Unii oamenii cred că pot fi creștini, pot urma pe Domnul, fără a fi parte din adunarea lui Dumnezeu în Christos!

Ei aduc argument, ca de pildă:

Marcu 9:38-40, SCC: I-a zis: Învăţătorule! Noi am văzut pe cineva scoţând demoni în Numele Tău, şi l-am oprit; pentru că nu ne urma nouă. Dar Iesus a zis: nu îl opriţi! Pentru că nu este nici unu, care va face o lucrare puternică în Numele Meu, şi curând să Mă poată vorbi de rău. Deoarece, care nu este împotriva noastră, este pentru noi”.

Luca 9:49-50, SCC:  „Iar Ioan răspunzând, a zis: Învăţătorule! Noi am văzut pe cineva scoţând demoni în Numele Tău; şi l-am oprit, pentru că nu urmează cu noi. Iesus însă a zis către el: nu opriţi! Deoarece care nu este împotriva noastră, este cu noi”.

 

Dumnezeu a îngăduit ca un om să scoată demoni, fără a fi în ceata apostolilor, de ce?

Acel om din primul secol d.C. a auzit predicile lui Isus şi pe baza Cuvântului autentic auzit de la Domnul şi prin credinţă în El a scos demoni, acel bărbat nu era un păgân idolatru, era cu siguranță un evreu, din poporul de legământ a lui Dumnezeu ce a auzit Evanghelia predicată de Domnul şi a acţionat ca atare.

Dumnezeu s-a folosit pur și simplu de un om din poporul Său ce avea credință! Lucrul acest a fost îngăduit până la cruce!

Legea lui Moise, legământul cu Israel de la Sinai, pierderea harului de către Israel, ca popor al lui Dumnezeu, a fost când evreii l-au dat la moarte pe Fiul lui Dumnezeu, atunci la cruce a fost abrogată legea lui Moise și legământul sinaitic (Efeseni 2:11-16; Coloseni 2:14-17), cu o seară înainte a fost introdus un nou legământ (Luca 22:20).

După moartea și învierea Domnului, nu vedem cazuri de credincioși care să facă lucrarea lui Dumnezeu, separați de adunare, separați de conducerea adunării. Domnul este “Salvatorul corpului” (Efeseni 5:23, SCC), adică al adunării, El nu este Salvatorul corpului și altor persoane individuale sau grupuri!

Viața veșnică nu există decât în Fiul, astfel cine nu este în corpul lui Christos nu Îl are pe Fiul, Fiul nu este în el și astfel nu are viața veșnică. Doar cine este în Fiul, fiind mădular din corpul Lui și Fiul în el are viață veșnică și este din poporul Lui (Ioan 15:1-4; 1Ioan 5:11-12).

Domnul Iesus a spus clar în Matei 12:30, SCC: “Cel nefiind cu Mine, este împotriva Mea; şi cel nestrângând cu Mine, risipeşte”. A nu fi cu corpul lui Christos, înseamnă a nu fi cu Christos!

Căci doar adunarea (ekklesia) lui Dumnezeu Îl are pe Dumnezeul Bibliei (Fapte 20:28), pe Cristosul Cel Viu şi adevărat (1Corinteni 1:2; 1Tesaloniceni 1:1), ca și cap al corpului (Efeseni 4:15), şi pe Spiritul Sfânt al lui Dumnezeu (Fapte 9:31; Efeseni 4:30). Ea are Evanghelia Domnului Iesus (Fapte 5:42; Romani 15:19), Evanghelia veşnică (Apocalipsa 14:6), ea are învăţătura lui Dumnezeu (Ioan 7:16-18; 2Ioan 1:9).

Adunarea lui Dumnezeu a fost născută prin Cuvântul lui Dumnezeu, ea nu se abate de la Cuvântul Evangheliei, ea rămâne la „învăţătura lui Cristos”, nu o i-a înainte (2Ioan 1:9), ea stăruie în „învăţătura apostolilor” (Fapte 2:42).

Conform Bibliei, există doar un singur sclav sau administrator credincios (Matei 24:45; Luca 12:42), astfel există doar o singură conducere peste poporul lui Dumnezeu, rânduită de Iesus Christos prin apostolii Săi care au serviciu de supraveghere, cine nu ascultă de ei, nu ascultă de Domnul (Luca 10:16). Ei sunt manifestări ale lui Christos pe pământ (Galateni 1:16; Coloseni 3:11), ei au cheile Regatului, ceea ce leagă pe pământ este legat în cer (Matei 16:18-19), ei au autoritate de a nu ierta (exclude din adunare), sau de a ierta – Ioan 20:23.

Responsabilitatea lor, ca lucrătorii creștinii, este să vegheze asupra turmei, să fie atenți la lupii răpitori, care doresc să tragă pe discipoli după ei (Fapte 20:28-30). Lucrătorul creștin este chemat de Dumnezeu să vegheze şi să păstreze singura credinţă (Efeseni 4:5), cea adevărată (Tit 1:1), învăţătura cea sănătoasă (1Timotei 6:3), și adunarea curată de orice pată (Efeseni 5:27).

Pe de altă parte, chiar dacă avem nevoie uneori de momente de singurătate, în care să fim numai noi şi Dumnezeu (Marcu 1:35), totuşi omul nu a fost creat să-I slujească pe Dumnezeu de unul singur, iar a ne retrage în singurătate este greșit (Proverbe 18:1).

Principiile Noului Legământ pun accentul pe principiul slujirii ,,UNII PE ALŢII” astfel Scripturile învaţă ,,Să vă iubiţi unii pe alţii” (Ioan 13:34; Ioan 15:12,Ioan 15:17; Romani 12:10; Romani 13:8; 1Tesaloniceni 4:9; ); ,,primiţi-vă unii pe alţii” (Romani 15:7); ,,să vă sfătuiţi unii pe alţii” (Romani 15:14); ,,Astfel, fraţii mei, când vă adunaţi să mâncaţi (Cina Domnului), aşteptaţi-vă unii pe alţii.” (1Corinteni 11:33); ,,îngăduiţi-vă unii pe alţii în dragoste” (Efeseni 4:2); ,,Îngăduiţi-vă unii pe alţii, şi, dacă unul are pricină să se plângă de altul, iertaţi-vă unul pe altul” (Coloseni 3:13); ,,Învăţaţi-vă şi sfătuiţi-vă unii pe alţii” (Coloseni 3:16); ,,De aceea, mângâiaţi-vă şi întăriţi-vă unii pe alţii, cum şi faceţi în adevăr.” (1Tesaloniceni 5:11); ,,Ci îndemnaţi-vă unii pe alţii în fiecare zi” (Evrei 3:13; Evrei 10:25); ,,să aveţi o dragoste de fraţi ne-prefăcută iubiţi-vă cu căldură unii pe alţii din toată inima” (1Petru 1:22).

Deci este clar că de unul singur nu putem împlini aceste principii de viaţă creştină, de fapt în limba greaca a Scripturilor Creștine (Noului Testament), pentru a defini viaţa credincioşilor a fost folosit termenul „KOINONIA” care defineşte o relaţie de părtăşie, o trăire în stări şi scopuri comune ceea ce nu se poate face decât într-o comunitate, într-o adunare.

În cartea Faptele Apostolilor, creştinii sunt descrişi ca: fiind împreună (Fapte 2:1); trăind împreună (Fapte 2:44); părtăşie spirituală împreună (Fapte 2:46); conducătorii adunării erau împreună (Fapte 3:1); cereau ajutor de la Dumnezeu împreună (Fapte 4:24); la întruniri erau împreună în acelaşi loc (Fapte 5:12); noi trebuie să-l glorificăm pe Dumnezeu împreună (Romani 15:6); să ne luptăm în rugăciune împreună (Romani 15:30); să lucrăm în câmpul Evangheliei împreună (1Corinteni 3:9; Filipeni 2:22; Filipeni 4:3; Coloseni 4:11); să suferim împreună, să ne bucurăm împreună (1Corinteni 12:26; 2Corinteni 1:24; Filipeni 2:18); să simţim împreună cu alţii (1Timotei 6:18); trebuie să urmărim: dreptatea, credinţa, dragostea, pacea, împreună cu cei ce cheamă pe Domnul dintr-o inimă curată (2Timotei 2:22). Toate acestea împreună, deoarece în cer vom fi împreună (1Tesaloniceni 4:17).

 

În concluzie, nici un mădular, nu poate trăi fără restul organelor, din trup, mâna nu poate trăi independent, nici gâtul, nici picioarele, etc. ci toate au nevoie de capul, dar şi de restul mădularelor (vezi: 1Corinteni 12:12-27).