Cu ocazia congresului ţinut în Statele Unite, la Columbus (Ohio) în 24–30 iulie 1931, gruparea ce până atunci era cunoscută sub numele de „Studenţi în Biblie”, a primit un nume nou de: „Martorii lui Iehova”.

Acest nume al organizaţiei, este folosit de martori ca o dovadă-semn, că această organizaţie, este adevăratul popor al lui Dumnezeu care există în zilele de pe urmă!

Înainte de a analiza această dovadă, aş dori să prezint argumentele scripturale aduse de către martori în favoarea numelui de: „Martorii lui Iehova” şi istoria cum s-a ajuns la acest nume.

În cartea: „Proclamatori ai Regatului lui Dumnezeu” (sigla: JV), carte care descrie oficial istoria acestei organizaţii, la p. 152,153 se spune la subtitlul: „Cum s-a ajuns la acest nume”, următoarele:

„În secolul al VIII-lea î.e.n., Iehova l-a determinat pe Isaia să scrie următoarele: „«Voi sunteţi martorii Mei», zice DOMNUL [Iehova, NW], «şi Robul Meu pe care L-am ales, ca să ştiţi, ca să vă încredeţi în Mine şi să înţelegeţi că Eu sunt: înainte de Mine n-a fost făcut nici un Dumnezeu şi după Mine nu va fi. . . . Voi Îmi sunteţi martori», zice DOMNUL, «că Eu sunt Dumnezeu»“ (Isaia 43:10,Isaia 43:12). Aşa cum arată Scripturile greceşti creştine, multe profeţii consemnate de Isaia îşi găsesc împlinirea asupra congregaţiei creştine (compară Isaia 8:18 cu Evrei 2:10-13; Isaia 66:22 cu Apocalipsa 21:1, 2). Însă textul din Isaia 43:10,Isaia 43:12 nu a fost niciodată explicat în detaliu în Turnul de veghere în primii 40 de ani de publicare a acestuia.

Însă după aceea, studierea Scripturilor i-a determinat pe slujitorii lui Iehova să-şi îndrepte atenţia asupra unor evenimente noi şi importante. Regatul lui Dumnezeu condus de Isus, Regele mesianic, se născuse în ceruri în 1914. În 1925, an în care s-a explicat acest lucru în Turnul de veghere, poruncii profetice de a fi martori ai lui Iehova, consemnată în Isaia, capitolul 43, i s-a acordat atenţie în 11 numere diferite ale revistei.

În articolul principal din Turnul de veghere din 1 ianuarie 1926, în engleză, se punea o întrebare stimulatoare: „Cine îl va onora pe Iehova?“ În următorii cinci ani, Turnul de veghere a analizat unele fragmente din Isaia 43:10–12 în 46 de numere diferite şi de fiecare dată le-a aplicat la adevăraţii creştini. În 1929 s-a scos în evidenţă faptul că problema principală care viza toate creaturile inteligente era onorarea numelui lui Iehova. Iar textul din Isaia 43:10–12 a fost analizat de repetate ori în legătură cu responsabilitatea pe care o au slujitorii lui Iehova în această privinţă.

Astfel, faptele arată că, în urma studierii Bibliei, s-a atras de repetate ori atenţia asupra obligaţiei lor de a fi martori ai lui Iehova. Ceea ce conta nu era numele unui grup, ci lucrarea pe care acesta trebuia să o facă.

Dar sub ce nume trebuiau să fie cunoscuţi aceşti martori? Ce nume ar fi fost potrivit, având în vedere lucrarea pe care o efectuau ei? La ce concluzie ducea însuşi Cuvântul lui Dumnezeu? Această chestiune a fost analizată la congresul ţinut în Statele Unite, la Columbus (Ohio) în 24–30 iulie 1931.

Un nume nou

Pe coperta programului de congres au apărut literele mari JW. Ce însemnau ele? Semnificaţia lor a fost explicată abia duminică, 26 iulie. În ziua aceea, fratele Rutherford a ţinut discursul public „Regatul, speranţa lumii“. Vorbind despre cei ce se dovedeau a fi proclamatorii Regatului, oratorul s-a referit în mod special la numele de Martori ai lui Iehova.

Apoi, după-amiază, fratele Rutherford a ţinut un alt discurs, în care a explicat motivul pentru care era necesar un nume distinctiv. Ce nume indicau înseşi Scripturile? Vorbitorul a citat Faptele 15:14, unde se punea accentul pe scopul lui Dumnezeu de a scoate dintre naţiuni „un popor pentru Numele Său“. În discursul său, el a scos în evidenţă faptul că, aşa cum spune Apocalipsa 3:14, Isus Cristos este „martorul fidel şi adevărat“ (NW). El s-a referit la Ioan 18:37, unde Isus a declarat: „Pentru aceasta am venit în lume: ca să mărturisesc despre adevăr“. El a îndreptat atenţia spre 1Petru 2:9,1Petru 2:10, care spune că slujitorii lui Dumnezeu trebuie să ‘vestească virtuţile Celui care i-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată’. El a vorbit despre numeroase texte din Isaia, care nu erau încă toate clar înţelese la vremea aceea, iar apoi şi-a încheiat prezentarea cu Isaia 43:8-12, care conţine următoarea instrucţiune divină: „«Voi Îmi sunteţi martori», zice DOMNUL, «că Eu sunt Dumnezeu»“. La ce concluzie îi conducea deci însuşi Cuvântul lui Iehova? Ce nume concorda cu modul în care, de fapt, îi folosea Dumnezeu?

Răspunsul evident a fost inclus într-o rezoluţie adoptată cu entuziasm cu acea ocazie. Rezoluţia spunea, printre altele:

„Pentru ca adevărata noastră poziţie să poată fi cunoscută, şi crezând că aceasta este în armonie cu voinţa lui Dumnezeu, aşa cum este ea exprimată în Cuvântul său, se adoptă următoarea REZOLUŢIE:

CĂ îl iubim nespus de mult pe fratele Charles Russell datorită lucrării sale şi că recunoaştem cu bucurie că Domnul l-a folosit şi i-a binecuvântat mult lucrarea, însă nu putem consimţi, potrivit învăţăturii Cuvântului lui Dumnezeu, să fim numiţi «ruselişti»; că Watch Tower Bible and Tract Society, International Bible Students Association şi Peoples Pulpit Association sunt doar nume de asociaţii pe care noi, în calitate de creştini, le susţinem, le coordonăm şi le folosim ca să ne îndeplinim lucrarea în ascultare de poruncile lui Dumnezeu, însă nici unul dintre aceste nume nu ni se potriveşte, nici nu ni se aplică nouă, ca grup de creştini care călcăm pe urmele Domnului şi Stăpânului nostru, Cristos Isus; că suntem studenţi în Biblie, dar, ca grup de creştini care constituie o asociaţie, refuzăm să ne atribuim sau să ni se dea numele de «Studenţi în Biblie» sau nume asemănătoare ca mijloc de identificare a poziţiei noastre exacte înaintea Domnului; refuzăm să purtăm sau să ni se atribuie numele vreunui om;

CĂ, fiind cumpăraţi cu sângele preţios al lui Isus Cristos, Domnul şi Răscumpărătorul nostru, justificaţi şi concepuţi de Iehova Dumnezeu şi chemaţi la regatul său, noi ne declarăm fără ezitare completa fidelitate şi devoţiune faţă de Iehova Dumnezeu şi faţă de regatul său; că suntem slujitori ai lui Iehova Dumnezeu, însărcinaţi să îndeplinim o lucrare în numele său şi, ascultând de porunca sa, să depunem mărturie despre Isus Cristos şi să facem cunoscut oamenilor că Iehova este Dumnezeul Atotputernic şi adevărat; de aceea, suntem bucuroşi să adoptăm şi să ne atribuim numele pe care Domnul Dumnezeu ni l-a dat cu propria sa gură şi prin care dorim să fim cunoscuţi şi numiţi, adică Martorii lui Iehova. Isaia  43:10-12“.

Prezentarea întregii rezoluţii a fost urmată de îndelungi şi furtunoase aplauze, care dovedeau că cei prezenţi erau în deplin acord cu ceea ce fusese declarat.”

Să analizăm pe rând, argumentele care ar susţine că poporul creştin ar trebui să poarte numele de „Martori ai lui Iehova”.

Martorii lui Iehova, susţin că ei sunt restabilirea adevăratului creştinism, şi a închinării pure, şi sunt singura religie adevărată, una dintre dovezile lor, este însuşi faptul că poartă Numele lui Dumnezeu.

Ne întrebăm: este oare o dovadă, faptul că o organizaţie este poporul lui Dumnezeu, deoarece în denumirea ei, este inclus Numele lui Dumnezeu? Oare cei ce nu poartă Numele divin în denumirea grupării religioase din care fac parte sunt o grupare religioasă falsă?

Dacă răspunsul este DA, aşa cum sugerează gândirea Martorilor lui Iehova, atunci, bazându-ne pe acest principiu înseamnă că până în anul 1931 această Organizaţie a fost falsă, deoarece nu purta Numele divin! Dar să nu uităm, căci Turnul de Veghe (sigla: W) 1/12 1991 p.13, afirmă: „Iar în 1919 Babilonul cel mare şi-a încetat complet dominaţia asupra poporului lui Dumnezeu.” Prin urmare, ne întrebăm dacă în 1919, această organizaţie a fost eliberată pe deplin de întreaga dominaţie a Babilonului, de ce nu au purtat de atunci Numele lui Dumnezeu?

Pe lângă toate acestea, faptul ca „Martorii lui Iehova” sunt un grup care folosesc, vorbesc altora şi chiar au în componenţa denumirii organizaţiei lor, numele de „Iehova”, nu dovedeşte neapărat că ei sunt poporul lui Dumnezeu. Mai jos este doar o scurtă listă, care desigur nu include pe toate grupurile, care sunt cunoscute pentru acelaşi lucru, au în componenţa denumirii grupului: Numele lui Dumnezeu.

Assemblies of Yahweh: http://www.assembliesofyahweh.com/
Assembly of Yahweh Cascade: http://www.assemblyoftrueisrael.com/
Yahweh's New Covenant Assembly: http://www.ynca.com/
The Congregation of Yahweh: http://www.congyah.co.uk/

Yahweh's Sword: http://www.yahwehsword.org/
Yahweh's Messianic ellowship: http://www.yahwehsmessianicfellowship.com/
Yahweh Restoration Ministry: http://www.yrm.org/
The House of Yahweh: http://www.yahweh.com/
The Truth of Yahweh: http://www.users.uswest.net/~zadok1/home.htm
http://www.yahweh.org/   http://www.serveyahweh.org/    http://www.yahwehsassembly.org/

Având în vedere că există multe grupuri care au în componenţa denumirii grupului: Numele lui Dumnezeu, ne întrebăm, poate fi aceasta o dovadă că „Martorii lui Iehova” sunt singurii care au religia adevărată?

Pe lângă toate acestea, naţiunea Israel care a fost poporul lui Dumnezeu şi care a purtat Numele lui Dumnezeu (Deuteronom 4:35; Deutoronom 28:10; 2Cronici 7:14; Psalm 144:15; Isaia 43:10-12; Isaia 65:1), totuşi în momentul în care nu au ascultat de Fiul lui Dumnezeu, ei au fost dezaprobaţi (Matei 21:33-46; Matei 23:37-39).

Concluzie, orice grup care poartă Numele, dar dacă nu ascultă de Dumnezeu nu poate fi poporul lui Dumnezeu, pentru că ei iau în deşert Numele Lui (comp. cu Proverbe 30:9).

Odată ce martorii învaţă doctrine false şi încalcă legea lui Dumnezeu, ei nu pot fi poporul lui Dumnezeu!

Un exemplu de doctrină falsă este subiectul ce va fi analizat în continuare:

În continuare să analizăm argumentele din cartea JV: primul argument scriptural este din Isaia 43:10-12, însă: La cine se referă el, se referă la Organizaţia Martorii lui Iehova din prezent? Este cumva Isaia 43:10-12, o profeţie despre această organizaţie?

În contextul din Isaia 43:10, nu este o profeţie pentru Organizaţia Turnul de veghe, cum cred poate unii martori, nu; ci, acolo Iehova se referă la rămăşiţa poporului Israel care se va întoarce din captivitatea babiloniană (Isaia 43:1,Isaia 43:3,Isaia 43:7,Isaia 43:14). Evreii, erau martori ai lui Iehova, deoarece făceau parte din legământul făcut pe baza acestui Nume, şi purtau acest Nume nu pentru că a hotărât un om aşa (cum a fost cazul hotărârii lui Rutherford pentru studenţii Bibliei); ci, pentru că aşa a hotărât Dumnezeu în vechime în timpul lui Moise (Deuteronom 28:10).

Aceasta este interpretarea corectă a textului în contextul lui recunoscută şi de conducerea Martorilor lui Iehova, în W 1995 1/7 p.17, par. 10, unde se recunoaşte: „Dar ce s-a întâmplat cu Iuda, regatul de sud? În zilele lui Ezechia, Iehova le-a spus membrilor acestuia prin Isaia următoarele: „Voi sunteţi martorii Mei, . . . Robul Meu pe care L-am ales, . . . poporul pe care l-am alcătuit pentru Mine, care vor vesti laudele Mele“ (Isaia 43:10,Isaia 43:21; 44:21). Când a fost fidel, regatul de sud a fost folosit ca să le proclame naţiunilor gloria lui Iehova şi să-i atragă pe cei drepţi să i se închine lui Dumnezeu la templul său şi să fie slujiţi de către preoţia levitică legitimă.”

Tot la fel în W 1995 1/9 p. 10, par. 9,17,18: „După ce i-a dus pe israeliţi la libertate, Moise a devenit mediatorul unui legământ între Iehova şi descendenţii lui Avraam pe linia lui Iacov. Ca urmare a acestui fapt, naţiunea Israel a venit în existenţă ca posesiune specială a lui Iehova (Exod 19:5,Exod 19:6). Pentru prima dată s-a depus mărturie la scară naţională. Cuvintele rostite de Iehova prin intermediul lui Isaia aproximativ 800 de ani mai târziu s-au aplicat în principiu de la începutul existenţei acestei naţiuni: „«Voi sunteţi martorii Mei,» zice DOMNUL, «şi Robul Meu pe care L-am ales, ca să ştiţi, ca să vă încredeţi în Mine şi să înţelegeţi că Eu sunt»“ (Isaia 43:10). Cum aveau să slujească în calitate de martori ai lui Iehova membrii acestei noi naţiuni? Ei urmau să facă aceasta atât prin credinţa şi ascultarea lor, cât şi prin intermediul acţiunilor întreprinse de Iehova în folosul lor.

Când a profeţit întoarcerea Israelului din exilul babilonian, profetul Isaia a fost inspirat să scrie cuvintele din Isaia 43:10, cuvinte care arătau că Israel a fost martorul lui Iehova, slujitorul său. În Isaia, capitolele 43 şi 44, se spune despre Iehova că este Creatorul, Dumnezeul, Sfântul, Salvatorul, Răscumpărătorul, Regele şi Făuritorul Israelului, precum şi Cel care l-a format (Isaia 43:3,Isaia 43:14,Isaia 43:15; 44:2). Exilul israeliţilor a fost permis deoarece, de repetate ori, naţiunea nu l-a glorificat ca atare. Totuşi, ei erau încă poporul său. Iehova le spusese: „Nu te teme de nimic, căci Eu te-am răscumpărat, te-am chemat pe nume: eşti al Meu“ (Isaia 43:1). Exilul Israelului în Babilon avea să se termine.

Într-adevăr, Dumnezeu a transformat eliberarea Israelului din Babilon într-o punere la încercare a dumnezeilor. Iehova i-a provocat pe dumnezeii falşi ai naţiunilor să-şi aducă martorii, în timp ce el l-a numit ca martor al său pe Israel (Isaia 43:9,Isaia 43:12). Când i-a eliberat pe israeliţi, el a dovedit că dumnezeii Babilonului nu erau câtuşi de puţin dumnezei şi că el era singurul Dumnezeu adevărat (Isaia 43:14-15). Cu aproximativ 200 de ani înaintea eliberării, când l-a numit pe Cirus, persanul, slujitor al său care îi va elibera pe evrei, Iehova şi-a dovedit încă o dată divinitatea (Isaia 44:28). Israelul urma să fie eliberat. De ce? Iehova explică motivul: ‘Ca [Israel] să vestească laudele Mele’ (Isaia 43:21). Lucrul acesta avea să ofere noi ocazii de mărturie.”

Într-un alt Turn de Veghe se spune: „Iehova i-a arătat cu claritate Israelului responsabilitatea pe care o avea acesta în soluţionarea problemei: Cine este adevăratul Dumnezeu? El a spus: „Voi sunteţi martorii Mei . . . şi Robul Meu pe care L-am ales, ca să ştiţi, ca să vă încredeţi în Mine şi să înţelegeţi că Eu sunt: înainte de Mine n-a fost făcut nici un Dumnezeu şi după Mine nu va fi. Eu, Eu sunt DOMNUL [Iehova, NW] şi afară de Mine nu este nici un Mântuitor! Eu am vestit, am mântuit, am arătat, când nu era nici un străin între voi: voi Îmi sunteţi martori . . . că Eu sunt Dumnezeu“. — Isaia 43:10-12.

Prin urmare, poporul Israel constituia o naţiune de martori. Ei puteau proclama cu tărie suveranitatea legitimă, demnă de respect a lui Iehova. Pe baza experienţelor lor din trecut, ei puteau proclama cu convingere că Iehova este Marele Eliberator al poporului său şi Dumnezeul profeţiilor adevărate.” [sublinierile îmi aparţin].

Iată interpretarea corectă a pasajului din Isaia 43:10-12, martorii lui Iehova de acolo, se referă la rămăşiţa de evrei venită în sec. VI î.e.n. din exilul babilonian, şi nicidecum nu este o referire sau o profeţie la poporul creştin, sau la o organizaţie din sec. XX e.n.

Totuşi pentru a da credibilitate aplicării acestui nume din Isaia 43:10, la organizaţie, şi la creştinii din zilele noastre, se aduce argumentul: „Aşa cum arată Scripturile greceşti creştine, multe profeţii consemnate de Isaia îşi găsesc împlinirea asupra congregaţiei creştine (compară Isaia 8:18 cu Evrei 2:10-13; Isaia 66:22 cu Apocalipsa 21:1, 2).” O examinare a acestor exemple aduse ca dovezi, ne va face să observăm că Isaia 8:18, se referă iniţial la profetul Isaia şi la copiii săi, iar acest pasaj se aplică în Scripturile Creştine la Isus şi la fraţii Săi spirituali (Evrei 2:10-13), iar textul din Isaia 66:22, se referă la un cer nou şi un pământ nou, pasajul din Apocalipsa  22:1-2, nu se aplică la congregaţie.

Şi chiar dacă unele profeţii se aplică la congregaţia creştină, este riscant să aplicăm după bunul nostru plac profeţii, fără ca Scripturile creştine (Noul Testament), să confirme acest lucru.

De pildă, poporul lui Dumnezeu din timpul lui Isaia era numit: „Israel” (Isaia 5:7; Isaia 9:8; Isaia 10:20;), „casa lui Iacob” (Isaia 14:1; Isaia 46:3; Isaia 48:1), „Iacob” (Isaia 43:28; Isaia 44:23), ar fi bine să luăm noi creştinii aceste nume, pe baza ideii că anumite profeţii referitoare la Israel se împlinesc în congregaţia creştină?

Nu cred că poporul creştin, poporul noului legământ, ar trebui să-şi i-a nume din vechiul legământ, dacă Noul Testament nu aprobă acest lucru. Sau este ceva riscant, cu atât mai mult cu cât Martorii lui Iehova, nu mai cred în revelaţii, în darul profeţiei şi al descoperirilor ca fiind activ în prezent. Cine i-a spus lui Rutherford, că aşa doreşte Dumnezeu să se numească creştinii în sec. XX? Dacă darul profeţiei şi al revelaţiei nu mai funcţionează, însemnă că Rutherford a decis el ca acest nume să se aplice organizaţiei. Cu ce drept, cine i-a dat autoritate? Dacă a greşit şi Dumnezeu nu a dorit acest lucru?

Să nu uităm, atunci când YHWH i-a numit martori ai Săi pe evreii veniţi din Babilon, a făcut-o într-un mod supranatural prin profetul Isaia, care fiind inspirat, fiind sub Spiritul profetic a rostit aceste cuvinte. În contrast, Rutherford a afirmat că nu mai crede că Spiritul Sfânt îl călăuzeşte personal: W 1/9 1930 p.263 (engleză); W 1/2 1935 p.41; cartea „Bogăţie” 1936 p.316 (engleză).

În plus, el a cerut părerea celor prezenţi la acel congres din anul 1931, dacă ei nu aprobau numele acesta? Atunci înţelegem că aceste nume al organizaţiei este o alegere omenească nu ceva venit prin revelaţie.

Dacă Rutherford primea prin revelaţie acest nume, nu mai întreba pe participanţii la congres, profetul Isaia, nu a întrebat pe evrei: „sunteţi de acord cu acest nume”, deoarece el a prezentat exact Cuvântul lui Dumnezeu pentru ei.

Alte argumente aduse în sprijinul acestei denumiri sunt: Fapte 15:14, Apocalipsa  3:14, să le analizăm în continuare:

În textul din Fapte 15:14 NW, acest pasaj, nu susţine denumirea de ‚martori ai lui Iehova’, căci textul spune: „un popor pentru numele său.” (vezi şi NW – 2000 şi NW – 2006). Deci conform textului, Dumnezeu şi-a ales în primul secol e.n. un popor din toate naţiunile pentru sau de dragul Numelui Său, nu un popor care să-i poarte Numele, aşa cum Biblia Cornilescu traduce în mod inexact.

În pasajul din Apocalipsa 3:14: „Îngerului congregaţiei din Laodiceea scrie-i: Iată ce spune cel ce este Amin, martorul fidel şi adevărat, începutul creaţiei lui Dumnezeu”.

Explicaţia conducerii martorilor, este că Isus este martor al lui Iehova, iar noi imitând exemplul Său (1Corinteni 11:1), trebuie să fim şi noi martori ai lui Iehova.

Argumentul pare că este valid, însă o analiză mai atentă asupra pasajului din Apocalipsa 1:5; Apocalipsa 3:14, ne arată că Isus este martor, fără însă ca textul să spună, faţă de cine sau faţă de ce este Isus martor. Este interesant că referinţele (trimiterile) în traducerea NW, ne trimit la pasajele din:

Ioan 18:37: „Pilat i-a zis: „Atunci, eşti rege?“ Isus a răspuns: „Tu însuţi spui că sunt rege. Pentru aceasta m-am născut şi pentru aceasta am venit în lume: ca să depun mărturie despre adevăr. Oricine este de partea adevărului ascultă glasul meu“.

1Timotei 6:13: „Înaintea lui Dumnezeu, care păstrează în viaţă toate lucrurile, şi a lui Cristos Isus, care, ca martor, a făcut o minunată declaraţie publică înaintea lui Ponţiu Pilat, îţi poruncesc“.

Iată că ambele referinţe fac referire la mărturia lui Isus din faţa lui Pilat din Pont, unde Isus nu a mărturisit Numele de Iehova; ci, El a fost un martor al adevărului. Iată că Isus este martor dar pentru adevăr, cu siguranţă că aceasta include şi pe Dumnezeu Tatăl, dar asta nu înseamnă că Domnul Isus a fost un martor exclusiv al Tatălui, El a fost un martor al adevărului, chiar al Regatului cerurilor, etc.

Însă în acelaşi timp putem spune că şi Dumnezeu este martor al lui Isus, în 1Ioan 5:9-12 NW : Dacă primim mărturia pe care o depun oamenii, mărturia pe care o depune Dumnezeu este mai mare, căci aceasta este mărturia pe care o depune Dumnezeu: faptul că el a mărturisit despre Fiul său. Cine crede în Fiul lui Dumnezeu are mărturia care a fost depusă în cazul lui. Cine nu crede în Dumnezeu l-a făcut mincinos, pentru că n-a crezut în mărturia depusă, pe care Dumnezeu, ca martor, a depus-o cu privire la Fiul său.  Şi mărturia depusă este aceasta: că Dumnezeu ne-a dat viaţă veşnică, iar această viaţă este în Fiul său.  Cine îl are pe Fiul are această viaţă; cine nu-l are pe Fiul lui Dumnezeu nu are această viaţă”. [sublinierile îmi aparţin].

Iată că cea mai mare mărturie, chiar a Unicului şi supremului Dumnezeu este despre Fiul Lui Isus. Această mărturie este mai mare decât a omului Isus. Iar noi trebuie să imităm pe Dumnezeu, cum se spune în Efeseni 5:1 NW: „Fiţi deci imitatori ai lui Dumnezeu, ca nişte copii iubiţi”, prin urmare şi noi ca imitatori ai lui Dumnezeu avem privilegiu să dăm această minunată mărturie despre Fiul lui Dumnezeu.

Vestea bună (Evanghelia) Îl priveşte pe Fiul lui Dumnezeu (Romani 1:1-4), apostolul Pavel a spus: „dar noi îl predicăm pe Cristos” (1Corinteni 1:22), iar în altă parte: „...Cristos...El este cel pe care îl vestim, sfătuind pe orice om şi învăţând pe orice om în toată înţelepciunea, ca să prezentăm pe orice om desăvârşit în unitate cu Cristos”. Primii creştini nu s-au vestit pe înşişi (gruparea lor), ci Pavel a spus: „Căci nu ne predicăm pe noi înşine, ci îl predicăm pe Cristos Isus ca Domn”. Nici nu au vestit Numele lui Dumnezeu păgânilor, care putea fi batjocorit, ci Pavel pe Aeropag la numit pe Dumnezeu: „Domnul cerului şi al pământului” (Fapte 17:24), nu aşa cum predică martorii Numele la cei din lume.

Ei aduc ca argument textul din Ioan 17:6,Ioan 17:26, unde se spune: „Am făcut cunoscut Numele Tău oamenilor pe care Mi i-ai dat din lume. Ai Tăi erau şi Tu Mi i-ai dat; şi ei au păzit Cuvântul Tău…Eu le-am făcut cunoscut Numele Tău şi li-L voi mai face cunoscut, pentru ca dragostea cu care M-ai iubit Tu, să fie în ei şi Eu să fiu în ei.”

Astfel martorii argumentează cu acest text, că Domnul Isus a vestit şi a dezvăluit Numele Tatălui, însă şi în acest text se referă la discipoli Lui şi nu la oamenii din lume. Observăm că textul nu spune că Isus a făcut de cunoscut Numele divin oamenilor, mulţimilor cu care uneori era în contact; ci, El spune că le-a făcut de cunoscut: oamenilor pe care Mi i-ai dat din lume”, adică discipolilor (comp cu Evrei 2:12). În contrast martorii lui Iehova îl fac de cunoscut la toţi şi nu numai discipolilor.

Însă în Biblie cuvântul „nume” are mai multe sensuri, el nu se referă strict la un nume propriu. De pildă, în Biblie cuvântul „nume” (în ebraică „shem” şi în greacă: „onoma”) poate avea următoarele sensuri: nume propriu; cuvântul nume se poate referi la persoană nu la numele în sine (vezi: Ioan 1:12; Ioan 3:18; Apocalipsa  3:4; Apocalipsa 11:13); cuvântul nume se referă la o denumire, titlu, poreclă, apelativ; sau la re-numele, faima, autoritatea sau trăsăturile persoanei.

Eu cred că aici în textul din Ioan 17:6,Ioan 17:26, cât şi în alte texte, Domnul Isus NU a vrut să spună că a făcut de cunoscut numele de YHWH în Sine, căci ucenicii Lui Îl cunoştea fiind evrei; ci, cred că Isus a vrut să spună că a făcut de cunoscut persoana Tatălui. Având în vedere că nu avea sens să le mai facă de cunoscut încă o dată Numele (v.26), dacă l-a făcut o dată de cunoscut. Dar dacă sensul era de persoană, atunci avea sens să facă cunoscut din nou, să lărgească astfel cunoştinţa lor despre persoana Tatălui.

Am parafrazat acest text ca să-l înţelegem mai bine: „Eu le-am făcut cunoscut persoana Ta şi o voi mai face cunoscut, pentru ca dragostea cu care M-ai iubit Tu, să fie în ei şi Eu să fiu în ei.” Pentru că sensul de nume propriu, nu are logică. I-a gândiţi-vă un pic la o astfel de înţelegere pe care am parafrazat-o în continuare: „Eu le-am făcut cunoscut Numele Tău de Iehova şi li-L voi mai face cunoscut numele Tău de Iehova, pentru ca dragostea cu care M-ai iubit Tu, să fie în ei şi Eu să fiu în ei.” Ce rost are să facă de cunoscut numele de Iehova: discipolilor, o dată ce El deja l-a făcut cunoscut?

În concluzie, nu este nici un argument valid, că creştinii, cei din Noul Legământ, trebuie să poarte Numele de Iehova, sau ca denumirea poporului lui Dumnezeu actual, ar trebuie să fie: „Martorii lui Iehova”.

Acum după ce am prezentat argumentele martorilor, în favoarea denumirii de „Martorii lui Iehova”, şi am văzut că nu există nici un argument solid, pentru ca această denumire să reprezinte poporul creştin, se întrebarea legitimă, care este numele poporului creştin?

Primii creştini au primit numele de creştini prin providenţă divină (Fapte 11:26; Fapte 26:28; 1Petru 4:14-16), pe lângă numele de ‚creştini’ ei mai erau numiţi: ‚martori ai lui Isus’ şi a-i învierii sale: Fapte 1:8; Fapte 2:32; Fapte 3:15; Fapte 22:15,Fapte 22:20; Apocalipsa 2:13; Apocalipsa 11:3; Apocalipsa 17:6, chiar ucenicii Ştefan, Antipa şi Pavel numiţi ‚martori ai lui Isus’. Dar primii ucenici mai erau numiţi: „calea” (Fapte 9:3; Fapte 19:9,Fapte 19:23), „calea adevărului” (2Petru 2:2), „sclavi ai Dumnezeului Celui Preaînalt” (Fapte 16:17 NW), sfinţi (1Corinteni 1:2), fraţi (Matei 12:50), copiii şi robi ai lui Dumnezeu (Ioan 1:12-13; 1Petru 2:16), aleşi ai lui Dumnezeu (Coloseni 3:12); etc.

Deci în concluzie, primii creştini nu au avut o denumire standard şi oricum nu eticheta este atât de importantă, deci nu faptul că cunoaştem, folosim şi purtăm un Nume ne face pe noi creştini adevăraţi, căci acest lucru îl poate face şi un creştin nominal (formal); ci, credinţa şi relaţia noastră de ascultare şi iubire cu acel Dumnezeu.

Israel a purtat Numele lui Iehova (Deuteronom 28:10; Isaia 63:19), şi tot a ajuns o naţiune lepădată (Matei 21:42-43; Matei 23:37-39). Iar oamenii care nu erau chemaţi cu Numele de Iehova, au devenit poporul lui Dumnezeu (Isaia 65:1-2; Romani 9:24-26).

Totuşi putem afirma cu certitudine, că numele de „martori ai lui Isus”, era un nume preponderent şi preferat de primii creştini, un nume biblic, care este normal să-l poarte creştinii din zilele noastre, având în vedere că predicăm aceiaşi Evanghelie, o Evanghelie (Veste Bună), care-L priveşte tot pe Isus Cristos (Romani 1:1-5; 1Corinteni 1:23-24; 1Corinteni 2:2), cel mort pentru păcatele noastre şi înviat pentru îndreptăţirea noastră (Romani 4:25).

Să argumentez biblic afirmaţia potrivit căreia, creştinii se numesc martori ai lui Isus:

Luca 24:46-48 NW: „şi le-a zis: „Iată ce este scris: Cristosul va suferi, se va scula din morţi a treia zi şi, în numele său, va fi predicată în toate naţiunile, începând din Ierusalim, căinţa pentru iertarea păcatelor, iar voi veţi fi martori ai acestor lucruri”.

Iată că Domnul Isus spune, că discipolii vor fi „martori ai acestor lucruri”, adică al suferinţelor şi al învierii sale, deoarece Isus: „va suferi, se va scula din morţi a treia zi”, astfel discipolii vor fi martori ai Săi, dar şi deoarece Evanghelia este predicată în Numele Său.

Fapte 1:8 NW: „dar veţi primi putere când spiritul sfânt va veni peste voi şi-mi veţi fi martori în Ierusalim, în toată Iudeea, în Samaria şi până în cea mai îndepărtată parte a pământului“.

Cine vorbeşte aici? Potrivit contextului, era o discuţie între Isus şi discipolii Săi, Isus le spune aceste cuvinte, prin urmare El spune: „şi-mi veţi fi [mie, adică lui Isus] martori”.

Fapte 2:32 NW: „Pe acest Isus, Dumnezeu l-a înviat şi toţi suntem martori ai acestui fapt”.

Fapte 3:15 NW: în timp ce l-aţi omorât pe Reprezentantul Principal al vieţii. Dar Dumnezeu l-a sculat din morţi şi noi suntem martori ai acestui fapt”.

Din aceste pasaje, reiese că apostolii erau martori ai învierii Domnului Isus Cristos, nu ai lui Iehova, deoarece nicăieri nu se arată că apostolii să fi predicat despre Numele: Iehova sau YHWH. Da, ei au predicat despre Dumnezeu Tatăl, care L-a înviat pe Isus, ei au fost martori pentru Dumnezeu (1Corinteni 15:15), însă ei nu au predicat Numele de YHWH, aşa cum fac martorii, chiar dacă ei cunoşteau Numele divin.

Fapte 22:15-21 NW: „El a spus: «Dumnezeul strămoşilor noştri te-a ales să-i cunoşti voinţa, să-l vezi pe Cel drept şi să auzi glasul gurii sale, fiindcă trebuie să-i fii martor înaintea tuturor oamenilor cu privire la lucrurile pe care le-ai văzut şi le-ai auzit. Şi acum, de ce întârzii? Ridică-te, botează-te şi spală-te de păcate chemând numele său». Dar, când m-am întors la Ierusalim şi mă rugam în templu, am avut o viziune şi L-am văzut zicându-mi: «Grăbeşte-te şi ieşi repede din Ierusalim, pentru că nu vor primi mărturia ta despre mine!» Şi eu am zis: «Doamne, ei ştiu bine că îi aruncam în închisoare şi că din sinagogă în sinagogă îi băteam pe cei care credeau în tine. Iar, când a fost vărsat sângele lui Ştefan, martorul tău, şi eu stăteam acolo, încuviinţând şi păzind mantiile celor ce-l ucideau». Dar el mi-a zis: «Du-te, pentru că te voi trimite la naţiuni îndepărtate»“.

Iată o relatare interesantă, Anania, cel care la botezat pe Pavel, fostul persecutor Saul, îi spune lui Pavel, că acesta trebuie să-I fie martor lui Isus, cu privire la lucrurile văzute şi auzite. Iată un martor spune ce aude sau vede, Pavel l-a văzut pe Isus şi l-a auzit când Acesta i s-a arătat pe drumul Damascului (Fapte 9:3-8). Chiar Numele chemat de Pavel în botez, era Numele lui Isus (Fapte 9:15,Fapte 9:21; 1Corinteni 1:1-2; Romani 10:9-10).

Apoi, însuşi Domnul spune „nu vor primi mărturia ta despre mine” şi „Du-te, pentru că te voi trimite la naţiuni îndepărtate”, iată Pavel, era trimisul lui Isus şi mărturisea despre El, astfel era martorul Lui. Şi nu numai el, dar şi Ştefan este numit: „martorul tău”, adică martorul lui Isus.

Apocalipsa  2:13 NW: „Ştiu unde locuieşti: unde este tronul lui Satan. Totuşi, ai rămas ataşat de numele meu şi nu ţi-ai renegat credinţa în mine nici chiar în zilele lui Antipa, martorul meu fidel, care a fost omorât lângă voi, acolo unde locuieşte Satan”. În acest pasaj Domnul Isus vorbeşte adunării (congregaţiei) din Pergam, El este cel ce vorbeşte aici (comp. Apocalipsa 1:16 cu Apocalipsa 2:12-13). Iar Domnul Isus, spune despre un creştin pe nume: Antipa, că el este: „martorul meu fidel”.

Dragă martor al lui Iehova, se poate spune şi despre tine că eşti ‚martorul fidel a lui Isus’? Îl predici tu pe Domnul Isus, este El personajul cheie din mesajul pe care-l predici?

Apocalipsa 11:3 NW: „Şi pe cei doi martori ai mei îi voi pune să profeţească o mie două sute şaizeci de zile, îmbrăcaţi în pânză de sac“. Cine vorbeşte în acest pasaj? Cu siguranţă Isus, care a trimis un înger la sclavul Său Ioan (Apocalipsa 1:1). În plus, cei doi martori stau în faţa Domnului întregului pământ (Apocalipsa 11:4), care se referă la Isus, deoarece Isus este Domn al tuturor în Noul Testament (Romani 10:12). Pe lângă toate acestea, cei doi martori mor pe strada cetăţii unde a fost răstignit şi Domnul lor (Apocalipsa 11:8).

Apocalipsa 17:6: „Şi am văzut că femeia era beată de sângele sfinţilor şi de sângele martorilor lui Isus.

Iată că Babilonul cel mare, prostituata din Apocalipsa 17,18, este beată nu de sângele martorilor lui Iehova; ci, de „sângele martorilor lui Isus“. Iubite cititor, dacă poporul creştin, ar trebui să poarte numele de „Martori ai lui Iehova”, de ce apostolul Ioan sub inspiraţie îi descrie pe martiri creştini sub numele de ‚martori ai lui Isus’? Dacă suntem sinceri, vom recunoaşte că aceste este unul dintre numele important dat creştinilor.

De ce creştinii trebuie să poarte numele de martori ai lui Isus?

Un prim motiv este că Dumnezeu Tatăl i-a dat (transferat) Fiului discipolii Săi, astfel dacă înainte ca Isus să-şi înceapă serviciul, acei evrei erau discipoli ai lui Iehova, fiind în naţiunea de legământ cu Iehova, în momentul când au intrat în legătură cu Isus, acei discipoli au devenit martori ai lui Isus.

Domnul Isus precizează chiar în contextul în care spune că a dezvăluit Numele Tatălui lor, El spune în mod clar: „Ai tăi erau şi tu mi i-ai dat” (Ioan 17:6), şi tot la fel în v.9,18: „pentru aceia pe care mi i-ai dat...Aşa cum tu m-ai trimis în lume aşa i-am trimis şi eu în lume”. Iată dacă înainte cei 12 discipoli erau ai Tatălui (Iehova), în timpul serviciului pământesc ei au devenit ai Fiului, martori ai Lui, trimişi de El.

Un alt motiv pentru care creştinii sunt martori ai lui Isus, este faptul că Dumnezeu Tatăl, este martorul lui Isus (Ioan 8:18; 1Ioan 5:9-10). Observaţi despre cine mărturiseşte Tatăl ceresc - Ioan 8:18 NW: „Eu depun mărturie despre mine şi Tatăl, care m-a trimis, depune şi el mărturie despre mine“.

1Ioan 5:9-10 NW: „Dacă primim mărturia pe care o depun oamenii, mărturia pe care o depune Dumnezeu este mai mare, căci aceasta este mărturia pe care o depune Dumnezeu: faptul că el a mărturisit despre Fiul său. Cine crede în Fiul lui Dumnezeu are mărturia care a fost depusă în cazul lui. Cine nu crede în Dumnezeu l-a făcut mincinos, pentru că n-a crezut în mărturia depusă, pe care Dumnezeu, ca martor, a depus-o cu privire la Fiul său“.

Iată că mărturia lui Dumnezeu este cea mai mare, despre cine mărturiseşte ea? Despre Fiul lui Dumnezeu Isus Cristos, mărturiseşti şi tu despre El, ai devenit şi tu martor al lui Isus?

Biblia spune: „Fiţi deci imitatori ai lui Dumnezeu, ca nişte copii iubiţi... “ (Efeseni 5:1 NW).

Iubite cititor, îl imiţi tu pe Dumnezeu, predicând despre Fiul Său, este Isus Cristos centrul mesajului pe care-l predici, poţi spune şi tu împreună cu apostolul Pavel că-l predici doar pe Isus?

1Corinteni 1:22-24: „Iudeii, într-adevăr, cer minuni, şi Grecii caută înţelepciune; dar noi [creştinii] propovăduim pe Hristos cel răstignit, care pentru Iudei este o pricină de poticnire, şi pentru Neamuri o nebunie; dar pentru cei chemaţi, fie Iudei, fie Greci, [Isus] este puterea şi înţelepciunea lui Dumnezeu”.

1Corinteni 2:1,1Corinteni 2:2: „cât despre mine, fraţilor, când am venit la voi, n-am venit să vă vestesc taina lui Dumnezeu cu o vorbire sau înţelepciune strălucită. Căci n-am avut de gând să ştiu între voi altceva decât pe Isus Hristos şi pe El răstignit.

Dumnezeu să-ţi ajute iubite cititor, să-l faci pe Isus, nu o organizaţie: capul tău şi temelia ta, Salvatorul tău şi singura cale spre Dumnezeu şi adevăr (Ioan 14:6; 1Corinteni 3:11; Efeseni 5:23), şi să-l predici pe Cel care este capul oricărei domnii, în care ai totul deplin şi în care locuieşte toată plinătatea Dumnezeirii (Coloseni 2:9-10).