Gruparea religioasă care se auto-intitulează: „Biserica lui Hristos”, afirmă în broşura: „Cine sunt ei?”, la p.5, se mai spune: „Biserica lui Hristos nu cuprinde nimic din „hamurile” birocraţiei organizatorice din zilele moderne...Fiecare congregaţie e autonomă (autoguvernantă)= şi independentă faţă de altele...nici o persoană sau grup de persoane nu emite politici sau decizii pentru alte congregaţii. Fiecare congregaţie este guvernată local de o pluralitate de aşa-numiţi „bătrâni” aleşi dintre membrii”.

 

Însă aceştia nu cred în darurile Duhului Sfânt, acestea nu se manifestă printre ei, întrebarea care se ridică este cum poate fi condusă „biserica” fără clăuzirea şi lucrarea Duhului Sfânt?

Darurile Duhului Sfânt sunt numite daruri ale harului (Romani 12:6). A le respinge înseamnă a respinge harul divin!

 

La fel nici slujba de „bătrân” în adunare nu poate exista fără darul Duhului Sfânt, cum ar fi vindecarea, căci bătrânii adunării au rolul de a vindeca bolnavii adunării (Iacob 5:14-16).

 

Teoria că darurile au încetat după moartea apostolilor este o invenţie, Biblia nu învaţă aşa ceva!!!

 

Dar ce învaţă Biblia:

1Corinteni 13:8-12 se spune: ,,Prorociile se vor sfârşi; limbile vor înceta; cunoştinţa va avea sfârşit. Căci cunoaştem în parte, şi proorocim în parte; dar când va veni ce este desăvârşit, acest „în parte” se va sfârşi… Acum, vedem ca într-o oglindă, în chip întunecos; dar atunci, vom vedea faţă în faţă. Acum, cunosc în parte; dar atunci, voi cunoaşte deplin, aşa cum am fost şi eu cunoscut pe deplin.”

Deci textul spune clar că prorociile care sunt un lucru „în parte” se vor sfârşi. Când? ,,când va veni ce este desăvârşit”, dar la ce se referă termenul: ,,desăvârşit”? Cuvântul desăvârşit, în greacă: ,,teleion”, semnifică ceva pe deplin dezvoltat, perfect, complet. Unii interpretează că se referă la desăvârşirea Bibliei, adică la încheierea canonului Biblic, alţii spun că se referă la starea perfectă şi cunoaşterea desăvârşită de care vor avea parte creştinii odată cu răpirea lor la cer la venirea Domnului. Este clar că prima variantă nu se potriveşte, căci atunci când va înceta prorocia va înceta şi cunoştinţa, ori la încheierea canonului Biblic, la sfârşitul sec. I d.H. cunoştinţa nu s-a încheiat. Ba chiar sunt profeţii biblice că în viitor, la timpul sfârşitului, cunoştinţa va creşte (Daniel 12:4).

Deci prorocia va exista până la venirea Domnului pentru că până atunci va exista şi cunoştinţa. Doar atunci la venirea Domnului, vine starea de perfecţiune, când  ,,vom vedea faţă în faţă” şi ,,voi cunoaşte deplin, aşa cum am fost şi eu cunoscut pe deplin.” Sau altfel spus, prorociile şi limbile şi cunoştinţa vor exista până va veni ceea ce este perfect, o stare de perfecţiune când nu mai avem nevoie de daruri. Întrebări: A încetat cunoştinţa? Când vom cunoaşte pe deplin lucrurile? Răspunsul corect este : ‘în viitor cunoştiinţa va înceta’, atunci când va veni ce este desăvârşit”, vom cunoaşte deplin.

În versetul 13 se spune : „Acum, deci, rămân aceste trei: credinţa, nădejdea şi dragostea; dar cea mai mare dintre ele este dragostea. ”, mulţi înţeleg acest verset în ideea că credinţa, nădejdea, dragostea vor ramane şi darurile Spiritului vor înceta. Dacă ar fi asa, atunci verbul „rămân” ar trebui sa fie la timpul viitor, „vor rămâne” căci profeţie a existat şi după ce Pavel a scris aceste cuvinte (vezi 1Corinteni 14). În plus, în timpul lui Pavel darurile erau active, cum putea să spună Pavel că rămân doar credinţa, nădejdea şi dragostea fără daruri?

Versetul se întelege în felul urmator: Pavel a vrut să spună că, în timp ce cunoaştem în parte, profeţim în parte, pentru a fi loiali lui Dumnezeu până la capăt, avem nevoie de: dragoste, credinţă, speranţă, darurile nu sunt suficiente să alergăm în cursa vieţii până la capăt. Pavel spune: Acum vedem ca într-o oglindă”, chiar dacă creştinii aveau darurile, ei vedea ca într-o oglindă de metal din timpul acela, de aceea era nevoie ca complectare sau ajutor pe lângă daruri, să rămână şi „credinţa, nădejdea şi dragostea”. Expresia „Acum”, este o expresie de timp, indicând că „acum”, în această epocă avem nevoie de daruri prin care cunoaştem în parte, dar pentru că darurile nu aduc decât o cunoaştere în parte, avem nevoie şi de credinţă, nădejde şi dragoste, pentru a rămâne în picioare din punct de vedere spiritual. Deoarece acum nu vedem bine, nu cunoaştem complet lucrurile, avem nevoie de credinţă, de speranţă şi de dragoste. Când vom fi în veşnicie şi vom vedea împlinirea profeţiilor atunci nu mai avem nevoie nici de daruri, căci atunci vom cunoaşte deplin, nici de credinţă în Isus, că Îl vom vedea pe Domnul Isus (1Ioan 3:1,1Ioan 3:2), nici de nădejde, căci atunci nădejdea noastră se va materializa fiind în cer cu Dumnezeu, ci doar de dragoste, dar acum avem nevoie şi de cunoştinţă, şi de profeţie, limbi, dar şi de credinţă, nădejde şi dragoste!

Fapte 2:17,Fapte 2:18: „În zilele de pe urmă, zice Dumnezeu, voi turna din Duhul Meu peste orice făptură; feciorii voştri şi fetele voastre vor proroci, tinerii voştri vor avea vedenii şi bătrânii voştri vor visa visuri! Da, chiar şi peste robii Mei şi peste roabele Mele voi turna, în zilele acelea, din Duhul Meu şi vor proroci.” Această profeţie a început să se împlinească în primul secol cu ocazia Penticostei, însă ea este valabilă pentru toată perioadă de timp, până în viitor, la venirea zilei de mânie a lui Dumnezeu (vezi Ioel 2:31,Ioel 2:32). Căci ea mai precizează în continuare: „Voi face să se arate semne sus în cer şi minuni jos pe pământ, sânge, foc şi un vârtej de fum; soarele se va preface în întuneric şi luna în sânge, înainte ca să vină ziua Domnului, ziua aceea mare şi strălucită. Atunci oricine va chema Numele Domnului, va fi mântuit.” Deci până când va veni ziua Domnului, Dumnezeu va turna din Spiritul Lui peste orice făptură credincioasă, şi creştinii vor primi: profeţi, vise şi viziuni.

În Evrei 2:2-4, se arată, că Dumnezeu se foloseşte de daruri pentru a întări mărturia oamenilor Lui, de ce astăzi ar fi altfel? De ce ar proceda Dumnezeu altfel astăzi? Având în vedere că El nu se schimbă (Iacov 1:17 comp. cu Romani 11:29)? Având în vedere că Isus este acelaşi şi ieri, şi azi şi în veci? – Evrei 13:8. Oare nu avem nevoie şi în prezent ca Dumnezeu să adeverească predicarea Evangheliei prin semne şi minuni?

Până când va fi valabil darul Spiritului Sfânt, adică vorbirea în alte limbi? În Fapte 2:39, se răspunde: „Căci făgăduinţa aceasta este pentru voi, pentru copiii voştri şi pentru toţi cei ce sunt departe acum, în oricât de mare număr îi va chema Domnul, Dumnezeul nostru.” Noi acum încă suntem în ziua de har, în ziua salvării, în anul de îndurare (2Corinteni 6:2; Luca 4:18,Luca 4:19), când darul Duhului Sfânt, adică a vorbi în limbi ca cei de la Penticostă (Fapte cap. 2), este valabil şi pentru noi, căci el este pentru TOŢI „în oricât de mare număr”.

Un alt argument este ce se spune la 1Corinteni 1:5-7, unde se arata ca Pavel credea ca darurile vor fi până la aratarea Domnului : „Căci în El aţi fost îmbogăţiţi în toate privinţele, cu orice vorbire şi cu orice cunoştinţă. În felul acesta mărturia despre Hristos a fost bine întărită în mijlocul vostru; aşa că nu duceţi lipsă de nici un fel de dar, în aşteptarea arătării Domnului nostru Isus Hristos. El vă va întări până la sfârşit, în aşa fel ca să fiţi fără vină în ziua venirii Domnului nostru Isus Hristos.” Argumentul cheie este: „nu duceţi lipsă de nici un fel de dar [gr. charismati – lit. „dar al harului”], în aşteptarea arătării Domnului” deci gândirea lui Pavel inspirată de Spiritul Sfânt, nu prevedea o întrerupere a darurilor harului, până la arătarea Domnului Isus.

Ioan 14:12: „Adevărat, adevărat, vă spun, că cine crede în Mine, va face şi el lucrările pe care le fac Eu; ba încă va face altele şi mai mari decât acestea; pentru că Eu mă duc la Tatăl” Întrebare: cum vom putea face lucrările (la plural, deci nu se referă doar la lucrarea de predicare) Domnului nostru, dacă noi nu vom avea darurile Lui? Însă Domnul a promis că El va fi cu noi şi ne va însoţi cu prezenţa Lui, prin manifestarea darurilor, şi acestea vor fi semnul că noi avem credinţă în Numele Lui (comp. Matei 28:20 cu Fapte 1:8).

Dar ce putem spune despre serviciile de apostol, profet, etc.? Să lăsăm ca Sfânta Scriptură să ne răspundă la această întrebare, astfel citim următoarele în Efeseni 4:11-13:  ,,Şi El a dat pe unii apostoli; pe alţii, prooroci; pe alţii, evanghelişti; pe alţii, păstori şi învăţători, pentru desăvârşirea sfinţilor, în vederea lucrării de slujire, pentru zidirea trupului lui Hristos, până vom ajunge toţi la unirea credinţei şi a cunoştinţei Fiului lui Dumnezeu, la starea de om mare, la înălţimea staturii plinătăţii lui Hristos”

Din acest text reiese clar, că vor fi ,,apostoli… prooroci … până vom ajunge toţi la unirea credinţei şi a cunoştinţei Fiului lui Dumnezeu”, întrebare: au ajuns toţi credincioşii „la unirea credinţei şi a cunoştinţei Fiului lui Dumnezeu, la starea de om mare, la înălţimea staturii plinătăţii lui Hristos”? Orice creştin sincer va răspunde cu NU la această întrebare (vezi Filipeni 3:12).

Textul răspunde la două întrebări: Pentru ce s-au dat aceste servicii, de apostol, profet, evanghelist, păstor şi învăţător? Răspuns: „pentru desăvârşirea sfinţilor, în vederea lucrării de slujire, pentru zidirea trupului lui Hristos”. Dar textul mai răspunde la o întrebare: Până când vor exista aceste daruri-oameni sau „daruri sub formă de oameni” NW? „până vom ajunge toţi la unirea credinţei şi a cunoştinţei Fiului lui Dumnezeu”. Dacă nu am ajuns încă TOŢI la „unirea credinţei şi a cunoştinţei Fiului lui Dumnezeu, la starea de om mare, la înălţimea staturii plinătăţii lui Hristos”, atunci concluzia care se desprinde, este că avem nevoie de aceste servicii şi în prezent. Ba mai mult, că ele sunt actuale, posibile şi de dorit!

 

În concluzie:

Gruparea auto-initulată: „Biserica lui Hristos”, nu poate fi trupul Lui, căci trupul Lui ca şi Capul nu se schimbă (Evrei 13:8). La fel credinţa nu se schimbă (Iuda 3).

Orice grupare care schimbă evanghelia este blestemată – Galateni 1:6-8.