„Într-adevăr, dacă vine cineva şi vă predică un alt Isus decât cel pe care l-am predicat noi sau dacă primiţi un alt spirit decât cel pe care l-aţi primit sau o altă veste bună decât cea pe care aţi primit-o, ce uşor îl suportaţi pe omul acela!” (2 Corinteni 11:4 NW).

Martorii lui Iehova consideră că ei sunt religia adevărată, că ei reprezintă restabilirea adevăratului creştinism, că ei sunt poporul lui Dumnezeu! Ei spun că ei au adevărul despre Dumnezeu, despre Isus Cristos Fiul lui Dumnezeu şi predică vestea bună!

Este însă Dumnezeul lor, Dumnezeul Bibliei? Este „Iehova” la care se închină ei: Iehova al Bibliei? Sau este un al „Iehova”? Dacă învăţătura lor despre Iehova nu corespunde cu descrierea Bibliei, însemnă că ei au un alt „Iehova”! De asemenea, dacă învăţătura lor despre Isus Cristos nu corespunde cu învăţătura Bibliei despre Isus Cristos, ei au un alt Isus! Dacă doctrina lor despre Spiritul Sfânt nu corespunde cu învăţătura Sfintelor Scripturi despre Spiritul Sfânt, înseamnă că peste ei este un al spirit, un spirit înşelător! Dacă vestea pe care ei o predică, nu este vestea bună predicată de apostoli şi pe care o găsim în Scripturile creştine, atunci ei predică o altă veste bună şi sunt blestemaţi ca înşelători (comp. cu Galateni 1:6-8). Şi prin urmare, ei sunt descalificaţi din poziţia de religie adevărată şi de popor a lui Dumnezeu!

Dar, să vedem în primul rând:

 

Martorii au un alt Iehova!

Conform Bibliei, Iehova este Numele lui Dumnezeu (Isaia 42:8), dar nu toţi care Îl folosesc automat sunt şi aprobaţi de El, astfel nu toţi care se închină invocând acest Nume, implicit se închină la Fiinţa divină!

După cum există „un alt Isus” (2 Corinteni 11:4 NW), cu siguranţă poate exista şi un alt Iehova, Numele Isus însemnă: Iehova este Salvator, prin urmare dacă există un alt Isus, implicit poate exista: un alt “Iehova”.  

Nu că ar fi altul, El este unic, El este singurul Iehova (Deut. 6:4), însă atunci când în mintea noastră, în doctrina noastră, avem concepţii greşite despre Dumnezeu, avem o imagine deformată despre El, atunci noi ne închinăm la un alt Dumnezeu! Dumnezeul creat de mintea sau teologia noastră nu este Dumnezeul Bibliei, dacă concepţia noastră despre El nu este una biblică. Să dăm câteva exemple biblice în acest sens:

Toţi care au citit Biblia, ştiu că viţelul de aur făcut de Aron, din Exod 32, era un idol, dar mulţi nu realizează ca el a fost făcut cu intenţia de a-L reprezenta pe Dumnezeu, pe Iehova Dumnezeul lui Israel care l-a scos pe Israel din Egipt. În Exod 32:4-5 NW, citim: „El a luat aurul din mâinile lor, l-a modelat cu dalta şi a făcut din el statuia turnată a unui viţel. Şi ei au zis: „O, Israele, acesta este Dumnezeul tău, care te-a scos din ţara Egiptului“. Când a văzut Aaron lucrul acesta, a construit un altar în faţa statuii. În cele din urmă, Aaron a strigat şi a zis: „Mâine va fi o sărbătoare pentru Iehova”. Ce fel de „Iehova” era viţelul de aur, Iehova Dumnezeu Creator, Dumnezeul Bibliei, sau un Dumnezeu fals? Chiar dacă Aron a spus că vor face o sărbătoare „pentru Iehova”, Dumnezeul reprezentat de viţelul de aur, nu era Iehova cel adevărat care i-a scos din ţara Egiptului! Faptul că evreii, au folosit Numele divin în faţa viţelului de aur, nu a fost o garanţie că închinarea lor era aprobată şi că ei se închinau la adevăratul Iehova! În mod asemănător, faptul că martorii folosesc Numele dacă doctrina lor despre Iehova este deformată atunci ei să se închină la un alt „Iehova”!

Să nu uităm, Poporul Israel purta Numele lui Dumnezeu (Deuteronom 28:10), şi se închinau la Iehova, dar nu în toate cazurile în care ei spuneau că se închină la Iehova, aceasta se şi întâmpla întocmai, căci uneori închinarea era la un alt Iehova! Un astfel de exemplu găsim în Judecatori 17:3-5 NW: „El i-a dat înapoi mamei lui cei o mie o sută de arginţi, iar mama lui a zis: „Voi sfinţi pentru Iehova acest argint din mâna mea, ca să se facă un chip cioplit şi o statuie turnată pentru fiul meu; şi acum ţi-l dau înapoi”. Astfel, el i-a înapoiat mamei lui argintul, iar mama lui a luat două sute de arginţi şi i-a dat argintarului. Acesta a făcut un chip cioplit şi o statuie turnată şi ele au ajuns în casa lui Mica. Omul acesta, Mica, avea o casă a dumnezeilor. El şi-a făcut un efod şi terafimi şi a umplut de putere mâna unuia dintre fiii lui, ca să-i slujească drept preot”. Cu siguranţă că idolii ciopliţi şi turnaţi din argint nu Îl reprezentau pe Iehova, ci pe un fals Dumnezeu! Închinarea la acei idoli, a însemnat o închinare la un alt Iehova!

Să nu uităm de asemenea că neascultarea este ca păcatul ghicitoriei, iar voinţa proprie ca nelegiuirea şi idolatrie (1 Samuel 15:22-23)! Astfel a face lucrări, a aduce jertfe spirituale, dar a nu asculta de Dumnezeu, însemnă idolatrie, însemnă a te închina la un alt Dumnezeu, a te închina la un alt Iehova, căci Dumnezeu adevărului nu va accepta o închinare decât după voia Lui! Mulţi se pot închina, pot folosi Numele divin ca şi Israelul, însă dacă ei nu se închină după adevărul revelat în Scripturi, şi nu ascultă de Dumnezeu, ei se înşeală, ei nu se închină la Dumnezeu adevărat (comp. cu Iacob 1:26-27); ci, la un alt Iehova (comp. cu Matei 7:21-23)! Dumnezeul Cel adevărat, are părtăşie doar pe cei care se închină în spirit şi adevăr, care păzesc poruncile Lui (Ioan 4:23-24; 1 Ioan 3:24).

Să vedem în continuare dacă Iehova la care se închină martorii, este Iehova Dumnezeul Bibliei?

În cartea „Tu poţi trăi pentru totdeauna în paradis pe pământ” la p. 34, se spune: „Cineva ar putea să întrebe: „Dar dacă Dumnezeu locuieşte în cer‚ cum poate el vedea ce se petrece pretutindeni? Cum îşi poate exercita puterea în tot universul?“ (2 Cronici 16:9). Faptul că Dumnezeu este o persoană nu îi limitează puterea şi nici respectul pe care i-l datorăm (1 Cronici 29:11-13). Pentru a înţelege mai bine‚ să luăm ca exemplu o centrală electrică. O centrală electrică este situată în apropierea unui oraş‚ dar curentul electric produs de ea alimentează o întreagă zonă‚ furnizîndu-i lumină şi forţă motrice. În mod asemănător‚ Dumnezeu este în cer (Isaia 57:15; Psalmi 123:1)‚ dar spiritul său sfînt sau forţa sa activă‚ invizibilă‚ acţionează în întreg universul. Prin intermediul spiritului său‚ el a creat cerurile‚ pămîntul şi orice formă de viaţă (Psalmi 33:6; Geneza 1:2; Psalmi 104:30). Pentru a crea toate aceste lucruri nu era nevoie de prezenţa sa personală; el îşi poate trimite spiritul la orice distanţă‚ pentru a-şi îndeplini scopul. Ce Dumnezeu minunat! — Ieremia 10:12; Daniel 4:35.”

Dumnezeul prezentat de martori, este un Dumnezeu mic, un Dumnezeu care locuieşte doar în cer, un Dumnezeu care nu este omniprezent (prezent peste tot şi în toate) în mod personal; ci, este omniprezent doar prin spiritul, care în opinea martorilor este doar o forţă activă! El nu vede în mod personal ce se petrece pe pământ; ci doar prin forţa Lui activă!

Această învăţătură este o blasfemie la adresa lui Iehova, Dumnezeul Bibliei! Conducerea martorilor prin această explicaţie, învaţă că forţa activă este superioară lui Iehova, o dată ce ea are atributul (calitatea): omniprezenţei, iar Iehova nu îl are, El nefiind omniprezent în mod direct; ci, doar spiritul, forţa lui activă este omniprezentă!

Un atribut (calitate, însuşire) al lui Dumnezeu este omniprezenţa, dacă cineva nu este omniprezent, acea peroană nu este Dumnezeu!!!

Iehova Dumnezeul Bibliei este omniprezent, însă Dumnezeul martorilor nu este omniprezent, doar forţa activă este omniprezentă, însemnă că ea este Dumnezeu. Iar Dumnezeul lor nu este Dumnezeu în adevăratul sens al cuvântului, astfel martorii au un alt Iehova!

La fel, declaraţia că Dumnezeu nu vede ce se petrece pretutindeni; ci, doar prin forţa activă, este din nou blasfemie, forţa activă are atributul de a vedea toate, dar chipurile, Dumnezeu nu are acest atribut în mod direct! O blasfemie, acest Iehova prezentat de martori este un al Iehova, nu Iehova Dumnezeul Bibliei!

Biblia arată clar, că Iehova personal este omniprezent, astfel în Ieremia 23:23-24 NW, se spune: „Sunt eu un Dumnezeu de aproape“, zice Iehova, „şi nu sunt eu şi un Dumnezeu de departe?“ „Sau poate un om să se ascundă în locuri tainice şi eu să nu-l văd?“, zice Iehova. „Nu umplu eu cerurile şi pământul?“, zice Iehova”. Iată cum Iehova Dumnezeu prin profetul Ieremia îşi afirmă atât omniprezenţa Lui, precum şi că El este atât aproape de noi, cât şi departe de noi, şi că El personal vede toate!

Martorii nu înţeleg şi nu au o imagine corectă despre Iehova Dumnezeu, care este atât transcendent, adică dincolo de creaţie, mai presus de creaţie şi separat de ea, dar El este şi prezent în creaţia Sa, adică este imanent, El este prezent în creaţie şi îi susţine viaţa şi existenţa.

În gândirea martorilor, creaţia o dată creată de Dumnezeu prin Fiul, există şi funcţionează de la sine, ca un ceas pe care îl tragi şi merge de la sine. Însă conform Bibliei, creaţia nu este ca un ceas pe care îl tragi şi funcţionează de la sine; nu, creaţia funcţionează prentru că Dumnezeu este prezent în ea şi Acesta îi menţine existenţa, creaţia are viaţă pentru că Dumnezeu este viaţa ei şi o menţine încontinuu, ca un aparat care tot timpul trebuie să fie conectat la o sursă de curect ca să poată funcţiona.

Astfel învăţătura apostolilor despre Dumnezeu era clară, în Faptele Apostolilor 17:24-28 NW: „Dumnezeul care a făcut lumea şi toate lucrurile din ea, El, care este Domnul cerului şi al pământului, nu locuieşte în temple făcute de mâini, nici nu este slujit de mâini omeneşti, ca şi cum ar avea nevoie de ceva, ci el însuşi dă tuturor viaţă, suflare şi toate lucrurile...Fiindcă prin el avem viaţă, ne mişcăm şi existăm, aşa cum au zis unii poeţi de-ai voştri: «Căci şi noi suntem urmaşii săi”.

Iar afirmaţia celor 24 de bătrâni despre Iehova este următoarea: „Vrednic eşti Doamne şi Dumnezeul nostru, să primeşti slava, cinstea şi puterea, căci Tu ai făcut toate lucrurile şi prin voia Ta stau în fiinţă şi au fost făcute!” (Apocalipsa 4:11 Biblia Cornilescu – sigla: BC). Dumnezeu nu doar a creat pe toţi şi toate, dar El le dă tuturor: viaţă, suflare, prin El existăm, prin El avem viaţă şi prin voia Lui stau toate în fiinţă! El nu doar le-a creat şi apoi le-a lăsat să existe de la sine, le-a lăsat de capul lor; nu, ci El le susţine încontinuu existenţa! (vezi şi Coloseni 1:17; Evrei 1:3).

Biblia învaţă clar că Dumnezeu este atât transcendent cât şi imanent, în Efeseni 4:6 NW, când spune: „Este un singur Dumnezeu şi Tată al tuturor, care este peste toţi, prin toţi şi în toţi”.

Dumnezeul martorilor este undeva în cer, departe de omenire şi de a se implica în problemele ei!!!

Iehova Dumnezeul Bibliei, însă este şi imanant, adică prezent în creaţia Sa. Dumnezeul Bibliei este şi în cer, în locuri sfinte şi înalte (Isaia 57:15). El este peste toţi, deasupra tuturor, separat de creaţie prin sfinţenia Lui, adică în limbaj teologic, El este transcendent, însă El este şi în toţi, El este şi prezent în creaţia Sa pentru a-i menţine viaţa! Dumnezeu este însuşi viaţa creaţiei Sale!

Această latură sau ipostază a lui Dumnezeu este total pierdută de Martorii lui Iehova! Şi acest lucru este grav, nu doar că avem o optică deformată despre Dumnezeu, dar aceasta ne va afecta relaţia cu El, modul cum înţelegem Scripturile, ne va afecta credinţa, cu siguranţă că este una să-l percepi pe Dumnezeu undeva în cer departe şi alta este să-L percepi ca fiind şi în tine, ca secundă de secundă exişti, pentru că El vrea ca să exişti! Un Dumnezeu de aproape şi de departe (Ieremia 23:23), un Dumnezeu care se implică, care este activ în omenire, în existenţa ei, un Dumnezeu care personal vede totul, care este peste tot, un Dumnezeu care este aproape, nu distant, un Dumnezeu care este implicat în viaţa noastră mai mult decât ne închipuim noi, tot pământul fiind plin de gloria Lui (Isaia 6:1-3), un Dumnezeu care este implicat în toate circumstanţele vieţii, astfel Îl putem recunoaşte în toate căile noastre (Proverbe 3:5-6). Acesta este Iehova, Dumnezeul Bibliei!

Dumnezeul martorilor nu este Iehova Dumnezeul Bibliei!

Dumnezeul martorilor nu mai face minuni, nu mai face lucrări de putere, nu se implică în mod supranatural în problemele oamenilor, el în prezent în opinia martorilor, nu face minuni, ci chipurile ne vorbeşte doar prin canalul Său!!!

Însă Iehova Dumnezeul Bibliei nu se schimbă (Maleahi 3:6; Iacob 1:17), El este acelaşi (Psalmi 102:27; Evrei 1:12-13), dacă în trecut a făcut semne, minuni şi lucrări de putere, El lucrează şi în prezent tot aşa. Nimic din Scripturi nu sugerează că Dumnezeu s-a schimbat sau că Dumnezeu nu se va mai folosi de lucrări supranaturale, ba dimpotrivă Scripturile învaţă clar următoarele:

1 Corinteni 13:8-12 (BC) se spune: ,,Prorociile se vor sfârşi; limbile vor înceta; cunoştinţa va avea sfârşit. Căci cunoaştem în parte, şi proorocim în parte; dar când va veni ce este desăvârşit, acest „în parte” se va sfârşi… Acum, vedem ca într-o oglindă, în chip întunecos; dar atunci, vom vedea faţă în faţă. Acum, cunosc în parte; dar atunci, voi cunoaşte deplin, aşa cum am fost şi eu cunoscut pe deplin.”

Deci textul spune clar că prorociile care sunt un lucru „în parte” se vor sfârşi. Când? ,,când va veni ce este desăvârşit”, dar la ce se referă termenul: ,,desăvârşit”? Cuvântul desăvârşit, în greacă: ,,teleion”, semnifică ceva pe deplin dezvoltat, perfect, complet. Unii interpretează că se referă la desăvârşirea Bibliei, adică la încheierea canonului Biblic, alţii spun că se referă la starea perfectă şi cunoaşterea desăvârşită de care vor avea parte creştinii odată cu răpirea lor la cer la venirea Domnului.

Este clar că prima variantă nu se potriveşte, căci atunci când va înceta prorocia va înceta şi cunoştinţa, ori la încheierea canonului Biblic, cunoştinţa nu s-a încheiat. Ba chiar sunt profeţii biblice că în viitor, la timpul sfârşitului, cunoştinţa va creşte (Daniel 12:4). Deci prorocia va exista până la venirea Domnului, pentru că până atunci va exista şi cunoştinţa, şi predicarea persoanei lui Isus, care conform cu Apocalipsa 19:10, atrage Spiritul profeţiei. Doar atunci la venirea Domnului, lucrarea de mărturisire despre Isus va înceta (Matei 24:14), şi atunci vine starea de perfecţiune, când  ,,vom vedea faţă în faţă” şi ,,voi cunoaşte deplin, aşa cum am fost şi eu cunoscut pe deplin.” Sau altfel spus, prorociile şi limbile şi cunoştinţa vor exista împreună, până va veni ceea ce este perfect, o stare de perfecţiune când nu mai avem nevoie de daruri.

Întrebări: A încetat cunoştinţa? Când vom cunoaşte pe deplin lucrurile? Răspunsul corect este : ‘în viitor cunoştiinţa va înceta’, atunci când va veni „ce este desăvârşit”, vom cunoaşte deplin, prin urmare şi limbile şi profeţia tot atunci vor lua sfârşit!

Faptele Apostolilor 2:17-18: „În zilele de pe urmă, zice Dumnezeu, voi turna din Duhul Meu peste orice făptură; feciorii voştri şi fetele voastre vor proroci, tinerii voştri vor avea vedenii şi bătrânii voştri vor visa visuri! Da, chiar şi peste robii Mei şi peste roabele Mele voi turna, în zilele acelea, din Duhul Meu şi vor proroci.” Această profeţie a început să se împlinească în primul secol cu ocazia Penticostei, însă ea este valabilă pentru toată perioadă de timp, până în viitor, la venirea zilei de mânie a lui Dumnezeu (vezi Ioel 2:31-32). Căci ea mai precizează în continuare: „Voi face să se arate semne sus în cer şi minuni jos pe pământ, sânge, foc şi un vârtej de fum; soarele se va preface în întuneric şi luna în sânge, înainte ca să vină ziua Domnului, ziua aceea mare şi strălucită. Atunci oricine va chema Numele Domnului, va fi mântuit.” Deci până când va veni ziua lui Iehova, Dumnezeu va turna din Spiritul Lui peste orice făptură credincioasă, şi creştinii vor primi: profeţi, vise şi viziuni. Dumnezeu nu se schimbă!

Un alt argument este ce se spune la 1 Corinteni 1:5-7, unde se arata ca Pavel credea ca darurile vor fi până la revelarea Domnului Isus, la revenirea Sa: „Căci în El aţi fost îmbogăţiţi în toate privinţele, cu orice vorbire şi cu orice cunoştinţă. În felul acesta mărturia despre Hristos a fost bine întărită în mijlocul vostru; aşa că nu duceţi lipsă de nici un fel de dar, în aşteptarea arătării Domnului nostru Isus Hristos. El vă va întări până la sfârşit, în aşa fel ca să fiţi fără vină în ziua venirii Domnului nostru Isus Hristos.” Argumentul cheie este: „nu duceţi lipsă de nici un fel de dar [gr. charismati – lit. „dar al harului”], în aşteptarea arătării Domnului” deci gândirea lui Pavel inspirată de Spiritul Sfânt, nu prevedea o întrerupere a darurilor harului, până la arătarea („revelarea” NW) Domnului Isus. Învăţătura martorilor este că revelarea Domnului Isus este de domeniul viitorului [W 1/5 1993 p.21], la venirea Lui să judece oile şi caprele, astfel darurile harului nu s-au încheiat în primul secol e.n.; ci, doar atunci când Domnul va reveni şi va aduce perfecţiunea ele se vor sfârşi!

Ioan 14:12: „Adevărat, adevărat, vă spun, că cine crede în Mine, va face şi el lucrările pe care le fac Eu; ba încă va face altele şi mai mari decât acestea; pentru că Eu mă duc la Tatăl” Întrebare: cum vom putea face lucrările (la plural, deci nu se referă doar la lucrarea de predicare) Domnului nostru, dacă noi nu vom avea darurile Lui? Însă Domnul a promis că El va fi cu noi şi ne va însoţi cu prezenţa Lui, prin manifestarea darurilor, şi acestea vor fi semnul că noi avem credinţă în Numele Lui (comp. cu Matei 28:20; Faptele Apostolilor 1:8).

Dar ce putem spune despre serviciile de apostol, profet, etc.? Să lăsăm ca Sfânta Scriptură să ne răspundă la această întrebare, astfel citim următoarele în Efeseni 4:11-13 (BC):  ,,Şi El a dat pe unii apostoli; pe alţii, prooroci; pe alţii, evanghelişti; pe alţii, păstori şi învăţători, pentru desăvârşirea sfinţilor, în vederea lucrării de slujire, pentru zidirea trupului lui Hristos, până vom ajunge toţi la unirea credinţei şi a cunoştinţei Fiului lui Dumnezeu, la starea de om mare, la înălţimea staturii plinătăţii lui Hristos”

Din acest text reiese clar, că vor fi ,,apostoli… prooroci … până vom ajunge toţi la unirea credinţei şi a cunoştinţei Fiului lui Dumnezeu”, întrebare: au ajuns toţi credincioşii „la unirea credinţei şi a cunoştinţei Fiului lui Dumnezeu, la starea de om mare, la înălţimea staturii plinătăţii lui Hristos”? Orice creştin sincer va răspunde cu NU la această întrebare (vezi Filipeni 3:12).

Textul răspunde la două întrebări: Pentru ce s-au dat aceste servicii, de apostol, profet, evanghelist, păstor şi învăţător? Răspuns: „pentru desăvârşirea sfinţilor, în vederea lucrării de slujire, pentru zidirea trupului lui Hristos”. Dar textul mai răspunde la o întrebare: Până când vor exista aceste daruri-oameni sau „daruri sub formă de oameni” NW? „până vom ajunge toţi la unirea credinţei şi a cunoştinţei Fiului lui Dumnezeu”. Dacă nu am ajuns încă TOŢI la „unirea credinţei şi a cunoştinţei Fiului lui Dumnezeu, la starea de om mare, la înălţimea staturii plinătăţii lui Hristos”, atunci concluzia care se desprinde, este că avem nevoie de aceste servicii şi în prezent. Ba mai mult, că ele sunt actuale, posibile şi de dorit!

Pe lângă acestea, profeţiile biblice indică că acest dar al profeţiei, se va se va manifesta din abundenţă în viitorul apropiat (Apocalipsa 11:3-6). Iar conform cu Apocalipsa 18:20, vor exista apostoli şi profeţi în viaţă la distrugerea Babilonului cel mare, care conform cu învăţătura martorilor are loc în necazul cel mare.

Dumnezeul Creator, Tatăl ceresc nu se schimbă, El este acelaşi şi lucrează la fel, faptul că Dumnezeul martorilor nu mai face minuni, şi nu mai lucrează în organizaţie cu semne, minuni, daruri şi slujbe supranaturale, asta indică că El nu este Iehova Dumnezeu Bibliei! Dumnezeul martorilor este un alt Iehova, un Dumnezeu fals!

Să vedem mai departe, dacă Isus despre care învaţă martorii, este Isus Cristos din Biblie, sau este „un alt Isus” (2 Corinteni 11:4 NW)?

 

Martorii au un alt Isus!

A fost Fiul creat de Dumnezeu sau născut din Tatăl? Conform Bibliei, ambele afirmaţii sunt Biblice şi exacte, din păcate martorii folosesc expresia „creat”, în timp ce alţii pe cea de „născut”, chiar nici martori, nici alţii, nu înţeleg naşterea şi facerea Fiului! Însă Biblia descrie venirea în existenţă a Fiului lui Dumnezeu prin ambele expresii: făcut, creat, zidit (Proverbe 8:22; Coloseni 1:15; Apocalipsa 3:14), născut (Ioan 1:14; Proverbe 8:25; 1 Ioan 5:18). Aceasta este una dintre probleme, Martorii nu cunosc şi nu înţeleg că Fiul a fost creat prin intermediul naşterii din Tatăl!

A doua problemă este că ei cred că Fiul a fost creat din nimic, ei cred că şi creaţia a fost creată din nimic.

În publicaţia: Treziţi-vă! Din 1999, 8/2 p.3, la subtitlul: „Există un Dumnezeu? Ce răspund unii oameni de ştiinţă”, se spunea: „...Contrar părerii unora, mulţi oameni de ştiinţă care se bucură de o bună reputaţie nu exclud ideea existenţei unui Dumnezeu — o Inteligenţă Superioară care stă la baza creării universului şi a omului...Profesorul de fizică Henry Margenau, de la Universitatea Yale, a spus că este convins că legile naturii au fost create de Dumnezeu, după care a adăugat: „Dumnezeu a creat universul din nimic printr-o acţiune care a adus în existenţă şi timpul“.  Apoi a făcut observaţia că, în cartea The Mystery of Life’s Origin (Misterul originii vieţii), trei oameni de ştiinţă declară că o explicaţie plauzibilă pentru originea vieţii ar fi existenţa unui Creator...La aceste răspunsuri pot fi adăugate şi cuvintele lui Pavel, un scriitor biblic: „Însuşirile nevăzute ale Lui [Dumnezeu], puterea Lui veşnică şi divinitatea Lui se văd lămurit, de la creerea lumii, fiind înţelese de minte, prin lucrurile făcute de El“. — Romani 1:20.” [sublinierea îmi aparţine].

Iată că Conducerea martorilor nu respinge afirmaţia acestui om de ştiinţă; ci, putem spune că subscrie la ideea că universul a fost creat din nimic, promovând în publicaţiile ei, acest citat care susţine că Dumnezeu a creat univerul din nimic. Această învăţătură însă, contrazice flagrant Biblia, care susţine că: „Prin credinţă înţelegem că lucrurile din univers au fost create prin cuvântul lui Dumnezeu, astfel că ceea ce se vede a venit în existenţă din ceea ce nu se vede.” Iată că universul a fost creat prin Cuvântul lui Dumnezeu, dar nu din nimic; ci, „ceea ce se vede a venit în existenţă din ceea ce nu se vede”, adică creat dintr-un material invizibil, din spirit sau energie provenită din Dumnezeu. Este interesant cum defineşte WTS, materia, în Treziţi-vă! 1999 22/6 p.6-9: „Cuvintele de mai sus au fost spuse cu referire la energie şi materie. „Materia este, pur şi simplu, o formă de energie“, s-a spus în Scientific American. Această relaţie dintre materie şi energie a fost exprimată în celebra formulă a lui Einstein E=mc² (energia este egală cu masa înmulţită cu viteza luminii la pătrat).” Iată posibila explicaţie a substanţei din care a fost făcut universul: energia care era invizibilă şi prin lucrarea lui Dumnezeu a devenit materie.  Iată universul material a fost creat din lucruri care nu se văd, materia putea proveni dintr-un material spiritual care este invizibil ochilor omeneşti.

De fapt, din Dumnezeu sunt toate (Romani 11:36; 1 Corinteni 8:6; 1 Corinteni 11:12, în acesta pasaje apare cuvântul grecesc: ek = din). Totul provine din ceva preexistent, viaţa provine din viaţă!

Watch Tower Bible and Tract Society of Pennsylvania (prescurat WTS), susţine şi despre Fiul, că a fost creat din nimic. Astfel, în publicaţia: „Spiritul Sfânt — forţă dindărătul noii ordini viitoare” (1977), la pagina 11-20, la subtitlul: „UNICUL FIU NASCUT“, se explică: „Drept ce s–a indicat Isus Christos pe el însuşi, atunci cînd a vorbit cu fruntaşul iudeu Nicodim? Citim: „Atît de mult a iubit Dumnezeu lumea, încît a dat pe ‘Unicul său Fiu născut’, pentru ca oricine exercită credinţă în el să nu fie nimicit, ci să aibă viaţă vesnică“ (Ioan 3:16). Prin aceea că el s–a indicat pe sine ca „unicul Fiu născut“ al lui Dumnezeu, el s–a dat să fie recunoscut şi ca „întîiul–născut“ al lui Dumnezeu. Acest „întîi–născut“, acest „Unic Fiu născut“, a fost primul şi ultimul, pe care Dumnezeu l–a creat singur şi nemijlocit, din nimic. Isus s–a indicat, după cum zice, chiar ca „începutul creaţiunii lui Dumnezeu“, iar apostolul Pavel a arătat o denumire asemănătoare. El a scris: „El este imaginea Dumnezeu nevăzut, cel întîi–născut din toată creaţiunea“ (Coloseni 1:15). Toate lucrurile care au fost aduse în existenţă, după ce Dumnezeu l–a creat pe „cel întîi–născut din toată creaţiunea“, au fost celelalte creaţiuni. Cînd Dumnezeu a creat aceste alte creaţiuni, el a colaborat cu unicul său Fiu născut.” [sublinierea îmi aparţine].

Însă, nici creaţia, nici Isus, nu au fost creaţi din nimic; ci, din ceva preexistent, viaţa a venit din viaţă, Fiul îşi are începutul existenţei prin naşterea Sa din Tatăl (Ioan 1:14,Ioan 1:18; Ioan 3:16-18; 1 Ioan 5:18).

În Ioan 1:14 (BC), se spune despre Isus ca fiind: „singurului născut din Tatăl”. Iar în 1 Ioan 5:18, chiar Traducerea NW, vorbeşte de naşterea Fiului din Tatăl, când spune: „Ştim că cine s-a născut din Dumnezeu nu practică păcatul, ci Acela născut din Dumnezeu veghează asupra lui, iar cel rău nu pune stăpânire pe el”. Cu siguranţă că fraza: Acela născut din Dumnezeu veghează asupra lui” se referă la Isus Cristos, chiar referinţa de la cuvântul: „Acela” din NW, fac referire la începutul Său = Coloseni 1:15; Apocalipsa 3:14.

Este însă trist că WTS nu a studiat cu atenţie, nici chiar propria traducere a Bibliei; ci, a preluat de la alţii ideea greşită cu facerea din nimic a Fiului şi a creaţiei şi a perpetuat-o. Căci în NW expresia grecească: „monogenes” cu privire la Fiul este redată cu „unic-născut” (Ioan 1:14; Ioan 3:16,Ioan 1:18, etc.). Şi nu se referă la naşterea Lui din Maria, căci Isus nu a fost unciul Fiu al Mariei (Matei 13:55). Ci, expresia: „unic-născut”, se referă la naşterea lui Isus din Tatăl. WTS învaţă că Fiul este creat, dar nu îi învaţă pe martori că El este născut din Tatăl!

Astfel Isus din Biblie care este născut din Tatăl, nu este Isus al martorilor care este creat din nimic!

Deci primele două greşeli WTS despre venirea în existenţă a Fiului, sunt: ‚Fiul creat, dar nu născut’ WTS foloseşte întotdeauna expresia: ‚creat’ cu referire la Fiul; şi de alt fel, Fiul conform teoriei WTS: a fost creat din nimic, nu născut din Tatăl, de aceea WTS nu foloseşte expresia: ‚născut’!

A treia greşeală cu referire la venirea în existenţă a Fiului: este creerea Fiului cu nenumărate milenii în urmă.  Astfel, în W 2005 15/9 p. 4-7, la subtitlul: „Originea sa era „din timpuri străvechi”, unde se explică: „Existenţa lui Isus poate fi împărţită în trei etape. Prima etapă a început cu mult înainte de naşterea sa ca om. În Mica 5:2 se spune că originea lui era „din timpuri străvechi, din zilele veşniciei“. Isus însuşi a declarat: „Eu sunt din domeniile de sus“, adică din cer (Ioan 8:23). El fusese în ceruri o persoană spirituală puternică.Întrucât toate lucrurile create au avut un început, a existat un timp când Dumnezeu a fost singur. Însă cu nenumărate milenii în urmă, Dumnezeu a devenit Creator. Care a fost prima sa creaţie? Ultima carte a Bibliei îl identifică pe Isus ca fiind „începutul creaţiei lui Dumnezeu“ (Revelaţia 3:14). Isus este „întâiul născut din toată creaţia“...În timp ce au lucrat împreună, Iehova Dumnezeu şi Fiul său întâi născut au ajuns, cu siguranţă, să se cunoască foarte bine! Relaţiile sale strânse cu Iehova de-a lungul a nenumărate milenii trebuie să-l fi influenţat profund pe Fiul lui Dumnezeu. Acest Fiu ascultător a ajuns să fie exact ca Tatăl său, Iehova. De fapt, în Coloseni 1:15, Isus este numit „imaginea Dumnezeului invizibil”.

De ce spun că WTS nu are dreptate, deoarece Isus NU a fost creat înainte de cele şase zile de creiere aşa cum ar sugera WTS; ci, chiar în prima zi de creiere, la început. Voi prezenta în continuare câteva argumente:

Proverbe 8:22-25 BO[1]: „Domnul m-a zidit la începutul lucrărilor Lui; înainte de lucrările Lui cele mai de demult. Eu am fost din veac întemeiată de la început, înainte de a se fi făcut pământul. Nu era adâncul atunci când am fost născută, nici chiar izvoare încărcate cu apă. Înainte de a fi fost întemeiaţi munţii şi înaintea văilor eu am luat fiinţă.” WTS recunoaşte că Înţelepciunea din Proverbe cap. 8, este o referire la Isus în existenţa preumană (1 Corinteni 1:24). Expresia „olam” de aici, nu are neapărat sensul de veşnic, cu atât mai mult, cu cât despre Înţelepciune (Isus) se spune că Dumnezeu a zidit-o, când textul afirmă: „m-a zidit la începutul lucrărilor Lui... întemeiată de la început... am fost născută”. Prin urmare, Isus nu este din totdeauna; ci, El are un început! Când a venit El însă în existenţă: „la început”! Astfel El există „de la început”, de fapt, El a fost „zidit” (BO) sau „făcut” (BC), precum şi născut.

Asemănător găsim ideea de venire în existenţă de la început, în Mica 5:2, în Traducerea Septuagintei.

Biblia Ortodoxă orientându-se după Septuaginta traduce astfel: „obârşia Lui este dintru început, din zilele veşniciei”. Şi în limba greacă, cuvântul pentru veşnicie = aionos, însemnă: veşnicie, veac, epocă, eră, timp antic, secol. Iar în Biblia de la Blaj 1795, tradusă după Septuaginta: „şi ieşirile Lui, din început, din zilele veacului.”  O dovadă în plus, că sensul lui olam / aionos, din acest pasaj nu este de: „veşnic”; ci, are sensul de: vechi, antic, de demult, aşa cum traduc unele traduceri, este însuşi textul care susţine că Isus are o origine, are un punct de plecare, şi acesta nu este din totdeauna, ci „de la început” (Septuaginta).

Iată că Isus există de la început conform cu Proverbe 8:22-25; Mica 5:2 (Septuaginta), iar cu siguranţă Pavel şi Ioan când a vorbit de 'început', ei au continuat conceptul din Scripturile vechiului legământ despre 'început', când au spus despre Isus că: „La început era Cuvântul” (Ioan 1:1 NW), sau că „El este începutul” (Coloseni 1:18 NW), sau că Isus este: „cel care este de la început” (1 Ioan 2:13-14 NW), sau că El este „începutul creaţiei lui Dumnezeu” (Apocalipsa 3:14 NW). Şi tocmai pentru că Isus a fost creat / zidit de la început, a putut să fie la început cu Dumnezeu (Ioan 1:1-3; 1 Ioan 1:1-3).

Este evident că Isus a fost creat la început, în începutul primei zile de creiere, din cele şase zile de creiere, şi nu înainte de prima zi în veşnicie. De unde ştim acest lucru? Deoarece despre prima zi de creiere se spune în Geneza 1:1 (BC): „La început, Dumnezeu a făcut cerurile şi pământul”. Comparaţi această afirmaţie cu „Domnul m-a zidit la începutul lucrărilor Lui; înainte de lucrările Lui cele mai de demult. Eu am fost din veac întemeiată de la început...”, sau cu: „obârşia Lui este dintru început” (BO). „El este începutul” (Coloseni 1:18 NW), că Isus este „cel care este de la început” (1 Ioan 2:13,1 Ioan 1:14 NW), sau că El este „începutul creaţiei lui Dumnezeu” (Apocalipsa 3:14 NW).

Iată că Isus este făcut la început, iar începutul conform cu Geneza 1:1-5, este în prima zi de creiere, nu înainte de prima zi în veşnicie. În plus, Scriptura afirmă clar în Exod 20:11: „Căci în şase zile a făcut Domnul cerurile, pământul şi marea şi tot ce este în ele, iar în ziua a şaptea s-a odihnit; de aceea a binecuvântat Domnul ziua de odihnă şi a sfinţit-o.” (comp. şi Neemia 9:6 cu Geneza 1:31; Geneza 2:1). Iată că tot ce există în cer, pe pământ şi în mare, cu alte cuvinte în tot universul, au fost făcute în şase zile. Cu siguranţă că Isus, Fiul lui Dumnezeu fiind în cer, făcând parte din fiinţele cereşti, intră şi El în descriere: „cerurile, pământul şi marea şi tot ce este în ele”. Iată că şi Isus, a fost făcut, dar nu înainte de cele şase zile de creiere; ci, în prima zi din cele şase zile de creiere, fiind „începutul creaţiei lui Dumnezeu”, şi născut de la început, fiind atât Începutul cât şi adus în existenţă la început, în prima zi de creiere!

De fapt, este ilogic, ca Fiul să fie adus în existenţă cu nenumărate milenii de anii înainte de restul creaţiei, aşa cum sugerează WTS, pentru că nu are nici un sens, Cuvântul (Logosul) este adus în existenţă tocmai cu scopul de a crea şi a susţine toate lucrurile (Ioan 1:1-3; Coloseni 1:15-17). În momentul când Tatăl a rostit primul cuvânt, Cuvântul (Logosul) a ţâşnit din Tatăl, şi a luat Fiinţă ca persoană distinctă de Tatăl, şi a creat prin El cerul şi pământul la început (Geneza 1:1). Apoi tot în prima zi de creiere, a fost creată lumina, ziua şi noaptea, şi restul creaţiei a fost făcută în celelalte cinci zile de creiere.

Isus al martorilor creat din nimic cu nenumărate milenii în urmă, nu este Isus descris în Biblie, care este născut din Tatăl în început!

Dar Isus al martorilor nu este Isus Cristos din Biblie şi din alte motive după cum urmează:

Martorii lui Iehova explică că Domnul Isus este „un Dumnezeu” (Ioan 1:1 NW), însă problema care se ridică, este că Biblia nu vorbeşte de ‘doi Dumnezei adevăraţi’, ci de un ‘singur Dumnezeu adevărat’, deci nu pot fi un Dumnezeu mare: Iehova (Tatăl ceresc), şi un Dumnezeu mai mic: Isus Cristos. Astfel se ridică întrebări pe care martorii fie le tratează superficial sau deloc: Ce fel de Dumnezeu este Isus? În ce sens este Isus: Dumnezeu?

Mulţi martori care primesc aceste întrebări sunt derutaţi, nu ştiu ce să răspundă, am văzut şi am auzit astfel de cazuri care nu mai ştiau ce să zică. De ce? Deoarece Aşa zisul corp de guvernare, se sileşte să condamne trinitatea, dar nu explică în mod clar, propria poziţie despre divinitatea Fiului!

Însă pentru cei ce au studiat Scripturile fără Turnul de veghe; ci, prin călăuzirea Spiritului Sfânt, răspunsul este simplu. În sensul absolut şi deplin, nu există alt Dumnezeu, decât Tatăl, dar în alt sens, într-un sens mai restrâns există şi alţi Dumnezei!

În ce sens este Isus: Dumnezeu?

Această este o altă problemă explicată superficial de WTS, ei susţin că Isus este un dumnezeu, datorită poziţiei şi autorităţii primite, un dumnezeu mai mare ca îngerii, deoarece are o poziţie, înţelepciune şi putere mai mare ca a lor. Însă acesta este doar un motiv pentru care Domnul Isus poate fi numit: Dumnezeu, motivul poziţiei şi autorităţii. Însă Biblia mai oferă încă alte două motive, pentru care Isus este Dumnezeu pe care WTS le omite.

1)    Isus a moştenit din natura Tatălui de aceea este numit: Dumnezeu. Scripturile arată că Fiul s-a născut din Tatăl (Ioan 1:14; 1 Ioan 5:18), El este „unic-născut” din Dumnezeu (Ioan 3:16,Ioan 1:18). Astfel, Cuvântul este numit „un dumnezeu” (Ioan 1:1 NW), deoarece El a moştenit prin naşterea Sa din natura divină a Tatălui, fiind născut din Acesta. Astfel, El a moştenit din natura Lui, adică anumite calităţi ale Tatălui. Aceasta nu însemna însă egalitate în cunoştinţă, putere, poziţie, vârstă.

2)    Domnul Isus este Teofania (arătarea sau manifestarea) lui Dumnezeu, de aceea El este Dumnezeu! În vechime mulţi îngeri se prezentau la oameni ca 'Dumnezeu' sau ca 'Iehova', ei fiind reprezentanţii lui Iehova, prin care Dumnezeu se manifesta şi lucra (vezi de ex. Exod 3:2-7). Martorii nu pot înţelege de ce îngerii sau prezentat ca fiind: Dumnezeu, ca fiind Iehova, pentru că ei nu înţeleg imanenţa lui Dumnezeu. Căci Dumnezeu era în ei, şi se manifesta prin ei ca Iehova! Chiar Domnul Isus, se arată sau se manifestă ca Iehova (Ieremia 23:6; Ieremia 33:16; Matei 3:3; Marcu 1:3; Marcu 2:5-10; Ioan 1:23,Ioan 1:29; Ioan 10:30-33; Ioan 16:15; Ioan 17:10; Coloseni 1:19; Coloseni 2:9). El nu este Iehova prin Sine; ci, datorită manifestării lui Iehova în şi prin El (Ioan 5:19-23), Isus era o arătare a lui Iehova, El acţionând în Numele lui Iehova, în puterea şi autoritatea Lui (Mica 5:4).

Isus al martorilor nu este Isus din Biblie care este divin nu doar datorită poziţiei şi autorităţii pe care o are; ci, datorită în primul rând, că El s-a născut din Tatăl, şi astfel a moştenit din divinitatea Tatălui, astfel El Îl poate  manifestă pe Acesta, Isus fiind şi o Theofanie, adică manifestarea/arătarea lui Dumnezeu!

Isus al martorilor nu este născut din Dumnezeu în început, El nu este divin pentru că a moştenit prin naştere din calităţile divine a Tatălui, iar Isus al martorilor nu poate fi Iehova, dar conform Bibliei: Isus este Iehova (Ieremia 23:6; Ieremia 33:16; comp. Isaia 40:3, cu Matei 3:3, şi Isaia 6:1-3, cu Ioan 12:37-41), în sensul că El este manifestarea lui Iehova!

În concluzie, martorii au un alt Isus, nu Domnul Isus la care Toma i-a spus: „Domnul meu şi Dumnezeul meu!” (Ioan 20:28 NW).

Martorii lui Iehova, au un alt Isus, care a murit într-un trup de carne, dar care a înviat într-un trup spiritual, care s-a materializat într-un alt trup de carne!

Martorii susţin, că dacă Isus ar fi înviat în acelaşi corp, nu ar mai fi fost valabilă răscumpărarea. Astfel El a înviat într-un trup spiritual, iar când se materializa după înviere, El era într-un alt trup de carne, diferit de cel care L-a avut înainte de moartea Sa. De aceea ucenicii şi femeile nu L-au recunoscut. Oare aşa au stat lucrurile?

WTS învaţă că Isus şi-a dat corpul de carne uman, o dată pentru totdeauna şi astfel Isus nu şi-a mai putut lua acel corp de carne (cartea: Paradisul p.143).

Însă, a-şi lua corpul înapoi, nu înseamnă că atunci răscumpărarea nu ar mai fi plătită, deoarece Biblia spune în Ioan 10:11 NW: „…Păstorul cel bun îşi dă viaţa pentru oi”. Deci Isus şi-a dat viaţa pentru noi, atunci faptul că şi-a luat viaţa înapoi (Ioan 10:17-18), să însemne aceasta că nu mai este valabilă răscumpărarea?

Cu siguranţă NU, răscumpărarea este valabilă, chiar dacă Isus şi-a luat înapoi viaţa, tot aşa răscumpărarea poate fi valabilă, chiar dacă Isus şi-a luat înapoi trupul Său de carne uman.

Iar teoria că trupul lui Cristos a fost mistuit de Dumnezeu şi de aceea a trebuit la înviere să se materializeze în alt trup, este iarăşi o teorie nebiblică. Textul din Efeseni 5:2 NW, adus ca argument nu susţine aşa ceva, acolo se spune: „şi umblaţi mereu în iubire, aşa cum şi Cristos v-a iubit şi s-a dat pe sine pentru voi ca ofrandă şi jertfă lui Dumnezeu cu mireasmă plăcută”. În acest pasaj, ceea ce este dat ca ofrandă (ca dar) şi ca jertfă, este Însuşi Isus Cristos, textul spune: „s-a dat pe sine”, textul nu spune că şi-a dat trupul spre mistuire. Nu! Dacă Dumnezeu L-a mistuit pe Isus, atunci El nu mai trebuia să învieze! Acest text nu vorbeşte de mistuire, sau consumare prin foc a trupului lui Cristos, aşa cum erau consumate de foc arderile de tot de animale din vechime. Toată teoria aceasta că corpul Său a fost mistuit şi la înviere s-a arătat în alte corpuri nu, este demnă de Biblie sau de un creştinism autentic!

Chiar textele despre arătările Lui după înviere, nu susţin că Isus s-a arătat discipolilor în alt corp carnal, diferit de cel cu care a murit.

În Ioan 20:14-16, Maria l-a confundat cu grădinarul, dar aceasta nu înseamnă neapărat că Isus a avut un alt corp, de fapt, Maria stătea cu spatele, şi doar când i-a auzit glasul s-a întors spre al vedea mai bine, şi a văzut că nu e grădinarul; ci, Isus. Iar în Luca 24:30-31, cei doi discipoli de pe drumul Emausului nu l-au recunoscut pe Isus nu pentru că el a avut un alt corp; ci, pentru că ei aveau ochii acoperiţi, şi doar la frângerea pâinii li s-au deschis ochii. Cât despre textele din Ioan 20:26-28; Ioan 21:6-7, nici pomeneală de un alt corp. 

Conform Bibliei, Domnul Isus a înviat în trupul cu care a murit, aşa cum vor învia fraţii Lui (Romani 8:11; Filipeni 3:21), şi imediat după învierea Domnului, trupul Lui s-a dematerializat, astfel după înviere Domnul Isus a avut un trup spiritual (1 Corinteni 15:44-46; 2 Corinteni 3:17-18 - Isus numit lit. „Domnul Spiritul” - NTTF; 1 Timotei 3:16), care i-a permis să treacă prin ziduri să se deplaseze instantaneu la distanţe mari (Luca 24:13-34,Luca 1:36; Ioan 20:19), dar pentru a se arăta la ucenici, El s-a materializat din nou în trup de carne (Luca 24:29-43; Ioan 20:25-27).

Diferenţa dintre un trup de carne şi unul spiritual, este ca între apa în stare solidă (gheaţă) şi apa în stare gazoasă (aburul), apa poate fi în trei stări, dar este tot apă. Acelaşi trup a lui Isus putea fi în două stări, ca carne sau ca spirit, după voia Domnului.

Isus al martorilor a înviat şi s-a materializat într-un alt trup diferit de cel cu care a murit, Isus cel biblic a înviat şi s-a arătat cu trupul cu care a murit, putând să arate discipolilor Săi: rănile cuielor (Ioan 20:25-27).

Isus a martorilor nu este Adevăratul Isus care a înviat în trupul Său în care a fost răstignit!

Martorii lui Iehova, învaţă de o revenire al lui Cristos care nu este o deplasare reală şi care nici nu va fi vizibilă. Dar oare susţine Biblia o astfel de teorie? Adică că Isus nu se va deplasa fizic, doar îşi va îndrepta atenţia spre pământ, şi astfel El nu va fi văzut literal?

Societatea Turnul de veghere învaţă cu privire la venirea lui Isus, că a avut loc în anul 1914 (Paradisul p.146; W 15/10 2000, p.26), că această reîntoarcere este simbolică, şi prin urmare în 1914, Isus a venit prin faptul că şi-a îndreptat atenţia spre pământ.

Martorii lui Iehova şi alţii, spun că venirea lui Cristos este invizibilă, şi că Isus niciodată nu va mai veni în trup de carne. Argumentele lor sunt: răstălmăcirea cuvintele îngerilor din ziua înălţării lui Cristos la cer, care sună astfel: „Acest Isus, care de la voi a fost primit sus în cer, va veni deci în acelaşi mod în care l-aţi văzut mergând la cer.” Societatea Turnul de Veghere le interpretează astfel în cartea Paradisul p.145: „…să observăm că ei nu au spus  că va veni în acelaşi corp, ci ,,în acelaşi mod”. În ce mod a plecat Isus? În linişte şi fără publicitate. Lumea nu a ştiut nimic, ci numai apostolii săi…La fel şi reîntoarcerea sa trebuie să fie invizibilă, deoarece el revine cu un corp spiritual.”

Ne dăm seama din acest comentariu, cât de mult strică Societatea, Cuvântul lui Dumnezeu, şi cât praf aruncă în ochii celor neştiutori, deoarece atunci când îngerii au spus că „va veni deci în acelaşi mod”, sau „în acelaşi fel” NW – 2006, ei nu au spus „va veni în acelaşi cadru”, căci martorii spun că îngerii, s-au referit că venirea Lui, că va avea acelaşi cadru ca şi plecarea lui. Adică că după cum un grup mic l-au văzut plecând, tot aşa un grup mic o să-şi dea seama de sosirea Lui. Nu, ci ei au spus că după cum plecarea a fost literală şi într-un trup de carne, tot aşa şi venire lui va fi literală. Cuvintele lor sunt focalizate pe deplasarea Lui şi că va veni în acelaşi mod, nu sunt focalizate pe martorii de la deplasarea Lui.

Ilustrare: Dacă cineva a mers cu maşina într-un oraş unde îl aşteptau câţi-va prieteni, şi spune că revine în acelaşi mod, se referă că va reveni cu maşina, din nou, sau că va avea aceiaşi persoane care îl vor întâmpina? Cu siguranţă se referă că va veni din nou cu maşina!

În prima parte a plecării Lui la cer, el a avut un corp de carne, căci ucenicii l-au văzut, iar după aceea când un nor l-a ascuns de vederea discipolilor, el s-a dematerializat în corp spiritual, astfel având un corp spiritual, care era doar în altă stare decât cel carnal, şi aşa s-a aşezat la dreapta Tatălui (Faptele Apostolilor 1:9-14). Ei bine la venirea Lui, va fi reversul medaliei, de la dreapta Tatălui până la nivelul norilor se va deplasa ca spirit, iar de la nivelul norilor până pe pământ mai precis pe muntele Măslinilor venirea lui va fi vizibilă (Luca 21:27). Căci de pe acest munte a plecat Isus (Faptele Apostolilor 1:12), şi tot pe acest munte se va reîntoarce, căci „va veni deci în acelaşi mod”. Lucrur confirmat de profetul Zaharia, care spune în Zaharia 14:3-4: „Şi DOMNUL se va arăta şi va lupta împotriva acestor popoare…Şi picioarele Lui vor sta în ziua aceea pe muntele Măslinilor…”. Deci este profeţit că Domnul Isus[2], se va arăta, şi va sta pe muntele Măslinilor, prin urmare Isus, de la nivelul norilor, va trece trupul Său din starea spirituală, în ceea materială, în corp de carne, şi venirea lui va fi vizibilă. Textul spune clar că picioarele Lui vor atinge pământul, deci nici poveste de o venire figurată, prin care Domnul Isus doar îşi îndreptă privirile spre pământ.

Un alt argument al Societăţii care nu stă în picioare la o analiză mai atentă, este că Isus vine în glorie mare (Matei 16:27; Matei 24:30), şi va fi astfel mai presus de îngeri, ori dacă vine în corp de carne, el este mai prejos decât îngerii (Evrei 2:9). Acest argument nu este valabil din următorul motiv, căci textul din Evrei 2:9, nu se referă la o persoană divină-umană materializată în carne, aşa cum este după înviere Domnul; textul se referă la Isus care atunci când a fost pe pământ, a fost doar un om.

În plus, chiar ca om, Isus a fost îmbrăcat în mare glorie, de exemplu cu ocazia transfigurării (Matei 17:2-5), despre care atât Isus cât şi apostolul Petru o comentează ca fiind o reprezentare a venirii sale în glorie (Matei 16:27-17:1-5; 2 Petru 1:16-18). Deci Isus când a fost învăluit în gloria Tatălui, pe muntele schimbării la faţă, a fost om şi totuşi plin de glorie, în mod asemănător, venirea Sa, a doua, va fi o venire în glorie. Dacă Isus a fost om la transfigurare, aceasta prefigurează că va avea trup de om şi la venirea Sa din viitor. Căci el va veni ca „Fiul omului” (Daniel 7:13, 14; Matei 24:30; Marcu 13:26), să se refere expresia  „Fiul omului” la o persoană spirituală sau carnală?

Pe lângă toate acestea, Societatea mai argumentează că Isus vine cu norii (Apocalipsa  1:7), iar norii reprezintă invizibilitate (Exod 19:9), căci după cum un avion care este deasupra norilor nu poate fi văzut tot la fel Isus care vine pe nori nu poate fi văzut explică Societatea. Însă Sclavul Fidel, uită că şi plecarea lui Isus a fost învăluită de un nor, însă până la nivelul norilor plecarea lui a fost vizibilă (Faptele Apostolilor 1:9), iar apoi a venit partea invizibilă a deplasării lui Isus la cer. Tot aşa, Isus vine pe nori, deci prima parte a călătoriei sale spre pământ este invizibilă, căci nu-l vom vedea plecând de la dreapta Tatălui, dar de la nivelul norilor, sau când va fi deja pe nori, până pe muntele Măslinilor se va coborî în mod vizibil după cum precizează următoarele texte: Matei 24:30; Marcu 13:26; Luca 21:27.

Un alt argument folosit de Martorii lui Iehova pentru a susţine că venirea Domnului Isus este invizibilă, este textul din Ioan 14:19, unde se spune: „Încă puţin şi lumea nu mă va mai vedea…”, analizând cu atenţie contextul, acesta nu se referă la perioada venirii Sale a doua; ci, la faptul că în contrast cu lumea care l-a respins pe Cristos, discipolii Lui, vor avea o comuniune specială cu El după coborârea Spiritului Sfânt, Îl vor vedea (percepe) în mod spiritual. Astfel, ei îl vor vedea, dar lumea care nu are comuniunea cu El nu-l va vedea (v.15-23). Chiar strict din text se înţelege aceasta, deoarece textul spune: „Încă puţin şi lumea nu mă va mai vedea („observa” NW ediţia 2000), dar voi mă veţi vedea, pentru că eu trăiesc şi voi veţi trăi”.  Deci observăm, că Isus nu a spus: „voi mă veţi vedea când voi reveni”; ci, El s-a referit la viaţa Sa în comuniune cu discipolii Săi, după înviere şi înălţarea la cer, când va turna Spiritul, la Penticosta, şi în ziua aceea, discipolii vor fi în unitate cu El şi Îl vor vedea pe Isus prin Spiritul Sfânt (vezi v.17-20). Indiferent dacă această vedere sau observare a lui Isus, va fi în sens literal prin viziuni (vezi cazurile: Faptele Apostolilor 7:55; Faptele Apostolilor 9:3-5,Faptele Apostolilor 1:10; Apocalipsa 1:13), sau în sens figurat observând prezenţa lui Cristos din ei, şi lucrările Domnului din viaţa lor (Apocalipsa 3:20, comp. cu 3 Ioan 1:11), în timp ce lumea rămâne oarbă, la prezenţa Lui şi la lucrările Lui, creştinii Îl văd pe Domnul prin credinţă. Oare Iov la văzut pe Dumnezeu în sens literal, sau la văzut în sens spiritual prin credinţă (Iov 42:5)?

Dar martorii merg mai departe cu distorsionarea textului Biblic, astfel Apocalipsa 1:7 NW, care declară clar: „Iată! El vine cu norii şi orice ochi îl va vedea, şi cei ce l-au străpuns; şi toate triburile pământului îşi vor lovi pieptul de durere din cauza lui…” Îl denaturează prin următoarea explicaţie: „Aici Biblia nu vrea să spună că va fi văzut cu ochii adevăraţi, ci în sens figurat, prin discernământ sau pricepere…Prin urmare expresia: ,,orice ochi îl va vedea” înseamnă că toţi vor înţelege că este prezent.” (cartea: Paradisul p.146).

De unde ştie Societatea că aici textul Biblic se referă la a vedea în mod figurat? Oare naţiunile necredincioase au ele discernământ spiritual pentru a vedea cu ochii minţii? Au înţeles toţi în anul 1914, că Isus s-a reîntors şi şi-a făcut simţită prezenţa în acel an şi astfel l-a văzut pe Isus cu ochii inimii?

Sau cei care susţin că Isus nu a revenit în 1914, ci va veni în viitor, îi întrebăm, cum vor discerne naţiunile necredincioase revenirea sau prezenţa Sa, când ei au mintea întunecată (Efeseni 4:18) cum vor cunoaşte ei ziua venirii Lui, dacă nu Îl vor vedea fizic? Este o întrebare grea pentru cei ce susţin interpretarea cum că Îl vor vedea prin discernământul lor asupra evenimentelor.

Căci să nu uităm că textul precizează: „orice ochi îl va vedea,” iar efectul va fi: „toate triburile pământului îşi vor lovi pieptul de durere din cauza lui…” Conform cronologiei Turnului de Veghere aceste lucruri sau petrecut în 1914, când Isus şi-a început prezenţa, însă oare în acel an s-au bocit şi lovit pieptul cu durere naţiunile din cauza venirii lui Cristos? Răspunsul este categoric NU.

Mai este demn de menţionat că acei care l-au străpuns pe Isus, şi care îl vor vedea nu se referă la soldaţii romani, cum explică Societatea, căci principalii vinovaţi au fost evreii pentru străpungerea lui (Ioan 19:11), iar corelat cu profeţia din Zaharia 12:10, cei ce l-au străpuns se referă la poporul Israel, care cu ocazia venirii a doua a lui Mesia, se vor căii de faptul că l-au omorât pe unsul lui Dumnezeu. Să nu uităm că în Zaharia 12:10 BCR se spune: „…îşi vor întoarce privirile spre mine, pe care l-au străpuns. Îl vor plânge cum plânge cineva pe singurul lui fiu şi-l vor jeli amarnic…”. Observăm din text că Israelul îi va părea rău pentru ceea ce au făcut (vezi Ioan 19:34-37), tot aşa şi naţiunile vor fi făcute de ruşine pentru necredinţa lor. Dar ceea ce este de remarcat din acest pasaj, este că nu se spune că îşi vor întoarce inima sau mintea pentru a-L vedea, ci se spune că „îşi vor întoarce privirile”, deci îl vor vedea cu ochii fizici. Dacă susţinem contrariu, facem din aceste afirmaţii, care declară: că Îl vor vedea, orice ochi Îl va vedea, îşi vor întoarce privirile spre El, ca fiind un nonsens.

Un alt argument că venirea lui Isus va fi vizibilă sunt textele din Matei 24:30; Marcu 13:26 NW; unde se spune: „Şi atunci va apărea în cer semnul Fiului omului, şi atunci toate triburile pământului îşi vor lovi pieptul lamentându-se şi îl vor vedea pe Fiul omului venind pe norii cerului cu putere şi mare glorie.” Acest text precizează clar: „îl vor vedea pe Fiul omului”, ori dacă expresia „îl vor vedea”, se referă la a vedea în sens figurat la a discerne prezenţa invizibilă a lui Cristos, cum se face că oamenii necredincioşi ai popoarelor au discernământ spiritual? Şi a avut în 1914 o lamentare din partea naţiunilor? Dacă această venire este de domeniul viitorului, căci în unele reviste Matei 24:30 este aplicat la venirea din viitor, după cum acceptă şi Turnul de Veghere din anul 1995 că Isus vine în viitor la Armaghedon să judece oile şi caprele, se ridică o altă problemă, dacă nu acceptăm o venire vizibilă a Domnului, şi anume, ce poate avea efectul descris prin cuvintele: „şi atunci toate triburile pământului îşi vor lovi pieptul lamentându-se”?

Care este problema din această doctrină greşită a martorilor lui Iehova? Nu doar că orice doctrină greşită are în spate un spirit demonic şi nu Spiritul Adevărului, dar aceasta învăţătură prezintă un alt Isus, un Isus care nu vine în mod literal şi vizibil, astfel Isus al martorilor este un alt Isus, nu Isus Cristos Cel descris în Biblie!

Dar nu numai că martorii au un alt Iehova, un alt Isus; ci, ei au şi un alt spirit, după cum vom vedea în continuare:

 

 

Martorii au un alt spirit!

În viziunea martorilor, Spiritul Sfânt este doar o forţă activă, în revista Treziţi-vă din 1999 -  8/1 p.26,27, se spune: „Nu ar fi exact să spunem că spiritul sfânt este puterea lui Dumnezeu. Aceasta deoarece puterea poate fi în stare latentă, sau poate să existe inactiv, în cineva sau în ceva, cum ar fi puterea stocată într-o baterie încărcată, dar nefolosită. Totuşi, Scripturile prezintă spiritul lui Dumnezeu într-un context din care înţelegem că acesta este în acţiune, este ceva asemănător cu curentul electric care iese dintr-o baterie pusă în funcţiune (Geneza 1:2). Aşadar, spiritul sfânt al lui Dumnezeu este o energie lansată pentru a acţiona, este forţa sa activă.” [sublinierea îmi aparţine].

Din unele texte din Biblie reiese că Spiritul Sfânt este puterea lui Dumnezeu (Luca 1:35; Luca 24:49; Faptele Apostolilor 1:8). Însă tot în Biblie găsim că şi Domnul Isus este numit: „puterea lui Dumnezeu” (1 Corinteni 1:24 NW), dar aceasta nu însemnă că El nu este o persoană!? Noi putem spune despre un prieten puternic că este: 'puterea  noastră', un preşedinte poate numi un cosilier al lui, ca fiind: 'puterea lui'.  În mod asemănător, Spiritul care este Spiritul Sfânt este agentul care are putere şi prin care lucrează Dumnezeu! Biblia vorbeşte de „puterea Spiritului” (Luca 4:14; Romani 15:13,Romani 1:19). Dacă Spiritul este doar o forţă activă, sau doar o putere, cum poate Biblia vorbi atunci de „puterea Spiritului”, ar sună ceva de genul: „puterea puterii”!?!

De asemenea, ne întrebăm: cum poate o forţă să aibă sentimente ca: dragoste, tristeţe, gelozie (Romani 15:30; Efeseni 4:30; Iacob 4:5)? Cum poate forţa activă să aibă capacitatea intelectuală de a cerceta toate lucrurile lui Dumnezeu (1 Corinteni 2:10-12)? Cum poate o putere să aibă voinţă (1 Corinteni 12:11)?

 

Dar atunci ce este Spiritul Sfânt?

Biblia susţin că Spiritul Sfânt este o persoană divină, prin faptul că descrie însuşirile caracteristice unei persoane, după cum urmează:

Argumente că Spiritul Sfânt este o persoană, însă distinctă de Tatăl şi Fiul:

 

1) Lucruri pe care le poate face doar o persoană:

a) Vorbeşte (Faptele Apostolilor 8:29; Faptele Apostolilor 10:19; Faptele Apostolilor 11:12; Faptele Apostolilor 13:2; Faptele Apostolilor 28:25; 1 Timotei 4:1; Apocalipsa 2:7,Apocalipsa 1:11,Apocalipsa 1:17,Apocalipsa 1:29; Apocalipsa 3:6,Apocalipsa 1:13,Apocalipsa 1:22; Apocalipsa 14:13; Apocalipsa 22:17).

b) Strigă (Galateni 4:6)

c) Mărturiseşte (Neemia 9:30; Ioan 15:26; Faptele Apostolilor 5:32; Romani 8:16; Evrei 10:15; 1 Ioan 5:6,1 Ioan 1:8).

d) Aude (Ioan 16:13-14).

 

2) Spiritul Sfânt are raţiune, intelect, voinţă:

a) are gândire (Romani 8:27; Isaia 40:12-14).

b) cunoştinţă (Isaia 11:2; Exod 35:31).

c) înţelepciune şi pricepere (Exod 31:3; Efeseni 1:17).

d) are capacitatea de a cerceta (1 Corinteni 2:10).

e) capacitatea de a sfătui (Isaia 11:2).

f) capacitatea de a învăţa (Neemia 9:20; Luca 12:12; Ioan 14:26).

g) în virtutea gândirii Lui, El are o voinţă proprie (1 Corinteni 12:11; Ezechiel 1:12,Ezechiel 1:19-21).

 

3) Spiritul Sfânt are sentimente, emoţii:

a) dragoste (Romani 15:30; 2 Timotei 1:7).

b) îndurare, milă (Zaharia 12:10; Filipeni 2:1-3; Iacob 3:17).

c) gelozie (Iacob 4:5).

d) întristare (Isaia 63:10; Efeseni 4:30).

e) efectul sentimentelor sunt suspinele Spiritului Sfânt pentru noi (Romani 8:26-27).

f) bucuria (Romani 14:17; Romani 15:13; Galateni 5:22).

g) speranţa (Romani 15:13; Galateni 5:5).

h) El mângâie (Faptele Apostolilor 9:31; Ioan 14:26; Ioan 15:26; Ioan 16:13).

 

4) Spiritul Sfânt are reacţii tipice unei persoane:

a) El se poate face vrăşmaş (Isaia 63:10).

b) El poate considera bună/potrivită o anumită hotărâre (Faptele Apostolilor 15:28).

c) El a reacţionat oprindu-l pe Pavel, când acesta mergea spre o direcţie greşită în lucrarea de predicare a evangheliei (Faptele Apostolilor 16:6-10).

 

6) Persoana Spiritului Sfânt a putut fi văzută şi auzită de către diferiţi oameni:

a) Ioan Botezătorul L-a văzut sub formă de porumbel  (Matei 3:16-17).

b) Cei adunaţi la Penticostă, L-au văzut ca limbi de foc şi au auzit un vâjâit, ca unui vânt puternic (Faptele Apostolilor 2:1-4).

 

 

7) Spiritului Sfânt I se atribuie descrieri care sunt potrivite numai pentru o persoană:

a) El poate fi minţit şi ispitit sau încercat (Faptele Apostolilor 5:3).

b) El este martor ca şi apostolii la învierea Domnului Isus (Faptele Apostolilor 5:30-32).

c) El poate fi batjocorit (Evrei 10:29).

 

8) Spiritul Sfânt este distinct de Tatăl şi Fiul:

a) ca persoane (Ioan 16:12-15; 2 Corinteni 13:14)

b) în lucrare, poziţie sau funcţie (1 Corinteni 12:4-6; Efeseni 4:4-6).

c) în închinare (Romani 15:30; Efeseni 2:18; Efeseni 3:14; Efeseni 5:20; Efeseni 6:18).

 

9) Spiritul Sfânt este un altul decât Isus:

a) Spiritul Sfânt este un altul decât Isus, un alt Mângâietor (Ioan 14:16-17; Ioan 16:7).

b) a huli pe Fiul are consecinţe diferite cu a huli pe Duhul Sfânt (Matei 12:31-32; Marcu 3:28-30; Luca 12:10).

 

10) Spiritul Sfânt are un Sine propriu:

a) Spiritul Sfânt are un Sine propriu, El pune deoparte, El trimite sau însărcinează oameni (Faptele Apostolilor 10:19-20; Faptele Apostolilor 13:2-4).

Spiritul martorilor este o forţă activă, este „un alt spirit” (2 Corinteni 11:4 NW), nu Spiritul Sfânt din Biblie care a fost născut din Tatăl prin Fiul, care este o persoană prin care lucrează Dumnezeu şi Isus (Ioan 14:26; Ioan 15:26)!

Chiar dacă Spiritul Sfânt este o persoană, ea nu este egală cu Tatăl şi Fiul, ci supusă lor.

 

Duhul Sfânt nu este egal cu Dumnezeu în vârstă:

Biblia spune despre Dumnezeu că nu are început, fiind din veşnicie, după cum se precizează: „Dumnezeu este din veşnicie în veşnicie” (Psalmi 90:2; Psalmi 93:2; Psalmi 106:48), îngerii, şi oamenii au un început (Geneza 1:26-27; Coloseni 1:15-16).

Spiritul Sfânt are început, din următoarele motive: 1) El provine „din [gr. ek] Dumnezeu” (vezi 1 Ioan 4:2; 1 Corinteni 2:12), nu a existat dintotdeauna lângă Dumnezeu aşa cum susţin trinitarienii; 2) Spiritul Sfânt a fost creat prin Fiul, căci toate sunt create prin El (Ioan 1:1-3; Coloseni 1:15-17); 3) Deoarece Fiul are început, nu putea exista Spiritul Fiului înainte ca Fiul să existe!

 

Duhul Sfânt nu este egal cu Dumnezeu în cunoştinţă:

Dumnezeu este atotcunoscător sau omniştient (Iov 12:13; Romani 11:33; Romani 16:27).

Însă despre Spiritul Sfânt se spune următoarele:

1 Corinteni 2:10: „Nouă însă Dumnezeu ni le-a descoperit prin Duhul Său. Căci Duhul cercetează totul, chiar şi lucrurile adânci ale lui Dumnezeu”.

Acest pasaj arată că Duhul Sfânt nu este omniştient (atotcunoscător). Deoarece o persoană omniştientă nu mai are nevoie să cerceteze lucrurile adânci ale lui Dumnezeu (în greacă: „erayna” = caută, examinează, investighează  - n.s. NTTF - 2008). Ea ştie, fără a le mai cerceta!

În Marcu 13:32, se precizează clar: „Cât despre ziua aceea, sau ceasul acela, nu ştie nimeni, nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl”. Iată despre ziua venirii Domnului, textul spune clar: „nu ştie nimeni..ci numai Tatăl”.

Orice comentariu este de prisos pentru a susţine omniştienţa Fiului sau a Duhului Sfânt.

 

Duhul Sfânt nu are nemurirea prin Sine:

Singurul care are nemuirea şi existenţa prin Sine este Dumnezeu, despre El se spune:

&      1 Timotei 1:17: „A Împăratului veşniciilor, a nemuritorului, nevăzutului şi singurului Dumnezeu, să fie cinstea şi slava în vecii vecilor! Amin”.

&      1 Timotei 6:16: „singurul care are nemurirea, care locuieşte într-o lumină, de care nu poţi să te apropii pe care nici un om nu L-a văzut, nici nu-L poate vedea şi care are cinstea şi puterea veşnică! Amin”.

Iată doar Dumnezeu Tatăl, este singurul care are nemurirea! Însă la ce se referă expresia: „singurul care are nemurirea”, având în vedere că şi Isus după înviere are nemuriea (Romani 6:9), şi Duhul Sfânt după creierea Lui (Evrei 9:14), îngerii, oamenii vor beneficia de nemurire la prima înviere sau la răpire (1 Corinteni 15:51-54; Luca 20:36)?

Sensul este că, Dumnezeu este singurul care are nemurirea prin Sine, fără a avea nevoie de nimeni. Domnul Isus, Duhul Sfânt, îngerii şi oamenii au sau vor avea nemurire, dar nu prin putere proprie!

Fiul trăieşte prin Tatăl (Ioan 6:57; 2 Corinteni 13:4), Duhul Sfânt se menţine în viaţă prin Fiul. În Coloseni 1:17, se spune: „El este mai înainte de toate lucrurile şi toate se ţin prin El”. Iată Fiul este înainte de toate creaturile (inclusiv Duhul Sfânt) şi „toate se ţin prin El” (inclusiv Duhul Sfânt). Domnul Isus ţine toate lucrurile, inclusiv pe Duhul Sfânt, prin „cuvântul puterii Sale” (Evrei 1:3).

La rândul Lui, Duhul Sfânt susţine viaţa, fără ca El să aibă viaţa în Sine, fiind susţinut în viaţă de Fiul în mod direct (Evrei 1:3), şi de Tatăl în mod indirect (Faptele Apostolilor 17:24-28).

Doar Dumnezeu Tatăl are existenţa şi nemurirea prin Sine, Numele lui: Iehova semnifică: Cel veşnic; Cel ce trăieşte prin Sine!

În concluzie, poziţia Duhului este de Paraclet (Mângâietor), dar nu Paraclet egal cu Fiul (1 Ioan 2:1); ci, Acest Paraclet va lua: „din ce este al Meu (Isus)”, nu tot ce este al Lui Isus (Ioan 16:13-15).

Astfel Fiul este superior Duhului Sfânt, iar Tatăl este superior Fiului, căci tot ce are Fiul a primit de la Tatăl (vezi şi Ioan 14:28).

Pentru un studiu amănunţit despre Spiritul Sfânt, vezi: cartea: „Cine este Duhul Sfânt” Vol. I., iar pentru o analiză mai amănunţită despre Tatăl, Fiul şi Spiritul Sfânt vezi broşura: „Martorii lui Iehova şi trinitatea”, precum şi cartea: „Este Dumnezeul Bibliei o trinitate?”

Să vedem în continuare, faptul că martorii predică o altă veste bună şi nu vestea bună predicată de apostoli!

 

Martorii predică o altă veste bună!

Vestea bună predicată de martori:

Martorii lui Iehova predică despre o lume nouă în care nu va mai exista: războaie, foamete, boli şi de care poţi beneficia, dacă vei acumula cunoştinţă despre Dumnezeu şi Fiul Său, astfel vei fi încurajat să începi un studiu biblic gratuit. Însă acest studiu nu va fi unul biblic; ci, un studiu în care vei fi îndoctrinat cu teoriile lor, după literatura lor care răstălmăceşte învăţăturile Bibliei. De fapt, viaţa veşnică nu se obţine prin asimilarea de cunoştinţă, aşa cum redă eronat traducerea NW în Ioan 17:3; ci, prin a-L cunoaşte pe Dumnezeu şi pe Isus Cristos. Una este să cunoşti informaţii despre cineva (şi atei sau agnostici pot deţine informaţii din Biblie despre Dumnezeu), şi alta este să cunoşti pe cineva printr-o relaţie cu El!

Martorii spun că predică despre regatul lui Dumnezeu, însă ei predau învăţături eronate despre Regatul lui Dumnezeu, cum ar fi acelea despre anul 1914, ca an al întronării lui Cristos, despre cei 144.000, de asemenea ei pun un mare accent pe paradisul pământesc şi pe binefacerile din el, în contrast cu ceea ce spune Pavel în Romani 14:17 NW - 2006: „Căci regatul lui Dumnezeu nu înseamnă mâncare şi băutură, ci înseamnă dreptate, pace şi bucurie cu spirit sfânt”.

Mesajul predicat de martori are în centru paradisul pământesc şi binefacerile lui care se obţin printr-un studiu biblic şi prin intrarea în organizaţie.

Mesajul predicat de apostoli avea în centrul: persoana lui Isus, iar pentru a obţine viaţa veşnică aceasta se realiza prin căinţă (Faptele Apostolilor 3:19), credinţă (Faptele Apostolilor 8:12-13), mărturisirea cu gura (Romani 10:9-10) şi botezul în apă (Faptele Apostolilor 2:38; Faptele Apostolilor 22:16).

Iar pentru primii creştini a predica regatul, însemna a-l predica pe Cristos ca fiind Regele, Domnul, Salvatorul şi Răscumpărătorul păcătoşilor (vezi predicile lui Petru, Ştefan şi Pavel dacă pomenesc de paradisul pământesc, sau au în centrul atenţiei pe Isus, căinţa şi conştientizarea oamenilor că erau păcătoşi şi credinţa în Isus Cristos: Faptele Apostolilor 2:14-39; Faptele Apostolilor 3:12-26; Faptele Apostolilor 5:29-32; Faptele Apostolilor 7:2-53; Faptele Apostolilor 9:20-22; Faptele Apostolilor 10:34-43).

Este interesant că expresia vestea bună (Evanghelia) apare de peste 100 de ori în Scripturile Creştine, ea îl are în centru pe Domnul Isus (Romani 1:1-5; 1 Corinteni 1:23; 1 Corinteni 2:2; Coloseni 1:28-29). În mesajul Evangheliei, nu regatul este pe prim plan; ci, Regele! 'Evanghelia regatului' apare în 7 versete, iar Evanghelia lui Isus în 17 versete. Oricum este aceiaşi Evanghelie care Îl are în centru ei pe Isus Cristos (1 Corinteni 1:23; 1 Corinteni 2:2; Coloseni 1:28,Coloseni 1:29), căci personajul principal al Evangheliei este Fiul lui Dumnezeu, Isus Cristos, Salvatorul tuturor celor credincioşi (Faptele Apostolilor 9:20). Acest lucru este bine subliniat de unul dintre cei mai mari evanghelişti ai tuturor timpurilor, şi anume de apostolul neamurilor: Pavel care spune: ,,Pavel, rob al lui Isus Hristos, chemat să fie apostol, pus deoparte ca să vestească Evanghelia lui Dumnezeu, pe care o făgăduise mai înainte prin proorocii Săi în Sfintele Scripturi. Ea priveşte pe Fiul Său, născut din sămânţa lui David, în ce priveşte trupul, iar în ce priveşte duhul sfinţeniei dovedit cu putere că este Fiul lui Dumnezeu, prin învierea morţilor; adică pe Isus Hristos, Domnul nostru” (Romani 1:1-4 BC). Deci evanghelia nu promovează o organizaţie, ea nu atrage atenţia asupra unei mişcări religioase; ci, ea îl înalţă pe Domnul domnilor, pe Isus Cristos despre care a mărturisit însuşi Dumnezeu, şi a fost dovedit cu putere că El este Fiul lui Dumnezeu şi Salvatorul celor credincioşi. De aceea Pavel a declarat cu atâta putere următoarele: ,,dar noi propovăduim pe Hristos cel răstignit, care pentru Iudei este o pricină de poticnire, şi pentru Neamuri o nebunie; dar pentru cei chemaţi, fie Iudei, fie Greci, este puterea şi înţelepciunea lui Dumnezeu…Căci n-am avut de gând să ştiu între voi altceva decât pe Isus Hristos şi pe El răstignit.” (1 Corinteni 1:23-24; 1 Corinteni 2:2 BC).

A-l predica pe Isus Cristos, însemnă şi a predica următoarele lucruri legate de viaţa Lui, după cum urmează: naşterea din Tatăl (Ioan 3:16-18); profeţiile cu privire la Mesia (Isaia 53);  naşterea Sa din fecioara Maria (Luca 1:30-31; Luca 2:11; Galateni 4:4), provenind din sămânţa lui David (Faptele Apostolilor 2:30; Faptele Apostolilor 13:22; Romani 1:3; 2 Timotei 2:8); botezul Său şi serviciul Său în care a prediat, a făcut semne şi minuni (Luca 3:21-22; Faptele Apostolilor 2:22; Faptele Apostolilor 10:38); mortea Sa ca jertfă (Romani 3:25; 1 Corinteni 15:1-3; Evrei 9:26; 1 Ioan 2:2; 1 Ioan 4:10); învierea Domnului Isus din morţi (Faptele Apostolilor 2:24-32; Faptele Apostolilor 13:33-34; 1 Corinteni 15:1-4); înălţarea la cer după 40 de zile (Luca 24:50-52; Faptele Apostolilor 1:3-9; Faptele Apostolilor 2:33); revenirea Sa (Faptele Apostolilor 3:19-21; 1 Corinteni 15:23), predarea domniei la sfârşitul mileniului (1 Corinteni 15:24-28).

A predica pe Cristos mai înseamnă că orice subiect Biblic, cum ar fi: judecata, închinarea, stăpânirea de sine, etc. (Faptele Apostolilor 24:24-25; Apocalipsa 14:6-7), căinţa, credinţa, botezuri, punerea mâinilor, învierea morţilor, judecata veşnică (Evrei 6:1-2). Toate acestea trebuie predicat în corelare cu Isus care este calea oricărei revelaţii sau a oricărui mesaj biblic şi adevărul oricărei învăţături Biblice şi viaţa învăţăturilor sau a predicării căci Cuvintele Lui sunt duh şi viaţă (Ioan 6:63; Ioan 14:6). Astfel toate subiectele Bibliei sunt legate de Cristos, pentru că mărturia despre Isus, aduce (atrage) duhul prorociei peste cel ce Îl vesteşte (Apocalipsa 19:10).

De pildă, când predicăm închinarea, noi predicăm că Isus este mijlocitor la Dumnezeu, când predicăm judecata, noi predicăm că El a fost stabilit de Dumnezeu ca Judecător (Ioan 5:22). Când predicăm stăpânirea de sine ca Pavel (Faptele Apostolilor 24:25), noi o corelăm tot la Cristos exemplul nostru. Dacă predicăm despre căinţa, predicăm că ne putem căi decât pe baza legii lui Cristos care ne conştientizează de păcate, şi aoi prin jertfa lui Isus primim iertare, iar dacă predicăm credinţa în El, vestim mortea şi învierea Lui, dacă învăţăm despre botez, vorbim de un botez în Numele Lui care ne plasează în El, dacă învăţăm despre punerea mâinilor (Evrei 6:1,Evrei 1:2), explicăm că la nivel invizibil Cristos lucrează, dacă proclamăm învierea morţilor, argumentul suprem că morţii vor învia este că Cristos a înviat, dacă predicăm judecata veşnică, învăţăm că Isus urâşte fărădelegea şi iubeşte dreptatea (Evrei 1:9) aşa că judecata Lui este dreaptă şi veşnică!

Dar nu numai predicarea sau vestirea pune accentul pe Cristos; ci, şi lucrarea de învăţare şi de facere de discipoli gravitează în jurul persoanei lui Cristos, căci tot el sub inspiraţie spune în Coloseni 1:28-29: ,,Pe El (Isus Cristos) Îl propovăduim noi, şi sfătuim pe orice om, şi învăţăm pe orice om în toată înţelepciunea, ca să înfăţişăm pe orice om, desăvârşit în Hristos Isus. Iată la ce lucrez eu, şi mă lupt după lucrarea puterii Lui, care lucrează cu tărie în mine.”

De aceea în momentul când noi predicăm sau învăţăm pe oameni, noi trebuie să facem ca mesajul şi învăţătura să graviteze în jurul lui Isus Cristos, şi El să fie înălţat şi onorat şi nu o organizaţie, cult sau denominaţie. De aceea, noi nu trebuie să mărturisim despre noi, despre avantajele organizaţiei noastre; ci, noi trebuie să-l predicăm pe ,,Isus Hristos şi pe El răstignit.” 

Martorii nu Îl predică pe Domnul Isus, nu El este subiectul central al vestirii lor, nu El este miezul predicării lor, astfel ei predică o altă veste bună despre un paradis pământeasc, ei nu-L predică pe Cristos!

Martorii se predică pe ei înşişi, ei promovează organizaţia lor, religia lor ca fiind singura prin care putem ajunge la Dumnezeu, putem obţine aprobarea divină, această predicare a lor, contrastează cu ceea ce spune Pavel în 2 Corinteni 4:5 NW: „Căci nu ne predicăm pe noi înşine, ci îl predicăm pe Cristos Isus ca Domn, iar pe noi înşine, ca sclavi ai voştri de dragul lui Isus”. Iată apostolul Pavel nu se predica pe el sau congregaţia lui, religia lui; ci, Îl predica „pe Cristos Isus ca Domn”.

Martori predică o altă veste bună, ei nu-L predică pe Isus Cristos!

Cel mai important element din vestea bună este jertfa lui Isus. Explicaţia martorilor şi la acest subiect, este insuficientă şi deficitară, arătând că ei nu cunosc adevărata: vestea bună!

Martorii lui Iehova explică răscumpărarea ca fiind: o plată echivalentă pentru păcatul lui Adam, prin care a răscumpărat perfecţiunea pierdută de el. Martorii lui Iehova explică răscumpărarea după cum urmează: „Această eliberare era necesară deoarece strămoşul nostru comun‚ Adam‚ s-a răzvrătit împotriva lui Dumnezeu. Actul său de nelegiuire a făcut din el un păcătos‚ deoarece „păcatul este nelegiuire“ (1 Ioan 3:4; 1 Ioan 5:17). Prin urmare el nu mai era demn să primească de la Dumnezeu darul vieţii veşnice (Romani 6:23). În felul acesta el şi-a pierdut dreptul la viaţă umană perfectă în paradis‚ lipsindu-i în acelaşi timp şi pe descendenţii săi de această perspectivă. Dar de ce trebuia să moară şi descendenţii lui Adam‚ de vreme ce numai el singur a păcătuit?

15 Deoarece păcătuind‚ Adam a transmis păcatul şi moartea tuturor copiilor săi‚ dintre care facem parte şi noi (Iov 14:4; Romani 5:12). „Toţi au păcătuit şi sînt lipsiţi de gloria lui Dumnezeu“‚ spune Biblia (Romani 3:23; 1 Regi 8:46). Însuşi David‚ omul temător de Dumnezeu‚ a spus: „În eroare am fost adus pe lume (. . .) şi în păcat m-a conceput mama mea“ (Psalmi 51:5). Astfel că noi murim în urma păcatului moştenit de la Adam. Dar cum poate jertfa vieţii lui Isus să-i elibereze pe oameni de păcat şi moarte?

16 Aici este implicat un principiu juridic al legii divine date Israelului‚ şi anume: „Viaţă pentru viaţă“ (Exod 21:23; Deuteronom 19:21). Prin neascultare‚ omul perfect Adam a pierdut viaţa perfectă‚ atît pentru sine cît şi pentru toţi fiii săi. Isus Cristos şi-a dat propria viaţă perfectă pentru a răscumpăra ceea ce a pierdut Adam. Da‚ el „s-a dat pe sine însuşi ca preţ de răscumpărare corespunzător pentru toţi“ (1 Timotei 2:5‚ 6). Deoarece a fost un om perfect ca şi Adam‚ Isus a fost numit „ultimul Adam“ (1 Corinteni 15:45). Nimeni altul de pe pămînt nu ar fi putut să plătească preţul de răscumpărare‚ deoarece ca fiu uman perfect al lui Dumnezeu‚ Isus era singurul egal cu Adam. — Psalmi 49:7; Luca 1:32; 3:38.

17 Isus a murit la vîrsta de 33 de ani şi jumătate. A treia zi după moartea sa a fost înviat. Cu patruzeci de zile mai tîrziu s-a ridicat la cer (Faptele Apostolilor 1:3‚9-11). Acolo‚ din nou ca persoană spirituală‚ s-a prezentat pentru noi „în faţa persoanei lui Dumnezeu“‚ ducînd cu sine valoarea jertfei sale (Evrei 9:12‚ 24). Preţul de răscumpărare fiind plătit lui Dumnezeu‚ de acum oamenii puteau fi eliberaţi. Dar cînd se vor face simţite binefacerile acestei jertfe?” - „Tu poţi trăi pentru totdeauna pe pământ” p.57-68.

Această explicaţie descrie insuficient şi doar parţial rolul jertfei lui Isus Cristos! Faptul că martorii nu înţeleg bine răscumpărarea este un lucru grav!

În legătură cu explicaţia martorilor, se ridică întrebarea, răscumpărarea lui Cristos viza doar ceea ce a pierdut Adam? Răscumpărarea implică doar o viaţă oferită în locul vieţii lui Adam? Răscumpărarea are doar o legătură indirectă cu noi prin Adam şi nu una directă?

Domnul Isus, ne-a răscumpărat din păcatul pe care l-am moştenit de la Adam, dar şi din păcătale noastre făcute cu bunăştiinţă, deliberate, uneori din rea voinţă sau din răzvrătire faţă de Dumnezeu (1 Petru 2:24 1 Ioan 2:1-2; 1 Ioan 3:5; 1 Ioan 4:10).

Nu doar păcatul moştenit este vina noastră, ci, chiar când puteam să ne stăpânim în a nu păcătui, nu am făcut-o uneori (Evrei 12:4; Iacob 4:7-9), astfel toţi suntem vinovaţi în faţa lui Dumnezeu (Romani 3:10-18,Romani 1:23). Dumnezeu trebuia să ne pedepsească pe noi toţi, pentru călcarea legii Lui bune şi perfecte, păcatul însemnând neascultarea faţă de El (1 Ioan 3:4)! Însă Dumnezeu în dragostea Lui faţă de noi, L-a trimis pe singurul Lui Fiu, ca El să poarte păcatele noastre la Golgota şi El să fie pedepsit pentru păcatele noastre (Isaia 53:4-5; Evrei 9:28; Galateni 1:4). El a fost despărţit de Dumnezeu când a strigat „Dumnezeul meu, Dumnezeul meu de ce m-ai părăsit” din cauza păcatelor noastre luate asupra Lui, căci păcatul face un zid de despărţire între om şi Dumnezeu (Isaia 59:2).

Dumnezeu este drept (Deuteronom 32:4), El nu putea ierta omenirea, pe tine şi pe mine, chiar dacă dragostea Lui îi cerea lucrul acesta, dar dreptatea Lui cerea ca noi păcătoşii care am călcat legea lui să fim pedepsiţi. Astfel Dumnezeu a trimis pe singurul Său Fiu, ca El să fie pedepsit în locul nostru (Isaia 53:4-5), ca El să i-a păcatul nostru (Ioan 1:29), păcat prin care omenirea era despărţită de Dumnezeu (Isaia 59:2), şi să ne dea în schimb statutul Lui de: drept, sfânt şi perfect (1 Corinteni 1:29-31; Evrei 10:10,Evrei 1:14), şi să ne curăţească prin sângele Lui de orice păcat (1 Corinteni 6:11; 1 Petru 1:2).

Astfel omul prin păcat este vrăşmaş cu Dumnezeu, dar prin Cristos, poate avea pace cu Dumnezeu, şi se poată apropia de Sfântul Dumnezeu, devenind copil al Lui (Romani 5:1; Efeseni 2:16-18; Galateni 3:26).

Această persoană care s-a jertfit pentru omenire, este Fiul lui Dumnezeu Isus Cristos, care este singurul care a adus o salvare şi o „răscumpărare corespunzător pentru toţi” [nu doar pentru păcatul lui Adam], răscumpărare eternă din păcat şi moarte de care poate beneficia toţi oamenii (Faptele Apostolilor 4:12; 1 Timotei 2:5-6; 1 Timotei 4:10; Tit 2:11; Evrei 9:12;).

Jertfa lui Isus nu mai are nevoie de complectare, perfecţionare, ajustare, ea are puterea să şteargă orice păcat, fiind perfectă (Evrei 10:10,Evrei 1:14; 1 Petru 1:19); şi completă (Ioan 1:29; Evrei 9:26).

Sacrificiul său, prin moarte a realizat următoarele lucruri:

¨     Preţ de răscumpărare  (Marcu 10:45; 1 Timotei 2:5-6);

¨     A fost pedepsit cu mortea în locul nostru ca substitut (2 Corinteni 5:14-15; Evrei 2:9);

¨     Prin sângele lui păcatele noastre au fost curăţate şi iertate (Efeseni 1:7; 1 Ioan 1:7), dar şi inimile şi conştiinţele noastre întinate (Evrei 10:19,Evrei 1:22);

¨     Ne-a împăcat (reconciliat) cu Dumnezeu (Romani 5:1; 2 Corinteni 5:18-19);

¨     Jertfa Sa a fost ispăşire, adică Isus a suferit mânia îndreptăţită a lui Dumnezeu ca noi să nu o suferim (Isaia 54:10,Isaia 1Ioan 2:1-2);

¨     Prin moartea ca om a nimicit lucrările Diavolului şi a primit dreptul să-l nimicească pe Diavol (Coloseni 2:13-15; 1 Ioan 3:8; Evrei 2:14);

¨     A pus capăt legii lui Moise (Coloseni 2:14; Efeseni 2:15).

¨     A pus capăt diferenţei dintre iudei şi neamuri (Efeseni 2:11-19; Faptele Apostolilor 15:9-11);

¨     Prin Jertfa Sa Isus ne-a cumpărat pentru Dumnezeu (1 Corinteni 6:19-20);

¨     Prin Jertfa Sa ne-a sfinţit (Evrei 10:10);

¨     Prin jertfa Domnului suntem făcuţi desăvârşiţi (Evrei 10:14);

¨     Moartea Domnului Isus a deschis calea spre cer (Evrei 10:19-20);

¨     Jertfa lui Cristos ne eliberează de frică şi robie eliberându-ne de păcate şi pofte şi teama de pedeapsă (Evrei 2:14-15; Efeseni 2:1-6);

¨     Moartea şi învierea lui Isus a făcut ca trupul (adunarea) lui Cristos să primească o autoritate puternică asupra Diavolului şi îngerilor lui, şi asupra oamenilor (Apocalipsa 1:5-6; 1 Ioan 4:4; Efeseni 2:6; Efeseni 6:11-17; 2 Corinteni 10:3-5). Etc.

¨     Cristos a purtat pe cruce nu doar păcatele noastre, ci şi: bolile noastre, suferinţele noastre, neputinţele noastre, de aceea El nu doar ne iartă, ci prin credinţă putem primi vindecare şi eliberare (comp. Isaia 53:4-6 cu Matei 8:16-17).

Răscumpărarea oamenilor nu a fost doar spirituală; ci, şi o răscumpărare a trupului lor de carne. Atunci când Domnul Isus va veni pe norii cerului, în Regatul Său, toţi oamenii fie din cer sau de pe pământ, care vor fi în Regatul Său, vor beneficia de o transformare a trupului lor, datorită jertfei lui Isus, numită în Biblie: „răscumpărarea trupului” (Romani 8:23 - BC).

Martorii lui Iehova predică o altă veste bună nu cea biblică, acest lucru reiese şi din faptul că ei nu sunt salvaţi, ei nu au iertarea păcatelor! Astfel, în ce priveşte salvarea, martorii lui Iehova nu au o siguranţă a salvării, căci ei se bazează pe faptele lor şi nu pe harul (bunătatea nemeritată) Domnului Isus. Atunci când sunt întrebaţi martorii dacă sunt salvaţi sau nu, răspunsul lor este: Cine va răbda până la sfâşit va fi salvat (Matei 24:13), sau cu Ţefania 2:3, unde se spune: „Căutaţi pe Domnul, toţi cei smeriţi din ţară, care împliniţi poruncile Lui! Căutaţi dreptatea, căutaţi smerenia! Poate că veţi fi cruţaţi în ziua mâniei Domnului.”

Cu alte cuvinte accentul lor, cade nu pe o salvare actuală prin harul Domnului; ci, pe o salvare în viitor de la distrugerea din Armaghedon, o salvare bazată pe faptele lor, pe împlinirea poruncilor până la Armaghedon.

Da, este adevărat că la venirea lui Cristos primim salvarea eternă, adică nemurirea şi glorificarea trupurilor noastre, şi până atunci noi trebuie să perseverăm. Însă perseverăm din poziţia de salvaţi, ducând la capăt salvarea noastră (Filipeni 2:12), nu din poziţia de oameni pierduţi, care trebuie să rabde ca în final să primească salvarea pe baza perseverenţei lor!

Conform Scripturilor creştine, chiar în momentul în care cineva crede în Cristos şi se botează, persoana respectivă este salvată. Biblia vorbeşte în cazul creştinilor de salvare sau mântuire la trecut: „am fost mântuiţi” (Romani 8:24). Domnul Isus a spus în Ioan 10:9: „Eu sunt Uşa. Dacă intră cineva prin Mine, va fi mântuit...”. Iubite cititor dacă ai intrat pe uşa care este Cristos eşti salvat. Dacă ai chemat Numele Lui eşti salvat (Romani 10:11-13). Dacă ai crezut în El şi te-ai botezat în Numele Lui eşti salvat în avel moment (Faptele Apostolilor 2:38; Faptele Apostolilor 22:16; 1 Petru 3:21)!

Salvarea nu se primeşte pe baza lucrărilor sau faptelor noastre bune (a merge în predicare, la întruniri, etc.); ci, se primeşte prin har (favoare sau bunătate nemeritată), prin credinţă. Cu toate că conducerea martorilor vorbeşte de faptul că salvare este dată în dar prin „favoarea nemeritată”, aşa cum este tradus expresia: ‚har’ în Biblia lor. Însă publicaţiile care descriu salvarea prin har nu sunt suficient de clare, ele vorbesc de favoarea sau bunătatea nemeritată, dar apoi menţionează că credinţa fără fapte este moartă, şi alte lucruri, care îl fac pe cititor să înţelegă ceva de genul: har+credinţă = fapte = salvare, nu har+credinţă =salvare = fapte.

Este trist că nici o publicaţie tipărită pentru lucrarea de predicare nu tratează: salvarea doar prin favoare nemeritată şi prin credinţă. Deci nici un tract sau o publicaţie pentru lucrarea de predicare dar nici din cele pentru martori, nu analizează în mod serios salvarea prin har, adevarata veste bună prin care obţinem, iertarea, îndreptăţire, viaţa veşnică doar prin Cristos! Această realitate îi descalifică din poziţia de vestitori ai evangheliei, de slujitori ai lui Cristos!

Chiar dacă despre salvarea ca dar, se vorbeşte doar în unele publicaţii, dar şi în acest caz, în articolul respectiv este insuficient accentuat: salvarea prin har şi credinţă, la toate articolele se mai adaugă faptele, este adevărat ca o consecinţă a salvării, însă articolele în final sunt aşa concepute, ca să rămâi în minte cu faptele!!!

Un exemplu, Cartea: Argumente p. 326, la un subtitlu se spune: „Este suficient să ai credinţă pentru a obţine salvarea?” Răspunsul în mod normal ar fi trebuit să fie: DA, urmat de texte scripturale doveditoare, ca: Ioan 3:16,Ioan 1:36; Faptele Apostolilor 16:16, etc. şi atunci orice martor ar fi înţeles că independent de faptele lui, el poate primi salvarea prin credinţa în Domnul Isus Cristos.

Totuşi cartea continuă astfel: citează Efeseni 2:8-9, apoi comentează: „Întregul aranjament al salvării este o expresie a favorii nemeritate a lui Dumnezeu. Un descendent al lui Adam nu poate în nici un fel să dobândească prin el însuşi salvarea, indiferent cât de nobile ar fi lucrările sale. Salvarea este un dar al lui Dumnezeu oferit acelora care exercită credinţă în valoarea ispăşitoare a jertfei Fiului Său...Dar oricine va avea o credinţă adevărată, va avea şi lucrări împreună cu aceasta...”

Există trei probleme în această afirmaţie: 1) exercită credinţă este un termen proporiu WTS, nu unul biblic, în Biblie apare cuvântul grecesc: pisteo = a crede. Expresie ‚exercita credinţă’ însemnă mai mult de cât a crede; ci, însemnă a-ţi transpune credinţa în fapte, ceea ce denotă că darul se primeşte de către cei ce fac fapte în virtutea credinţei, nu de cei ce în mod simplu: cred în Isus Cristos! 2) WTS vorbeşte de a exercita credinţă în valoarea jertfei lui Isus, în loc de a crede în jertfa lui Isus. Oare Dumnezeu care a inspirat Biblia nu a fost înţelept, sau liderii WTS sunt mai deştepţi ca Dumnezeu, de trebuie să schimbe terminologia biblică din a crede în jertfa lui Isus, în a exercita credinţă în valoarea jertfei lui Isus?! Biblia nu vorbeşte de nici o valoare a jertfei, noi nu trebuie să credem într-o valoare a jertfei; ci, în jertfa Sa, dar şi în învierea Sa. 3) A treia problemă menţionarea lucrărilor împreună cu credinţa. Nu este greşit să spui că faptele lucrează împreună cu credinţa, sau că ele sunt un efect al credinţei adevărate, dar problema este alta. Vă aduceţi aminte de titlul subtitlului? El este: „Este suficient să ai credinţă pentru a obţine salvarea?” Ce ar înţelege un martor, sau orice cititor care citeşte acest titlu, şi după aceea se vorbeşte de exercitarea credinţei şi de şi de lucrări împreună cu credinţa, ba mai mult, se citează din Iacov cap. 2, unde credinţa fără fapte este moartă, ceea ce este adevărat, însă acest text nu răspunde la întrebarea din titlu, ci răspunde la o altă întrebare: Cum pot să dovedesc că am credinţă şi că sunt salvat? PRIN FAPTE.

Un cititor care nu cunoaşte bine Scripturile şi care nu a fost salvat încă prin Cristos, ar ajunge la concluzia următoare, citind explicaţia din carte: credinţa + fapte = salvare!

De aceea, majoritatea martorilor în minţile lor nu au înregistrat temeinic, ecuaţia: har+credinţă = salvare; ci har + credinţă = fapte = salvare. Sau credinţa + fapte = salvare.

O dată am făcut un sondaj de opinie în congregaţia mea. Într-o seară am plecat de la sala Regatului, şi aşteptând tramvaiul, cu toţi martorii care veneau la tramvai (în jur de 20-30 de persoane) am întrebat ce cred ei că ne salvează pe noi: credinţa sau faptele, sau credinţa împreună cu faptele sau doar credinţa? (În perioada aceea eu am primit revelaţia că suntem salvaţi doar prin credinţă). Majoritatea au spus că credinţa împreună cu faptele ne salvează, foarte puţini au spus că faptele ne salvează, însă nici un martor nu a spus că doar prin credinţă suntem salvaţi!

Biblia spune clar, că suntem salvaţi prin har şi prin credinţă, fără fapte. În Efeseni 2:8-9, se spune: „Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni”.

Biblia este foarte clară în privinţa aceasta, ea spune în Romani 3:21-26: „Dar acum s-a arătat o neprihănire (Greceşte: dreptate) pe care o dă Dumnezeu, fără lege, despre ea mărturisesc legea şi prorocii şi anume, neprihănirea dată de Dumnezeu, care vine prin credinţa în Isus Hristos, pentru toţi [nu doar pentru 144.000] şi peste toţi cei ce cred în El. Nu este nici o deosebire. Căci toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu. Şi sunt socotiţi neprihăniţi, fără plată, prin harul Său, prin răscumpărarea, care este în Hristos Isus. Pe El Dumnezeu L-a rânduit mai dinainte să fie, prin credinţa în sângele Lui, o jertfă de ispăşire, ca să-Şi arate neprihănirea Lui; căci trecuse cu vederea păcatele dinainte, în vremea îndelungii răbdări a lui Dumnezeu; pentru ca, în vremea de acum, să-Şi arate neprihănirea Lui în aşa fel în cât, să fie neprihănit şi totuşi să socotească neprihănit pe cel ce crede în Isus”.

În ultima perioadă când eram la martori nu am mai fost tulburat, ştiam că sunt salvat doar datorită harului şi credinţei, fără fapte, mă mângâiau şi încurajau mult pasajul din Romani 4:6-8, şi încercam prin el să-i încurajez şi pe alţi martori. O dată chiar vorbeam cu o martoră pinieră regulară, care avea tot timpul conştinţa tulburată, şi simţea că nu face suficient în lucrare, i-am citit acest pasaj şi am încercat să-l explic, dar tot nu a înţeles, atât de îndoctrina era, şi din păcate suferea. Însă Biblia pentru cei ce o cred cu adevărat îi poate elibera, Evanghelia vorbeşte de har (graţia), şi uite că faptele noatre bune nu-L impresionează pe Dumnezeu să ne graţieze de păcate pentru că facem fapte. Ce minunat că Dumnezeu te poate considera drept fără fapte, observaţi: „Tot astfel şi David numeşte fericit pe omul acela pe care Dumnezeu, fără fapte, îl socoteşte neprihănit. „Ferice” zice el „de aceia ale căror fără de legi sunt iertate şi ale căror păcate sunt acoperite! Ferice de omul, căruia nu-i ţine Domnul în seamă păcatul!”

Iubite cititor, ai dori să fi considerat drept fără faptele tale; ci, pe baza faptelor lui Cristos? Ai vrea ca Dumnezeu să nu-ţi ţină în seamă păcatul? Aleargă la Cristos, căci prin credinţa în El doar, poţi fi socotit drept de Dumnezeu. Slăvit să fie El!

Mulţi martori pe care i-am cunoscut personal aveau tulburări de conştinţă, publicaţiile martorilor care pun un accent exagerat pe lucrări, în special lucrarea de predicare, pregătirea la întruniri, slujirea la Betel, ca pionier, auxiliar, regular sau special, îi fac pe mulţi martori sinceri, să simtă în inima lor, că nici cum, „Dumnezeu” nu este mulţumit de cât fac ei în lucrarea Lui. Parcă în nici o lună nu fac cât ar trebui!

Însă Scripturile afirmă clar: „El ne-a mântuit şi ne-a dat o chemare Sfântă, nu pentru faptele noastre, ci după hotărârea Lui şi după harul care ne-a fost dat în Hristos Isus, înainte de veşnicii” (2 Timotei 1:9).

Tit 3:5: „El ne-a mântuit, nu pentru faptele, făcute de noi în neprihănire, ci pentru îndurarea Lui, prin spălarea naşterii din nou şi prin înnoirea făcută de Duhul Sfânt”.

De aceea, martorii nu au cum să spună: sunt salvat de Isus, pentru că ei nu sunt salvaţi, atât timp cât vor să-şi câştige salvarea şi dreptatea prin fapte. Chiar dacă conducerea lor îi învaţă să spună, la întrebarea: „Dumneavoastră sunteţi salvat?” Cu răspunsul: „până în prezent, da. Spun acest lucru deoarece Biblia ne sfătuieşte să nu fim prea siguri că stăm în picioare...[1 Corinteni 10:12].” (cartea: Argumente, p.327).

În textul din 1Corinteni nu vorbeşte de a avea o nesiguranţă în ce priveşte salvarea primită gratuit prin Domnul Isus; ci, vorbeşte ca persoana care consideră că stă în picioare, că este tare spirituală, să i-a seama să nu cadă. Biblia vorbeşte în mai multe locuri de siguranţa salvării:

Romani 5:1-2: „Deci, fiindcă suntem socotiţi neprihăniţi, prin credinţă, avem (Sau: Să avem) pace cu Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Hristos. Lui Îi datorăm faptul că, prin credinţă, am intrat în această stare de har, în care suntem; şi ne bucurăm în nădejdea slavei lui Dumnezeu”.

Romani 5:6-11: „Căci, pe când eram noi încă fără putere, Hristos, la vremea cuvenită a murit pentru cei nelegiuiţi. Pentru un om neprihănit cu greu ar muri cineva; dar pentru binefăcătorul lui, poate că s-ar găsi cineva să moară. Dar Dumnezeu Îşi arată dragostea faţă de noi prin faptul că, pe când eram noi încă păcătoşi, Hristos a murit pentru noi. Deci, cu atât mai mult acum, când suntem socotiţi neprihăniţi, prin sângele Lui, vom fi mântuiţi prin El de mânia lui Dumnezeu. Căci, dacă atunci când eram vrăjmaşi, am fost împăcaţi cu Dumnezeu, prin moartea Fiului Său, cu mult mai mult acum, când suntem împăcaţi cu El, vom fi mântuiţi prin viaţa Lui. Şi nu numai atât, dar ne şi bucurăm în Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Hristos, prin care am căpătat împăcarea”.

Romani 8:1: „Acum, deci, nu este nici o osândire pentru cei ce sunt în Hristos Isus”.

Romani 8:31-34: „Deci, ce vom zice noi în faţa tuturor acestor lucruri? Dacă Dumnezeu este pentru noi, cine va fi împotriva noastră? El, care n-a cruţat nici chiar pe Fiul Său, ci L-a dat pentru noi toţi, cum nu ne va da fără plată, împreună cu El, toate lucrurile? Cine va ridica pâră împotriva aleşilor lui Dumnezeu? Dumnezeu este Acela care-i socoteşte neprihăniţi! Cine-i va osândi? Hristos a murit! Ba mai mult, El a şi înviat, stă la dreapta lui Dumnezeu şi mijloceşte pentru noi!”

Ce vedeţi în pasajele biblice de mai sus: siguranţă sau nesiguranţă, erau creştinii din Roma siguri de salvarea şi îndreptăţirea (justificarea) lor sau nu?

Dacă veţi citi toate epistolele, peste tot veţi vedea că creştinii au avut o siguranţă a salvării, nu o nesiguranţă a mântuirii.

Martorii nu sunt salvaţi cu adevărat, ei au nevoie să fie învăţaţi în prealabil să răspundă la această întrebare, o persoană salvată, iartată şi spălată în sângele lui Cristos, ştie ce a experimentat, ştie în cine s-a încrezut, nu trebuie să înveţe o replică dinainte pentru a spune că este salvată. Ea are cu adevărat Spiritul Sfânt în ea!

Martorii spun că au Spiritul Sfânt şi că sunt salvaţi. Însă dacă îi întrebi: când, cum, aţi fost salvaţi? Ei nu ştiu ce să zic, unii vor bâgui un răspuns legat de botezul lor în apă, însă la botezul lor nu au experimentat nimic în plus, de restul vieţii de martor de dinainte de botez sau de după botez. Botezul lor este o simplă baie, deoarece atunci când se scufundă candidatul în apă, nu se spune în numele cui este botezat candidatul la botez.

O dată ce ei pun accentul pe fapte, pe lucrări pe lângă lucrarea lui Cristos de la Golgota care ne salvează, nu putem vorbi de salvare sau de primirea Spiritului Sfânt în organizaţie! Şi prin urmare ei predică o altă veste bună, o veste bună (evanghelie) care nu este cea autentică pentru că nu are roadele (rezultatele) evangheliei, acelea de a salva pe om din păcat şi moarte, de-al duce pe om la naşterea din nou (Ioan 1:12-13; Ioan 3:3-5), la iertarea păcatelor (Faptele Apostolilor 3:19; Faptele Apostolilor 2216; Apocalipsa 1:5-6), la a deveni prin credinţa în Isus: fiu al lui Dumnezeu (Galateni 3:26-29).

Evanghelia predicată de martori este „o altă veste bună” (2 Corinteni 11:4 NW), nu doar că ea nu dă viaţă, nu îl face pe om să intre în Regatul lui Dumnezeu, să primească salvarea, dar îl aduce pe cel ce o ascultă sub blestem!

În Galateni 1:6-8 NW, se precizează: „Mă mir că, de la Cel care v-a chemat cu bunătatea nemeritată a lui Cristos, treceţi atât de repede la o altă veste bună! Dar nu este alta. Sunt însă unii care vă tulbură şi vor să denatureze vestea bună despre Cristos. Dar, chiar dacă vreunul dintre noi sau un înger din cer v-ar anunţa o altă veste bună decât aceea pe care v-am anunţat-o noi, să fie blestemat! Aşa cum am spus noi deja, aşa spun şi eu acum din nou: Cine vă anunţă o altă veste bună decât aceea pe care aţi primit-o, să fie blestemat!”

Martorii lui Iehova anunţă o altă veste bună, nu vestea bună despre Cristos, ci vestea bună despre paradisul pământesc şi despre că doar asocierea cu organizaţie ne va facilita intrarea în lumea nouă, ei sunt sub blestem, şi toţi cei care o acceptă, o primesc şi o răspândesc sunt sub blestem, căci Scriptura declară în mod clar: „Cine vă anunţă o altă veste bună decât aceea pe care aţi primit-o, să fie blestemat!”

 

Concluzie: Martorii lui Iehova nu pot fi poporul lui Dumnezeu, adevărata religie, creştinismul cel autentic şi biblic, ei sunt o sectă, ce au un alt Dumnezeu, un alt Isus, o altă Evanghelie, ei nu sunt salvaţi, ei sunt morţi în păcatele şi greşelile lor, ei au nevoie de salvare de iertarea păcatelor, de Dumnezeul Cel Adevărat, de Domnul Isus Cel Adevărat, de Spiritul Sfânt, Cel adevărat, ei au nevoie să audă adevărata evanghelie, să se pocăiască, să creadă în Isus, să-L mărturisească pe Isus ca Domn şi să se boteze în Numele Lui, murind şi înviind cu El în locurile cereşti, spre a trăi în Isus şi a fi copii ai lui Dumnezeu, călăuziţie de Spiritul adevărului!