Martorii lui Iehova se laudă că au ‘adevărul’ şi interpretarea corectă a Scripturilor despre Dumnezeu, şi despre Isus Cristos şi Spiritul Sfânt. În literatura lor, se învaţă că Dumnezeu este doar Tatăl ceresc, şi se combate învăţătura trinităţii potrivit căreia Dumnezeu este compus din trei persoane: Tatăl, Fiul şi Spiritul Sfânt.

Există şi alte curente religioase care susţin ceva asemănător, însă sunt câteva laturi ale acestei doctrine pe care martorii fie le explică inexact, fie le trec cu vederea. De pildă, ei explică că Domnul Isus este „un Dumnezeu” (Ioan 1:1 NW), însă problema care se ridică, este că Biblia nu vorbeşte de ‘doi Dumnezei adevăraţi’, ci de un ‘singur Dumnezeu adevărat’, deci nu pot fi un Dumnezeu mare: Iehova (Tatăl ceresc), şi un Dumnezeu mai mic: Isus Cristos. Astfel se ridică întrebări pe care martorii fie le tratează superficial sau deloc: Ce fel de Dumnezeu este Isus? Este Isus un Dumnezeu Adevărat? Care este natura (substanţa) Lui, identică, asemănătoare sau diferită de a Tatălui? Aceasta este doar o mostră de întrebări din acest material la care martorii fie nu dau explicaţii corecte, fie nu dau de loc. Asupra acestor aspecte ne vom concentra în acest material şi asupra altora după cum urmează:

 

 

Ø     Oare martorii lui Iehova au descoperit că Dumnezeul Bibliei e doar Tatăl?

Ø     Sau prezentat şi alţii cu Numele de Iehova?

Ø     A fost Isus creat din nimic sau creat prin naştere din Tatăl?

Ø     În ce sens este Isus, Dumnezeu?

Ø     Este Spiritul Sfânt doar o forţă activă?

Ø     Cum a venit în existenţă Spiritul Sfânt?

Ø     Spiritul Sfânt este Mijlocitor în rugăciune şi prin El ne rugăm

 

 

Oare martorii lui Iehova au descoperit că Dumnezeul Bibliei

este doar: Tatăl?

 

În primul rând,  trebuie să spunem, că la început, Martorii lui Iehova s-au numit „Studenţi în Biblie”, şi au studiat Scripturile după literatura editată de C.T. Russell prin ‚Turnul de Veghe Vestitorul prezenţei lui Cristos’. Însă, să vedem cum a descoperit Russell, primul preşedinte al Societăţii Turnul de Veghe unele doctrine, aclamate ca adevăruri?

Pe parcursul istoriei au existat grupuri şi persoane individuale care au crezut că Dumnezeu este doar Tatăl ceresc, cum ar fi: Ebioniţii (63/135 – 500 e.n.), Arienii (sec. IV- VII e.n.), Albigenzii (XII-XIII); unele ramuri ale Anabaptiştiilor (XVI); fraţii polonezi (XVI – XVII); biserica unitariană (XVI – XXI); Christian Connection (XIX); adventiştii (XIX – 1942); etc.

Însă să vedem rădăcinile de la care Martorii lui Iehova au preluat doctrina despre un Dumnezeu unic: Tatăl.

Christian Connection, o reţea de congregaţii creştine independente din America (1808), o variantă provincială de unitarism. Crezul fundamental al acestei mişcări implică o viziune raţionalistă, anti-credală, reducţionistă a doctrinei creştine. „Nu avem alt crez decât Biblia”. Suspiciune pentru tot ce nu poate fi explicat raţional. Testul doctrinar era: se conformează oare cu citirea cea mai evidentă şi literală a Bibliei? Joshua Himes, James White şi Joseph Bates, erau membri ai acestei mişcări când s-au alăturat mişcării adventiste.

Henry Grew, un pastor baptist american (exclus de baptişti în 1811 pentru ceea ce ei au numit „vederi şi purtări excentrice”), atent cercetător biblic şi mare polemist, a început să susţină anti-trinitarianismul. În 1824, el a tratat pe larg acest subiect în cartea An Examination of the Divine Testimony Concerning the Character of the Son of God (O examinare a mărturiei divine privind persoana Fiului lui Dumnezeu).

A publicat şi reeditat în 1824, 1841, 1850, 1855. Învăţăturile lui au convins pe pastorii milleriţi Charles Fitch şi George Storrs, dintre care, ultimul a influenţat puternic grupurile adventiste de după 1844.

Mişcarea adventistă (millerită) apărută în acest timp, era predominant trinitariană, unii dintre adventişti proveneau însă din confesiuni antitrinitariene. Întrucât însă prioritatea mişcării nu consta în rezolvarea diferenţelor doctrinare, adventiştii nu au făcut din aceste diferenţe un motiv de dispută. După 1844, unele ramuri millerite au împrumutat opinii anti-trinitariene, preluate din surse (literare sau personale) de esenţă unitariană (H. Grew, G. Storrs, The Christian Connection etc.).

G. Storrs şi J. T. Walsh a fondat în 1848 Life and Advent Union (org. 1863). Aceştia au fost adventişti duminicalişti, care au renunţat la doctrina trinităţii. Scrierile lui Storrs au avut o mare influenţă printre adventişti. În 1964, mişcarea lui Storrs s-a unit cu Asociaţia Advent-Creştină, formând Biserica Advent-Creştină.

Iar Martorii lui Iehova la rândul lor au preluat acest tip de interpretare anti-trinitarian de la adventişti.

Astfel doctrina anti-trinitate, a fost luat de la alţii, nu ei au descoperit-o prin studiu sau călăuzire divină. În JV[1] p. 125 se spune: „Ei nu au fost primii care au înţeles că trinitatea nu este scripturală.” Pionierii adventişti şi mulţi teologi din america din aceea perioadă erau contra trinităţii, astfel următorii liderii şi pionierii ai mişcării advente au fost anti-trinitarieni: James White: 1821-1881; Joseph H. Waggoner, Joseph Bates: W.W. Presscott, Merritt Cornell Alonzo T. Jones, A.J.Dennis, John Matteson Uriah Smith: 1832-1903, J.N.Andrews, R.F. Cottrell, J.S. Washburn J.N.Loughborough, S.N. Haskell, E.J.Waggoner, M.C. Wilcox, G  G.W.Amadon, J.M.Stephenson, Ellen G. White: 1827-1915.[2]

Până în 1942, în cadrul mişcării adventiste nu a fost introdus oficial crezul în doctrina trinităţii.

Chiar şi în prezent există culte şi biserici care nu cred în trinitate.

Atunci să ne întrebăm: Dumnezeu i-a descoperit lui Russell aceste lucruri, sau el le-a luat de la alţii? Să-l lăsăm ca Societatea să ne răspundă la această întrebare: „El nu a pretins totuşi că a descoperit adevăruri noi, lucrarea noastră a constat în a strânge laolaltă fragmentele adevărului” JV p.48,49, vezi şi 707, iar în JV p. 120 se precizează: „A recunoscut deschis că le era îndatorat altora, care au contribuit personal şi în diferite moduri, pentru a-l ajuta să înţeleagă Cuvântul lui Dumnezeu.”

În JV p. 45 se arată în mod clar, că învăţătura anti-trinitate, i-a fost dezvăluită de alţii, printre care şi de un păstor adventist cu care Russell a colaborat. Atunci adevărul despre un Dumnezeu unic, şi alte doctrine declarate ca adevăr, au fost descoperite de către studenţii Bibliei? NU, deoarece chiar înainte de Russell au existat mişcări religioase şi publicaţii care învăţau aceste lucruri (JV p.48; W 15/10 2000, p.26).

În general doctrina despre Dumnezeu a lui Russell, reflecta credinţa pionierilor adventişti, el a înţeles însă, mai bine decât martorii din prezent: rolul lui Isus, şi că acesta trebuie onorat, în perioada lui Russell, existau multe cântări adresate lui Isus, şi se şi rugau Lui, în contrast cu cântările şi rugăciunile pe care le fac Martorii lui Iehova în prezent. Russell nu a pus un accent extremist pe Numele: Iehova, ca şi martorii din prezent, de fapt, Martorii lui Iehova au deviat în rău de la teologia lui Russell care la rândul lui, a preluat-o de la adventişti.

Totuşi nici Russell nu a înţeles pe deplin adevărul, aplicând greşit expresia: singurul care are nemurirea” (1Timotei 6:15-16), la Isus Cristos[3]. Iar ulterior, în cartea „Taina Împlinită” (carte scrisă post-mortem Russell) s-a susţinut că Isus este Dumnezeu Atotputernic, şi că aplica în mod greşit pasajul din Apocalipsa 1:8 la Isus. Apocalipsa 1:8, se referă la Tatăl, dacă comparăm descrierea din v. 8 cu cea din v.4.

În Turnul de veghe din 1 sept 2005, p. 27 (Întrebări de la cititori), se reafirma ca Isus este acel „singurul care are nemurirea” în doxologia din 1Timotei 6:16. Observaţi ce se spune în acest articol:

„Întrebări de la cititori

Pe ce bază afirmăm că expresii precum „singurul care are nemurirea“ şi ‘cel pe care nimeni nu l-a văzut, nici nu-l poate vedea’ se referă la Isus şi nu la Iehova Dumnezeu?

Apostolul Pavel a scris: „Această manifestare o va arăta la timpurile ei fixate fericitul şi unicul Suveran, el, Regele celor care domnesc ca regi şi Domnul celor care guvernează ca domni, singurul care are nemurirea, care locuieşte într-o lumină inaccesibilă, pe care nimeni dintre oameni nu l-a văzut, nici nu-l poate vedea“. — 1Timotei 6:15-16.

Majoritatea bibliştilor sunt de părere că expresii precum „singurul care are nemurirea“, „unicul Suveran“ şi ‘cel pe care nimeni dintre oameni nu l-a văzut, nici nu-l poate vedea’ nu ar putea să se refere decât la Cel Atotputernic. Este adevărat că astfel de expresii pot fi folosite pentru a-l descrie pe Iehova. Însă din context reiese că în 1Timotei 6:15-16 Pavel se referea în mod expres la Isus.

La finalul versetului 14, Pavel foloseşte expresia „manifestarea Domnului nostru Isus Cristos“ (1Timotei 6:14). Prin urmare, când scrie în versetul 15 că „această manifestare o va arăta la timpurile ei fixate fericitul şi unicul Suveran“, Pavel se referă la o manifestare a lui Isus, nu a lui Iehova Dumnezeu. Cine este, aşadar, „unicul Suveran“? Pare logic să conchidem că Isus este Suveranul la care s-a referit aici Pavel. De ce? Contextul arată clar că Pavel îl compară pe Isus cu conducătorii umani. Isus este într-adevăr, aşa cum a scris Pavel, „Regele celor [acelor oameni] care domnesc ca regi şi Domnul celor [acelor oameni] care guvernează ca domni“. Da, în comparaţie cu aceşti oameni, Isus este „unicul Suveran“. Lui Isus i s-a dat „stăpânire, slavă şi împărăţie, pentru ca toate popoarele, neamurile şi oamenii de toate limbile să-I slujească“ (Daniel 7:14). Nici un suveran uman nu poate emite această pretenţie!

Dar ce se poate spune despre expresia „singurul care are nemurirea“? Şi în acest caz se face o comparaţie între Isus şi regii umani. Spre deosebire de Isus, nici un conducător uman nu poate afirma că a primit nemurirea. Pavel a scris: „Ştim că Cristos, acum că a fost sculat din morţi, nu mai moare; moartea nu mai stăpâneşte peste el“ (Romani 6:9). Astfel, Isus este primul despre care Biblia spune că a primit darul nemuririi. De fapt, la data când Pavel a scris cuvintele de mai sus, Isus era singurul care primise viaţă indestructibilă.

Să reţinem, de asemenea, că ar fi fost incorect ca Pavel să afirme că numai Iehova Dumnezeu are nemurirea, deoarece, când apostolul a scris aceste cuvinte, şi Isus era nemuritor. Dar, comparându-l pe Isus cu conducătorii umani, Pavel a putut spune că numai Isus era nemuritor.

În plus, fără îndoială că, după învierea şi înălţarea sa la cer, Isus putea fi descris drept cel „pe care nimeni dintre oameni nu l-a văzut, nici nu-l poate vedea“. Este adevărat că discipolii săi unşi aveau să-l vadă pe Isus după moartea şi învierea lor în cer ca fiinţe spirituale (Ioan 17:24). Dar nici un om de pe pământ nu avea să-l vadă pe Isus în poziţia sa de glorie. Prin urmare, se poate spune pe bună dreptate că de la învierea şi înălţarea lui Isus la cer „nimeni dintre oameni“ nu l-a văzut de fapt pe Isus.

Chiar dacă la prima vedere s-ar părea că expresiile descriptive folosite de Pavel în 1Timotei 6:15-16 s-ar referi la Dumnezeu, contextul — coroborat de alte texte biblice — arată că Pavel se referea la Isus.”

Aplicaţia la Isus ar fi fost indubitabilă daca textul ar fi spus 'singurul care a primit nemurirea', sau care 'o are începând de acum'. Argumentele din context, precum şi din Daniel 7:14; Romani 6:9; Ioan 17:24, precum şi faptul că Isus după înălţare nu mai poate fi văzut, fiind spirit, nu sunt argumente solide.

În primul rând, chiar dacă Pavel vorbeşte de Isus în context, totuşi descrierea din 1Timotei 6:16, nu se poate potrivi la Isus, din câteva motive: 1) Această Fiinţă care locuieşte într-o lumină inaccesibilă, şi pe care nimeni dintre oameni nu l-a văzut, nici nu-l poate vedea” (NW), este o Fiinţă pe care nu doar că nimeni nu-l va vedea; ci, „nimeni dintre oameni nu l-a văzut”, la trecut. Prin urmare, acest pasaj nu se poate aplica de cât la Tatăl (Ioan 1:18), singurul nevăzut de oameni, căci pe Isus oamenii L-au văzut (1Ioan 1:1-3). 2) Dacă şi Tată şi Fiul au nemurirea, atunci Pavel nu ar fi putut spune: singurul care are nemurirea” (NW); ‚ci singurii care au nemurirea’. El face această afirmaţie, datorită faptului că Fiul nu are nemurirea prin Sine, El trăieşte prin Tatăl (Ioan 6:57). Chiar după învierea Lui, Fiul trăieşte prin puterea Tatălui (2Corinteni 13:4), astfel singurul care are nemurirea prin Sine este Tatăl. 3) Răspunsul din Turnul de Veghe de la Întrebări de la cititori, nu citează cuvintele relevante din 1Timotei 1:11,1Timotei 1:17, care sunt evident apropiate de cele din 6:16, acolo se spune: A Regelui eternităţii, singurul Dumnezeu nepieritor şi nevăzut, să fie onoarea şi gloria pentru totdeauna şi veşnic! Amin!” (NW).

Iată că tot în aceea epistolă către Timotei, Pavel vorbeşte de Tatăl, care are singur atributul nemuririi, fiind nepieritor, după cum singur are atributul de a fi nevăzut şi Dumnezeu în sens absolut.

Turnul de veghe nu este consecvent, dacă aplică 1Timotei 1:17, la Tatăl, însă 1Timotei 6:16, la Fiul !?

Însă, greşeala apare de la Russell, uitaţi cum comentează el în VOL V - Studii din Scripturi:

„Fericitul şi singurul Stăpânitor, Împăratul celor care împărăţesc şi Domnul celor care stăpânesc, singurul care are nemurirea — 1Timotei  6:15-16 — Mulţi consideră că acest pasaj înseamnă că la arătarea Sa, la a doua venire, Domnul nostru Isus va arăta sau va face cunoscută lumii măreţia Tatălui ceresc. Însă chiar dacă această vedere are unele aspecte raţionale, noi suntem înclinaţi în general să aplicăm această declaraţie la gloria şi onoarea lui Cristos — datând de la începutul Veacului Milenar. Este adevărat, El va face ca toţi cei care-I vor accepta căile să-L recunoască şi pe Iehova Dumnezeu, dar aceasta nu va fi la arătarea Sa, ci la încheierea domniei Sale, când va „da împărăţia în mâinile lui Dumnezeu şi Tatăl”. 1Corinteni 15:24-28.

A aplica pasajul la Tatăl ar însemna să negăm că Domnul nostru Isus posedă nemurirea, în timp ce Scripturile învaţă clar că El şi toţi cei care au parte de Întâia Înviere primesc prin ea nemurirea, şi că astfel Tatăl, care are viaţă inerentă (existenţă în sine — nemurire), I-a dat Fiului ca şi El să aibă viaţă inerentă (existenţă în sine — nemurire). 1Corinteni 15:42-44,1Corinteni 15:53-54; Ioan 5:26.

Dar a aplica această scriptură la Fiul pare să satisfacă perfect orice condiţie şi în nici un caz nu ignoră pe Tatăl, Iehova — nici nu dovedeşte că Domnul nostru Isus este Tatăl, Iehova — fiindcă în toate cazurile asemănătoare trebuie să ne amintim regula invariabilă stabilită de apostolul inspirat — anume că, în comparaţiile, onorurile etc., ((79)) menţionate în legătură cu Fiul, Tatăl este întotdeauna exceptat, fiind indiscutabil în afara oricărei comparaţii. Cuvintele lui sunt: „Se înţelege că afară de Cel [Tatăl] care I-a supus totul”, şi să nu fie considerat subordonat sau supus Domnului nostru Isus şi diferitelor puteri conferite Lui de către Tatăl. Deoarece când Fiul va fi supus păcatul din lume, „atunci chiar şi Fiul Se va supune Celui [Tatălui] care I-a supus toate [Fiului]”. 1Corinteni 15:27-28.”

Deci interpretare greşită a textului din 1Timotei 6:16, are o origine veche, din timpul lui Russell.

Dar să intrăm în miezul problemelor, şi să vedem care sunt carenţele teologiei martorilor despre Dumnezeul Adevărat, însă pentru a înţelege mai bine pe Dumnezeul unic, aş dori mai întâi să analizez problema manifestării lui Dumnezeu.

 

Sau prezentat şi alţii cu Numele de Iehova?

Chiar dacă în Scripturi se vorbeşte de un singur Dumnezeu Tatăl (Ioan 17:3; 1Corinteni 8:6), şi un singur Iehova (Deuteronom 6:4), tot în Scripturi pe de altă parte se vorbeşte de mai multe persoane care s-au prezentat drept Dumnezeu sau Iehova.

Întrebarea legitimă care se naşte este următoarea: Cum pot mai multe persoane sau fiinţe să se prezinte ca fiind Iehova, să lucreze ca Iehova, să vorbească la persoana întâi (Eu), declarând că este Iehova, dacă nu este decât o singură Fiinţă sau persoană care este Iehova (Isaia 63:16; Isaia 64:8)?

Conducerea Martorilor nu dă un răspuns la această problemă. Astfel este curios de ce îngerii, au spus că sunt Iehova, vorbind despre Sine, prin cuvintele: Pe mine însumi jur», zice Iehova, şi cu toate că relatarea indică în context că de fapt vorbea un înger! Să dau doar câteva exemple:

„Şi îngerul lui Iehova l-a chemat din ceruri pe Avraam a doua oară şi a spus: „«Pe mine însumi jur», zice Iehova, «că, întrucât ai făcut lucrul acesta şi n-ai ezitat să mi-l dai pe fiul tău, pe singurul tău fiu, te voi binecuvânta şi îţi voi înmulţi sămânţa ca stelele cerurilor şi ca firele de nisip de pe ţărmul mării...” (Geneza 22:15-18 NW – 2006).

În acest text, la început se spune că îngerul lui Iehova vorbit cu Avraam, iar apoi acesta se prezintă ca fiind Iehova însuşi jurându-se pe Sine însuşi.

„Atunci îngerul lui Iehova i s-a arătat într-o flacără de foc, în mijlocul unei tufe de mărăcini. În timp ce el privea, iată că tufa de mărăcini ardea cu vâlvătăi şi totuşi tufa de mărăcini nu se mistuia. Atunci Moise a zis: „Să mă abat din drum ca să privesc mai de aproape această privelişte uluitoare: De ce nu se mistuie tufa de mărăcini?” Când Iehova a văzut că el s-a abătut din drum ca să privească mai de aproape, Dumnezeu l-a chemat din mijlocul tufei de mărăcini şi a zis: „Moise! Moise!”, iar el a răspuns: „Iată-mă!” Şi El a spus: „Nu te apropia de locul acesta! Scoate-ţi sandalele din picioare, căci locul pe care stai este pământ sfânt!” (Exod 3:2-5 NW – 2006).

În acest text ni se relatează cum Moise a văzut o flacără de foc, şi un înger în ea; ca, mai târziu, relatarea să spună că Iehova Dumnezeu era în flacără, şi vorbea cu Moise.

„Atunci îngerul lui Iehova i s-a arătat şi i-a zis: „Iehova este cu tine, bărbat puternic şi viteaz!“ Însă Ghedeon i-a zis: „Iartă-mă, domnul meu, dar dacă Iehova este cu noi, atunci de ce au venit toate acestea asupra noastră şi unde sunt toate faptele sale minunate, pe care ni le-au istorisit părinţii noştri, zicând: «Nu ne-a scos Iehova din Egipt?» Acum însă, Iehova ne-a părăsit şi ne dă în mâna Madianului“. Atunci Iehova s-a întors spre el şi a zis: „Du-te cu puterea pe care o ai şi-l vei salva pe Israel din mâna Madianului. Oare nu te trimit eu?“ Dar el a zis: „Iartă-mă, Iehova! Cu ce să-l salvez pe Israel? Iată, casa mea este cea mai neînsemnată din Manase, iar eu sunt cel mai mic din casa tatălui meu“. Însă Iehova i-a zis: „Eu voi fi cu tine şi vei bate Madianul ca pe un singur om“...Atunci îngerul adevăratului Dumnezeu i-a zis: „Ia carnea şi turtele nedospite, pune-le pe stânca aceea mare şi varsă zeama“. Şi el a făcut aşa. Atunci îngerul lui Iehova a întins vârful toiagului din mâna sa şi a atins carnea şi turtele nedospite, iar din stâncă s-a ridicat un foc şi a mistuit carnea şi turtele nedospite. Şi îngerul lui Iehova a dispărut dinaintea ochilor lui. Astfel, Ghedeon şi-a dat seama că era îngerul lui Iehova.” (Judecatori 6:12-22 NW - 2006).

Aceasta este iarăşi o relatare, în care personajul ceresc este descris când a fi îngerul lui Iehova, când Iehova însuşi (vezi şi Judecatori 13:21-22; Zaharia 12:8).

Osea 12:3: „Încă din pântecele mamei, a apucat Iacob pe frate-său de călcâi şi în puterea lui, s-a luptat cu Dumnezeu.

Osea 12:4: S-a luptat cu îngerul şi a fost biruitor, a plâns şi s-a rugat de el.”

Observăm că din Geneza 32:28, şi din Osea 12:3, reiese că Iacob s-a luptat cu Dumnezeu; însă în Osea 12:4 se spune, că de fapt, a fost îngerul lui Dumnezeu.

Problema este că în alte pasaje, mai multe persoane se prezintă ca Iehova, cu toate că ştim că Iehova este unul singur (Deuteronom 6:4; Marcu 12:29).

În Geneza 18:1-14, textul spune că Iehova i s-a arătat lui Avraam, şi a vorbit cu Avraam; iar relatarea arată că au fost trei bărbaţi în vizită la Avraam.

Unii trinitarienii interpretează că a fost Sfânta Treime prezentă la Avraam, însă textul, mai târziu arată că doi dintre ei erau îngeri (Geneza 19:1). Deci nu a fost vorba de Sfânta Treime, sub forma a trei bărbaţi; ci, a fost vorba de trei îngeri, după cum arată şi Noul Testament (Evrei 13:2). Doi din ei au plecat la Sodoma, şi unul a rămas de vorbă cu Avraam; dar relatarea, îl prezintă şi pe acesta ca fiind Iehova (Geneza 18:16-33). Deci în text apar doi Iehova, astfel mai târziu, în Geneza 19:24 se relatează:

& „Atunci DOMNUL („Iehova” SS 1874) a făcut să plouă peste Sodoma şi peste Gomora pucioasă şi foc de la DOMNUL („Iehova” SS 1874) din cer.”

Deci din acest text apar doi Iehova ; dacă suntem sinceri, Unu care face să cadă foc din cer de la celălalt Iehova din cer. Alte texte în care apar doi Iehova sunt:

& Exod 19:24: „Şi DOMNUL („Iehova” SS 1874) I-a zis:…să nu rupă barierele ca să se suie la (celălalt) DOMNUL („Iehova” SS 1874), ca nu cumva să fie nimiciţi.”

& Numeri 25:4: „DOMNUL („Iehova” SS 1874) I-a zis lui Moise:…spânzură-i înaintea (celuilalt) DOMNULUI („Iehova” SS 1874) …pentru ca mânia aprinsă a DOMNULUI („lui Iehova” SS 1874) să se întoarcă de la Israel.”

& Osea 1:1,Osea 1:7: „Cuvântul Domnului („Iehova” SS 1874), care a venit la Osea…îi voi mântui prin DOMNUL („Iehova” SS 1874) Dumnezeul lor…” (Iehova îi salvează prin Iehova).

& Zaharia 2:10: „Strigă de veselie şi bucură-te, fiica Sionului! Căci iată, Eu vin, şi voi locui în mijlocul tău, zice Domnul („Iehova” SS 1874). Multe neamuri se vor alipi de Domnul („Iehova” SS 1874), în ziua aceea, şi vor fi poporul Meu. Eu voi locui în mijlocul tău, şi vei şti că Domnul („Iehova” SS 1874)  oştirilor m-a trimis la tine.” Observăm din text cum Iehova vine şi locuieşte în Ierusalim, trimis de celălalt Iehova, din context ar reieşi că primul Iehova ar fi un înger care vorbeşte în Numele lui Iehova (vezi v.3-11).

& Zaharia 3:1-2: „…Iosua stând în picioare înaintea îngerului DOMNULUI („lui Iehova” SS 1874), şi pe Satan stând la dreapta lui, ca să i se împotrivească. DOMNUL („Iehova” SS 1874) a zis Satanei: DOMNUL („Iehova” SS 1874) să te mustre, Satan!” (Deci îngerul lui Iehova numit aici: „Iehova”, îi spune lui Satan, ca celălalt Iehova, să-l mustre, prin cuvintele: „Iehova să te mustre, Satan!”.

În alte pasaje, Domnul Isus este arătat ca fiind Iehova:

& Ieremia 23:5: „Iată vin zile, zice Domnul („Iehova” SS 1874), când voi ridica lui David o Odraslă, neprihănită. El va împărăţi, va lucra cu înţelepciune şi va face dreptate şi judecată în ţară. În vremea Lui, Iuda va fi mântuit şi Israel va avea linişte în locuinţa lui; şi iată Numele pe care i-L vor da: „Domnul („Iehova” SS 1874), Neprihănirea noastră!”

& Ieremia 33:16: „În zilele acelea, Iuda va fi mântuit şi Ierusalimul va locui în linişte. Şi iată cum Îl vor numi: „Domnul („Iehova” SS 1874), Neprihănirea noastră.”

În aceste texte, Ieremia se referă la domnia lui Isus, Regele şi odrasla lui David, şi cum îl vor numi oameni: „Iehova-Ţidkenu” (Iehova dreptatea noastră).

& Marcu 1:3-8: „Glasul celui ce strigă în pustie: „Pregătiţi calea Domnului („Iehova” NW), neteziţi-I cărările…” (citat din Isaia 40:3; vezi şi Matei 3:3; Luca 3:4; Luca 7:27; Ioan 1:23).

Observăm că misiunea lui Ioan era să pregătească ‘calea lui Iehova’, conform profeţiei din Isaia şi textelor din Evanghelii; ştim că El a pregătit calea lui Isus, Fiul lui Dumnezeu. Deci reiese că Iehova este Isus.

Aici este aparentul paradox, aparenta contradicţie, pe care de veacuri teologii încearcă să le împace, adică, afirmaţiile din Biblie în care se spune că: există ‘un singur Dumnezeu’, ‘un singur Iehova’ cu alte texte, care arată că şi alte persoane sunt numite ‘Dumnezeu’ sau ‘Iehova’, sau vorbesc, sau se prezintă ca ‘Dumnezeu’ sau ca ‘Iehova’.

Astfel pentru a încerca să se armonizeze această aparentă contradicţie, unii au neglijat sau au minimalizat textele în care Isus este numit: ‘Dumnezeu’ (Isaia 9:6; Ioan 1:1; Ioan 20:28; Evrei 1:8-9)  şi ‘Iehova’ (Ieremia 23:6; Ieremia 33:16; Zaharia 12:7-10; compară şi Isaia 40:3 cu Matei 3:3; Marcu 1:3; Luca 1:76; Ioan 1:23); punând accent doar pe textele care-l descriu pe Tatăl ca Dumnezeu Unic, şi ca singurul Iehova (acest lucru l-au făcut Martorii lui Iehova şi alţii).

Alţi teologi, au recurs la explicaţia Sfintei Treimi, în care Singurul Dumnezeu, Iehova, sunt de fapt trei persoane: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. Dar această explicaţie, nu explică de ce şi îngerii sunt descrişi ca fiind ‘Iehova’ (Exod 3:2-6; Zaharia 3:1-2), sau ‘Dumnezeu’ (compară Geneza 32:28 cu Osea 12:3-4); şi nu explică de ce Biblia susţine în multe locuri că, ‘Singurul Dumnezeu’ este doar Tatăl.

 

Atunci care este explicaţia care armonizează toate textele acestea aparent contradictorii?

Pentru a înţelege această aparentă contradicţie, cum că, există ‘un singur Dumnezeu’, ‘un singur Iehova’: Tatăl, cu alte texte, care arată că şi alte persoane sunt numite ‘Dumnezeu’ sau ‘Iehova’, sau vorbesc, sau se prezintă ca ‘Dumnezeu’ sau ca ‘Iehova’, trebuie să precizăm câteva lucruri:

Titlu de ‘Dumnezeu’, se referă la persoane sau lucruri care au putere, autoritate. Îi vom împărţi în două categorii:

Dumnezei falşi: Titlu de ‘dumnezeu’ sau ‘dumnezei’ apare în Biblie şi la numirea dumnezeilor falşi (idolilor), care nu sunt dumnezei reali; ci, doar aşa sunt consideraţi de oamenii care nu îl cunosc pe Adevăratul Dumnezeu, şi se închină lor (1Corinteni 8:5). Aceşti sunt dumnezei datorită faptului că oamenii se închină la ei, şi că au o anumită putere asupra lor; de fapt, toţi dumnezeii falşi, au în spate spirite demonice puternice (Deuteronom 32:16-17). Chiar Satan este numit ‘dumnezeu’(2Corinteni 4:4). În aceste texte cuvântul: ‘dumnezeu’, se referă nu la manifestarea Adevăratului Dumnezeu; ci, la acele persoane-lucruri (idoli), la care oameni sau popoarele, se închinau şi credeau că sunt reale şi au puteri supranaturale (vezi Fapte 19:26-28; Filipeni 3:19). Puterea acestor dumnezei cât şi numirea lor ca ‘dumnezei’ stătea în minciună, înşelăciune sau în puterea Satanei şi a demonilor. Tocmai de aceea, pentru creştinii aceşti ‘dumnezei’, sunt falşi, pentru ei aceşti ‘dumnezei’ sunt nimic, şi nu există (1Corinteni 8:4-6).

Dumnezei, într-o poziţie relativă, ca reprezentanţi ai Dumnezeului absolut şi Suprem: persoane cu autoritate de la Adevăratul Dumnezeu, numite de către Dumnezeul Prea Înalt: ‘dumnezeu’ sau ‘dumnezei’. Astfel de exemplu, Moise este „Dumnezeu pentru faraon” deci nu un Dumnezeu absolut pentru toţi, nu Dumnezeul Prea Înalt; ci Dumnezeu pentru faraon, adică un Dumnezeu relativ, numit de Cel Prea Înalt. Astfel, titlul de ‘Dumnezeu’ sau ‘Dumnezei’ apare în Biblie şi la adresa oamenilor buni, ca: Moise (Exod 4:16; Exod 7:1); sau, ca cei care au redactat Sfintele Scripturi (Ioan 10:34-35); sau, ca judecătorii din Israel, care judecau strâmb dar care au primit autoritatea de la Dumnezeul Suprem (Psalm 82); sau, ca îngerii fideli (Psalm 8:5 compară cu Evrei 2:7), care au primit autoritatea şi numirea de la Tatăl ceresc. În aceste texte expresia ‘dumnezeu’ sau ‘dumnezei’ are sensul de persoană cu autoritate, cu putere; dar nu sensul de Dumnezeu Suprem, deplin, absolut.

Titlu de ‘Dumnezeu’ sau numele de Iehova se aplică la acele persoane prin care se manifestă Iehova:

În alte texte, în care îngerii sunt prezentaţi drept „Iehova” sau „Dumnezeu”, este din cauza identităţii pe care o primesc ei prin faptul că au primit misiunea de al reprezenta, au primit autoritatea de a face lucrarea lui Iehova, şi fiindcă El este prezent în ei şi unit cu ei, aceste creaturi spirituale se pot manifesta, pot vorbi ca Iehova.

În aceste cazuri, ei nu sunt Iehova prin sine, ci numai datorită unirii, şi a manifestării sau arătării lui Iehova în ei şi prin ei. Ei devin un fel de prelungire a lui Iehova sau purtătorii Lui, de cuvânt, de chip, de identitate şi de manifestare. Îngerii în general nu şi-au spus numele lor, nici chiar când au fost întrebaţi (Judecatori 13:15-20), tocmai pentru că s-au prezentat ca Iehova, şi astfel, ca toată gloria să fie a lui Iehova.

Şi în cazul Domnului Isus, El este prezentat ca „Iehova” sau „Dumnezeu”, datorită unirii cu Tatăl, şi datorită faptului că Tatăl era în El (Ioan 1:23,Ioan 1:29; Ioan 10:30-33; Ioan 16:15; Ioan 17:10; Marcu 2:5-10; Coloseni 1:19; Coloseni 2:9). El nu este Iehova prin sine; ci, datorită unirii, şi a manifestării lui Iehova prin El (Ioan 5:19-23).

În continuare, voi explica mai pe larg acest concept al unirii.

Astfel, în timp ce acceptăm ca adevărată afirmaţia precum că Dumnezeu este Unu (Galateni 3:20; Iacob 2:19), şi că acesta este Tatăl (Ioan 17:3; 1Corinteni 8:6). În acelaşi timp, noi credem că Biblia îl numeşte pe Domnul Isus: Dumnezeu (Isaia 9:6; Ioan 1:1; Ioan 20:28). În mod asemănător, sunt numiţi şi îngeri şi oamenii: ‘dumnezei’ (Psalm 8:5; Psalm 82:6; Psalm 97:7; Ioan 10:35).

Dumnezeu Tatăl, este unicul Dumnezeu prin Sine, dar El are reprezentanţi prin care îşi manifestă într-o anumită măsură: dumnezeirea, gloria, autoritatea, puterea, prerogativele şi atributele divine, nu doar în cadrul propriei fiinţe (entităţi); ci, şi prin unirea Sa cu copii Săi, fie ei oameni sau creaturi spirituale (Ioan 17:21-23; Exod 14:19-24; Exod 23:20-22), dar nu la intensitatea care este în Dumnezeu.

După cum soţia şi copiii primesc numele de familie al soţului / tatălui, prin unire, tot aşa Fiul şi îngerii prin unire, prin faptul că Dumnezeu se manifestă prin ei, aceştia se prezintă ca fiind Iehova!

De fapt, creştinii sunt una cu Dumnezeu şi cu Isus, şi sunt ‘un singur spirit’ (Ioan 17:21-23; 1Corinteni 7:17). Astfel El le dăruieşte şi lor, după măsura hotărâtă de El: autoritate, putere, prerogative şi atribute divine (Romani 12:3; 1Petru 4:11; Luca 10:16-19; Ioan 20:21-23).

În primul rând, le manifestă prin Fiului Său: Isus Cristos care este imaginea exactă a lui Dumnezeu (Evrei 1:3); dar, şi prin Duhul Sfânt (Psalm 139:7; Isaia 40:12-14), prin îngeri (Geneza 48:16; Exod 14:19; Exod 23:20; Isaia 63:9; 2Petru 2:11) şi uneori prin oameni (Psalm 82), mai ales prin copiii lui Dumnezeu, care sunt chipul Lui (Efeseni 4:22-24; Coloseni 3:9-11).

Fiul Său născut din Dumnezeu a moştenit natura divină a Tatălui (Ioan 1:1,Ioan 1:14,Ioan 1:18; 1Ioan 5:18), chiar dacă nu integral, tot la fel Duhul Sfânt născut din Tatăl prin Fiul (1Corinteni 8:6; Evrei 12:9 - „Tatăl duhurilor”; Ioan 1:1-3; Coloseni 1:15-17), şi într-o măsură mai mică şi unii îngeri cu rangul înalte, de căpetenii Îl pote reprezenta foarte bine pe Dumnezeu prin faptul că natura lor primită prin Fiul şi Duhul Sfânt, poartă chipul lui Dumnezeu, fiind şi ei fii ai lui Dumnezeu (Iov 1:6; Iov 2:1; Daniel 3:25-28). De aceea şi îngerii sunt numiţi Dumnezei (comp. Psalm 8:5 cu Evrei 2:7).

Uneori în Scripturi îngerii sunt descrişi ca fiind însuşi: Iehova sau Dumnezeu; cu toate că, ei nu erau însuşi Dumnezeu; ci, doar nişte mesageri ai lui Dumnezeu, veniţi în prezenţa, puterea şi autoritatea lui Dumnezeu (Geneza 32:28; Osea 12:3 compară cu Osea 12:4; compară şi Exod 3:2 cu v.4), dar fiind uniţi cu Dumnezeu, şi prezenţa lui Dumnezeu vorbea prin ei şi se manifesta, ei au putut vorbi la persoana întâia, ca şi cum ar fi Însuşi Iehova!

Martorii lui Iehova nu au înţeles aceste adevăruri, deoarece ei nu au înţeles imanenţa şi unirea lui Dumnezeu cu creaţia Sa.

În concluzie, avem un singur Iehova, un singur Dumnezeu, dar fiind prezent în toţi, El se manifestă prin unii, iar aceştia fiind uniţi cu Dumnezeu, îşi topesc identitatea în a lui Dumnezeu, devenind o prelungire a Fiinţei lui Iehova, acţionând, şi vorbind de parcă ar fi Iehova, deoarece ei sunt un singur spirit cu Iehova (comp. cu 1Corinteni 7:17), El se manifestă prin ei, de aceea îngerii şi Isus sunt numiţi: ‚Iehova’ şi se prezintă ca ‚Iehova’, fiind reprezentanţii Lui. Însă să vedem o altă problemă legată despre existenţa Fiului.

 

A fost Isus creat din nimic sau creat prin naştere din Tatăl?

Martorii lui Iehova susţin că Isus este creat, alţi ne-trinitarieni, susţin că Isus este născut din Tatăl, ambele afirmaţii sunt Biblice şi exacte, din păcate martorii merg pe expresia „creat”, în timp ce alţii pe cea de „născut”, însă Biblia descrie venirea în existenţă a Fiului lui Dumnezeu prin ambele expresii: făcut, creat, zidit (Proverbe 8:22; Coloseni 1:15; Apocalipsa 3:14), precum şi cel de născut (Ioan 1:14; Proverbe 8:25; 1Ioan 5:18).

Aceasta este una dintre probleme, Martorii nu cunosc şi nu înţeleg, că Fiul a fost creat prin intermediul naşterii din Tatăl!

A doua problemă este că ei cred că Fiul a fost creat din nimic, ei cred că şi creaţia a fost creată din nimic.

În publicaţia: Treziţi-vă! Din 1999, 8/2 p.3, la subtitlul: „Există un Dumnezeu? Ce răspund unii oameni de ştiinţă”, se spunea: „...Contrar părerii unora, mulţi oameni de ştiinţă care se bucură de o bună reputaţie nu exclud ideea existenţei unui Dumnezeu — o Inteligenţă Superioară care stă la baza creării universului şi a omului...Profesorul de fizică Henry Margenau, de la Universitatea Yale, a spus că este convins că legile naturii au fost create de Dumnezeu, după care a adăugat: „Dumnezeu a creat universul din nimic printr-o acţiune care a adus în existenţă şi timpul“.  Apoi a făcut observaţia că, în cartea The Mystery of Life’s Origin (Misterul originii vieţii), trei oameni de ştiinţă declară că o explicaţie plauzibilă pentru originea vieţii ar fi existenţa unui Creator...La aceste răspunsuri pot fi adăugate şi cuvintele lui Pavel, un scriitor biblic: „Însuşirile nevăzute ale Lui [Dumnezeu], puterea Lui veşnică şi divinitatea Lui se văd lămurit, de la creerea lumii, fiind înţelese de minte, prin lucrurile făcute de El“. — Romani 1:20.” [sublinierea îmi aparţine].

Iată că Conducerea martorilor nu respinge afirmaţia acestui om de ştiinţă; ci putem spune că subscrie la ideea că universul a fost creat din nimic. Tot la fel despre Fiul, WTS[4] susţine că a fost creat din nimic.

În publicaţia: Spiritul Sfânt — forţă dindărătul noii ordini viitoare” (1977), la pagina 11-20, la subtitlul: „UNICUL FIU NASCUT“, se explică: „Drept ce s–a indicat Isus Christos pe el însuşi, atunci cînd a vorbit cu fruntaşul iudeu Nicodim? Citim: „Atît de mult a iubit Dumnezeu lumea, încît a dat pe ‘Unicul său Fiu născut’, pentru ca oricine exercită credinţă în el să nu fie nimicit, ci să aibă viaţă vesnică“ (Ioan 3:16). Prin aceea că el s–a indicat pe sine ca „unicul Fiu născut“ al lui Dumnezeu, el s–a dat să fie recunoscut şi ca „întîiul–născut“ al lui Dumnezeu. Acest „întîi–născut“, acest „Unic Fiu născut“, a fost primul şi ultimul, pe care Dumnezeu l–a creat singur şi nemijlocit, din nimic. Isus s–a indicat, după cum zice, chiar ca „începutul creaţiunii lui Dumnezeu“, iar apostolul Pavel a arătat o denumire asemănătoare. El a scris: „El este imaginea Dumnezeu nevăzut, cel întîi–născut din toată creaţiunea“ (Coloseni 1:15). Toate lucrurile care au fost aduse în existenţă, după ce Dumnezeu l–a creat pe „cel întîi–născut din toată creaţiunea“, au fost celelalte creaţiuni. Cînd Dumnezeu a creat aceste alte creaţiuni, el a colaborat cu unicul său Fiu născut.” [sublinierea îmi aparţine].

Însă Scriptura spune altceva, în Evrei 11:3 NW: „Prin credinţă înţelegem că lucrurile din univers au fost create prin cuvântul lui Dumnezeu, astfel că ceea ce se vede a venit în existenţă din ceea ce nu se vede.” Iată că universul a fost creat prin Cuvântul lui Dumnezeu, dar nu din nimic; ci, „ceea ce se vede a venit în existenţă din ceea ce nu se vede”, adică creat dintr-un material invizibil, din energie, provenit din Dumnezeu. Este interesant cum defineşte WTS, materia, în Treziţi-vă! 1999 22/6 p.6-9: „Cuvintele de mai sus au fost spuse cu referire la energie şi materie. „Materia este, pur şi simplu, o formă de energie“, s-a spus în Scientific American. Această relaţie dintre materie şi energie a fost exprimată în celebra formulă a lui Einstein E=mc2 (energia este egală cu masa înmulţită cu viteza luminii la pătrat).” Iată posibila explicaţie a substanţei din care a fost făcut universul: energia care era invizibilă şi prin lucrarea lui Dumnezeu a devenit materie.

Deci, nici creaţia, nici Isus, nu au fost creaţi din nimic, ci din ceva preexistent, viaţa a venit din viaţă, dar nici din ceva din exteriorul Tatălui; ci, îşi are începutul existenţei prin naşterea Sa din Tatăl (Ioan 1:14,Ioan 1:18; Ioan 3:16-18; 1Ioan 5:18), El este născut provenind din Tatăl, căci după cum cuvântul nostru iasă din noi şi i-a fiinţă din interiorul nostru prin rostirea noastră, tot aşa Cuvântul Tatălui: Fiul (Ioan 1:1-2; Apocalipsa 19:13), s-a născut din Tatăl, la prima rostire sau exprimare a Tatălui, după cum se spune în Isaia 55:11: „tot aşa va fi şi cuvântul meu, care iese din gura mea. Nu se va întoarce la mine fără rezultat, ci va face negreşit ce-mi place şi va reuşi în lucrul pentru care l-am trimis”.  (vezi şi 1Samuel 12:15).

Chiar Traducerea NW, vorbeşte de naşterea Fiului din Tatăl, când spune în 1Ioan 5:18: „Ştim că cine s-a născut din Dumnezeu nu practică păcatul, ci Acela născut din Dumnezeu veghează asupra lui, iar cel rău nu pune stăpânire pe el”. Cu siguranţă că Acela născut din Dumnezeu veghează asupra lui” se referă la Isus Cristos, chiar referinţa de la cuvântul: „Acela” din NW, fac referire la începutul Său = Coloseni 1:15; Apocalipsa  3:14.

Este însă trist că WTS nu a studiat cu atenţie chiar propria traducere a Bibliei, ci a preluat de la alţii ideea greşită cu crearea din nimic a Fiului şi a creaţiei şi a perpetuat-o.

De fapt, însăşi creaţia provine din” (gr. ek) Dumnezeu Tatăl (Romani 11:33; 1Corinteni 8:6; 1Corinteni 11:12), ea nu provine şi nu este creată din nimic; ci, din lucruri care nu se văd (Evrei 11:3), din Tatăl şi a fost făcută  prin intermediul Cuvântului (Ioan 1:1-3; Coloseni 1:15-17).

Prin urmare şi creaţia are la bază, înainte de modelare sa, o naştere sau o provenienţă din Tatăl; materialul creaţiei provine din Tatăl, pe care apoi Dumnezeu prin Fiul Său şi prin suflarea Sa (Spiritul Său) a întocmit universul (Evrei 1:2; Psalm 33:6).

Deci primele două greşeli WTS sunt: ‚Fiul creat, dar nu născut’ WTS foloseşte totdeauna expresia: ‚creat’ cu referire la Fiul; şi de alt fel Fiul conform teoriei WTS: a fost creat din nimic, nu născut din Tatăl, de aceea WTS nu foloseşte expresia: ‚născut’!

A treia greşeală cu referire la crearea / naşterea Fiului: este crearea Fiului cu foarte multe milenii, nenumărate milenii în urmă. Trinitarienii susţin că Fiul există din totdeauna!

Însă, ne-trinitarienii (alţii în afara de WTS), susţin fie naşterea Fiului din Tatăl în veşnicie, fie existenţa Fiului doar începând cu naşterea sa din Maria, toate aceste concepţii sunt greşite şi ne-biblice.

În primul rând, WTS citând şi acceptând opinia acelui savant că expusă în Treziţi-vă! Din 1999, 8/2 p.3, unde se spunea: „Profesorul de fizică Henry Margenau, de la Universitatea Yale, a spus că este convins că legile naturii au fost create de Dumnezeu, după care a adăugat: „Dumnezeu a creat universul din nimic printr-o acţiune care a adus în existenţă şi timpul”. Lasă să se înţeleagă că WTS este de acord că timpul a început să existe doar de când există universul fizic. Prin urmare, Isus fiind creat înainte de universul fizic, şi deci înainte de timp, atunci dau apă la moară trinitarienilor care susţin teoria: „naşterii veşnice a Fiului”!!!

Însă conform Bibliei, ei nu au dreptate, dar nici WTS nu are dreptate, când susţine că Isus a fost creat cu nenumărate milenii în urmă, după cum se spune în W 2005 15/9 p. 4-7, la subtitlul: „Originea sa era „din timpuri străvechi”, unde se explică: Existenţa lui Isus poate fi împărţită în trei etape. Prima etapă a început cu mult înainte de naşterea sa ca om. În Mica 5:2 se spune că originea lui era „din timpuri străvechi, din zilele veşniciei“. Isus însuşi a declarat: „Eu sunt din domeniile de sus“, adică din cer (Ioan 8:23). El fusese în ceruri o persoană spirituală puternică.

Întrucât toate lucrurile create au avut un început, a existat un timp când Dumnezeu a fost singur. Însă cu nenumărate milenii în urmă, Dumnezeu a devenit Creator. Care a fost prima sa creaţie? Ultima carte a Bibliei îl identifică pe Isus ca fiind „începutul creaţiei lui Dumnezeu“ (Apocalipsa 3:14). Isus este „întâiul născut din toată creaţia“...În timp ce au lucrat împreună, Iehova Dumnezeu şi Fiul său întâi născut au ajuns, cu siguranţă, să se cunoască foarte bine! Relaţiile sale strânse cu Iehova de-a lungul a nenumărate milenii trebuie să-l fi influenţat profund pe Fiul lui Dumnezeu. Acest Fiu ascultător a ajuns să fie exact ca Tatăl său, Iehova. De fapt, în Coloseni 1:15, Isus este numit „imaginea Dumnezeului invizibil”.

De ce spun că WTS nu are dreptate, deoarece Isus nu a fost creat cu nenumărate milenii în urmă”? El nu a venit în existenţă înainte de cele 6 mii de ani ale existenţei umane, nici înainte de cele şase zile[5] ale creaţiunii creiere aşa cum susţine WTS!!! Nu, ci, chiar în prima zi de creiere, la început. Voi prezenta în continuare câteva argumente:

Proverbe 8:22-25 BO[6]: Domnul m-a zidit la începutul lucrărilor Lui; înainte de lucrările Lui cele mai de demult. Eu am fost din veac întemeiată de la început, înainte de a se fi făcut pământul. Nu era adâncul atunci când am fost născută, nici chiar izvoare încărcate cu apă. Înainte de a fi fost întemeiaţi munţii şi înaintea văilor eu am luat fiinţă.”

Atât WTS cât şi Trinitarienii, recunosc că Înţelepciunea din Proverbe cap. 8, este o referire la Isus în existenţa preumană (1Corinteni 124), ei îl folosesc ca argument, pentru a susţine că Înţelepciunea, adică Isus este „din veşnicie”, în traducerea ortodoxă: „din veac”.  Astfel argumentează ei, că deoarece Înţelepciunea (Isus) este „din veşnicie”, El nu are început.

Însă trebuie precizat că atât în ebraică cât şi în greacă cuvântul pentru veşnicie (ebr. olam; gr. aion), nu înseamnă neapărat: veşnic, etern sau pentru totdeauna; ci, poate să însemne: o perioadă de existenţă, o epocă, eră, un secol, perioadă lungă; lungă durată; zile din vechime; antichitate; timp indefinit. Astfel expresia „olam” de aici, nu are neapărat sensul de veşnic, cu atât mai mult, cu cât despre Înţelepciune (Isus) se spune că Dumnezeu a zidit-o, când textul afirmă: m-a zidit la începutul lucrărilor Lui... întemeiată de la început... am fost născută”. Prin urmare, Isus nu este din totdeauna; ci, El are un început deoarece este întemeiat „de la început”, El a fost „zidit” (BO) sau „făcut” (BC), precum  şi născut.

Noul Testament confirmă că Isus este născut, când afirmă în Ioan 1:14: „Şi Cuvântul s-a făcut trup şi a locuit printre noi, plin de har şi de adevăr. Şi noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava singurului născut din Tatăl? Dacă Fiul a fost din totdeauna cu Tatăl, atunci Biblia nu ar afirma despre Isus că este „singurului născut din Tatăl. Iar dacă este născut din Tatăl, atunci El nu a existat din eternitate alături de Tatăl, ca o entitate şi persoană distinctă de El, aşa cum susţine o variantă a Trinităţii.

Un alt pasaj folosit de trinitarieni, dar care de fapt le zdruncină teoria cum că Isus este fără început, este Mica 5:2, unde se spune: „Şi tu, Betleeme Efrata, cu toate că eşti prea mic între cetăţile de căpetenie ale lui Iuda, totuşi din tine Îmi va ieşi Cel ce va stăpâni peste Israel şi a cărui obârşie se suie până în vremuri străvechi, până în zilele veşniciei.”

Trinitarieni, afirmă şi spun: vedeţi Isus este din „zilele veşniciei”, deci El nu are un început.

Însă trebuie din nou să repet, cuvântul „olam”, care apare şi aici, are sensul de: perioadă lungă; lungă durată; zile din vechime; antichitate; vechi; perpetuu; veşnic; pentru totdeauna; timp indefinit. Astfel „zilele veşniciei”, poate fi tradus şi înţeles cu „zilele antichităţii”, cred ca cea mai autentica traducere este aceasta: „din zile de demult” sau „din zilele trecutul îndepărtat”. Deşi „olam” are şi sensul de veşnicie, totuşi el este acelaşi cuvânt care apare în Geneza 6:4 în fraza „aceştia sunt eroii care au fost în vechime. În Psalm 143:3 „cei care au murit de mult timp.

Nu toate versiunile Biblie traduc cu „zilele veşniciei”, unele Versiuni engleze traduc cu ‚timpuri vechi sau antice’ (TNK; NAB; NIB; NIV; CJB), ‚zile vechi sau antice’ (JPS; NJB; ESV; NRS; RSV), ‚zilele antichităţii’(YLT).

Este clar că acesta este sensul deoarece aici Biblia în stilul ebraic, face o repetiţie până în vremuri străvechi, până în zilele veşniciei, cu alte cuvinte prima expresie: „vremuri străvechi” este sinonimă cu a doua din text: „zilele veşniciei”, cele două expresii se referă la aceiaşi perioadă de timp prin repetiţie.

De fapt, trinitarienii afirmă că veşnicia nu are timp, şi deci nici zile, aici se vorbeşte de „zilele” olamului, deci cuvântul ebraic: „olam” nu are aici sensul de veşnicie, ci de vechime, antichitate, demult, etc.

Iar Traducerea Septuagintei redă astfel fraza: „ieşirile Lui de la început din zilele veşniciei”. Şi în limba greacă, cuvântul pentru veşnicie = aionos, poate însemna: veşnicie, epocă, eră, timp antic, secol. Chiar Biblia Ortodoxă care traduce orientându-se şi după Septuaginta este redat astfel: obârşia Lui este dintru început, din zilele veşniciei”. Iar în Biblia de la Blaj 1795, tradusă după Septuaginta: „şi ieşirile Lui, din început, din zilele veacului.” În Sfânta Scriptură de la 1874, care este o traducere literală din ebraică, redă astfel: „ieşirile căruia sunt din vechime, din zile vechi.”

O dovadă în plus, că sensul lui olam / aionos = veci, antic, de demult, este însuşi textul care susţine că Isus are o origine, are un punct de plecare, şi acesta nu este din totdeauna, ci „de la început” (Septuaginta). Iată că Isus nu este fără început, iar cu siguranţă Pavel şi Ioan când a vorbit de început, a continuat conceptul din V.T. despre început, când au spus despre Isus că „El este începutul” (Coloseni 1:18) sau că El este „începutul creaţiei lui Dumnezeu” (Apocalipsa 3:14 BCR), sau „începutul zidirii lui Dumnezeu” (BC).

Şi tocmai pentru că Isus a fost creat / zidit de la început, a putut să fie la început cu Dumnezeu (Ioan 1:1-3; 1Ioan 1:1-3).

Pe lângă toate acestea, despre Isus se spune că are o „origine” (BCR) sau „obârşie” (BC) – Mica 5:2, deci un punct de plecare. Atât în ebraică precum şi în greacă (Septuaginta), cuvântul este la plural şi traducerea lui literală este: „ieşirile”. La ce se referă această expresie? Este vorba de ieşirile lui Isus ca Cuvânt (Logos) din Tatăl şi de la Tatăl, aceste ieşiri au avut loc în cele şase zile de creiere, când Dumnezeu a gândit şi a poruncit şi Cuvântul lui Dumnezeu (Isus) a împlinit, ieşind de la Tatăl şi ducând în fiinţă creaţia (Geneza 1:1-27). Astfel ieşirile Lui din vremuri străvechi, din zile antichităţii, se referă la acele zile de creiere, când a ţâşnit ca Cuvânt de lângă Dumnezeu şi a împlinit hotărârile Tatălui, ca apoi să revină la Dumnezeu, şi în sânul lui Dumnezeu (Ioan 1:1,Ioan 1:18).

Este evident că Isus a fost creat la început, în prima zi de creiere din cele şase zile de creiere, şi nu înainte de prima zi în veşnicie. De unde ştim acest lucru? Deoarece despre prima zi de creiere se spune în Geneza 1:1 (BC): „La început, Dumnezeu a făcut cerurile şi pământul”. Comparaţi această afirmaţie cu „Domnul m-a zidit la începutul lucrărilor Lui; înainte de lucrările Lui cele mai de demult. Eu am fost din veac întemeiată de la început...”, sau cu: „obârşia Lui este dintru început” (BO).

Iată că Isus este făcut la început, iar începutul conform cu Geneza 1:1-5, este în prima zi de creiere, nu înainte de prima zi în veşnicie.

În plus, Scriptura afirmă clar în Exod 20:11: „Căci în şase zile a făcut Domnul cerurile, pământul şi marea şi tot ce este în ele, iar în ziua a şaptea s-a odihnit; de aceea a binecuvântat Domnul ziua de odihnă şi a sfinţit-o.” (comp. şi Neemia 9:6 cu Geneza 1:31; Geneza 2:1). Iată că tot ce există în cer, pe pământ şi în mare, cu alte cuvinte în tot universul au fost făcute în şase zile. Cu siguranţă că Isus, Fiul lui Dumnezeu fiind în cer, făcând parte din fiinţele cereşti, intră şi El în descriere: „cerurile, pământul şi marea şi tot ce este în ele. Iată că şi Isus, a fost făcut, dar nu înainte de cele şase zile de creiere; ci în prima zi din cele şase zile de creiere, fiind „începutul creaţiei lui Dumnezeu”, şi născut de la început, fiind atât Începutul cât şi adus în existenţă la început, în prima zi de creiere.

De fapt, este ilogic, ca Fiul să fie adus în existenţă cu mii sau milioane de anii înainte de restul creaţiei, aşa cum susţine WTS, pentru că nu are nici un sens, Cuvântul (Logosul) este adus în existenţă tocmai cu scopul de a crea şi a susţine toate lucrurile (Ioan 1:1-3; Coloseni 1:15-17). În momentul când Tatăl a rostit primul cuvânt, Cuvântul (Logosul) a ţâşnit din Tatăl, şi a luat Fiinţă ca persoană distinctă de Tatăl, şi a creat cerul şi pământul la început (Geneza 1:1). Apoi tot în prima zi de creiere, a fost creată lumina, ziua şi noaptea, şi restul creaţiei a fost făcută în celelalte cinci zile de creiere.

O altă problemă neînţeleasă de WTS este: că noi putem să ne rugăm la Isus, şi să avem o relaţie personală cu Fiul lui Dumnezeu. Argumente în acest sens am prezentat în broşura: „Putem să îl glorificăm şi să ne rugăm, la Domnul nostru: Isus Cristos?”

Iată că cu toate că WTS a înţeles că Dumnezeu în sens absolut, este doar Tatăl, dar nu au înţeles mai multe aspecte importante despre acest Dumnezeu, precum şi au deformat rolul lui Isus, au anulat închinarea şi rugăciunile la Acesta, ca Domn şi Mijlocitor, nu au înţeles corect timpul şi modul venirii în existenţă a Fiului precum şi nu au înţeles corect identitatea Spiritului Sfânt.

Iată că sunt mai multe subiecte unde Watchtower, care pretinde că este ‚singurul canal de comunicare’ a lui Dumnezeu, singura organizaţie care deţine adevărul, cade la aceste examene ale Cuvântului divin.

Astfel chiar dacă doctrina trinităţii este greşită, nici doctrina WTS nu este fără greşeli, nici teologii Watchtower nu sunt fără vină la acest capitol, de fapt meritul pe care WTS şi-l arogă, de a explică că Dumnezeu este doar Tatăl ceresc, nu este al lor; ci, al iudeilor, al creştinilor din primul secol, şi al creştinilor sau adunării lui Dumnezeu de pe parcursul secolelor care au înţeles acest adevăr şi l-au promovat. WTS doar a preluat această doctrină, şi a mai şi prelucrat-o, uneori chiar greşit, ei s-au depărtat de viziunea pionierilor adventişti şi de a lui Russell, care cu toate că nu era perfect exact, era mai corectă de cât cea a martorilor din zilele noastre.

Să trecem la un alt subiect:

 

În ce sens este Isus, Dumnezeu?

Martorii lui Iehova explică că Domnul Isus este „un Dumnezeu” (Ioan 1:1 NW), însă problema care se ridică, este că Biblia nu vorbeşte de ‘doi Dumnezei adevăraţi’, ci de un ‘singur Dumnezeu adevărat’, deci nu pot fi un Dumnezeu mare: Iehova (Tatăl ceresc), şi un Dumnezeu mai mic: Isus Cristos. Astfel se ridică întrebări pe care martorii fie le tratează superficial sau deloc: Ce fel de Dumnezeu este Isus? Este Isus un Dumnezeu Adevărat? De ce este Isus, Dumnezeu? Care este natura (substanţa) Lui, identică, asemănătoare sau diferită de a Tatălui?

Mulţi martori care primesc aceste întrebări sunt derutaţi, nu ştiu ce să răspundă, am văzut şi am auzit astfel de cazuri care nu mai ştiau ce să zică. De ce? Deoarece Aşa zisul corp de guvernare, se sileşte să condamne trinitatea, dar nu explică în mod clar propria poziţie despre divinitatea Fiului.

Însă pentru cei ce au studiat Scripturile fără Turnul de veghe, ci prin călăuzirea Spiritului Sfânt, răspunsul este simplu. În sensul absolut şi deplin, nu există alt Dumnezeu, decât Tatăl, dar în alt sens, există un alt Dumnezeu. De pildă, le-aş răspunde la trinitarieni cu o altă întrebare: Ce fel de dumnezei sunt îngerii fideli, sunt ei dumnezei mai mici? Sunt ei dumnezei falşi? Sau ce fel de Dumnezei sunt oamenii (Ioan 10:35)?

Acum la întrebările trinitarienilor: Este Isus un Dumnezeu mai mic? Ce fel de Dumnezeu este Isus? Este El unul fals sau adevărat?

Dacă da, cum pot fi doi Dumnezei având în vedere că Biblia spune că există doar UNUL?

Aceasta este problema trinitarienilor, şi răspunsul este în funcţie de cum ne raportăm la termenul ‘Dumnezeu’ şi în ce contexte? Dacă ne raportăm la acest termen în mod general aşa cum apare în Biblie, atunci Isus este ‘un Dumnezeu’ chiar mai mare ca ceilalţi dumnezei (îngerii şi oamenii numiţi astfel). Dacă ne raportăm la mod absolut, doar Tatăl este Dumnezeu, şi nu este alt Dumnezeu afară de El, aceste este sensul din Isaia 43:1-12.

În Isaia 43:10, se vorbeşte de Dumnezeu în sens absolut, iar în Ioan 1:1, Cuvântul este numit: „Zeu” (nearticulat) sau „un dumnezeu” (NW),  dar nu în sens absolut; El fiind un dumnezeu născut, astfel, Isus nu este egal cu Dumnezeul ne-născut şi absolut, de care este alături. De fapt, pe Isus, oamenii l-au văzut şi pipăit (Ioan 1:14), dar pe Dumnezeul absolut, adică pe Tatăl nimeni nu l-a văzut (Ioan 1:18). Raportat la Tatăl, Isus este mai mic (vezi Exod 18:11; 2Cronici 2:5; Ioan 10:29; Ioan 14:28; 1Corinteni 14:14-28).

Dar ce fel de Dumnezeu este Isus, unul fals sau adevărat?

Folosind expresia ‘Dumnezeu’ în sens relativ, Domnul Isus este Dumnezeu adevărat, aşa cum şi îngerii fideli sunt Dumnezei adevăraţi. Oare ce fel de Dumnezeu a fost Moise pentru faraon? Un Dumnezeu fals sau Adevărat? Tot aşa Isus este Adevărul (Ioan 14:6), şi nimeni nu vine la Dumnezeu Tatăl decât prin El.

Însă raportat la sensul deplin şi absolut, Isus nu este nici Dumnezeu fals, nici Dumnezeu adevărat, pentru că El prin Sine nu este Dumnezeu în adevăratul şi deplinul sens al cuvântului, El neavând în întregime atributele Tatălui. De aceea, Biblia afirmă în mod constant că Dumnezeu este doar UNUL: Tatăl (vezi şi Marcu 10:17-18; Luca 18:18-19; Ioan 17:3; 1Corinteni 8:6).

Isus Însuşi afirmă: „Şi viaţa veşnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat şi pe Isus Hristos pe care L-ai trimis Tu.” Doar Tatăl este Dumnezeu adevărat în sensul că doar El este Dumnezeu, doar El este „singurul Dumnezeu” (Ioan 5:44), ceilalţi sunt Dumnezei dar nu în sensul deplinătăţii cuvântului.

De exemplu, Biblia vorbeşte de Isus ca fiind singurul sau unicul Fiu al lui Dumnezeu (Ioan 3:16-18), însă Biblia vorbeşte şi de creştini ca fiind fii ai lui Dumnezeu (Romani 8:14-18), acum întrebarea care se ridică este: Există un singur Fiu sau mai mulţi? Scriptura nu se contrazice, toate afirmaţiile ei sunt adevărate.

În sensul special: doar Isus este Fiu, doar El s-a născut direct din Tatăl, din El, prin El şi pentru El. Creaţia a venit în existenţă prin Fiul şi pentru Fiul, nu prin Tatăl (Coloseni 1:15-17), iar creaţia fizică a fost prelucrată şi transformată din energie în materie. Astfel conchid că Isus este Fiul unic-născut (monogenes), care din Tatăl s-a născut la început (Ioan 1:14; Ioan 3:16-18; 1Ioan 5:18). În timp ce noi am devenit fii prin naşterea şi înfiere făcut de Spiritul Sfânt (Romani 8:14-18). Isus este Fiu în sens unic şi deplin, noi suntem fii înfiaţi şi născuţi prin El şi prin Spiritul Sfânt.

În mod asemănător Dumnezeu Tatăl este Dumnezeu în sens unic, ne-născut şi suprem, Fiul este dumnezeu născut (Ioan 1:18 NW) şi supus Tatălui (1Corinteni 11:3).

Să mergem la o altă idee, Care este natura (substanţa) Lui, identică, asemănătoare sau diferită de a Tatălui?

WTS nu explică nimic la capitolul: natură sau substanţa Fiului, ei nu se pronunţă dacă natura Fiului este: 1) identică cu a Tatălui, aşa cum spun trinitarienii; 2) dacă este asemănătoare; sau 3) dacă este diferită.

Ne-trinitarienii de pe parcursul timpului, au mers pe varianta 2 sau 3, WTS nu explică nimic, fie că nu ştie răspunsul la această întrebare, fie nu doreşte să intre în profunzimea acestui subiect.

Este curios ca cei care pretind că sunt: ‚înţelepţi’, ‚clasa Ioan’, ‚singurul canal de comunicare a lui Dumnezeu’, nu ştie sau nu doreşte să spună nimic despre: natura pe care o are Fiul lui Dumnezeu! Şi de fapt aceasta este controversa principală între trinitarieni şi netrinitarieni, căci majoritatea trinitarienilor recunosc că Tatăl este superior în poziţie sau funcţie, că Tatăl este capul lui Isus. Însă ei spun că Tatăl, Fiul şi Spiritul Sfânt sunt egali în natură, adică toţi trei au aceleaşi atribute (însuşiri) netransmisibile (ne-comunicabile): eternitatea, aseitatea, omniscienţa, omniprezenţa, omnipotenţa, transcendenţa, imanenţa. Despre problema aceasta de esenţă conducerea martorilor nu discută nimic. Problema între netrinitarieni şi trinitarieni nu este dacă Tatăl este mai mare ca Fiul în poziţie, problema este în ce sens este mai mare, ca funcţie, poziţie recunosc şi trinitarienii, problema este în ce priveşte natura celor trei, la care WTS tace. De ce tace WTS într-o chestiune atât de importantă?!

Trinitarienii mai susţin că filiaţia nu implică doar egalitate; ci, şi identitate de natură. Cel născut trebuie să împărtăşească natura născătorului său. Unde nu există o comunicare a naturii, nu există o generare reală. O pisică naşte pisică, un om naşte om, astfel Dumnezeu naşte Dumnezeu, nu o fiinţă mai prejos de Dumnezeu, nu un semi-dumnezeu. Acesta este unul dintre argumentele că Fiul este Dumnezeu în acelaşi fel, şi cu aceeaşi natură ca Tatăl.

WTS nu are nici la aceasta un răspuns !? De ce oare ?! E posibil ca să-i lipsească lumina, să nu ştie?

 

Răspunsul la argumentul trinităţii:

Însă acest raţionament are o problemă, dacă Isus este Dumnezeu deoarece este născut din Dumnezeu, atunci însemnă că sunt doi Dumnezei, unul născut şi unul care este născătorul.

Şi atunci nu mai avem un monoteism (Un singur Dumnezeu), ci politeism (mai mulţi Dumnezei)!

Deci să reţinem, Dumnezeu nu se naşte pe Sine, ci naşte un alt Dumnezeu, după cum un om (o mamă) nu se naşte pe sine; ci, o altă fiinţă, un alt om, pisica nu se naşte pe sine; ci, o altă pisică. Prin urmare Fiinţa lui Dumnezeu nu se naşte pe Sine, ci o altă fiinţă divină. Dar trinitatea nu susţine că există două fiinţe divine; ci, doar una, manifestată în trei persoane.

Discutând problema naturii, trebuie în primul rând, să definim sau să explicăm cuvântul: „natură”, acest cuvânt indică ceea ce este cineva.

În primul rând, aş afirma că a avea aceeaşi natură (substanţă, esenţă) nu însemnă ne-aparat egalitate în putere sau cunoştinţă. De pildă, doi bărbaţi au aceeaşi natură umană, însă pot fi diferiţi, în ceea ce priveşte vârsta, puterea şi înţelepciunea şi chiar dacă amândoi au natura umană, ei nu sunt identici. Da, amândoi sunt oameni, dar pot să difere în multe privinţe. Tot la fel un bărbat şi o femeie, ei au aceeaşi natură umană, dar ei nu sunt egali; nici ca vârstă, cunoştinţă, putere, şi nici ca poziţie, căci bărbatul este capul femeii, după cum Tatăl este capul lui Cristos (1Corinteni 11:3).

Bărbatul cu femeia sunt umani, amândoi, aparţin speciei umane, deci din această perspectivă ei au aceeaşi natură umană, însă din alte perspective, ei diferă: anatomic, psihic, emoţional, pot să difere ca putere, cunoştinţă, temperament, vârstă; astfel, din această perspectivă, ei au o natură diferită şi nu identică, căci soţia are lucruri identice, asemănătoare, dar chiar şi diferite faţă de soţul ei.

O ilustrare biblică care descrie diferenţele dintre Tatăl şi Fiul ar fi, cea descrisă în 1Corinteni 11:3-9, unde este descris principiul autorităţii prin cuvintele: „Dar vreau să ştiţi că Hristos este Capul oricărui bărbat, că bărbatul este capul femeii şi că Dumnezeu este capul lui Hristos. Aici ni se spune că bărbatul este capul femeii, şi aceasta încă de la facere; deoarece femeia este făcută din coasta bărbatului şi el a existat primul, înaintea femeii.

În mod similar, Dumnezeu Tatăl are întâietate, nu doar cum spun trinitarienii, ca să existe o ordine în trinitate; ci, după cum Eva a fost creată din Adam (Geneza 3:21-22), tot aşa Isus este născut din Tatăl (Ioan 1:14; 1Ioan 5:18), şi de aceea există această ordine (1Corinteni 11:3-9), deoarece Tatăl a existat mai întâi şi din El provine Isus. Dumnezeu Tatăl este capul lui Isus, nu doar pentru că aşa s-a hotărât ca în trinitate Fiul să fie supus Tatălui; ci, din motivul lesne de înţeles din acest context, şi anume că Fiul este născut şi cauzat de Tatăl, şi astfel Tatăl a existat înaintea Fiului, şi este Cauzatorul Fiului.

Scriptura face o diferenţiere între bărbat şi femeie, nu doar ca rol sau funcţie; ea afirmă că femeia este „un vas mai slab” (1Petru 3:7), putem vorbi astfel, dintr-un unghi, că femeia are aceeaşi natură cu bărbatul; dar din alt unghi că are o natură diferită, deoarece există diferenţe dintre bărbat şi femeie, femeia fiind un vas mai slab.

În mod asemănător, mergând pe această comparaţie, înţelegem că Cristos nu este identic cu Tatăl în toate atributele; ci, în unele este asemănător, iar în altele chiar diferit de Tatăl.  Astfel, Dumnezeu Tatăl are atribute sau calităţi pe care le împărtăşeşte cu Fiul, cum ar fi: dragostea, dreptatea, sfinţenia, bunătatea, etc. astfel Isus se împărtăşeşte din natura lui Dumnezeu Tatăl în anumite domenii; însă Tatăl are atribute pe care nu le împărtăşeşte cu nimeni, de pildă: atributul de izvor a toate (1Corinteni 8:6), Fiul fiind agentul sau Cel prin care s-au făcut toate; atributul de ne-cauzat, ne-născut, Isus fiind născut (Ioan 1:14,Ioan 1:18); de Stăpân peste timpuri şi perioade pe care Tatăl le are sub stăpânirea Sa (Fapte 1:7); de Tată şi Stăpân absolut (Ioan 20:17; Fapte 4:24), în contrast cu Isus care este Fiu şi rob al Tatălui (Evrei 5:8; Fapte 4:27,Fapte 4:30); etc.

Dacă Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt ar fi deo-fiinţă, sau ar fi Fiinţa lui Dumnezeu, atunci toţi trei ar trebui să fie identici în toate, adică ceva de genul unor fraţi gemeni care ar semăna leit în toate. Dar atunci însă nu ar mai exista relaţia: Tată - Fiu, nici ierarhia, nici ascultarea Fiului şi a Duhului Sfânt faţă de Tatăl, nici diferenţa dintre Tatăl ca izvor a toate, şi Fiul şi Duhul Sfânt ca agenţi (intermediari) ai Tatălui (1Corinteni 8:6; Ioan 15:26).

Astfel Isus nu este identic în toate cu Tatăl, şi astfel nu putem vorbi nici de o egalitate a lor, nici că ei fac parte din aceeaşi Fiinţă divină. Însă este logic să credem că Fiul are într-o anumită măsură natura divină fiind născut din Dumnezeu, că Tatăl împărtăşeşte cu Fiul natura Sa, dar nu în toate atributele. Dar nu numai cu Fiul îşi împărtăşeşte natura Sa divină, căci Biblia spune că şi noi (creştinii) suntem părtaşi la natura (firea) divină (2Petru 1:4); dar aceasta nu ne face egali cu Dumnezeu, şi nici nu ne face deo-fiinţă cu Dumnezeu!?!

 

De ce este Isus, Dumnezeu?

Această este o altă problemă explicată superficial de WTS, ei susţin că Isus este un dumnezeu, datorită poziţiei şi autorităţii primite, un dumnezeu mai mare ca îngerii, deoarece are o poziţie, înţelepciune şi putere mai mare ca a lor. Însă acesta este doar un motiv pentru care Domnul Isus poate fi numit: Dumnezeu, motivul poziţiei şi autorităţii.

Însă Biblia mai oferă încă alte două motive pentru care Isus este Dumnezeu.

1)    Isus a moştenit din natura Tatălui de aceea este numit: Dumnezeu. Scripturile arată că înainte de a veni pe pământ, Fiul lui Dumnezeu, a avut o existenţă pre-umană în cer alături de Dumnezeu (Ioan 3:31; Ioan 8:32; Ioan 17:5). El a existat într-o formă spirituală, fiind numit: „Dumnezeu” (Ioan 1:1) sau „dumnezeul unic-născut”[7] (Ioan 1:18 NW). El exista atunci în forma (gr. morfe) lui Dumnezeu, fără a fi însă egal cu Dumnezeul ne-născut: Tatăl (Filipeni 2:6), din care a provenit şi prin care trăieşte (Ioan 1:14; Ioan 6:57). Cuvântul este numit „Dumnezeu”, deoarece avea o natură divină, deoarece fiind născut din Acesta (Ioan 1:14; 1Ioan 5:18), a moştenit din natura Lui, şi purta chipul lui Dumnezeu (Evrei 1:3). Aceasta nu însemna însă egalitate în cunoştinţă, putere, poziţie, vârstă, dar însemna că a moştenit anumite calităţi alte Tatălui.

2)    Domnul Isus este Teofania (arătarea sau manifestarea) lui Dumnezeu, de aceea este Dumnezeu: titlu de ‘Dumnezeu’ sau Numele de Iehova apare în prezentarea persoanelor prin care se arată sau se manifestă Iehova. Domnului Isus, şi El este prezentat ca Iehova sau „Dumnezeu” datorită faptului că Fiul Îl reprezintă pe Tatăl, a unirii cu Tatăl, şi datorită faptului că Tatăl era în El şi se manifesta prin El (Ieremia 23:6; Ieremia 33:16; Matei 3:3; Marcu 1:3; Marcu 2:5-10; Ioan 1:23,Ioan 1:29; Ioan 10:30-33; Ioan 16:15; Ioan 17:10; Coloseni 1:19; Coloseni 2:9). El nu este Iehova prin sine, ci datorită manifestării lui Iehova în şi prin El (Ioan 5:19-23), Isus era o arătare a lui Iehova, un fel de prelungire a lui Iehova sau purtătorii Lui, de cuvânt, de chip, de identitate şi de manifestare, El acţionând în Numele lui Iehova, în puterea, autoritatea Lui (Mica 5:4).

Chiar dacă nu este egal cu Tatăl, totuşi în calitate de persoană divină, Domnul Isus merită să-l onorăm (Ioan 5:23), să-l glorificăm (2Petru 3:18; Apocalipsa 5:12), putem să ne închinăm în calitate de rege şi Stăpân aşa ca şi îngerii (Evrei 1:6); putem să ne rugăm Lui în calitatea Lui de Mijlocitor, Mare preot şi Domn (Fapte 7:59; Fapte 9:14,Fapte 9:21), şi putem avea părtăşie cu El, o relaţie de prietenie cu El (1Corinteni 1:9; 1Petru 2:4; 1Ioan 1:3).

Să vedem acuma învăţătura despre Spiritul Sfânt, a martorilor lui Iehova în raport cu Biblia.

 

Este Spiritul Sfânt doar o forţă activă?

În ce priveşte Spiritul Sfânt, Russell credea că este spiritul unei persoane, şi nu o persoană, însă accentul pus de el era că Spiritul Sfânt este o putere, observaţi ce spunea el în VOLUMUL V Studii în Scripturi: „În lumina Scripturilor putem înţelege că Spiritul sfânt înseamnă: a) Puterea lui Dumnezeu exercitată în oricare fel, dar întotdeauna în conformitate cu liniile dreptăţii şi iubirii, şi ca atare întotdeauna o putere sfântă. b) Această putere poate fi o energie de viaţă, o putere creatoare fizică, sau o putere de gândire, care creează şi inspiră gânduri şi cuvinte, sau o putere însufleţitoare sau dătătoare de viaţă, aşa cum s-a manifestat în învierea Domnului nostru şi care se va manifesta iarăşi în învierea Bisericii, corpul Său. c) Puterea sau influenţa de concepere sau de transformare a cunoştinţei Adevărului. În acest aspect ea este numită „Duhul Adevărului”. Dumnezeu Îşi conduce cursul conform adevărului şi dreptăţii; de aceea Cuvântul lui Dumnezeu, descoperirea cursului Său, este numit Adevăr — „Cuvântul tău este adevărul”. În mod asemănător, despre toţi cei care vin sub influenţa planului lui Dumnezeu de Adevăr şi dreptate, se spune în mod potrivit că sunt sub influenţa Spiritului sau dispoziţiei Adevărului; sunt în mod potrivit descrişi ca fiind concepuţi de Adevăr spre înnoirea vieţii.”

Iar tot în Vol. V dar în Capitolul XI.:  „Spiritul sfânt nu este o persoană, ci mai degrabă este Spiritul unei persoane sau fiinţe, Spiritul Domnului, influenţa Sa, puterea Sa, şi în acest sens al cuvântului este El Însuşi, reprezentantul întregii Sale înţelepciuni, maiestăţi, puteri şi iubiri.”

Iar în cartea Taina Împlinită p.72 [scrisă post-mortem Russell]: „Noi susţinem că persoana Spiritului Sfânt este Tatăl şi Fiul şi purcede de la amândoi.”

Această învăţătură învaţă că Spiritul Sfânt este manifestarea persoanei Tatălui şi Fiului, că El nu este o persoană diferită de Tatăl şi Fiul, este puterea lui Dumnezeu, dar şi însuşi manifestarea persoanei lor, spiritul unei persoane, reprezentantul întregi înţelepciuni, maiestăţi, puteri şi iubiri.

Mai târziu, Martorii lui Iehova au pus accentul pe Spiritul Sfânt ca fiind = putere, forţă activă, ei învaţă în prezent, că Spiritul Sfânt este doar o forţa activă a lui Dumnezeu, dar nu şi puterea latentă (inactivă) din Dumnezeu.

Astfel în revista Treziţi-vă din 1999 -  8/1 p.26,27, se spune: Nu ar fi exact să spunem că spiritul sfânt este puterea lui Dumnezeu. Aceasta deoarece puterea poate fi în stare latentă, sau poate să existe inactiv, în cineva sau în ceva, cum ar fi puterea stocată într-o baterie încărcată, dar nefolosită. Totuşi, Scripturile prezintă spiritul lui Dumnezeu într-un context din care înţelegem că acesta este în acţiune, este ceva asemănător cu curentul electric care iese dintr-o baterie pusă în funcţiune (Geneza 1:2). Aşadar, spiritul sfânt al lui Dumnezeu este o energie lansată pentru a acţiona, este forţa sa activă.” [sublinierea îmi aparţine].

Martorii lui Iehova nu au înţeles că Spiritul Sfânt este o persoană, ei afirmă în cartea Argumente p.357: „O analiză a versetelor care se referă la spiritul sfânt arată că oamenii pot fi ‘umpluţi’, ‘botezaţi’ şi ‘unşi’ cu el (Luca 1:41; Matei 3:11; Fapte 10:38). Nici unul dintre aceste cuvinte n-ar fi potrivit dacă spiritul sfânt ar fi o persoană.

De asemenea, Isus a numit spiritul sfânt un „ajutor“ (în greacă, parákletos) şi a spus că acest ajutor „va învăţa“, „va depune mărturie“ şi „va spune ce aude“ (Ioan 14:16,Ioan 14:17,Ioan 14:26; 15:26; 16:13). Personificarea este o figură de stil folosită des în Biblie. De exemplu, despre înţelepciune se spune că are ‘copii’ (Luca 7:35). Păcatul şi moartea sunt nişte regi care ‘domnesc’ (Romani 5:14, 21). Chiar dacă unele versete spun că spiritul ‘a vorbit’, altele arată clar că lucrul acesta s-a făcut prin îngeri sau prin oameni (Fapte 4:24, 25; 28:25; Matei 10:19,Matei 10:20; compară Fapte 20:23 cu 21:10,11.) Conform versetelor din 1Ioan 5:6-8, nu numai spiritul ‘depune mărturie’, ci şi „apa şi sângele“. Aşadar, nici una dintre expresiile care se găsesc în versetele amintite nu dovedeşte că spiritul sfânt ar fi o persoană.

Pentru a fi corectă, definiţia spiritului sfânt trebuie să fie în armonie cu toate versetele biblice în care apare acest cuvânt. Având în vedere acest principiu, este logic să credem că spiritul sfânt este forţa activă a lui Dumnezeu. El nu este o persoană, ci este forţa puternică a lui Dumnezeu pe care el o foloseşte pentru a-şi îndeplini voinţa sfântă. — Psalm  104:30; 2Petru 1:21; Fapte 4:31.” [sublinierile îmi aparţin].

Observăm din argumentare lor că ei combat doctrina trinităţii, fără însă a-şi argumenta suficient poziţia lor, conform căreia Spiritul Sfânt este doar o forţă activă. Da, este adevărat că Biblia în unele texte, arată că Spiritul Sfânt se manifestă ca putere (Luca 1:35; Luca 24:49; Fapte 1:8), însă pasajele Biblice nu spun: ‚este doar putere’, ca Spiritul Sfânt astfel să fie în exclusivitate doar putere, sau să se manifeste doar ca putere.

Însă dacă Spiritul este doar o putere, în cazul martorilor, o forţă activă, cum poate acesta să aibă sentimente ca: dragoste, tristeţe, gelozie (Romani 15:30; Efeseni 4:30; Iacob 4:5)? Cum poate Acesta să aibă capacitatea intelectuală de a cerceta toate lucrurile lui Dumnezeu (1Corinteni  2:10-12)?

Spiritul Sfânt nu este doar o forţă activă, sau putere; ci, este un spirit care are putere, deoarece Biblia vorbeşte de puterea Spiritului” (Luca 4:14; Romani 15:13,Romani 15:19). Spiritul Sfânt se poate manifesta ca putere (Fapte 1:8), însă şi ca înţelepciune, şi ca pricepere (Exod 31:3; Isaia 11:2), şi ca dragoste (2Timotei 1:7), însă nu este doar putere, după cum nu este doar înţelepciune, sau doar dragoste!

 

Dar ce este Spiritul Sfânt?

Biblia susţin că Spiritul Sfânt este o persoană divină, prin faptul că descrie însuşirile caracteristice unei persoane în cazul Lui, după cum urmează:

Argumente că Duhul Sfânt este o persoană, însă distinctă de Tatăl şi Fiul:

1) Lucruri pe care le poate face doar o persoană:

a) Vorbeşte (Fapte 8:29; Fapte 10:19; Fapte 11:12; Fapte 13:2; Fapte 28:25; 1Timotei 4:1; Apocalipsa 2:7,Apocalipsa 2:11,Apocalipsa 2:17,Apocalipsa 2:29; Apocalipsa 3:6,Apocalipsa 3:13,Apocalipsa 3:22; Apocalipsa 14:13; Apocalipsa 22:17).

b) Strigă (Galateni 4:6)

c) Mărturiseşte (Neemia 9:30; Ioan 15:26; Fapte 5:32; Romani 8:16; Evrei 10:15; 1Ioan 5:6,1Ioan 5:8).

d) Aude (Ioan 16:13-14).

2) Duhul Sfânt are raţiune, intelect, voinţă:

a) are gândire (Romani 8:27; Isaia 40:12-14).

b) cunoştinţă (Isaia 11:2; Exod 35:31).

c) înţelepciune şi pricepere (Exod 31:3; Efeseni 1:17).

d) are capacitatea de a cerceta (1Corinteni 2:10).

e) capacitatea de a sfătui (Isaia 11:2).

f) capacitatea de a învăţa (Neemia 9:20; Luca 12:12; Ioan 14:26).

g) în virtutea gândirii Lui, El are o voinţă proprie (1Corinteni 12:11; Ezechiel 1:12,Ezechiel 1:19-21).

3) Duhul Sfânt are sentimente, emoţii:

a) dragoste (Romani 15:30; 2Timotei 1:7).

b) îndurare, milă (Zaharia 12:10; Filipeni 2:1-3; Iacob 3:17).

c) gelozie (Iacob 4:5).

d) întristare (Isaia 63:10; Efeseni 4:30).

e) efectul sentimentelor sunt suspinele Duhului Sfânt pentru noi (Romani 8:26-27).

f) bucuria (Romani 14:17; Romani 15:13; Galateni 5:22).

g) speranţa (Romani 15:13; Galateni 5:5).

h) El mângâie (Fapte 9:31; Ioan 14:26; Ioan 15:26; Ioan 16:13).

4) Duhul Sfânt are reacţii tipice unei persoane:

a) El se poate face vrăşmaş (Isaia 63:10).

b) El poate considera bună/potrivită o anumită hotărâre (Fapte 15:28).

c) El a reacţionat oprindu-l pe Pavel, când acesta mergea spre o direcţie greşită în lucrarea de predicare a evangheliei (Fapte 16:6-10).

6) Persoana Spiritului Sfânt a putut fi văzută şi auzită de către diferiţi oameni:

a) Ioan Botezătorul L-a văzut sub formă de porumbel  (Matei 3:16-17).

b) Cei 120 L-au văzut ca limbi de foc şi au auzit vâjâitul ca unui vânt puternic (Fapte 2:1-4).

7) Duhului Sfânt I se atribuie descrieri care sunt potrivite numai pentru o persoană:

a) El poate fi minţit şi ispitit sau încercat (Fapte 5:3).

b) El este martor ca şi apostolii la învierea Domnului Isus (Fapte 5:30-32).

c) El poate fi batjocorit (Evrei 10:29).

8) Duhul Sfânt este distinct de Tatăl şi Fiul:

a) ca persoane (Matei 28:19; Ioan 16:12-15; 2Corinteni 13:14)

b) în lucrare, poziţie sau funcţie (1Corinteni 12:4-6; Efeseni 4:4-6).

c) în închinare (Romani 15:30; Efeseni 2:18; Efeseni 3:14; Efeseni 5:20; Efeseni 6:18).

9) Duhul Sfânt este un altul decât Isus:

a) Duhul Sfânt este un altul decât Isus, un alt Mângâietor (Ioan 14:16-17; Ioan 16:7).

b) a huli pe Fiul are consecinţe diferite cu a huli pe Duhul Sfânt (Matei 12:31-32; Marcu 3:28-30; Luca 12:10).

10) Duhul Sfânt are un Sine propriu:

a) Duhul Sfânt are un Sine propriu, El pune deoparte, El trimite sau însărcinează oameni, Duhul Sfânt vorbeşte despre Sine şi spune: „Eu” (Fapte 10:19-20; Fapte 13:2-4).

Duhul Sfânt chiar dacă este o persoană, ea este supusă Tatălui şi Fiului, divinitatea Spiritului este inferioară Tatălui şi Fiului (Ioan 15:26; Ioan 16:14-15). Spiritul Sfânt se supune Fiului şi Îl premăreşte pe Acesta (Ioan 16:13-15), iar Fiul se supune Tatălui şi Îl premăreşte pe Acesta (Ioan 8:49; Fapte 4:27,Fapte 4:30; 1Corinteni 15:27-28).

 

Cum a venit în existenţă Spiritul Sfânt?

Dumnezeu există din totdeauna (Pslam 90:2), însă Dumnezeu a gândit un plan de creiere în Sine însuşi (comp. cu Efeseni 1:9). Planul facerii a început cu creierea Logosului (Cuvântului) o persoană distinctă de Dumnezeu, care s-a născut şi ieşit la început[8] din Dumnezeu, cu prima rostire sau exprimare verbală a lui Dumnezeu (Isaia 55:11; Proverbe 8:22-25; Mica 5:2; Ioan 1:1-3; Coloseni 1:15-18; 1Ioan 1:1-3; 1Ioan 5:18; Apocalipsa 3:14), devenind Fiul Său unic născut sau singurul născut din Tatăl (Ioan 1:14,Ioan 1:18; Ioan 3:16-18).

Este interesant că cuvântul: „femeie”, în ebraică „işa”, are înţelesul de: bărbat. În ebraică bărbat este „iş”, iar femeie „işa”. Femeia are aceiaşi natură umană ca bărbatul chiar dacă diferă de el anatomic, ca vârstă Adam fiind creat înaintea Evei (Geneza 2:7-23; 1Timotei 2:11-13), în poziţia de autoritate în familie bărbatul este capul (1Corinteni 11:3; Efeseni 5:22-23), în putere, femeie fiind un vas mai slab (1Petru 3:7). Şi poate să diferă de el şi în alte calităţi: cunoştinţă, înţelepciune, etc.

Femeia este foarte asemănătoare cu bărbatul, ea este chipul bărbatului şi slava bărbatului, după cum Cristos Fiul lui Dumnezeu, este chipul lui Dumnezeu (1Corinteni 11:7-9; Evrei 1:3).

De aceea, Fiul îl poate arăta sau manifesta pe Tatăl, sau pe Sine, El este atât arătarea lui Dumnezeu, cât şi o persoană distinctă de Dumnezeu.

Acum în ce priveşte Duhul Sfânt, tot în acel ‚început’, Dumnezeu prin Cuvântul Său (Fiul Său unic-născut) a creat/născut pe Duhul Sfânt, căci toate provin indirect din Dumnezeu, doar Fiul provine direct din Dumnezeu (Romani 11:36; 1Corinteni 8:6; 1Corinteni 11:12, 2Corinteni 5:18, în greacă: ek = din).

Acest lucru este descris direct în 1Corinteni 2:10-12, NTTF – 2008: „Nouă însă, Dumnezeu ni le-a descoperit prin Spiritul Lui; pentru că Spiritul cercetează toate, chiar şi adâncurile lui Dumnezeu. Pentru că, cine dintre oameni ştie cele ale omului; decât spiritul omului, cel ce este în el? Aşa şi pe cele ale lui Dumnezeu, nu le cunoaşte nici unu; decât Spiritul lui Dumnezeu. Dar noi nu am primit spiritul lumii; ci, Spiritul Cel din Dumnezeu; ca să le ştim pe cele dăruite nouă de Dumnezeu”.

Deci Biblia afirmă negru pe alb, că Spiritul Sfânt a ieşit „din Dumnezeu” (în greacă: ek = din), dar prin Fiul deoarece toate sunt create prin Fiul (Ioan 1:1-3; Coloseni 1:15-17), cu excepţia Fiului care a fost creat direct de Tatăl, şi toată creaţia primordială (inclusiv Fiul şi Duhul Sfânt) au fost creată în cele şase zile de creiere (Exod 20:11).

Duhul Sfânt este un spirit ieşit din Dumnezeu, dar ieşind din Tatăl prin Fiul, acest Duh a devenit o persoană distinctă de Tatăl şi Fiul. Şi este clar că naşterea Lui a avut loc după Fiul, pentru că este numit: „Duhul Fiului” (Galateni 4:6), şi este evident că Spiritul Fiului nu putea exista înaintea Fiului !?!

Astfel Tatăl l-a născut pe Fiul, şi prin Fiul a născut pe Duhul Sfânt, Duhul Sfânt este un derivat din Tatăl prin Fiul, dar îi poate manifesta/arăta pe amândoi. El nu a derivat direct din substanţa Tatălui ca şi Cuvântul, Fiul Său unic-născut, ci indirect din substanţa Tatălui, şi direct din substanţa Fiului.

Fiul este supus Tatălui, iar Duhul Sfânt este supus Fiului, Fiul şi Duhul Sfânt, sunt supuşi amândoi Tatălui.

Dumnezeu (Tatăl) este substanţă întreagă (Ioan 4:24; 1Corinteni 15:28), Fiul este derivat din Tatăl, o parte din substanţa Tatălui s-a multiplicat, rezultând Fiul, care recunoaşte că Tatăl este mai mare ca El (Ioan 14:28). Apoi o mare parte din substanţa Fiului, s-a multiplicat, rezultând mai o persoană: Duhul Sfânt, care este supus Fiului, şi astfel Fiul este mai mare ca El, deoarece Duhul îi este inferior şi supus Fiului (Ioan 16:13-15). Totuşi pentru că Spiritul Sfânt, provine direct din Fiul care este divin, şi Spiritul Sfânt are o divinitate asemănătoare Fiului, iar Fiul o divinitate asemănătoare Tatălui.

Pe lângă rolurile şi lucrările pe care le realizează Spiritul Sfânt, El este şi participant la închinarea creştinilor.

 

Spiritul Sfânt este mijlocitor în rugăciune şi prin El ne rugăm:

Unii care neagă personalitatea Duhului Sfânt şi neagă rolul de Mijlocitor al Duhului. Ei spun, în 1Timotei 2:5 este scris: „Căci există un singur Dumnezeu şi un singur mijlocitor între Dumnezeu şi oameni: Omul Hristos Isus”.

Deci nu există decât un singur Mijlocitor, Isus, prin urmare Spiritul Sfânt nu poate fi Mijlocitor.

A construi o teologie corectă doar pe un text este o greşală. Da, omul Isus Cristos este SINGURUL Mijlocitor între Dumnezeu şi oameni, este singura CALE spre Dumnezeu. Dar oare care este CALEA spre El? Este oare calea spre Cristos o Organizaţie? Nu, conform Bibliei, nu putem ajunge la Isus fără Spiritul Sfânt, care să ne convingă de păcate (Ioan 16:8), să ne insufle credinţa în El (1Corinteni 12:9)?

Dacă Singurul Mijlocitor între Dumnezeu şi oameni este Isus, singurul între Isus şi oameni este Spiritul Sfânt, doar Spiritul Sfânt transmite rugăciunile noastre la Marele preot Isus.

Dacă relaţia lui Dumnezeu cu omenirea este prin Fiul şi prin Spiritul Sfânt (Ioan 16:13-15), de ce relaţia omenirii cu Dumnezeu nu ar fi prin Spiritul Sfânt şi prin Fiul?!?

Romani 15:30 NTR: Vă îndemn, fraţilor, prin Domnul nostru Isus Cristos şi prin dragostea Duhului, să vă luptaţi împreună cu mine în rugăciuni către Dumnezeu pentru mine”. Cele mai bune traduceri din română traduc cu „prin” (BB 2001; NTTF – 2008; CLV). Iată ne rugăm prin Isus şi prin Duhul Sfânt către Dumnezeu.

În Efeseni 2:18, se precizează clar intermediarii prin care ne putem apropia de Dumnezeu: „Căci prin El [Cristos, v.12] şi unii [evreii] şi alţii [neamurile] avem acces la Tatăl, printr-un singur Duh [Spiritul Sfânt].

Iată la Tatăl avem acces prin intermediul Fiului şi al Spiritului Sfânt.

Scripturile fac de mai multe ori referire la rugăciunea prin Spiritul Sfânt, după cum urmează:

Efeseni 6:18: „Faceţi în toată vremea, prin Duhul, tot felul de rugăciuni şi cereri. Vegheaţi la aceasta, cu toată stăruinţa şi rugăciune pentru toţi sfinţii”.

Iuda 1:20: „Dar voi, preaiubiţilor, zidiţi-vă sufleteşte pe credinţa voastră Preasfântă, rugaţi-vă prin Duhul Sfânt.

Noi ne rugăm prin Duhul Sfânt” (Iuda 1:20), în sensul că Duhul Sfânt este singurul care ne duce la Fiul, iar Fiul este singurul care ne duce la Tatăl.

Rugăciunea prin Duhul Sfânt înseamnă: 1) Rugăciunea în care Spiritul îmi inspiră cuvintele; 2) Spiritul Sfânt i-a cuvintele mele, şi mai mult decât atât, duhul din spatele cuvintelor şi le duce la Fiul, care le transmite mai departe Tatălui, 3) Rugăciunea adresată Tatălui prin Fiul şi prin intermediul Spiritului Sfânt, adică eu nu mă adresez Tatălui, nu direct, ci prin Isus ca Mare Preot şi Mijlocitor datorită jertfei Lui, şi prin Duhul Sfânt ca Mijlocitor, în virtutea Lui de a mijloci pentru sfinţi (Romani 8:27) şi datorită capacităţilor Lui de a transmite rugăciunea (Efeseni 2:18), şi datorită faptului că El aplică sângele vărsat a lui Isus peste credincioşi (Evrei 9:14; 1Petru 1:2[9]). Sângele lui Cristos nu lucrează separat de Spiritul, ci lucreză împreună cu Spiritul.

Spiritul Sfânt ne ajută să ne rugăm, inspirându-ne cuvintele potrivite; şi este canalul spiritual de transmitere a rugăciunilor noastre către Dumnezeu prin Cristos (1Corinteni 14:13-16; Efeseni 2:18; Efeseni 3:14; Efeseni 6:18; Iuda 1:20), cât şi mijloceşte pentru noi prin Cristos la Dumnezeu.

În Romani 8:26-27, se specifică mijlocirea Duhului Sfânt: „Şi tot astfel şi Duhul ne ajută în slăbiciunea noastră: căci nu ştim cum trebuie să ne rugăm. Dar însuşi Duhul mijloceşte pentru noi cu suspine negrăite. Şi Cel ce cercetează inimile, ştie care este năzuinţa Duhului; pentru că El mijloceşte pentru sfinţi după voia lui Dumnezeu.

Din text reiese clar că Duhul Sfânt este Mijlocitor. Totuşi sunt unii care aplică aceste versete la ‚duhul omului’, ca şi cum el ar mijloci cu suspine negrăite. Într-un timp şi eu am crezut aşa, până ma luminat Duhul Sfânt, folosindu-se de v.27b, unde se spune: „El mijloceşte pentru sfinţi după voia lui Dumnezeu”, este clar că duhul unui om, unui creştin nu poate mijloci cu suspine, decât pentru persoana în cauză, nu pentru toţi sfinţi. În plus, suspinele oamenilor nu mijlocesc în sensul propriu al cuvântului, pentru persoanele în cauză, duhul meu nu poate mijloci pentru mine, deoarece este vorba de aceiaşi persoană. Între duhul meu sunt eu de fapt, dar ca duh, nu în trup. A mijloci însemnă ca altcineva să pledeze cauza mea.

Deci în conluzie, acest pasaj este clar, Duhul Sfânt mijloceşte pentru sfinţi, adică pentru creştini, când nu ştim să ne rugăm în anumite situaţii, sau nu mai putem să o facem, El mijloceşte cu suspine nerostite, dar auzite de Dumnezeu care cercetează inimile noastre, şi El înţelege suspinele Duhului, şi astfel ştie năzuinţa Duhului din noi, care este pentru noi, pentru binele nostru. Duhul Sfânt ne mai ajută, prin faptul că ne îmboldeşte să ne rugăm căci este un duh de rugăciune (Zaharia 12:10).

Pe lângă toate acestea Duhul Sfânt mai este într-un anumit sens mijlocitor în rugăciune, prin faptul că complectează şi corectează rugăciunile noastre, adică uneori nu ne rugăm prea corect sau omitem unele nevoi ale noastre, sau pur şi simplu nu ştim ce să cerem, atunci Duhul lui Dumnezeu mijloceşte.

 

În concluzie, greşelile WTS chiar dacă par minore la acest capitol, ele nu sunt minore, deoarece deformează, trunchiază şi strică imaginea biblică a lui Dumnezeu Tatăl, care nu este numai în cer şi este prezent şi activ în universul Lui. El se manifestă prin creaturile Lui, deformează, rolul, viaţa şi poziţia Domnului Isus, care în viziunea WTS este creat din nimic, şi deci nu născut din Tatăl, şi dacă nu este născut din Tatăl, nu are natura Tatălui, ci doar are o poziţie şi putere mai mare. WTS interzice închinarea şi rugăciunea la Fiul, prin asta dezonorându-l şi devenind neascultători de Cuvânt (Fapte 7:59; 1Corinteni 1:2; 2Petru 3:18). El este un dumnezeu datorită poziţiei, şi nu datorită naşterii cu toate că WTS traduce în NW, expresia greacă: ‚monogenes’ cu „unic născut”, oare este Isus „unic născut”, din nimic? Ei nu înţeleg că Iehova poate deveni şi Fiul şi îngerii, datorită unirii şi manifestării Tatălui ceresc prin ei. De asemenea, deformează grav identitatea şi rolul Spiritului Sfânt, care în viziunea WTS nu este decât o forţă activă, şi nu o persoană.

Deformând imanenţa lui Dumnezeu, prezenţa Lui reală în creaţie, deformează viaţa creaţiei. Creaţia în viziunea WTS, Dumnezeu a creat-o, şi apoi se descurcă singură, Dumnezeu ne mai fiind susţinătorul ei permanent şi activ prin Spiritul (suflarea) Lui. Această concepţia poate avea ca efect: necredinţa în implicarea activă a lui Dumnezeu în creaţie.

Vorbind cu unii Martorii ai lui Iehova, unii s-au exprimat cam aşa:  Dumnezeu ne-a creat, l-a trimis pe Isus să moară pentru noi, ne-a dat Biblia, sclavul fidel, şi cam atât, ne-a cam abandonat, lăsându-ne în voia legilor din natură, intervenind doar la încheierea sistemului de lucruri asupra creaţiei.

Însă crezând în afirmaţia Scripturii că Dumnezeu este prezent în creaţia şi susţinător al vieţii creaţiei (Fapte 17:25-28; Efeseni 4:6; Coloseni 1:17; Evrei 1:3; Apocalipsa 4:11), înţelegem că nimic nu se întâmplă fără voia Lui, că El este implicat, că El este atent, că El ne poartă de grijă, că El face să cadă ploaie pe pământ, şi nu vom mai pune întâmplările şi împrejurările din viaţa noastră pe seama întâmplării, hazardului sau norocului, ci ne vom da seama că nimic nu este întâmplător, ci trebuie prin credinţă să-L vedem pe El în toate împrejurările vieţii, să-l recunoaştem în toate căile noastre cum spune Scriptura (Proverbe 3:5-6; Matei 10:30; Luca 12:7; Evrei 13:5).

Iubite cititor, dacă eşti Martor al lui Iehova, te încurajez să dai la o parte concepţiile omeneşti chiar venite prin revista Turnul de veghe, şi să studiezi personal Biblia, sub rugăciune, despre Tatăl, Fiul şi Spiritul Sfânt, pentru a vedea adevărul Biblic şi ne alterat de oameni! Dumnezeu să te lumineze, căci „cei ce caută pe Iehova înţeleg totul” (Proverbe 28:5 NW).

 


[1] J.V. este sigla pentru cartea: „Martorii lui Iehova proclamatori ai Regatului lui Dumnezeu”.

[4] Sigla WTS se referă la Watch Tower Bible and Tract Society of Pennsylvania.

[5] Cele şase zile ale creaţiei au fost zile de 24 de ore, nu de mii de ani aşa cum susţine WTS, căci ziua începea seara şi apoi urma: dimineaţa, şi în aceea zi era noapte şi zi (Geneza 1:14-19), epoca de mii de ani, nu are seară şi dimineaţă, nici zi şi noapte!

[6] BO este sigla pentru Biblia Ortodoxă, am utilizat această versiune la acest pasaj deoarece redă cel mai bine textul în conformitate cu textul ebraic şi cu Septuaginta.

[7] Această expresie apare în unele manuscrise şi în unele traduceri ale Bibliei, la Ioan 1:18.

[8] La începutul primei zile din cele şase zile ale creaţiunii, atunci, a luat fiinţă timpul aşa cum îl cunoaştem noi.

[9] Unde este sângele lui Cristos acolo este şi Duhul Sfânt, şi unde este Duhul Sfânt acolo este şi sângele lui Isus la lucru (comp. cu Exod 29:21; Levitic 14:25,Levitic 14:28), sângele şi Duhul reprezentat de undelemn, lucrează împreună. De aceea, nu putem să ne închinăm pe baza jertfei lui Cristos despărţită de Duhul Sfânt, care duce sângele Domnului în fiecare creştin.