În contrast cu adevărul simplu exprimat în Evanghelii, Martorii lui Iehova, învaţă de o revenire al lui Cristos care nu fizică, reală, care nu este o deplasare din cer pe pământ!

Societatea Turnul de veghere învaţă cu privire la venirea lui Isus, că a avut loc în anul 1914 (Paradisul p.146; W 15/10 2000, p.26), că această reîntoarcere este simbolică, şi prin urmare în 1914, Isus a venit prin faptul că şi-a îndreptat atenţia spre pământ.

 

Ce spune Biblia despre, vizibilitatea venirii lui Cristos?

Voi începe în primul rând să răspund la această întrebare, apoi la cea, dacă Isus se va deplasa literal, deoarece dacă Isus se reîntoarce în mod vizibil, în trup de carne, atunci primim răspuns şi la întrebarea: Isus se va deplasa la venirea Sa în mod literal sau nu?

Martorii lui Iehova şi alţii, spun că venirea lui Cristos este invizibilă, şi că Isus niciodată nu va mai veni în trup de carne. Argumentele lor sunt: răstălmăcirea cuvintele îngerilor din ziua înălţării lui Cristos la cer, care sună astfel: „Acest Isus, care de la voi a fost primit sus în cer, va veni deci în acelaşi mod în care l-aţi văzut mergând la cer.” Societatea Turnul de Veghere le interpretează astfel în cartea Paradisul p.145: „…să observăm că ei nu au spus  că va veni în acelaşi corp, ci ,,în acelaşi mod”. În ce mod a plecat Isus ? În linişte şi fără publicitate. Lumea nu a ştiut nimic, ci numai apostolii săi…La fel şi reîntoarcerea sa trebuie să fie invizibilă, deoarece el revine cu un corp spiritual.”

Ne dăm seama din acest comentariu, cât de mult strică Societatea, Cuvântul lui Dumnezeu, şi cât praf aruncă în ochii celor neştiutori, deoarece atunci când îngerii au spus că „va veni deci în acelaşi mod”, sau „în acelaşi fel” NW – 2006, ei nu au spus „va veni în acelaşi cadru, căci martorii spun că îngerii, s-au referit că venirea Lui, că va avea acelaşi cadru ca şi plecarea lui. Adică că după cum un grup mic l-au văzut plecând, tot aşa un grup mic o să-şi dea seama de sosirea Lui.

Nu, ci ei au spus că după cum plecarea a fost literală, tot aşa şi venire lui va fi literală. Cuvintele lor sunt focalizate pe deplasarea Lui şi că va veni în acelaşi mod, nu sunt focalizate pe martorii de la deplasarea Lui.

Ilustrare: Dacă cineva a mers cu maşina într-un oraş unde îl aşteptau câţi-va prieteni, şi spune că revine în acelaşi mod, se referă că va reveni cu maşina, din nou, sau că va avea aceiaşi persoane care îl vor întâmpina?

În prima parte a plecării Lui la cer, el a avut un corp de carne, căci ucenicii l-au văzut, iar după aceea când un nor l-a ascuns de vederea discipolilor, el s-a dematerializat în corp spiritual, astfel având un corp spiritual s-a aşezat la dreapta Tatălui (Fapte 1:9-14). Ei bine la venirea Lui, va fi reversul medaliei, de la dreapta Tatălui până la nivelul norilor se va deplasa ca spirit, iar de la nivelul norilor până pe pământ mai precis pe muntele Măslinilor venirea lui va fi vizibilă (Luca 21:27). Căci de pe acest munte a plecat Isus (Fapte 1:12), şi tot pe acest munte se va reîntoarce, căci „va veni deci în acelaşi mod”.

Ba mai mult, profetul Zaharia spune în Zaharia 14:3-4: „Şi DOMNUL se va arăta şi va lupta împotriva acestor popoare…Şi picioarele Lui vor sta în ziua aceea pe muntele Măslinilor…”. Deci este profeţit că Domnul Isus[1], se va arăta, şi va sta pe muntele Măslinilor, prin urmare Isus, de la nivelul norilor, se va materializa din nou în corp de carne, şi venirea lui va fi vizibilă. Textul spune clar că picioarele Lui vor atinge pământul, deci nici poveste de o venire figurată prin care Domnul Isus doar îşi îndreptă privirile spre pământ.

Un alt argument al Societăţii care nu stă în picioare la o analiză mai atentă, este că Isus vine în glorie mare (Matei 16:27; Matei 24:30), şi va fi astfel mai presus de îngeri, ori dacă vine în corp de carne, el este mai prejos decât îngerii (Evrei 2:9). Acest argument nu este valabil din următorul motiv, căci textul din Evrei 2:9, nu se referă la un corp spiritual materializat în carne, ci la corpul pe care l-a avut Isus ca om perfect născut din Maria, şi nu ca corp spiritual materializat în carne.

În plus, chiar ca om Isus a fost îmbrăcat în mare glorie, de exemplu cu ocazia transfigurării (Matei 17:2-5), despre care atât Isus cât şi apostolul Petru o comentează ca fiind o reprezentare a venirii sale în glorie (Matei 16:27-17:1-5; 2Petru 1:16-18). Deci Isus când a fost învăluit în gloria Tatălui, pe muntele schimbării la faţă, a fost om şi totuşi plin de glorie, în mod asemănător, venirea Sa, a doua, va fi  o venire în glorie ca persoană spirituală materializată în corp de carne, dar în glorie. Dacă Isus a fost om la transfigurare, aceasta prefigurează că va fi om şi la venirea Sa din viitor.

De asemenea, Societatea învaţă, că Isus şi-a dat corpul de carne uman, o dată pentru totdeauna şi astfel Isus nu mai poate să-şi ia din nou acel corp de carne (Paradisul p.143). Chiar dacă ar fi aşa, Isus tot ar putea veni în mod vizibil, căci şi-ar putea lua un alt corp de carne, după cum spun martorii că şi-a luat cu ocazia arătării lui după înviere, la discipolii săi după cum învaţă cartea Paradisul p.145, vezi şi Ioan 20:14-16; Ioan 21:6-7; Luca 24:30-31[2].

Însă Isus poate veni chiar în corpul pe care l-a avut ca om perfect, căci a-şi lua corpul înapoi nu înseamnă că atunci răscumpărarea nu ar mai fi plătită, deoarece Biblia spune în Ioan 10:11 NW: „…Păstorul cel bun îşi dă viaţa pentru oi.”, deci Isus şi-a dat viaţa pentru noi, atunci faptul că şi-a primit din nou viaţa la învierea Sa, să însemne aceasta că nu mai este valabilă răscumpărarea? Căci Isus şi-a dat viaţa şi şi-a luat-o înapoi (Ioan 10:17-18)? Cu siguranţă NU, răscumpărarea este valabilă, chiar dacă Isus şi-a luat înapoi viaţa. Tot aşa răscumpărarea poate fi valabilă, chiar dacă Isus îşi va lua din trupul său de carne uman. Căci el va veni ca „Fiul omului” (Daniel 7:13-14; Matei 24:30; Marcu 13:26), să se refere expresia  „Fiul omului” la o persoană spirituală sau carnală?

Pe lângă toate acestea, Societatea mai argumentează că Isus vine cu norii (Apocalipsa 1:7), iar norii reprezintă invizibilitate (Exod 19:9), căci după cum un avion care este deasupra norilor nu poate fi văzut tot la fel Isus care vine pe nori nu poate fi văzut explică Societatea.

Însă Sclavul Fidel, uită că şi plecarea lui Isus a fost învăluită de un nor, însă până la nivelul norilor plecarea lui a fost vizibilă (Fapte 1:9), iar apoi a venit partea invizibilă a deplasării lui Isus la cer. Tot aşa, Isus vine pe nori, deci prima parte a călătoriei sale spre pământ este invizibilă, căci nu-l vom vedea plecând de la dreapta Tatălui, dar de la nivelul norilor, sau când va fi deja pe nori, până pe muntele Măslinilor se va coborî în mod vizibil după cum precizează următoarele texte: Matei 24:30; Marcu 13:26; Luca 21:27.

Un alt argument folosit de Martorii lui Iehova pentru a susţine că venirea Domnului Isus este invizibilă, este textul din Ioan 14:19, unde se spune: „Încă puţin şi lumea nu mă va mai vedea…”, analizând cu atenţie contextul, acesta nu se referă la perioada venirii sale a doua; ci, la faptul că în contrast cu lumea care l-a respins pe Cristos, discipolii Lui, vor avea o comuniune specială după coborârea Spiritului Sfânt, prin faptul că Isus se arată în mod simbolic discipolilor Lui şi astfel, ei îl vor vedea, dar lumea care nu are comuniunea cu el nu-l va vedea (v.15-23). Chiar strict din text se înţelege aceasta, deoarece textul spune: „Încă puţin şi lumea nu mă va mai vedea („observa” NW ediţia 2000), dar voi mă veţi vedea, pentru că eu trăiesc şi voi veţi trăi”.  Deci observăm, că Isus nu a spus: „voi mă veţi vedea când voi reveni”; ci, El s-a referit la viaţa Sa în comuniune cu discipolii Săi, după înviere şi înălţarea la cer, când va turna Spiritul, la Penticosta, şi în ziua aceea, discipolii vor fi în unitate cu El şi Îl vor vedea pe Isus prin Spiritul Sfânt (vezi v.17-20). Indiferent dacă această vedere sau observare a lui Isus, va fi în sens literal prin viziuni (vezi cazurile: Fapte 7:55; Fapte 9:3-5,Fapte 9:10; Apocalipsa 1:13), sau  în sens figurat observând prezenţa lui Cristos din ei, şi lucrările Domnului din viaţa lor (Apocalipsa 3:20, comp. cu 3Ioan 1:11), în timp ce lumea rămâne oarbă, la prezenţa Lui şi la lucrările Lui

Dar martorii merg mai departe cu distorsionarea textului Biblic, astfel Apocalipsa 1:7 NW, care declară clar: „Iată! El vine cu norii şi orice ochi îl va vedea, şi cei ce l-au străpuns; şi toate triburile pământului îşi vor lovi pieptul de durere din cauza lui…” Îl denaturează prin următoarea explicaţie: „Aici Biblia nu vrea să spună că va fi văzut cu ochii adevăraţi, ci în sens figurat, prin discernământ sau pricepere…Prin urmare expresia: ,,orice ochi îl va vedea” înseamnă că toţi vor înţelege că este prezent.” (Paradisul p.146). De unde ştie Societatea că aici textul Biblic se referă la a vedea în mod figurat? Oare naţiunile necredincioase au ele discernământ spiritual pentru a vedea cu ochii minţii? Au înţeles toţi în anul 1914, că Isus s-a reîntors şi şi-a făcut simţită prezenţa în acel an şi astfel l-a văzut pe Isus cu ochii inimii?

Sau cei care susţin că Isus nu a revenit în 1914, ci va veni în viitor, îi întrebăm, cum vor discerne naţiunile necredincioase revenirea sau prezenţa Sa, prin cataclisme, când ele experimentează cataclisme şi în prezent, sau şi în perioada celor trei ani jumate de necaz, cum vor ştii ei că chiar atunci vine Domnul, când şi cu un an înainte în timpul necazului celui mare, ei au experimentat catastrofe extraordinare? Când ei nu cunosc Biblia şi profeţiile, şi au mintea întunecată (Efeseni 4:18) cum vor cunoaşte ei ziua venirii dacă nu Îl vor vedea fizic? Este o întrebare grea pentru cei ce susţin interpretarea cum că Îl vor vedea prin discernământul lor asupra evenimentelor.

Căci să nu uităm că textul precizează: „orice ochi îl va vedea,” iar efectul va fi: „toate triburile pământului îşi vor lovi pieptul de durere din cauza lui…” Conform cronologiei Turnului de Veghere aceste lucruri sau petrecut în 1914, când Isus şi-a început prezenţa, însă oare în acel an s-au bocit şi lovit pieptul cu durere naţiunile din cauza venirii lui Cristos? Răspunsul este categoric NU. În plus, este demn de menţionat că acei care l-au străpuns pe Isus, şi care îl vor vedea nu se referă la soldaţii romani, cum explică Societatea, căci principalii vinovaţi au fost evreii pentru străpungerea lui (Ioan 19:11), iar corelat cu profeţia din Zaharia 12:10, cei ce l-au străpuns se referă la poporul Israel, care cu ocazia venirii a doua a lui Mesia, se vor căii de faptul că l-au omorât pe unsul lui Dumnezeu. Să nu uităm că în Zaharia 12:10 BCR se spune: „…îşi vor întoarce privirile spre mine, pe care l-au străpuns. Îl vor plânge cum plânge cineva pe singurul lui fiu şi-l vor jeli amarnic…”. Observăm din text că Israelul îi va părea rău pentru ceea ce au făcut (vezi Ioan 19:34-37), tot aşa şi naţiunile vor fi făcute de ruşine pentru necredinţa lor. Dar ceea ce este de remarcat din acest pasaj, este că nu se spune că îşi vor întoarce inima sau mintea pentru al vedea, ci se spune că „îşi vor întoarce privirile”, deci îl vor vedea cu ochii fizici. Dacă susţinem contrariu, facem din aceste afirmaţii, care declară: că Îl vor vedea, orice ochi Îl va vedea, îşi vor întoarce privirile spre El, ca fiind un nonsens.

Un alt argument că venirea lui Isus va fi vizibilă sunt textele din Matei 24:30; Marcu 13:26 NW; unde se spune: „Şi atunci va apărea în cer semnul Fiului omului, şi atunci toate triburile pământului îşi vor lovi pieptul lamentându-se şi îl vor vedea pe Fiul omului venind pe norii cerului cu putere şi mare glorie.” Observăm din text că pe cer va apărea un semn, „semnul Fiului omului”, în Biblie cuvântul semn se referă totdeauna la ceva vizibil care să convingă pe necredincioşi, deci dacă eşti martor al lui Iehova te întreb la ce se referă această expresie? Pe lângă această expresie acest text precizează clar: „îl vor vedea pe Fiul omului”, ori dacă expresia „îl vor vedea”, se referă la a vedea în sens figurat la a discerne prezenţa invizibilă a lui Cristos, cum se face că oamenii necredincioşi ai popoarelor au discernământ spiritual? Şi a avut în 1914 o lamentare din partea naţiunilor? Dacă această venire este de domeniul viitorului, căci în unele reviste Matei 24:30 este aplicat la venirea din viitor, după cum acceptă şi Turnul de Veghere din anul 1995 că Isus vine în viitor la Armaghedon să judece oile şi caprele, se ridică o altă problemă dacă nu acceptăm o venire vizibilă a Domnului, şi anume, ce poate avea efectul descris prin cuvintele: „şi atunci toate triburile pământului îşi vor lovi pieptul lamentându-se”, oare o anumită catastrofă, cum ar fi un cutremur va produce lamentare şi părere de rău, sau apariţia lui Cristos în chip vizibil, care îi va face de ruşine pe cei ce nu au crezut?

Martorii bat multă monedă pe termenul „parousia” = prezenţă, de acest termen s-a folosit şi James Stuart Russell (1816 – 1895) în anul 1878 în cartea „Parusia”, şi care susţinea că Isus a venit în mod invizibil, în anul 70 e.n.

Însă, problema este că termenul parousia nu însemnă neapărat invizibilitate, de pildă, eu vin undeva, devin prezent, dar nu însemnă că prezenţa mea este invizibilă. Biblia vorbeşte de prezenţa lui Pavel în oraşul Filipii, la creştinii din acel oraş, şi nu cred că credem, că aceea prezenţă a lui Pavel la acei creştini era invizibilă ?! (Filipeni 2:12).

În plus, există şi alte cuvinte care descriu venirea Domnului, nu doar „parousia”.

De pildă: „Erkomai” = a veni; venire, şi este în opoziţie cu gr. „meno” = a rămâne.

Acest cuvânt în formele lui gramaticale, apare în următoarele texte:

Matei 3:7,Matei 3:16; 3:11; 14; 7:15; 8:9; 11:3,14; 13:19,30; 16:27,28; 17:11; 18:7; 21:5,9,24; 23:39; 24:30,42; 25:19; 26:36, 40, 45; 26:64; 27:49; Marcu 1:7, 40; 2:3,18; 3:19,31; 4:15,21; 5:15,22,35,38; 6:1,31,48; 8:22; 10:1,14,30,46; 11:9,10,15,27,29; 12:18;  13:26,35; 14:17,37,41,62,66; 15:21,36; 14:32,62; 16:2; Luca 3:16; 6:47; 7:8,19,20; 8:12, 49; 9:23; 10:1; 12:19.39,45,54; 13:7,14,35; 14:17,26,31; 15:18,25; 16:21; 17:1, 20; Luca 18:5,Luca 18:16,Luca 18:30; 19:13,38; 21:27; 23:26,29.

Ioan 1:9,Ioan 1:15,Ioan 1:27,Ioan 1:29,Ioan 1:30,Ioan 1:39,Ioan 1:46,Ioan 1:47; 3:8,20,26,31; 4:5,7,21,23,25,35; 5:7,24,28; 6:5,14,15,35,37,45;  7:27,37,41; 8:14; 9:4; 10:10,12; 11:20,27,34,38; 12:12,13,15,22; 13:6; 14:3,6,18,28,30; 16:2,13,25,32; 17:11,13; 18:3,4; 20:1,6,18,22,26; 21:3,13. Fapte[3] 5:15; 13:25,44; 19:4. 2Corinteni 12:6; Filipeni 4:4; Romani 1529; 1Corinteni 4:18; 15:35; 2Corinteni 11:4; 13:1;  Efeseni 5:6; Coloseni 3:6; 1Tesaloniceni 5:2; 2Tesaloniceni 1:10; 1Timotei 4:13; 2Timotei 4:13; Evrei 6:7; 8:8; 10:37; 11:8; 13:23; 1Ioan 2:18; 4:3; 2Ioan :7,2Ioan :10; 3Ioan 1:3; Apocalipsa 1:4,Apocalipsa 1:7-8; 2:5,16; 3:10-11; 4:8; 6:1,3,5,7; 7:14; 9:12; 11:14; 16:15; 17:7; 22:7,12,17,20.

Dacă studiem toate aceste ocurenţe, vom vedea că unele nu se referă la revenirea Domnului, unele se referă la prima venire, altele la venirea unor oameni (Romani 15:29), etc.

Totuşi este clar că acest cuvânt implică o deplasare, şi nu doar o îndreptare de atenţie. Această expresie „erkomai”, este o dovadă clară, prin etimologia cuvântului, că Domnul va reveni şi se va deplasa în mod literal.

Primii creştini susţineau că Isus a venit în carne, în contrast cu gnosticii, care susţineau că a materia e rea şi doar spiritul e bun. Apostolul Ioan a respins această erezie, chiar susţin că această erezie e un motiv de excludere (2Ioan 1:7-11). În prezent însă avem o erezie asemănătoare, cum că Isus nu va veni în trup, ci ca Spirit, cu toate că acelaşi cuvânt „erkomai” este folosit şi pentru prima venire (Ioan 3:31; etc.) şi pentru a doua venire (Matei 24:30,Matei 24:42; etc.).

Un alt cuvânt care descrie revenirea Domnului este: „faneroo” = manifestat; vizibil; arătat, cu sensul de: are să apară; are să fie (făcut) vizibil.

Textele unde apare acest cuvânt, în diferite forme gramaticale, sunt: Marcu 4:22; Ioan 1:31; Ioan 321; Ioan 9:3; Romani 16:26; 2Corinteni 2:14; 2Corinteni 3:3; 2Corinteni 4:10-11; 2Corinteni 5:10; 2Corinteni 7:12; Efeseni 5:13; Coloseni 34; 2Timotei 1:10; 1Petru 1:20; 1Petru 5:4; 1Ioan 2:19,1Ioan 2:28; 1Ioan 3:2; Apocalipsa 3:18.

Un alt cuvânt asemănător este: „faneros” = manifestare, arătare, dar în nici un text nu se referă la revenirea Domnului, însă textele pot fi studiate pentru a se vedea sensul acestui cuvânt înrudit cu „faneroo” . Textele unde apare „faneros” sunt: Matei 12:16; Marcu 3:12; Marcu 4:22; Marcu 6:14; Luca 8:17; Fapte 4:16; Fapte 7:13; Romani 1:19; Romani 2:28; 1Corinteni 3:13; 1Corinteni 11:19; 1Corinteni 14:25; Galateni 5:19; Filipeni 1:13; 1Timotei 4:15; 1Ioan 3:10.

Expresiile „faneroo” şi „faneros”, sunt traduse în NW, în funcţie de context, cu: „vadă”; „iveală”; „dezvăluit”; „manifestate”; „dezvălui”; „arăta”; „dezvăluit”; „a devenit foarte clară”.

Putem vorbi de o revenire invizibilă, când venirea aceasta, a Domnului, este numită şi „faneroo”? Având în vedere că „faneroo” este tradus chiar de traducerea martorilor cu: „vadă” nu invizibil; „dezvăluit” nu învăluit; „iveală” nu ascuns, este greu de răspuns pentru cei ce susţin o venire invizibilă?

Alt cuvânt în greacă, ce exprimă revenirea Domnului este: „apokalypsis” = dezvăluirea; arătarea; revelarea. El apare în textele: Luca 2:32; Romani 2:5; Romani 8:19; Romani 16:25; 1Corinteni 1:7; 1Corinteni 14:6,1Corinteni 14:26; 2Corinteni 12:1,2Corinteni 12:7; Galateni 1:12; Galateni 2:2; Efeseni 1:17; Efeseni 3:3, Filipeni 3:15; 1Petru 1:7,1Petru 1:13; 1Petru 4:13.

Iar un cuvânt asemănător este: „apokalipto”: revelare, dezvăluire, arătare: Matei 10:26; Matei 11:27; Luca 2:35; Luca 10:22; Luca 12:2; Luca 17:30; Romani 1:17-18; Romani 8:18; 1Corinteni 14:30; Galateni 1:16; Galateni 2:23; 2Tesaloniceni 1:6; 2Tesaloniceni 2:3,2Tesaloniceni 2:6,2Tesaloniceni 2:8; 1Petru 1:5; 1Petru 5:1.

Şi aceste cuvânte, sunt traduse în NW cu: „îndepărta vălul”; „descoperite”; „dezvăluie”; „dezvăluit”; „revelat”; „revelarea”; etc. Putem vorbi oare de venire invizibilă? Doar dacă în NW în loc de „descoperite”; ar fi: acoperite; în loc de: „dezvăluie” - „dezvăluit”; ar fi: învăluit; sau în loc de: „revelat” - „revelarea”; ar fi: nerevelat, acoperit.

Un alt cuvânt în greacă, este: „epifaneia” = manifestare; arătare; apariţie; înfăţişare; manifestare vizibilă. El apare în 2Tesaloniceni 2:8; 1Timotei 6:14; 2Timotei 1:10; 2Timotei 4:1,2Timotei 4:8; Tit 2:13. Tradus în NW doar cu: „manifestarea”. Este interesant încă că acest termen apare şi referindu-se la prima venire (2Timotei 1:10), şi la a doua venire (1Timotei 6:14).

Cred că comentariile sunt de prisos, toate aceste cuvinte şi sensurile lor, ar fi suficient să-l convingă pe un om sincer că e vorba de o revenire vizibilă, vreau doar să precizez că această: revelare, descoperire, arătare, dezvăluire, înfăţişare, manifestare, etc. Nu se referă la arătarea semnelor venirii, ci la arătarea sau revelarea persoanei lui Isus (vezi Luca 17:30; 1Petru 5:4; 1Ioan 3:2; etc.)

Martorii mai pun problema, dacă Isus va apărea într-un loc pe Terra, cum poate fi văzut de pe celelalte continente? Adică dacă de exemplu El va apărea pe Muntele Măslinilor în mod fizic, cum va fi văzut de pildă, în Australia, sau în România?

Biblia nu ne dă un răspuns la această întrebare, însă chiar dacă nu înţelegem mijloacele de realizare a unei profeţii noi trebuie să-l credem pe Cuvânt pe Dumnezeu, faptul că noi nu ştim cum va realiza Dumnezeu acesta, nu ne dă voie să punem la îndoială Cuvântul inspirat.

Un posibil răspuns ar fi, prin mas-media, deja din prezent unii creştini au site-uri pe internet cu camere de luat vederi, focalizate pe Muntele Măslinilor, care monitorizează Muntele Măslinilor 24 de ore din 24.

E posibil ca peste câţi-va ani toţi oamenii de pe pământ, să aibă acces la televizor sau la internet, astfel această profeţie va fi posibil să se realizeze, graţie tehnici moderne, ca „orice ochi îl va vedea”.

Va fi venirea Domnului o deplasare literală din cer pe pământ?

Uitaţi ce răspund Martorii lui Iehova la această întrebare, în cartea „Tu poţi trăi pentru totdeauna în paradis pe pământ” la p.146,147, se declară următoarele: „Cuvântul reîntoarcere nu implică întotdeauna ideea deplasării…La fel i-a spus Dumnezeu lui Avraam: ,,Mă voi întoarce la tine la anul viitor pe vremea aceasta şi Sara va avea un fiu”(Geneza 18:14; 21:1). Reîntoarcerea lui Iehova consta în a-şi îndrepta atenţia spre Sara pentru a-şi împlini promisiunea. La fel, nici reîntoarcerea lui Cristos nu înseamnă că el va reveni pe pământ, ci că îşi va extinde puterea regală asupra pământului, îndreptându-şi atenţia spre el.” Astfel, Martorii lui Iehova, neagă posibilitatea ca venirea lui Isus să fie literală, şi vizibilă, adică ca Acesta să vină în corp de carne. Dar să vedem ce spune Biblia la toate aceste aspecte legate de venirea Domnului?

Ce spune Biblia despre, venirea lui Cristos?

În primul rând, am observat că venirea lui Isus va fi vizibilă, şi în carne, venind pe Muntele Măslinilor, deci e clar că este o venire literală, o deplasare din cer pe pământ, şi nu doar o îndreptare a atenţiei spre pământ.

De fapt, dacă studiem cu atenţie argumentul din cartea Paradisul cu venirea lui Iehova la Avraam, ne dăm seama că acel argument este fals, căci Iehova [de fapt era îngerul lui Iehova, descris de multe ori în Vechiul Testament ca fiind însuşi Iehova, deoarece era mesagerul lui Iehova, care acţiona în Numele Lui, cu autoritatea Lui] însoţit de doi îngeri (Geneza 19:1; Evrei 13:2), a venit sau s-a deplasat literalmente la Avraam şi la Sara. Acest lucru reiese clar din Geneza cap.18, iar peste un an s-a reîntors literalmente, după cum reiese din Geneza 21:1: „DOMNUL (Iehova NW) a vizitat pe Sara aşa cum spusese…”. Deci Biblia nu vorbeşte de o reîntoarcere simbolică; ci, literală în relatarea cu Avraam. Îngerul lui Iehova, s-a reîntors literalmente, iar traducerea NW, care traduce cu „Iehova şi-a îndreptat atenţia spre Sara”, este o traducere tendenţioasă, căci primul sens al cuvântului ebraic, este: „a vizita”. Acelaşi cuvânt mai apare şi în Exod 3:16; Exod 4:31, unde un înger care-l reprezenta pe Iehova, a vizitat literalmente Muntele Sinai (comp. cu Fapte 7:30,Fapte 7:38). Nu putem interpreta că îngerul nu a fost pe munte şi doar şi-a îndreptat atenţia spre muntele Sinai, el fiind de fapt în cer!?!

În mod asemănător venirea îngerului la Avraam ca reprezentant al lui Iehova este o venire reală.

Iar cu privire la venirea lui Isus, deplasarea este bine evidenţiată din următoarele texte:

·        Fapte 1:9-11NW: „…în timp ce ei priveau, a fost înălţat şi un nor l-a ascuns vederii lor. Iar, pe când se uitau ţintă la cer în timp ce el se ducea…Acest Isus, care de la voi a fost primit sus în cer, va veni deci în acelaşi mod în care l-aţi văzut mergând la cer.” Deci după cum plecarea lui la cer a fost literală, tot aşa şi venirea lui va fi în acelaşi mod, deci tot literală, adică Isus se va deplasa din cer de la dreapta Tatălui, înspre pământ, pentru a veni în zona pământului.

·        Fapte 3:20-21 NW : „şi pentru ca el să-l trimită pe Cristosul desemnat pentru voi, pe Isus, pe care cerul, într-adevăr trebuie să-l păstreze până în timpurile de restabilire a tuturor lucrurilor…” Deci Isus urma să stea în cer până când vor venii timpurile de restabilire, adică până când va veni să distrugă pe cei răi şi să instaureze paradisul, atunci Isus va veni ca trimis al lui Dumnezeu şi cerul nu-l va mai reţine, deci Isus se va deplasa literalmente din cer.

·        1Tesaloniceni 4:16-17: „deoarece însuşi Domnul va coborî din cer…noi cei vii care vom supravieţui  vom fi luaţi împreună cu ei (cei  înviaţi) în nori pentru a-l întâmpina pe Domnul în aer…” , deci Domnul Isus se va coborî din cer, iar sfinţii ce vor merge la cer, se vor întâlni cu el în aer, nu l-a tronul Tatălui, ceea ce arată că Isus se va deplasa din cer pe pământ.

Eu închei spunând cu încredere, într-o venire reală şi vizibilă, împreună cu apostolul Ioan: „vino, Doamne Isuse!” (Apocalipsa 22:20).

 

 


[1] În textul din Zaharia este vorba de venirea lui Iehova, dar este clar că este vorba de Isus, care vine, descris aici ca Iehova, după cum şi îngerii din Vechiul Testament erau descrişi ca Iehova, de fapt şi Isus este descris ca având numele Iehova (Ieremia 23:6; 33:16; Matei 3:3), El fiind reprezentantul lui Iehova venit în Numele de Iehova.

[2] Din textele mai sus menţionate nu reiese în mod clar că Isus s-a arătat discipolilor în alt corp carnal, diferit de cel cu care a murit, în Ioan 20:14-16, Maria l-a confundat cu grădinarul, dar aceasta nu înseamnă neapărat că Isus a avut un alt corp, şi nouă ni se poate întâmpla să confundăm pe cineva, nu-i aşa ? În plus, din v.16 reiese că Maria stătea cu spatele şi când I-a auzit glasul s-a întors spre al vedea mai bine, şi a văzut că nu e grădinarul ci Isus. Iar în Luca 24:30-31, cei doi discipoli de pe drumul Emausului nu l-au recunoscut pe Isus nu pentru că el a avut un alt corp, ci pentru că aveau ochii acoperiţi, şi doar la frângerea pâinii li s-au deschis ochii. Cât despre textele din Ioan 20:26-28; Ioan 21:6-7, nici pomeneală de un alt corp. 

[3] Mai există un cuvânt pentru venire, care apare doar în Fapte 7:52, şi anume: „eleusis”.