De la cine purcede (vine) Duhul Sfânt?
Modul creierii Duhului Sfânt, este reliefat de modul cum purcede (pleacă, porneşte; iasă) Duhul Sfânt.
Teologia ortodoxă, susţine că purcede doar de la Tatăl, iar crezul catolic susţine că purcede şi de la Tatăl şi de la Fiul.
Textul unde apare învăţătura despre purcederea Duhului Sfânt, este la Ioan 15:26, unde se spune:
Ioan 15:26 (BC): „Când va veni mângâietorul, pe care-L voi trimite de la Tatăl, adică Duhul adevărului, care purcede de la Tatăl, El va mărturisi despre Mine”.
Ioan 15:26 (BO): „Iar când va veni Mângâietorul, pe Care Eu Îl voi trimite vouă de la Tatăl, Duhul Adevărului, Care de la Tatăl purcede, Acela va mărturisi despre Mine”.
Argumentul ortodox este acest pasaj, unde după traducerea ortodoxă spune: „...Duhul adevărului...Care de la Tatăl purcede”, iar traducerea protestantă a lui D. Cornilescu redă similar: „care purcede de la Tatăl”.
Teologia ortodoxă declară:
„Duhul Sfant e din Tatal, dar nu prin nastere ca Fiul, ci prin purcedere. Ce este însa purcederea şi prin ce se deosebeste ea de nastere, Biserica n-a cautat sa lamureasca, pentru ca nici Dumnezeu nu a descoperit. De aceea, Sf. Parinti au luat aceste cuvinte intocmai asa cum se afla in Evanghelia lui Ioan :15,Ioan :26 si le-au pus în Simbolul Credinţei: „Iar cand va veni Mângâietorul, pe Care Eu îl voi trimite voua de la Tatăl, Duhul adevarului, Care de la Tatăl purcede, Acela va mărturisi despre Mine”.
Acesta este de altfel singurul loc din Sfânta Scriptură care vorbeste despre purcederea Duhului Sfant. Despre purcederea Sfantului Duh din Tatal atâta ştim, că ea e dinainte de veci, ca şi naşterea Fiului, căci niciodată n-au fost Tatăl şi Fiul fără Duhul.
Nasterea Fiului şi purcederea Duhului din Tatal sunt deodată, din veci...de când există Tatăl, există şi Fiul prin naştere şi Duhul Sfant prin purcedere din Tatal... romano-catolicii şi protestanţii spun ca Sfântul Duh purcede „şi de la Fiul” şi chiar au adaugat la Simbolul Credintei aceste cuvinte. Cum sustin ei aceasta?
Ei sustin ca atunci cand Mantuitorul zice: „pe Care Eu îl voi trimite de la Tatal”, arata ca şi El îl purcede pe Sfantul Duh. Dar noi spunem ca trimiterea este altceva decât purcederea, ca trimiterea Duhului Sfânt în lume înca nu se făcuse când vorbea Mântuitorul, pe când purcederea e din veci. De aceea vorbeşte Mântuitorul despre trimiterea Duhului Sfânt la viitor. Purcederea e veşnică, e mai presus de timp, pe cand trimite-rea în lume se face în timp. Purcederea veşnică a Duhului este de la Tatal, trimiterea Lui în lume este de la Fiul.
Trebuie precizat că teologia ortodoxă face două greşeli grave la acest capitol.
Cele două greşeli ale teologiei ortodoxe:
1) Fiul şi Duhul Sfânt nu există din veşnicie; ci, de la început.
2) Expresia „purcede”, nu se referă la ieşirea Duhului Sfânt din Tatăl; ci, tocmai la plecarea Lui în lume de lângă Tatăl.
Însă ei au dreptate când afirmă că Duhul Sfânt purcede doar de la Tatăl.
Să dovedesc cele două afirmaţii:
1) Fiul şi Duhul Sfânt nu există din veşnicie; ci, de la început.
Nicăieri în Scripturi nu se spune că Fiul şi Duhul Sfânt ar fi din veşnicie. Apoi ideea că Tatăl şi Fiul nu pot fi fără Duhul este greşită, ca şi cum Duhul Sfânt ar fi Duhul lor personal şi nu o persoană distinctă de Ei. Doar oamenii care sunt carne au un duh, Dumnezeu este duh, El nu are la rândul Lui un duh aşa cum au oamenii.
Apoi, Biblia arată clar, că Fiul a fost născut sau creat la început, în începutul primei zile de creaţie (Proverbe 8:22-25; Mica 5:1,Mica 5:2; Coloseni 1:15-18; Apocalipsa 3:14).
Iar Duhul Sfânt, a fost născut, creat după Fiul, de Tatăl prin Fiul. Deoarece Biblia spune că Spiritul Sfânt provine „din Dumnezeu” (1Corinteni 2:12 NTTF–2008), în greacă: ek = din (vezi şi 1Ioan 4:2). Biblia Îl numeşte pe Dumnezeu: „Tatăl duhurilor” (Evrei 12:9), iată că El este şi Tatăl Duhului Sfânt cum este şi Tatăl îngerilor!
Apoi, tot Biblia spune că toate provin din Dumnezeu (Romani 11:36; 1Corinteni 8:6; 11:12) implicit şi Fiul şi Duhul Sfânt. Apoi tot Biblia spune, că toate au fost făcute prin Fiul, implicit şi Duhul Sfânt (Ioan 1:1-3). De fapt, cum putea să existe Duhul Sfânt care a fost şi este numit:  „Duhul Fiului”, înainte de Fiul?
Apoi motivul existenţei Fiului şi al Duhului Sfânt, este pentru a fi agenţi ai creaţiei şi persoanele prin care Tatăl să susţină viaţa creaţiei şi intermediari între creaţie şi Dumnezeu în închinare. Şi ca creaţia să fie ajutată de Ei ca să ajungă la Dumnezeul transendent. Tatăl, poate crea din El doar Fii asemănători cu El. Era nevoie de o sumedenie, de un şir de divinităţi inferioare, pentru a crea o creaţie variată, de la cea mai superioară până la cea mai inferioară. Şi toate să provină indirect din Tatăl, ca El să fie Tatăl tuturor şi Creatorul a toate.
 Astfel principalul rost al venirii Logosului şi Duhului în existenţă, este creaţia, până la creaţie, Dumnezeu a fost singur. Observaţi ce se recunoaşte în cartea: „Teologie dogmatică — Manual pentru Seminariile teologice”, p. 99-115 – la capitolul:  Formularea dogmei Sfintei Treimi şi precizarea terminologiei trinitare”, confirmă observaţia mea, când afirmă: „...în învăţătura apologeţilor despre Logosul divin, evident sub influenţa filosofiei stoice şi a...[şcolii din] Alexandria despre Logos, prin punerea naşterii Logosului în legătură cu crearea lumii, în sensul că dacă Dumnezeu n-ar fi voit să creeze lumea, nici Logosul nu S-ar fi născut.” [sublinierea îmi aparţine şi cuvintele din parantezele pătrate].
Iată că părinţii Bisericii instruiţi la Şcoala din Alexandria, susţineau că Logosul persoană, nu s-ar fi născut din Tatăl, nu ar fi existat ca persoană distinctă de Tatăl, dacă Dumnezeu nu ar fi creat lumea; căci Logosul trebuia să fie agentul creaţiei unor creaturi inferioare şi ca agent al susţinerii creaţiei, altfel, fără lucrarea creaţiei, El ar fi fost doar o însuşire internă a Tatălui.
Ba mai mult, Logosul ca persoană, ca Fiu, are un început, la început când a fost creat cerul şi pământul (Geneza 1:1; Apocalipsa 3:14), şi astfel nu este co-etern cu Tatăl, în contrast cu dogma trinităţii care spune că „nu a existat niciodată un timp în care Una dintre Persoanele Treimii să nu fi existat”
[un studiu amănunţit în cartea: Este Dumnezeul Bibliei, o trinitate de persoane ?.
Să mergem la al doilea punct:
2) Expresia „purcede”, nu se referă la ieşirea (naşterea) Duhului Sfânt (indirect) din Tatăl, pentru a fi creat; ci, tocmai la plecarea Lui în lume de lângă Tatăl (dacă Fiul stă la dreapta Tatălui, atunci probabil Duhul stă la stânga Lui).
Chiar Biblia ortodoxă traduce Ioan 15:26, cu: „Iar când va veni Mângâietorul, pe Care Eu Îl voi trimite vouă de la Tatăl, Duhul Adevărului, Care de la Tatăl purcede, Acela va mărturisi despre Mine”.
Iată! Textul nu vorbeşte de o purcedere din Tatăl, aşa cum susţine învăţătura ortodoxă; când spune: „purcederea Sfantului Duh din Tatal”; ci, de la Tatăl.
O traducere literală a textului grecesc: NTTF–2008, ne ajută să înţelegem şi mai bine acest pasaj controversat:
„Când are să vină Mângăietorul, pe care Eu [Isus] vi-L voi trimite de la Tatăl, Spiritul adevărului, care iese din partea Tatălui; Acela va mărturisi despre Mine”. La nota de subsol, se explică: 1797¬în greacă: ekporevetai = provine; se trage; izvorăşte (ek = din; porevetai = pleacă)”.
În ce priveşte expresia: „purcede de la Tatăl”, în greacă: ekporevetai para ho Pater” = pleacă din partea Tatălui, nu se referă la naşterea Duhului Sfânt din Tatăl; ci, se referă, la ieşirile Lui ulterioare de lângă Tatăl, ieşiri poruncite de Tatăl. De unde ştim lucrul acesta? Din două motive: a) Cuvântul grecesc ekporevetai este un verb indicativ prezent, a III singular, şi mai apare în Biblie în Septuaginta la: Geneza 2:10; Exod 7:15; Iosua 15:3; Judecători 13:14; Proverbe 3:16; Iov 38:24,Iov 38:29; 39:21; 41:12,13; Mica 1:3; Ieremia 23:19; 32:32; Ezechiel 12:4; 47:12; în N.T. la: Marcu 7:19,Marcu 7:13; Ioan 15:26; Apocalipsa 9:17; 11:5; 16:14; 19:15.
Verbul fiind la prezent nu la trecut, textul nu se referă la o purcedere din veşnicie; ci, la ieşirea Duhului de lângă Tatăl la prezent, la faptul că în timpul când Domnul era pe pământ, Duhul Sfânt ieşea din partea Tatălui şi lucra. Astfel în Ioan 15:26, Isus nu spune că Duhul a purces de le Tatăl (la trecut); ci, purcede de la Tatăl (la prezent).
b) Apoi textul nu spune că purcede din Tatăl; ci de la Tatăl. Fraza nu spune: ‚pleacă din Tatăl’, ci ‚pleacă [porevetai] din [ek] preajma [para] Tatălui [tou Patros]’. Dacă nu ar fi existat lângă expresia: ekporevetai” [pleacă din, izvorăşte], expresia: „para”, care are sensul: din partea, de pe lângăde la, atunci am înţelege că Isus s-ar referi aici la ieşirea Duhului din Tatăl. Dar fiind şi expresia „para”, înţelegem că Duhul plecă din partea Tatălui, de lângă Tatăl, căci nu mai este nevoie să iasă din Tatăl, o dată ce a ieşit din El la început.
3) Duhul Sfânt purcede doar de la Tatăl, indiferent că porunca de ieşiere este dată de Tatăl sau de Fiul.
Ideea că pleacă sau iese din partea Tatălui, reiese şi din Ioan 14:26, unde se spune: „Dar Mângăietorul, Spiritul Cel Sfânt, pe care Îl va trimite Tatăl în Numele Meu; Acela vă va învăţa toate, şi vă va aminti toate pe care vi le-am spus Eu” (NTTF–2008). Iată Spiritul Sfânt este trimis în Numele Fiului, dar de Tatăl.
În mod asemănător, în Ioan 15:26 (BO), se spune: „Iar când va veni Mângâietorul, pe Care Eu Îl voi trimite vouă de la Tatăl, Duhul Adevărului, Care de la Tatăl purcede, Acela va mărturisi despre Mine”. Domnul Isus doreşte să spună, că chiar dacă El trimite pe Spiritul Sfânt, Acesta tot de la Tatăl iasă sau purcede.
Cu alte cuvinte, fie când Tatăl trimite Duhul Sfânt, sau fie când Fiul trimite Duhul Sfânt, purcederea, ieşirea are loc tot de la Tatăl, din prezenţa lui Dumnezeu.
Există o mare asemănare dintre naşterea Duhului Sfânt din Tatăl, şi purcederea, adică ieşirea şi venirea în lumea a Duhului Sfânt.
Duhul Sfânt s-a născut din Tatăl prin Fiul, Iar purcederea Lui este de la Tatăl în Numele Fiului.
Naşterea Duhului Sfânt: din Tatăl prin Fiul.
Ieşirea în lume a Duhului Sfânt: de la Tatăl în Numele Fiului, sau Fiul Îl trimite de la Tatăl.
Deci vedem clar asemănarea dintre purcedere şi naşterea Duhului Sfânt.