Apocalipsa 6:4, SCC: Şi a ieşit un altul, un cal roşu aprins; şi celui şezând pe el i s-a dat să ia pacea de pe pământ, şi ca să se înjunghie unii pe alţii; şi i s-a dat o sabie mare”.

 

Oamenii mănâncă, beau, se distrează, și nu i-au seama la avertizările divine, crezând că lumea lor nu se va schimba, crezând că vor continua cu libertinajul, cu destrăbălarea, cu păcatul, cu o viață fără Dumnezeu!

Însă în curând va galopa călărețul pe calul roșu: mândria, care va stârni războaie, și aceste războaie nu vor fi ca până acum, cu arme convenționale, ci i se va da o sabie mare! Sabia mare reprezintă armele de distrugere în masă, toate războaiele de până acum au fost o sabie normală, ceea ce va urma va fi îngrozitor, orașe rase de pe suprafața planetei, ținuturi pustii, iarna nucleară!

Dumnezeu ne-a făcut de cunoscut și numărul de victime care vor fi, conform cu Apocalipsa 6:8, războaiele împreună cu foametea și bolile ca va urma după război, vor ucide un sfert din populația planetei. Astfel dacă în prezent suntem 7,5 miliarde, aproape 2 miliarde de oameni vor muri în aceste nenorociri care vor urma!

Dacă comparăm cu cele 9 milioane de oameni ucise în primul război mondial și cu cele 50 de milioane ucise în al doilea războai mondial, ne dăm seama că acest război care va veni, va ucide de zeci de ori mai mulți oameni, cu adevărat călărețului i se va da o sabie mare!

Dar oamenii nu i-au seama ca și în timpul lui Noe (Matei 24:37-39), ei sunt mai mult iubitori de plăceri decât de Dumnezeu (2Timotei 3:1-5), de aceea, nenorocirea care va veni îi va prinde nepregătiți, îi va lua prin surprindere, orașe și ținuturi vor fi rase de arama nucleară, puteți vedea un mic film care arată distrugerile acestei arme.

Oficial, în lume există cinci state care dețin arme nucleare: China, Franța, Rusia, Marea Britanie și Statele Unite.

Există însă, neoficial, alte țări care dețin astfel de arme, cum ar fi: Pakistan, India, Israel și Coreea de Nord, probabil și altele. Aceste țări nu au semnat tratatul și, conform unor surse militare, împreună ar dispune de aproximativ 340 de arme nucleare.

De departe, Rusia și SUA conduc acest clasament nedorit. În prezent, cele două state dețin împreună 88% din arsenalul nuclear mondial, însumând o putere de 6.600 de megatone.

Ce distrugeri pot provoca aceste arme?

În cazul unui atac nuclear, se estimează că o singură bombă B-83 deținută de SUA ar ucide în primele 24 de ore 1,4 milioane de oameni, alte 3,7 fiind grav rănite.

Cea mai puternică bombă atomică este deținută de Rusia. Dacă aceasta ar fi lansată peste New York, ar fi omorâți 7,6 milioane de oameni și 3,7 milioane ar fi răniți. Alte milioane ar avea de suferit grav pe o distanță de până la aproape zece kilometri în jurul deflagrației.

Acest călăreț pe cal roșu care va veni în curând, și care va stârni războaiele va împlini profeția Domnului din Matei 24:7, SCC: “Pentru că se va ridica naţiune contra naţiune, şi regat contra regat”. Și cea din Apocalipsa 6:4, SCC: “Şi a ieşit un altul, un cal roşu aprins; şi celui şezând pe el i s-a dat ia pacea de pe pământ, şi ca se înjunghie unii pe alţii; şi i s-a dat o sabie mare”.

 

Ce este de făcut?

Trebuie să învățăm din trecut, din istorie. Conform cu Luca 21:20-22, SCC, Domnul Iesus a prezis, și această profeție, a avut o primă împlinire în primul secol d.Ch.: Iar când aveţi să vedeţi Ierusalimul încercuit de armate, atunci să cunoaşteţi că s-a apropiat pustiirea lui. Atunci cei din Iudeea să fugă în munţi, şi cei din mijlocul lui să se depărteze, şi cei de prin câmpuri să nu intre în el; pentru că acestea sunt zile de răzbunare, pentru a fi împlinite toate cele scrise”. Dar El a dat și o soluție celor din Ierusalim: să fugă în munţi”.

Conform istoriei, Ierusalimul s-a răsculat împotriva Romei şi, în 66 d.Ch., armata romană condusă de Cestius Gallus a atacat oraşul. Dar, aşa cum relatează istoricul evreu Josephus Flavius, comandantul roman „şi-a rechemat soldaţii în mod surprinzător şi, cu toate că nu suferise vreun eşec, a renunţat la speranţele sale din motive greu de înţeles; astfel a părăsit el oraşul“ (Josephus Flavius, Istoria războiului iudeilor împotriva romanilor, cartea a doua, capitolul XIX).

În felul acesta, creştinilor li s-a oferit posibilitatea să fugă din oraş, lucru pe care l-au şi făcut, plecând la Pella, dincolo de Iordan, aşa cum scrie Eusebiu din Cezareea în lucrarea sa Istoria bisericească şi viaţa lui Constantin cel Mare.

Apoi, în preajma Paştelui din 70 d.Ch., generalul Titus a asediat oraşul. În numai trei zile a fost construită în jurul lui o palisadă lungă de peste şapte kilometri, iar după cinci luni Ierusalimul a căzut, cucerirea romanilor a cauzat moartea a 1 100 000 de evrei. Dintre cei 97 000 de supravieţuitori, unii au fost executaţi pe loc, iar alţii au fost luaţi sclavi. Creştinii au putut să Îi mulțumească Domnului și Învățătorului lor (comp. cu 1Timotei 1:12), pentru avertismentul și sfatul primit care le-a salvat viața.

Cu atât mai mult în prezent, frații Lui sunt conduși de El prin Spiritul (Romani 8:14) spre locul de scăpare, țara cu care Dumnezeu are plan atât în începutul durerilor cât și în necazul cel mare, când femeia (o parte din adunarea lui Christos) va fugi departe de fața șarpelui (Apocalipsa 12:6,Apocalipsa 12:14).

Doar Domnul ne poate ajuta să scăpăm cu viață! (Iov 10:12; Psalm 66:9).

Iubite cititor, ai tu comuniune cu Domnul (2Corinteni 1:9) ca El să te sfătuiască (Matei 23:8-10) cum să îți scapi viața în războaiele care vor veni?