În ce priveşte salvarea, martorii lui Iehova nu au o siguranţă a salvării, căci ei se bazează pe faptele lor şi nu pe harul Domnului Isus. Atunci când sunt întrebaţi martorii dacă sunt salvaţi sau nu, răspunsul lor este: Cine va răbda până la sfâşit va fi salvat (Matei 24:13), sau cu Ţefania 2:3, unde se spune: „Căutaţi pe Domnul, toţi cei smeriţi din ţară, care împliniţi poruncile Lui! Căutaţi dreptatea, căutaţi smerenia! Poate că veţi fi cruţaţi în ziua mâniei Domnului.”

Cu alte cuvinte accentul lor, cade nu pe o salvare actuală prin harul Domnului, ci pe o salvare în viitor de la distrugerea din Armaghedon, o salvare bazată pe faptele lor, pe împlinirea poruncilor până la Armaghedon.

Da, este adevărat că la venirea lui Cristos primim salvarea eternă, adică nemurirea şi glorificarea trupurilor noastre, şi până atunci noi trebuie să perseverăm. Însă perseverăm din poziţia de mântuiţi ducând la capăt salvarea noastră (Filipeni 2:12), nu din poziţia de oameni pierduţi, care trebuie să rabde ca în final să primească salvarea pe baza perseverenţei lor.

Conform Scripturilor Creștine, în momentul în care cineva crede în Cristos, chemă Numele Lui în botez este salvat (Fapte 22:16; 1Petru 3:21).

Biblia vorbeşte în cazul creştinilor de salvare sau mântuire la trecut: „am fost mântuiţi” (Romani 8:24). Sau la prezent: vă salvează acum şi pe voi, şi anume botezul(1Petru 3:21, NW). Deci după credința arătată prin botezul în apă eşti mântuit. Domnul Isus a spus în Ioan 10:9: „Eu sunt Uşa. Dacă intră cineva prin Mine, va fi mântuit...”. Iubite cititor dacă ai intrat pe uşa care este Cristos Domnul eşti salvat.

Pe ce bază se primește salvarea:

Salvarea nu se primeşte pe baza lucrărilor sau faptelor noastre bune, ci se primeşte prin har, prin credinţă. Cu toate că conducerea martorilor vorbeşte de faptul că salvare este dată în dar prin „favoarea nemeritată”, aşa cum este tradus expresia: ‚har’ în Biblia lor. Însă publicaţiile care descriu salvarea prin har nu sunt suficient de clare, ele vorbesc de favoarea sau bunătatea nemeritată, dar apoi menţionează că credinţa fără fapte este moartă, şi alte lucruri care îl fac pe cititor să înţelegaă ceva de genul: har+credinţă = fapte = salvare, nu har+credinţă =salvare = fapte !!!

Nici o publicaţie tipărită pentru lucrarea de predicare nu tratează: salvarea doar prin favoare nemeritată şi prin credinţă. Este curios, despre salvarea ca dar, se vorbeşte doar în unele publicaţii, doar după ce omul sa botezat la ei, dar şi în acest caz, în articolul respectiv este insuficient accentuat: salvarea prin har şi credinţă, la toate articolele se mai adaugă faptele, este adevărat ca o consecinţă a salvării, însă articolele în final sunt aşa concepute ca să rămâi în minte cu faptele.

Un exemplu, Cartea: Argumente p. 326, la un subtitlu se spune: „Este suficient să ai credinţă pentru a obţine salvarea?” Răspunsul în mod normal ar fi trebuit să fie: DA, urmat de texte scripturale doveditoare, ca: Ioan 3:16,Ioan 3:36; Fapte 16:16, etc. şi atunci orice martor ar fi înţeles că independent de faptele lui el poate primi salvarea prin credinţa în Isus Cristos.

Totuşi cartea continuă astfel: citează Efeseni 2:8-9, apoi comentează: „Întregul aranjament al salvării este o expresie a favorii nemeritate a lui Dumnezeu. Un descendent al lui Adam nu poate în nici un fel să dobândească prin el însuşi salvarea, indiferent cât de nobile ar fi lucrările sale. Salvarea este un dar al lui Dumnezeu oferit acelora care exercită credinţă în valoarea ispăşitoare a jertfei Fiului Său...Dar oricine va avea o credinţă adevărată, va avea şi lucrări împreună cu aceasta...”

Există trei probleme în această afirmaţie a conducerii martorilor:

1) Termenul: exercită credinţă este un termen propriu al liderilor martorilor, nu unul biblic, în Biblie apare pisteo = a crede. Expresie ‚exercita credinţă’ însemnă mai mult de cât a crede; însemnă a-ţi transpune credinţa în fapte, a-ţi o folosi, ceea ce denotă că darul se primeşte de către cei ce fac fapte în virtutea credinţei, nu de cei ce în mod simplu: cred în Isus Cristos.

2) Liderii martori vorbesc de a exercita credinţă în valoarea jertfei lui Isus, în loc de a vorbi simplu despre jertfa lui Isus (Evrei 9:14,Evrei 9:26,Evrei 9:28; Evrei 10:14); și nu valoarea jertfei! Oare Dumnezeu care a inspirat Biblia nu a fost înţelept, sau liderii lor sunt mai deştepţi ca Dumnezeu, de trebuie să schimbe terminologia biblică din a crede în jertfa lui Isus, în a exercita credinţă în valoarea jertfei lui Isus?!?

Biblia nu vorbeşte de nici o valoare a jertfei, noi nu trebuie să credem într-o valoare a jertfei, ci în jertfa Sa.

3) A treia problemă menţionarea lucrărilor împreună cu credinţa. Nu este greşit să spui că faptele lucrează împreună cu credinţa, sau că ele sunt un efect al credinţei adevărate, dar problema este alta. Vă aduceţi aminte de titlul subtitlului? El este: „Este suficient să ai credinţă pentru a obţine salvarea?” Ce ar înţelege un martor, sau orice cititor care citeşte acest titlu, şi după aceea se vorbeşte de exercitarea credinţei şi de şi de lucrări împreună cu credinţa, ba mai se citează din Iacov cap. 2, unde credinţa fără fapte este moartă, ceea ce este adevărat, însă acest text nu răspunde la întrebarea din titlu; ci, răspunde la o altă întrebare: Cum pot să dovedesc că am credinţă şi că sunt salvat? PRIN FAPTE.

Un cititor care nu cunoaşte bine Scripturile şi care nu a fost salvat încă prin Cristos, ar spune în finalul acestui capitol din carte, că credinţa +fapte = salvare.

De aceea, majoritatea martorilor în minţile lor nu au înregistrat temeinic, ecuaţia: har+credinţă = salvare; ci har + credinţă = fapte = salvare. Sau credinţa + fapte = salvare.

O dată am făcut un sondaj de opinie în congregaţia mea. Într-o seară am plecat de la sala Regatului, şi aşteptând tramvaiul, cu toţi martorii care veneau la tramvai (în jur de 20-30 de persoane) am întrebat ce cred ei că ne salvează pe noi: credinţa sau faptele, sau credinţa împreună cu faptele sau doar credinţa? (În perioada aceea eu am primit lumina biblică că suntem salvaţi doar prin credinţă). Majoritatea au spus că credinţa împreună cu faptele ne salvează, foarte puţini au spus că faptele ne salvează, nici un martor nu a spus că doar prin credinţă suntem salvaţi!

Biblia spune că suntem salvaţi prin har şi prin credinţă, fără fapte. În Efeseni 2:8-9, se spune: „Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni”.

Biblia este foarte clară în privinţa aceasta, ea spune în Romani 3:21-26: „Dar acum s-a arătat o neprihănire (Greceşte: dreptate) pe care o dă Dumnezeu, fără lege, despre ea mărturisesc legea şi prorocii şi anume, neprihănirea dată de Dumnezeu, care vine prin credinţa în Isus Hristos, pentru toţi [nu doar pentru 144.000] şi peste toţi cei ce cred în El. Nu este nici o deosebire. Căci toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu. Şi sunt socotiţi neprihăniţi, fără plată, prin harul Său, prin răscumpărarea, care este în Hristos Isus. Pe El Dumnezeu L-a rânduit mai dinainte să fie, prin credinţa în sângele Lui, o jertfă de ispăşire, ca să-Şi arate neprihănirea Lui; căci trecuse cu vederea păcatele dinainte, în vremea îndelungii răbdări a lui Dumnezeu; pentru ca, în vremea de acum, să-Şi arate neprihănirea Lui în aşa fel în cât, să fie neprihănit şi totuşi să socotească neprihănit pe cel ce crede în Isus”.

În ultima perioadă când eram la martori nu am mai fost tulburat, ştiam că pot fi salvat doar datorită harului şi a credinţei în Isus, fără fapte, mă mângâiau şi încurajau mult pasajul din Romani 4:6-8, şi încercam prin el să-i încurajez şi pe alţi martori. O dată chiar vorbeam cu o martoră pinieră regulară, care avea tot timpul conştinţa tulburată, şi simţea că nu face suficient pentru Iehova, i-am citit acest pasaj şi am încercat să-l explic, dar tot nu a înţeles, atât de îndoctrina era, şi din păcate suferea. Însă Biblia pentru cei ce o cred cu adevărat îi poate elibera, Evanghelia vorbeşte de har (graţia), şi uite că faptele noatre bune nu-L impresionează pe Dumnezeu să ne graţieze de păcate! Ce minunat că Dumnezeu te poate considera drept fără fapte, observaţi: „Tot astfel şi David numeşte fericit pe omul acela pe care Dumnezeu, fără fapte, îl socoteşte neprihănit. „Ferice” zice el „de aceia ale căror fără de legi sunt iertate şi ale căror păcate sunt acoperite! Ferice de omul, căruia nu-i ţine Domnul în seamă păcatul!”

Iubite cititor, ai dori să fi considerat drept fără faptele tale, ci pe baza faptelor lui Cristos? Ai vrea ca Dumnezeu să nu-ţi ţină în seamă păcatul? Aleargă la Cristos, căci prin credinţa în El doar, poţi fi socotit drept de Dumnezeu. Slăvit să fie El!

Mulţi martori pe care i-am cunoscut personal aveau tulburări de conştinţă, publicaţiile martorilor care pun un accent exagerat pe lucrări, în special lucrarea de predicare, pregătirea la întruniri, slujirea la Betel, ca pionier, auxiliar, regular sau special, îi fac pe mulţi martori sinceri, să simtă în inima lor, că nici cum, Iehova nu este mulţumit de cât fac ei în lucrarea Lui. Parcă în nici o lună nu fac cât ar trebui.

Însă Scripturile afirmă clar: „El ne-a mântuit şi ne-a dat o chemare Sfântă, nu pentru faptele noastre, ci după hotărârea Lui şi după harul care ne-a fost dat în Hristos Isus, înainte de veşnicii” (2Timotei 1:9).

Tit 3:5: El ne-a mântuit, nu pentru faptele, făcute de noi în neprihănire, ci pentru îndurarea Lui, prin spălarea naşterii din nou şi prin înnoirea făcută de Duhul Sfânt”.

De aceea, martorii nu au cum să spună: sunt salvat de Isus, pentru că ei nu sunt salvaţi, atât timp cât vor să-şi câştige salvarea şi dreptatea prin fapte. Chiar dacă conducerea lor îi învaţă să spună, la întrebarea: „Dumneavoastră sunteţi salvat?” Cu răspunsul: „până în prezent, da. Spun acest lucru deoarece Biblia ne sfătuieşte să nu fim prea siguri că stăm în picioare...[1Corinteni 10:12].” (cartea: Argumente, p.327).

În textul din 1Corinteni 10:12; nu vorbeşte de a avea o nesiguranţă în ce priveşte salvarea primită gratuit prin Domnul Isus; ci, vorbeşte ca persoana care consideră că stă în picioare, că este tare spirituală, să i-a seama să nu cadă.

Biblia vorbeşte în multe alte locuri de siguranţa salvării:

Romani 5:1-2: „Deci, fiindcă suntem socotiţi neprihăniţi, prin credinţă, avem (Sau: Să avem) pace cu Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Hristos. Lui Îi datorăm faptul că, prin credinţă, am intrat în această stare de har, în care suntem; şi ne bucurăm în nădejdea slavei lui Dumnezeu”.

Romani 5:6-11: „Căci, pe când eram noi încă fără putere, Hristos, la vremea cuvenită a murit pentru cei nelegiuiţi. Pentru un om neprihănit cu greu ar muri cineva; dar pentru binefăcătorul lui, poate că s-ar găsi cineva să moară. Dar Dumnezeu Îşi arată dragostea faţă de noi prin faptul că, pe când eram noi încă păcătoşi, Hristos a murit pentru noi. Deci, cu atât mai mult acum, când suntem socotiţi neprihăniţi, prin sângele Lui, vom fi mântuiţi prin El de mânia lui Dumnezeu. Căci, dacă atunci când eram vrăjmaşi, am fost împăcaţi cu Dumnezeu, prin moartea Fiului Său, cu mult mai mult acum, când suntem împăcaţi cu El, vom fi mântuiţi prin viaţa Lui. Şi nu numai atât, dar ne şi bucurăm în Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Hristos, prin care am căpătat împăcarea.

Romani 8:1: „Acum, deci, nu este nici o osândire pentru cei ce sunt în Hristos Isus”.

Romani 8:31-34: „Deci, ce vom zice noi în faţa tuturor acestor lucruri? Dacă Dumnezeu este pentru noi, cine va fi împotriva noastră? El, care n-a cruţat nici chiar pe Fiul Său, ci L-a dat pentru noi toţi, cum nu ne va da fără plată, împreună cu El, toate lucrurile? Cine va ridica pâră împotriva aleşilor lui Dumnezeu? Dumnezeu este Acela care-i socoteşte neprihăniţi! Cine-i va osândi? Hristos a murit! Ba mai mult, El a şi înviat, stă la dreapta lui Dumnezeu şi mijloceşte pentru noi!”

Ce vedeţi în pasajele biblice de mai sus: siguranţă sau nesiguranţă, erau creştinii din Roma siguri de salvarea şi îndreptăţirea (justificarea) lor sau nu?

Dacă veţi citi toate epistolele Scripturile Creștine, peste tot veţi vedea că creştinii au avut o siguranţă a salvării, nu o nesiguranţă a mântuirii.

Martorii nu sunt salvaţi cu adevărat, ei au nevoie să fie învăţaţi în prealabil să răspundă la această întrebare, o persoană salvată, iartată şi spălată în sângele lui Cristos, ştie ce a experimentat, ştie în cine s-a încrezut, nu trebuie să înveţe o replică dinainte pentru a spune că este salvată. Ea are cu adevărat Spiritul Sfânt în ea.

Martorii spun că au Spiritul Sfânt şi că sunt salvaţi. Însă dacă îi întrebi: când, cum, aţi fost salvaţi? Ei nu ştiu ce să zic, unii vor bâgui un răspuns legat de botezul lor în apă, însă la botezul lor nu au experimentat nimic în plus, de restul vieţii de martor de dinainte de botez sau de după botez. Botezul lor este o simplă baie, deoarece atunci când se scufundă candidatul în apă, nu li se spune în Numele cui au fost scufundați.

O dată ce ei pun accentul pe fapte, pe lucrări pe lângă lucrarea lui Cristos de la Golgota care ne salvează, nu putem vorbi de salvare sau de primirea Spiritului Sfânt în organizaţie!

Care spirit are tot interesul să îi ţină pe martori departe de Cristos şi de salvarea Lui prin har? Numai spiritul lui Anticrist doreşte ca oamenii să NU fie salvaţi prin harul lui Cristos, şi atunci el le dă oamenilor alte reţete de salvare care par biblice, dar care nu salvează în realitate și nu te introduce în corpul lui Cristos; ci, într-o organizație omenească ce are învățături false.