Martorii lui Iehova spun că sunt creştini, nume care vine de la Cristos, însă ei atât prin învăţăturile lor, cât şi prin trăirea lor, nu-l glorifică pe Isus Cristos, la nivelul expus în Cuvântul lui Dumnezeu şi nu au o relaţie cu El prin rugăciune.

Astfel, degeaba există cărţi în această religie, cum ar fi: „Cel mai mare om care a trăit vreodată”; şi „Vino şi Urmează-mă”, etc., care vorbesc despre Isus, despre viaţa Lui, despre a-l imita pe El, dar ce-l mai important lucru nu este trecut în cărţi: relaţia cu El. Degeaba cunosc Martorii lui Iehova unele informaţii despre El, dacă nu-l cunosc pe El personal, viaţa veşnică, însemnă cunoaşterea lui Isus (Ioan 17:3), nu unele lucruri despre Isus! Iar a-L cunoaște pe Fiul, se realizează doar dintr-o părtășie cu El, nu doar din informaţii despre El, aşa cum traduce eronat şi înşelător versiunea NW!  Cred că nici un Martor al lui Iehova nu s-a căsătorit, doar pe bază de informaţii despre viitoarea soţie: nume, data naşterii, adresă, ce şcolii a făcut, ce a realizat în viaţă, etc. ci s-a căsătorit după o relaţie personală de cunoaştere, nemijlocită, în care s-au cunoscut şi au comunicat, şi au făcut lucruri împreună. 

 Revenind la problemă, pentru a ne da seama dacă Martorii lui Iehova sunt creştini, şi au o gândire şi o teologie, ca a primilor creştini, să facem un test.

Dacă eşti Martor al lui Iehova, întreabă-te: ai auzit la tine în congregaţie vreodată omagierea Domnului Isus prin cuvinte de genul: „glorificat să fie Domnul Isus” sau „preamărit să fie Domnul Isus”? Ce s-ar întâmpla dacă un martor ar exclama aceste cuvinte în public, în sala Regatului, la vreo întrunire? Ar mai primi el după aceea privilegii? Poate te întrebi, bine dar este corectă o astfel de aclamare a lui Isus? Să lăsăm ca însuşi Biblia să ne răspundă la această întrebare, trecând în revistă câteva pasaje ignorate de aşa numitul: „Sclavul Fidel”, dar care provin din gândirea şi practica primilor creştini, şi chiar a lui Isus.

Domnul Isus a fost glorificat de primii creştini:

Încă din primii ani ai creştinismului, „… numele Domnului Isus continua să fie preamărit.” – Faptele Apostolilor 19:17 NW, şi nici nu este de mirare, căci în numele lui Isus se făceau miracole mari.

Apostolul Pavel dorea „ca numele Domnului nostru Isus să fie glorificat în voi…” 2 Tesaloniceni 1:12 NW, şi e normal acest lucru, deoarece însuşi Isus a spus în Ioan 5:23 NW următoarele: „pentru ca toţi să-l onoreze pe Fiul aşa cum onorează pe Tatăl. Cel care nu îl onorează pe Fiul nu-l onorează pe Tatăl care l-a trimis.”

Deci fiindcă Martorii lui Iehova nu-l onorează pe Fiul la adevărata valoare, ei nu-l onorează nici pe Tatăl, care de fapt i-a acordat glorie singurului său Fiu, după cum se spune şi în 2 Petru 1:17 NW: „Căci el (Isus) a primit de la Dumnezeu, Tatăl, onoare şi glorie…”, acest lucru apostolul Petru nu numai că îl recunoaşte, dar el şi foloseşte în limbajul lui. De exemplu, la finalul celei de a doua a lui scrisori, el proclamă ceea ce niciodată nu este proclamat în sălile Regatului, şi anume: „…Salvatorului nostru Isus Cristos. A lui să fie gloria şi acum, şi până în ziua eternităţii.” (2 Petru 3:18 NW). Tot ceva asemănător are loc şi în cer unde îngerii proclamă următoarele cu privire la Mielul biruitor:

„…Mielul care a fost înjunghiat este demn să primească puterea şi bogăţia şi înţelepciunea şi forţa şi onoarea şi gloria şi binecuvântarea.” (Apocalipsa 5:13 NW). Ba chiar în viitor, Regele Cristos va fi lăudat, după cum se arată în Psalmi 45:1,Psalmi 1:11,Psalmi 1:17; Psalmi 72:1,Psalmi 1:17.

Biblia însă nu ne învaţă numai să-l onorăm pe Stăpânul Isus (Ioan 12:13); ci, să şi avem părtăşie şi comuniune cu fratele nostru mai mare: Isus, cu Domnul şi Salvatorul nostru, cu Mirele nostru iubit.

Poate te întrebi: vrei să spui că nu este păcat să te rogi la Isus? NU. Repet, nu este păcat să te rogi Domnului Isus, chiar dacă martorii susţin că este greşit acest mod de închinare, ei se roagă la Iehova prin Isus, şi acest lucru nu este greşit, căci principiile din Biblie ne îndeamnă să ne rugăm la Tatăl prin Isus ca mijlocitor şi mare preot (1 Timotei 2:5; Coloseni 3:17; Ioan 16:23). Însă a vorbi cu fratele tău mai mare şi cu Marele Preot ce te reprezintă în faţa lui Dumnezeu nu este greşit, căci chiar dacă Biblia ne învaţă să ne rugăm Tatălui prin Isus, ea oferă şi excepţia de la această regulă. Rugăciunea la Isus, nu-l înjoseşte pe Tatăl, după cum vom vedea în continuare. Însă înainte vreau să fac o precizare, când afirm că putem să ne rugăm la Isus, nu vreau să credeţi că cred în trinitate, sau că trebuie să ne închinăm / rugăm la Isus, ca la Singurul Dumnezeu Adevărat, care de fapt este Tatăl (Ioan 17:3; Iuda 1:25). Ci în Biblie în deosebi, închinarea / rugăciunile adresate lui Isus, sunt în calitatea Sa de Domn, Rege, şi de Fiu unic-născut al Tatălui.

Rugăciuni în Biblie adresate lui Isus:

Rugăciunea la Isus era folosită uneori de primii creştini, chiar Învăţătorul Isus a lăsat să se înţeleagă o astfel de posibilitate, atunci când a spus în Matei 7:21-22 NW: „Nu oricine îmi zice: Doamne, Doamne…Mulţi îmi vor zice în ziua aceea: Doamne, Doamne…”, este curios că Isus nu-i condamnă pe aceştia pentru că s-au rugat Lui, prin cuvintele: „Doamne, Doamne”; ci, pentru că n-au făcut voia Tatălui (vezi şi Luca 6:46). Deci Isus indică că atât în timpul vieţii oamenilor, cât şi la judecată, oamenii îl vor invoca ca Domn, spunându-i: „Doamne, Doamne”, însă motivul respingerii lui Isus, în calitate de judecător, este nu faptul că s-au rugat Lui şi nu Tatălui; ci, că nu au făcut lucruri corespunzătoare voinţei lui Dumnezeu.

Şi acest lucru a fost practicat de primii creştini uneori, astfel chiar Biblia conţine rugăciuni la Isus direct, sau cuvinte care lasă să se înţeleagă o astfel de practică. Da, cu toate că creştinii se rugau Tatălui prin Isus, există şi situaţii când ei se rugau la Isus, ca de exemplu:

Faptele Apostolilor 1:24, unde e posibil ca rugăciunea să fie adresată lui Isus, nu lui Iehova, cum apare tradus în NW, căci în original, în greacă, apare: „Kyrie” = „Doamne”, în plus, Isus este Cel care i-a rânduit în slujba de apostoli, şi este raţional să credem că Lui, cei unsprezece apostoli, i-au cerut să-l aleagă pe cel de al doisprezecelea în locul lui Iuda, nu putea să-i ceară Tatălui, pentru că Tatăl i-a dat lui Isus dreptul de a-şi alege apostolii (Marcu 3:13-19). În plus, dacă se rugau Tatălui prin apelativul „Doamne”, atunci ar fi trebuit să adauge la rugăciune: „în Numele lui Isus”, dar ei nu au spus prin cine s-au rugat, astfel toate dovezile înclină că cei unsprezece s-au rugat direct la Isus.

Un text clar şi fără dubii de rugăciune la Isus, este cel al lui Ştefan, care spune în Faptele Apostolilor 7:59 NW: „…în timp ce el implora şi zicea: ,,Doamne Isus, primeşte spiritul meu!”, iar explicaţia „Sclavului Fidel” la acest text nu stă în picioare, căci Ştefan nu a invocat pe Isus, fiind într-o viziune cu el; ci, rugăciunea lui a fost o rugăciune normală, căci după ce l-a văzut pe Dumnezeu şi pe Isus în viziunea descrisă în v.55,56, evreii l-au târât pe Ştefan în afara oraşului (v.58,59), şi apoi Ştefan s-a rugat la Isus, nu în timpul viziunii.  În plus, chiar şi în v.60 este menţionată o rugăciune care s-a adresat tot Domnului Isus, căci în originalul grecesc apare cuvântul: „Kyrie” (Doamne), ca şi în Faptele Apostolilor 1:24 şi 7:59, aşa că introducerea expresiei „Iehova” în v.60 nu are o bază temeinică din manuscrise. În plus, dacă în v. 60 s-ar fi rugat la Iehova, ar fi trebuit să spună: „în Numele lui Isus” în rugăciunea lui.

Tot în Fapte, se prezintă invocări la Isus, în Faptele Apostolilor 9:14,Faptele Apostolilor 1:21; unde în adunarea din Damasc se chema acest Nume, tot la fel în congregaţia din Ierusalim, era invocat aceste Nume al lui Isus, după cum afirmă textele:

Faptele Apostolilor 9:14: „ba şi aici are puteri din partea preoţilor celor mai de seamă, ca să lege pe toţi care cheamă Numele Tău.”

Faptele Apostolilor 9:21: „Toţi cei ce-l ascultau, rămâneau uimiţi şi ziceau: „Nu este el acela care făcea prăpăd în Ierusalim, printre cei ce chemau Numele acesta? Şi n-a venit el aici ca să-i ducă legaţi înaintea preoţilor celor mai de seamă?”

Tot în Fapte, apostolul Pavel, povesteşte momentul convertirii şi a botezului său, el spune că Anania, un creştin exemplar, l-a îndemnat, conform cu Faptele Apostolilor 22:16: „Şi acum, ce zăboveşti? Scoală-te, primeşte botezul şi fii spălat de păcatele tale, chemând Numele Domnului.” Este clar că este vorba de a invoca Numele Domnului Isus, chiar şi în NW cu referinţe, are referinţa (trimiterea) la pasajul din: Faptele Apostolilor 10:43. În primul secol, cu ocazia botezului se invoca Numele lui Isus, vezi şi: Faptele Apostolilor 22:17-19; Romani 10:9-10; 1 Corinteni 6:11. Iar traducerea CLV - 1993, traduce: „invocând Numele Lui”, cu referire la Cristos în context (vezi şi The Kingdom Interlinear; în greacă apare: „autos” = „Lui”).

 O altă dovadă de rugăciune la Isus, sunt cuvintele din Romani 10:1,Romani 10:9-14 BCR unde se spune: „Fraţilor, dorinţa inimii mele şi rugăciunea mea către Dumnezeu pentru Israeliţi, este să fie mântuiţi…Dacă mărturiseşti, deci, cu gura ta pe Isus ca Domn, şi crezi în inima ta că Dumnezeu L-a înviat din morţi, vei fi mântuit. Căci cu inima ta crezi şi eşti îndreptăţit, şi prin mărturisirea cu gura ajungi la mântuire, după cum zice Scriptura: „Oricine crede în el (Isus), nu va fi dat de ruşine.” Căci nu este nici o deosebire între iudeu şi grec; căci acelaşi Domn al tuturor (Isus), este bogat faţă de toţi cei care îl cheamă (în rugăciune). Fiindcă „oricine va chema Numele Domnului (Isus), va fi mântuit.” Dar cum vor chema pe Acela în care n-au crezut?…” În v. 13 nu apare tetragrama (YHWH); în greacă; ci, „Kyriou” = Domnul, astfel, v.13 este un principiu luat din Ioel 2:32, nu citatul în sine, căci Pavel îl aplică la Isus nu la Iehova, dacă citim cu atenţie contextul, căci evreii îl cunoşteau pe Iehova, doar despre Isus aveau nevoie să li se predice şi să creadă în El şi să-l invoce (v.9-21). Pavel a preluat aici acest principiu din Ioel 2:32, ca şi Petru, care citează din Psalmi 34:8, unde se vorbeşte de Iehova, şi el îl aplică la Isus (vezi: 1 Petru 2:3). În concluzie, în acest text Pavel ne încurajează să credem în Isus, şi să-l invocăm pe Domnul tuturor, pe Isus, cu gura noastră pentru ca să fim salvaţi şi declaraţi drepţi.

De asemenea, apostolul Pavel ne dă o bază Scripturală pentru rugăciunea la Isus. În introducerea primei sale scrisori adresată congregaţiei din Corint (1:2), apostolul transmite salutări celor „către Biserica lui Dumnezeu care este în Corint, către cei ce au fost sfinţiţi în Hristos Isus, chemaţi să fie sfinţi şi către toţi cei ce cheamă în vreun loc Numele lui Isus Hristos, Domnul lor şi al nostru”. Al cui Nume îl cheamă? Al lui Dumnezeu de: Iehova? Nu! Al lui Isus! Şi nu e vorba doar de rugăciunea unui creştin răzleţ, ci a tuturor sfinţilor din timpul acela, ba mai mult, Pavel chiar spune că creştinii sunt chemaţi „să aveţi părtăşie cu Fiul Său Isus Cristos Domnul nostru!” (1 Corinteni 1:9 NW – 2006). Întreabă-te sincer dragă cititor, ai tu părtăşie cu Domnul Isus, crezi tu din toată inima că Dumnezeu te-a chemat la părtăşia cu El? Crezi că eşti chemat să te apropii şi de El în rugăciune (vezi şi: 1 Petru 24; 1 Ioan 1:3).

Tot Pavel, în 2 Corinteni 12:8, mărturiseşte că 'de trei ori l-a implorat pe Domnul'. Oare despre care Domn este vorba? Versetul 9 ne confirmă că era Domnul Isus Cristos: „pentru ca puterea lui Hristos să rămână în mine”, spunea apostolul în partea finală a versetului. Deci e clar, că însuşi Pavel avea o relaţie personală cu Cristos.

O altă dovadă de rugăciune la Isus, sunt cuvintele de mulţumire spuse de Pavel în 1 Timotei 1:12: „Mulţumesc lui Hristos Isus, Domnul nostru, care mi-a dat putere…”, pe care Traducerea Lumii noi le-a tradus prin: „Îi sunt recunoscător lui Cristos Isus”. Însă în versiunea The Kingdom Interlinear, făcută tot de Societate, în engleză apare: „Thanks” = Mulţumesc ca şi în BCR. Ai auzit tu vreodată ca un martor să rostească astfel de cuvinte? „Mulţumesc lui Hristos Isus”. Nu, ceea ce înseamnă că gândirea lor diferă de optica lui Pavel cu privire la persoana şi comuniunea cu Domnul Isus.

În Apocalipsa  22:20 întâlnim o scurtă rugăciunea lui Ioan: „Vino, Doamne Isus!”

Este clar că în Scripturi, se susţine clar şi indubitabil, rugăciuni adresate şi direct la Isus, după cum am văzut din argumentele de mai sus, astfel din Biblie, desprindem următorele forme de rugăciune:

& Ne rugăm Tatălui prin Fiul, Tatăl îi va spune Fiului ce să facă, iar Acesta va face, pentru că Tatăl acţionează prin Fiul.

& Dar mai există şi o altă ecuaţie: ne rugăm Fiului, acesta îi va transmite Tatălui cererile noastre în calitatea Lui de Mijlocitor şi Mare preot, care mijloceşte pentru noi, Tatăl, îi va spune Fiului ce să facă, iar Fiul va face. De aceea, nu este greşit să ne rugăm la Fiul, deoarece rugăciunile noastre nu se opresc la El; ci, sunt transmise de El = Tatălui (Ioan 14:16; Ioan 16:26).

Vreau însă să fac menţiunea că în toate locurile unde apar rugăciuni la Isus, acestuia îi sunt adresate în calitatea lui de Domn, de mijlocitor, nu de Dumnezeu, astfel Ştefan sau alţii nu se adresează cu cuvintele: „Dumnezeule Isus”; ci, ,,Doamne Isus” ceea ce este asemănător cu ce a fost în Vechiul Legământ, unde israeliţii i-au făcut unele cereri la Moise, în calitatea lui de mediator (mijlocitor) al vechiului legământ, ca acesta să le transmită la rândul lui la Iehova (Numeri 11:2; Numeri 21:7).

Iar închinare ce i-au dat-o unii la Isus, după cum este relatat în Evanghelii, nu este o închinare ca şi cea acordată Unicului Dumnezeu; ci, ca unui Rege (Matei 2:2,Matei 1:11), ca unui Domn sau Fiu de Dumnezeu (Matei 8:2; Matei 9:18; Matei 14:33), ca unui Domn care a înviat (Matei 28:9), căci cuvântul din greacă „proskyneo”, pentru închinare, are mai multe sensuri printre care şi acela de a aduce, omagiu, respect, onoare, o plecăciune, un sărut respectuos, etc. Şi Biblia prezintă cazuri când oamenii lui Dumnezeu sau închinat (plecat în semn de respect) la profeţi sau regi (1 Samuel 20:41; 1 Samuel 25:23; 1 Samuel 28:14; 2 Samuel 24:20), ei nu sau închinat acestora, ca Adevăratului Dumnezeu.

Dacă unor oameni imperfecţi în poziţia lor de rege sau profet, oamenii i-au adus omagiu, onoare, prin plecăciune (închinare) înaintea lor, cu atât mai mult noi, trebuie să ne închinăm sau să-l onorăm, pe Isus: Domnul Domnilor şi Regele regilor, Salvatorul nostru, Stăpânul nostru (Iuda 1:4); şi  Singurul Fiu al lui Dumnezeu (Ioan 3:16), dar bineînţeles nu ne vom închina Lui, în sensul de Dumnezeu Suprem, care este Tatăl ceresc, adică capul lui Isus (Matei 4:10; 1 Corinteni 11:3; 1 Timotei 2:5; Iuda 1:25).

În concluzie: Scripturile prezintă şi rugăciuni 1) la Tatăl prin Fiul; şi rugăciuni 2) la Fiul, care apoi ajung la Tatăl.

Martorii au o reţinere să se roage la Domnul Isus, deoarece cred că aşa îl trădează pe Tatăl, dar nu este adevărat, observaţi ce spune Biblia în Ioan 5:23: „pentru ca toţi să cinstească pe Fiul cum cinstesc pe Tatăl. Cine nu cinsteşte pe Fiul, nu cinsteşte pe Tatăl, care L-a trimis”. Iar în 1 Ioan 2:23 se precizează: „Oricine tăgăduieşte pe Fiul, n-are pe Tatăl. Oricine mărturiseşte pe Fiul, are şi pe Tatăl”.

Prin urmare, Martorii lui Iehova nu au o comuniune cu Isus, nu-l onorează la adevărata valoare şi astfel recunoaşterea lor că Isus este Domnul şi Salvatorul lor este mai mult formală nu reală, însă dacă crezi în Biblie, i-a aminte la îndemnul din Psalmi 2:12: „Daţi cinste Fiului, ca să nu Se mânie şi să nu pieriţi pe calea voastră, căci mânia Lui este gata să se aprindă! Ferice de toţi câţi se încred în El!”

Poţi da cinste Fiului, rugându-te împreună cu mine: „Domne Isuse, ştiu că ceea ce îţi spun Ţie, va ajunge la Tatăl, îţi mulţumesc că mă asculţi, fiind Mijlocitorul, şi Marele meu Preot, îţi mulţumesc că ai murit pentru mine, un păcătos, te rog iartă-mă, că până acuma, nu am ştiut că pot avea o comuniune directă cu Tine, prin rugăciune, vreau acum, să Te onorez, să Te laud, să Te glorific, pentru tot ceea ce ai făcut pentru mine, Te rog, ajută-mă şi călăuzeşte-mă în tot adevărul prin Spiritul Tău, rămâi Tu cu mine Isus, Stăpânul meu pentru totdeauna, şi lasă pacea şi bucuria peste mine, amin.”

Astfel putem spune din toată inima împreună cu îngerii din cer: „Vrednic este Mielul, care a fost junghiat, să primească puterea, bogăţia, înţelepciunea, tăria, cinstea, slava şi lauda!” Şi pe toate făpturile, care sunt în cer, pe pământ, sub pământ, pe mare şi tot ce se află în aceste locuri, le-am auzit zicând: „A Celui ce şade pe scaunul de domnie şi a Mielului să fie lauda, cinstea, slava şi stăpânirea în vecii vecilor!” (Apocalipsa 5:12-13).