Mulţi dintre cei ce se declară ca fiind creştini se închină în moduri foarte diferite, astfel, unii se roagă la Maria mama lui Iisus, la îngeri, la sfinţi, în timp ce alţii condamnă acest lucru, unii îşi fac semnul crucii, şi se închină la icoane, venerând şi oasele sfinţilor, iar alţii nu fac nici unul din aceste lucruri. De asemenea, unii fac lungi peregrinaje la diferite locuri considerate de ei sfinte, în timp ce alţii se închină doar în casa lor. Văzând aceste moduri diferite de închinare, se ridică următoarele întrebări:
 

-CUM TREBUIE SĂ NE-NCHINĂM LUI DUMNEZEU?

-DE UNDE PUTEM AFLA MODUL CORECT DE ÎNCHINARE?

-PUTEM SĂ NE ÎNCHINĂM LUI DUMNEZEU PRIN INTERMEDIUL ICOANELOR, A SFINŢILOR, A RELICVELOR?

 

Domnul Iisus[1] Hristos, ne dă răspuns la toate aceste întrebări în Evanghelia după Ioan 4:23,Ioan 4:24 BO[2] unde El învaţă următoarele: „Dar vine ceasul şi acum este, când adevăraţii închinători se vor închina Tatălui în duh şi în adevăr, că şi Tatăl astfel de închinători îşi doreşte. Duh este Dumnezeu şi cei ce I se închină trebuie să i se închine în duh şi în adevăr.” El rosteşte aceste cuvinte, când discuta cu o femeia samariteană, care i-a spus următoarele: „Părinţii noştri s-au închinat pe muntele acesta; şi voi ziceţi că în Ierusalim este locul unde trebuie să se închine oamenii.” (Ioan 4:20 BC). Astfel această femeie îi pune o dilemă lui Isus, şi anume: unde trebuie să se închine oamenii, pe muntele Garizim, unde Samaritenii, au construit un templu, sau în Ierusalim la templu unde se închinau evreii? Însă Isus spune că a venit ceasul ca oamenii care doresc sincer să se închine într-un mod aprobat de Dumnezeu, nu se vor mai închina nici la templul din Ierusalim, nici pe muntele Garizim, ci închinătorii adevăraţi se vor închina „în duh şi în adevăr”. Astfel Isus prin aceste cuvinte ne răspunde la prima întrebare din introducerea acestui material, şi anume:
 
»    Cum trebuie să ne-nchinăm lui Dumnezeu?
Astfel înţelegem din cuvintele Domnului, că modul corect de închinare este: „în duh şi în adevăr”, dar care este semnificaţia acestor cuvinte? În Biblie, cuvântul „duh” se referă la ceva nevăzut, care nu este materie (Ioan 3:6-8), astfel a te închina „în duh”înseamnă că închinarea ta poate să aibă loc oriunde şi oricând deoarece duhul nu este mărginit. Astfel închinarea noastră nu trebuie să fie ajutată de lucruri materiale, vizibile, deci nu te închini prin intermediul unor imagini de exemplu, ci în duhul tău, şi prin urmare acest mod de închinare nu este un ritual de suprafaţă ci o relaţie între duhul tău şi Dumnezeu care este duh, aşa după cum reiese şi din alte texte ale Bibliei, expresia aceasta se referă la duhul omului (Luca 1:80; Romani 1:9; 2:29), sau la inima lui (Romani 15:6; 2Timotei 2:22; Evrei 10:22).
Creştinii nu mai au un templu fizic prin intermediul căruia să se închine la Dumnezeu; ci, ei sunt temple ale lui Dumnezeu, căci Duhul Lui locuieşte în ei (1Corinteni 3:16,1Corinteni 3:17; 6:19; 2Corinteni 6:16). În mod similar, biserica nu este cum cred unii clădirea unde se fac slujbe religioase; ci, Biblia arată că biserica sunt credincioşii ca grup, pe care Domnul Iisus i-a spălat prin Cuvântul Său (Efeseni 5:24-26).
Dar pentru ca închinarea noastră să-i fie plăcută lui Dumnezeu, noi trebuie să ne închinăm şi „în adevăr”, aceasta  înseamnă ca închinarea noastră să fie fără prefăcătorie şi după Cuvântul lui Dumnezeu care este adevărul (Ioan 17:17). Prin urmare, orice formă de închinare care încalcă poruncile Bibliei nu este în adevăr şi este deci dezaprobată de Dumnezeu. Astfel am primit răspuns şi la a doua întrebare din introducere, adică la întrebarea:
 
»     De unde putem afla modul corect de închinare?
Deci Biblia este singura carte normativă care ne descoperă modul corect de închinare, căci ea este Cuvântul Adevărului (Psalmul 119:160).
Dar să răspundem la a treia întrebare, şi anume:
 
»    Putem să ne închinăm lui Dumnezeu prin intermediul icoanelor, a sfinţilor, a relicvelor?
Să nu uităm, căci ori ne închinăm ‚Tatălui ceresc’ cum ne-a învăţat Iisus, şi suntem atunci închinători adevăraţi, ori ne închinăm altfel după bunul nostru plac, sau după învăţături omeneşti şi atunci suntem închinători falşi (Ioan 4:23; Tit 1:16). Să vedem ce aflăm din Cuvântul lui Dumnezeu despre închinarea la icoane sau statui.
ICOANE: Cei ce apelează la icoane, statui, sau relicve (oase ale sfinţilor) în închinarea lor, declară că ei nu se închină acestor obiecte; ci, ei se închină la ceea ce reprezintă acestea, la harul divin ce l-au avut aceste persoane, prin urmare ei spun, că nu se închină la un chip cioplit; ci, la Dumnezeul din cer, prin imaginea Domnului Isus, iar despre imaginile, sau statuile şi oasele sfinţilor, ei doar le cinstesc (greacă: proskyneo), nu se închină lor (greacă: latreia). Însă curios că Biblia care descrie închinarea la Adevăratul Dumnezeu, atât ca închinare individuală, precum şi ca popor, ca biserică, nu prezintă nici un exemplu de vreun om a lui Dumnezeu care să se închine lui Dumnezeu prin intermediul icoanelor, nici de cinstire a imaginilor sfinţilor, deci forma aceasta de închinare nu apare în Cuvântul adevărului, astfel această formă de închinare nu este în adevăr, adică în Biblie, ea pur şi simplu nu apare în cadrul credinţei care a fost dată sfinţilor o dată pentru totdeauna (Iuda 3).
Ba mai mult, Cuvântul lui Dumnezeu condamnă astfel de practici în multe pasaje, atât din Vechiul, cât şi din Noul Testament, să cităm câteva exemple: „Şi Domnul v-a vorbit din mijlocul focului; voi aţi auzit sunetul cuvintelor Lui, DAR N-AŢI VĂZUT NICI UN CHIP, ci aţi auzit doar un glas. Fiindcă n-aţi văzut nici un chip în ziua când v-a vorbit Domnul din mijlocul focului, la Horeb, vegheaţi cu luare aminte asupra sufletelor voastre, ca nu cumva să vă stricaţi, şi să vă faceţi un chip cioplit sau o înfăţişare a vreunui idol sau chipul vreunui om sau chipul vreunei femei...şi să nu faceţi vreun chip cioplit, nici vreo înfăţişare oarecare… Căci Domnul, Dumnezeul tău, este un foc mistuitor, un Dumnezeu gelos.”(Deuteronom 4:12-24 BC). Deci observăm, căci Dumnezeu interzice confecţionarea de chipuri cioplite prin care să ne închinăm, căci Dumnezeu este nevăzut, nu l-a văzut nimeni (Ioan 1:18), deci El nu poate fi reprezentat printr-o imagine fizică, căci El este duh, ceva nevăzut, de aceea noi trebuie să ne închinăm în duh. Iar reprezentarea Dumnezeului nevăzut într-o icoană este o necinstire a Lui şi o nebunie după cum spune Romani 1:22,Romani 1:23,Romani 1:25 BC unde se precizează:
„S-au fălit că Sunt înţelepţi, şi au înnebunit; şi au schimbat slava Dumnezeului nemuritor într-o icoană care seamănă cu omul muritor… căci au schimbat în minciună adevărul lui Dumnezeu, şi au slujit şi s-au închinat făpturii în locul Făcătorului, care este binecuvântat în veci! Amin.” Da este o nebunie, să-l pictezi sau să-l sculptezi pe Dumnezeu în formă de chip de om material, este o necinstire a Sfântului şi Nevăzutului Dumnezeu.
Iar cât despre cinstirea icoanelor sfinţilor, ne întrebăm, unde este linia de demarcaţie între cinstirea unui sfânt şi închinarea la el? Cine o poate stabili? Cum poate un simplu credincios să facă diferenţa dintre cinstirea proskyneo, şi închinarea latreia? Să luăm notă de chiar ceea ce recunosc unii teologi ortodocşi care susţin cinstirea icoanelor, astfel în cartea: „Biserica Trupul lui Hristos” la p.124 se spune: „Este adevărat că oamenii mai simpli, confundând distincţia dintre închinare de cinstire şi adorare, înţeleg greşit cinstirea relativă a sfinţilor şi închinarea la icoane dându-se naştere la multe superstiţii.” Şi adăugăm noi, la idolatrie, căci închinarea la o creatură este idolatrie după cum am văzut din textul din Romani 1:25.
Este adevărat că trebuie onoraţi conducătorii în credinţă (Evrei 13:17), dar aceasta în timpul vieţii lor şi nu după moarte, şi aceasta o vom realiza prin supunerea faţă de ei şi prin urmarea exemplului lor, nu prin facerea de plecăciuni înaintea vreunei imagini a lor, care de fapt poate nici nu este o imagine corectă a lor în multe cazuri. În plus, Biblia ne arată că toţi oamenii trebuie onoraţi (1Petru 2:17), de asemenea, părinţii (Efeseni 6:1-3), sau şefii şi patronii de la lucru (1Timotei 6:1), dar nu am văzut nici un om care cinsteşte icoanele sfinţilor să facă acelaşi lucru cu pozele patronilor, cu toate că ei conform Bibliei sunt vrednici de toată cinstea şi demni să ne supunem lor cu frică şi cutremur ca şi de Cristos (Efeseni 6:5-7; 1Timotei 6:1).
Pe lângă toate acestea, chiar când apostolii au fost în viaţă, nu au permis plecăciuni adresate lor după cum reiese din Faptele Apostolilor 10:25,26 BO, aici apostolul Petru spune: „Şi când a fost să intre Petru, Corneliu, întâmpinându-l, i s-a închinat căzând la picioarele lui. Iar Petru l-a ridicat  zicându-i: „Scoală-te. Şi eu Sunt om!”(vezi şi Fapte 14:11-15). Să ne gândim, dacă apostolul Petru nu a permis plecăciuni adresate lui, şi le-a respins ca fiind idolatrie, oare atunci să fie corect plecăciunile şi sărutările icoanelor lor falsificate în multe cazuri? De fapt, Biblia nu prezintă nici un exemplu de cinstire a icoanelor sfinţilor, ceea ce face ca această practică să nu fie din adevărul Cuvântului. Mai este de menţionat şi un lucru care în general nu este cunoscut de oameni, şi anume că toţi oamenii care au fost iertaţi prin sângele lui Cristos prin credinţă în El, sunt sfinţi (Evrei 10:14,Evrei 9:14). Astfel dacă crezi cu adevărat în Isus eşti sfânt, (1Petru 2:9; Apocalipsa 1:6), astfel sfinţi nu sunt doar Maria, cei 12 apostoli şi alţi câţi-va.
RELICVE: Cinstirea oaselor sfinţilor şi a obiectelor lor, este un alt obicei care face parte din modul de închinare a unor religii, însă după cum ne dăm seama, dacă apostolii nu au permis când au fost în viaţă să li se facă plecăciuni, să le aducă jertfe, să facă unele lucruri spre omagierea lor (Fapte 10:25,Fapte 10:26; 14:11-15), cu atât mai mult astfel de practici cu oasele sfinţilor nu sunt de acceptat. Ba mai mult, atingerea unui mort fie el şi sfânt, conform legii lui Dumnezeu, îl făcea pe cel ce a atins mortul necurat (Numeri 19:11). Iar tot legat de cinstirea relicvelor, este demn de menţionat, că unele oase expuse în biserici ca oase ale sfinţilor, fiind verificate s-au dovedit o şarlatanie, fiind oase de animal, iar în alte cazuri sunt biserici care susţin că au aceleaşi părţi ale unui trup al vreunui sfânt, pe cine să credem?
CRUCEA: Este oare facerea semnului crucii echivalentul unei rugăciuni? Sau este crucea obiectul pe care trebuie să-l venerăm? Aduce semnul crucii iertare de păcate, sau scăparea din situaţii grele? La toate aceste întrebări să răspundem bazându-ne pe Cuvântul lui Dumnezeu, ca închinarea noastră să fie ,,în adevăr”.
În Noul Testament, nu ni se spune nicăieri că primii creştini îşi făceau semnul crucii, acest semn ne fiind răspândit decât la câteva sute de ani de la Cristos. Dar să mergem la rădăcina problemei, trebuie să decidem: credinţa în Cristos ne salvează sau facerea semnului cruci şi închinarea la cruce? Biblia spune în Ioan 14:6 BO: „Iisus i-a zis: „Eu Sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl Meu decât prin Mine.” Iar în Ioan 6:47 BO se spune: „…Cel ce crede în mine are viaţă veşnică”.
Deci nu lemnul crucii ne poate împăca cu Dumnezeu, ci sângele curs pe acest lemn (Efeseni 1:7), căci este scris în 1Petru 1:18-19 BC: „căci ştiţi că nu cu lucruri pieritoare, cu argint sau cu aur, aţi fost răscumpăraţi din felul deşert de vieţuire, pe care-l moşteniserăţi de la părinţii voştri, ci cu sângele scump al lui Hristos, Mielul fără cusur şi fără prihană” nu cu lemnul fără viaţă, căci fără vărsare de sânge nu se poate şterge păcatele (Evrei 9:22). ILUSTRARE: Un om salvează pe un alt om dintr-o mlaştină folosindu-se de un lemn, ar fi normal ca omul care era pe punctul de a se îneca să mulţumească lemnului sau omului care l-a salvat? Sau să cinstească lemnul sau pe omul care l-a salvat?
Atunci când Biblia vorbeşte de predicarea crucii (1Corinteni 1:17,1Corinteni 1:18), sau de pricina de prigonire a crucii (Galateni 5:11), ea nu se referă în sine, la lemnul pe care a fost crucificat Domnul Isus, căci Pavel nu predica: dimensiunea lemnului, esenţa lemnului, câte cuie a avut lemnul, sau ce culoare a avut, predicarea crucii se referă la predicarea jertfei lui Cristos care a murit pe cruce (1Corinteni 1:23,1Corinteni 1:24; 2:2), pe acel lemn blestemat, acel instrument al torturii şi al batjocurii. În concluzie, expresia „cruce” este metonimia, prin care crucea se referă la suferinţele lui Cristos, şi la suferinţele şi lupta creştină de a răstigni păcatul, şi firea păcătoasă, şi a fi răstigniţi faţă de lume. A lua crucea însemnă, a lua decizia să crucifici în viaţa ta: păcatul, firea (natura păcătoasă), lumea, plăcerile păcătoase (Galateni 2:20; 5:24; 6:14). A-ţi lua crucea poate însemna şi la a suferi batjocori sau persecuţii pentru Numele Lui; dar se referă la o viaţă de sacrificiu, la o viaţă guvernată de jertfire pentru alţii, căci nici Isus nu a venit să fie slujit; ci, El să slujească şi să-şi dea viaţa ca preţ de răscumpărare pentru mulţi (Marcu 10:45).
Purtarea unei cruci fizice la gât, sau sărutarea crucii, închinarea la cruce nu ne face să ne ducem crucea aşa cum ne-a învăţat Isus prin cuvintele din Matei 16:24 BO: „Atunci Iisus a zis ucenicilor Săi: Dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie.” A duce crucea lui Isus zilnic se realizează nu prin închinarea la un obiect, ci prin lepădarea de sine, şi urmarea lui Isus până la moarte indiferent de suferinţele sau încercările prin care trecem. De aceea în final, drag cititor, ai în faţă două opţiuni:
 
1. Să te închini numai Tatălui ceresc ca Singurul Dumnezeu Adevărat şi doar prin Isus Cristos ca singurul mijlocitor, închinându-te în duh şi adevăr.
2. Sau te vei închina şi la alte persoane şi obiecte, şi vei avea mai mulţi mijlocitori în rugăciune, închinându-te prin icoane, relicve, cruce, etc. şi atunci închinarea ta nu va fi în duh şi adevăr făcând din tine un închinător fals, vrednic de judecata lui Dumnezeu.
(După cum se spune şi în Apocalipsa 21:8 BC: „Dar cât despre…închinătorii la idoli,… partea lor este în iazul, care arde cu foc şi cu pucioasă, adică moartea a doua.”).
 
 

[1] Iisus este numele Fiului lui Dumnezeu aşa cum apare în Biblia Ortodoxă, alte forme în limba română sunt: Iesus sau Isus, forma cea mai cunoscută.
[2] Simbolul BO este pentru Biblia Ortodoxă, iar BC este pentru versiunea Biblia Cornilescu, tradusă de un preot ortodox.