Domnul Isus are o discuție cu o femeie samariteancă, la fântâna lui Iacob, consemnată de Evanghelistul Ioan în Ioan cap.4, acolo Domnul și învățătorul nostru explică cum se închină închinătorii adevărați, care fac voința lui Dumnezeu!

Tălmacii martorilor lui Iehova care predind că sunt înţelepţii din Daniel cap. 12, și clasa conducătoare a sclavului fidel, explică în cartea „Cunoştinţa” la p.45, par.4, ce înseamnă a te închina în spirit şi adevăr, și anume: „Trebuie să ne închinăm Tatălui „cu spirit”, motivaţi cu o inimă plină de credinţă şi iubire. Faptul de a ne închina lui Dumnezeu „cu spirit” este posibil dacă studiem Cuvântul său, Biblia şi dacă îi aducem o închinare în armonie cu adevărul său revelat. Doreşti tu să faci acest lucru?”  

În anul 1995, Martorii lui Iehova erau învăţaţi de cei din corpul de guvernare, că închinarea cu spirit însemnă: „motivaţi cu o inimă plină de credinţă şi iubire”, iar închinarea cu adevăr: este „o închinare în armonie cu adevărul său revelat”. Era aceasta închinarea în spirit şi adevăr?

NU! De ce? Pentru că ei au greşit, alta este interpretarea la Ioan 4:24, voi cita din literatura lor ulterioară: în Turnul de Veghe din 2002 15/7 p.15, unde se spune: „ISUS Cristos, Fiul unic-născut al lui Dumnezeu, a arătat cu claritate ce fel de închinare îi este plăcută Tatălui său ceresc. În timp ce îi depunea mărturie într-un mod ziditor unei samaritene la o fântână din apropierea oraşului Sihar, Isus a spus: „Voi vă închinaţi la ceea ce nu cunoaşteţi; noi ne închinăm la ceea ce cunoaştem, pentru că salvarea vine de la iudei. Totuşi, vine ceasul, şi acesta este acum, când închinătorii adevăraţi i se vor închina Tatălui cu spirit şi adevăr, căci, într-adevăr, unii ca aceştia caută Tatăl ca să i se închine. Dumnezeu este un Spirit, şi cei care i se închină trebuie să i se închine cu spirit şi adevăr“ (Ioan 4:22–24). Cum trebuie să înţelegem aceste cuvinte?...Ce trebuiau să facă evreii, samaritenii şi alţi oameni din trecut pentru a-i fi plăcuţi lui Iehova? Ei trebuiau să i se închine „cu spirit şi adevăr“. La fel trebuie să facem şi noi. Deşi serviciul pentru Dumnezeu trebuie să fie efectuat cu însufleţire, sau cu zel, şi dintr-o inimă plină de iubire şi credinţă, a ne închina lui Dumnezeu cu spirit presupune în special a avea spiritul său sfânt şi a ne lăsa îndrumaţi de el. Prin studierea şi aplicarea Cuvântului lui Dumnezeu, spiritul nostru, sau dispoziţia noastră mintală, trebuie adus în armonie cu spiritul Său (1 Corinteni 2:8–12). De asemenea, pentru a fi aprobată de Iehova, închinarea noastră trebuie adusă cu adevăr, adică trebuie să fie în conformitate cu ceea ce dezvăluie Cuvântul lui Dumnezeu, Biblia, despre el şi scopurile sale...Ansamblul de adevăruri prezentate de Isus şi de discipolii săi inspiraţi de spiritul sfânt constituie adevărata credinţă creştină. Astfel, cei care ‘ascultă de credinţă’ ‘continuă să umble în adevăr’ (Faptele 6:7; 3 Ioan 3, 4). Aşadar, cine umblă astăzi în adevăr?...”  [sublinierile îmi aparţin].

Dacă în 1995, închinarea cu spirit este „motivaţi cu o inimă plină de credinţă şi iubire”, din 2002, ea este: „a ne închina lui Dumnezeu cu spirit presupune în special a avea spiritul său sfânt şi a ne lăsa îndrumaţi de el”.

Dacă cineva în 1995, ar fi spus că închinarea cu spirit nu este „motivaţi cu o inimă plină de credinţă şi iubire”, ar fi fost probabil marginalizat, disciplinat sau poate chiar exclus de către bătrânii plini de dragoste şi înţelegere când este vorba de un păcat carnal, dar nu în cazul în care urmezi Biblia în detrimentul directivelor corpului de guvernare.

Problema este că nici explicația din anul 2002 nu este cea corectă?!?

Voi citi din Ioan 4:20-24, traducerea Scripturile Calea Creștină, căci NW traduce incorect termenul grecesc: „en”, care înseamnă în sau prin, și îl redau prin cu!

Însă în acest context el are sensul de „în”, așa cum este redat și în The Kingdom Interlinear, făcut tot de conducerea martorilor!

Să vedem discuția cu samariteanca și ce a învățat, Marele Învățător pe femeia samariteancă?

Părinţii noştri s-au închinat pe muntele acesta; dar voi ziceţi că în Ierusalim este locul unde trebuie să se închine. Iesus îi zice: crede-Mi, femeie! Vine o oră, când nu vă veţi închina nici pe muntele acesta, nici în Ierusalim. Voi vă închinaţi la ceea ce nu ştiţi; noi ne închinăm la ceea ce ştim, pentru că salvarea este din iudei. Dar vine o oră, şi acum este, când închinătorii cei adevăraţi se vor închina Tatălui în spirit şi adevăr; pentru că şi Tatăl caută pe cei închinându-se la El, ca aceştia. Dumnezeu este spirit, şi cei închinându-se la El, trebuie să se închine în spirit şi adevăr”.

Un exemplu de închinare în spirit vedem pe Maria în Luca 1:46-47: Și Maria a zis: sufletul meu măreşte pe Iehova; şi spiritul meu s-a veselit de Dumnezeu, Salvatorul meu”.

În Scripturi spiritul omului este sinonim cu inima (Evrei 4:12), și prin urmare a ne închina în spirit înseamnă a ne închina în inima noastră, și de acolo să izvorască rugăciunea, cântarea, și orice închinare, nu ca și în cazul fățarnicilor, pe care Domnul i-a mustrat în Matei 15:8, SCC: „Poporul acesta Mă onorează cu buzele, dar inima lor stă departe de Mine”.

Dar ce însemnă închinarea în adevăr?

În Psalm 145:18, SCC, se precizează: Iehova este aproape de toţi cei care-L cheamă, de toţi cei care-L cheamă în adevăr. Adică care i se închină în sinceritate, corectitudine, onestitate!

De aceea, David a spus în Psalm 51:6, SCC: “Iată, Ţie Îţi place adevărul în omul dinăuntru şi mă vei face să cunosc înţelepciunea”. Astfel spiritul omului (inima omului) care se închină: Tatălui ceresc, trebuie să fie un spirit curat, onest, care iubește adevărul, și în care locuiește adevărul!

În concluzie, închinarea în spirit și adevăr, este închinarea plăcută lui Dumnezeu, și astfel se închină: închinătorilor adevărați în spiritul lor unde locuiește adevărul!

În contrast închinătorii falși se închină fără inimă, fără adevăr, doar formal, sau doar rațional, fără credința care izvorățte din inimă (Romani 10:9-10).

În vremea lui Isus, mulţi evreii nu se închinau în adevăr, ci formal, doar cu buzele, fariseii sunt un exemplu grăitor în această privinţă, totul era un ritual, o rugăciune care a devenit rutină, un mijloc de a ieşi în evidenţă (vezi: Matei 6:5-7; Matei 23:14; Marcu 12:40; Luca 18:9-14; Luca 20:46-47).

În contrast închinătorii adevărați, ascultă îndemnul din 2Timotei 2:22, SCC: “urmăreşte: dreptate, credinţă, dragoste, pace; împreună cu cei chemând pe Iehova dintr-o inimă curată”.

Astfel închinătorii adevăraţi de la Cristos încoace, se închină în spirit şi adevăr, adică se închină în spiritul lor, curățit și transformat de adevăr, acest spirit al închinătorilor adevăraţi, este credincios Creatorului şi astfel ei Îl cheamă pe Dumnezeu în adevăr, în sinceritate, rugăciunea lor nu este doar de pe buze, ci izvorăşte din inimă!

            Faptul că aşa numitul ‚sclav fidel’ nu a înţeles cuvintele Domnului Isus, despre închinare este un lucru grav, înseamnă că în inima lor nu locuiește adevărul, ci răstălmăcirea, înțelepciunea firească, neînțelegând că subiectul discuției dintre Isus și samariteanca nu a fost: cu ce să se închine oamenii? Ca răspunsul să fie: cu spirit și adevăr! Așa cum traduce într-un mod prin care duce oamenii în eroare!

Ci subiectul discuției a fost: unde trebuie să se închine oamenii, pe Muntele Garizim, unde samaritenii au construit un templu, tot pentru Dumnezeu, sau la Templul din Ierusalim, unde evreii se închinau la Dumnezeu? Care este locul închinării față de Tatăl ceresc?

Răspunsul Domnul a fost: în spirit sau în inimă, și aceasta nu orice fel de inimă, ci una a adevărului!