Islamismul, credinţa musulmanilor constituie o tendinţa dominantă în vieţile multor popoare din Orientul Mijlociu, vestul Asiei si nordul Africii. Oricât ar fi de popular şi oricât de repede s-ar răspândi Islamul, aşa cum vom vedea, el nu este de la Dumnezeu şi nu are o origine divină, în ciuda patimii cu care unii ar vrea să-l apere!

În analizarea mişcărilor religioase studierea trecutului istoric este aproape fără excepţie, revelatoare.

După cum se ştie istoria de început a Islamului a gravitat în jurul unui singur personaj central: ,,Mahomed”.

Cuvântul Islam, în adevărata lui esenţă, înseamnă ,,supunere fata de Alah”; prin urmare, un musulman (un urmaş al islamului) ar trebui sa fie o persoana supusă lui Alah, Dumnezeul lor.

Astăzi, musulmanii reprezintă 17 % din populaţia lumii, însemnând aproape una din cinci persoane de pe faţa pământului. Există 44 de ţări musulmane în întreaga lume.

 

1. Istoria Islamului

2. Ce este Islamul?

3. Despre Coran, şi despre învăţăturile şi practicile mahomedane.

4. Diferenţele majore între creştinism şi Islamism

 

1. Istoria Islamului

a) Viaţa lui Mahomed întemeietorul Islamului:

În anul 570 sau 571 e.n. la 20 aprilie s-a născut Mahomed în oraşul Mecca din Arabia. Bineînţeles că naşterea sa nu a fost scutită de legendă. Dar să trecem în revistă câteva evenimente importante reale. Tatăl său a murit înainte de a se naşte el. Deşi rămase-se în sărăcie după moartea Tatălui său, având doar 5 cămile şi o roabă, totuşi a fost crescut în felul orăşenilor fruntaşi.

Însă din fragedă tinereţe suferea de afecţiuni nervoase, care se credea că sunt posesii demonice. La vârsta de 6 ani îi muri maică-sa şi fu crescut de bunicul său Abd El-Mottalib, timp de doi ani, apoi şi acesta muri, iar băiatul fu încredinţat unchiului Abu Tâlib.

La vârsta de 25 de ani, Mahomed a intrat în slujbă la o văduvă bogată şi nobilă, în vârsta de 40 de ani numita Khadijah (sau, Kadidja). Apoi a început să întreprindă pentru ea călătorii comerciale, ca vizitiu de cămile. Apoi se căsători cu ea, cu toate că între ei era o diferenţă de 15 ani, au avut 2 băieţi şi 4 fete, însă băieţii au murit de timpuriu, dintre copii a trait (Fatima).

Petrecându-şi majoritatea timpului în meditaţii solitare, profetul a început sa aibă viziuni tulburătoare. Timp de 22 de ani, încurajat de sotia lui, el a predicat pe străzile şi în pieţele din Meca împotriva idolatriei şi imoralităţii arabilor. Întâmpinând multa opoziţie, a fost forţat sa fuga la Yatrib (Medina), un oraş convenabil lui, iar aceasta fuga (hegira), a marcat începutul islamismului.

La scurt timp după hegira, arabii din Meca au început războiul împotriva lui Mahomed şi a adepţilor săi, lupta terminându-se în favoarea islamiştilor. Mohamed a unit triburile într-o armata puternica pentru a cuceri lumea pentru Alah însă a murit în 632, slăbind astfel credinţa discipolilor săi.

Mahomed era de statură mijlocie, dar impunătoare, păr negru puţin creţ, ochii negri, şi nasul în forma ciocului, avea umeri largi şi piept puternic, însă avea o constituţie nervoasă, având afecţiuni epileptice, sau mai bine zis isterice, îmbinate cu halucinaţii, temperamentul său era înclinat spre melancolie, totuşi era amabil, elocvent şi cu mare popularitate.

Norman Anderson ne spune despre viata sa următoarele:

Exista dovezi dintr-o tradiţie care cu greu pot fi născocite şi care ne spun că Mahomed a suferit de tânăr, crize de nervi. Cu toate acestea, maturul Mahomed a dat semne de profunda dispoziţie religioasă. El se retrăgea în peşteri pentru izolare si meditare. Practica frecvent postitul şi era înclinat la visare. Profund nemulţumit de politeismul şi de crudele superstiţii ale oraşului sau natal Mecca, el pare să fi devenit foarte convins de existenta şi transcendenta unui singur Dumnezeu adevărat. Cat de mult din aceasta convingere el a datorat-o Creştinismului şi Iudaismului, pare imposibil de determinat.

Mahomed n-a cunoscut Sfânta Scriptură, ci auziseră de la evrei şi de la creştini, diferite istorii şi fabule, totuşi în sufletul lui a prins contur existenţa şi închinarea la un singur Dumnezeu, la un unic Creator al lumii, precum şi unele învăţături profetice despre înviere şi judecata de apoi, toate aceste concepte au prins rădăcini şi datorită unor rude de a lui care fiind sătule de corupţia poporului şi fiind sătuli de politeism şi dorind monoteismul.

Creştinismul monofizit (adică, cel de concepţie că doar o singura natura a existat în întruparea lui Isus), era pe vremea aceea foarte răspândit în Regatul Arab al lui Ghassan, iar Biserica Bizantina era reprezentata de călugări hermiti presăraţi in jurul Hijaz-ului, calugari cu care se prea poate ca Mahomed sa fi venit in contact. Nestorienii (adică, cei care din intenţia de păstrare a deplinei umanităţi a Mântuitorului, i-au separat natura Sa divina), erau stabiliţi la Al Hira si in Persia. Iudeii erau puternic reprezentaţi în Al Madina, in Yemen si in multe alte locuri. In plus nu poate exista nici o îndoiala ca la un moment dat din viata lui el a absorbit multa învăţătura de la surse Talmudice si ca a avut contact cu o anume forma a Creştinismului, părând extrem de probabil ca adoptarea timpurie de către el a monoteismului sa poate sa-si aibă originea in urma uneia dintre aceste influente.”

 

b) Chemarea:

Aşadar la vârsta maturităţii sale, concepţiile lui Mahomed s-au schimbat. El a ajuns sa creadă într-un singur Dumnezeu: Allah, având astfel o credinţă monoteista. El a respins politeismul idolatru al celor din jurul sau. Pe la vârsta de 40 de ani, de acum religiosul Mahomed, a avut prima sa viziune. Aceste viziuni constituie conţinutul celor relatate în Koran.

Astfel Mahomed se retrăgea singur în munţi şi stătea acolo pe gânduri cu privire ceea ce să creadă.

În anul al 40 al vieţii sale, în anul 610 e.n. în luna Ramadân, i se arată deodată o fiinţă pe care el o interpretă ca fiind: „Arhanghelul” Gabriel1 şi strigă la el: ,,citeşte”, el răspunzând că nu poate citi și îl provocă pe înger să citească şi astfel primi prima descoperire care apare în primele cinci versuri ale surei (capitolul) 96, din Coran. După aproape trei ani Mahomed dorind să se sinucidă, îngerul i se arată din nou iar mai târziu primi alte versuri prin inspiraţie.

La început Mahomed a fost nesigur de sursa acestor viziuni; daca ele erau divine sau demonice!?! Însă, soţia lui, Kadidja, l-a încurajat să creadă că acestea proveneau de la „Dumnezeu”. Mai târziu, ea a devenit primul lui convertit. Totuşi cel mai important convertit din rândul primilor adepţi ai săi a fost un comerciant bogat numit Abu Bakr, care în cele din urma a devenit şi unul din succesorii lui.

După ce a început să răspândească ideea că este profetul şi cel ales de Dumnezeu să restabilească „religia lui Avraam”2, însă la început a avut puţini aderenţi chiar dintre rudele şi cunoştinţele sale, însă câştigă doi aderenţi de seamă, persoane de vază din oraşul Mekka, aceştia mai târziu au devenit califi după el. Ceilalţi aderenţi erau mai mult sclavi.

 

c) Aşa zisele: „descoperiri ale lui Mahomed”:

În „The Cambridge History of Islam” se comentează privitor la „revelaţiile” lui Mahomed: In cursul viziunilor sau la scurt timp după acestea, Mahomed a început să primească "mesaje" sau "revelaţii" de la Dumnezeu. Câteodată i se părea ca a auzit cuvinte ce i-au fost adresate lui, însă de regula el părea să le "fi descoperit pur si simplu, în inima lui". Oricare ar fi fost "maniera" exacta a revelaţiei, şi mai multe "maniere" au fost enumerate de cărturarii musulmani, ceea ce contează este că mesajul nu a fost produsul minţii conştiente a lui Mahomed. El a crezut ca putea cu uşurinţă să facă deosebirea dintre propria sa gândire şi aceste revelaţii.”

Mesajele care astfel i-au parvenit lui Mahomed şi care depăşeau mintea lui conştientă, erau la început destul de scurte şi alcătuiau scurte versete încheiate de o rima obişnuită sau de o asonantă. Ele erau memorate de către Mahomed şi de către adepţii săi şi recitate ca parte a închinării comune. Mahomed a continuat sa primească mesaje la intervale de timp până la moartea lui.

În ultimii săi ani, revelaţiile începuseră sa fie mai lungi, sa aibă versete mult mai lungi şi sa se adreseze treburilor comunităţii de musulmani din Medina. Toate, sau cel puţin multe din „revelaţii”, au fost probabil scrise în timpul vieţii lui Mahomed, de către scribii lui.

Aceste viziuni în opinia mahomedanilor a marcat începutul chemării lui Mahomed de către Allah. Mahomed a primit aceste viziuni în timpul următorilor douăzeci si doi de ani pana la moartea sa din anul 632 e.n.

 

d) Hijira – Fuga:

Noua credinţă a avut parte de împotrivire în oraşul natal al lui Mahomed, Mecca. Datorita respingerii sale din Mecca si ostracismului vederilor sale, Mahomed si adepţii săi s-au retras in oraşul cunoscut sub numele de Medina care înseamnă, "Oraşul /Cetatea Profetului", noua denumire data vechiului oraş, Yatrib.

"Hijira" care înseamnă "fuga", marchează punctul de cotitura din Islam. Toate calendarele islamice marchează aceasta data de 16 iulie, anul 622 e.n. ca fiind începutul lor. Astfel, anul 630 după Cristos, ajunge sa fie anul 8 după Hijira ("in anul al optulea al Hijirei").

In primii săi ani din Medina, Mahomed simpatiza atât cu iudeii cât şi cu creştinii, însa ei i-au respins atât învăţaturile cât şi persoana lui. Din cauza acestei respingeri, Mahomed a schimbat centrul de închinare al Islamului de la Ierusalim la Mecca, unde faimoasa piatra neagra Kaaba a fost înălţată. Mahomed a denunţat toţi idolii care înconjurau Kaaba si a declarat-o un templu pentru: Allah.

Cu atenţia sa îndreptată spre Mecca, Mahomed şi-a dat seama ca trebuie să se întoarcă curând acasă. În cele din urma, profetul izgonit s-a întors în triumf, cucerind cetatea.

Acum Mahomed îşi asigurase în Arabia, ascensiunea politica. Oponenţii activi din jurul sau au fost trecuţi prin sabie, iar triburile îndepărtate au fost invitate, sub ameninţare, să-şi trimită delegaţi care să le comunice supunerea. Înainte de subita sa moarte pe data de 8 iunie 632, el ştia că era aproape de îndeplinirea intenţiilor lui ambiţioase: unirea tuturor triburilor arabe într-o unică conducere.

În perioada dintre întoarcerea sa la Mecca şi moartea sa, Mahomed a propagat Islamul cu un mare zel. În urma militantismului sau şi al adepţilor săi apropiaţi, noua credinţă s-a răspândit cu mare repeziciune în întreaga regiune a Orientului.

Când Mahomed a murit, el nu şi-a exprimat conducătorilor Islamului dorinţa de a numi succesori. Lucrul acesta a rezultat în izbucnirea unei lupte pentru putere între diferitele facţiuni care credeau ca propriile metode de a stabili un succesor erau mai bune decât ale rivalilor lor. Principala neînţelegere a apărut între cei ce susţineau că numai din rândurile conductorilor islamici trebuia sa fie ales un calif, şi între cei ce credeau că succesorul trebuia sa fie ereditar, adică Ali, ginerele lui Mahomed căsătorit cu singura lui fiica, Fatima. Acesta a fost începutul fărâmiţării Islamului în toate sectele islamice care există în prezent.

 

2. Ce este Islamul?

Islamul este o grupare spirituala ce oferă oamenilor o aşa zisă: revelaţie - Koranul .

Afirmaţia lor: „Nu exista alt Dumnezeu în afara de Allah, iar Mahomed este profetul lui Allah” este marea Shahada, sau "mărturia de credinţă" pe care musulmanii credincioşi o proclama zilnic în toata lumea.

În aceasta scurta evaluare /analiza a Islamismului vom defini cei mai importanţi termeni ai acestei religii.

Islamul, asemenea multor alte religii îşi are propriul său vocabular care-i descrie crezurile. O scurtă privire asupra unora dintre cei mai importanţi termeni religioşi ai Islamismului va furniza temeiul pentru o discuţie ulterioară a istoriei şi credinţei islamice.

Islam - este numele religiei apărute în urma revelaţiilor şi învăţăturilor lui Mahomed. Islam este termenul arăbesc pentru "supunere".

Musulman - este numele dat celui ce aderează la religia islamică. "Musulman" este un cuvânt arăbesc înrudit cu termenul de Islam şi înseamnă "cel ce se supune". Musulmanul se supune voii lui Allah aşa cum este revelată de către Mahomed.

Allah - este numele islamic pentru Dumnezeu şi este greu de tradus în româneşte, sau în engleză. Un scriitor musulman l-a definit astfel: "Cuvântul înseamnă unicul Dumnezeu care posedă toate însuşirile de perfecţiune şi frumuseţe în infinitatea lor. Musulmanii sunt convinşi că termenul englezesc "God" nu comunică adevărata semnificaţie a cuvântului Allah" (Badru D.Kateregga, şi David W.Shenk, "Islam and Christianity", Grand Rapids, MI:William B.Eerdmans Publishing Company, 1980, pag.1).

Mahomed - a fost numele obişnuit al unui bărbat arab, născut în anul 570 după Cristos, în oraşul Mecca şi care a murit în 632 d.C. El a afirmat/pretins că este profetul care restaurează „adevărata religie şi gloria lui Allah în întreaga lume”, Mahomed înseamnă "acela care este glorificat sau lăudat".

Koran (sau, Quran) - este termenul arăbesc pentru "recitare" şi se referă la culegerea de pretinse „revelaţii” făcute de Allah prin arhanghelul său, lui Mahomed, păstrate şi considerate de către musulmani ca fiind scripturile islamice. Musulmanii teoretic spun că cred în Legea lui Moise, Psalmii lui David, şi în Injil sau Evanghelia lui Isus Cristos. Totuşi, ei cred că scrierile lor sfinte insuflate prin Mahomed le depăşesc pe acestea şi că Biblia folosită de creştini şi de iudei, este o versiune deformată a scripturilor islamice. Ori de câte ori Biblia contrazice Islamul, musulmanii afirmă că Biblia este cea care greşeşte. Ceea ce este o contradicţie! O dată ce spui că crezi în biblie, nu poţi să susţi ulterior că ea greşeşte!!!

Sura - termenul se referă la împărţirea Koranului şi corespunde aproximativ cu termenul nostru, "capitol". Koranul cuprinde 114 „revelaţii”, fiecare alcătuind o "sura" sau un capitol. Cele mai scurte apar primele iar cele mai lungi ultimele. În Koran nu există nici o ordine cronologică a scrierilor.

Hadith - aceasta este o altă formă de literatură islamică care are de asemenea un rol important. "Hadith" este termenul arăbesc pentru "culegere de tradiţii". Aceste obiceiuri furnizează materia primă pentru complicata structură politică şi socială a Islamului.

Calif - este cuvântul arăbesc pentru lider (conducător) şi se referă la principalii lideri ai Islamului şi îndeosebi la succesorii imediaţi ai lui Mahomed.

Ayatollah - se referă la un stăpân spiritual sau lider al Islamului.

 

Secte ale Islamului:

Din aceste zeci, chiar sute de milioane din întreaga lume, cel mai mare număr de membrii îi are secta Sunni. Aceştia îi acceptă pe cei patru califi care sunt succesorii direcţi ai lui Mahomed. Sunni-ţii practică o formă moderată de interpretare islamică. Nouăzeci la sută dintre musulmanii din Orientul Mijlociu sunt sunni-ţi (de exemplu, 90% din musulmanii egipteni, 90% din musulmanii iordanieni, 90% din musulmanii Arabiei Saudite, şi 98% din musulmanii libieni, sunt sunni-ţi).

Cea de-a doua mare sectă a Islamului este secta Shiită. Deşi este cu mult mai mică decât secta Sunnită, această sectă Shiită este mult mai literară în interpretarea şi aplicarea Koranului, fiind mult mai militantă şi mai fanatică decât secta Sunnită. Nouăzeci la sută dintre musulmanii aflaţi în Iran sunt shiiţi şi sunt conduşi de unii dintre cei mai puternici aiatolahi shiiţi din toată lumea arabă printre care a fost şi Khoumeini.

O altă sectă islamică demnă de luat în seamă este secta Ahmdiyan care a fost fondată în anii 1800. În ultimii patruzeci de ani această mică sectă a produs o sumă de scrieri împotriva Creştinismului şi Iudaismului. Ahmdiy-eni sunt extrem de vizibili în universităţile americane unde practică intense activităţi de prozelitism printre studenţii americani.

Secta Sufi este secta mistică a Islamului. Sufi-ţii sunt respinşi de majoritatea musulmanilor conservatori. Unele scrieri ale sufi-ţilor par să respingă strictul monoteism unitarian al islamismului tradiţional în schimbul unei forme de "panteism imanent".

 

Crezurile islamice:

La prima vedere, crezul Islamului pare să fie extrem de compatibil şi de asemănător Creştinismului sau Iudaismului. Adesea oamenii pretind că musulmanii cred în acelaşi Dumnezeu ca şi creştinii doar adăugând că, "numai nu-l acceptă pe Isus Cristos". Totuşi aşa cum vom vedea, Dumnezeul musulman nu este identic Dumnezeului creştin, de aceea cei ce fac astfel de afirmaţii dezvăluie o crasă ignoranţă atât a Islamismului cât şi a Creştinismului.

 

Dumnezeu:

Pentru musulmani, "Allah" este singurul Dumnezeu adevărat. Dumnezeul musulman este inaccesibil omului păcătos. El este atât de perfect şi de sfânt încât El poate comunica cu omenirea numai printr-un lanţ de îngeri şi de profeţi. Dumnezeul musulman este un dumnezeu al judecăţii nu al harului, un dumnezeu, mai degrabă al mâniei decât al dragostei. Dorinţa musulmanului este de a se supune până în punctul în care el poate stăvili braţul judecător al lui Allah, şi poate prin pornirile capricioase ale lui Allah, să moştenească viaţa veşnică într-un paradis pământesc de lăcomie şi de satisfacţie sexuală. Musulmanii nu-l pot concepe pe Dumnezeu ca fiind un Tată iubitor şi milos.

În Biblie sunt prezentaţi mulţi dumnezei falşi, făcuţi de oameni (ca și Alah), fără ca ei prin natura lor să fie divini, eterni, atotputernici. Aceşti dumnezei falşi sunt nişte idoli (Psalm 115:3-8; Apocalipsa 9:20).

Dar adevăratul Dumnezeu se diferenţiază de cei falşi prin faptul că El este Creatorul tuturor lucrurilor şi sursa vieţii (Apocalipsa 4:11; Psalm 36:9), El susţine viaţa creaţiei Sale (Fapte 17:25; 1Tesaloniceni 1:9).

Însă, dumnezeii falşi sunt o creaţie a omului, sau fac parte din creaţia lui Dumnezeu, iar de elemente din creaţie se foloseşte satan, vrăşmaşul lui Dumnezeu ca să amăgească oamenii şi să-i abată de la închinarea faţă de singurul Dumnezeu adevărat (Deuteronom 32:17; 1Corinteni 10:20).

Dumnezeu este „UNUL” (Galateni 3:20; Iacob 2:19), adică o singură persoană: Tatăl ceresc (1Corinteni 8:6; Efeseni 4:6). Acesta este descris sub numirea de „Tată”, o numire care descrie atât de bine, adevărul că din El provin toate lucrurile, fiind izvorul a toate (Psalm 36:9; Romani 11:36; 1Corinteni 8:6; 11:12).

Tatăl este Dumnezeu în sensul deplin şi absolut al cuvântului, căci doar El, există prin Sine (Exod 3:14; Ioan 6:57; 1Tesaloniceni 1:9; 1Timotei 6:16); are totul în Sine (Psalm 50:7-12); nu are nici un cap (conducător) de care să asculte (1Corinteni 11:3; Isaia 45:9) El este Suveran pe deplin şi Cel Prea Înalt (1Cronici 29:11; Geneza 14:19; Numeri 24:16; Psalm 47:2). Doar El există din veşnicie într-o formă ne-schimbabilă, ne-având început şi nici sfârşit (Psalm 90:2; 93:2).

El este Stăpânul suprem (1Cronici 29:11; Daniel 4:34-35; 1Timotei 6:15-16).

Tocmai de aceea, Domnul nostru Isus Cristos, l-a numit pe Tatăl: „singurul Dumnezeu adevărat” (Ioan 17:1,Ioan 17:3; vezi şi: Ioan 20:17; Apocalipsa 1:6; 3:12). Tot la fel şi apostolii îl descriu pe Tatăl ca fiind: ‘Singurul Dumnezeu’ (vezi: Romani 1:8; 16:27; Iuda 1:25; etc.).

Adevăratul Dumnezeu: Tatăl, are un nume unic: Iehova, acest Nume, apare în Biblie de cca. 7000 de ori (Geneza 2:4; 22:14; Exod 3:14; 17:15; Psalm 83:18; Isaia 42:8).

Dar să vedem, care este pentru musulmani, imaginea lui Isus Cristos?

 

Isus Cristos:

Isus Cristos este un profet al lui Allah. El nu este Fiul lui Dumnezeu sau Dumnezeu Însuşi (vezi, Sura 4:171).

Aşa cum am menţionat mai sus, Isus Cristos înseamnă pentru musulmani doar unul din numeroşii profeţi ai lui Allah. Isus Cristos a fost profet pentru poporul Său la vremea Lui. Ei spun că Profetul Mahomed îl întrece pe Isus Cristos.

Isus Cristos nu a ispăşit pentru păcatele nimănui, cu toate că ei afirmă că El a fost fără păcat. Isus Cristos nu a murit pe cruce. Diverse tradiţii islamice afirmă că în mod miraculos Iuda Iscarioteanul l-a înlocuit pe cruce sau că Dumnezeu l-a scăpat miraculos din mâinile romanilor şi ale iudeilor înainte ca El să fi fost crucificat. Majoritatea musulmanilor cred că Isus Cristos a fost luat în ceruri, trupeşte, fără ca El să fi trebuit să moară (Sura 4:157).

Conform Bibliei în care mahomedanii spun că cred, Domnul Isus este Fiul lui Dumnezeu, deorece Acesta s-a născut din Dumnezeu (1Ioan 5:18), din Cuvântul și suflarea Lui (Psalm 33:6; Isaia 55:11). El mai este descris în textul grecesc ca fiind: „monogenes” = unic-născut (Ioan 1:14,Ioan 1:18; 3:16,18). Aceasta face ca Isus să fie unic în raport cu restul creaţiei, prin faptul că este singurul care provine direct din Dumnezeu! Această naştere din Dumnezeu a avut loc în început (1Ioan 2:13-14; Ioan 1:1; Proverbe 8:22-25), adică: în începutul primei zile a creaţiei (comp. Apocalipsa 3:14 cu Geneza 1:1).

Atunci când noi vorbim din gura noastră iasă: Cuvântul și suflarea noastră. Astfel atunci când Tatăl a vorbit, din gura Lui au ieşit două lucruri: Cuvântul Lui, şi Suflarea Lui, adică o mică parte din El (Psalm 33:6; Isaia 55:11). Însă, cuvântul conţineau planul (gândul) lui Dumnezeu cu privire la Fiul, la Logos, iar suflarea era o sămânță aranjată după planul exprimat în Cuvânt. Suflarea lui Dumnezeu ieşită din El la început era ca o sămânţă spirituală, iar cuvântul rostit conţinea porunca şi puterea creatoare de a duce aceea sămânţa la mărimea şi forma dorită, după planul lui Dumnezeu. Astfel Isus este și născut din Tatăl, dar și făcut (creat), Biblia folosind ambele expresii cu privire la Fiul (1Ioan 5:18; Coloseni 1:15-17; Apocalipsa 3:14).

A doua etapă a vieţii Fiului, începe cu golirea Lui de Sine, de forma Sa divină, spirituală şi cerească (Filipeni 2:6-8), El a devenit din nou ca o sămânță (suflare), pe care apoi Dumnezeu prin rostire a transmis-o sub formă de sămânță fizică în Maria (comp. cu Maleahi 2:15). Această lucrare s-a realizat prin Spiritul Sfânt care a umbrit-o pe fecioara Maria (Luca 1:35).

Fecioara Maria era sămânţa lui David, adică provenia din linie genealogică a regelui David, din Avraam, iar unirea seminţei din cer ce s-a materializat în fecioară, cu ovulul Maria, ce constituia sămânţa lui David” (Ioan 7:42; Romani 1:1-3; 2Timotei 2:8), sămânţa lui Avraam (Galateni 3:16), a făcut ca Isus după carne să provină din David, însă ca sămânţă cerească provenea din Dumnezeu (Ioan 3:31; 8:22).

Dumnezeu a avut grijă ca aceea sămânţă venită din David să fie curată, fără păcat, şi să conţină doar caracteristicile pozitive din Avraam, Isac, Iacob, David, etc. să fie o sămânţă sfântă (Maleahi 2:15), o „sămânţă cu totul bună” (Ieremia 2:21). Astfel ca Fiul să nu moştenească păcatul transmis de Adam rasei umane (Luca 2:21-24; Romani 5:12).

Astfel Isus dintr-o ființă ce semăna cu Dumnezeu (Filipeni 2:5-6), care era: un Dumnezeu (Ioan 1:1) a devenit om (Filipeni 2:6-8; Ioan 1:14), un om echivalent a lui Adam, adică un om perfect, lipsit de păcat (Romani 5:14-15,Romani 5:19; 1Corinteni 15:45).

Există trei mari categorii de dovezi care atestă că Isus a fost şi este Mesia (adică Unsul în limba ebraică):

(1) LINIA GENEALOGICĂ: aceasta este descrisă de Evangheliştii Luca şi Matei (Luca 3:23-38; Matei 1:1-16); aceasta este o confirmare a promisiunilor făcute de Dumnezeu lui Avraam (Geneza 22:18), Isac (Geneza 26:2-5), Iacob (Geneza 28:12-15), Iuda (Geneza 49:10) şi lui David (Psalm 132:11).

(2) PROFEŢIILE ÎMPLINITE: Isus a împlinit zeci de profeţii Mesianice din care unele nu atârnau deloc de El pentru a se împlini (vezi cap. 1 pentru câteva exemple).

(3) MĂRTURIA LUI DUMNEZEU: a) El a trimis îngeri pentru a-L face cunoscut (Luca 2:10-14); b) Dumnezeu a vorbit din cer în trei ocazii confirmând că Isus este Mesia şi Fiul Lui. (Matei 3:17; 17:5; Ioan 12:28-30); c) I-a dat putere să facă miracole (Luca 5:17); d) Dumnezeu a inspirat Evangheliile care atestă că Isus este Mesia (Ioan 20:31); e) Dumnezeu l-a înviat din morţi pe Isus (Romani 1:4; 6:4; 8:11), atestând că este Fiul şi Unsul Său.

După ce am văzut ce anume cred musulmanii despre Dumnezeu şi despre Domnul Isus Cristos cred că este util să înţelegem acum care este concepţia lor despre păcat şi despre mântuire.

 

Păcat şi Mântuire:

În Islam, păcatul şi mântuirea sunt asociate cu două concepţii: fapte şi soartă (kismet). Fiecare musulman care speră să scape de judecata lui Allah trebuie să îndeplinească obligaţiile celor Cinci Stâlpi ai Credinţei (Sura 10:29). Aceste fapte religioase includ:

1. Recitarea Shahada-dei("Nu este alt dumnezeu în afară de Allah, iar Mahomed este profetul lui Allah").

2. Cinci rugăciuni zilnice prescrise (obligatorii) (Salat sau Namaz) în arabă. Aceste rugăciuni includ îngenuncheri şi prosternare în direcţia oraşului sfânt, Mecca.

3. Milostenia (Zakat), care este deosebită de zeciuială devreme ce musulmanilor le este cerut să ofere numai a 40 parte din venitul lor ca şi contribuţie caritabilă.

4. Postirea (Saum sau Ruzeh) în timpul întregii luni a Ramadanului când musulmanii trebuie să postească de la orice mâncare şi băutură începând de la răsăritul până la apusul soarelui, ca ispăşire pentru propriile lor păcate din anul precedent (cu toate acestea, după apusul soarelui mulţi musulmani ţin petreceri, iar alţii se trezesc înainte de răsărit pentru a mânca ceva mai mult înainte ca soarele să răsară şi postul să înceapă din nou!!).

5. Pelerinajul (Hajj) la Mecca, cetatea sfântă, cel puţin odată în viaţă pentru fiecare musulman.

Războiul Sfânt (Jihadul) era considerat o condiţie, sau obligaţie a credinţei iar musulmanii de la începutul existenţei Islamului au crezut că era datoria lor sacră de a ucide pe cei ce nu adoptă singura credinţă adevărată.

Islamismul contemporan, al zilelor noastre, este mai moderat, deşi mulţi shii-ţi doresc restaurarea Jihadului ca fiind unul din elementele fundamentale ale credinţei islamice. Situaţia politică a Orientului Îndepărtat, Apropiat şi Mijlociu demonstrează cu prisosinţă că Jihadul nu este, din păcate, doar ficţiune religioasă. De asemenea, întreaga lume resimte profund răbufnirile acestui fel de război "sfânt", care a şocat atât de mult lumea noastră prin violenţa şi iraţionalul manifestărilor lui.

Conform Bibliei, în care mahomedanii spun că cred, Dumnezeu este iubire (1Ioan 4:8), însă El este şi drept (Deuteronom 32:4), astfel oamenii nu puteau fi iertaţi, chiar dacă Dumnezeu îi iubea, pentru că astfel s-ar fi călcat dreptatea lui Dumnezeu, care cere ca pedeapsă: „viaţă pentru viaţă”, (Deuteronom 19:21)!

Dumnezeu nu se schimbă (Iacob 1:17), El a răscumpărat omul prin Fiul Său, fără a afecta dreptatea Lui!

Nici un om de pe pământ nu era capabil să plătească un preţ de răscumpărare corespunzător (comp. cu Psalm 49:7), deoarece nimeni nu este perfect, fără păcat (Romani 3:9-23). Iar un om păcătos nu putea fi pedepsit în locul nostru, căci el trebuia să moară pentru propriile lui păcate. Doar un om 100% drept, perfect, fără păcat putea să i-a păcatul nostru şi să fie pedepsit cu mortea pentru ca noi să putem fi iertaţi de Dumnezeul Creator!

Astfel păcatul lui Adam un om perfect, a fost răscumpărat prin pedeapsă tot de un om perfect. Prin urmare, fiindcă cineva fără păcat a decis în mod deliberat să păcătuiască (Osea 6:7), chiar Adam întâiul născut al lui Dumnezeu de pe pământ, legea lui Dumnezeu cerea ca pedeapsă: „viaţă pentru viaţă”, (Exod 21:23)!

Astfel, Dumnezeu a trimis în lume pe întâiul născut din cer (Coloseni 1:15), care era o imagine a lui Adam (Romani 5:14), tot un om perfect, ca să fie pedepsit în locul lui Adam şi în locul celor ieşiţi din el (Eva din coasta lui, şi a copiilor lui, din sămânţa lui), fiind omorât în locul lor.

Era nevoie de un om perfect, numit: „cel din urmă Adam” (1Corinteni 15:45), care să fie pedepsit în locul lui Adam, ca să poată da o jertfă fără cusur, şi astfel să răscumpere omenirea şi să o ducă la perfecţiune (Isaia 9:6; Romani 5:15-19).

Deoarece toţi mor în Adam (1Corinteni 15:22), păcatele oamenilor făcute din imperfecţiune sunt un efect a păcatului adamic (Romani 5:12). Prin preţul de răscumpărare, trebuia răscumpărat atât păcatul lui Adam (Romani 5:12-16), cât şi păcatele oamenilor, copiiilor lui Adam.

Însă deoarece, păcatele omenirii vin şi din cauză că nu şi-au păzit inima (comp. Proverbe 4:23 cu Marcu 7:21-23). Astfel, oamenii au ajuns să păcătuiască cu bună ştiinţă, nu doar din greşală, au păcătuit când puteau să se stăpânească (Geneza 4:7; Psalm 4:4; Isaia 1:16)!

Răscumpărarea Domnului Isus, viza şi pedeapsa pentru păcatele omenirii, făcute din lipsa lor de stăpânire de sine (Ioan 1:29; 1Timotei 2:6; Evrei 9:28).

Această persoană care s-a jertfit pentru omenire, este Fiul lui Dumnezeu Isus Cristos, care este singurul care a adus o salvare şi răscumpărare eternă din păcat şi moarte de care pot beneficia toţi oamenii (Fapte 4:12; 1Timotei 2:5-6; 4:10; Tit 2:11; Evrei 9:12;).

Jertfa lui Isus nu mai are nevoie de complectare, perfecţionare, ajustare, ea are puterea să şteargă orice păcat, fiind perfectă (Evrei 10:10,Evrei 10:14; 1Petru 1:19); şi completă (Ioan 1:29; Evrei 9:26).

Preţul de răscumpărare a însemnat: o viaţă integră, o viaţă de suferinţe, umiliri, de dureri (Isaia 53:3; Matei 27:26-31), dar o viaţă care s-a păstrat perfectă în ascultare faţă de Tatăl ceresc, care să poată răscumpăra vinovăţia lui Adam, de care se foloseşte diavolul pentru a acuza şi a ţine omenirea sub stăpânirea sa (Apocalipsa 12:9-10). O dată ce Domnul Isus a fost nevinovat când a fost ucis (Ioan 12:31-32; 15:18-25), s-a anulat vina lui Adam prin care satan a câştigat stăpânirea asupra lumii (comp. Geneza 1:28 cu Romani 6:16). Este ca la aritmetică 1-1=0. Un om nevinovat, pedepsit, anulează vina pentru un om vinovat.

Pricina de acuzaţie a diavolului: vina lui Adam, a fost ştearsă de nevinovăţia Mielului Isus sacrificat, astfel s-a dus şi motivul stăpânirii lui asupra oamenilor şi a planetei (comp. cu Coloseni 1:13). Dacă ascultarea lui Adam de satan a dus ca acesta să câştige stăpânirea asupra oamenilor şi a planetei (comp. Geneza 1:28; 3:1-13; cu Romani 6:16), ascultarea lui Isus de Dumnezeu, a dus ca acesta să câştige stăpânirea asupra oamenilor şi a planetei (Filipeni 2:8-10).

Întegritatea Domnului Isus, ascultarea lui perfectă până la moarte, a fost pentru a aduce lui Dumnezeu, o jertfă fără cusur (1Petru 1:19; Ioan 19:30-31).

Astfel preţul de răscumpărare a inclus: moartea Sa pe cruce (Filipeni 2:8), unde a purtat păcatul lui Adam, al Evei şi al tuturor copiilor lui (Ioan 1:29; 1Timotei 2:6). Isus a fost pedepsit cu moartea în locul oamenilor păcătoşi. El a suferit pedeapsa pentru toate păcatele oamenilor (Evrei 2:9; 2Corinteni 5:21).

Prin faptul că Dumnezeu L-a înviat din morţi, a arătat că dreptatea Lui a fost satisfăcută, zdrobirea propriului Său Fiu, L-a mulţumit pe Sfântul Dumnezeu, iar mânia Sa faţă de oameni s-a potolit (Isaia 53:4,Isaia 53:10; Fapte 2:32-36).

Preţul de răscumpărare a inclus: luarea tuturor efectelor păcatului asupra Lui, astfel El a luat blestemul legii, făcându-se blestem (Galateni 3:13); a fost făcut păcat pentru noi, ca şi cum ar fi fost păcatul omenirii pedepsit de Dumnezeu (2Corinteni 5:19-21); a fost părăsit de Dumnezeu (Matei 27:46), deoarece păcatele omenirii erau luate de El şi acestea fac un zid de despărţire între om şi Dumnezeu (Isaia 59:2).

El a luat toate bolile, durerile, neputinţele omenirii pe cruce (Isaia 53:4-5; 1Petru 2:24), când a fost răstignit a fost atacat de toate tipurile de spirite necurate ce sunt în spatele bolilor şi a nelegiuirii oamenilor (Matei 8:14-17; Luca 13:11). Acest moment final, când a fost părăsit de Dumnezeu, deoarece toate păcatele şi implicit toate tipurile de spirite necurate s-au năpustit asupra Lui, a fost momentul cel mai crucial şi cel mai dureros de pe cruce, ducând în câteva secunde la moartea Lui (Marcu 15:34-37).

 

3. Despre Coran, şi despre învăţăturile şi practicile mahomedane

a) Coranul: cuvântul Coran derivă din cuvântul ebraic: “surâ” care are sensul de: un rând dintr-o carte sau epistolă. O altă explicaţi este că Coran derivă din tulpina verbală kara’a şi înseamnă o pericopă sau mai multe pericope. Astfel Coran înseamnă întreaga colecţie a revelaţiilor lui Mahomed.

Stilul Coranului este felurit, conţinând poezie ritmată, totuşi domneşte o inconsecvenţă în rimă fiind mai mult o scriere retorică.

Coranul Coranul este compus din 114 surah (capitole), aranjate după lungimea lor, cele mai lungi în faţă, cu excepţia primului. Musulmanii cred ca Biblia creştinilor a fost coruptă şi de aceea nu poate fi crezută; de aceea, ei nu păstrează nici măcar o copie a Bibliei şi nici nu simt nevoia să aibă una, deoarece ei spun: ,,Coranul acoperă totul şi nu are nevoie să i se mai adauge nimic”.

Ei susțin în mod fals că:

1. Isus nu este Fiul lui Dumnezeu, deşi descrie naşterea din fecioara într-un pasaj similar celui din Luca 1:26-28.

Sura 3:45-47 spune : « Isus… a fost doar un mesager al lui Alah ».

2. Spune ca Cristos nu a murit niciodată pe cruce. « Ei nu L-au ucis, nici nu L-au crucificat, dar lor li s-a părut aşa » (Sura 4:157).

3. Sura 4:111 declara ca omul trebuie să-şi rezolve singur problema păcatelor. Islamicii îşi câştigă mântuirea (salvarea) împlinind cei cinci stâlpi ai credinţei; daca nu reuşesc, este vina lor deoarece Coranul spune: “Oricine rătăceşte (greşeşte ţinta) poarta întreaga responsabilitate pentru rătăcirea sa” (Sura 10:109).

Coranul a fost adunat după moartea lui Mahomed, fiind adunate fragmente de scrieri, scrise pe hârtie, pe oase, pe bucăţi de mătase, pe frunze, pe pietre şi în memoria celor ce au auzit versurile lui Mahomed. Primi trei califi au adunat fragmentele cuvintelor lui Mahomed, în această muncă Zeid care a servit de scriitor profetului a adunat aceste fragmente, din care a ieşit Coranul, însă acesta nu reprezintă toată învăţătura lui Mahomed, căci unele din versuri s-au pierdut, unele fiind distruse de el însuşi.

Izvoarele Coranului sunt învăţăturile şi legendele parvenite din iudaism şi creştinism, însă cu excepţia Psalmului 37:29 citat în Coran în sura XXI, 105, nu există alte citate directe. Se face referire la unele personaje Biblice ca Avraam sau Gabriel care este considerat Duhul Sfânt, Mângâietorul, ceea ce este fals!

Dar să vedem mai pe larg învăţăturile Islamului.

 

b) Învăţăturile Islamului: se bazează pe supunerea devotată faţă de Dumnezeu. Cartea de căpătâi este Coranul, ceea ce nu rezolvă Coranul ca doctrină, completează “Sunna”, sau tradiţia care de exemplu porunceşte circumcizia, care nu apare în Coran. Iar dacă ceva nu este aflat prin tradiţie, intră în vigoare: “Igjmâ” adică consensul comun al “Iamâmilor”, adică autorităţile cele mai înalte în teologia musulmană, iar ce nu rezolvă aceasta o rezolvă “Kiiâs”, hotărârea după precedente, după cazuri analoge. Astfel practica musulmană contrazice afirmaţia: ,,Coranul acoperă totul şi nu are nevoie să i se mai adauge nimic”?!?

Învăţătura fundamentală a Islamului este:

,,Nu este Dumnezeu afară de Dumnezeu (Allâhu – arabă) şi Mahomed este trimisul Său.”

La judecata de apoi, raiul va fi răsplata credincioşilor în Alah singurul Dumnezeu, şi în trimisul Său Mahomed, iar iadul va fi răsplata necredincioşilor.

Dumnezeu în Coran este unic, are 99 de atribute sau denumiri, este înconjurat de îngeri, care sunt fără păcat şi fără nevoi fizice, între ei sunt 4 Arhangheli: Gabriel, numit şi Duhul Sfânt; Michael îngerul păzitor al evreilor; Isfrâl (Rafael) care va suna la trâmbiţă la judecată; şi Asrael, îngerul morţii. Asupra Iadului domneşte îngerul Mâlik, iar la poarta raiului, Ridvân. Doi îngeri stau de-a dreapta şi de-a stânga fiecărui om pentru a consemna faptele lui. Dracul este numit: Ibâs sau Şeitân (Satan), la început fiind un înger dar din cauză că nu s-a închinat la Adam care s-a căit, a fost alungat din rai. Personaje importante omeneşti: Avraam prietenul lui Dumnezeu, Moise şi Isus profeţi cu putere de a face semne şi minuni, şi Mahomed profetul deplin. Ei neagă cu vehemenţă însăşi ideea de Fiu al lui Dumnezeu. De asemenea în Islamism este permisă poligamia, uşurinţa divorţului, sclavia, şi femeia este considerată o fiinţă inferioară.

Islamul are patru mari şcoli, şi două secte mari care perpetuează şi reprezintă cel mai bine învăţăturile lui Mahomed.

 

Cele şase doctrine islamice:

1. Dumnezeu. Exista un singur Dumnezeu si numele lui este Alah. El este atotvăzător, atotştiutor si atotputernic.

2. Îngerii. Îngerul şef este Gabriel, despre care se spune ca i-a apărut lui Mahomed. Exista de asemenea şi un înger căzut, numit {aitan (de la ebraicul Satan) împreuna cu discipoli lui numiţi ,,djinn” (demoni).

3. Scriptura. Musulmanii cred în câteva cărţi sfinte: în Tora (primele cinci cărţi ale Vechiului Testament), în Zabur (Psalmii), în Ingil (Noul Testament, mai precis doar în cele patru evanghelii) şi în Coran.

4. Mahomed. Coranul enumera 28 de profeţi ai lui Alah, printre care Adam, Noe, Avraam, Moise, David, Iona si Isus. Pentru islamism, ultimul şi cel mai mare profet este Mahomed.3

5. Sfârşitul. În “ziua din urma” morţii vor învia. Alah va fi judecător, oamenii vor merge în cer sau în iad. Cerul este locul plăcerilor senzuale. Iadul este pentru cei care s-au opus lui Alah şi profetului sau Mahomed.

 

Ce mai cred musulmanii:

Un musulman va poate spune ca are un înger păzitor bun pe un umăr şi un alt înger păzitor rău, pe celălalt umăr. El crede că daca va ajunge în rai va fi judecat, iar daca faptele sale bune vor cântării mai mult decât cele rele, va intra într-un fel de purgatoriu şi după aceea în rai. Unele dintre principiile de credinţă ale islamului par a fi similare cu cele creştine, dar există o diferenţă enormă între Dumnezul Iehova, Tatăl Domnului Isus şi Alah fără fiu, care este un zeu fals inventat de mahomed în sec. VII e.n.!!! Musulmanii cred într-un singur Dumnezeu: Alah, precum si în îngeri buni si îngeri rai. Ei cred de asemenea în prooroci; toţi musulmanii cred că a existat Adam si Eva, Moise, David, Avraam şi chiar Isus, dar cred ca proorocul lor este Mohamed, cel care le-a descoperit islamismul.

Dacă ar crede cu adevărat în profeţi şi în mesajul lor nu ar mai crede în Mahomed care are o altă credinţă decât Moise, David, Avraam!!!

Conceptul unei religii imorale cu referire la ţările care pretind că sunt: „creştine” este confirmat în mintea musulmanilor atunci când deschid televizorul şi vizionează programele “creştine” (care de fapt nu sunt creştine). Ei cred că filme ca: “Dallas” si “Dinasty” sunt programe creştine, care exemplifica creştinismul, în realitate acele filme conţin scene din lumea lui satan!

 

Sărbătorile islamice sunt:

Ramadanul: Noiembrie 27 - Decembrie 26

Eid-ul-Fitr: Decembrie 27

Haijj: Februarie 25

Eid-ul-Adha: Martie 6

 

c) Un mahomedan are următoarele datorii în viaţă:

Cei cinci stâlpi ai credinţei:

Mărturisirea că nu este alt Dumnezeu afară de Dumnezeu (Alah) şi că Mahomed este trimisul (profetul) Său.

Rugăciunea care premergându-i spălarea, se împlineşte de cinci ori pe zi, cu faţa spre Mekka, şi constă din formule anumite, din citate din Coran, şi din închinări ale corpului. Aceste rugăciuni trebuie sa fie scurte, sa dureze în medie de 2 minute şi să fie spuse pe din afară.

Postul în luna Ramdân zilnic de la răsăritul soarelui până la apus cu abstinenţă totală de la mâncare şi băutură, pe care trebuie sa îl facă musulmanul pentru a intra în rai. Este diferit de postul creştin prin aceea că durează o luna de zile, şi se ţine de la răsăritul până la apusul soarelui (după care începe petrecerea!). În tot acest timp, musulmanului nu trebuie să îi intre nimic în stomac, solidarizându-se astfel cu săracii lumii. De asemenea, credinciosul nu trebuie sa comită nici un act imoral în timpul postului; în caz contrar, postul este fără rost.

Milostenia care este un bir din a patruzecea parte a veniturilor putând fii plătit în bani sau în natură, majoritatea preferă să dea banii direct cerşetorilor de pe străzi.

Peregrinajul la Kaaba în luna Zul-Higjgja, pe care are să-l împlinească fiecare moslem (credincios) măcar o dată în viaţa sa.

Se pare ca exista o a şasea cerinţă, ,,jihadul”, care literal înseamnă “exercitarea forţei pentru Dumnezeu”. ,,Jihadul” poate fi realizat de către musulman prin scrierea unei cărţi despre islamism, prin mărturisirea credinţei fata de alţii, sau în mod fizic, prin lupta pentru cauza islamului. Singura siguranţă pe care o are musulmanul cu privire la soarta veşnică a sufletului este ,,moartea prin jihad”; numai astfel i se garantează ca va primi „cheile raiului”.

Dar din păcate a ucide potrivit lui Isus Cristos de duce la pierzare! – Matei 5:21-22.

Astfel profeţii Biblice nu pot fi şi nu sunt o temelie spre mahomed şi învăţătura lui, căci ei contrazic învăţătura lui mahomed, astfel nu există în realitate o legătură între învăţătura Bibliei şi Coran. Învăţătura lui mahomed diferă în esenţă de Biblie, chiar dacă Mahomed s-a folosit de personajele Bibliei ca să dea o anumită credibilitate religiei sale!

 

4. Diferenţele majore între creştinism şi Islamism sunt:

În Islamism omul ajunge la Dumnezeu şi să primească viaţa veşnică în rai (paradis) prin faptele lui, pe când în creştinism prin credinţă adică acceptarea harului lui Dumnezeu şi a jertfei lui Isus Cristos.

Islamul este lucrul omului pentru „Dumnezeu” şi pentru „rai”.

Credinţa creştină este lucrul lui Dumnezeu pentru om şi în om. Isaia 53:6 ne spune că: Noi rătăceam cu toţii ca nişte oi, fiecare îşi vedea de drumul lui; dar Domnul a făcut să cada asupra Lui nelegiuirea noastră a tuturor. Iar Efeseni 2:8-9, se spune: Căci prin har aţi fost mântuiţi prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca sa nu se laude nimeni.”

Creştinii cred într-un Fiu al lui Dumnezeu singurul care are merite şi este Drept, şi prin care ne putem apropia de Dumnezeu (Ioan 14:6), în timp ce musulmanii negă acest lucru, ei se apropie de Dumnezeu prin meritele lor.

Musulmanii au un mormânt la Mekka conţinând trupul lui Mahomed întemeietorul Islamului, creştinii au un mormânt gol al lui Isus care este Învierea şi Viaţa (Ioan 11:25).

Viaţa lui Mahomed nu are la bază nici o profeţie, viaţa lui Isus că este Mesia, are la bază zeci de profeţii ale Vechiului Testament.

Pe lângă faptul că naşterea lui Mahomed nu a fost profeţită cu mii de ani mai dinainte ca cea a lui Cristos, el nu s-a născut din fecioară, ca şi Cristos, nu s-a născut din poporul evreu, nu s-a născut sub Legea lui Moise şi în multe alte condiţii pe care trebuia să le împlinească trimisul lui Dumnezeu, condiţii sau profeţii pe care vreau să vi le enumăr, pe scurt.

Pentru o şi mai mare detaliere a originii divine a lui Cristos priviţi la lista de mai jos, unde veţi vedea profeţia făcuta în Vechiul Testament şi apoi, împlinirea în Noul Testament.

În timp ce citeşti următorul tabel gândeşte-te la cine ar putea fi "trimisul lui Dumnezeu": Isus sau Mahomed?

 

DESCRIEREA MĂRTURIEI

PROFEŢIA DIN

ÎMPLINIREA

Sămânţa femeii care va zdrobi capul şarpelui

Geneza 3:15

Galateni  4:4; Evrei 2:14-15;

Coloseni  1:13; Apocalipsa  20:10

Urmaşul lui Avraam: sămânţa în care toate neamurile vor fi binecuvântate

Geneza 12:3; 22:18; 26:4

Matei 1:1

Urmaşul lui Isac

Geneza 17:19

Luca 3:34

Urmaşul lui Iacob

Numeri 24:17

Matei 1:2

Vine din tribul lui Iuda

Geneza 49:10

Luca 3:33

Urmaşul pe tronul lui David

Isaia 9:7

Luca 1:32-33

Uns ca Rege

Psalm 45:6-7; 102:25-27

Evrei 1:8-12

Născut în Betleem

Mica 5:2

Luca 2:4-5,Luca 2:7

Vremea naşterii Lui

Daniel 9:25

Luca 2:1-2

Născut din fecioară

Isaia 7:14

Luca 1:26-27,Luca 1:30-31

Uciderea copiilor

Ieremia 31:15

Matei 2:16-18

Fuga în Egipt

Osea 11:1

Matei 2:14-15

I s-a pregătit calea

Isaia 40:3-5

Luca 3:3-6

Precedat de un Înaintaş

Maleahi 3:1

Luca 7:24,Luca 7:27

Precedat de Ilie

Maleahi 4:5-6

Matei 11:13-14

Numit Fiul lui Dumnezeu

Psalm 2:7

Matei 3:17

Slujeşte în Galilea

Isaia 9:1,Isaia 9:2

Matei 4:13-16

Zel pentru casa lui Dumnezeu

Psalm 69:9

Ioan 2:17

Vorbeşte în pilde

Psalm 78:2-4

Matei 13:34-35

Va tămădui inimile zdrobite

Isaia 61:1-2

Luca 4:18-19

Respins de ai Săi, de evrei

Isaia 53:3

Ioan 1:11; Luca 23:18

Va fi Profetul

Deuteronom  18:15

Ioan 6:14,Ioan 7:40; Luca 24:19;

Fapte 3:20,Fapte 3:22

Preot după rânduiala lui Melhisedec 

Psalm 110:4

Evrei 5:5-6

Intrarea triumfala in Ierusalim

Zaharia 9:9

Marcu 11:7,Marcu 11:9,Marcu 11:11

Lăudat de copii

Psalm 8:2

Matei 21:15-16

Nu este crezut

Isaia 53:1

Ioan 12:37-38

Trădat de un prieten

Psalm 41:9

Luca 22:47-48

Vândut pe treizeci de arginţi

Zaharia 11:12

Matei 26:14-15

Acuzat de martori mincinoşi

Psalm 35:11

Marcu 14:57-58

Tăcut în faţa acuzaţiilor

Isaia 53:7

Marcu 15:4-5

Scuipat şi bătut

Isaia 50:6

Matei 26:67

Urât fară temei

Psalm 35:19

Ioan 15:24,Ioan 15:25

Moare în locul...pedepsit în locul nostru...

Isaia 53:5

Romani ,Romani :8

Răstignit împreuna cu răufăcători

Isaia 53:12

Marcu 15:27,Marcu 15:28

Străpunse mâinile şi picioarele

Zaharia 12:10;

Psalm 22:1,Psalm 22:7,Psalm 22:8,Psalm 22:16,Psalm 22:18

Ioan 20:27

Dispreţuit / hulit şi batjocorit

Psalm 22:7,Psalm 22:8

Luca 23:35

Este chinuit de sete

Psalm 22:15

Ioan 19:28

Îi este dat vin / oţet să bea

Psalm 69:21

Matei 27:34,Matei 27:48

Ocărât

Psalm 69:9

Romani  15:3

Se roagă pentru duşmani

Psalm 109:4

Luca 23:34

Soldaţii au tras la sorti pentru cămaşa Lui

Psalm 22:17-18

Matei 27:35,Matei 27:36

Părăsit de Dumnezeu

Psalm 22:1

Matei 27:46

Nu va avea nici un os sfărâmat / zdrobit

Psalm 34:20

Ioan 19:32-33,Ioan 19:36

Străpuns în coasta

Zaharia 12:10

Ioan 19:34

Înmormântat laolaltă cu cei bogaţi

Isaia 53:9

Matei 27:57-60

Învie din morţi

Psalm 16:10; 49:15

Marcu 16:6-7; Fapte 2:27,Fapte 2:31

Se va înălţa la dreapta lui Dumnezeu

Psalm 68:18

Marcu 16:19; 1Corinteni  15:4; Efeseni  4:8

 

 

Mahomed, întemeietorul Islamului nu a împlinit nici una dintre aceste profeţii, după cum ne-o dovedesc locul naşterii lui, vremea sau poporul din care se trage, şi aşa mai departe! De aceea, pretenţia de concurenţă pe care Islamul o face Creştinismului, este într-adevăr lipsita de confirmare divină.

Musulmanii simt nevoia să aparţină unui grup mare de indivizi, pentru a se simţi în siguranţă. De obicei, primul grup de care se ataşează foarte mult este propria familie. În terminologia musulmana, aceasta apartenenţă se numeşte ,,ummah”. Părăsirea lui ,,ummah” este cea mai grea problema pentru un musulman.

Diferenţele doctrinale dintre creştinism şi islamism sunt foarte mari. Problema este că pentru un musulman doctrina îl interesează prea puţin, poate cca. 10%, restul ţinând de ,,ummah”. Astfel, musulmanul este musulman 90% datorita culturii şi familiei.

O întrebare care se ridică este: Au musulmanii şi creştinii acelaşi Dumnezeu, adică este Iehova Dumnezeul Bibliei acelaşi cu Alah Dumnezeul Coranului?

Voi răspunde cu o întrebare la această întrebare: Este Alah Dumnezeul musulmanilor Tatăl lui Isus Cristos? Nu, căci Alah nu are nici un Fiu, aceasta ar fi o blasfemie la adresa lui Alah, atunci este clar că Alah nu este totuna cu Dumnezeul Bibliei şi Tatăl Domnului nostru Isus Cristos (Efeseni 1:17).

Profetul islamului probabil inconştient confirmă Biblia când spune: “Nu va veni ceasul acela până când Mesia nu va coborî pentru a face o judecată dreaptă,” exact Cristosul a cărui puritate o confirmă profetul vostru spunând: “Cel fără păcat, fără nici un păcat.” Aşa că spuneţi mi, n-a spus profetul islamului: “Fiecare fiu din Adam este păcătos şi cei mai buni păcătoşi sunt acei ce se pocăiesc” adică în arabă "kul ibni Adama khatta'aun wa khayrul khattayeena al tawaboon", iar cuvântul folosit aici este "kul" care înseamnă TOŢI, cuvânt care este foarte important întrucât nu spune mulţi ci toţi şi fiecare om născut pe faţa pământului din Adam. Atunci cum poate fi Mesia fiul lui Adam când El n-are păcat? Şi dacă nu poate fi fiul lui Adam, cine este tatăl Său? Ştim amândoi că El s-a născut fizic din Maria dar fără să aibă tată fizic. Cine este tatăl Său spiritual şi de ce s-a născut din fecioară după spusele lui Dumnezeu prin Isaia.

De fapt strigătul: ,,Allahu akbar” – Dumnezeu este totdeauna Cel mai mare, demonstrează că cu Alah nu se poate intra într-o relaţie personală şi intimă ca între un fiu şi un Tată, căci pentru un musulman noţiuni ca ,,copil al lui Dumnezeu” sau ,,Tatăl nostru ceresc” sunt de neînţeles chiar blasfematoare.

Ce minunat Dumnezeu prezintă Biblia, un Dumnezeu care ne este Tată, care ne-a răscumpărat cu sângele scump al Fiului Său, care ne iubeşte şi doreşte să avem o relaţie de prietenie, o relaţie Tată-Fiu prin care putem spune ,,Abba, Tată” (Romani 8:15).

 


1 Îngerul Gabriel nu este Arhanghel, conform Bibliei. Doar tradiţia creştinismului apostat îi dă acest titlu, iar Mahomed inspirându-se din învăţătura apostaţilor care pretind că sunt creştini dar nu sunt a preluat această erezie!

2 Religia lui Avraam privea pe adevăratul Dumnezeu: Iehova şi pe sămânţa lui Avraam venită prin Sara nu prin Agar – Geneza 21:10.

3 Doctrina lor este un amalgam, căci profeţii biblici diferă ca de la cer la pământ de Mahomed! Mahomed s-a folosit de ei ca să de-a o anumită credibilitate grupării instituite de el, dar ei şi învăţătura lor nu este luată în seamă de musulmani!