În zilele noastre întâlnim tot mai des o practică religioasă, pe care îl găsim fie la mişcări religioase noi, sau la cele tradiţionale, este vorba de închinarea la Duhul Sfânt! Începând în special din secolul XX, închinarea, lauda, rugăciunea, cântarea la Duhul Sfânt a devenit o practică obişnuită la multe bisericii, fie ele tradiţionale, neoprotestante, de la catolici până la carismatici, acest tip de închinare a luat amploare.

Însă este această închinare la Duhul Sfânt, aprobată de Dumnezeu, confirmată de Biblie, învăţată de Domnul Isus şi practicată de sfinţi din Biblie?

Conform Bibliei, Duhul Sfânt este mijlocitor în rugăciune (Romani 8:26,Romani 8:27; Efeseni 6:18; Iuda 20) şi prin El şi prin Domnul Isus ne rugăm la Dumnezeu (Efeseni 2:18). Dacă Singurul Mijlocitor între Dumnezeu şi oameni este: Isus (1Timotei 2:5), singurul între Isus şi oameni este: Duhul Sfânt. Biblia arată că nici un creştin nu-L poate preamări pe Domnul Isus, decât prin Duhul Sfânt. În 1Corinteni 12:3, se spune: „...nimeni nu poate zice: „Isus este Domnul” decât prin Duhul Sfânt. Iată că glorificarea Domnului Isus, se realizează nu direct; ci, prin Duhul Sfânt! De fapt Duhul Sfânt Îl premăreşte pe Isus (Ioan 16:14), este normal atunci ca El să fie singurul Mijlocitor între oameni şi Domnul Isus. Duhul Sfânt transmite rugăciunile noastre la Domnul Isus, iar Isus la Dumnezeu (Efeseni 2:18; vezi şi Romani 15:30).

Se ridică totuşi întrebarea: Dacă Duhul Sfânt este mijlocitor în rugăciune, putem să ne rugăm Lui, putem să-i cântăm laude la Duhul Sfânt? Putem să-L glorificăm, slăvim, cinstim?



Învaţă Biblia despre o închinarea la Duhul Sfânt?

Majoritatea bisericilor au învăţătura despre Dumnezeu, care susţine că Dumnezeu este o trinitate de persoane, fiind un singur Dumnezeu, dar care se manifestă în trei persoane, absolut egale ca putere, ca înţelepciune, co-eterne, iar aceste trei persoane distincte, nu formează trei Dumnezei cum ar fi logic; ci, formează un singur Dumnezeu! Cele trei persoane fiind egale în toate, după această teorie, trebuie să primească la fel cinstea şi gloria. Învaţă Biblia aşa ceva?

Biblia învaţă de un singur Dumnezeu care este doar Tatăl ceresc, Isus fiind Fiul lui Dumnezeu, iar Duhul Sfânt, Duhul lui Dumnezeu. Fiul şi Duhul Sfânt nu fac parte din Fiinţa lui Dumnezeu, fiind persoane distinte faţă de Dumnezeu!

Învăţătura clară a Domnului Isus arată clar că Dumnezeu este doar Tatăl, El declară în Ioan 17:1,Ioan 17:3, ceva ce contrazice flagrant trinitatea: „…Isus şi-a ridicat ochii spre cer şi a zis: Tată, a sosit ceasul!…Şi viaţa veşnică este aceasta: să te cunoască pe tine SINGURUL DUMNEZEU ADEVĂRAT, şi pe Isus Hristos, pe care L-ai trimis Tu.” (Ioan 17:1,Ioan 17:3). Deci Isus declară că Singurul Dumnezeu Adevărat este Tatăl, la care se ruga El în Ioan 17, şi pe tot parcursul vieţii. De fapt poate Dumnezeu să se roage la Dumnezeu? Domnul Isus nu a spus că Adevăratul Dumnezeu este Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt; ci, doar: Tatăl.

Apostolii au înţeles tot aşa; anume că, Dumnezeu era cineva care nu-l include pe Fiul sau pe Duhul Sfânt; ci, este doar Tatăl. În 1Corinteni 8:5,1Corinteni 8:6 se spune: „Deci, cât despre mâncarea lucrurilor jertfite idolilor, ştim că în lume un idol este tot una cu nimic şi că nu este decât un singur Dumnezeu. Căci chiar dacă ar fi aşa numiţi „dumnezei” fie în cer, fie pe pământ (cum şi sunt într-adevăr mulţi „dumnezei” şi mulţi „domni”), totuşi pentru noi nu este decât un singur Dumnezeu: Tatăl, de la care vin toate lucrurile şi pentru care trăim şi noi şi un singur Domn: Isus Hristos, prin care sunt toate lucrurile şi prin El şi noi.” Textul acesta spune clar şi fără echivoc, că pentru creştini nu există decât un singur Dumnezeu; şi că Acesta este: „Tatăl”, şi nu cum susţin trinitarienii: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt! Iar Tatăl este diferit de Isus, pentru că „de la” El vin toate lucrurile; pe când Isus, are rolul de agent fiindcă: „prin El …sunt toate lucrurile” (vezi şi Ioan 6:27; 1Petru :12,1Petru :3; Iuda 25).

De fapt, daca citim introducerile de la toate epistolele Noului Testament, vom găsi aproape în toate, această distincţie, între Dumnezeu, care este prezentat ca fiind: Tatăl, şi Isus Cristos, prezentat ca Fiu sau ca Domn.

Dumnezeu este Tatăl Domnului Isus şi Dumnezeul Lui, după cum Isus Însuşi afirmă: „Nu mă ţinea” i-a zis Isus „căci încă nu M-am suit la Tatăl Meu. Ci, du-te la fraţii Mei şi spune-le că Mă sui la Tatăl Meu şi Tatăl vostru, la Dumnezeul Meu şi Dumnezeul vostru” (Ioan 20:17; vezi şi Efeseni 1:17; Apocalipsa 3:12).

Este Dumnezeul tău iubite cititor, Dumnezeu lui Isus? Sau este un alt Dumnezeu inventat de mintea omenească, un Dumnezeu trinitar, o concepţie preluată din filozofie, un Dumnezeu nebiblic?

Revenind la problema din introducere, trebuie în mod serios şi responsabil, să răspundem la întrebarea: Dacă Duhul Sfânt este mijlocitor în rugăciune, putem să ne rugăm Lui, putem să-i cântăm laude la Duhul Sfânt? Putem să-L glorificăm, slăvim, cinstim?

Trinitarienii, aduc ca argument pentru închinarea la Duhul Sfânt, raţionamentul că Duhul Sfânt fiind egal cu Tatăl şi Fiul, merită aceiaşi onoare. După cum am văzut această teorie este flasă şi nebiblică, deci acest argument cade. Alte argumente aduse de trinitarieni sunt:

Cântarea Cântărilor 4:16: „Scoală-te, crivăţule! Vino, vântule de miazăzi! Suflaţi peste grădina mea, ca să picure mirosurile din ea! Să intre iubitul meu în grădina lui şi să mănânce din roadele ei alese!”

Trinitarienii spun că vântul este un simbol al Duhului Sfânt (Fapte 2:1-4). Însă această aplicare făcută de teologii trinitarieni este forţată. E normal ca ei să forţeze, ca Biblia să spună ceea ce nu spune, pentru că ei nu au argumente pe ce să-şi întemeieze teologia. Astfel ei forţează, speculează, vin cu tot felul de sofisme. Este o teologie forţată, să susţii pe baza cuvintelor acestei tinere evreice pe nume Sulamita, care dorea să vină vântul de miazăzi peste grădina ei, o închinare la Duhul Sfânt!

Astfel acest pasaj nu relatează un precedent de închinare la Duhul Sfânt, nu vedem că I se dă glorie, cinste, onaore! Sulamita era o evreică monoteistă, care se închina doar la Dumnezeul Bibliei care era distinct de Duhul Sfânt încă din Vechiul Testament (Numeri 11:29; Isaia 48:16; 63:11,12; Zaharia 7:12). Şi Noul Testament susţine la fel distincţia dintre Dumnezeu şi Duhul Sfânt: Ioan 16:13-15; Romani 15:30; 1Corinteni 12:4-6; 2Corinteni 13:14; Efeseni 4:4-6. Cu siguranţă că dacă ar trăi astăzi Sulamita şi ar auzi o astfel de interpretare ar respinge-o!

Dacă chiar acceptăm că vântul ar putea reprezenta pe Duhul Sfânt, şi am face o astfel de aplicare, din text s-ar deduce cel mult o chemare a Duhului Sfânt, dar nu o închinare la El sau o glorificare a Lui. Iar dacă Duhul Sfânt ascultă de chemarea unui om, cu siguranţă ar face-o doar la porunca lui Dumnezeu. El nu face nimic de la El; ci, doar dacă este trimis de Tatăl sau de Fiul (Ioan 14:26; 15:26; 16:13-15).

Prin urmare, nu este posibil nici o comunicare cu Duhul decât dacă Dumnezeu sau Domnul Isus ne mandatează să poruncim Duhului să vină, aşa cum a poruncit profetul Ezechiel (Ezechiel 37:9). Această relatare este un al doilea argument adus de trinitarieni ca să susţină rugăciunea la Duhul Sfânt:

Ezechiel 37:9,Ezechiel 37:10: „El [Iehova] mi-a zis: „Proroceşte şi vorbeşte duhului! Proroceşte, fiul omului şi zi duhului: „Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Duhule, vino din cele patru vânturi, suflă peste morţii aceştia, ca să învieze!” Am prorocit, cum mi se poruncise. Şi a intrat duhul în ei şi au înviat şi au stat pe picioare: era o oaste mare, foarte mare la număr”.

Trinitarienii susţin prin acest pasaj biblic, căci putem vorbi cu Duhul Sfânt. Putem vorbi cu Duhul Sfânt, dacă avem o poruncă în acest sens ca şi Ezechiel, Dumnezeu i-a poruncit profetului Ezechiel, să zică: „Duhule, vino din cele patru vânturi”, nu a spus Ezechiel de la el putere, aşa cum fac mulţi prin biserici această chemare, dar Dumnezeu nu le-a poruncit să zică aceste cuvinte!

Însă nici această relatare nu susţine o închinare la Duhul Sfânt, aşa cum se parctică în multe biserici prin rugăciuni şi cântări în care: Duhul Sfânt este glorificat, onorat sau slăvit!

Deci nu există nici un argument biblic care să susţină o închinare, sau glorificarea Duhului Sfânt! Unii ar putea spune, că Biblia nici nu spune să nu ne închinăm Duhului, sau unii ar putea spune că Biblia nu ne spune unele lucruri (vezi: Ioan 21:25). De ce aceste raţionamente sunt greşite?

În primul rând o doctrină a Bibliei se face pe ceea ce Biblia afirmă, nu pe ceea ce ea nu afirmă! În al doilea rând, Biblia conţine învăţături clare despre închinare, la cine, prin cine, cui să ne închinăm. Apoi în ea găsim vieţile a zeci de sfinţi care au avut o viaţă de rugăciune. În Biblie nu găsim nici o învăţătură sau referire de închinare la Duhul Sfânt, nici ca învăţătură, poruncă sau exemplu, nu există nici un precedent în acest sens. Să fi avut Domnul Isus, apostolii, profeţii o viaţă de închinare incomplectă, mediocră, au fost ei lipsiţi de înţelepciune în ce priveşte închinarea, privaţi de această învăţătură ce a apărut în special din secolul XX?Deoarece, ei nu s-au închinat NICIODATĂ la Duhul Sfânt?! Cu siguranţă NU! Viaţa lor spirituală a fost complectă şi binecuvântată de Dumnezeu fără închinarea la Duhul Sfânt!

Răspunsul la cei ce spun că Biblia nici nu spune să nu ne închinăm Duhului, este simplu, Biblia ne spune la cine şi cum să ne închinăm, ea nu omite acest subiect şi această doctrină, ca să ne permită să ne închinăm cum vrem noi sau la cine vrem noi! Prin faptul că ne învaţă, cum să ne închinăm corect, implicit ea ne învaţă cum să nu ne rugăm, adică să nu ne rugăm la Duhul Sfânt!

Da, Biblia nu ne dă toate detaliile din viaţa sfinţilor, însă în toată Scriptura care este „insuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit şi cu totul destoinic pentru orice lucrare bună(2Timotei 3:16,2Timotei 3:17). iată că Biblia care ne ajută să fim desăvârşiţi şi cu totul destoinici pentru orice lucrare bună, nu ne învaţă să ne rugăm la Duhul Sfânt!

Acest tip de rugăciune este nebiblic, rugăciunea la Duhul Sfânt, practicată de unii trinitarieni, nu face parte din credinţa sfinţilor dată o dată pentru totdeauna (Iuda 3), din ansamblul convingerilor creştine venite de la Domnul prin apostoli. Această închinare nu poate veni prin încredinţare, prin credinţă, căci „credinţa vine în urma auzirii; iar auzirea vine prin Cuvântul lui Hristos(Romani 10:17; 14:23). O dată ce în Cuvântul lui Cristos nu găsim o astfel de practică, sau poruncă cu privire la închinarea la Duhul Sfânt, această lucrare nu vine din încredinţare; ci, din rătăcire, nu din Cuvântul adevărului; ci, din cuvântul oamenilor stricaţi la minte, care predică o altă evanghelie, învaţă de un al duh şi un alt Cristos (2Corinteni 11:4).

Un alt motiv pentru care rugăciunea la Duhul Sfânt este greşită, este că rugăciunea în care te adresezi Duhului Sfânt, este o rugăciune ce se bazează pe meritele tale proprii, căci tu nu vii la Duhul Sfânt prin intermediul a cuiva, a meritelor cuiva! Unii se roagă la Duhul Sfânt prin Cristos, ca şi cum Cristos ar fi mai mic ca Duhul Sfânt, însă Însuşi Duhul Sfânt Îl glorifică pe Cristos, este dependent de El, şi se supune Lui (Ioan 15:26; 16:13-15; Coloseni 1:15-17).

Astfel atunci când ne rugăm, avem nevoie de un mijlocitor, atunci când apelăm la Duhul Sfânt, cine este Mijlocitorul nostru la Duhul Sfânt?! Nimeni! La Tatăl ne putem ruga prin Fiul (Ioan 16:23; Efeseni 5:20; Coloseni 3:17), şi la Fiul prin Duhul Sfânt (Ioan 16:14; 1Corinteni 12:3; Efeseni 6:18), însă la Duhul Sfânt nu ne putem ruga, căci aceasta ar însemna să venim în rugăciune pe baza meritelor noastre şi nu pe baza vredniciei vreunui Mijlocitor care să fie altul decât noi!

Astfel, ne putem ruga Tatălui în Numele lui Isus şi prin Duhul Sfânt (Efeseni 2:18; 5:20; 6:18), sau Domnului Isus prin Duhul Sfânt (Ioan 16:14; 1Corinteni 12:3), ştiind că Domnul Isus va transmite ulterior lui Dumnezeu, care este ascultătorul final al rugăciunii, rugăciunile ce le primeşte El (Psalmul 65:1,2; Ioan 14:16; 16:26) ca Mijlocitor (1Timotei 2:5) şi Mare Preot la Dumnezeu (Evrei 4:14-16; 7:24-26).

Însă nu ne putem ruga la Duhul Sfânt, pentru că acest lucru nu numai că este nebiblic, dar intrăm pe terenul sfânt al închinării prin meritele noastre proprii, fără nici un Mijlocitor!

Însă, modul de închinare biblic şi corect, este cel care ne duce la singurul Dumnezeu Adevărat, la Tatăl. Biblia învaţă: „căci prin El [Cristos, v.12] şi unii [evreii] şi alţii [neamurile] avem acces la Tatăl, printr-un singur Duh [Duhul Sfânt](Efeseni 2:18 (BCR).

Iubite cititor, ai tu un astfel de mod de închinare? Ai lepădat doctrina trinităţii ca fiind falsă, nebiblică şi păguboasă pentru suflet, şi te închini Tatălui în duh şi adevăr? (Ioan 4:23,Ioan 4:24).