Gloriile
 

2Petru 2:10 (GBV 2001): şi, mai ales, pe cei care umblă potrivit cărnii în pofta necurăţiei şi dispreţuiesc stăpânirea. Îndrăzneţi, încăpăţânaţi, ei nu se cutremură hulind gloriile”.
 

Iuda 1:8,Iuda 1:9 (GBV 2001): Totuşi, şi aceşti visători întinează în acelaşi fel carnea şi dispreţuiesc stăpânirea şi hulesc gloriile. Dar arhanghelul Mihail, când, împotrivindu-se diavolului, a discutat cu el despre trupul lui Moise, n-a îndrăznit să aducă împotrivă o învinuire de hulă, ci a spus: „Domnul să te mustre!“
 

Conform Scripturilor există următoarele ierarhi îngereşti: arhangheli sau conducători (căpetenii), domnii (glori), autorităţi, puteri, santinele (străjeri) şi îngeri (Efeseni 1:21Daniel 4:17; 1Petru 3:22).

 

 

Un arhanghel este conducător peste o ţară (comp. cu Daniel 10:13), domniile sunt peste o regiune dintr-o împărăţie (comp. cu Daniel 6:2),  fiecare oraş are o autoritate peste ea, iar satele sunt conduse de puteri. Dar puterile dau ajutor şi la căpetenii, domnii şi autorităţi. Fiecare domnie are o legiune formată din puteri (ca nişte ofiţeri), din santinele (ca nişte subofiţeri) şi îngeri (soldaţi).
 
 
Aceste ierarhi sunt atât în cazul îngerilor lui Dumnezeu, cât şi în ce priveşte împărăţia întunericului!

 

Atunci când un popor ascultă de Dumnezeu, ierahiile sunt îngeri buni, în caz contrar sunt îngerii celui rău!

 

Unii din timpul apostolilor, umflaţi de mândrie tratau cu superioritate aceste ierarhi, le batjocoreau, le dispreţuiau şi se considerau superiori lor!

 

Şi în zilele noastre unele grupuri şi lideri religioşi fac la fel! Aşa numiţii „carismatici”, penticostali şi alţii, chipurile: „scot demoni”, „leagă domniile”, „detronează căpeteniile”, se cred atât de superiori cu toate că Domnul nu le-a dat nici o autoritate! Domnul a dat autoritate doar adunări Sale care umblă în smerenie. Şi chiar când adunarea lui Cristos acţionează pe baza unor hotărâri cereşti descoperite lor în a înlătura domniile sau autorităţile întunericului, ei nu se laudă, şi nu fac din asta o lucrare publică.

 

Adunarea lui Cristos nu i-a în emfază, în batjocoră, în dispreţ, domniile din locurile cereşti, ci ei sunt smeriţi ca arhanghelul Mihail, care nu a îndrăznit să aducă împotrivă o învinuire de hulă, ci a spus: „Domnul să te mustre!“

 

Dar auzim şi în cultele tradiţionale, cum aşa zişi „preoţi” îl blesteamă pe cel rău şi fac tot felul de ritualuri care de care mai nebiblice şi mai periculoase, umflaţi de mândrie, fără nici o autorizare divină sau călăuzire din partea Domnului.

 

Toţi aceştia fără să cunoască, visători, ca nişte animale fără minte, umblând potrivit cărnii, îndrăzneţi şi plini de sine, nu se cutremură să batjocorească ceea ce nu cunosc.

 

Ei cred că au autoritate, chiar i-au anumite pasaje din Scripturi şi le folosesc spre pierzarea lor! – 2Petru 3:16.

 

Doar cei care sunt ca şi Cristos în smerenie, umilinţă, supunere, ascultare, li se dă autoritate în unitate cu capul în lupta spirituală – 1Pet. 5:5-11.

 

 Nu celor mândri, care îşi i-au ei slava, lăudându-se cu lucrări mincinoase, dar în realitate ei sunt sclavi ai satanei, vrăşmaşi ai oricărei dreptăţi, pentru că în viaţa lor din punct de vedere scriptural şi moral nu este Cristosul Bibliei!

 

Ei sunt amăgiţi de duhuri de îngâmfare care se folosesc de aceşti visători să batjocorească ceea ce nu cunosc, umflaţi de mândria cărnii, oameni care se cred deja pe tronuri dar care sunt sclavi diferitelor pofte care sunt în lume, oameni robiţi de patimi şi păcate dar care nu se opresc din nebunia lor crezându-se împăraţi, prinţi şi prinţese, care pretind că domnesc, dar care nici trupul lor nu pot să şi-l ţină în stăpânire, cu ei se împlineşte Cuvântul:

2Petru 2:10-19, (GBV 2001): „şi, mai ales, pe cei care umblă potrivit cărnii în pofta necurăţiei şi dispreţuiesc stăpânirea. Îndrăzneţi, încăpăţânaţi, ei nu se cutremură hulind gloriile, pe când îngerii, care sunt mai mari în tărie şi putere, nu aduc împotriva lor, înaintea Domnului, o acuzaţie batjocoritoare. Dar aceştia, ca animale din fire, fără raţiune, făcute să fie prinse şi omorâtel, hulind în cele ce nu cunosc, vor pieri, de asemenea, în stricăciunea lor, primind răsplata nedreptăţii; socotind plăcere desfătarea în plină zi; pete şi întinăciuni, desfătându-se în înşelăciunile lor, în timp ce se ospătează cu voi; având ochii plini de adulter şi care nu se opresc de la păcat, ademenind suflete nestatornice; având o inimă deprinsă la lăcomie, copii ai blestemului. Părăsind calea dreaptă, s-au rătăcit, urmând calea lui Balaam al lui Bosor, care a iubit răsplata nedreptăţii, dar a fost mustrat pentru călcarea lui de lege: o măgăriţă necuvântătoare, vorbind cu glas omenesc, a oprit nebunia profetului. Aceştia sunt fântâni fără apă şi nori duşi de furtună, cărora le este păstrată negura întunericului. Pentru că, rostind cuvinte mari, umflate de deşertăciune, ademenesc prin pofte ale cărnii, prin destrăbălări, pe cei care tocmai au scăpat de cei care umblă în rătăcire, promiţându-le libertate, în timp ce ei înşişi sunt robi ai stricăciunii; pentru că oricine îi este rob aceluia de care este învins”.