Corinteni 6:14-18). Astfel ei ţin cultul maicii Domnului, un cult provenit din păgânism din cultul zeiţei mamă! Astfel ei sărbătoresc „zeiţei mamă”, într-un mod mascat!!!

 

Mulţi istoricii sunt de părere că cultele tradiţionale au substituit cealalta sarbătoare, Mama-Zeiţă, ceremoniile care erau ţinute în cinstea zeiţei, au fost adoptate de falşi creştini, pentru a o venera pe „Maria”! Dar Maria ca evreică din poporul lui Dumnezeu care a primit legea nu acceptă închinarea la ea! Ea ca tot Israelul se închina la Iehova, nu la îngeri, creaturi, oameni, preoţi, etc. – Deuteronom 6:4-6.

 

Cine este în spatele acestei închinări false? Demonii prefăcuţi în „sfinţi”, în „Mării”, în „îngeri”! (1Corinteni 10:20; Matei 12:30)!

 

Minciuna că „Maria”, „sfinţii”, pot mijlocii, că ei sunt mai aproape de noi, pot simţi mai bine nevoile noastre, nu este altceva decât o blasfemie la adresa lui Dumnezeu!

 

Apostulul Pavel le spune păgânilor greci ce se închinau la zeiţa mamă şi la alte zeităţi false: „Dumnezeul care a făcut lumea şi toate cele care sunt în ea, El fiind Domn al cerului şi al pământului, nu locuieşte în temple făcute de mâini, nici nu este slujit de mâini omeneşti, ca având nevoie de ceva, El Însuşi dând tuturor viaţă şi suflare şi toate; şi a făcut dintr-un singur sânge orice naţiune de oameni, ca să locuiască pe toată faţa pământului, hotărând timpuri rânduite şi hotarele locuirii lor, ca ei să-L caute pe Dumnezeu, dacă, în adevăr, ar putea cumva să-L atingă bâjbâind şi să-L găsească, deşi nu este departe de fiecare dintre noi; pentru că în El trăim şi ne mişcăm şi suntem, după cum au spus şi unii dintre poeţii voştri: «Pentru că şi noi suntem neam al Lui». Fiind deci neam al lui Dumnezeu, nu trebuie să gândim că Dumnezeirea ar fi asemenea aurului sau a argintului sau a pietrei, formă sculptată după arta şi imaginaţia omului.
Dumnezeu deci, trecând cu vederea timpurile de neştiinţă, porunceşte acum oamenilor ca toţi, de pretutindeni, să se pocăiască, pentru că a rânduit o zi în care va judeca pământul locuit, cu dreptate, prin Omul pe care L-a rânduit, dând tuturor dovadă prin aceea că L-a înviat dintre morţi“ (Fapte 17:24-31).

 

Există un singur Mijlocitor la Dumnezeu, nu mai mulţi, după cum este scris: „Pentru că lucrul acesta este bun şi primit înaintea lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru, care doreşte ca toţi oamenii să fie mântuiţi şi să vină la cunoştinţa adevărului. Pentru că este un singur Dumnezeu şi un singur Mijlocitor între Dumnezeu şi oameni: Omul Hristos Isus, care S-a dat pe Sine Însuşi preţ de răscumpărare pentru toţi, mărturia fiind dată la timpul ei” (1Timotei 2:3-6, GBV 2001).

 

Tot ce nu se bazează pe aceste adevăruri vine de la cel rău, şi nu poate duce la bine de nici un fel!

 

Dar se ridică întrebarea:

 

De ce este femeia inferioară bărbatului?

 

Motivul inferiorităţii ei nu este unul: cultural, un moft, o alegere la întâmplare, ca şi cum li s-ar face o nedreptate prin asta! Nu.

 

Motivul pentru care bărbatul este capul femeii încă de la facerea omului, este pentru că bărbatul ,,este chipul şi slava lui Dumnezeu, pe când femeia este slava bărbatului”; un alt motiv este că ,,nu bărbatul a fost luat din femeie, ci femeia din bărbat”, căci Eva a fost făcută din coasta bărbatului, nu bărbatul (Adam) din coasta femeii (vezi şi Geneza 2:21-23); iar ,,nu bărbatul a fost făcut pentru femeie, ci femeia pentru bărbat”, deci femeia este completare sau un ajutor potrivit pentru bărbat şi nu bărbatul este completare sau ajutor pentru femeie (vezi şi Geneza 2:18; 1Corinteni 11:7-9).

 

În concluzie această sărbătoare nu o reprezintă pe femeia care se teme de Dumnezeu, ci pe femeia ascultătoare de satan, care de la început a dorit egalitatea cu Dumnezeu!

 

Prin această sărbătoare şi dezideratele ei, şi a mişcării feministe, oricât bine social ar dori, nu există bine social, şi nici bine de vreun fel, fără Dumnezeu şi legile Sale!

 

Femeia poate ajunge la ocrotirea socială, la satisfacţie şi împlinire, nu răzvrătindu-se şi dorind egalitatea sau independenţa, aşa cum prin fapta ei Eva s-a erijat în a fi cap, dar prin neascultarea ei a ajuns dominată şi oprimată după cum este scris ca decret divin de pedepsire a femeii: Femeii i-a zis: „Îţi voi mări foarte mult durerile naşterii şi sarcina ta; cu durere vei naşte copii; şi dorinţa ta va fi spre soţul tău şi el va stăpâni peste tine” (Geneza 3:16, GBV 2001). Ci ascultând de Înţeleptul Dumnezeu care a dat prin apostolul Petru următorul îndemn: Tot aşa, soţiilor, fiţi supuse soţilor voştri, încât, chiar dacă unii sunt neascultători de Cuvânt, să fie câştigaţi fără cuvânt, prin purtarea soţiilor, fiind martori la purtarea voastră curată, în temere; podoaba voastră să nu fie cea de afară, a împletirii părului şi a purtării aurului sau a îmbrăcării hainelor lumeşti, ci omul ascuns al inimii, în frumuseţea nepieritoare a unui duh blând şi liniştit, care este de mare preţ înaintea lui Dumnezeu. Pentru că astfel se împodobeau altădată şi sfintele femei, care sperau în Dumnezeu,supunându-se soţilor lor, după cum Sara asculta de Avraam, numindu-l domn; ai cărei copii aţi devenit, făcând binele şi netemându-vă de ceva.” (1Petru 3:1-6, GBV 2001). Iată, cum ajung soţiile să nu mai aibă teamă!

 

Iar soţii ascultând de următorul îndemn: Tot aşa, soţilor, locuiţi cu ele după cunoştinţă, ca şi cu un vas mai slab, feminin, dându-le onoare ca fiind şi împreună-moştenitoare ale harului vieţii, spre a nu fi împiedicate rugăciunile voastre.” (1Petru 3:7, GBV 2001).

 

Oamenii lui Dumnezeu nu sărbătoresc sărbători în cinstrea oamenilor, ci în cinstea Creatorului şi a Fiului Său care a fost rânduit ca Domn şi Stăpân peste Casa lui Dumnezeu (Matei 24:42-44; Fapte 5:31).

 

Toate aceste sărbători: „ziua mamei”, „ziua tatălui”, „ziua bunicului”, „ziua bunicei”, „ziua profesorului”, „ziua căsătoriei”, „ziua naşterii”, etc. toate exprimă: auto-înălţarea, sau auto-remarcarea lor şi a rolului lor! În loc să aştepte ca Dumnezeu să-i remarce şi să le spună: ‘rob bun şi credincios’ atunci când ei şi-au împlinit menirea pe acest pământ, toate aceste sărbători venite din mândrie, sunt împotriva adevărului exprimat în Sfintele Scripturi: „Am zis celor mândri: „Nu vă îngâmfaţi!“ Şi celor răi: „Nu ridicaţi cornul!“ Nu vă ridicaţi cornul atât de sus, nu vorbiţi cu mândrie, cu gâtul întins! Pentru că nici de la răsărit, nici de la apus, nici din pustiu nu vine înălţarea, pentru că Dumnezeu este Cel care judecă: El coboară pe unul şi înalţă pe altul.” (Psalm 75:4-6, GBV 2001).