Domnul Isus Cristos, împreună cu ucenicii, în drumul Lui spre Galileea, trece pe lângă o cetate din ţinutul Samariei, numită Sihar, aproape de ogorul, pe care-l dăduse Iacov fiului său Iosif. Domnul Isus, ostenit de călătorie, s-a aşezat lângă o fântână, în timp ce ucenicii Lui se duseseră în cetate să cumpere  mâncare. Era cam pe la ceasul al şaselea (ora 12 după ceasul noastru). Acolo a venit o femeie din Samaria să scoată apă. „Dă-Mi să beau” i-a zis Isus”... Şi astfel s-a închegat o discuţie între cei doi (Ioan 4:3-19).

După ce femeia samariteancă, îşi dă seama că Isus este profet, îi pune o întrebare care probabil o frâmânta, şi anume unde este locul unde trebuie să se închine oamenii? În templul samaritean de pe muntele Garizim (muntele binecuvântării) unde ei aveau un templu, sau în templul din Ierusalim?

Domnul îi răspunde femeii: „Femeie” i-a zis Isus „crede-Mă că vine ceasul când nu vă veţi închina Tatălui, nici pe muntele acesta, nici în Ierusalim. Voi vă închinaţi la ce nu cunoaşteţi; noi ne închinăm la ce cunoaştem, căci mântuirea vine de la Iudei. Dar vine ceasul şi acum a şi venit, când închinătorii adevăraţi se vor închina Tatălui în duh şi în adevăr; fiindcă astfel de închinători doreşte şi Tatăl. Dumnezeu este Duh; şi cine se închină Lui, trebuie să I se închine în duh şi în adevăr.” (Ioan 4:22-24)

Cu toate că Domnul recunoaşte că salvarea vine de la iudeii, care Îl cunoşteau pe Dumnezeu, prin revelaţiile date de profeţi. Salvarea care provine de la iudeii, este Însuşi Isus, care a fost vestit de profeţi, şi adeverit de Tatăl. Cu toate acestea, cu toate că samaritenii se închinau în necunoştinţă, totuşi Domnul nu contestă că şi ei se închinau tot Tatălui ceresc şi nu altor zei, când spune: „vine ceasul când nu vă veţi închina Tatălui, nici pe muntele acesta, nici în Ierusalim”.

Martorii lui Iehova contestă că alti oameni in afara de ei, s-ar ruga lui Dumnezeu, în cartea: „Să aducem argumente din Scripturi” p.151 se spune în acest sens: „Poate cineva să întreţină o relaţie intimă cu o persoană căreia nici măcar nu-i cunoaşte numele? Pentru cei care nu cunosc numele Său, Dumnezeu este adeseori numai o forţă impersonală şi nu o persoană reală pe care să o cunoască şi să o iubească şi căreia să-i poată vorbi din inimă prin intermediul rugăciunii. Dacă se roagă, rugăciunile lor sunt nişte simple ritualuri, nişte repetări formale ale unor expresii învăţate pe de rost…Cum ar putea fi identificat adevăratul Dumnezeu pentru a-i deosebi de dumnezeii falşi ai naţiunilor? Numai prin folosirea numelui său personal, aşa cum face Biblia însăşi.” [sublinierea îmi aparţine].

Cu alte cuvinte faptul că ei folosesc în închinare Numele lui Dumnezeu, îi face se creadă că doar ei se închină la Dumnezeu, ceilalţi care nu-L folosesc, rugăciunea lor este un simplu ritual, o repetare formală a unor expresii învăţate pe de rost. Oare aşa stau lucrurile?

Domnul Isus, niciodată nu a folosit Numele personal a lui Dumnezeu: YHWH, în toate rugăciunile Lui, El s-a rugat cu „Tată” (Matei 6:6,Matei 6:9; Matei 11:25-27; Matei 26:39; Marcu 14:36,Marcu 14:39; Luca 10:21; Luca 11:2-4; Luca 18:11-14; Luca 22:42; Luca 23:34; Ioan 11:41-42; Ioan 12:27-28). Iar Isus constituie exemplul nostru perfect.

În timp ce evreii care ulterior au fost lepădaţi de Dumnezeu, au folosit Numele, dar aceasta nu i-a scutit de judecata şi pedeapsa lui Dumnezeu prin babiloneni şi apoi prin romani (Isaia 48:1).

În Broşura Numele Divin p.14 spune: „Nimeni nu poate spune cu exactitate când anume au încetat iudei ortodocşi să mai rostească cu voce tare numele lui Dumnezeu şi au pus în locul lui cuvintele ebraice care redau noţiunea de Dumnezeu şi Domn Suveran. Unii sunt de părere că numele divin ieşise din vorbirea cotidiană cu mult înainte de epoca lui Isus. Dar există dovezi puternice că marele preot a continuat să-l rostească în cadrul serviciului divin la templu – mai ales cu ocazie Zilei Ispăşirii – şi aceasta chiar până la distrugerea templului în anul 70 e.n. Aşadar, când Isus era pe pământ, pronunţarea numelui lui Dumnezeu era cunoscută, chiar dacă nu era, probabil prea larg utilizată.” [sublinierea îmi aparţine].

Faptul că marele preot şi alţii au folosit Numele divin, nu i-a scăpat de pedeapsa divină, de distrugerea prin romani din snul 70 d.H. [Un studiu despre Numele divin în br. „Martorii lui Iehova şi numele divin” ].

Astfel închinătorii adevăraţi, nu sunt caracterizaţi prin folosirea sau nu a unui Nume, ci faptul că ei Îl iubesc şi cred în Dumnezeu (Matei 22:36-37; Evrei 11:6), şi se închină în Duh (Spirit) şi adevăr (Ioan 4:24).

 

Ce însemnă închinare în Spirit şi adevăr?

Conform explicaţiei Martorilor lui Iehova, a te închina în spirit şi adevăr însemnă: „Trebuie să ne închinăm Tatălui „cu spirit”, motivaţi cu o inimă plină de credinţă şi iubire. Faptul de a ne închina lui Dumnezeu „cu spirit” este posibil dacă studiem Cuvântul său, Biblia şi dacă îi aducem o închinare în armonie cu adevărul său revelat. Doreşti tu să faci acest lucru?” - Cartea „Cunoştinţa” p.45, par.4.

În anul 1995, Martorii lui Iehova erau învăţaţi de cei din corpul de guvernare, că închinarea cu spirit însemnă: „motivaţi cu o inimă plină de credinţă şi iubire”, iar închinarea cu adevăr: este „o închinare în armonie cu adevărul său revelat”. Era aceasta închinarea în spirit şi adevăr?

NU! De ce? Pentru că ei au greşit, alta este interpretarea la Ioan 4:24, voi cita din literatura lor ulterioară: în Turnul de Veghe din 2002 15/7 p.15, unde se spune: „ISUS Cristos, Fiul unic-născut al lui Dumnezeu, a arătat cu claritate ce fel de închinare îi este plăcută Tatălui său ceresc. În timp ce îi depunea mărturie într-un mod ziditor unei samaritene la o fântână din apropierea oraşului Sihar, Isus a spus: „Voi vă închinaţi la ceea ce nu cunoaşteţi; noi ne închinăm la ceea ce cunoaştem, pentru că salvarea vine de la iudei. Totuşi, vine ceasul, şi acesta este acum, când închinătorii adevăraţi i se vor închina Tatălui cu spirit şi adevăr, căci, într-adevăr, unii ca aceştia caută Tatăl ca să i se închine. Dumnezeu este un Spirit, şi cei care i se închină trebuie să i se închine cu spirit şi adevăr“ (Ioan 4:22-24). Cum trebuie să înţelegem aceste cuvinte?...Ce trebuiau să facă evreii, samaritenii şi alţi oameni din trecut pentru a-i fi plăcuţi lui Iehova? Ei trebuiau să i se închine „cu spirit şi adevăr“. La fel trebuie să facem şi noi. Deşi serviciul pentru Dumnezeu trebuie să fie efectuat cu însufleţire, sau cu zel, şi dintr-o inimă plină de iubire şi credinţă, a ne închina lui Dumnezeu cu spirit presupune în special a avea spiritul său sfânt şi a ne lăsa îndrumaţi de el. Prin studierea şi aplicarea Cuvântului lui Dumnezeu, spiritul nostru, sau dispoziţia noastră mintală, trebuie adus în armonie cu spiritul Său (1Corinteni 2:8-12). De asemenea, pentru a fi aprobată de Iehova, închinarea noastră trebuie adusă cu adevăr, adică trebuie să fie în conformitate cu ceea ce dezvăluie Cuvântul lui Dumnezeu, Biblia, despre el şi scopurile sale...Ansamblul de adevăruri prezentate de Isus şi de discipolii săi inspiraţi de spiritul sfânt constituie adevărata credinţă creştină. Astfel, cei care ‘ascultă de credinţă’ ‘continuă să umble în adevăr’ (Fapte 6:7; 3Ioan 1:3,3Ioan 1:4). Aşadar, cine umblă astăzi în adevăr?...”  [sublinierile îmi aparţin].

Dacă în 1995, închinarea cu spirit este „motivaţi cu o inimă plină de credinţă şi iubire”, din 2002, ea este: „a ne închina lui Dumnezeu cu spirit presupune în special a avea spiritul său sfânt şi a ne lăsa îndrumaţi de el”.

Iată ce spun cei înţelepţii din Daniel cap. 12, singurul canal de comunicare cu Dumnezeu, iată că acest canal, dă informaţii greşite, chiar în lucruri esenţiale cum ar fi închinarea!!!

Dacă cineva în 1995, ar fi spus că închinarea cu spirit nu este „motivaţi cu o inimă plină de credinţă şi iubire”, ar fi fost probabil marginalizat, disciplinat sau poate chiar exclus de către bătrânii plini de dragoste şi înţelegere când este vorba de un păcat carnal, dar într-un posibil caz de aşa zisa „apostazie”[1] urmează orbeşte directivele corpului de guvernare.

Dar să spunem, că corpul de guvernare a avut o străfulgerare de lumină, din sutele de lumini care au schimbat doctrina pe parcursul timpului.

Problema care se ridică din această interpretare este că automat închinător adevărat însemnă, un om ce a primit Spiritul Sfânt, iar Acesta îl îndrumă constant în viaţă.

Se poate aplica această descriere la un martor a lui Iehova? Ei spun că da. Care este însă realitatea?

Să dăm câteva exemple practice, dacă un martor este călăuzit de Spiritul că o anumită doctrină actuală este greşită, şi el începe să predice în lucrare interpretarea corectă dată de Spiritul, este acceptat acest lucru de corpul de guvernare? NU, deoarece ei afirmă că doar ei pot interpreta corect Biblia. Deci iată, fraza: „a ne închina lui Dumnezeu cu spirit presupune în special a avea spiritul său sfânt şi a ne lăsa îndrumaţi de el”, este o teorie goală, căci un martor ce susţine ceva diferit de literatură, este pasibil urgent de excludere, chiar dacă face parte din aşa numiţii „unşii”. Există cazuri când şi aşa numiţi: „unşii” au fost excluşi din acest motiv.

Deci teoria cu îndurmaţi de spirit, este o minciună, ca cele din timpul lui Ceauşescu, una este declaraţia oficială, şi altceva este practica. Această afirmaţie, este o minciună sfruntată, căci martorii fie unşi sau neunşi, în afară de corpul de guvernare, nu pot declara ceva, în afara învăţăturii oficiale a martorilor, şi care periodic se schimbă.

Au existat cazuri de martori, care au spus cu luni sau ani înainte că o învăţătură este rea, şi trebuie să se schimbe, şansa lor a fost că au spusă în cercuri restrânse, dacă treaba a răsuflat, persoanele au fost excluse, ci curios, declaraţiile lor s-au împlinit, acele învăţături s-au schimbat, cine i-a lumina pe aceşti oameni care au înţeles Biblia îninte de corpul de guvernare: Dumnezeu sau Satan?

Astfel dacă închinarea în spirit este ‚îndrumarea Spiritului Sfânt’, însemnă că nici un martor nu se închină în spirit, ei neavând voie să aibă altă îndrumare decât cea a corpului de guvernare, care făcând destule greşeli, nu poate pretinde că este infailibil sau totdeauna îndrumat de adevăr, astfel ceilalţi fraţi i-ar putea ajuta, dar atunci le-ar cădea masca de călăuziţi divini!

O altă problemă, martorii indiferent că sunt ‚unşi’ sau ‚alte oi’ pretind că au Spiritul Sfânt, oare aşa să fie?

Una dintre cele mai stânjenitoare întrebări pentru martori, este întrebarea: „Aţi primit Spirit Sfânt când aţi devenit credincioşi?” (Fapte 19:2 NW).

Iubite martor care citeşti poate această broşură, ai primit tu Spiritul Sfânt?

Poate vei zice, da, căci aşa ai fost învăţat, dar fără să-L fi primit în realitate. La o anumită întrunire de serviciu s-a spus: dacă vă întrebă cineva: Aveţi Spiritul Sfânt? Să spuneţi că Îl aveţi. Deoarece nu aţi putea merge în lucrarea de predicare fără El!

Şi ce facem cu sectele ca mormonii şi alţii care merg şi ei în lucrare fără să-l aibă?

Dragă martor, un om dacă are Spiritul Sfânt, el nu trebuie să fie învăţat să spună că Îl are, persoana respectivă este încredinţată că Îl are!

Te întreb, dacă eşti sincer, când L-ai primit? Ce s-a întâmplat când L-ai primit? În ce împrejurări L-ai primit? Cum L-ai primit?

Mulţi martori bâguie, unii spun că l-au primit la botez sau după botez, dar ce sa întâmplat în lăuntrul tău, în viaţa ta când L-ai primit?

Schimbarea vieţii tale s-a întâmplat înainte de botez, altfel nu te botezau bătrânii, schimbare ca urmare a studiului, şi a disciplinei sau străduinţei tale, nu ca efect al lucrării Spiritului Sfânt.

Schimbarea din viaţa martorilor este doar o reformare şi o disciplinare a vieţii, şi nu o regenerare, nu se primeşte o natură nouă, omul nu primeşte Spiritul Sfânt, nu primeşte şi nu trăieşte viaţa lui Cristos, nu o devine o făptură nouă şi nu este născut de sus.

Ci, ca la oricare sectă, sau organizaţie de îmbunătăţire a vieţii, schimbarea este pur umană, pe baza eforturilor proprii de a o produce. Diferenţa ca să o ilustrăm, este ca între un pom sălbatic, care nu are natura de pom fructifer primită prin altoi, care se străduieşte (cu toate că e sălbatic) să producă roadă (fructe). Însă un creştin autentic, are altoiul (Spiritul lui Cristos) în el, el rodeşte în mod natural, căci a primit în momentul convertirii: o viaţă nouă, un spirit nou, o minte nouă, o inimă nouă, şi o natură nouă, de fapt Cristos trăieşte în el şi se manifestă în şi prin el. El produce fapte bune în mod natural, izvorând din nouă natură primită şi din Cristosul care locuieşte în credincios.

Referinţe Biblice despre convertirea autentică: Ioan 33-6; Romani 2:28-29; Romani 5:5; Romani 8:9-17; 2Corinteni 5:17; Galateni 2:20; Galateni 3:27-29; Efeseni 2:8-10; Efeseni 3:16-20; Tit 3:5-7;  2Petru 1:4; etc.

În timp ce într-o convertire autentică accentul cade pe lucrarea lui Dumnezeu prin Spiritul Său, care îl convinge pe om că este păcătos (Ioan 16:8), îl învaţă ce să schimbe în viaţa lui, îl călăuzeşte în mod real şi activ spre o relaţie tot mai intimă şi de iubire cu Tatăl şi cu Fiul (Ioan 14:26; 1Ioan 1:3; 2Corinteni 3:18).

În contrast, în cazul convertirii ca martor, accentul cade pe lucrarea omului pentru a se schimba şi pentru a sluji lui Dumnezeu. Iar călăuzirea, învăţătura, directivele le dă Organizaţia Martorii lui Iehova, prin literatură şi prin întrunirile din cadrul congregaţiei. Astfel, accentul cade pe puterea omului, pe înţelepciunea şi discernământul natural, pe învăţarea pe de rost a unor fraze pentru a putea sluji în lucrarea de predicare. Accentul nu cade pe relaţia intimă cu Dumnezeu, pe rugăciune, închinare, adorare şi pe lumina şi puterea izvorâtă din comuniunea cu Dumnezeu prin care să slujim; ci, accentul cade pe relaţia cu Organizaţia şi pe lucrarea de predicare, pe a vorbi despre Dumnezeu, dar prea puţin accent, pe a vorbi cu Dumnezeu.

Majoritatea martorilor îl cunosc pe Dumnezeu şi au imagine despre Dumnezeu, formată citind literatura Turnului de Veghe, şi mai puţin cunoscându-l din citirea şi meditarea asupra Biblie, fără prejudecăţi, prin relaţia şi experienţele proprii cu Dumnezeu. De fapt în cazul majorităţii martorilor, relaţia cu Dumnezeu se reduce la câteva rugăciuni telegrafice cu Dumnezeu, ei nu sunt învăţaţi să stea chiar ore, în prezenţa lui Dumnezeu (1Tesaloniceni 5:17; Luca 6:12; Neemia 9:3), să audă glasul Lui, să simtă prezenţa Lui, să guste din dragostea turnată în inima noastră prin Spiritul Sfânt (Ioan 10:3; Romani 5:5; 1Petru 2:3,1Petru 2:4).

          Deoarece evanghelia martorilor predică un set de doctrine cu îndemnul de intrare în organizaţie, şi nu predică o persoană, pe Cristos, şi a intra prin Spiritul Sfânt în trupul Lui, astfel nu au cum să primească Spiritul Sfânt, dacă ei au falsificat mesajul evangheliei (Efeseni 1:13-14; Galateni 1:6-9).

Dragă martor, fi sincer cu tine însuţi, când ai primit Spiritul Sfânt? Cercetează-te în lăuntrul tău, şi dacă vei fi sincer, vei recunoaşte că schimbarea din viaţa ta este pur umană, şi nu ai primit niciodată Spiritul Sfânt!

Temelia unuia care s-a convertit autentic este: Cristos Domnul, o persoană.

Creştinii autentici cred că au adevărul şi convertirea autentică, pentru că au o persoană care trăieşte în ei prin Spiritul Sfânt, martorii cred că au adevărul şi convertirea autentică deoarece au o Organizaţie şi doctrine corecte.

Din punct de vedere Biblic, Domnul Isus a fost rânduit ca temelie a vieţii noastre şi a adevăratei adunări (congregaţii; biserici). Nici măcar: doctrinele, liderii creştini sau o organizaţie nu a fost rânduite ca temelie, ci: Cristos. Îl ai pe Cristos, stai pe temelie şi eşti creştin, nu-l ai pe Cristos, nu eşti creştin şi nu stai pe temelie (comp cu 1Petru 2:3-8). Însă poate martorii vor spune: Şi noi îl avem pe Cristos, şi noi credem în El. Da? Atunci de ce vă îndreptăţiţi prin doctrine?

De ce, vă consideraţi religia adevărată pe baza faptului că aveţi doctrinele corecte? În loc să spuneţi că aveţi religia adevărată că Îl aveţi pe Cristos? Şi să vă lăudaţi cu Cristos, vă lăudaţi cu aşa zisul ‘adevăr’ care constă în interpretările asupra Bibliei, date de unii oameni? Care în timp se dovedeşte neadevăr, deoarece corpul de guvernare schimbă permanent explicaţiile.

Care este pericolul aici? Sau creştinul nu trebuie să aibă doctrine corecte? Ba da, trebuie să aibă, însă problema e alta. Dacă tu eşti martor, şi spui că convertirea ta este autentică, aş dori să-ţi spun câteva întrebări prin care poţi să-ţi dai seama dacă convertirea ta este autentică sau nu:

Ø     Cât împlineşti din Cuvântul lui Dumnezeu? 70%? Sau 80%? Sau 90%? Sau mai puţin?

În măsura acesta eşti închinător adevărat. Şi cred că recunoşti că nici un om în afară de Cristos nu a împlinit 100% Cuvântul lui Dumnezeu. Atunci poţi spune că eşti închinător adevărat doar în parte, şi în parte eşti închinător fals? NU! Tu dacă nu împlineşti 100% eşti închinător fals, şi deci copil al Diavolului, deoarece Cuvântul infailibil al lui Dumnezeu precizează în Iacob  2:10: „Căci, cine păzeşte toată legea şi greşeşte într-o singură poruncă, se face vinovat de toate.” Deci dacă calci o singură poruncă, le calci pe toate, şi astfel eşti călcător de lege şi închinător fals.

Astfel dacă o Organizaţie, denominaţie, cult, biserică, religie, etc. nu interpretează Biblia 100% şi nu împlineşte 100% este o religie falsă.

Dacă martorii ar interpreta 100% corect Biblia conducerea lor nu ar mai face nici o schimbare în doctrină, faptul că s-au făcut schimbări, şi cu siguranţă se vor face, indică că nu au ajuns la procentul de 100% de interpretare corectă. Iar în ce priveşte împlinirea, având în vedere că Organizaţia este compusă din oameni imperfecţi, e clar că nu împlineşte 100% Cuvântul lui Dumnezeu.

Dar poate mă vei întreba: există vreo biserică vreo grupare care să împlinească 100%? Care să aibă 100% doctrinele corecte? Căci şi conducerea martorilor mai fac schimbări în doctrină?

Răspunsul este NU.

Păi atunci, îmi vei zice, situaţia este fără ieşire!

Răspuns: Nu, Situaţia ar fi fără ieşire dacă nu ar fi existat: Cristos, care a împlinit legea (Romani 10:4; Evrei 7:25-28). Însă fiindcă Cristos a împlinit legea 100%, a ascultat de Dumnezeu 100%, a fost drept şi sfânt 100%, a fost un închinător adevărat 100%, există şansa ca şi noi să fim consideraţi aşa, dar nu pe baza a ceea ce facem noi, nu pe baza străduinţei noastre de a interpreta Biblia corect, ci pe baza a ceea ce a făcut El.

Astfel, vestea bună este că eu şi tu, putem fi închinători adevăraţi 100% şi putem avea religia, închinarea adevărată 100%, ca trup al lui Cristos răscumpărat din păcat şi din blestemul legii; nu pe baza: a cât împlinim noi, înainte sau după convertire; ci, pe baza a cât a împlinit Cristos.

Iar noi atât ca indivizi, cât şi ca adunare creştină (trup al lui Cristos), putem să primim; adică să ni se transfere; starea Lui Cristos de: sfinţenie, de dreptate, de nevinovăţie, de închinători adevăraţi.

Iar această transferare, are loc: prin har (favoare ne-meritată), prin credinţă şi nu prin faptele noastre (Efeseni 2:8-9).

Principiul este acelaşi, atât la un grup sau o la persoană, dacă ei îşi recunosc neputinţa, şi cred în Cel ce îndreptăţeşte, ei au religia adevărată prin har şi experimentează adevărata convertire.

Astfel dacă eu, cred în Isus, şi implicit în lucrarea Lui, eu voi experimenta adevărata convertire, şi astfel voi fi: prefect, sfânt, şi voi avea: religia sau forma de închinarea adevărată, căci este scris în Evrei 10:10,Evrei 10:14: „Prin această „voie” am fost sfinţiţi noi şi anume prin jertfirea trupului lui Isus Hristos, odată pentru totdeauna…Căci printr-o singură jertfă El a făcut desăvârşiţi pentru totdeauna pe cei ce sunt sfinţiţi.

Aleluia! Eu prin jertfirea trupului lui Isus, am fost făcut desăvârşit (perfect) şi sfânt pentru totdeauna, dacă rămân în El (Ioan 15:1-5; Evrei 3:6). Astfel am devenit prin credinţa în Isus, închinător adevărat 100% ca şi Isus, deoarece El mi-a transferat, sfinţenia Lui şi starea Lui de dreptate. Eu am religia Adevărată, deoarece Isus a avut-o, şi El a împlinit lucrarea lui Dumnezeu, iar acesta se aplică şi mie dacă cred în El (Romani 3:21-26).

De aceea Domnul Meu m-a învăţat: „Lucrarea pe care o cere Dumnezeu este aceasta: să credeţi în Acela pe care L-a trimis El.” (Ioan 6:29).

Însă un martor acceptând învăţătura Turnului de Veghe, caută să se convertească prin alte mijloace, prin ce face el, şi prea puţin se gândeşte la schimbul de pe Golgota, astfel el nu are odihnă, seninătate şi o siguranţă a salvării, căci el tot timpul se raportează la ce face el, sau organizaţia lui, şi nu l-a ceea ce a făcut Cristos şi face trăind în noi ca fraţi ai lui, şi ca trup al Lui.

Acuma ai de ales: fie vrei să faci schimbări în viaţă, şi să te bizui în convertirea ta pe ceea ce faci tu pentru Dumnezeu, pentru a obţine unirea cu El şi aprobarea Lui?

Sau: vrei să-l laşi pe El, ca prin Spiritul Lui să te: convingă, motiveze, transforme, regenereze, călăuzească, înveţe, etc.? Vrei să fi cu adevărat creştin (adică uns) şi să ai bucuria salvării efectuate de El, nu de tine, şi să intri în religia adevărată (unirea reală cu Dumnezeu), prin Domnul Isus şi ceea ce a făcut El?

Astfel, dacă convertirea în cadrul martorilor ar fi una reală, de substanţă, autentică, biblică, şi nu una superficială de suprafaţă, omenească, s-ar produce următoarele efecte în ei:

& Ei ar primii în mod real Spiritul Sfânt (Fapte 2:38-39; Fapte 8:15-17; Fapte 19:2-6) . [Martorii spun că au Spiritul, căci aşa sunt învăţaţi să spună, însă întreabă-te sincer: Când l-ai primit? Unde l-ai primit? Ce s-a produs atunci în tine? Ce a-i simţit atunci? De asemenea mai întreabă-te: Ai mărturia Spiritului – Romani 5:5; Romani 8:9,Romani 8:14-18; Evrei 6:4-5 ?]

& Aceea persoană s-ar naşte din nou sau din Dumnezeu (Ioan 3:3-6; 1Ioan 5:1).

& Ar deveni frate cu Cristos şi copil al lui Dumnezeu (Evrei 2:10-12).

& Ai avea chemarea cerească şi ai fi cetăţean al cerului care este pentru toţi cei răscumpăraţi în sângele lui Isus (Apocalipsa 1:5-6; Evrei 3:1; Evrei 10:10-22; Filipeni 3:20-21)

& Aceea persoană ar deveni mădular în trupul lui Cristos, de fapt nu există nici creştinism, nici salvare (mântuire) în afara trupului (corpului) lui Cristos care este „Salvatorul corpului” NW (Efeseni 3:5-6; Efeseni 4:4; Efeseni 5:23-27).

& Ai fi uns şi sigilat de Spiritul lui Dumnezeu, căci acesta este pentru toţi care cred cu adevărat (comp. 2Corinteni 1:21-22 cu Efeseni 1:13-14; Efeseni 4:30; 1Ioan 2:20,1Ioan 2:27).

 

Mai este o problemă!

Corpul de guvernare, care pretinde că este un grup de oameni, ca şi al apostolilor, care învaţă poporul lui Dumnezeu prin călăuzirea Spiritului Sfânt, reprezintă o pretenţie falsă.

Un grup călăuzit de Spiritul, nu falsifică Cuvântul lui Dumnezeu. Spiritul Sfânt care a inspirat Scriptura nu se poate contrazice, El nu poate inspira una, şi apoi să spună alta.

Pasajul din Ioan 4:24, spune aşa în Biblia martorilor (NW): „...trebuie să i se închine cu spirit şi cu adevăr”. În limba greacă este expresia: „en”, care însemnă „în”, poate să însemne şi „prin”, şi în contextele în care în limba în care se traduce Biblia, nu se potriveşte, „în” sau „prin”, se poate folosi: „cu”.

Însă în acest capitol din Ioan (cap. 4), nu se potriveşte traducerea lui „en”, prin expresia: „cu”, nici contextul, sau altceva nu susţine un astfel de sens dat de traducerea martorilor: NW - 2006.

De ce spun asta? Din cuvintele femei samaritence, din frământarea ei, frământarea ei era: Unde să ne închinăm, pe Multele Garizim sau în Ierusalim (vezi v. 4:20-21). Frâmântarea ei era legat de locul de închinare, nu de cum, prin sau cu ce să ne închinăm. Iar răspunsul lui UNDE este ÎN, nu CU ca şi în NW. Domnul Isus îi spune că vine ceasul că închinătorii adevăraţi, nu se vor mai închina nici pe Muntele Garizim, nici în templul din Ierusalim, ci ÎN SPIRIT şi ADEVĂR.

Chiar în The Kingdom Interlinear, care este un interliniar grec-englez, acesta a fost retipărit de Societate în 1985 şi este mult mai literal ca Traducerea Lumii Noi, apare în engleză: „in”, adică „în”. Dacă sensul lui „en” în Ioan 4:23-24, este „cu”, de ce nu l-au folosit şi în The Kingdom Interlinear? Ori este „cu” şi trebuiau să îl folosească în toate traducerile lor, ori este „în” şi trebuia să-l lase „în”, peste tot.

Ei sunt inconsecvenţi, în The Kingdom Interlinear, în traducerea literală folosesc „în”, iar traducerea, mai degrabă versiunea în care unele pasaje sunt parafrazate, apare „cu”.

De ce corpul de guvernare nu foloseşte The Kingdom Interlinear, pentru a-şi stabili propria doctrină, un interliniar care este o traducere literală şi care este făcut de ei? Un posibil răspuns, este că aşa s-ar demasca unele învăţături, că nu au suport în textul grecesc.

În limba greacă este cuvinte cu sensul de: „cu”, cum ar fi: „meta” sau „pros”.

Astfel nici ultima explicaţie a aşa numitului ‚sclav fidel’, care este mai degrabă sclav infidel o dată ce duce în eroare milioane de oameni, nu este valabilă. Deci a te închina în Spirit şi adevăr, nu însemnă „a avea spiritul său sfânt şi a ne lăsa îndrumaţi de el.” Chiar dacă a avea Spiritul Sfânt şi a fi îndrumat de El, este esenţial pentru viaţa creştină, însă nu la aceasta s-a referit Isus Cristos, în acest pasaj referitor la închinare.

O traducere literală din greacă a lui Ioan 4:23-24: „Dar vine o oră, şi acum este, când închinătorii cei adevăraţi se vor închina Tatălui în spirit şi adevăr; pentru că şi Tatăl caută pe cei închinându-se la El, ca aceştia. Dumnzeu este Spirit, şi cei închinându-se la El, trebuie să se închine în spirit şi adevăr.”

 

Ce însemnă a te închina în spirit şi adevăr?

Domnul Isus Cristos, aici vorbeşte de un mod de închinare nou, care nu mai este legat de un loc fizic anume, de un templu, de o clădire fizică, ci are loc în spirit şi adevăr, această închinare având loc în lăuntrul omului, în spiritul omului şi în adevăr, adică în onestitate, nu în făţărnicie.

După ce am devenit creştini, adică unşi, am primit Spiritul Sfânt, iar acesta locuieşte în spiritul nostru, aducând acolo atât prezenţa Tatălui cât şi cea a Fiului lui Dumnezeu (Psalm 139:7; Efeseni 3:16-17). Astfel, creştinii nu mai au un templu fizic în care să se închine la Dumnezeu; ci, ei sunt temple ale lui Dumnezeu, căci Spiritul Lui locuieşte în ei (1Corinteni 3:16-17; 1Corinteni 6:19; 2Corinteni 6:16) şi implicit Tatăl şi Fiul pe care Spiritul Sfânt Îi manifestă, este în creştini (Ioan 14:16-23; Romani 8:9; 2Timotei 1:14).

Astfel indiferent că Îl caut pe Dumnezeu în exteriorul meu (în cer), o fac prin spiritul meu şi prin Spiritul Sfânt, fie că Îl caut pe Dumnezeu în interiorul meu, El este prezent în lăuntrul meu, adică  în spiritul meu, astfel acesul este la fel, închinarea mea este în spiritul meu, chiar dacă mă rog cu voce tare, Spiritul Sfânt transmite închinarea mea Fiului, iar Isus o transmite la rândul Lui: Tatălui (Romani 8:16,Romani 8:26-27; Efeseni 2:18; Efeseni 6:18; Iuda 1:20).

Biblia vorbeşte de spiritul omului (Proverbe 18:14; Zaharia 12:1; 1Corinteni 2:11). Astfel, expresia: „în spirit”, în majoritatea cazurilor, se referă la spiritul omului, vezi: Psalm 32:2Matei 5:3; Luca 1:80; Romani 2:29. Acolo poţi avea cele mai profunde simţăminte cu Dumnezeu. Profetul Isaia îşi descrie relaţia cu Dumnezeu în spirit, prin cuvintele: „Sufletul meu tânjeşte după Tine noaptea şi duhul dinăuntrul meu Te caută dis-de-dimineaţă” (Isaia 26:9 NTR-2007).

Despre Isus, Evanghelia spune că Isus a suspinat adânc în spiritul Său (Marcu 8:12), s-a înfiorat în spiritul Lui şi s-a tulburat (Ioan 11:39), s-a tulburat în spiritul Lui (Ioan 13:21).

Apostolul Pavel, spunea că făcea serviciu sacru în [gr. en] spiritul lui, prin faptul că se ruga neîncetat pentru copii lui spirituali (Romani 1:9). Deci unde se ruga el? În spiritul lui!

Aşa după cum reiese şi din alte texte ale Bibliei, expresia aceasta se referă la spiritul omului (Luca 1:80; Romani 1:9; Romani 2:29), sau la partea lăuntrică numită şi inima lui (Romani 15:6; 2Timotei 2:22; Evrei 10:22).

Dar pentru ca închinarea noastră să-i fie plăcută lui Dumnezeu, noi trebuie să ne închinăm şi „în adevăr”, ce însemnă aceasta?

Conform explicaţiilor, este „o închinare în armonie cu adevărul său revelat”, sau „în conformitate cu ceea ce dezvăluie Cuvântul lui Dumnezeu, Biblia, despre el şi scopurile sale...”.

Conducerea martorilor uită un lucru esenţial în ce priveşte interpretarea corectă a textului, Domnul Isus nu vorbeşte aici de închinători de orice fel, ca apoi să precizeze că închinarea adevărată trebuie să fie în conformitatea sau armonie cu Cuvântul adevărului. Nu, El vorbeşte de oameni, care erau deja ‚închinători adevăraţi’, Textul spune, „Dar vine o oră, şi acum este, când închinătorii cei adevăraţi se vor închina Tatălui în spirit şi adevăr; pentru că şi Tatăl caută pe cei închinându-se la El, ca aceştia. Dumnzeu este Spirit, şi cei închinându-se la El, trebuie să se închine în spirit şi adevăr.”

Înainte de a veni Isus pe pământ, existau închinători adevăraţi, care se închinau Tatălui după legea lui Moise, şi închinarea lor era în armonie cu adevărul revelat, însă problema era de locul unde se vor închina închinătorii adevăraţi, odată cu venirea lui Mesia. Astfel, Isus nu spune, ‚închinaţi-vă în spirit şi adevăr şi veţi deveni închinători adevăraţi’, NU, ci El spune: „închinătorii cei adevăraţi se vor închina Tatălui în spirit şi adevăr”, adică ei deja sunt închinători adevăraţi, însă o dată cu venirea adevărului şi a harului prin Mesia (Ioan 1:17), ei se închină în spiritul lor, nu mai este necesar un templu fizic, şi ei se închină în adevăr, adică în sensul de închinare sinceră, onestă, din toată inima faţă de Dumnezeu, cu o motivaţie şi cu o inimă întreagă şi curată, fidelă lui Dumnezeu.

În Psalm 145:18 (BCR), se spune: „DOMNUL este lângă toţi cei ce-L cheamă, lângă cei ce Îl cheamă în adevăr. Sensul la expresia: „în adevăr”, este: „toată inima” (BC); „în fidelitate” (NW).

De aceea, David a spus în Psalm 51:6: „Dar Tu ceri ca adevărul să fie în adâncul inimii: fă, deci, să pătrundă înţelepciunea înăuntrul meu!”

Adevărul nu este doar un ritual exterior, ci el izvorăşte dintr-o inimă sinceră, curată şi loială lui Dumnezeu.

În vremea lui Isus, mulţi evreii nu se închinau în adevăr, ci formal, doar cu buzele, fariseii sunt un exemplu grăitor în această privinţă, totul era un ritual, o rugăciune care a devenit rutină, un mijloc de a ieşi în evidenţă (Matei 6:5-7; Matei 23:14; Marcu 12:40; Luca 18:9-14; Luca 20:46-47). Ei nu se închinau la alţi Dumnezeu, ci la YHWH, şi se închinau conform legeilor şi poruncilor din lege şi profeţi, dar au uitat esenţa, ca „ca adevărul să fie în adâncul inimii”.

Astfel închinătorii adevăraţi de la Cristos încoace, se închină în spirit şi adevăr, adică se închină în spiritul lor, motivat de adevăr, acest spirit al închinătorilor adevăraţi, este fidel, loial, onest, şi astfel Îl cheamă pe Dumnezeu în adevăr, în sinceritate, rugăciunea lor nu este doar de pe buze, ci izvorăşte din inimă.

          Faptul că aşa numitul ‚sclav fidel’ nu a înţeles cuvintele Domnului, despre închinare este destul de grav, să pretinzi că această organizaţie este poporul lui Dumnezeu care se închină în spirit şi adevăr, şi conducerea acestei organizaţii să pretindă că este singurul canal de comunicare cu Dumnezeu, că este clasa Ioan, cei înţelepţi, că este ‚sclavul fidel şi prevăzător’, etc. şi să nu înţelegi cuvintele simple ale Domnului nostru, dând explicaţii pe care apoi le schimbi, este un lucru care ar trebui să ridice semne de întrebare martorilor simpli, dacă într-adevăr Spiritul Sfânt lăsat de Cristos în locul Lui pe pământ, conduce organizaţia, sau nişte oameni, care-şi schimă părerile despre doctrina creştină destul de des.

Dar problema este mai mult decât o problemă de interpretare. Problema esenţială este că martorii lui Iehova nu se închină prin Spiritul Sfânt, deoarece ei nu au Spiritul Sfânt! Dar şi dacă l-ar avea, învăţăturile conducerii martorilor lui Iehova, nu învaţă de o închinare prin Spiritul Sfânt. Ei neagă personalitatea Spiritului Sfânt, neagă şi rolul de Mijlocitor în rugăciune al Spiritului, sau îl minimalizează. Ei spun, în 1Timotei 2:5 este scris: „Căci există un singur Dumnezeu şi un singur mijlocitor între Dumnezeu şi oameni: Omul Hristos Isus”.

Deci nu există decât un singur Mijlocitor, Isus, prin urmare Duhul Sfânt nu poate fi Mijlocitor.

A construi o teologie corectă doar pe un text este o greşală. Da, omul Isus Cristos este SINGURUL Mijlocitor între Dumnezeu şi oameni, este singura CALE spre Dumnezeu. Dar oare care este CALEA spre Isus Cristos? Putem ajunge la El fără Spiritul Sfânt, care să ne convingă de păcate (Ioan 16:8), să ne insufle credinţa în Isus Cristos (1Corinteni 12:9; 2Corinteni 4:13)?

Dacă Singurul Mijlocitor între Dumnezeu şi oameni este Domnul Isus, singurul între Isus şi oameni este Spiritul Sfânt, doar Spiritul Sfânt transmite rugăciunile noastre la Marele preot Isus, care apoi le transmite la Tatăl.

Dacă relaţia lui Dumnezeu cu omenirea, este prin Fiul şi prin Spiritul Sfânt (Ioan 16:13-15), de ce relaţia omenirii cu Dumnezeu nu ar fi prin Spiritul Sfânt şi prin Fiul?!?

Biblia spune în Romani 15:30 NTR: Vă îndemn, fraţilor, prin Domnul nostru Isus Cristos şi prin dragostea Duhului, să vă luptaţi împreună cu mine în rugăciuni către Dumnezeu pentru mine”. Cele mai bune traduceri din română traduc cu „prin” (BB 2001; NTTF-2008; CLV). Iată ne rugăm prin Isus şi prin Spiritul Sfânt către Dumnezeu.

În Efeseni 2:18, se precizează clar intermediarii prin care ne putem apropia de Dumnezeu: „Căci prin El [Cristos, v.12] şi unii [evreii] şi alţii [neamurile] avem acces la Tatăl, printr-un singur Duh [Duhul Sfânt].

Iată la Tatăl avem acces prin intermediul Fiului şi al Spiritul Sfânt.

Scripturile fac de mai multe ori referire la rugăciunea prin Spiritul Sfânt, după cum urmează:

Efeseni 6:18: „Faceţi în toată vremea, prin Duhul, tot felul de rugăciuni şi cereri. Vegheaţi la aceasta, cu toată stăruinţa şi rugăciune pentru toţi sfinţii”.

Iuda 1:20: „Dar voi, preaiubiţilor, zidiţi-vă sufleteşte pe credinţa voastră Preasfântă, rugaţi-vă prin Duhul Sfânt.

Noi ne rugăm prin Duhul Sfânt” (Iuda 1:20), în sensul că Duhul Sfânt este singurul care ne duce la Fiul, iar Fiul este singurul care ne duce la Tatăl.

Rugăciunea prin Duhul Sfânt înseamnă: 1) Rugăciunea în care Duhul îmi inspiră cuvintele; 2) Duhul Sfânt i-a cuvintele mele, şi le duce la Fiul, iar Fiul apoi le transmite mai departe Tatălui.

Spiritul Sfânt ne ajută să ne rugăm, inspirându-ne cuvintele potrivite; dar este şi canalul spiritual de transmitere a rugăciunilor noastre către Dumnezeu prin Cristos (1Corinteni 14:13-16; Efeseni 2:18; Efeseni 3:14; Efeseni 6:18; Iuda 1:20), cât şi mijloceşte pentru noi prin Cristos la Dumnezeu.

Spiritul Sfânt poate mijloci cu suspine negrăite pentru sfinţi (Romani 8:26-27), în plus, Spiritul Sfânt aplică sângele vărsat a lui Isus peste credincioşi (Evrei 9:14; 1Petru 1:2). Sângele lui Cristos nu lucrează separat de Spiritul, ci lucreză împreună cu Spiritul Sfânt. Unde este sângele lui Cristos acolo este şi Duhul Sfânt, şi unde este Duhul Sfânt acolo este şi sângele lui Isus la lucru (comp. cu Exod 29:21; Levitic 14:25,Levitic 14:28). Sângele şi Spiritul (reprezentat de undelemn), lucrează împreună. De aceea, nu putem să ne închinăm pe baza jertfei lui Cristos despărţită de Spiritul Sfânt, care aduce sângele Domnului peste fiecare credincios.

 

În concluzie, doar cei ce se închină în spirit şi adevăr, ajutaţi de Spiritul Sfânt, prin Fiul la Tatăl sunt închinători adevăraţi. Cei ce nu au Spiritul Sfânt, dar pretind că sunt singurul canal de comunicare a lui Dumnezeu, şi nu înţeleg ce înseamnă închinarea în spirit şi adevăr, ba mai mult, odată învaţă într-un fel, ulterior în alt fel, nu se adevereşte despre ei nici ca fiind fideli, nici prevăzători (Matei 24:45-47)!!!

 


 [1]  Cuvântul Apostazie, nu însemnă a părăsi o organizaţie, ci însemnă al părăsi pe Adevăratul Dumnezeu Iahve în schimbul altor Dumnezei, vezi: p. 1689 din apendicele NW.